Sunteți pe pagina 1din 2

BLAT DE TORT PUFOS, RETETA DE BAZA

PUBLICAT PE 22 DECEMBRIE 2013 DE GINA BRADEA 93 COMENTARII

Va dau acum o reteta extrem de simpla si rapida de blat de tort, super-probata, cu o reusita garantata. Este imposibil sa
nu iasa bine si pufos daca respectati pasii pe care vi-i spun. Este o reteta de baza, pentru ca, plecand de la aceasta reteta
se pot face orice fel de blaturi, cu arome diverse, colorate, cu nuci, alune, cocos, cacao, fructe confiate, fulgi de
ciocolata.si multe altele. Dupa aceasta reteta fac si foile de rulada si prajiturile cu fructe. Vedeti aici mai multe retete de
torturi, creme, blaturi, glazuri, pasta de zahar, fondant, martipan.

CE INGREDIENTE AVEM NEVOIE ( PENTRU O FORMA CU DIAMETRUL DE 26 CM):


Print

Blat de tort pufos, reteta de baza


reteta extrem de simpla si rapida de blat de tort, super-probata, cu o reusita garantata

Autor: Gina Bradea

Ingrediente

-4 oua
-4 linguri de zahar
-2 linguri apa sau lapte
-2 linguri ulei
-4 linguri cu varf faina( 120 g)
-1 strop de sare
-arome dupa gust....

Instructiuni
1.

Ouale se sparg si se separa, galbenusurile se bat cu sarea si se lasa deoparte, sa se intensifice culoarea. Albusurile se bat
spuma tare, apoi se adauga zaharul si se continua baterea pana cand zaharul este dizolvat complet. Spuma trebuie sa fie tare, daca se
rastoarna castronul, sa ramana pe loc, sa-si patreze forma. Separat, galbenusurile se freaca la fel ca la maioneza cu uleiul, aromele, se
adauga apa si se toarna peste albus. Se amesteca usor, apoi se adauga faina-n ploaie,amestecand usor, de jos in sus, cu o lingura din
lemn sau o spatula. Se toarna in forma tapetata cu hartie de copt, se niveleaza si se coace la foc mediu. Se face testul cu scobitoarea si
daca este uscata, blatul este gata.Se lasa la racit pe un gratar, ca sa nu transpire.

CATEVA SECRETE:
-Nu se foloseste praf de copt, secretul este sa se bata foarte bine albusurile si blatul va fi super-pufos.
-Ouale sa fie cat mai proaspete, reci, de la frigider, pentru ca albusul sa se bata foarte bine.
-Vasul si telul sa fie foarte curate, uscate, degresate, altfel albusul nu se va bate spuma.
-Se poate adauga o lingurita de suc de lamaie la albus, odata cu zaharul si spuma va fi mult mai tare. Nu va schimba
gustul.
-Se niveleaza aluatul in forma si se trage spre margine, in felul acesta nu va creste foarte tare la mijloc si va fi drept.
Aceasta este reteta dupa care fac eu blaturile de tort si foile de rulada, am facut enorm de multe, sute de blaturi si foi de
rulada si niciodata n-am avut probleme.
.

S-ar putea să vă placă și