Sunteți pe pagina 1din 5

CURS 13 BAZELE ŞTIINŢEI MEDIULUI ŞM/IM/GM 1

TEMA: PERCEPEREA ŞI COMPORTAMENTUL UMAN ÎN MEDIU. INFORMAŢIILE


DE/DIN MEDIU

1. Introducere. Între societate şi mediu există legături strânse, iar ele depind, cu deosebire
de modul în care este perceput acesta din urmă. Perceperea este un proces complex care depinde
de nivelul intrinsec (om, societate) şi de cel extrinsec, adică relaţia cu ambientul. Ca urmare,
percepţia apare ca un proces informaţional, cibernetic, cu intrări şi ieşiri.
„Intrările” sunt informaţiile de mediu (de diferite tipuri) iar „ieşirile” iau forma
răspunsurilor formulate de societate şi concretizate în comportament şi strategii practice de
protecţie a mediului.
Mediul constituie pentru societate o continuă provocare. Aceasta survine de la faptul că
realitatea înconjurătoare reprezintă atât izvorul resurselor necesare existenţei societăţii, cât şi
mediul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.
Politicile, programele, planurile şi proiectele din strategia de mediu sunt adecvate doar în
măsura în care această realitate obiectivă este percepută corect de către societate. De la percepţie şi
gradul său de acurateţe vor decurge calităţile deciziilor şi veridicitatea măsurilor realizate pentru
menţinerea unui mediu corespunzător omului şi activităţilor sale.
Yi-Fu-Tuan (1971), în lucrarea „Topophilia” pledează pentru abordare percepţiei de
mediu, deoarece: ”fără autoînţelegere nu putem spera să rezolvăm problemele de mediu, care sunt,
în mod fundamental, probleme umane, probleme care, fie că sunt de natură economică, politică sau
socială, ţin totuşi de motivaţiile psihologice, de valorile şi atitudinile noastre faţă de acesta
(mediul).”
De asemenea, David Harvey (1969) sugera faptul că „perceperea mediului este esenţială în
procesul de luare a deciziilor (decision-making process) privind mediul prin faptul că în urma
procesului de percepere se pot elabora modele normative şi analitice, esenţiale în înţelegerea şi
cunoaşterea realităţii înconjurătoare şi în prognozarea unor evoluţii viitoare.
Percepţia, ca mecanism fiziologic, constituie un „proces cerebral sintetizator prin care
segmentele centrale corticale ale analizatorilor construiesc o imagine coerentă a obiectelor şi a
fenomenelor din realitatea înconjurătoare în care acestea acţionează asupra organelor de simţ.
Construcţia imaginii, adică reprezentarea obiectelor şi fenomenelor de către subiectul care percepe
realitatea înconjurătoare va depinde de experienţa anterioară şi de particularităţile psihice ale
operatorului”.

1
Percepţia mediului este, aşadar, o proprietate mentală, reprezentând modul în care
omul, societatea, surprinde starea mediului în care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea.
Perceperea decurge ca un act secvenţial sau ca unul global (general). Deci perceperea
mediului înconjurător se derulează astfel: perceperea componentelor, perceperea fenomenelor,
perceperea proceselor, şi preceperea stării de mediu instituită prin relaţiile şi conlucrările dintre
componenete şi dintre acestea şi întreg (Mac, 2003).
Sensul geografic de percepere environmentală se referă atât la răspunsul societăţii la
stimulii mediului cât şi la perceperea generală faţă de realitatea obiectivă. Acţiunea în sine trebuie
privită prin prismă epistemologică, deorece se iveşte atât problema modului în care omul poate
percepe şi cunoaşte mediul, modul în care omul devine conştient prin receptarea şi înţelegerea
informaţiilor transmise de mediul său, cât şi problema impresiilor, imaginilor şi credinţelor
pe care omul le are deja despre mediul respectiv.
Scopul efectuării perceperii şi evaluării mediului poate avea două aspecte: perceperea şi
evaluarea din necesitate (de cunoaştere, înţelegere, adaptare, supravieţuire); percepere şi
evaluare în cadrul politicilor, planurilor şi programelor de protecţie şi amenajare, deci în
cadrul procesului de luare a deciziilor de mediu.
2. Factorii care determină perceperea environmentală.
Cele două componenete participatoare la actul perceperii – mediul şi societatea - posedă o
complexitate deosebită. Ca urmare, procesul de percepere se derulează sub controlul a numeroşi
factori:
- natura mediului supus perceperii;
- modul în care mediul furnizează informaţii în spaţiu şi timp;
- starea dinamică a mediului;
- direcţia de evoluţie şi bifurcaţiile posibile în cursul evenimentelor/proceselor din mediu;
- natura individului, a societăţii care efectuează perceperea;
- gradul de cultură şi instruire a societăţii;
- mentalităţi, atitudini, tradiţii şi credinţe faţă de mediu;
- experienţa dobândită în timp;
- nivelul de interes al societăţii faţă de environment;
- stadiul general de dezvoltare a societăţii;
- scopul cu care se realizează perceperea în funcţie de necesităţi (obiective, subiective);
- topofilia – „dragostea faţă de loc” (factorul emoţional puternic subiectiv).
În funcţie de acţiunea factorilor menţionaţi se individualizează cele două laturi fundamentale
ale aceluiaşi mediu: mediul real şi mediul perceput. Primul termen sintetizează realitatea obiectivă,

2
indiferent de modul în care societatea îl percepe; al doilea se referă la „secvenţa” din mediul real
care este percepută de societate în funcţie de factorii prezentaţi anterior.
Lowenthal (1961) susţinea că fiecare om percepe acelaşi environment în forme diferite, totul
depinzând de trăirea „contextuală spaţială şi de valenţele puterii de a vedea lumea”. Iniţial
conceptul de environment perceput a apărut doar ca măsură a erorii. Aşa se explică diversele
atitudini (adică dispoziţia relativ permanentă faţă de o anumită situaţie sau eveniment extrem -
inundaţii, alunecări, cutremure, foamete, maladii) şi mentalităţi (comportament şi poziţie faţă de un
sistem funcţional natural sau social, la diferite grupuri umane faţă de acelaşi proces, fenomen sau
stare de mediu).
Toate cele expuse mai sus sunt derivate din faptul că percepţia este reflectarea senzorială a
calităţii obiectului, a aspectelor sale. Aşadar, suportul percepţiei îl constituie senzaţiile, deci
elemente de natură psihică. Acestea apar ca urmare a impulsurilor venite dinspre stimulii din mediu.
În concluzie relaţia ar fi: mediu – stimuli - senzaţii – percepţie – reprezentare -
comportament. Ultimele etape se realizează prin prelucrarea şi generalizarea unei experienţe
anterioare.
3. Informaţiile de mediu. Obiectul percepţiei este un model structurat pe baza unui
ansamblu de informaţii selecţionate şi ansamblate în funcţie de experienţă şi scop. Prin urmare, în
procesul complex de percepere a mediului se impune tocmai informaţia. Prin ea înţelegem
totalitatea „semnalelor” (stimulilor) emişi de către mediu şi receptaţi de către societate; între
societate şi mediu există un permanent flux informaţional.
În cadrul percepţiei mediului interesează modul în care mediul furnizeză informaţii -
informaţii din mediu. Însă, în procesul de percepere environmentală, este fundamentală nu
perceperea disparată a informaţiilor ci interacţiunile dintre ele (care contribuie la perceperea globală
a stării de mediu).
Perceperea informaţiilor de mediu trebuie să se facă prin prisma integrării acestora.
Informaţiile de mediu asigură comunicarea permanentă dintre mediu şi societate.
Informaţiile din mediu sunt emise, practic, în fiecare moment şi în fiecare secvenţă spaţială
de către mediul real, iar odată transmise ele sunt percepute şi acumulate, filtrate, stocate şi
procesate de către cel care efectuează perceperea, urmând apoi faza reprezentărilor, a „hărţilor
mentale”, contribuind în această manieră, la construirea „mediului perceput”.
În cadrul procesului de percepere a mediului intervin două procese distincte: procesul de
percepere – care furnizează cunoştinţe, date figurative (imagini rezultate din contactul direct cu
informaţiile) şi procesul de cunoaştere, care furnizează cunoştinţe şi date operative (informaţia
structurată printr-o varietate de operaţii mentale), (Moore şi Golledge, 1976).

3
2. Clasificarea informaţiilor din mediu. Natura complexă a informaţiilor din mediu face
ca procesul de clasificare a acestora să fie dificil. Totuşi, aceste informaţii din mediu pot fi
structurate în cel puţin trei categorii:
1) informaţii din mediu necăutate, care „vin” pur şi simlu din mediul real către om, societate;
2) informaţiile din mediu căutate, care sunt cele ce derivă din dorinţa omului de a le găsi, pentru
că ele îi sunt absolut necesare îndeplinirii scopurilor şi intereselor sale;
3) informaţiile acumulate anterior, dobândite din experienţele anterioare, stocate în prelabil.
Pe baza acestor trei tipuri de informaţii de mediu se asigură cunoştinţele necesare care sunt
structurate, şi ele, în trei tipuri esenţiale (Appleyard, 1973):
1) cunoştinţe operaţionale, care se referă la trăsăturile critice de funcţionare ale mediului (situarea,
dezvoltarea, funcţionarea)
2) cunoştinţe –răspuns, care se referă la modul, adică maniera în care omul răspunde la anumite
trăsături, caracteristici ale mediului (distanţe, forme, înălţimi, puncte de reper, etc);
3) cunoştinţe bazate pe deducţie, care îşi au originea în abilitatea omului de a deduce şi de a
generaliza „dincolo” de ceea ce se cunoaşte până în momentul respectiv.
Receptare informaţiilor din mediu, perceperea, acumularea, stocarea şi procesarea lor şi
obţinerea cunoştinţelor despre acesta contribuie în final la comportamentul omului în raport cu
mediul, la comportamentul environmental (environmental behavior). De altfel, Kirk (1951, 1960)
spunea că, pe măsură ce informaţiile şi cunoştinţele omului despre environment sunt mai complexe
şi mai edificatoare, cu atât omul, societatea, devine mai conştientă de potenţialul mediului în care
trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea (mediul real).
Considerăm utile informaţiile oferite de Ittelson şi colaboratorii săi, care, în 1974,
esenţializau următoarele concluzii referitoare la natura mediului din care sunt „obţinute”
informaţiile:
1. mediile nu au graniţe reale, fixe în spaţiu şi timp ci o graniţă imaginară, stabilită la un
moment dat de către societate, fiind „produsele” informaţiilor generate în urma interacţiunii
dintre o societate şi mediul său;
2. mediile furnizează informaţii în toate sensurile (atât informaţii vizuale - cele care „domină”,
cât şi informaţii auditive, olfactive, tactile etc);
3. mediile furnizează atât informaţii fundamentale (principale), cât şi informaţii periferice
(secundare);
4. mediile furnizează cu mult mai multe informaţii, dar unele sunt „ambigue şi excesive”;
5. mediile sunt definite prin acţiune, sunt dinamice, ceea ce înseamnă că nici procesul de
percepere, de cunoaştere a mediului nu poate fi complet pasiv;
6. mediile au atât înţelesuri reale cât şi înţelesuri simbolice;

4
7. experienţa referitoare la problematica mediului tratează întotdeauna calitatea sistemică a
unui întreg coerent.
Se consideră că informaţiile de mediu „sunt fundamentale pentru supravieţuire, pentru viaţa
de zi cu zi şi pentru menţinerea unui sens de bunăstare; ele sunt importante pentru necesităţi umane
fundamentale”.
Precizăm că în operaţia de percepere şi de cunoaştere a mediului se evidenţiază cîteva
procese fundamentale:
1. perceperea informaţiei „transmise” de environment;
2. filtrarea informaţiei percepute (în sensul că informaţia este acceptată sau respinsă);
3. procesare şi folosirea informaţiei obţinute (activarea sau inhibarea proceselor mentale);
4. memorarea informaţiei (abilitatea de a reţine informaţia);
5. „construirea” imaginilor mentale (dezvoltarea schemelor pentru a putea utiliza informaţia);
6. procesul de feed-back.
Concluzie. Informaţiile din mediu sunt extrem de importante în evaluarea percepţiei şi
comportamentului uman în mediu.

Bibliografie selectivă:
1. Brookfield, H. C., (1970): The Perceived Environment in Geography, Progress in Geography,
vol I, Arnold, London.
2. Buttimer, Anne, Seamon, D., (1980): The Human Experience of space and Place, Croom Helm
Ltd, London.
3. Donisă, I., (1977): Bazele teoretice şi metodologice ale geografiei, Ed. Did. Şi Ped. , Bucureşti.
4. Filimon L., (1993): Psihologia percepţiei, Ed. Di. Şi Şt., Bacău.
5. Mac, I., (2000): Geografie generală, Ed. Europontic, Cluj-Napoca.
6. Mac, I., (2003), Ştiinţa mediului, Ed. Europontic, Cluj-Napoca.
7. Roşu, Al., Ungureanu Irina, (1979): Geografia Mediului Înconjurător, Ed. Did. şi Ped.,
Bucureşti.
8. Rotariu, T., (1991): Curs de metodologie şi tehnici de cercetare, Catedra de Filosofie, Cluj
Napoca.
9. Sonnenfeld, J., (1972): Geography Perception and the Behavioral Enviornment, in „Man, Space
and Enviornmental Concepts in Contemporary Human Geography”, edited by Waret Paul,
Mayfield robert, Oxford Univ. Press, London, Toronto.
10. Tuan, Yi-Fu, (1974): Topophilia-A Study of Environmental Perception, Attitudes and Values,
edited by Prentice Hall Inc., Englewood Cliffs, U.S.A.
11. Wamsley, D.J., Lewis, G.J., (1990): Enviornmental information, in Human Geography-
Bahavioral Approaches, Longman Scientiphical and Technical, London.

Notă: Cursul este însoţit de o anexă privind accesul publicului la informaţia privind mediu
(reglementat legislativ). Această anexă (Ghidul privind accesul publicului la informaţia
privind mediul) nu face obiectul examenului din sesiune.