Sunteți pe pagina 1din 17

Universitatea “ Al. I.

Cuza”, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice

INFLUENŢA PROCESULUI DE
GLOBALIZARE ASUPRA SECURITĂŢII
NAŢIONALE

Ungureanu Maria
RISE
INTRODUCERE

Mediul de securitate de după Războiul Rece se caracterizeaza prin frontiere din ce în


ce mai deschise, fluxurile de bunuri şi de investiţii, dezvoltarea tehnologică şi progresul
democraţiei au adus mai multă libertate şi prosperitate.
Creşterea complexităţii problemelor cauzate de globalizare generează o reevaluare a
studiilor de securitate cu consecinţe majore la nivel teoretic şi aplicativ. Tradiţional,
securitatea naţională era concepută, în primul rind ca supraviţuirea fizică a statului,
apărarea şi păstrarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale, capacitatea adecvată de a
reacţiona la orice pericol extern, potenţial sau real.
În condiţiile procesului de globalizare constatăm că suveranitatea, puterea statală şi
teritorialitatea sunt complex interrelaţionate prin apariţia de noi forme nonteritoriale de
organizare economică şi politică la nivel regional şi global ( corporaţii multinaţionale,
agenţii internaţionale, mişcări sociale transnaţionale), ce obligă statu-naţiune să fie mult
mai dinamic în relaţiile sale cu lumea externă.
Actualitatea temei este dată şi de faptul că problemele securităţii naţionale şi
globalizării ating cele mai diverse aspecte ale dezvoltării sociale sau umane. Într-un mod
sau altul se conectează şi cu sfera militară, cu activitatea politicii externe, cu domeniul
politic, problemele democraţiei, drepturile omului, etc.
Reprezentarea socială a ameninţărilor la adresa securităţii nu s-a modificat în mod
esenţial de la sfârşitul Războiului Rece, europenii şi americanii menţinându-şi percepţii
similare, deşi pericolul materializat în existenţa blocului comunist a dispărut. Societatea,
atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, conştientizează existenţa şi a altor tipuri
de ameninţări, în afara celor presupuse de definirea securităţii în termeni de integritate
teritorială şi interese naţionale. Securitatea este redefinită astfel încât să includă şi
celelalte dimensiuni ale vieţii sociale: economică, politică, culturală etc.
O valoroasă contribuţie în domeniul analizei condiţiilor necesare securităţii naţionale
o prezintă Şcoala de la Copenhaga, ai cărei reprezentanţi : B.Buzan, O.Weaver şi J. de
Wilde, sunt adepţii lărgirii sferei de definire a securităţii în funcţie de perceperea
ameninţărilor la adresa existenţei unui obiect de referinţă.
CONCEPTUL DE SECURITATE

Majoritatea autorilor în domeniu consideră că securitatea este un concept contestat.


Există un consens în ceea ce priveşte existenţa sentimentului de siguranţă faţă de
ameninţări la adresa unor valori fundamentale (atât pentru indivizi, cât şi pentru grupuri),
dar şi un dezacord major în privinţa cui ar trebui să i se acorde o atenţie prioritară:
securităţii individuale, naţionale sau internaţionale. Lucrările de specialitate apărute în
perioada Războiului Rece au avut ca subiect dominant ideea de securitate naţională,
definită cu precădere din perspectivă militară.
Domeniul principal de interes pentru oamenii politici şi pentru oamenii de ştiinţă l-
a reprezentat capacităţile militare pe care statele respective ar trebui să le dezvolte pentru
a face faţă ameninţărilor la adresa lor. În ultimul timp, această idee despre securitate a
fost criticată pentru natura ei etnocentrică (influenţată cultural) şi caracterul prea restrâns
al definiţiei. În schimb, un număr important de autori contemporani au promovat o
concepţie asupra securităţii extinsă dincolo de limitele tradiţionale ale securităţii
naţionale, în sensul parohial al termenului, concepţie ce include un set considerabil de
alte consideraţii. Barry Buzan, în studiul său Popoarele, Statele şi Teama, susţine un
punct de vedere în care securitatea include aspecte politice, economice, societale, de
mediu alături de cele militare, aceasta fiind definită, implicit, în termeni internaţionali
mult mai evidenţi.
„ Statul este o sursă majoră atât de ameninţări cât şi de securitate a indivizilor.
Paradoxul este că pe măsură ce puterea statului creşte, statul devine şi el o sursă de
ameninţare la adresa individului. Statul are obligaţia de a asugura măsuri de protecţie
cetăţenilor săi împotriva intervenţiei străine, atacurilor şi invaziei.”1
“ Conceptul de securitate reprezintă la etapa contemporană una din cele mai
importante preocupări a entităţilor politice, fie că vorbim de un regat sau un stat naţiune.
În condiţiile actuale conceptual de securitate trece printr-un process de transformare fiind
orientat din ce în ce mai mult spre aspecte economice, politice, sociale şi de mediu.”2

1
Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, . O agendă pentru studii de securitate internaţională în epoca
de după Războiul Rece, Ed. Cartier, Chişinău, pg. 48
2
www.sferapoliticii.ro
În ultimii ani au survenit transformări substanţiale în analiza şi practica securităţii
naţionale. Printre factorii care au cauzat aceste transformări “ putem scoate în evidenţă
trei dintre ei ca fiind cei mai importanţi: este vorba despre declinul suveranităţii
naţionale, creşterea fără precedent a densităţii de interancţiune la nivel transnaţional şi
explozia conflictuală a scenei internaţionale, susţinută de dinamica identitară, unde
globalizarea amplifică problemele legate de securitate, astfel încât s-au transformat în
preocupare naţională.”3
“ Termenii pace şi securitate sunt folosiţi de multe ori într-o manieră puţin
diferenţiată. În Carta Naţiunilor Unite, de exemplu, sunt trataţi împreună. Cu toate
acestea, înţelesurile lor diferă: starea de pace desemnează lipsa unui conflict armat, pe
când securitatea se referă la lipsa ameninţărilor. Securitatea, în sens obiectiv, măsoară
absenţa ameninţărilor la adresa valorilor dobândite, iar într-un sens subiectiv, absenţa
temerii că aceste valori vor fi atacate.”4
Definiţii ale conceptului de securitate:
„O naţiune are asigurată securitatea în măsura în care nu este în pericol de a trebui
să-şi sacrifice valorile fundamentale dacă doreşte să evite viitorul şi are capacitatea, dacă
este provocată, să şi le conserve prin obţinerea victoriei într-un asemenea război“ (Walter
Lippmann).
„Securitatea, într-un sens obiectiv, măsoară absenţa ameninţărilor la adresa unor
valori dobândite şi în sens subiectiv, absenţa temerilor că aceste valori vor fi supuse unor
atacuri“ (Arnold Wolfers).
„În cazul securităţii, discuţia priveşte preocuparea de a fi liberi de ameninţări. Când
această discuţie se poartă în contextul unui sistem internaţional, securitatea vizează
capacitatea statelor şi societăţilor de a-şi menţine identitatea, independenţa şi integritatea
funcţională“5 (Barry Buzan).
„O securitate stabilă poate fi dobândită de către popoare şi grupuri numai dacă nu îi
privează pe alţii de aceasta; securitatea poate fi dobândită atunci când ea este concepută
ca un proces de emancipare“. (Booth and Wheeler).

3
http://athenian-legacy.com
4
Andrei Miroiu, Radu-Sebastian Ungureanu, Manual de relaţii internaţionale, Ed. Polirom, Iaşi, 2006, pg.
179-181
5
Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, Ed. Cartier, Chişinău
Din aceste definiţii rezultă tendinţa statelor de a-şi transfera preocupările
centrate pe politici de securitate excesiv de auto-referenţiale către abordări conceptuale
ale intereselor de securitate ale vecinilor lor. Lucrarea lui Buzan ridică chestiuni
importante şi interesante despre măsura în care consideraţiile de securitate internaţională
şi naţională pot fi compatibile şi dacă statele, dată fiind natura sistemului internaţional,
sunt capabile să gândească în termeni globali, favorabili unei cooperări internaţionale
mult mai largi.

Abordarea tradiţională a conceptului de securitate


Începând cu Tratatul Westfalic din 1648, statele au fost privite ca fiind cei mai
puternici actori în sistemul internaţional. Ele au fost considerate un standard universal de
legitimitate politică, fără a exista o autoritate mai înaltă care să reglementeze relaţiile
dintre ele. Aceasta a însemnat că securitatea a fost privită ca o obligaţie prioritară a
guvernelor statelor. Acestea au înţeles că nu există altă alternativă decât aceea de a-şi
căuta propria lor protecţie în ceea ce a fost denumită o lume a autoajutorării.
“ În dezbaterea istorică privind cea mai bună cale de a-ţi asigura securitatea
naţională, autori cunoscuţi precum Hobbes, Machiavelli şi Rousseau au încercat să
prezinte o imagine preponderent pesimistă a implicaţiilor suveranităţii statale. Sistemul
internaţional a fost tratat ca o arenă brutală în care statele ar căuta să-şi realizeze propria
lor securitate în detrimentul vecinilor lor. Relaţiile interstatale au fost percepute ca o luptă
aprigă pentru putere în care actorii statali încercau în mod constant să fie în avantaj unii
în raport cu ceilalţi. Conform opiniei acestora, era de-a dreptul imposibil să se ajungă la o
pace permanentă. Tot ceea ce statele ar fi putut să facă era să prevină ca unul dintre ele să
dobândească hegemonia asupra celorlalţi, prin încercări constante de a realiza şi menţine
echilibrul de putere. Acest punct de vedere a fost apoi împărtăşit şi de autori
contemporani, precum E. M. Carr şi Hans Morgenthan, care au creat şi dezvoltat
arhicunoscuta şcoală de gândire realistă, apărută în perioada imediat următoare
terminării celui de-al doilea război mondial.”6
“ Această perspectivă pesimistă asupra relaţiilor internaţionale este împărtăşită de
mulţi autori contemporani, cei mai cunoscuţi fiind Kenneth Waltz şi John Mearsheimer.
Pesimismul acestor neorealişti se întemeiază pe un număr de prezumţii-cheie în temeiul
6
www.sferapoliticii.ro
cărora, în opinia lor, sistemul internaţional operează. Aceste prezumţii-cheie de sorginte
neorealistă sunt:
– Sistemul internaţional este anarhic. Aceasta nu înseamnă că în mod necesar el
este haotic. Mai degrabă anarhia rezultă din faptul că nu există o autoritate centrală
capabilă să controleze comportamentul statelor.
– În afirmarea suveranităţii lor, statele îşi vor dezvolta în mod inevitabil
capacităţi militare ofensive pentru propria apărare, dar şi pentru extinderea puterii lor.
Ca atare, fiecare stat reprezintă un pericol potenţial pentru celelalte state;
– Incertitudinea, care conduce la lipsă de încredere, este inerentă în sistemul
internaţional. Statele nu pot fi niciodată sigure de intenţiile vecinilor lor şi, astfel, ele
trebuie să fie întotdeauna în gardă.”7
“ Realismul classic susţine că statele sunt entităţi care există şi interacţionează într-
un sistem internaţional. În ceea ce priveşte apărarea intereselor lor naţionale, statele
decide asupra modului de acţiune încât să-şi rezolve cât mai bine problemele lor interne
şi externe.”8
“ Interesul de stat este definit în contextul normelor şi accepţinilor internaţionale ca
ceea ce este bine şi oportun. Ceea ce statele redefinesc ca interese nu sunt adesea decat
rezultatul ameninţărilor externe sau ale presiunilor de grup din interior. Interesele de stat
sunt conturate de norme şi valori internaţionale care structurează şi dau sens vieţii
politice internaţionale.”9
Securitatea naţională
Componentă a securităţii globale, securitatea naţională, capătă după încheierea
Războiului Rece, o dimensiune nouă, deoarece acum, ameninţările la adresa sa, după
Barry Buzan, “ devin din ce în ce mai difuze şi nu mai au un caracter exclusiv militar.” 10
Proliferarea ameninţărilor teroriste, ecologice, culturale, a riscurilor la adresa siguranţei
naţionale, conduc la o întrepătrundere a elementului securitar naţional cu cel regional sau
global, în măsură să asigure stabilitatea şi securitatea prin mecanisme de cooperare şi
coordonare, prin regionalizarea şi globalizarea relaţiilor militare şi de securitate.

7
www.gandul.ro
8
Simona Neumann, Securitatea tradiţională, Universitatea de Vest, Timişoara
9
Martha Finnemore, Interese naţionale în societatea internaţională, Ithaca and London: Cornell
University Press, 1996, pg 1
10
Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, Ed. Cartier, Chişinău
Prin cercetarea problemelor cu care se confruntă statul , Barry Buzan a identificat
cinci sectoare ale securităţii naţionale , în funcţie de natura ameninţărilor. Acestea pot fi
de ordin militar, politic, economic, societal sau ecologic. “În esenţă, cele cinci sectoare
identificate au un rol analitic, urmând descompunerea securităţii naţionale în elemente
mai mici , de natură a o face mai uşor de discutat. Definirea ameninţărilor al adresa
securităţii se completează cu distincţia făcută între acestea şi vulnerabilităţi. Extinderea
conceptului de securitate duce la o multiplicare a obiectelor de referinţă ale acesteia , a
ceea ce se consideră că trebuie protejat, securizat.”11
“În condiţiile actuale, securitatea naţională nu poate fi total detaşată de condiţiile
seismice globale. Securitatea naţională este strâns legată de cea mondială, în contextul
noii ordini globale, fapt confirmat de realitatea că acţiunile statale unilaterale au o
eficienţă înloielnică în planul securităţii.”12
“ Studierea securităţii naţionale din persectiva globalizării oferă posibilitatea
structurării unei stategii de răspuns care, pornind de la cauzele crizei generalizate, tinde
să reducă insecuritatea statelor. O problema importantă în cercetarea securităţii naţionale
în condiţiile procesului de globalizare este problema mecanismului său de asigurare.”13

IMPACTUL GLOBALIZĂRII

11
Andrei Miroiu, Radu-Sebastian Ungureanu, Manual de Relaţii Internaţionale, Ed. Polirom, Iaşi, 2006,
pg. 190-191
12
Vasile Popa, Implicaţiile globalizării asupra securităţii naţionale, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare
“ Carol I “, Bucureşti, 2005, pg. 25
13
Natalia Albu, Problema asigurării securităţii naţionale în condiţiile procesului de globalizare, Chişinău,
2007, pg. 25-29
Globalizarea este privită de numeroşi specialişti ca un fenomen eminamente
economic, care implică o interacţiune în creştere sau integrarea sistemelor economice
naţionale, prin sporirea activităţilor de comerţ internaţional, a fluxului de capital şi
investiţii. În acelaşi timp, însă, poate fi evidenţiată o rapidă creştere a schimburilor
transfrontaliere sociale, culturale, tehnologice şi, nu în ultimul rând, militare, ca parte a
fenomenului de globalizare.
Globalizarea, ca fenomen, implică multitudinea interdependenţelor de natură
economică, politică, culturală, socială, militară etc., care se stabilesc pe o scară tot mai
largă între statele lumii. Drept urmare, globalizarea se manifestă şi generează efecte atât
în planul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, cât şi în ceea ce
priveşte producţia de armament şi tehnică de luptă, precum şi în comercializarea acestora.
Totodată, impactul globalizării se poate constata din tendinţele de dispariţie a
graniţelor fizice ale statelor şi de apariţie a altui tip de frontiere, de regulă invizibile şi de
altă natură. Modificarea graniţelor tradiţionale, ca efect al globalizării, va conduce la
schimbări esenţiale în perceperea şi conceperea securităţii naţionale, precum şi a rolului
statului naţional în acest context.
Conceptul Globalizării
Globalizarea denotă sistemul unitar mondial, ceea ce înseamnă că, într-o oarecare
măsură, vom privi lumea ca fiind o singură ordine socială, culturală, economică etc.
“Această dezvoltare constituie esenţa globalizării, care îmbracă diverse forme de
manifestare: universalizarea ştiinţei; fluxuri comerciale şi financiare la nivel mondial;
întreprinderi transnaţionale; mass – media prezentă global; Internet; turism la scară
mondială şi mişcări de migraţie socială; fricţiuni între spaţiile culturale; exploatare
intensivă a mediului; criminalitate internaţională.”14
“ Sub raport relaţional interuman, globalizarea înseamnă comprimarea distanţelor, prin
tehnologii noi (comunicaţiile mobile de generaţia a treia, Internetul), interconectarea şi
creşterea dependenţelor reciproce, integrarea pieţelor financiare şi comerciale, găsirea de
soluţii la unele probleme globale, dezvoltarea de identităţi transnaţionale. În acest
context, globalizarea va cuprinde toate sferele de existenţă umană şi va constitui modelul
de societate la care va trebui să participe umanitatea în întregul ei.”15
14
www.sferapoliticii.ro
15
www.gandul.ro
“ În ansamblu, globalizarea are semnificaţii mai largi în comparaţie cu remodelarea
economiei mondiale. Ea reorganizează concomitant politicile internaţionale şi problemele
de securitate. În acelaşi timp, globalizarea se manifestă ca un process intern,
contradictoriu, care, pe de o parte, deschide noi posibilităţi de dezvoltare a statelor, iar pe
de altă parte, accentuează problemele deja existente sau provoacă altele noi.[…]
La scară globală, implicaţiile procesului de globalizare asupra securităţii statului se
manifestă în contextul stabilităţii economiei naţionale.”16
“Globalizarea, ca fenomen complex, va fi acompaniată de retragerea statului din
domeniile de activitate pe care până acum le administra şi controla, de regulă în
beneficiul întregii societăţi, şi va conduce treptat la dispariţia frontierelor fizice vizibile,
aşa cum sunt ele astăzi, precum şi la apariţia unor frontiere invizibile, stabilite pe alte
criterii. Prin urmare, globalizarea „instituţionalizează” forme de putere supranaţionale,
capabile să orienteze întreaga dezvoltare a lumii. Principalii „actori” ai globalizării sunt
reprezentaţi de concernele transnaţionale, respective marile firme occidentale care şi-au
extins activitatea dincolo de graniţele ţării de origine. Ele există în toate domeniile şi
sectoarele şi deţin poziţii hotărâtoare. Multe dintre acestea concentrează o forţă
economică mai mare decât a unor state, ceea ce reprezintă un argument puternic în ceea
ce priveşte direcţia dezvoltării economiilor naţionale.
Motorul intern al globalizării este identificat în capitalism şi tehnologie, în acţiunile şi
politicile statelor şi în pieţe sau în caracteristici ale modernităţii.”17
Ca termen strict, globalizarea semnifică multitudinea de transformări economico –
sociale înregistrate de omenire în prezent, extinse la scară integratoare şi generate de
impactul fluxurilor financiar - monetare transcontinentale asupra caracteristicilor
interacţiunilor sociale. Globalizarea problemelor implică politici şi strategii globale de
abordare a problemelor comune pentru întreaga umanitate.
Fondul Monetar Intenaţional a definit globalizarea drept “ integrarea internaţională
crescândă a pieţelor, atat pentru bunuri şi servicii cat şi pentru capital.”18 Termenul de “

16
Natalia Albu, Globalizarea-echilibru sau dezechilibru?, Chişinău, 2005, pg. 161-163
17
Andrei Miroiu, Radu-Sebastian Ungureanu, Manual de Relaţii Internaţionale, Ed. Polirom, Iaşi, 2006,
pg. 303-307
18
Teodor Frunzeti, Lumea 2005: Enciclopedie politică şi militară, Ed. Centrului Editorial al Armatei,
Bucureşti, 2005
globalizare” este utilizat pentru a explica şi a da sens conţinutului specific al
capitalismului contemporan.
“Definită ca proces de lărgire, adancire şi grăbire a interconectării globale, globalizarea
este situată într-un continuu spaţiu temporal al schimbării cu legarea şi extinderea
activităţii umane peste regiuni şi continente.”19
Efectele Globalizării
Fenomenul globalizării este o etapă viitoare a procesului general de dezvoltare
politico - economică şi culturală a omenirii. Pentru moment este dificil să vorbim cu
oarecare certitudine despre efectele de lungă durată ale procesului de globalizare asupra
comunităţii internaţionale dar, chiar şi acum, este clar că procesul de globalizare are atât
un impact pozitiv, cât şi unul negativ. Partea pozitivă a acestui proces este că va spori
interacţiunea dintre ţări, care la rândul ei deschide noi posibilităţi pentru dezvoltarea
civilizaţiei umane, îndeosebi în sfera economică. Intensificarea schimburilor comerciale,
investiţionale şi tehnologice între diferite regiuni, facilitarea contactelor interumane,
familiarizarea cu culturile altor popoare sunt, cu siguranţă, benefice pentru omenire.
Odată cu aceasta, globalizarea comportă şi noi provocări. Multe pericole au un
caracter regional sau chiar planetar: catastrofele ecologice şi tehnologice, criminalitatea
transnaţională, terorismul internaţional etc. Expansiunea necontrolată a unor modele
culturale de calitate îndoielnică aduce un prejudiciu tradiţiilor naţionale şi culturale ale
popoarelor, ameninţând originalitatea lor.
Intensificarea procesului de globalizare prezintă şi unele pericole pentru economiile
naţionale. În acelaşi timp, din cauza distribuirii neuniforme ale avantajelor globalizării
aspectele negative ale acestui proces se vor răsfrânge negativ în special asupra ţărilor în
curs de dezvoltare , astfel încât acestea ar putea ramâne departe de progres sau chiar în
afara lui. Creşterea interdependenţei în relaţiile internaţionale generată de globalizare
aduce şi noi aspecte ale noţiunii de "securitate naţională şi internaţională." Creşte
numărul factorilor externi care influenţează funcţionarea stabilă a societăţii.
“ Starea securităţii internaţionale influenţează din ce în ce mai mult posibilitatea de
garantare a securităţii naţionale. De aceea, menţinerea stabilităţii la nivel global ,
acordarea asistenţei în crearea unor astfel de mecanisme internaţionale ce ar asigura o

19
David Held, Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Ed. Polirom, Iaşi, 2004, pg 27
dezvoltare durabilă şi echilibrată, va deveni o prioritate şi una din principalele probleme
pentru comunităţile regionale. Există opinii conform carora fenomenul globalizării nu ar
fi unul nou şi necunoscut anterior omenirii. Bazele sistemului economic global au fost
puse odată cu descoperirile geografice, dezvoltarea transporturilor şi telecomunicaţiilor, a
întregii economii mondiale.”20
Ceva similar cu ceea ce numim noi astăzi globalizare, a avut loc şi înaintea primului
război mondial, când lumea a fost împărţită între marile puteri, devenind astfel mai
omogenă şi mai usor de dirijat. Primul şi al doilea război mondial, revoluţiile ce le-au
urmat, la fel ca şi procesul de decolonizare au încetinit puţin procesul de globalizare a
economiei mondiale. Astăzi această problema este pe ordinea de zi a politicienilor şi a
politologilor.
“ Mai întâi de toate, globalizarea este un proces geoeconomic şi mai apoi geopolitic
şi geocultural. Acest proces nu este numai o apropiere, o integrare a economiilor mai
multor ţări. Se schimbă caracteristicile calitative ale acestor economii care se transformă
din nişte sisteme închise în elemente ale unui sistem mondial. Se schimbă însuşi noţiunea
de "economie naţională". Instituţia economică de bază devine corporaţia transnaţională,
care îşi amplasează fabricile şi îşi comercializează produsele acolo unde îi este mai
convenabil, fără a lua în considerare existenţa graniţelor. Din această cauza are loc
aprofundarea procesului de diviziune internaţională a muncii, iar în cadrul unui singur
stat, fie şi dezvoltat, apare "economia dublă”, apar "enclave înfloritoare", "regiuni -
donatoare, regiuni creditabile". Regiuni întregi se transformă în furnizori de materie
primă şi piete de desfacere pentru corporaţiile transnaţionale, fără a dezvolta producţiile
proprii.”21

GLOBALIZAREA ŞI SECURITATEA NAŢIONALĂ

20
www.cadranpolitic.ro
21
www.sferapoliticii.ro
“Globalizarea influenţează mediul de securitate contemporan, creând atât
oportunităţi, cât şi noi riscuri şi ameninţări. În acest mediu, nici un stat nu este la adăpost
şi nici unul nu trebuie să rămână în afara proceselor globale. Securitatea internaţională
tinde tot mai mult să-şi manifeste caracterul indivizibil, iar comunitatea internaţională
este tot mai conştientă de răspunderea ce îi revine. Globalizarea are, printre altele, efecte
asupra mediului de securitate, în sensul că securitatea şi, implicit, ordinea şi siguranţa
publică nu mai pot fi asigurată pe deplin decât prin norme şi acţiuni la nivel mondial,
continental, zonal şi local.”22
Globalizarea produce turbulenţe în ambele sensuri: în jos către state, în sus către
societatea internaţională. Ea împinge unele state să preia responsabilităţi globale, în timp
ce altele sunt deposedate de atributele suveranităţii. Ea creează noi structuri internaţionale
sau le forţează pe cele existente să preia mai multe sarcini decât ar putea duce în prezent
(cazul proiectului de Constituţie a UE), accelerează relaţiile dintre societăţi şi economii,
dintre zone şi regiuni ale lumii. Dacă structura sistemului internaţional se prezintă pe trei
niveluri, pentru administrarea formală a securităţii sunt responsabile primele două,
respectiv statele şi organizaţiile internaţionale. “Cu alte cuvinte, statele şi organizaţiile
internaţionale sunt chemate să se implice mai mult în stabilitatea internaţională, pentru a
obţine, pe această cale, o stabilitate internă mai bună. Instabilitatea unei părţi (stat,
regiune) a sistemului se transmite în interiorul sistemului de state şi devine instabilitatea
celorlalţi.”23
“Interdependenţa dintre ţări şi apariţia problemelor globale duce la înţelegerea faptului
că acestea nu pot fi soluţionate independent, decat prin modele regionale şi globale de
securitate. Iar în condiţiile globalizării, stabilitatea şi securitatea naţională cu toate
dimensiunile sale nu pot fi asigurate în mod independent una de cealaltă. De aceea,
securitatea statelor cu un potenţial intern limitat din punct de vedere economic şi politic
poate fi realizată mai sigur în contextul cooperării regionale şi internaţionale.”24
La nivel global, lumea continuă să rămână puternic conflictuală. Cauzele conflictelor
operează atât în domeniul accesului la resurse, la mecanismele de distribuţie a acestora, la

22
www.cadranpolitic.ro
23
Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, Editura Cartier, Chişinău, 1999, p. 157.
24
Natalia Albu, Problema asigurării securităţii naţionale în condiţiile procesului de globalizare, Chişinău,
2007, pg. 29
pieţele de desfacere, cât şi în domeniul diferenţelor de natură etnică, religioasă, culturală
şi ideologică.
La sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90, piaţa financiară globalizată era
considerată ca un factor care poate avea mai mult decât un impact economic asupra
regiunilor care intră în aria sa de manifestare. Aceasta este apreciată, în prezent, mai mult
decât un mod de a face afaceri sau de a organiza pieţele financiare, devenind un proces în
sine.
Globalizarea e uşor de recunoscut: multiplicitatea de actori şi strânsa lor conexiune.
Zecile de organisme internaţionale prezente în conflictele Balcanilor satisfac prima
caracteristică, dar nu şi pe a doua. Actori mari, ca organismele integrate, nu şi-au definit
poziţia în globalitate şi cu atât mai puţin în sistemul ONU.
“ Globalizarea apelează mai energic la intervenţia în treburile interne ale statelor în
cazul delincvenţelor grave, într-o perioadă în care statele acceptă transferul de
suveranitate în procesele de integrare, dar dispune de mijloace paşnice, bine puse la
punct. Iarăşi, prima trăsătură e vizibilă în evenimentele recente, dar a doua nu.
Globalizarea e pragmatică, şi nu doctrinară, iar sistemul ei multipolar. Prima
caracteristică se poate vedea, a doua nu e încă realizată. Globalizarea a difuzat puterea
economică şi tehnologică în toată lumea. Comunicaţiile instantanee fac ca hotărârile luate
într-o regiune să aibă impact şi în alte regiuni şi uneori efecte la scara întregii planete.
Acest fenomen a condus la modificarea comportamentului diplomatic al statelor în planul
relaţiilor internaţionale.”25
“ Ca o consecinţă a globalizării, numeroase evoluţii şi procese transnaţionale au un
impact esmnificativ asupra securităţii naţionale. Pe langă stimularea creşterii economice
şi deschiderea societăţilor, aspecte recente subliniate de specialişti pun în evidenţă unele
aspecte incoveniente ale procesului de gobalizare, ce pot conduce la destabilizarea unor
state, înstrăinarea unor cutume ancestrale, vulnerabilizarea unor regiuni întregi faţă de
fluctuaţiile spontane ale economiei mondiale.”26
“ Globalizarea economică a devansat procesele de globalizare politică, singura
capabilă să gestioneze unitar şi integrat noile riscuri la securitatea internaţională.

25
www.cadranpolitic.ro
26
Vasile Popa, Implicaţiile globalizării asupra securităţii naţionale, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare
“ Carol I “, Bucureşti, 2005, pg. 28
Cooperarea politică şi economică a fost etapa care a urmat căderii zidului Berlinului. În
etapa următoare trebuie vizat procesul de integrare politico-economică, ca premisă
fundamentală atat pentru integrarea europeană cat şi pentru cooperarea euro-atlantică.
Trebuie să fim extrem de precauţi pentru că monopolul politic, specific perioadei
Războiului Rece, să nu fie înlocuit de monopolul economic iar criteriile de
interoperabilitate să devină standarde de performanţă tehnică şi tehnologică, stimulative
şi nu clauze exclusive în procesele de înzestrare a fiecărei naţiuni.”27

CONCLUZII

Cercetătorii romani din domeniu consideră că globalizarea este un factor major al


realizării securităţii naţionale şi regionale şi că aceasta din urmă nu poate fi asigurată pe
deplin fără a asigura mai întai securitatea globală.
27
www.securitateanaţională.ro
Sistemul de asigurare a securităţii naţionale are ca scop crea mecanismului de
elaborare a politicii şi strategiei statului şi societăţii în domeniul asigurării securităţii
naţionale şi realizarea acestora prin intermediul funcţiilor concrete ale unor anumite
structuri şi persoane. La scară globală, implicaţiile procesului de globalizare asupra
securităţii statului se manifestă în contextul economiei modiale.
Prin globalizare noi am devenit şi suntem “un singur fluviu” (Thomas L. Friedman, p.
16). Pe acest cadru de bază şi generalizant se adaugă apoi toate celelalte componente care
alcătuiesc societatea postmodernă în care trăim: economico-financiar, politic, cultural şi
chiar religios.
Globalizarea instituie între diferiţii parteneri care au aderat la sistemul globalizării
grade de complexitate extrem de diterite. Rolul pe care fiecare îl deţine în procesul
globalizării nu este definitiv distribuit. De aceea globalizarea se caracterizează, ca şi
sistem economic, prin deschidere, inovaţie şi mobilitate sau schimbare continuă.
Fenomenul globalizării este o etapă viitoare a procesului general de dezvoltare
politico - economică şi culturală a omenirii. Pentru moment este dificil să vorbim cu
oarecare certitudine despre efectele de lungă durată ale procesului de globalizare asupra
comunităţii internaţionale dar, chiar şi acum, este clar că procesul de globalizare are atât
un impact pozitiv, cât şi unul negativ.
Partea pozitivă a acestui proces este că va spori interacţiunea dintre ţări, care la rândul
ei deschide noi posibilităţi pentru dezvoltarea civilizaţiei umane, în deosebi în sfera
economică. Intensificarea schimburilor comerciale, investiţionale şi tehnologice între
diferite regiuni, facilitarea contactelor interumane, familiarizarea cu culturile altor
popoare sunt, cu siguranţa, benefice pentru omenire. Odată cu aceasta, globalizarea
comportă şi noi provocări. Multe pericole au un caracter regional sau chiar planetar:
catastrofele ecologice şi tehnologice, criminalitatea transnaţională, terorismul
internaţional etc.

CUPRINS

I. INTRODUCERE
II. CONCEPTUL DE SECURITATE

A. Definiţii ale conceptului de securitate


B. Abordarea tradiţională a conceptului de securitate
C. Securitatea naţională

III. IMPACTUL GLOBALIZĂRII

A. Conceptul Globalizării
B. Efectele Globalizării

IV. GLOBALIZAREA ŞI SECURITATEA NAŢIONALĂ

V. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

1. Natalia ALBU, Problema asigurării securităţii naţionale în condiţiile


procesului de globalizare, Chişinău, 2007;
2. Natalia ALBU, Globalizarea-echilibru sau dezechilibru?, Chişinău, 2005
3. Barry BUZAN, Popoarele, statele şi teama, . O agendă pentru studii de
securitate internaţională în epoca de după Războiul Rece, Ed. Cartier,
Chişinău;
4. David HELD, Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Ed.
Polirom, Iaşi, 2004;
5. Teodor FRUNZETI, Lumea 2005: Enciclopedie politică şi militară, Ed.
Centrului Editorial al Armatei, Bucureşti, 2005;
6. Andrei MIROIU, Radu-Sebastian UNGUREANU, Manual de Relaţii
Internaţionale, Ed. Polirom, Iaşi, 2006;
7. Vasile POPA, Implicaţiile globalizării asupra securităţii naţionale, Ed.
Universităţii Naţionale de Apărare “ Carol I “, Bucureşti, 2005;

8. WWW.CADRANPOLITIC.RO
9. WWW.GANDUL.RO
10. WWW.SECURITATEANAŢIONALĂ.RO
11. WWW.SFERAPOLITICII.RO