Drept civil roman

(Persoanele)

In zilele noastre conceptul de persoana desemneaza subiectele de drept sau subiectele

raportului juridic intrucat oameni participa la viata juridica fie individual in calitate de
persoane fizice fie in cadrul unei colectivitatii in calitate de presoane juridice, iar atitudinea
persoanei de a participa la viata juridica se numeste capacitatea juridica. In plus aptitudinea
sau posibilitatea persoanei juridice de a participa la viata juridica se numeste personalitate
juridica, prin urmare personalitate juridica au numai persoanele juridice nu si persoanele
fizice. La romani insa aptitudinea persoanei de a participa la viata juridica era pesonalitatea
(caput). Daca in zilele noastre orice fiinta umana este persoana si are capacitate la romani erau
persoane numai oameni liberi intrucat sclavi erau asimilati cu bunurile si prin urmare ei nu
erau subiecte ci obiecte de drept. Pe de alta parte capacitatea oamenilor liberi nu era unitara ci
era foarte difersificata astfel oameni liberi se clasifica in cetateni si necetateni. La randul lor
cetateni puteau fi latini sau peregrini. Si cetateni si necetateni puteau fi ingenui sau dezrobiti.
Se numeau ingenui aceia care au fost mereu oameni liberi, iar dezrobiti sclavi care au fost
eliberati de stapani.
Pentru ca o persoana sa aiba capacitate juridica deplina erau necesare 3 conditii: status
liberatis, status civitatis, status familiae.
Status liberatis desemna calitatea de om liber. Status civitatis desemna calitatea de cetatean
roman. Status familiae desemna calitatea de sefi ai unei familiicivile romane denumit pater
familias . Prin urmare aveau capacitate juridica deplina numai cetateni romani care erau sefi
de familie. Toate celelalte categorii de persoane aveau o capacitate juridica limitata.
Personalitatea sau capacitatea juridica incepea in momentul nasterii. Insa de la aceasta regula
exista o exceptie conform carei ”infans conceptus pro nato habetur quotienes de commodis
eius agitur” (copilul conceput se considera nascut atunci cand este vorba de interesle sale )
prin urmare copilul conceput se considera nascut si vine la succesiunea tatalui chiar daca tatal
a murit inainte de nasterea copilului de vreme ce este in interesul lui sa fie considerat nascut.
Aceasta regula s-a aplicat fara intrerupere si se aplica si in zilele noastre incat nu este necesar
ca in textele legilor sa se precizeze ca acele texte se aplica si in cazul copilului conceput. In
mod simetric personalitatea inceta in momentul mortii dar si de la acesta regula exista o
exceptie in conformitate cu care –hereditas iacens personam defuncti –succesiunea jacenta
sustine persoana defunctului , mostenire deschisa dar neacceptata insa prelungeste persoana
defunctului. Acesta exceptie s-a admis pentru ca la romani functiona un principiu de maxima
generalitate conform caruia nu exista patrimoniu fara titular incat se pune intrebarea cine este
titularul patrimoniului in intervalul de timp cuprins intre momentul mortii unei persoane si
momentul acceptarii succesiuni acelei persoane. Defunctul nu poate fi titular al patrimoniului
pentru ca nu mai este in viata, nici mostenitorul nu poate fi titular al patrimoniului pentru ca
nu a acceptat inca succesiunea . De aceea s-a admis ca in acest interval de timp tittular al
patrimoniului este chiar defunctul a carui personalitate se prelungeste pana in momentul
acceptari succesiuni. Asa cum am precizat oamnei liberii se clasifica in cetateni si necetateni
dar la origine in epoca foarte veche cetatenia romana se confunda cu liberatea deoarece se
aplica principiul conform caruia orice strain venit la Roma cadea automat in sclavie. Asadar la
inceput puteau fi oamenei liberi numai cetateni romani cu timpul insa odata cu dezvoltarea
economiei de schimb romani au inceput sa-i tolereze pe straini mai intai in calitate de oaspeti
si clienti. Si uni si alti se puneau sub protectia unor cetateni romani. Mai tarziu locuitori
cetatilor care aveau tratate de alianta cu Roma puteau veni la Roma fara a cadea in sclavie si

1
se numeau peregrini. Toti acesti straini aveau o conditie juridica inferioara in sensul ca numai
cetateni romani se bucurau de plenitudinea drepturilor civile si politice. Astfel ei aveau ius
commercii sau dreptul de a incheia acte juridice in conformitate dreptul civil roman.
Aveau ius connubii adica dreptul de a incheia o casatorie civila romana.
Aveau ius militiae – dreptul de a fi soldata in legiunile romane.
Ius suffragii era dreptul de a alege , dreptul de vot
Ius honorum –dreptul de a candida la o magistatura
Pe de alta parte cetateni romani aveau anumite semne distinctive : numai cetateni aveau
dreptul sa poarte toga si de asemenea numele cetatenilor romani era atat de bine elaborat incat
tinea loc de adresa. Numele cetatenilor romani era format din 5 elemente :
1 trai nomina ce cuprindea praenomen, nomen gentilicium si cognomen.
Praenomen-prenumele cetateanului prin care era identificat in societate.
Nomen gentilicium-arata din ce ginta face parte cetateanul roman.
Cognomen-porecla ce era obligatorie.
2 indicatiunea filatiunii –prenumele tatalui
3 indicatiunea tribala –cartierul in care locuia cetateanul roman .
Exemplu :cel mai mare avocat al antichitati se numea Marcus Tullius Marci filius Cornelia
tribu Cicero. Marcus –prenume , Tullius-nomen getilicium(tribul Tulia) , Marci filius-
prenumele tatalui , Cornelia tribu-locuia in cartierul Cornelia, Cicero-porecla (bob de naut).
1.Cetatenia romana se dobandea in primul rand prin nastere pentru ca la romani cel nascut in
sanul casatoriei dobandea conditia juridica a tatalui sau din momentul in care la concept , iar
cel din afara casatoriei dobandea conditia juridica a mamei sale din momentul nasterii.
2. Cetatenia se putea dobandii prin lege deoarece romani votau legi speciale prin care acordau
cetatenia unei persoane sau unor persoane determinate .
3. Prin beneficiul legi pentru ca anumite legi romane precizau ce conditii sunt necesare pentru
dobandirea cetateniei incat toti cei care le indeplineau acele conditii deveneau cetateni
romani.
4. Cetateni prin efectul dezrobiri –intrucat dezrobitul dobandea statul juridic al fostului
stapan.
Cetatenia romana se pierdea in :
1. Prin pierderea libertatii –intrucat libertatea era cea dintai conditie, premiza
2. Efectul principiului inadmisibilitati dublei cetateni incat acela care dobandea cetatenia
altui stat pierdea automat cetatenia roman
3. Cei pedepsiti cu exilul. Peregrini dediticii
Multa vreme romani au pastrat numai pentru ei avantajele care decurg din calitatea de
cetatean, dar catre sfarsitul republici pe cand romani se aflau in razboi cu Mitriclate din Pont
latini din Italia s-au rasculat cerand sa li se acorde cetatenia romana si pentru ca militari
romani nu luptau pe doua fronturi in 89 s-au dat 2 legii :iulia si palutia papiria prin care toti
latini din Italia au devenit cetateni romani. In anul 212 imparatul Caracalla a dat o
constitutiune imperiala prin care cetatenia romana s-a generalizat in sensul ca locuitorii liberi
ai imperiului roman au devenit cetateni cu exceptia latinilor iuniani si a peregrinilor dediticii.
La randul lor necetateni se clasificau in latini si peregrini. Din punct de vedere juridic latini
erau de 4 feluri:
-latini veteres
-latini coloniari
-latini iuniari
-latini fictivi
Latini veteres sau priscis erau vechi locuitori ai Latiumului , erau rude de sange cu romani si
se bucurau de urmatoarele drepturi : ius commerci, ius connubii si ius suffragii. Acelasi statut
l-au dobandit si locuitori coloniilor fondate in Italia pana in anul 268 iar locuitori coloniilor

2
fondate in Italia dupa 268 se bucurau numai de ius commercii si erau denumiti latini coloniari.
Latini iuniari erau locuitori din provinci din afara Italiei ,care aveau statutul judiciar al
latinilor coloniari si erau latini fictivi pentru ca nu erau si rude de sange. Latini iuniari –sclavi
dezrobiti fara respectarea formelpr solemne iar despre ei se spunea ca traiesc liber dar mor
sclavi in sensul ca puteau incheia acte, contracte intre vii dar nu si un testament deoarece
mureau sclavi.
Necetateni peregrini se clasificau in 2 categorii: peregrini obisnuiti si peregrini dediticii.
Peregrini obisnuiti sunt locuitori cetatilor ce aveau tratate de alianta cu Roma. Puteau incheia
acte juridice dar nu potrivit dreptului civil roman ci protrivit dreptului gintilor. De asemenea
in relatiile dintre ei :
1 puteau incheia acte juridice fie in conformitate cu dreptul gintilor fie in conformitate cu
obiceiurile juridice locale fiindca romani tolerau obiceiurile popoarelor din provincii daca nu
veneau in conflict cu principiile romane.
2. locuitorii acelor cetatii care s-au opus cu arma expansiuni romane motiv pentru care romani
le distrugeau cetatiile .
Peregrini deditici –oameni liberi fara cetate –nu puteau veni la Roma fara sa cada in sclavie si
nu puteau dobandi cetatenia romana

Organizarea familiei romane

Cuvantul familia vine de la famulus iar famulus inseamna sclav. Aceasta etimologie a
cuvantului familia se explica prin faptul ca romani nu au facut distinctie intre familie ca forma
de proprietate si familie ca forma de comunitate umana. Dovada ca termenul de familia este
utilizat in texte cu 3 sensuri:
1. Cuvantul familia –totalitatea sclavilor care se afla in proprietatea unei persoane
2. desemneaza totalitatea persoanelor si bunurilor care se aflau sub puterea aceleasi persoane
denumita pater familias.
3. desemna totalitatea persoanelor care se afla sub puterea aceluias pater familias
Puterea pe care pater familias o exercita asupra persoanelor si bunurilor avea la origine un
caracter unitar si desemnata prin cuvantul manus (mana). Mai tarziu in dreptul evoluat aceasta
putere unitara s-a descompus in mai multe astfel in dreptul evoluat cuvantul manus
desemneaza numai puterea pe care barbatul o exercita asupra femei maritate.
Puterea asupra descendentilor era denumita patria potestas .
Puterea asupara sclavilor era denumita dominica potestas.
Puterea asupara altor bunuri- dominium.
Puterea asupara fiului de familie cumparat –mancipium.
In familia romana persoanele se imparteau in 2 categorii, unele erau persoane ius iuris iar
altele erau persoane alieni iuris. Se numeau persoane sui iuris acele persoane care nu se aflau
sub puterea cuiva iar persoanele alieni iuris persoanele care se aflau sub puterea pater
familias. Practic numai pater familias era persoana sui iures. Pater familias inseamna sef de
familie si nu tata de familie. Putea fi pater familias un barbat necasatorit sau chiar un copil.
Persoana sui iuris avea capacitate juridica deplina pe cand persoanele alieni iuris aveau
capacitate juridica limitata.
In familia romana se stabileau relati de rudenie, iar rudenia era de 2 feluri: civila
( agnatiunea ) si de sange ( cognatiunea ).
Agnatiunea se intemeia pe ideea de putere iar potrivit textelor clasice existau 3 categorii de
agnatii sau 3 categori de rude civile. Din prima categorie de agnati faceau parte toti aceea care

3
la un moment dat se aflau sub puterea aceluias pater familias. Din a doua categorie de agnati
faceau parte toti care s-au aflat in trecut sub aceeasi putere dar ulterior au devenit persoane sui
iuris. Frati care le-au murit tatal –categoria 2 – se mostenesc cand nu au copii. Categoria 3 –
toti care s-ar fi aflat sub aceeasi putere daca pater familis ar mai fi trait in momentul nasteri
lor. Exemplu verii primari (fii fratilor) dupa moartea bunicului. Stabilirea celor 3 categorii de
agnatii prezinta o importanta materie succesorala pentru ca :
1. 500 de ani la romani agnatiunea a fost unicul fundament al succesiunii.
2. Succesiunea era deferita in ordinea celor 3 categorii de agnati (cei din prima categorie
ii eliminau pe ceilalti )
Cognatiunea izvora din natura umana este legatura dintre persoanele care au un autor comun.
Rudenia de sange este de 2 feluri: in linie directa si in linie colaterala.
Rudenia de sange in linie directa este legatura dintre persoane care descind una din alta (tata-
fiica , bunic-tata).
Rudenia de sange in linie colaterala este legatura dintre persoanele care nu descind una din
alta dar nu au un autor comun iar gradele de rudenie se stabilesc numarand generatiile de la
rudele de sange in linie directa care ne intereseaza pana la autorul comun si colaborand apoi
pana la cealalta persoana care ne intereseaza asadar fratele si sora colaterali de gradul 2 ,
unchiul cu nepoata fratelui –gradul 3, verii primari –gradul 4.
Pe langa cognatiune care izvora din natura umana romani au mai cunoscut si cognatiunea
fictiva care izvora dintr-un text al legii celor 12 table. Potrivit acelui text toti agnati sunt
cognati si trebui sa mai admitem si ca nu toti cognati sunt rude de sange. De exemplu fiul de
familie care este adoptat trece sub puterea adoptantului prin urmare devine agnat. Fiind agnat
devine automat si cognat dar nu este ruda de sange prin urmare se numesc cognatii fictivi toti
acei agnati care nu sunt rude de sange.
Asa cum am precizat puterea pe care pater familias o exercita asupra descendentilor sai : fii ,
fiice si nepoti din fii (nepoti din fiice se aflau sub puterea tatalui lor )

Aceasta putere prezinta 2 caractere:

1. Perpetuu –dura pana la moartea pater familias indiferent de varsta fiului de
familieastfel incat chiar daca avea 50 de ani fiul si daca tatal traia fiul nu avea
patrimoniu, nu putea incheia acte juridice chiar daca era consul. De aceea la romani nu
exista varsta majoratului in domeniul privat caci fiul de familie dobandeste capacitate.
2. Nelimitat –mai ales in epoca foarte veche pentru ca pe vremea legi celor 12 table in
secolul 5 i.Hr puterea parinteasca avea asupra persoanelor si a bunurilor. Caracterul
nelimitat al puterii parintesti asupra persoanelor isi gaseste in caz de viata si de moarte
, dreptul expozitiune , dreptul de a vinde.
Macar teoretic pater familias avea drept de viata si de moarte. In primele 7-8 zile dupa nastere
pater familias exercita dreptul de a abandona –expozitiune. Tatal fie il recunostea fie il
abandona. Fii de familie puteau fi vanduti –dreptul era valabil 5 ani. Potrivit legii celor 12
table daca pater familias il vinde de 3 ori va iesi de sub puterea parinteasca. Puterea
parinteasca era nelimitata si asupra bunurilor in sensul ca fiul de familiei nu avea patrimoniu
propriu si nu putea incheia acte juridice in nume propriu. Totusi din considerente de ordin
practic romani au admis ca fiul de familie poate incheia acte juridice imprumutand capacitatea
lui pater familias si cu conditia ca prin efectul acelor acte juridice situatia lui pater familias sa
devina mai buna din punct de vedere patrimonial adica sa devina proprietar sau debitor. Insa
acest sistem s-a putut aplica numai cata vreme contractele au fost unilaterale , mai tarziu spre
sfarsitul republici cand au aparut contractele bilaterale acest sistem nu s-a mai putut aplica (la
contractele unilaterale una din parti are numai calitatea de debitor iar cealalta calitatea de
creditor pe cand la contractele bilatelare ambele parti au in acelasi timp calitatea de creditor si
de debitor).

4
Din momentul aparitiei contractelor bilaterale fiul de familie nu putea sa faca mai buna
situatia lui pater familias fara sa-i o faca mai rea. De aceea pretorul a initiat o reforma prin
care a admis ca in 5 cazuri determinate fiul de familie sa se poata obliga in nume propriu
obligandu-l in acelasi timp cu caracter alaturat si pe pater familias. In asemena cazuri
creditorul avea 2 debitori si pe fiu si pe pater familias. Daca dorea sa-l urmareasca pe fiu
intenta actiunea directa izvorata din contract iar daca intentiona sa-l urmareasca pe pater
familias intenta actiunea cu caracter alaturat.
Pe de alta parte pater familias era interesat ca fii sai sa fie inteprinzatori si economi incat
romani au admis ca in fapt sa stapaneasca si sa administreze. Dar din punct de vedere formal,
juridic acele bunuri erau ale lui pater familias. Rezultatul a fost ca patrimoniul sporea cu cat
fii erau mai economi caci bunurile pe care le stapaneau si administrau in fapt de fii erau
peculiul fiilor de familie.
Puterea parinteasca putea fi creata pe cale naturala prin casatorie si pe cale artificiala prin
adoptiune si prin legitimare.
La origine casatoria a fost actul prin care femeia trecea sub puterea barbatului. Intrucat
puterea pe care barbatul o exercita asupra femei maritate-manus si aceasta forma de casatorie
era –casatoria cu manus. Insa la un moment dat sub influentaele morale din Orient multe
femei romane au inceput sa traieasca in uniunu de fapt ale casatoriei in cazul careia femeia
maritata nu trece sub puterea barbatului ci ramanea sub puterea parinteasca din familia de
origine. Casatoria cu manus presupunea respectarea unor conditi de forma pe cand cea fara
manus nu presupunea conditii de forma ci numai instalarea femei in casa barbatului ocazie cu
care se organizeaza o petrecere.
Cat priveste conditiile de fond sunt comune pentru ambele forme de casatorie. Sunt in numar
de 3 :connubiu, consimtamantul si varsta.
Connubiu are 2 sensuri :sens general sau obiectiv si un sens relativ sau subiectiv. Sensul
general desemneaza aptitudinea unei persoane de a se casatori in conformitate cu cerintele
dreptului civil roman prin urmare toti se pot casatori. Pe cand sensul relativ desemneaza
aptitudinea a 2 persoane determinate de a se casatori intre ele, iar sfera lui in sens relativ se
stabileste in functie de piedicile la casatorie in numar de 3: rudenia de sange , alianta
(afinitatea), conditia sociala.
Rudenia de sange in linie directa piedica la casatorie la infinit.
Rudenia de sange colaterala piedica la casatorie pana la gradul 4.
Alianta –legatura dintre sot si rudele celuilalt sot.
Alianta in linie colaterala nu era piedica ca casatorie prin urmare barbatul se putea recasatori
cu sora fostei sotii pana cand alianta in linie directa era piedica astfel incat barbatul nu se
putea recasatori cu fiica fostei sale sotii fireste avem in vedere ofiica a fostei sotii rezultata
dintr-o casatorie anterioara.
Conditia sociala –piedica la casatorie deaorece pana in vremea imparatului August nu au fost
permise casatori dintre ingenui si dezrobiti.
Consimtamantul
In epoca veche daca viitori soti erau persoane sui iuris atunci se cerea consimtamantul lor, dar
pentru femeia sui iuris se cerea consimtamntul tutorelui deoarece femeia sui iuris era pusa sub
tutela agnatilor ei. Daca insa viitori soti erau persoane alieni iuris nu se cerea consimtamantul
lor. In dreptul clasic chiar daca viitori soti erau persoane alieni iuris era necesar si
consimtamatul lor.
Varsta
Casatoria a fost controversata intre jurisconsulti romani de aceea imparatul Justinian a decis
ca fetele se pot casatori de la 12 ani cand devin nubile iar baieti de la 14 ani canddeveneau
puberi. Dar casatoria producea si anumite efecte juridice caresunt deosebite dupa cum aveau
in vedere casatoria cu manus sau fara. La casatoria cu manus femeia maritata trecea sub

5
puterea barbatului si prin urmare devenea agnata cu el. Fiind agnata devenea cognata fictiva.
Fata de barbatul ei din punct de vedere civil era socotita o fiica iar fata de copii ei era
considerata sora. Asadar femeia maritata venea la succesiune in calitate de fiica si de
asemenea venea la succesiunea copiilor in calitate de sora dar pierdea dreptul succesoral in
familia de origine. La casatoria fara manus femeia maritata nu trecea sub puterea barbatului
ceea ce inseamna ca din punct de vedere civil era o straina si fata de barbat si de copii. In
schimb ea venea la succesiunea la familia de origine. Asa cum spuneam ca pe cale artificiala
puterea parinteasca putea fi creata prin adoptiune si prin legitimare. Adoptiunea este actul
juridic prin care o persoana alieni iuris trece de sub puterea pater familias sub puterea altui
pater familias. Asadar pentru a se realiza actul era necesar sa se stinga puterea parinteasca
asupara fiului de familie care urma sa fie adoptat. Ori puterea parinteasca asupra fiului de
familie se putea stinge in conditiile legi celor 12 table adica numai dupa ce fiul de familie era
vandut de 3 ori. Ori stingerea puterii parintesti in conditiile legii celor 12 table presupunea sa
treaca 19 anu. De aceea jurisconsulti au creat actul adoptiuni prin interpretarea creatoare a
dispozitiilor din legea celor 12 table cu privire la vanzarea fiului de familie.
Potrivit refeormei jurisconsultilor actul de adoptiune se realizeaza in 2 faze:
1. Presupunea 5 operatiuni juridice constand din 3 vanzari si 2 dezrobiri succesive. Ceea
ce inseamna ca toate aceste operatii se realizau in aceeasi zi. Dupa a treia vanzare
puterea parinteasca asupara fiului de familie se stingea, iar fiul de familie ramanea sub
puterea cumparatorului-mancipium. Dupa care se trecea la faza 2.
2. Organizarea unui proces fictiv, simulat la care participau adoptantul in calitate de
reclamant si cumparatorul in calitate de parat. In fata magistratului adoptantul afirma
in cuvinte solemne ca fiul de familie este al sau iar cum in calitatea de parat tacea ,
incat fata de afirmatiile adoptantului si fata de tacere, magistratul pronunta adico si
recunostea puterea adoptantului asupra fiului de familie.
3. Si adoptiunea producea anumite efecte juridice caci adoptatul trecea sub puterea
adoptantului devenea agnat cu el si cognat fictiv, venea la succesiunea adoptantului
dar pierdea drepturile succesorale in familia de origine. Cat priveste legitimarea este
actul juridic prin efectul caruia fiul matural (afara casatoriei ) era asimilat celui
legitim.
La romani legitimarea s-a realizat prin 3 forme :
1. Ridicarea copilului natural la rangul de membru al senatului municipal (strangea
impozit)
2. Casatoria subsecventa –daca nu era posibila casatoria subescventa legitimarea se putea
face printr-o constitutiune imperiala insa asa cum puterea parinteasca putea fi creata pe cale
naturala sau artificiala tot asa ea se putea si stinge pe cale naturala prin moartea pater familias
sau artificiala –emancipare.
Emanciparea este prin urmare actul pe baza caruia o persoana alieni iuris devine sui iuris.
Emanciparea in 2 faze:
1. identica cu prima faza a adoptiuni
2. a treia a dezrobirii
Caci la emancipare avea loc si a 3 –a dezrobire care era conceputa ca faza distincta. Prin
efectul emancipari , emancipatul dobandeste capacitatea deplina, patrimoniu propriu si poate
incheia acte juridice in nume propriu dar jurisconsulti spuneau ca defapt emanciparea nu
procura nici un avantaj ci numai dezavantaje in sensul ca emanciparea echivala cu
dezmostenirea pentru ca emancipatul nu mai era ruda civila si deci nu mai revenea la
succesiune. De aceea pretorul a initiat o reforma prin care l-a chemat pe emancipat la
succesiune in familia de origine in calitate de ruda de sange cu conditia sa faca raportul
bunurilor adica sa adauge la masa succesorala toate bunurile pe care le-a dobandit in calitate

6
de persoana sui iuris pentru ca altfel i-ar fi pagubit pe frati sai ramasi sub puterea pater
familias.