Sunteți pe pagina 1din 5

ACTELE PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

Actele reprezintă formele concrete în care se manifestă voinţa unei autorităţi.


Conform art. 67 din Constituţia României republicată, Camera deputaţilor şi Senatul
adoptă legi, hotărâri şi moţiuni. Acestea sunt actele juridice ale Parlamentului României,
care, mai poate emite şi acte cu caracter politic (de exemplu, declaraţii ale Parlamentului
privind anumite evenimente sau situaţii deosebite, mesaje, rezoluţii, apeluri etc.).

Legea
Legea reprezintă o regulă de conduită socială generală, obligatorie adoptată de
1
Parlament şi susceptibilă de a fi sancţionată prin forţa de constrângere a statului .
Legea este actul normativ cu cea mai mare forţă juridică, toate celelalte acte
normative trebuind să i se conformeze.
Clasificarea legilor. Conform art. 73 alin. 1 din Constituţie, Parlamentul României
poate adopta trei categorii de legi:
1. legi constituţionale
2. legi organice
3. legi ordinare.

Legile constituţionale sunt legile de revizuire a Constituţiei. Legile constituţionale se


adoptă conform proceduri legislative, de Camera Deputaţilor şi de Senat, dar cu votul a cel
puţin 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere (majoritate calificată). Aceste legi sunt
adoptate definitiv numai după aprobarea lor prin referendum naţional, de către corpul
electoral.

Legile organice sunt legile prin care se reglementează domenii de relaţii sociale
deosebit de importante şi, ca atare, prevăzute expres prin însuşi textul Constituţiei. În
ierarhia legilor, urmează imediat legilor constituţionale. Legile organice se adoptă cu votul a
cel puţin jumătate pus unu din membrii Camerei parlamentare (majoritate absolută).
Domeniile rezervate legii organice sunt:
1. prevăzute de art. 73 alin. 3 lit. a-s din Constituţia României revizuite:

1
A se vedea Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice – tratat elementar,
vol. II, p. 103.
a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi
ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor
judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n) organizarea generală a învăţământului;
o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general
privind autonomia locală;
p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia
socială;
r) statutul minorităţilor naţionale din România;
s) regimul general al cultelor.
2. domenii prevăzute în alte articole din Constituţie:
- frontierele ţării (art. 3 alin. 2),
- cetăţenia română (art. 5 alin. 1),
- egalitatea în drepturi (art. 16 alin. 4),
- interzicerea de a face parte din partide politice pentru judecătorii Curţii
Constituţionale, Avocatul Poporului, magistraţi, membrii activi ai armatei, poliţişti şi alte
categorii de funcţionari publici (art. 40 alin. 3),
- dobândirea dreptului de proprietate privată a străinilor şi apatrizilor (art. 44 alin. 2),
- condiţiile şi limitele exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică
(art. 52 alin. 2),
- condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare şi încorporarea (art. 55 alin. 2 şi
3),
- organizarea şi funcţionarea unor instituţii şi autorităţi publice, precum Avocatul
Poporului (art. 58 alin. 3), Consiliul Legislativ (art. 79 alin. 2), autorităţi administrative
autonome (art. 117 alin. 3), prefect (art. 123 alin. 3), Consiliul Superior al Magistraturii (art.
134 alin. 4), componenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi instanţele specializate (art. 126
alin. 4 şi 5), Consiliul Economic şi Social (art. 141), Curtea Constituţională (art. 142 alin. 5),
- jurământul deputaţilor şi al senatorilor (art. 70 alin. 1),
- alte incompatibilităţi cu mandatul de parlamentar (art. 71 alin. 3) sau cu funcţia de
membru al Guvernului (art. 105 alin. 2),
- prelungirea mandatului Preşedintelui Republicii (art. 83 alin. 3),
- stabilirea altor membrii ai Guvernului (art. 102 alin. 3),
- structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a
teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare (art. 118 alin. 2),
- dreptul minorităţilor naţionale de utilizare a limbii materne (art. 120 alin. 2),
- reglementarea dreptului de proprietate publică (art. 136),
- reglementarea circulaţiei şi înlocuirea monedei naţionale cu cea a Uniunii Europene
(art. 137 alin. 2).
În domeniul legilor organice, nu se poate interveni prin ordonanţe simple ale
Guvernului.
O lege organică nu poate modifica, completa sau abroga o lege constituţională. În
schimb, o lege organică poate modifica, completa sau abroga o lege ordinară.

Legile ordinare reglementează toate celelalte domenii de relaţii sociale pentru care
nu se prevede expres intervenţia printr-o lege constituţională sau organică (de
exemplu, reglementarea dreptului la azil (art. 18 alin. 2), indemnizaţia şi celelalte
drepturi ale Preşedintelui Republicii (art. 101), impozitele, taxele şi alte contribuţii la
bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat (art. 139 alin. 1)).
Legile ordinare se adoptată cu votul a cel puţin jumătate pus unu din membrii Camerei
prezenţi la şedinţă (majoritate simplă).
O lege ordinară nu poate modifica, completa sau abroga o lege organică şi, cu atât mai
puţin, o lege constituţională.

Hotărâri
Hotărârile sunt acte juridice emise de Camera Deputaţilor sau de Senat. Hotărârile pot
2 3
fi adoptate separat de fiecare Cameră sau în comun de ambele Camere . Pot avea caracter
normativ sau individual.
Tot prin hotărâri se adoptă şi regulamentele celor două Camere.
Hotărârile trebuie să fie conforme cu legea, având forţă juridică inferioară. Se adoptă
conform unei proceduri mai simple, decât cea necesară adoptării unei legi, procedură din care
lipseşte iniţiativa legislativă, dezbaterea în comisii parlamentare, promulgarea de către
şeful statului, control de constituţionalitatea (cu excepţia
hotărârilor privind adoptarea regulamentelor Camerelor),
publicarea în Monitorul Oficial.

Moţiunea
Moţiunea este actul prin care o Cameră a Parlamentului sau Camerele reunite în
4
şedinţă comună îşi exprimă atitudinea cu privire la o anumită problemă .
Moţiunile pot fi simple sau moţiuni de cenzură.
Moţiunile simple pot fi iniţiate de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin o pătrime din
numărul senatorilor şi prin ele se exprimă poziţia acestora într-o anumită problemă de politică
internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă care a făcut obiectul unei
interpelări. Trebuie motivate şi se depun la preşedintele Camerei. Se adoptă cu votul
majorităţii deputaţilor sau senatorilor prezenţi la şedinţă. Sunt obligatorii pentru Guvern.
Moţiunile de cenzură pot fi utilizate în anumite situaţii reglementate prin Constituţie.
Astfel, potrivit art. 113 din Constituţie, o moţiune de cenzură se poate adopta în şedinţa
comună o Camerelor Parlamentului în vederea retragerii încrederii acordate Guvernului,
urmărindu-se demiterea acestuia. Trebuie iniţiată de cel puţin 1/4 din numărul total al
parlamentarilor şi se comunică Guvernului. Se adoptă cu votul majorităţii parlamentarilor.

2
Hotărârea Senatului României nr. 1din 2 februarie 2006 pentru alegerea vicepreşedinţilor,
secretarilor şi chestorilor Senatului; Hotărârea Senatului României nr. 42 din 13 decembrie 2006
pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă având drept scop investigarea condiţiilor de legalitate privind
privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului "Petrom" - S.A; Hotărârea Senatului României nr. 32 din
5 octombrie 2006 privind demisia unui senator; Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 1 din 1 februarie
2006 pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor; Hotărârea
Camerei Deputaţilor nr. 38 din 19 decembrie 2006 privind modificarea Hotărârii Camerei Deputaţilor
nr. 42/2004 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.
3
Hotărârea Parlamentului României nr. 49 din 19 decembrie 2006 privind numirea unor
membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului; Hotărârea Parlamentului României privind
aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pe anul 2007;
Hotărârea Parlamentului României nr. 45 din 12 decembrie 2006 privind aprobarea numirii unui
ministru; Hotărârea Parlamentului României nr. 25 din 20 septembrie 2006 privind demisia
directorului Serviciului Român de Informaţii.
4
A se vedea Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc, p. 141.
Dacă moţiunea de cenzură astfel iniţiată este adoptată, Guvernul este demis ca urmare a
pierderii încrederii Parlamentului. Dacă moţiunea de cenzură este respinsă, deputaţii şi
senatorii care au iniţiat-o nu mai pot iniţia o altă moţiune de cenzură în aceeaşi sesiune
parlamentară, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi asumă răspunderea, în condiţiile art.
114 din Constituţie.
O altă situaţie în care poate fi utilizată moţiunea de cenzură se referă la angajarea
răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra unui program, a unei declaraţii de politică
generală sau a unui proiect de lege. În trei zile de la anunţarea angajării răspunderii de
către primul-ministru se poate depune o moţiune de cenzură, iar dacă aceasta este adoptată cu
votul majorităţii parlamentarilor, Guvernul este demis.

De asemenea, în practica parlamentară mai sunt utilizate şi alte categorii de acte


emise de organe interne de lucru ale Camerelor: decizii ale biroului permanent,
decizii ale
5
preşedintelui Camerei , avizele şi rapoartele comisiilor parlamentare.

5
Decizia nr. 1 din 25 ianuarie 2006 privind convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune
ordinară; Decizia nr. 3 din 29 iunie 2006 privind convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune
extraordinară; Decizia nr. 4 din 22 august 2006 privind convocarea Senatului în sesiune extraordinară.