UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI

MEDICINA VETERINARA BUCURESTI

FACULTATEA DE AGRICULTURA

REFERAT LA GENETICA
TEMA: PLOIDIA LA SPECII AGRICOLE

GRUPA: 10
ANUL II

2015

Bibliografie
1. T. Craciun, I. Tomozei, N. Coles, A. Nasta - Genetica. Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1978

Termenul de ploidie se refera la numarul de seturi de cromozomi pe celula.

In prezent se admite ca obisnuit schimbarile in numarul de cromozomi determina aparitia a
doua clase principale de variatii : euploidia si aneuploidia.
Euploidia. In cazul euploidiei cariotipul indivizilor este foarte exact , fie dintr-un numar de
baza de cromozomi , caracteristic speciei (fiecare cromozom este reprezentat o singura data in
fiecare set)
Indivizii afectati de euploidie se numesc euploizi , Euploizii difera fata de numarul diploid , prin
genomi intregi sau seturi de cromozomi.
Organismele euploide pot fi monoploide si poliploide.
Organismele monoploide poseda in celula somatica un singur numar de baza sau numarul
monoploid de cromozomi, la organismele monoploide , fiecare cromozom este prezent in nucleu
intr-un singur exemplar.
Organismele poliploide . Sant acelea care in nucleii celulelor somatice au mai mult decat doua
seturi complete de cromozomi. Astfel sant poliploizi: Triploizii (3x) , tetraploizii (4x) ,
pentaploizii(5x), hexaplooizii(6x), etc.
Dupa originea lor poliploizii se clasifica in 2 categorii : autopoliploizi si allopoliploizi
Autopoliploizii rezulta in urma multiplicarii numarului seturilor de baza ale unei specii diploide
(cand cromozomii din cele trei , patru sau mai multe seturi sunt homologi)
De exemplu daca specia diploida are doi genomi simbolizati AA (2x), autotriploidul va fi AAA
(3x) , iar autotetraploidul AAAA (4x) , etc.
Allopoliploizii rezulta in urma hibridarii a doua specii urmata de dublarea numarului de
cromozomi . In acest caz seturile de cromozomi apartin unor surse diferite , specii sau genuri ,
si pot sa nu manifeste niciun fel de homologie sau numai o homologie partiala.
Aneuploidia. In cazul aneuploidiei , celulele somatice sau indivizii au unu, doi sau cativai
cromozomi intregi in plus sau in minus fata de numarul normal caracteristic speciei. Indivizii cu
asemenea variatii in numarul de cromozomi se numesc aneuploizi.
Aneuploidia poate aparea in celulele somatice si generative , mai ales datorita castigarii sau
pierderii unor cromozomi individuali.
Organismele aneuploide pot fi polisomice sau oligosomice.
Organismele polisomice (hiperploidie) . In celulele somatice organismele polisomice poseda
cativa cromozomi in plus fata de numarul diploid normal.
Polisomicii pot fi trisomici sau
tetrasomici.
Trisomicii poseda in celule si testuri un extracromozom homolog (total sau partial) uneia
dintre perechile de cromozomi sau disomici. Trisomicii se simbolizeaza 2n+2.
Organismele oligosomice (hipoploide) . Celulele acestor organisme sunt deficiente pentru unul
sau ambii membri ai unei perechi de cromozomi absenti , oligosomicii sunt monosomici sau
nulisomici.
Monosomicilor le lipseste un membru dintr-o pereche (dintr-un set de cromozomi).
Monosomicii se simbolizeaza 2n-1.
Nullisomicii le lipseste o pereche oarecare de cromozomi. Nullisomicii se simbolizeaza 2n-2.
Poliploidia la plante. Cercetarea cariotipului la diverse specii si genuri vegetale a relevat
faptul ca multe dintre ele sunt poliploide. Pentru numeroase astfel de organisme procesul

speciatiei implica una sau mai multe forme vechi, ancestrale , care s-au unit prin hibridare ,
urmata de dublarea sau multiplicarea genomilor intr-un tip nou amphiploid.
De aici se poate conclude ca poliploidia a avut un rol important in evolutia plantelor.
Potrivit studiilor efectuate de numerosi citogenetici printre care G. L. Stebbins (intre 19381950) , C. D. Darlington si colaboratorii (1945), G. Tischler (1950), A. Muntzing (1956), speciile
de plante superioare (Angiospermae) sant poliploide in proportie de 30-35%, cu variatii de la un
grup de plante la altul.
Astfel studiul genurilor si speciilor de graminee ierboase perene a relevat faptul ca circa 70%
dintre acestea sunt poliploide.
Majoritatea sunt probabil allopoliploide , dar in formarea unora a contribuit si allopoliploidia.
Ploidia este putin frecventa printre speciile de plante anuale si mult mai putin printre speciile
lemnoase. Se considera ca la baza aparitiei si perseverarii ploidiei sta faptul ca hibrizii
indepartati ai speciilor perene, chiar daca sant sterili , pot supravetui datorita perenitatii si
inmultirii vegetative , in timp ce hibrizii steriliintre speciile anuale nu pot supravetui si, ca urmare
dispar.
Datorita poliploidiei , speciile sau schimbat si au evoluat, adaptandu-se la conditiile mediului
ambiant.
Astfel din studiile efectuate de A. Love si D. Love (1949) reiese ca incepand din zona
temperata (Germania , regiunea Schleswig-Holstein) si pana inspre cercul polar (insula
Spitzbergen) , proportia speciilor poliploide este tot mai mare.
Pe baza acestei constatari s-a tras concluzia ca speciile poliploide (in aceasta zona
predomina speciile graminee ierboase perene) sant adaptate conditiilor concrete de mediu ,
fiind mai rezistente la temperaturi scazute , comparativ cu speciile diploide (anuale si
lemnoase), mai numeroase in zonele cu clima calda.
O frecventa mare de specii poliploide poseda familiile : Gramineae(aproximativ 75%) ,
Rosaceae, Polygonaceae, Malvaceae. In alte familii sant poliploide doar speciile din unele
genuri sau numai anumite specii din unele genuri.
De exemplu , in timp ce unele genuri sant constituite numai din specii diploide , in cadrul
genului Solanum (dar si in genurile Beta , Chrysanthemum , Prunus, Rubus , Trifolium , etc.) ,
unele grupe de specii sant poliploide iar altele sunt diploide.
Familiile Cucurbitaceae , Moraceae, Fagaceae s.a. sant formate numai din genuri si specii
diploide.
Evidentierea rolului poliploidizarii in aparitia unor valoroase specii de plante , din genurile de
cea mai mare importanta pentru agricultura si horticultura este posibila prin analiza cariologica
si resinteza experimantala a acestora.
In acest scop se realizeaza hibridarea intre speciile diploide considerate ca stramosi posibili ai
speciei poliploide , care structural si fenotipic sant asemanatoare sau identice cu speciile
poliploide naturale si mult deosebite de speciile genitoare diploide.
Pe cale experimentala , prin hibridari indepartate au fost resintetizate o serie de specii
poliploide din genurile Triticum , Nicotiana , Gossypium, Phleum, Prunus, Dahlia, Solanum etc.
Inducerea experimentala a poliploidiei (autopoliploidie si alloploidie) este considerata in
prezent ca una dintre principalele metode de ameliorare a plantelor.
Aceasta metoda se aplica cu succes in ameliorarea graului , secarei , cartofului, sfeclei, lalelei,
zmeurului etc.

Autopoliploizii apar in urma dublarii genomilor proprii. Relevarea acestui fapt are loc in meioza.
Autotriploizii au in nucleul somatic trei genomi, 3x. Autotriploizii pot aparea spontan in
descendenta speciilor diploide datorita unirii in procesul fecundarii a unui gamet neredus , 2x,
cu un gamet normal, x.
In general, in natura autotriploidia la plantele superioare este rara, datorita sterilitatii cauzate de
anomaliile meiotice.
Tesuturile , organele si organismele autotriploide aparute spontan , pot supravetui numai in
cazul incare ele se inmultesc pe cale vegetativa, prin bulbi, tuberculi, rizomi, butasi s.a.
Autotriploidia , asociata cu inmultirea asexuata , se intalneste la bananierul de masa
(comercial) Musa Esculentum , care este un hibrid triploid (cu X=11), la care genotipurile
triploide, 3x=33 cromozomi, au crestere luxurianta si produc delicioasele fructe fara seminte ,
din cauza meiozei anormale (in timp ce tipurile diploide, 2x=22 cromozomi denumite ,,monkey
bananas produc fructe cu seminte , care sunt consumate numai de mainute). La cartof (x=12),
cateva specii spontane utilizate ca donori de gene de adaptibiitate sant triploide (3x=36), de
exemplu , Solanum chacoense, S. commersonii, S. chauca.
Tipuri triploide se gasesc si la pomi fructiferi , plante ornamentale , lamai, precum si la plop etc.
La plop, formele triploide cresc foarte repede si luxuriant , comparativ cu formele diploide. La
mar, Malus domestica (x=17), diverse sortimente sant triploide (3x=51) ; Gravenstein, Baldwin,
Reinette de Canada, Belle de Boskoop, Brampleys Seedling, Blenheim Orange , Mutsu s.a.
La par, Pyrus communis (x=17) sant triploide (3x=51) soiurile Beurre Diel, Beurre dAmanlis,
Pitmastron Duchess etc. Aceste soiuri isi mentin caracteristicile triploide prin inmultirea
vegetativa. Sant autotriploide si unele dintre cele mai frumoase soiuri de plante ornamentale.
Dintre acestea mentionam lalelele (x=12, 3x=36), narcisele(x=7, 3x=21), zambilele (x=8,
3x=24), unele soiuri de cires japonez de ornament (x=8, 3x=24), de iris (3x=36), de azalee etc.
Fromele autotriploide beneficiaza alaturi de sporirea volumului nucleilor si celulelor si de
heterozigotie , factori care contribuie la cresterea volumului organelor vegetative si la sporirea
vitalitatii , comparativ cu formele diploide. In acelasi timp , datorita anomaliilor ce survin in
meioza , autotriploizii nu formeaza gameti normali, fapt ce inlatura fecundarea, favorizand in
unele cazuri producerea unor fructe fara seminte (mere, pere, banane, pepeni verzi fara
samanta etc.)

La speciile ornamentale cum sant: laleaua, crinul , zambila, azaleea, ciresul japonez etc.
autotriploidia determina formarea unor flori mai mari, iar sterilitatea asigura persistenta florilor in
stare proaspata o perioada mai lunga de timp.
Autotetraploizii rezulta in urma dublarii diploizilor sau prin unirea la fecundare a unor gameti
neredusi (2x+2x). Ca urmare aceste organisme au patru genomi similari in nucleul somatic 4x.
Autotetraploidia poate aparea spontan in diverse populatii naturale, datorita unor anomalii ivite
in mitoza si meioza sau poate fi indusa experimental cu ajutorul unor factori poliploidizanti (de
exemplu cu ajutorul colchicinei).

Celulele somatice autotetraploide sant, de obicei, mai mari, datorita unui nucleu mai voluminos
. Ca urmare si tesuturile si organele , iar in unele cazuri chiar organismele in intregime , au
dimensiuni mai mari .
Pot avea dimensiuni mai mari tulpinile , frunzele, radacinile, organele de fructificatie,
graunciorii de polen, florile, fructele, semintele, stomatele etc.
Cresterea volumului organelor vegetative au facut ca autotriploizii /(autotetraploizii)
sa reprezinte excelente surse de nutreturi .

De altfel specii furajere , cum sant lucerna Medicago sativa (x=8; 4x=32), trifoiul alb Trifolium
repens (x=7; 4x=28), raigrasul Lolium perene (x=7; 4x=28) ; golomatul Dactylis glomerata
(x=7; 4x=28) si altele sant autotetraploizi naturali, care au aparut direct din diploizi fertili.
Alte specii naturale autotetraploide sant cartoful cultivat Solanum tuberosum (x=12; 4x=48) ,
cafeaua Coffea arabica (x=11; 4x=44), arahidele Arachis hypogaea (x=10; 4x=40), usturoiul
Allium porrum (x=8; 4x=32) s.a.
Autotetraploidia determina formarea unor fructe gigantice la pomii si arbustii fructiferi. Astfel
soiurile autotetraploide de par (4x=68), ca Fertility, Bartlett, Anjou si altele , de mar (4x=68) , ca

McIntosh, Alpha 68 , de visin (4x=32) s.a. , unele forme de zmeur Rubus idaeus (x=7 ; 4x=28)
produc fructe mult mai mari compartiv cu formele diploide.
La vita de vie , autotetraploizii (x=19; 4x=76) produc forme uriase, cum sant Muscat gigas ,
Sultanina gigas etc.
Intr-o serie de cazuri s-a constatat ca sporirea dimensiunilor formelor poate fi asociata si cu o
sinteza mai intensa a unor substante, ca vitamine, zaharuri, substante colorante etc.
Un numar insemnat dintre speciile ornamentale sant autotetraploide .
Astfel, au patru seturi de cromozomi speciile din genul Dahlia (x=8; 4x=32) si Delphinium (x=8;
4x=32), unele specii de iris (x=12; 4x=48) de Rhododendron (x=13; 4x=52), de Tulipa (x=12;
4x=48), Primula sinensis (x=12 ; 4x=48) s.a.
Florile speciilor autotetraploide sunt mult mai mari compartiv cu cele dezvoltate de speciile
diploide .
Durata florilor la formele autotetraploide este de asemenae mai lunga , datorita fertilitatii mai
reduse determinata de meioza mai putin regulata.
Introducerea autotetraploidiei la sfecla de zahar (x=9; 4x=36) a reprezentat o adevarata
revolutie pentru ameliorarea acestei specii , constituind un model de aplicare creatoare a
descoperirilor genetice. Primele forme autotetraploide de sfecla de zahar au fost obtinute in anii
1939-1940.
Formele autotetraploide au frunze, radacini si seminte mai mari , dar sant mai tardive si au un
procent de zahar mai scazut, comparativ cu formele diploide originare.
In anul 1940, cercetatorii canadieni F. H. Peto si J. V. Boyes au stabilit ca nivelul optim de
poliploidie la sfecla de zahar este starea triploida (3x=27).
Primele soiuri poliploide la sfecla de zahar au fost folosite in productie in anul 1950 (soiul
german Kleinwanzleben Polibeta, si in anul 1952 soiul japonez Nr. 1)
Apoi suprafetele cultivate cu sfecla de zahar triploida a crescut vertiginos.
Sant larg raspanditi in cultura autotetraploizii artificiali de ridiche (Raphanus sativus, x=9;
4x=36), cu radacini de 2-3 ori mai mari, mai precoce cu 5-10 zile comparativ cu soiul originar
diploid, varza (Brassica oleracea var. capitata , x=9; 4x=36), cu productii , vitamina C si alte
substante in cantitati mai mari etc.
Mentionam ca la unele specii autopoliploidia spontana a atins nivele mai ridicate.
Astfel la capsun (genul Fragaria x=7) unele specii sunt 6-ploide sau 8-ploide, la crizantema
(genul Chrysanthemum , x=9) unele specii sunt 10-ploide, iar la Digitalis (x=7) si Pelargonium
(x=9) unele specii sunt 16 ploide.
Meioza la autotetraploizi este variabila, de la o desfasurare normala si pana la una anormala.