PLASAMENTELE DE CAPITAL PE TERMEN SCURT

OBIECTIVE ntelegerea modului de plasare a capitalului n active

circulante si modalitatile de dimensionare a stocurilor pe
elemente ale acestora. Stabilirea necesarului de fond de
rulment pentru finantarea activelor circulante, pe fiecare
element component si pe total prin aplicarea mai multor
metode de calcul. Cunoasterea resurselor destinate finantarii
curente a activelor circulante, calculul acestora si corelatiile
dintre nevoi si resurse.
NOIUNI
Active circulante, valori de exploatare, valori realizabile pe
CHEIE
termen scurt, ciclu de exploatare, stoc curent, stoc de
siguranta, necesar de fond de rulment, politica creditului
comercial, titlurile de plasament.
3.1 Activele circulante continut si structura
n vederea realizarii obiectivelor propuse ntreprinderea trebuie sa dispuna, alaturi de activele
imobilizate n structura corespunzatoare profilului de activitate, si de active circulante. Acestea,
corespunzator formelor concrete si stadiului n care se gasesc, ndeplinesc functii diferite si
constituie, n acelasi timp, parte integranta din patrimoniul ntreprinderii.
ntre activele imobilizate si activele circulante exista deosebiri determinate de participarea lor la
ciclul de exploatare si de modul diferit n care si transmit valoarea lor asupra utilitatilor. Astfel,
activele imobilizate amortizabile si pastreaza aproape neschimbata forma initiala, naturala, n
tot timpul duratei lor de functionare. Ele servesc ciclul de exploatare o perioada ndelungata de
timp, se uzeaza fizic si moral treptat, iar partea uzata se recupereaza valoric pe masura
valorificarii utilitatilor create sub forma amortismentului. n schimb, activele circulante se
consuma integral n cadrul unui ciclu de exploatare si si schimba forma initiala pe parcursul
acestuia. Prin utilizare, activele circulante si transfera valoarea lor, n totalitate, asupra
utilitatilor create. n acest fel, capitalul imobilizat n active circulante se reconstituie si se
creeaza posibilitatea reluarii, n mod sistematic, a ciclului de exploatare.

n mod concret, potrivit bilantului contabil al ntreprinderii, activele

circulante se pot grupa n:
valori de exploatare;
valori realizabile pe termen scurt;
disponibilitati banesti
Valorile de exploatare difera de la ntreprindere la ntreprindere n functie de
tehnologiile de fabricatie si profilul de activitate fiind formate, n general, din stocuri de:

materii prime si materiale consumabile;

productie n curs de executie;

produse finite si semifabricate destinate vnzarii.

Valorile de exploatare, n comert sunt exprimate prin stocurile de marfuri si ambalaje care
circula cu acestea.
Din punct de vedere al finantarii, se asimileaza valorilor de exploatare obiectele de
inventar de mica valoare sau scurta durata, echipamentul, mbracamintea si materialele de
protectie.
Valorile realizabile pe termen scurt sunt structurate n sfera creantelor si a titlurilor de
valoare negociabile la bursa, caracterizate prin gradul lor ridicat de transformare n lichiditati.
Creantele asupra tertilor (Clienti, Efecte de primit de la clienti, alti debitori) reprezinta sume
aflate n curs de recuperare, pentru care trebuie sa se actioneze n directia reducerii perioadelor
de ncasare.
Titlurile de valoare sunt reprezentate de actiuni, obligatiuni sau alte produse specifice
negociabile la bursa n scopul unor speculatii de moment. Capitalurile imobilizate n asemenea
produse negociabile la bursa sunt rezultate din excedentul de trezorerie, iar plasamentele se fac
n scopul fructificarii sumelor ct mai eficient.
Disponibilitatile banesti sunt reflectate n conturile curente la banci sau ca numerar n
casieria ntreprinderii. De fapt, ele reprezinta trezoreria neta si constituie forma initiala a
activelor circulante care urmeaza sa fie transformate pe parcursul ciclului de exploatare.
3.2. Necesarul de fond de rulment
Necesarul de fond de rulment exprima nevoile de finantare a activelor circulante pentru
savrsirea normala a ciclului de exploatare. Marimea necesarului de fond de rulment da o
imagine asupra efortului financiar pe care trebuie sa-l faca ntreprinderea, fie prin contributii
proprii la capitalul propriu, fie prin ndatorare (a capitalului mprumutat).
Necesarul de fond de rulment este determinat de volumul activitatilor programate a se
realiza si conditiile de desfasurare a acestora.
Volumul activitatilor programate se apreciaza prin intermediul consumurilor de valori
materiale si servicii, reclamate de ciclul de exploatare care sunt de competenta
compartimentului tehnic. Conditiile de desfasurare a activitatilor privesc n mod practic, durata
de imobilizare a capitalurilor n active circulante care tine de modali 434b14e tatile de
organizare a fazelor ciclului de exploatare de managementul ntreprinderii.

n alta ordine de idei, necesarul de fond de rulment indica nivelul capitalului circulant
care urmeaza sa fie investit n active circulante.
Problema necesarului fondului de rulment si n corespondenta a fondului de rulment se
ridica, n mod deosebit, n momente cum ar fi:

nfiintarea ntreprinderii;

elaborarea programelor economice de perspectiva, adica a celor

pe termen mediu si lung;

ntocmirea programelor economice curente, pe termen scurt;

modificarea politicii n spectrul economic si cel comercial

ajustarea echilibrului financiar.

Prin faptul ca necesarul de fond de rulment este influentat de caracteristicile activitatii

curente, adica de functionarea normala a ntreprinderii n conditii de exploatare si
comercializare date, aprecierea necesarului de fond de rulment n momentele respective se face
diferit.
n baza celor de mai sus, trebuie facuta distinctie ntre necesarul de fond de rulment si
modalitatile de finantare curenta, acestea din urma stabilindu-se n functie de politica financiara
a ntreprinderii. Necesarul de fond de rulment este o notiune integrata n spectrul capitalului
circulant, care se stabileste prin dimensionarea elementelor structurale ale activelor circulante
(folosind informatii din activul bilantului) n timp ce modalitatile de finantare a acestor nevoi
privesc, deopotriva toate formele structurale ale capitalului.
3.3. Gestiunea valorilor de exploatare
Gestiunea eficienta a valorilor de exploatare presupune dimensionarea stocurilor ct mai
corect pentru ca n functie de acest nivel urmeaza sa fie imobilizate capitaluri pe intervale
diferite de timp. Necesitatea dimensionarii stocurilor mai decurge din consecintele acestora
asupra functionarii normale a ciclului de exploatare.
Stocurile reprezinta cantitati fizice de materii prime si materiale consumabile, de produse
sau de marfuri necesare fazelor ciclului de exploatare, pentru a asigura desfasurarea continua si
ritmica a activitatilor programate n ntreprindere.
n timp, practica financiara a demonstrat ca se poate folosi, n dimensionarea stocurilor,
mai multe metode, dintre care doua sunt reprezentative, si anume:
1. metoda analitica

2. metoda sintetica sau globala

3.3.1. Metoda analitica folosita n dimensionarea stocurilor
Metoda analitica presupune o dimensionare a stocurilor, anual si pe trimestre, pe fiecare
component al elementului de active circulante. ntelegem, n acest context, prin elemente de
active circulante:
1. stocurile de materii prime si materiale consumabile pentru productie;
2. stocurile pentru productia n curs de fabricatie;
3. stocurile de produse finite
4. produsele expediate (n decontare)
3.3.1.1 Dimensionarea stocului de materii prime si materiale consumabile pentru productie
3.3.1.1.1 Problematica dimensionarii stocurilor
Determinarea stocului la materii si materiale se face diferit, n functie de natura stocului,
care poate fi:
1. stocul curent;
2. stocul de siguranta;
3. stocul de conditionare prealabila;
4. stocul pentru transporturi interioare;
5. stocul de iarna
3.3.1.1.1.1 Stocul curent
3.3.1.1.1.1.1 Aspecte privind dimensionarea stocului curent
Stocul curent are rolul de a asigura continuitatea procesului de exploatare ntre doua
aprovizionari consecutive. Marimea stocului curent de materii prime si materiale consumabile
depinde de actiunea conjugata a doi factori si anume:

consumul mediu zilnic;

intervalul ntre doua aprovizionari

 Consumul mediu zilnic; din fiecare fel de material n parte se determina pe baza
volumului fizic al productiei programata a se fabrica (P f), norma de consum de aprovizionare
(a) si durata perioadei (T) luata n calcul. Norma de consum de aprovizionare este formata din
norma de consum tehnologica si din pierderile normale, pe durata transportului materialelor n
cauza si a stocarii lor.
Intervalul dintre doua aprovizionari consecutive (tc) se exprima ntr-un anumit numar
de zile mediu, care se estimeaza diferit dupa cum calculele privesc stocurile la o ntreprindere
nou nfiintata sau la o ntreprindere n functionare. La ntreprinderile nou nfiintate, intervalul
ntre doua aprovizionari consecutive se determina pe baza termenelor prevazute n contractele
ncheiate cu furnizorii. n schimb, la ntreprinderile n functiune acest interval se calculeaza, si
apoi se alege, folosind rationamentul urmator:

n care:
= intervalul minim folosit n calculul stocului curent n anul de referinta;
intervalul mediu ntre doua reaprovizionari, calculat pe baza termenelor
prevazute n contractele cu furnizorii;
intervalul mediu efectiv ntre doua reaprovizionari din anul anterior
nseamna ca, intervalul necesar se calculeaza ca o medie aritmetica ponderata a
intervalelor individuale adica:

; respectiv
n care:
cantitatile programate a intra n depozit la fiecare reaprovizionare n anul de
referinta;
intervalul individual ntre aprovizionari n anul de referinta;
= cantitatile efective intrate n depozit la fiecare reaprovizionare n anul
precedent;

intervalul individual ntre aprovizionari n anul precedent.

Odata stabilite cele doua marimi se poate calcula stocul curent (Sc) dupa relatia:

unde:
T = durata perioadei luata n calcul (an=360 zile; trim=90 zile)
Formarea stocului curent de materii prime si materiale consumabile, ca de altfel a
stocurilor n general, ocazioneaza cheltuieli specifice acestor operatiuni. n acest sens se
efectueaza cheltuieli, pe de o parte, care privesc aprovizionarea propriu-zisa, referitoare la
cheltuielile cu functionarea compartimentului de aprovizionare (salarii, cheltuieli de deplasare
s.a), inclusiv o parte din cheltuielile indirecte ale ntreprinderii, iar pe de alta parte, legate de
depozitarea stocurilor constituite, cum ar fi: salarizarea personalului de la depozite,
amortismentul activelor imobilizate, chiria, pierderile, dobnzile bancare etc.
Din structura acestor cheltuieli se poate observa ca prima grupa cuprinde cheltuielile de
aprovizionare ocazionate de aducerea materialelor pna la poarta ntreprinderii, iar a doua grupa
contine cheltuieli de stocare determinate de pastrarea materialelor pna la darea lor n consum.
Fata de marimea stocului, cele doua grupe de cheltuieli au un comportament opus.
3.3.1.1.1.2 Stocul de siguranta
Stocul de siguranta are menirea sa asigure continuitatea procesului de productie n cazul
n care au loc ntreruperi n faza aprovizionarii. Firesc, un asemenea stoc constituie o sarcina
financiara suplimentara pentru ntreprindere, ocazionata de atragerea si imobilizarea unui plus
de capital pentru finantare.
Daca se compara costul suplimentar ocazionat de atragerea capitalului care urmeaza sa
fie imobilizat n stocul de siguranta (dobnda aferenta capitalului), cu asa zisul ,,cost al lipsei de
stoc se poate aprecia eficienta gestiunii stocului de siguranta.
Marimea stocului de siguranta este determinata de actiunea celor doi factori: consumul
mediu zilnic si intervalul de siguranta (ts), exprimndu-se prin relatia:

n practica financiara din tara noastra intervalul pentru calculul stocului de siguranta se
alege, ca fiind cel mai mic dintre:
- intervalul de siguranta calculat la nivelul a jumatate (1 / 2) din intervalul stocului curent;
- intervalul de siguranta calculat matematic prin metoda abaterilor, dupa formula:

unde:
= cantitatile aprovizionate din materialul ,,i;
t = abaterea de timp ntre intervalul dintre aprovizionari si intervalul mediu

n cazul n care abaterea este pozitiva atunci materialele sunt receptionate la un interval
mai mare dect cel mediu (luat n calculul stocului curent) existnd pericolul epuizarii stocului
si ntreruperii fabricatiei. Ca urmare, se va constitui stoc de siguranta n functie de intervalul
mediu rezultat. Cnd abaterea este negativa, marimea ei nu se va lua n calcul.
- prudenta, de aversiune fata de risc, care presupune constituirea unui
3.3.1.1.1.3 Stocul de conditionare prealabila
Stocul de conditionare prealabila se constituie pentru unele materiale care necesita
operatii de conditionare nainte de darea lor n consum si aceasta pentru mbunatatirea calitatii
lor si a parametrilor tehnologici. Operatiunile de conditionare sunt prevazute n tehnologiile de
fabricatie pentru fiecare fel de materii prime si materiale consumabile, care intra n structura
produsului finit. Pentru asemenea procese de conditionare prealabila se elaboreaza, pe ramuri,

norme tehnice de conditionare care se revizuiesc ori de cte ori se modifica tehnologia de
fabricatie.
Stocul de conditionare se calculeaza pe baza consumului mediu zilnic si a intervalului de
conditionare (td), dupa relatia:

n general, intervalul de conditionare prealabila se refera la numarul de zile necesar

efectuarii unor operatiuni de pregatire a materialelor pentru productie, cum ar fi: de sortare, de
debitare, de analize prealabile etc. Prin nsumarea timpilor aferenti acestor operatiuni se
determina intervalul de conditionare luat n calcul.
3.3.1.1.1.4 Stocul pentru transporturi interioare
ntreprinderile, n structura lor, pot avea sectii sau chiar fabrici dispersate teritorial,
asezate n alte localitati. Daca aprovizionarea cu unele materii prime si materiale consumabile
se face direct la locul de consum, aprovizionarea cu materiale mai scumpe si cu consum
periodic se face prin depozitul central. Aceasta nseamna ca asemenea materiale se pot afla un
timp oarecare n operatiuni de transport interior precum si de predare primire.
Stocul pentru transporturi interioare se calculeaza n functie de consumul mediu zilnic si
intervalul pentru transporturi interioare (tt), dupa formula:

Intervalul pentru transporturile interioare, se calculeaza ca o medie a realizarilor privind

duratele de transport de la depozitul central la locurile de consum.
3.3.1.1.1.5 Stocul de iarna
Unele ntreprinderi folosesc anumite materiale (nisipul de ru, caolina, etc.) care nu pot
sa fie exploatate pe timp de iarna.

Aceasta presupune formarea stocului curent, necesar n perioada de iarna, nca din
perioada premergatoare anotimpului geros.
Stocul de iarna se determina pe baza consumului mediu zilnic din materialele n cauza si
intervalul pentru stocul de iarna (tr), folosind relatia:

Intervalul pentru stocul de iarna este, de regula, egal cu durata de neexploatare sau
perioada de netransportare a unor materiale. Asemenea intervale de timp se calculeaza numai pe
timpul iernii, iar stocul ca atare, ca stoc de iarna, se constituie si se mentine n perioada
premergatoare iernii. Pe timpul iernii acest stoc, treptat, se transforma n stoc curent.
3.3.1.1.2 Evaluarea necesarului de fond de rulment pentru stocurile de materiale destinate
productiei
Necesarul fondului de rulment pentru stocurile destinate productiei reprezinta necesarul
de finantat, adica marimea capitalului care urmeaza sa fie imobilizat n stocurile de materiale
consumabile pentru savrsirea ciclului de exploatare.
La nivelul ntreprinderilor care au activitati multiple si diverse, materialele necesare
productiei care urmeaza sa fie aprovizionate si depozitate numara repere foarte multe.
Dimensionarea fiecarui fel de material n parte ar fi prea costisitoare prin munca depusa n acest
sens. Ca urmare, optimizarea stocurilor nu se face pentru toate tipurile de materiale
consumabile ci numai pentru acelea care au o valoare mare si detin o pondere rezonabila n
volumul aprovizionarilor.
Pentru gestiunea eficienta a stocurilor, materialele consumabile destinate productiei se
mpart n doua grupe: prima include materialele nominalizate, iar a doua grupa cuprinde
materialele nenominalizate sau diverse.
Materialele consumabile nominalizate, care trebuie sa reprezinte cel putin 70% din total
pentru a asigura un calcul real, sunt supuse dimensionarii pentru stabilirea stocului optim, pe

fiecare fel de material, n timp ce materialele diverse urmeaza o procedura aparte prin care se
determina necesarul anual de aprovizionat exprimat valoric.
Necesarul fondului de rulment (NFR), reprezentat de capitalul care va fi imobilizat n
stocurile de materiale care urmeaza sa fie aprovizionate si depozitate, se calculeaza diferit
pentru cele doua grupe de materiale consumabile.
Astfel, n stabilirea necesarului fondului de rulment pentru materialele nominalizate
(NFRN) se tine seama de faptul ca n faza aprovizionarii se produce o dispersare a momentelor
de procesare a materialelor ntre doua aprovizionari. n plus, ntregul circuit al activelor
circulante se prezinta ca o succesiune de stocuri n toate fazele ciclului de exploatare, de marimi
fizice diferite si de valori crescatoare pe unitatea de masura. Ca urmare, necesarul de finantat nu
este egal cu valoarea stocului maxim, el fiind ntotdeauna mai mic. Diferenta de valoare provine
de la stocul curent, care n determinarea necesarului fondului de rulment, se ia n calcul ca o
marime medie exprimata prin njumatatirea intervalului de timp ntre doua aprovizionari
consecutive.
Lund n considerare aceste particularitati, necesarul fondului de rulment pentru fiecare
material nominalizat (NFRNi) se calculeaza dupa relatia:

de unde rezulta ca:

n care:
necesarul fizic anual de aprovizionat pentru fiecare fel de material
nominalizat ,,i;

= pretul de aprovizionare aferent materialului ,,i;

t = intervalul de reaprovizionare pe tipuri de stocuri si pe feluri de materiale ,,i;
T = perioada de referinta, an, trimestru
= necesarul de fond de rulment total aferent grupei de materiale nominalizate.
Necesarul fondului de rulment la materialele nenominalizate sau diverse (NFR D) pentru
care nu se calculeaza stocuri optime, se stabileste n mod proportional n functie de raportul
dintre necesarul valoric anual al materialelor nenominalizate (M ad) si necesarul anual al
materialelor nominalizate (Man) ponderat cu necesarul fondului de rulment total aferent
materialelor nominalizate, folosind relatia:

Pentru un calcul ct mai real, n unele situatii, NFR NT se stabileste numai n functie de
stocul curent si cel de siguranta.
n final, se determina necesarul fondului de rulment total aferent materialelor
aprovizionate si stocate destinate productiei (NFRN+D) nsumnd necesarul de finantat al celor
doua grupe de materiale, astfel:
NFRT(N+D) = NFRNT+NFRD
La nivelul acestui necesar de finantat, n continuare, se vor cauta resurse de acoperire.
3.3.1.1. Dimensionarea stocurilor pentru productia n curs de fabricatie:
3.3.1.1.1. Evaluarea necesarului de fond de rulment pentru productia n curs de fabricatie
n evaluarea necesarului de fond de rulment pentru finantarea curenta a tuturor
cheltuielilor pe care le ocazioneaza productia n curs de fabricatie este necesar sa se tina seama
de felul procesului de fabricatie care poate fi:

a) continuu;
b) discontinuu.
a) Productia cu proces de fabricatie continuu presupune lansarea comenzilor n
fabricatie n mod continuu, fara a astepta finisarea comenzii anterioare. n asemenea conditii se
pot afla concomitent n fabricatie mai multe comenzi, n diferite stadii de finisare si nivele ale
imobilizarilor de capital. Odata cu predarea la magazie a comenzilor finisate se realizeaza o
recuperare de capital plasat n productia neterminata, pe seama caruia se pot finanta cheltuielile
la comenzile n curs de fabricatie.
innd seama de aceste particularitati cheltuiala medie zilnica pe durata ciclului de
fabricatie nu atrage dupa sine si o imobilizare egala de capital. Ca urmare este necesar sa
aducem cheltuiala medie zilnica la un nivel ct mai apropiat de imobilizarea medie zilnica de
capital, adica sa fie corelata cu ajutorul unui coeficient de corectie. Relatia generala de calcul a
coeficientului de corectie (K) este data de formula:

unde:
= cheltuiala medie pe durata ciclului de fabricatie, obtinuta ca o medie a
cheltuielilor initiale si finale;
Cf = cheltuiala finala (productia fabricata evaluata la cost).
Limitele de variatie ale coeficientului de corectie vor fi:

, de unde rezulta ca n

situatia n care cheltuiala medie pe durata ciclului de fabricatie este egala cu cea finala, (adica
) coeficientul de corectie va fi egal cu unu. De regula, coeficientul de corectie este
subunitar dar niciodata nu va fi egal cu zero.

n conditiile productiei cu proces continuu de fabricatie evolutia cheltuielilor pe durata

ciclului de fabricatie se poate realiza uniform sau neuniform.
n cazul n care cheltuielile cresc uniform pe durata ciclului de fabricatie, coeficientul de
corectie este dat de relatia:

de unde rezulta ca

n cazul n care cheltuielile cresc neuniform pe durata ciclului de fabricatie, la intervale

neegale si sume diferite, neuniformitatea poate interveni fie de la o faza a fabricatiei la alta, fie
chiar n cadrul aceleasi faze. Pentru calculul coeficientului de corectie prezinta importanta nu
fazele de fabricatie propriu-zise ci evolutia cheltuielilor, motiv pentru care durata fabricatiei se
mparte n attea faze (subintervale) n ct se poate constata o evolutie uniforma a cheltuielilor.
n acest fel, cazul evolutiei neuniforme a cheltuielilor se reduce la modelul anterior a
cheltuielilor uniforme pe faze ale ciclului de fabricatie.
Valoarea coeficientului de corectie se poate calcula prin doua modalitati:
- o prima modalitate consta n nsumarea suprafetelor trapezelor care delimiteaza fiecare
faza a ciclului de fabricatie. Coeficientul de corectie se determina raportnd imobilizarile de
capital n cheltuielile efectuate pe faze, date de suma suprafetelor trapezelor la suprafata
dreptunghiului, dupa relatia:

unde:

c0, c1, c2, cn, reprezinta cheltuiala initiala sau finala din cadrul fazei duratei de
fabricatie d1, d2, d3, dn , dupa caz
- a doua modalitate de calcul a coeficientului de corectie are n vedere cresterea medie a
cheltuielilor de la sfrsitul unei faze pna la finele duratei ciclului de fabricatie. nseamna ca

cheltuiala medie din prima faza, adica

ramne imobilizata pna la finele ciclului, n

continuare adaugndu-se cresterile medii de cheltuieli pe faze

pna la sfrsitul ciclului de

fabricatie. Ca urmare, relatia de calcul a coeficientului de corectie devine:

n situatia n care lansarea n fabricatie se face pe loturi de produse, coeficientul de

corectie se calculeaza tinnd seama ca o parte din capitalul plasat n cheltuielile ntregului lot de
produse se recupereaza ncepnd cu finisarea primelor produse din lot si predate la magazie.
Aceasta nseamna ca o parte din imobilizarile facute se recupereaza pentru starea de productie
neterminata nainte de finisarea ntregului lot. Asistam n acest caz, pe de o parte, la cresterea
cheltuielilor neuniforme, iar pe de alta parte, la descresterea treptata a lor, care poate fi
uniforma sau neuniforma. De exemplu, daca cheltuielile de exploatare cresc neuniform iar
lansarea n fabricatie se face n conditiile prezentate mai sus, valoarea recuperarilor de capital
(VRec) este data de relatia:
VRec=r1t1+r2t2++rntn
unde:
r1, r2, ... rn = capitalul care se recupereaza prin finisarea produselor finite nainte de
expirarea duratei totale a ciclului de fabricatie;
t1, t2, ... tn = timpul din momentul recuperarii capitalului imobilizat n cheltuieli si
pna la sfrsitul ciclului de fabricatie, exprimat n zile.

Coeficientul de corectie, n acest caz, se va calcula dupa relatia:

Aceasta reducere a valorii coeficientului de corectie are ca efect direct reducerea

corespunzatoare a necesarului de fond de rulment.
n situatia n care productia este de serie si se fabrica un sortiment bogat de produse,
coeficientul de corectie se poate calcula numai pentru produsul reprezentativ din fiecare grupa
omogena de produse. Aceasta nseamna ca productia se mparte pe grupe omogene de produse
n functie de asemanarile proceselor tehnologice, cu mentiunea ca nu trebuie sa existe diferente
mari ntre duratele de fabricatie ale produselor. Coeficientul de corectie se va calcula ca si n
situatia n care cheltuielile cresc neuniform, iar valoarea lui se va extinde si la celelalte produse.
Odata calculat coeficientul de corectie n functie de particularitatile pe care le prezinta
productia cu proces de fabricatie continuu, se procedeaza la determinarea necesarului fondului
de rulment pentru productia n curs de fabricatie

dupa relatia:

sau
Relatiile de mai sus, cu notatiile cunoscute se refera la produsul i: Pentru calculul
fondului de rulment total

folosim relatia:

b) Productia cu proces de fabricatie discontinuu constituie o particularitate a activitatilor

industriale. Discontinuitatea se explica prin aceea ca o noua comanda nu poate fi lansata n
fabricatie nainte de finisarea comenzii anterioare.

Aceasta nseamna ca nu se poate nfaptui o recuperare de capital prin predarea partiala a

comenzilor finisate la magazie si, ca atare, plasamentele de capital se fac la nivelul maxim al
costurilor productiei pe care le ocazioneaza un ciclu de fabricatie. Finantarea ncepe cu o
cheltuiala initiala si continua cu celelalte cheltuieli pna la costul final, sume acoperite din
capitalul constituit.
n acest context, cheltuiala medie pe durata fabricatiei ajunge sa fie egala cu cheltuiala
finala care exprima costul productiei. La acest nivel se va constitui necesarul de fond de rulment
. Deci,

si
Daca ntreprinderea cu proces de fabricatie discontinuu dispune de linii tehnologice care
functioneaza independent, atunci valoarea coeficientului de corectie se calculeaza asemanator
unui proces de productie continuu. Precizez ca, n productia cu proces de fabricatie discontinuu
valoarea coeficientului de corectie este egala cu unu, finantarea facndu-se la nivelul costului
productiei lansata n fabricatie.
Pentru produsele nenominalizate, din grupa diverse, necesarul de fond de rulment se
calculeaza global. n acest sens, pornind de la ideea ca tehnologiile de fabricatie ale produselor
n cauza - privind durata ciclului si evolutia cheltuielilor - sunt asemanatoare cu cele ale
produselor nominalizate, necesarul fondului de rulment se calculeaza pondernd raportul dintre
productia anuala exprimata n costuri la produsele diverse si productia anuala evaluata n costuri
la produsele nominalizate cu necesarul de fond de rulment total al produselor nominalizate.
nsumnd necesarul de fond de rulment calculat pentru produsele nominalizate cu cel al
produselor nenominalizate (diverse) se obtine necesarul de fond de rulment total pentru
productia n curs de fabricatie.
3.3.1.3 Dimensionarea stocurilor de produse finite si calculul necesarului de fond de rulment

Produsele rezultate calitativ din procesele de fabricatie trec sub forma de produse finite n
sfera comercializarii, adica n faza de desfacere a ciclului de exploatare. Acestea, n continuare,
sunt destinate, pe de o parte, consumului intern, iar pe de alta parte, vnzarii.
Produsele finite intra n faza de desfacere la costul de fabricatie si vor iesi din aceasta
faza spre vnzare la costul complet de productie, format din costul de fabricatie la care se
adauga cheltuielile de desfacere si cheltuielile generale de administrare a ntreprinderii.
Existenta stocurilor de produse finite n faza de desfacere este ceruta de executarea unor
lucrari n vederea pregatirii lor pentru expediere. n acest sens, produsele finite stationeaza un
anumit interval de timp n faza desfacerii, durata determinata de mai multe nevoi si anume:

durata receptiei n magazie (dr); durata sortarii (ds);

durata de maturizare (dm); durata formarii loturilor pentru expediere

(df);durata etichetarii si ambalarii (da); durata ncarcarii n mijloacele de
transport (dt); durata ntocmirii documentelor de expeditie (de);
n plus, sunt cazuri cnd receptia se face la beneficiar, mai ales, pentru produse finite care
necesita unele probe de functionare si care nu se pot transporta n structura functionala a lor, ci
se descompun n elemente componente. De asemenea, este necesar sa se tina seama si de munca
de triere a comenzilor, obtinerea mijloacelor de transport adecvate etc.
nsumnd aceste intervale de timp necesare pregatirii produselor n vederea expedierii,
precum si a altor timpi ce apar n functie de particularitatile tehnologice, se obtine durata de
stationare a produsului finit ,,i' (Di) pna la livrare. Deci,
Di=dr+ds+dm+df+da+dt+de
n general, marimea capitalului imobilizat n stocurile destinate vnzarii depinde att de
politica comerciala a ntreprinderii ct si de caracterul fabricatiei, respectiv de ritmicitatea n
care produsele ies din fabricatie si se pregatesc pentru expediere clientilor. Practic, marimea

stocurilor de produse finite aflate n faza desfacerii si implicit a necesarului de fond de rulment
depinde de doi factori:
a) valoarea produselor finite exprimata n cost complet (Pf);
b) durata de stationare a produselor finite (Di).
Pe baza celor doi factori se calculeaza necesarul de fond de rulment pentru produsele
finite (NFRpf) dupa relatia:

unde:
T = perioada de referinta, an (360), trimestru (90);
,,i = se refera la tipul produsului finit.
La ntreprinderile aflate n functiune durata de stationare a lotului n magazie, luata n
calcul, se poate determina ca o medie de stationare a produselor ntr-un interval din anul de
baza, de regula un trimestru, dupa formula.

iar
unde:
= durata medie de stationare a produsului ,,i n anul precedent;
= stocul mediu al produsului finit ,,i n magazie n anul precedent;
= valoarea produsului finit ,,i livrata n anul precedent;

= stocul la nceputul intervalului luat n calcul;

S1, S2, ... Sn = stocurile decadale din intervalul luat n calcul;
N t = numarul termenilor luati n calculul mediei cronologice.
Calculul necesarului de fond de rulment pentru produsele finite nenominalizate se face
folosind acelasi rationament ca si cel utilizat n deteminarea necesarului de fond de rulment
pentru productia n curs de fabricatie nenominalizata.
Daca n ntreprindere exista si semifabricate destinate vnzarii, calculul stocului si al
necesarului de fond de rulment se face folosind aceeasi metodologie ca si pentru stocurile de
produse finite.
3.3.2 Metoda sintetica de calcul a stocurilor si a necesarului de fond de rulment aferent lor
Metoda sintetica se caracterizeaza prin stabilirea stocului si a necesarului de finantat pe
total active circulante, eventual cu defalcarea acestora pe elemente.
n practica, metoda globala se aplica folosind trei procedee care au la baza:
a) viteza de rotatie a capitalului circulant;
b) corelatia dintre soldul total al activelor circulante si productia exercitiului sau cifra
de afaceri;
c) activele circulante ce revin la 1000 lei productie sau cifra de afaceri.
a) Viteza de rotatie folosita n calculul stocurilor de active circulante se exprima, pe de o
parte, prin coeficientul vitezei de rotatie, iar, pe de alta parte, prin durata unui circuit, exprimata
n zile.

n primul caz, coeficientul vitezei de rotatie (Kvr) se calculeaza, folosind date din anul
precedent, ca un raport ntre productia exercitiului exprimata n costuri (
si stocul mediu de active circulante (

) sau cifra de afaceri

), potrivit relatiei:

Coeficientul vitezei de rotatie exprima de cte ori s-a rotit capitalul investit n activele
circulante pentru obtinerea productiei sau a cifrei de afaceri din anul precedent.
n cel de-al doilea caz, durata unui circuit exprimata n zile (D z), se calculeaza ca raport
ntre perioada de referinta (T), care este an sau trimestru, si coeficientul vitezei de rotatie, dupa
relatia:

sau
Durata unui circuit exprima numarul de zile dintr-un circuit n care capitalul este
imobilizat n active circulante.
Pe baza vitezei de rotatie a capitalului circulant, exprimata prin relatiile de mai sus, se
calculeaza stocul total de active circulante
previzionate

necesar realizarii productiei sau cifrei de afaceri

folosind formulele:

sau
n practica se obisnuieste sa se determine marimea vitezei de rotatie a capitalului nu
numai pentru totalul activelor circulante, ci, si pentru formele structurale ale acesteia. Asa de
exemplu, prin relatiile de mai sus se calculeaza viteza de rotatie a capitalului prin valorile de
exploatare si, n continuare, nivelul stocurilor pentru realizarea productiei programate, astfel:

si
respectiv,

sau
unde:
= valorile de exploatare din anul precedent;
= valorile de exploatare din anul previzionat;
= coeficientul vitezei de rotate a capitalului plasat n valorile de exploatare din
anul precedent;
= durata unui circuit n zile a capitalului imobilizat n valorile de exploatare din
anul precedent.
Viteza de rotatie din anul precedent nu este luata n calcul automat, ci trebuie corectata n
functie de unii factori care vor influenta n anul de previziune asupra accelerarii sau ncetinirii
acestuia, ca efect al schimbarilor produse n aprovizionare, tehnologiile de fabricatie sau
desfacere. Asemenea modificari pot fi cuantificate n formele n care se exprima si viteza de
rotatie. Influentnd viteza de rotatie a capitalului circulant cu echivalentul modificarilor n
structurile ciclului de exploatare (Ec) se obtine viteza de rotatie recalculata
sau
Folosind viteza de rotatie recalculata n relatiile de mai sus se nfaptuieste o dimensionare
corecta a activelor circulante totale sau a valorilor de exploatare dupa caz.

n literatura de specialitate[1] pentru a aprecia rezultatele metodelor sintetice fata de cele

obtinute prin metoda analitica se propune introducerea unui coeficient de degresivitate a
cresterii activelor circulante. Coeficientul este masurabil fie prin ritmul de accelerare a rotatiei
activelor circulante (ritm masurat statistic), fie printr-o marime dezirabila care sa apropie
ntreprinderea analizata de rezultatele concurentei sau de cele medii pe ramura. Luarea n calcul
a acestei degresivitati presupune corectarea necesarului de finantat previzionat cu un coeficient
subunitar egal cu unu minus coeficientul de accelerare a rotatiei capitalului circulant.
Necesarul de fond de rulment se stabileste la nivelul activelor circulante (NFR AC) sau
valorilor de exploatare (NFRVex) dimensionate, dupa caz, astfel:

sau
respectiv

sau
b) Prin procedeul bazat pe corelatia dintre soldul total al activelor circulante si productia
exercitiului sau cifra de afaceri, se poate calcula necesarul total de active circulante n anul de
referinta

, respectiv necesarul de finantat

; unde K=

, astfel:

iar

n care:
K = coeficientul de crestere sau descrestere a productiei n anul de referinta (de plan);
c) Activele circulante ce revin la 1000 lei productie sau cifra de afaceri reprezinta o
proportie specifica anului precedent. Pentru ca aceasta proportie sa fie reprezentativa, din totalul

activelor circulante luate n calcul se scad cele fara miscare sau supraevaluate. Relatia de calcul
este:

unde:
p0 = ponderea activelor circulante la 1000 lei productie din anul precedent, calculata
dupa relatia:

Necesarul de fond de rulment se stabileste la nivelul activelor circulante dimensionate

pentru anul de previziune. n continuare, necesarul de fond de rulment pentru activele circulante
poate fi defalcat pe elementele structurale acestora pe baza ponderii avuta n totalul activelor
circulante din anul precedent.
3.5.Valorile realizabile pe termen scurt
ntreprinderile, pentru realizarea ciclului de exploatare impun investitii pe termen scurt
nu numai n formarea stocurilor ce compun valorile de exploatare, ci si n finantarea valorilor
realizabile pe termen scurt. Acestea se caracterizeaza prin faptul ca au un grad ridicat de
lichiditate si, ca atare, se pot transforma rapid n lichiditati.
Plasamentele de capital n valorile realizabile pe termen scurt au scopul de a asigura , pe
de o parte, vnzarea bunurilor si serviciilor ct mai profitabil, iar pe de alta parte, fructificarea
eficienta a lichiditatilor disponibile temporar.
innd seama de particularitatile valorilor realizabile pe termen scurt le putem n:
1. creantele ntreprinderii asupra tertilor

2. titluri de plasament
3.5.1 Creantele ntreprinderii si evaluarea necesarului de fond de rulment pentru produsele
expediate
Produsele expediate sunt acele bunuri trecute din faza de comercializare (desfacere) n
faza de decontare a ciclului de exploatare. n aceasta faza de decontare se produce transferul de
proprietate si se ncaseaza valoarea produselor expediate.
Marimea capitalului imobilizat n produsele expediate depinde, cu prioritate, de politica
comerciala a ntreprinderii, dar, n acelasi timp si de ritmicitatea n care produsele se pregatesc
pentru livrare. Practic, necesarul de fond de rulment pentru produsele expediate este determinat
de creditul comercial si depinde de:
- valoarea produselor expediate exprimate n costuri de productie

- durata medie de decontare (ncasare) a clientilor (Dd)

n aceste conditii, relatia de calcul a necesarului de fond de rulment pentru produsul ,,i
expediat (NFRpdi) este:

Durata medie de decontare a clientilor se calculeaza n functie de marimea creantelor si a

cifrei de afaceri aferenta perioadei de referinta (an, trimestru) dupa relatia:

(sau 90)
Acest necesar al fondului de rulment reprezinta investitia de capital pentru constituirea
soldului de credite clienti. n final, nsumnd necesarul de fond de rulment pentru cele trei
categorii de stocuri precum si cel al clientilor si a altor active circulante se obtine necesarul de
fond de rulment total care urmeaza sa fie finantat din capitalurile create.

3.5.2 Titlurile de plasament

3.5.2.1 Ratiunea plasamentelor de capital n titluri de valoare si structura lor
ntreprinderile, din activitatea curenta, pot realiza temporar excedente de trezorerie.
Asemenea capitaluri disponibile urmeaza sa fie fructificate pe termen scurt ct mai profitabil
pentru a justifica mentinerea n circuit a capitalului n cauza.
O cale principala de fructificare a acestui capital, temporar disponibil, o constituie
plasamentele n titlurile de valoare, care se pot realiza pe piata financiara. Asemenea tranzactii
facute de ntreprindere pe piata financiara au drept scop de a realiza o rata a profitului cel putin
egala cu rata rentabilitatii concurentului.
Plasamentele pe termen scurt n titluri de valoare sunt considerate, n exclusivitate,
investitii financiare si, ca atare, ele difera fata de plasamentele capitalului n finantarea curenta a
ciclului de exploatare. n acest sens, investitiile n titluri de plasament presupun inginerii
financiare care cer pricepere si iscusinta, pe de o parte, n alegerea momentului efectuarii
plasamentelor iar, pe de alta parte, n cel al lichidarii acestora, stiind ca pe piata financiara se
produc schimbari rapide. Alegerea momentului efectuarii tranzactiilor pe piata financiara
trebuie sa fie facut atunci cnd se poate obtine o rata a rentabilitatii ct mai mare si, respectiv,
exista posibilitatea transformarii rapide a titlurilor n lichiditati.
Practica de pe piata financiara a demonstrat ca titlurile foarte rentabile sunt n acelasi
timp si foarte riscante. Pentru a elimina riscul pierderii de capital, ntreprinderea trebuie sa
decida formarea unei structuri din titluri de valoare care se concretizeaza n portofoliu.
Portofoliul este constituit din totalitatea titlurilor de valoare de care dispune o
ntreprindere, la un moment dat, concretizat n actiuni, obligatiuni sau titluri derivate,
achizitionate prin investitii financiare. Fiind o totalitate de titluri de valoare, fiecare avnd
caracteristici specifice, portofoliul presupune si o anumita structura.
Gestiunea portofoliului are ca obiectiv stabilirea unei structuri

Practic, pentru ntreprinderi este mai rentabil sa investeasca prin investitori institutionali
datorita experientei acestora si puterii financiare mari de care dispun.
Pentru efectuarea de plasamente n titluri de valoare ntreprinderea trebuie sa foloseasca
toate informatiile posibile, unele exprimate n indicatori de eficienta, astfel nct sa poata alege
structura de portofoliu cea mai rentabila.
3.5.2.2 Asupra unor indicatori de eficienta a titlurilor de plasament
n procesul de investire si gestiune a capitalului n titluri de plasament, teoria financiara a
formulat ca obiectiv esential optimizarea corelatiei dintre rentabilitate si risc. Aceasta
preocupare este tot mai necesara n corelatiile unei volatilitati (care desemneaza variatiile
cursului bursier) crescnde a valorilor mobiliare n raport cu variatiile pietei de capital, ceea ce
determina o relatie directa ntre rentabilitate si risc. nseamna ca o rentabilitate mai mare este
nsotita de un risc mai mare si invers.
Pentru a se putea informa permanent ,,consumatorii de titluri de plasament , practica financiara
a construit mai multi indicatori care privesc, deopotriva, att titlurile de valori mobiliare ct si
portofoliul acestora. Dintre indicatorii respectivi amintim:
1. Rentabilitatea titlului de valoare. ntr-o asemenea investitie calculul rentabilitatii are n
vedere doua componente ale cstigului: dividendul sau dobnda si cresterea valorii de piata.
Dividendele, n cazul actiunilor, constituie o promisiune potrivit careia ntreprinderea emitenta
va repartiza o parte din profitul realizat ca dividende detinatorilor de titluri. n cazul
obligatiunilor cstigul sperat l va constitui dobnzile sau venitul fix aferent valorii nominale.
n acelasi timp, motivatia investitiilor financiare o constituie si o alta componenta a rentabilitatii
si anume, cresterea valorii de piata n raport cu pretul ei de achizitie. Aceasta motivatie este cea
care asigura o circulatie bursiera a titlurilor.
Fata de cele de mai sus, rata rentabilitatii unei actiuni se calculeaza dupa relatia:

unde:
= rata rentabilitatii titlului ,,i n momentul ,,t;
= dividendul sperat;
= pretul (cursul) actiunii ,,i n momentul ,,t care variaza de la 1 la n;

= pretul (cursul) de achizitie al titlului ,,i n momentul ,,t-1.

Asemenea consideratii se pot face si n legatura cu rentabilitatea unei obligatiuni.

Asadar, rentabilitatea unui titlu de plasament este data, pe de o parte, de raportul

pe care
emitentul o poate asigura investitorului de capital, iar pe de alta parte, de cresterea n timp a
pretului (cursului) respectiv de raportul
ei).

(care exprima cresterea valorii sau diminuarea

nsumnd cele doua cstiguri obtinem rentabilitatea titlului financiar.

2. Riscul titlului de valoare. Pentru calculul acestui indicator se apeleaza la teoria
probabilitatilor, respectiv la parametrii repartitiei diferitelor rentabilitati (nregistrate statistic) si
la legile probabilitatii care surprind cel mai bine aceste rentabilitati ale valorilor mobiliare.
Asadar, este vorba de o abatere care ar putea avea loc de la evolutia medie a cursului de bursa.
Marimea acestei abateri, posibile n viitor, este data de variatia ratei rentabilitatii titlului din
fiecare zi fata de o rentabilitate medie pe ntreg intervalul considerat.
Pentru o evaluare a riscului ct mai concludenta se alege un interval de timp suficient de mare si
mai ales cu numeroase tranzactii ale titlului. Marimea riscului pe titlu se calculeaza n fiecare zi
operationala n bursa.
n vederea caracterizarii celor doua variabile aleatoare rentabilitatea si riscul teoria
probabilitatilor a retinut ca relevanti urmatorii parametri:
- valoarea medie a rentabilitatii

, care se calculeaza astfel:

unde:
probabilitatea de aparitie (pondere) a riscului (frecventa acestuia);
i = 1,2, , n observari statistice
- dispersia rentabilitatilor fata de valoarea medie
ponderate cu probabilitatea de aparitie, adica:

, calculata ca suma a patratelor diferentelor

- abaterea medie patratica

, calculata prin radacina patratica a dispersiei:

Fata de cele de mai sus, relatia de calcul al riscului titlului de valoare este:

Prin simetria abaterilor posibile, n raport cu media, se poate admite ca riscul este masurabil
prin valorile negative ale abaterilor, iar cresterea rentabilitatii prin valorile pozitive ale
abaterilor.
3. Rentabilitatea portofoliului de titluri de valoare. ntreprinderea este interesata n
rentabilitatea ntregii sale investitii, motiv pentru care, n fiecare zi, se calculeaza nu numai
rentabilitatea pe feluri de titluri, ci si rentabilitatea portofoliului. Un portofoliu se constituie n
proportii diferite de participare a unora si a altora dintre titluri. La o anumita combinatie optima
de participare a titlurilor se poate obtine o performanta superioara.
Rentabilitatea portofoliului (Rp) se calculeaza ca o medie ponderata a rentabilitatilor individuale
sperate (medii) ale titlurilor din portofoliu dupa relatia:

n care:
= rata rentabilitatii portofoliului n momentul ,,t;
x1, x2, ,xn = ponderea titlurilor individuale componente ale portofoliului,
unde: x1+x2++xn=1;
rata rentabilitatii (medii) fiecarui titlu ,,i.
Din relatia de mai sus rezulta ca rentabilitatea portofoliului este direct proportionala cu
rentabilitatile titlurilor componente dar si cu ponderea de participare a fiecarui titlu la
compunerea portofoliului. Pentru a creste rentabilitatea portofoliului este suficient sa crestem
ponderea titlului celui mai rentabil. Dar aceasta crestere de rentabilitate este nsotita si de
cresterea riscului, motiv pentru care este necesar sa fie cercetat.
4. Riscul portofoliului de valoare. n functie de avantajul diversificarii unui portofoliu se poate
aprecia ca, riscul acestuia depinde, n primul rnd, de numarul de titluri care l compun.
Aceasta, ca urmare a compensarii variatiilor contrare ale rentabilitatii titlurilor componente.

Totodata este semnificativa structura portofoliului n sensul ca atunci cnd titlurile au ponderi
relativ egale n compunerea portofoliului, riscul acestuia este mai mic dect n cazul n care o
actiune detine 90% din portofoliu iar celelalte actiuni ocupa restul de 10%. Pe de alta parte, un
portofoliu format din actiuni ale unor societati recunoscute si mpartite, va fi mai putin riscant
dect un portofoliu ce cuprinde titluri ale unor societati mici si care nu sunt cotate la bursa.
Relatia de calcul a riscului portofoliului ,,p n momentul ,,t adica

este:

unde:
riscul titlului ,,i din structura portofoliului;
ponderea titlului ,,i in portofoliul p
Asadar, riscul portofoliului de ,,n titluri reprezinta suma titlurilor combinatiilor posibile ntre
rentabilitatile titlurilor componente (inclusiv propriile dispersii), n functie de ponderile de
participare a titlurilor la compunerea portofoliului.
n practica bursiera se mai calculeaza si alti indicatori de apreciere a eficientei titlurilor
financiare cum ar fi: indicele bursier si coeficientul de volatilitate al portofoliului.