Sunteți pe pagina 1din 4

Camil Petrescu pledeaza pentru o estetica a autenticitatii, in studiile teoretice si in

romanele sale. Romanul modern de tip proustian promovat de Camil Petrescu


impune un nou univers epic, o alta perspectiva narativa si un nou tip de personaj, o
constiinta lucida, analitica, intelectualul, inadaptatul superior. Innoirea romanului
romanesc interbelic se produce prin sincronizare cu filozofia si stiinta, dar si cu
literature universala.
Romanul interbelic de analiza, cultivat Camil Petrescu, pune accent, prin utilizarea
unor tehnici ale analizei psihologice si, adesea, a unei perspective subiective, pe
descrierea a problemelor de constiinta sau chiar patrunderea in zonele obscure ale
inconstientului, in psihologia abisala.
Roman psihologic prin tema, conflict, protagonist si prin utilizarea unor tehnici
modern ale analizei psihologice (introspective, monolog interior, fluxul constiintei),
romanul lui Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept o monografie a
indoielii(C. Ciopraga), monografia unui element psihic - gelozia(G. Calinescu).
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern de tip
subiectiv, deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspective narrative, timpul
prezent si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la persoana I,
luciditatea analizei, anticalofilismul, dar si autenticitatea definite ca identificarea
actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita, cu trairea febrile.
Cuprins
Viziunea despre lume a scriitorului, transferata personajului-narator Stefan
Gheorghidiu este viziuneaunui spirit reflexive cu preocupari filozofice si literare,
ceea ce da nastere unei proze analitice de facture subiectiva. Accentul cade pe
factorul psihologic, pe inregistrarea si analizarea ecoului pe care il au exenimentele
exterioare in constiinta personajului, epicul fiind diminuat.
Trasaturile noului roman al secolului XX sunt substantialitatea si autenticitatea.
Substantialitatea este caracteristica romanului Ultima noapte de dragoste, intaia
noapte de razboi, intrucat naratiunea reflecta esenta concreta a vietii, structuranduse pe o pasiune (monografie a indoielii), iar personajele sunt exemplificari ale unor
principii, niste constiinte individuale. Autenticitatea presupune reflectarea realitatii
prin propria constiinta si are drept marca naratiunea la persoana I.
Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlu, care indica temele
romanului si in acelasi timp cele doua xperiente fundamentale de cunoastere traite
de protagonist: dragostea si razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea
iubirii matrimonial esuate dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, partea a doua, construita
sub forma jurnalului de campanile a lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe
front, in timpul Primului Razboi Mondial. Prima parte este in intregime fictional, in
timp ce de a doua valorifica jurnalul de campanile al autorului, articole si
documente din epoca, ceea ce confera autenticitate textului.

Titlul romanului indica temele acestuia si poate fi considerat o metafora a timpului


psihologic, a modului in care timpul obiectiv si evenimentele exterioare sunt
asimilate in prezentul constiintei. Substantivul noapte exprima trairea in constiinta
si abolirea principiului cronologic, iar cuvintele prima si ultima sunt frontierele
temporale ale unor epoci diferite fundamental prin viziune si traire, marcand
momentele de accent ale tranformarii sale.
Roamnul debuteaza printr-un artificiu compozitional: actiunea primului capitol, La
Piatra Craiului, in munte, este posterioara intamplarilor relatate in retul Cartii I.
Chiar daca este vorba de un roman modern, in incipit sunt fixate cu precizie realista
coordonatele spatio-temporale: In primavara anului 1926, ca sublocotenet proaspat,
intaia data concentrate, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capital, la
fortificarea vaii Prahovei, intre Busteni si Predeal.
Protagonistul si, in acelasi timp naratorul intamplarilor din roman, Stefan
Gheorghidiu, este concentrate pe Valea Prahovei si in asteptarea intrarii Romaniei in
Primul Razboi Mondial. El asista la popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si
fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presa: un barbat care si-a ucis
nevasta fidela a fost ahitat de tribunal. Aceasta discutie declanseaza memoria
afectiva a protagonistului, trezindu-I amintirile legate de cei doi ani si jumatate de
casnicie cu Ela. Episodul discutiei de la popota, adica un eveniment exterior,
declanseaza, intocmai ca la Proust, rememorarea unor intamplari sau stari traite
intr-un "timp pierdut", un timp psihologic
Ultimul capitol, intitulat Comunicat apocrif este ilustrativ pentru devenirea interioara
a protagonistului. Titlul acestui capitol poate fi interpretat in dublu sens: pe de o
parte, se refera la comunicatele contradictorii care sosesc de pe front, iar pe de alta
parte, titlul trimite, in maniera metaforica la scrisoarea anonima pe care o primeste
protagonistul la intoarcerea din razboi si in care I se dezvalui ca sotia il insala.
Stefan nu mai verifica insa autenticitatea acestei scrisori, pentru ca a oboist sa se
mai indoiasca si sa mai caute certitudini.
Ranit si spitalizat, Gheorghidiu revine acsa, la Bucuresti, dar se simte detasat de tot
ce il legase de Ela. O priveste acum cu indiferenta cu care privesti un tablou si
hotaraste sa o paraseasca: I-am scris ca ii las absolute tot ce e in casa, de la obiecte
de pret la carti... de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul. Prin renuntare
la "trecut", adica atat la timpul trait, cat si la cel rememorat, Gheorghidiu se
elibereaza de drama erotica.
Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a personajului
principal, Stefan Gheorghidiu, care traieste doua experiente fundamentale: iubirea
si razboiul.
Naratiunea la persoana intai, cu focalizare exclusiv interna presupune existenta unui
narator implicat. Punctul de vedere unic si subiectiv al personajului-narator, care

mediaza intre cititor si celelalte personaje, il determina pe cititor sa cunoasca


despre ele atat cat stie si personajul principal. Insa situarea eului narativ in central
povestirii confera autenticitate, iar faptele si personajele sunt prezentate ca
evenimente interioare, interpretate, analizate.
Romanul este alcatuit din doua parti si treisprezece capitole cu titluri suggestive.
Actiunea romanului se petrece atat in mediul citadin, cat si pe front, si cuprinde
evenimente traite de protagonist cuaproximativ doi ani si jumatate inainte de 1916,
anul intrarii Romaniei in razboi, cat si din timpul desfasurarii acestuia. Insa timpul si
spatial sunt reunite intr-un prezent al trairilor si framantarilor interioare, in
confesiunea personajului-narator.
Spre deosebire de romanele traditionale in care conflictul se desfasura la nivel
exterior intre diverse personaje, in romanul lui Camil Petrescu, conflictul este
interior si se produce in constinta personajului narrator, Stefan Gheorghidiu, care
traieste stari si sentimente contradictorii in ceea ce o priveste pe sotia sa, Ela. Acest
conflict interior este generat de raporturile pe car eprotagonistul le are cu realitatea
inconjuratoare. Gheorghidiu traieste cu iluzia ca s-a izolat de realitatea
inconjuratoare, insa tocmai aceasta realitate in care nu vrea sa se implice va
produce destramarea cuplului. Implicarea Elei in lumea mondena pe care eroul o
dispretuieste si fata de care tine sa se detaseze reprezinta principalul motiv al
rupturii dintre Stefan si Ela. Asadar conflictul interior trait de protagonist se produce
din cauza discrepantei dintre aspiratiile lui Gheorghidiu si realitatea lumii
inconjuratoare.
Conflictul exterior pune in evidenta relatia personajului cu societatea, accentuand
acelasi orgoliu al respingerii si plasandu-l in categoria inadaptatilor social.
Personajul-narator Stefan Gherghidiu reprezinta tipul intelectualului lucid,
inadaptatul superior, care traieste drama indragostitului de absolute. Filozof, el are
impresia ca s-a izolat de lumea esterioara, insa in realitate, evenimentele exterioare
sunt filtrate prin constiinta sa. Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot
fi cunoscute de cititor, decat in masura in care se reflecta in aceasta constiint. In
acest sens, Ela, personajul feminin al romanului este creatia integrala a mintii
personajului masculin, prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea
lui Stefan. De aceea, cititorul nu se poate pronunta asupra fidelitatii ei si nici nu
poate decide daca e mai de graba superficiala, decat spiritualaa.
Pe parcursul intregului roman, Ela ramane un mister pentru cititor, deoarece ea
este prezentata numai prin intermediul impresiilor lui Stefan. Relatia dintre cei doi
soti se bazeaza pe orgoliu, atat in construirea, cat si in destramarea ei. Stefan
incepe sa tina la Ela din orgoliul de a fi iubit, gelozia lui se produce din acelasi
motiv, iar orgoliul ii impiedica pe amandoi sa se impace. Ea il iubeste atata timp cat
e mandra de valoarea lui intelectuala in lumea lor de studenti saraci si se
departeaza cand, in noul ei cerc, sotul nu-i mai trezeste admiratia.

Prin introspectie si monolog interior, tehnici ale analizei psihologice, Stefan


analizeaza cu luciditate, alternand sau interferand, aspect ale planului interior, din
fluxul constiintei si ale planului esterior.
Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portretul lui Gheroghidiu este
realizat mai ales prin caracterizare indirecta, care se desprinde din fapte, ganduri,
limbaj, gesturi, atitudini si relatiile cu celelalte personaje. La aceasta se adauga
autocaracterizarea, dar si procedee specific romanului psihologic modern:
autoanaliza lucida, introspectia, monologul interior, fluxul constiintei.
Caracterizarea directa a lui Gheorghidiu facuta de catre celelalte personaje este
realizata prin replici scurte, precum aceea pe care i-o adreseaza Ela lui Stefan cand
sotul ii reproseaza comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobesti (Esti de o
sensibilitate imposibila). Celelalte personaje sunt caracterizate in mod direct de
catre personajul-narrator. In acest sens, Ela este personajul feminin misterios, prin
faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea lui Stefan.
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern,
psihologic, avand drept caracteristici: unicitatea perspective narative, timpul
prezent si subiectiv, memoria afectiva, naratiunea la persoana I, autenticitatea
trairii si stilul anticalofil.

S-ar putea să vă placă și