Sunteți pe pagina 1din 8

LĂMÂIUL

Lămâiul este cultivat în zonele calde


ale întregii lumi. Ca plantă de ghiveci,
lămâiul este foarte atractiv. El creşte foarte
bine la temperaturi ridicate şi într-un loc
însorit. Lămâiul are nevoie de multă
căldură, fiind sensibil la temperaturi scăzute.
Temperatura optimă pentru creşterea
vegetativă este de 16-18°C. Lămâiul începe vegetaţia când temperatura aerului este de
10-12°C, iar a solului de 11-12°C.
De aceea, lămâiul poate fi lăsat în aer liber din mai până în mijlocul toamnei, şi
locul cel mai călduros şi mai luminos. Latura sudică a unei case este un loc foarte
potrivit, ca şi un loc însorit într-o curte. Căldura din timpul zilei se păstrează în pereţi şi
este eliberată în timpul nopţii. Astfel este creat un microclimat echilibrat, foarte potrivit
lămâiilor. Pereţii estici şi vestici sunt şi ei locuri destul de bune pentru aşezarea plantei.
Locul trebuie să fie ferit de curenţii de aer. Lămâii nu ar trebui puşi prea aproape unii de
alţii, fiindcă se umbresc reciproc sau se sufocă.
Lamâiul, la noi, este sensibil la vânt. Dacă ei stau în vânt sau în curent, suferă
foarte mult. Lăstarii tineri îşi pot pierde frunzele delicate, vârfurile lor se pot usca şi
planta “cheleşte” complet. În afară de asta, planta devine sensibilă la boli sau dăunători.
Pământul potrivit
Pentru ca planta să se simtă bine în noul mediu, are nevoie de un substrat potrivit.
În crescătoriile sudice, plantele pot suporta orice fel de pământ, căci condiţiile climatice
sunt optime. La noi, solul trebuie să fie cât mai potrivit, pentru a compensa factorii lipsă.
Mai ales pentru cultura în ghivece, alegerea solului potrivit este neapărat necesară.
Cel mai bun pământ pentru lâmâi este unul bogat în nutrienţi şi humus, care nu
reţine apa. Acest pământ poate fi obţinut chiar la noi acasă din următoarele componente:
1. HUMUS(în latină:pământ) se formează în stratul superior prin descompunerea
materiei organice. Este foarte nutritiv, reţine apa şi conţine acid humic. Compostul
conţine foarte mult humus valoros. Pământul bun de grădină conţine, alături de nisip şi
lut, humus.
2. Argila şi lutul reţin apa şi substanţele nutritive. Este necesară o cantitate mică
din acestea
3. Nisipul, preferabil nisip de cuarţ (nisip de râu) îmbunătăţeşte permeabilitatea
pământului. Trebuie adăugat în cantitate mare pământului care conţine argilă. Nisipul nu
trebuie să fie prea fin, căci să se fluidizeze şi să iasă la suprafaţă.
Reţeta orangeriilor vechi, cu experienţă
4/8 compost bine fermentat sau bălegar(humus), trecut prin sită
1/8 lut
1/8 argilă
2/8 nisip
Sterilizarea pământului
Pământul sterilizat cu abur nu
conţine larve, spori de ciuperci sau seminţe de
buruieni. În acest scop există aparate speciale, care sterilizează substractul cu vapori
fierbinţi de apă. Cantităţile mai mici de pământ pot fi sterilizate în cuptor: circa 20 de
minute la o temperatură de 120-150ºC sau opărite cu apă în clocot.
Pământul din comerţ
Acesta poate fi folosit pentru citrice, numai dacă nu conţine doar turbă. În acest
caz trebuie adăugat 20% nisip şi puţin lut. pH-ul(de obicei indicat pe ambalaj) trebuie să
fie între 5,5 şi 6,5.
Mutarea Plantei
Plantele tinere de obicei le expediem în ghivece mici, pentru un transport uşor.
Cultura în aceste recipiente nu este indicată. Rădăcinile plantelor nu se pot dezvolta. La
început, vasul trebuie totuşi să fie mai mic, pentru ca pământul să fie străbătut în totalitate
de rădăcini.
Mutaţi planta în ghivece puţin mai mari. Diametrul acestora trebuie să fie doar cu
20% mai mare, pentru ca rădăcinile să se dezvolte în spaţiul liber. Rădăcinile rupte
trebuie tăiate ordonat, pentru a asigura dezvoltarea lor în continuare. Plantele sănătoase
pot fi mutate oricând, dar perioada recomandată este primăvara, din februarie până în
mai, când încep se se dezvolte lăstarii.
Pregătirea recipientului
Dacă ghiveciul a mai fost folosit, trebuie curăţat temeinic înainte de o nouă
refolosire, pentru a curăţa posibilele substanţe depozitate şi pentru ca porii lutului să se
umple cu apă şi să nu mai absoarbă umiditatea substratului. Recipientele din lemn
folosite trebuie mai întâi dezinfectate cu apă clocotită şi curăţate bine cu peria.
Plantarea corectă în recipientul ales
Puneţi deasupra găurilor ghiveciului cioburi de lut sau alte obiecte asemănătoare
şi un strat de drenaj din pietricele. Deasupra acestui strat puneţi pământ într-un strat a
cărui grosime să asigure plantei, în noul ghiveci, aceeaşi zonă de ieşire din pământ pe
care a avut-o şi înainte de replantare. Trebuie să aveţi grijă să introduceţi planta la aceeaşi
adâncime ca şi în recipientul vechi. Altfel, pot să apară uşoare infecţii cu ciuperci, care
pot dăuna plantei.
Marginea ghiveciului trebuie să fie cu 1-2 cm mai înaltă decât pământul, pentru a
face posibilă udarea.
Transplantarea lămâiului
În perioada de creştere lămâiul se transplantează la 1-2 ani cu întreg balotul de pământ.
După intrarea pe rod transplantarea se face o dată la 3-4 ani.
La vârsta de 10-12 ani, lămâii se pun în vase mari (hârdaie de lemn cu fundul perforat) cu
diametrul în partea superioară de 50-60 cm, unde rămân definitiv, pământul de la suprafaţă
împrospătându-se în fiecare an.
Udarea
În timpul fazei de creştere, din aprilie
până în septembrie, planta trebuie udată în
mod regulat. Perioada cea mai potrivită este
dimineaţa sau după- amiaza. Cea mai bună
este apa de ploaie curată, dar şi apa de la
robinet- dacă nu este prea dură(cu conţinut de
calcar). Această valoarea poate fi
măsurată, sau puteţi întreba la staţia de
epurare. Apa nu ar trebui să depăşească 20ºdH (grade de duritate). Dacă nu aveţi la
dispoziţie decât apă cu conţinut înalt de calcar, neutralizaţi-o mai întâi picurând în apă
câţiva stropi de oţet.
Cantitatea de apă potrivită
Pentru a nu dăuna plantei, substratul nu are voie să fie prea uscat. Dar şi apa
acumulată este foarte periculoasă. Pot fi afectate vârfurile rădăcinilor, planta poate să nu
mai crească şi în final, să moară. Dacă solul este prea uscat, frunzele se vor ofili şi lăstarii
vor atârna. Dacă planta este udată, atunci poate supravieţui fără urme vizibile. Solul uscat
trebuie umezit în profunzime.
Udaţi lămâiul la fel ca pe celelalte plante de apartament, adică lăsaţi pămantul din
ghiveci sa se usuce putin inainte de a uda din nou. Cel mai bun tratament este sa stropiti
frunzele cu apa, pentru a pastra un nivel de umiditate ridicat.
FERTILIZAREA
Lămâii necesită, pentru o creştere sănătoasă, diferiţi nutrienţi.
Îngrăşăminte minerale
Acestea se administrează rapid şi îşi fac
simţită prezenţa în scurt timp. Conţinutul lor poate
varia; neapărat necesare citricelor în perioada de
creştere sunt A (azot)- F(fosfor) – P (potasiu) în
proporţie de 24-14-14. Nu abuzaţi de îngrăşămintele
minerale, căci aceasta ar putea dăuna plantelor.
După presărarea solului cu îngrăşăminte udaţi
în mod regulat, căci transportul nutrienţilor nu
este realizat decât cu un substract umed. La alegerea
îngrăşământului chimic, ţineţi minte că solul va putea
fi îngrăşat cel târziu până în septembrie.
Îngrăşăminte organice
Acestea nu sunt întotdeauna disponibile şi nu îşi fac efectul repede. Totuşi,
îmbunătăţesc structura solului şi sunt de recomandat, în special în cazul în care sunt
disponibile.
• Pentru creştere, îngrăşământ cu azot (aşchii de corn)
Îngrăşarea cu mult azot stimulează foarte mult creşterea plantei, dar inhibă
oarecum capacitatea ei de a înflori. Oprirea administrării de azot şi schimbarea
îngrăşământului folosit cu unul care conţine fosfor va stimula înflorirea şi formarea
fructelor.
• Pentru înflorire şi formarea fructelor, îngrăşământ cu fosfor (balegă de
cal, uscată)
Balega de cal era folosită de secole în orangerii, cu foarte mare succes. Aceasta
poate stimula înflorirea, datorită conţinutului ridicat de fosfor.
Nu trebuie totuşi să folosiţi prea mult timp acelaşi îngrăşământ; mai ales când este
vorba de cel cu fosfor.
Va fi totuşi de recomandat acoperirea solului din ghivecele mari, primăvara, cu
balegă de cal bine uscată. Acest strat asigură o uscare mai puţin rapidă a solului şi
aprovizionează planta cu nutrienţi, în cantităţi echilibrate
• Îngrăşământ universal (must de bălegar(de vită uscat) sau gunoi de păsări
fermentat diluate în apă 1:10).
Atât la udat cât şi la îngrăşat este bine ca lichidul să se toarne în 3-4 reprize pentru
a se absorbi tot şi lent.
Tăierea
Tăierile profesioniste au rolul de
a conferi plantelor un aspect deosebit de
plăcut dar şi un spor substanţial de producţie,
fără a afecta durata de viaţă a plantelor.
Tăierea la lămâi, mai ales la cei din ghiveci,
nu este obligatorie dar ar trebui făcută la
timpul potrivit. Dacă aceasta nu este
efectuată, lămâii cresc aşa cum le dictează
“codul” genetic şi condiţiile de mediu.
Astfel, plantele vor fi ramificate, dar vor avea fructe mici şi îşi vor pierde frunzele din
zonele inferioare. Creşterea lor va împiedica înmulţirea plantelor, dar nu se vor forma
fructele mari. În afară de asta, plantele nu vor avea un aspect estetic.
Pentru lămâi cu coroană joasă: Tulpina plăntuţei în vârstă de un an se scurtează la
30-40 cm. Din lăstarii apăruţi după scurtare alegem 3-4 lăstari bine poziţionaţi şi dezvoltaţi, iar
restul se înlătură. Când lăstarii reţinuţi au 25-30 cm se ciupesc pentru a ramifica.Această operaţie
se repetă 2-3 ani, de 2 ori pe vară, până se obţin ramificaţii de ordinul IV şi V pe care lăstarii vor
fructifica.
La plantele bine îngrijite, într-un an se pot obţine ramuri de două ordine, asigurând
intrarea pe rod în anul 3. Ramurile scurte care au fructificat, uscăturile, lăstarii prost orientaţi se
vor elimina. Tăierile se pot face în orice perioadă a anului.
a. Tăierea vârfurilor
Când nutrienţii sunt în cantitate mare, lămâii tind să dezvolte ramuri puternice
care cresc în afara coroanei şi strică forma iniţială a arbustului. Dacă în timpul
unei perioade de creştere se observă apariţia unor astfel de lăstari, aceştia trebuie
tăiaţi imediat, dar nu în totalitate. Astfel, ei se vor ramifica. Pentru tăierea acestor
lăstari nu veţi aştepta până în sezonul de tăiere din primăvară, căci până atunci
lăstarul s-ar putea dezvolta şi ar lăsa un gol neaspectos după tăiere.
b. Tăierea ramurilor
Plantele cu creştere rapidă, sau care nu au mai fost tăiate de mult timp, trebuie,
din motive practice şi estetice, să fie tăiate. Altfel, plantele de ghiveci devin
neatractive; iernatul va necesita şi mult spaţiu din cauza coroanei mari. Zonele
tăiate vor fi unse cu o substanţă terapeutică pentru închiderea rănilor; astfel vor fi
prevenite infecţiile şi evaporarea lichidelor. Lămâii mai în vârstă, crescuţi natural,
nu necesită multe măsuri de tăiere. Este de ajuns ca ramurile deranjate să fie
îndepărtate primăvara, înainte de perioada de creştere. Prin tăierile ramurilor se
urmăreşte obţinerea unei coroane cu formă elegantă, evitarea aglomerărilor
excesive de lăstari, îndepărtarea ramurilor uscate şi a celor crescute înspre
interiorul coroanei. Crengile golaşe, cu lăstari foarte rari se pot garnisi abundent
dacă li se îndepărtează, prin tăiere, un segment de aproximativ 1/3 din lungime.
Influenţa frunzelor
Lămâii sunt veşnic verzi. Asta nu înseamnă, totuşi, că frunzele rămân pentru
totdeauna pe crengi. Fiecare frunză moare şi cade după aproximativ trei ani. Din muguri
cresc apoi lăstari noi, ale căror frunze le înlocuiesc pe cele căzute. Fiindcă perioada de
viaţă a fiecărei frunze poate varia, pe crengi vor fi întotdeauna frunze mai tinere şi mai
bătrâne. În iernile foarte uscate, în condiţiile noastre climatice, unele plante tind să piardă
o parte din frunze. Unii amatori se sperie şi încearcă să corecteze această pierdere printr-o
udare şi o îngrăşare excesivă, putând chiar să distrugă planta. Această pierdere a
frunzelor, iarna, nu reprezintă un motiv de îngrijorare dar ea ar trebui evitată, chiar dacă
nu este neapărat dăunătoare şi planta se regenerează primăvara.
Lămâiul este totodată o plantă remontantă; pe acelaşi lămâi poţi găsi flori şi fructe
în diferite stadii de dezvoltare, inclusiv fructe coapte.
Pentru creşterea şi hrănirea normală a fructelor planta trebuie să aibă minimum 10
frunze sănătoase pentru fiecare fruct, iar alte frunze sunt necesare pentru hrana tulpinii şi
a rădăcinilor.
ÎNFLORIREA
În perioada înfloritului, dacă
lămâiul nu este scos afară, se
deschid ferestrele pentru a intra
albinele să facă polenizarea.
Florile apar pe ramurile anuale,
foarte rar pe lăstari şi câte una sau mai
multe la subsuoara frunzelor tot timpul
anului, dar perioada principală
de înflorit este primăvara, odată cu
primul val de creştere a
lăstarilor. Lăstarii lămâiului au într-
un an 2-3 valuri de creştere.
În perioada înfloritului
temperatura trebuie să nu fie mai mare de
18°C, întrucât florile avortează.
Începutul rodirii
Lămâii altoiţi încep să
rodească la vârsta de 3-5 ani, iar cei
proveniţi din sămânţă la 8-10 ani. De la căderea petalelor până la coacerea fructelor, în condiţii de
apartament este nevoie de 180-220 zile.
După prima legare, fructele cresc foarte repede, apoi creşterea încetineşte treptat, iar în
faza de pârgă creşterea încetează.
În primul an de rod pe un lămâi se lasă 2-3 fructe; în anul II, 5-8 fructe; în anul III, 10-15
fructe; în anul IV, 20-25 fructe.
Când facem răritul fructelor ţinem cont că pentru creşterea şi dezvoltarea unui fruct sunt
necesare 10 frunze. Practic, pe o ramură lăsăm 2 fructe la distanţă de 15-20 cm între ele.
Căderea fiziologică a fructelor are loc în mai multe etape, fiind determinată de
supraîncărcarea pomului. Căderea în masă a fructelor este de nedorit şi se poate evita prin
afânarea permanentă a solului din vase, prin menţinerea umidităţii şi a fertilităţii la un nivel
optim.
Sa nu fiti surprinsi daca arbustii fac multe fructe imature dupa inflorire. Ca multi
alti pomi fructiferi, lămâi produc mai multe fructe decat pot suporta. Nu este nici o
problema daca o mare parte din fructe va cadea.
Pentru creşterea şi coacerea fructelor temperatura optimă este de 19-22°C. Pentru ca
lămâii să aibă culoarea potrivită, este necesară o temperatură nocturnă de sub 16ºC.
Iernarea adecvată
Trecerea la iernat
Se face toamna înainte de a
se răci pământul din vase. Acomodarea
lămâilor se face 15- 20 de zile – ziua se
ţin afară, iar noaptea în cameră. La fel se
procedează cu trecerea lămâiului
din cameră în grădină primăvara.
În lunile de iarnă, cu mai
puţine ore de lumină, planta nu
are nevoie numai de un loc potrivit,
ci şi de alte măsuri de îngrijire, căci
această perioadă este cea mai grea
pentru lămâi.
Ar trebui să respectaţi pe cât posibil regulile de iernat. Frigul poate dăuna foarte mult
lămâilor.
a. Iernatul în casă
O cameră răcoroasă, bine aerisită, cu temperaturi cuprinse între 5 şi 10ºC este
potrivită pentru lămâi. Dar locul trebui să fie luminos.
Dacă plantele stau în camera de iernare, foarte aproape una de alta, fructele ar
trebui îndepărtate, mai ales dacă sunt deja coapte. Lămâii nu trebuie ţinuţi în aceaşi
cameră în care sunt depozitate mere sau alte fructe. Evaporarea etilicelor poate duce uşor
la pierderea completă a frunzelor.
b. Alte spaţii pentru iernat
Pentru iernarea lămâilor sunt potrivite şi verandele luminoase, grădinile de iarnă sau
serele, dacă temperatura nu scade sub punctul de îngheţ. Chiar şi podul, pivniţa, grajdul,
garajul sau casa scării pot fi transformate cu puţină îndemânare în locuri potrivite pentru
iernat.
Dacă nu este disponibilă decât o încăpere întunecoasă, ca pivniţa rece sau garajul, este
necesară o instalaţie de lumină. Cele mai potrivite sunt tuburile speciale, care dau o
lumină albăstruie. Lămpile pot fi atârnate de tavan, la 20-40 cm de plantă. Sub o lampă
de 40W pot trece iarna cam şase plante de mărime medie. Pornirea şi oprirea se face tot la
12 ore pentru a asigura 12 ore de lumină pe zi.
Ce e de făcut iarna
Lămâi necesită şi iarna o îngrijirea specială, ca să poată suporta luminozitatea scăzută.
Udarea şi fertilizarea, iarna
Plantele trebuie udate doar cât este necesar pentru a preveni uscarea completă a
substratului. La temperaturile mai mici, ar trebui udat la intervale de câteva săptămâni.
Ghivecele mai mici trebuie totuşi udate mai des, fiindcă se usucă repede. În lunile de
iarnă, plantele se află într-un fel de pauză vegetativă la noi, şi consumă nutrienţi foarte
puţini sau deloc. De aceea, iarna se va administra foarte puţi îngrăşământ.
Aerisirea corectă
Pentru iernat este necesară o aerisire potrivită. Plantele ţinute în cameră se
mulţumesc cu deschiderea geamului în timpul zilei (atâta timp cât temperaturile nu scad
sub 0 grade) Umiditatea relativă trebuie să fie cuprinsă între 40 şi 60%. Aerul este foarte
uscat în camerele încălzite. De aceea este necesară umezirea suplimentară a aerului din
aceste încăperi. Stropirea plantei cu apă nu este totuşi recomandată. În camerele mai
răcoroase, această măsură poate duce la infecţia cu ciuperci. Aerul prea umed, în
combinaţaie cu temperaturile scăzute şi aerisirea insuficientă poate dăuna plantei, chiar şi
într-o seră luminoasă.
Când se apropie primăvara
Cea mai bună perioadă
pentru tăierea lămâilor este cea
dinainte de formarea lăstarilor,
de obicei din februarie până în
mai. Atunci, plantele sunt încă în
cameră, din cauza pericolului gerului.
Dacă planta se găseşte de mai
mulţi ani în acelaşi recipient, această
perioadă de după pauza de iarnă este
potrivită şi pentru schimbarea
ghiveciului şi a substratului. Când
plantele înceep să crească, primăvara,
trebuie administrat un îngrăşământ
universal. Astfel este prevenită mai
ales îngălbenirea frunzelor, şi ele îşi
recapătă culorea sănătoasă.
Este anotimpul când
nopţile pot deveni, brusc, foarte geroase. De aceea aerisirile, pe timpul nopţii, vor fi
făcute cu precauţie.
Boli şi dăunători
BOLI
Frunze galbele
Colorarea frunzelor în galben sau chiar alb nu
este rară, mai ales în cazul plantelor tinere. Deseori,
cauza este o greşeală de îngrijire: solul ud, rece
poate dăuna rădăcinilor mai ales iarna. Primul
semn este îngălbenirea frunzelor, când rădăcina
afectată nu mai poate transporta nutrienţii în
cantitate suficientă.
Frunzele galbene, deschise la culoare, arată
deseori o lipsă de fier.Această carenţă poate
fi tratată cu un îngrăşământ cu conţinut de fier, dacă
solul nu este prea calcaros.
Şi lipsa altor microelemente rare poate
duce la îngălbenirea frunzelor. Ar trebui
administrat un îngrăşământ universal, care să conţină
mai multe substanţe nutritive.
Frunze cu pete şi margini maronii
Acestea apar în cazul unei carenţe de
potasiu, sau când solul este prea ud.
Frunze cu pete maronii şi vârfuri uscate
Sunt semne clar ale unei arsuri de soare. Cauza principală: plantele sunt scaose
din locul întunecat şi umed în care au petrecut iarna şi sunt amplasate direct în soarele
arzător. Aceleaşi simptome pot fi observate şi în cazul stropirii excesive a plantelor care
stau în locuri însorite.
Frunze răsucite
Frunzele răsucite şi uscate indică un sol prea uscat. Dacă frunzele răsucite se află
pe o singură ramură şi nu cad, ci rămân agăţate, poate fi vorba despre o infecţie cu
ciuperci aflată într-o fază foarte avansată. Aceasta poate fi combătută doar prin tăierea
crengilor afectate şi stropirea plantei cu un fungicid.
Frunze foarte închise la culoare, chiar albăstrui
Acestea apar împreună cu căderea frunzelor şi frunctelor, şi indică o lipsă de
fosfor.
Oprirea creşterii, necroze ale marginii frunzelor, frunze galbene
Aceste simptome sunt tipice unui pământ cu prea multe săruri, acumulate din
cauza administrării excesive a îngrăşământului. Aceleaşi semne apar în cazul excesului
de îngrăşământ, iarna. Zonele afectate vor fi tăiate şi plantele vor fi mutate într-un
substrat potrivit. Rădăcina ar trebui clătită cu apă înainte de mutare, dacă este necesar.
Căderea frunzelor şi ramuri moarte
Iarna, căderea frunzelor nu este ceva neobişnuit. Aceasta apare dacă nu sunt
respectate regulile iernatului. Sunt afectate mai ales plantele care stau în casă, fără lumină
suficientă. Frigul sau lipsa luminii pot cauza şi uscarea crengilor întregi.
Daunatori
Vestea buna pentru cei care doresc sa cultive
aceasta specie de arbusti fructiferi este ca sunt putini
daunatori care ataca in conditiile din interior;
combaterea lor este direct legata de sanatatea plantei.

Pentru combaterea bolilor se fac stropiri cu


sulfat de cupru 1%.
• Acarienii (micii paienjeni rosii) sunt
cei mai enervanti daunatori; le plac
plantele uscate si netratate cu
substante fertilizatoare, asa ca daca
arbustul dvs. e bine udat si “hranit”,
nu va avea nici o problema. Păduchii
ţestoşi şi păianjenul roşu se combat
prin spălări ale frunzelor cu o emulsie
de săpun (fără sodă): 30 g săpun de
bărbierit la 1l de apă.
• Păduchele lânos se combate cu: Fastac 10 EC 0,02% sau Decis 2,5 EC
0,025%.
• Musculiţa albă de seră – Ultracid 20 EC 0,16% sau Decis 2,5 EC 0,05%.
Exista si alti daunatori, dar sansele ca ei sa atace planta de interior sunt foarte
mici:
- afidele, care se aduna in jurul mladitelor si a frunzelor noi.