Sunteți pe pagina 1din 2

In dulcele stil clasic

N. Stanescu
Poezia face parte din volumul “ In dulcele stil classic “ caruia i-a dat si numele, aparut in
anul 1970. Spre deosebire de viziunea sentimentelului de iubire din poezia “ Leoaica tanara, iubirea
“ , unde iubirea este este devoratoare, agresiva si bulversanta, in “ In dulcele stil clasic “ iubirea este
caricaturizată, minimalizată.
Tema poeziei este erotica, dar iubirea nu mai este o “ leoaiaca tanară” , o energie ce poate
reordona universul, ci este o iubire întamplatoare, trecatoare şi nesemnificative, metafora iubirii fiind
la fel de sugestivă aici : “ Pasul tau de domnişoară “. Este exprimata nepasarea, indiferenta eului
liric faţă de dragostea efemeră.
Poezia este structurată in cinci strofe si un vers liber ce reprezinta o concluzie referitoare la
trecerea timpului in relatie directă cu sentimentil de iubire care este la fel de trecator: “Pasul trece,
eu raman”.
Prima strofa ilustre ideea confrm careia iubirea a fost nascuta din mineral ( “Dintr-un
bolovan coboara” ) or din vegetal (“Dintr-o frunza verde pala “) sentimental fiind exprimat printr-o
metafora care sugereaza efemeritatea acestui sentiment uman :” pasul tau de domnisoara”. Iubirea
este vazuta ca un sentiment trecator, poetul nu mia este un centrum mundi capabil sa reordoneze
lumea dupa legi proprii, ca in “ Leoaica tanara, iubirea “ ci este contemplative, privind aparitia
iubirii ca pe ceva exterior lui.
Strofa a II a sugereaza plasarea iubirii intr-o “ inserare-n seara “, sentimentul fiind vazut
superficial si efemer ca un “ pas de donisoara ” care trece la fel de repede cum a venit, “ Dintr-o
pasare amara” . Versul “ pasul tau de domnisoara “ care este o metafora pentru a exprima
sentimentul de dragoste, apare de patru ori in primele doua strofe.
Strofa a III a exprima aceiasi idée a unui sentiment care este superficial, care dureaza numai
“ o secunda, o secunda” . Ca si in “ Leoaica tanara, iubirea “, sentimentul are conotatii cromarice,
“ el avea roşcată fundă “, in cealantă poezie iubirea fiind o “Leoaică arămie ”.
Strofa a IV a îl înfăţişează pe poet ca un suflet împovărat parca de un blestem (“blestemat si
semizeu”) deoarece el inregistreaza (“Parca pe timpanul meu”) trecerea iubirii care nu mai este un
sentiment profund si de aceea nu simte emotie si nici bucurie: “ Caci imi este foarte rau”.
In ultima strofa poetul are o atitudine contemplative – “ stau intins si lung si zic “ – iubirea
este exterioara si nu interioara, profunda. Atat sentimentul de dragoste cat si iubita sunt
minimalizate: “Domnisoara, mai nimic,/ Pe sub soarele pitic” , intocmai in poezia clasica pe care
o parodiaza.
Versul liber din finalul poeziei sugereaza scurgerea timpului tot mai in miscare, “ Pasul
trece eu raman” , la fel ca in poezia “ Leoaica tanara, iubire” , “Inca-o vreme,/ si-nca o vreme” cu
deosebirea ca in aceasta ultima pozezie, iubirea invinge timpul, aici ea este pasagera, poetul nu mai
este marcat de acest sentiment, altadata atat de bulversant.
Nichita Stanescu conform modernitatea stilului prin metafora sugestiva a iubirii – pasul tau
de domnisoara” – prin epitatele inedite ”frunza verde- pala” , “ roscata - funda “.
IN DULCELE STIL CLASIC
de Nichita Stanescu

Dintr-un bolovan coboară


pasul tău de domnişoară.
Dintr-o frunză verde, pală
pasul tău de domnişoară.

Dintr-o înserare-n seară


pasul tău de domnişoară.
Dintr-o pasăre amară
pasul tău de domnişoară.

O secundă, o secundă
eu l-am fost zărit în undă.
El avea roşcată fundă.
Inima încet mi-afundă.

Mai rămâi cu mersul tău


parcă pe timpanul meu
blestemat şi semizeu
căci îmi este foarte rău.

Stau întins şi lung şi zic,


Domnişoară, mai nimic
pe sub soarele pitic
aurit şi mozaic.

Pasul trece eu rămân.