Goerge Bacovia - Lacustra

Introducere
Publicata in volumul Plumb, aparut in 1916, poezia Lacustra apartine esteticii simboliste si
este reprezentativa pentru universul bacovian.
Poezia Lacustra a lui George Bacovia se inscrie in universul tipic simbolist mai ales prin
dramatismul trairilor eului liric (solitudine, angoasa, monotonie, nevroza), dar si prin tehnica
repetarii temelor si a simbolurilor, prin cromatica, prin modul de constructie a cadrului, prin
muzicalitatea interioara stridenta.
Cuprins
Intre planul exterior si cel interior se stabilesc puternice corespondente: plansul interior al
fiintei este insusi plansul universului in descompunere - Aud materia plangand. Plansul,
singuratatea sunt laitmoive ale acestei lirici.
Forta germinatoare a apei din poezia clasica este inlocuita prin noi valori simbolice ale apei:
monotonie, anxietate, disolutie. Ploaia este un simbol obsedant care circula de la o poezie la alta,
iar lacustra devine un simbol al izolarii, o imagine a spatiului inchis, proiectie a unui eu liric
prizonier al unei obsesii, universul bacovian fiind unul inchis.
Muzicalitatea exterioara este sub semnul armoniei, in ciuda rimei imperfecte. Muzicalitatea
interioara este pusa sub semnul agresiunii continue a ploii. Utilizarea preponderenta in rimele din
strofa-refren a gerunziilor cu valoare durativa, ca si a aliteratiei sugereaza o atmosfera
apasatoare, monotona.
In Lacustra, viziunea despre lume surprinde o existenta fara iesire, nemetafizica, intrucat
textul hiperbolizeaza starea de singuratate, obsesia unei depline izolari si presimtirea
dezagregarii, a neantului.
Fiind o poezie simbolista, lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in
mod direct si este sustinut de marci lexico-gramaticale specifice prezentei explicite a eului, forme
pronominale si verbale de persoana I (ma, mi, sunt, tresar) si la nivelul expresiei prin pauzele
afective conferite de cezura si de punctele de suspensie.
Tema, specific bacoviana, este dezagregarea cosmica si regresiunea in haosul primordial
amorf, descompunerea spiritului sub efectul ploii, alienarea fiintei sub presiunea materiei,
descompunerea lenta a sinelui.
Titlul este un simbol. Denotativ desemneaza o locuinta suspendata construita pe apa, legata
de mal cu un pod care se ridica pentru a evita invazia salbaticiunilor dinspre uscat. Simbolic, titlul
sugereaza starea eului, supus permanent agresiunii lumii exterioare, de care se izoleaza, dar
devine captiv propriei existente.
Incipitul cuprinde un paralelism sintactic de-atatea nopti aud plouand/aud materia plangand,
verbul de senzatie aud sugerand perceptia dramatica a plansului cosmic, sugestiv pentru plansul
fiintei. Noaptea perpetua adanceste prin non-culoarea senzatia de spaima, de monotonie, dar si
dorinta de evadare intr-un timp revolut al locuintelor lacustre.
Imaginarul poetic se dezvolta in jurul a doua simboluri acvatice: ploaia in varianta sa maladivdiluviana sugerand degradare, anxietate, monotonie, disolutie si lacustra, simbol al limitarii
orizontului uman, dar si al izolarii si solitudinii. Ploaia monotona nu este un simplu element de
decor, ci agentul descompunerii materiei si eului. Locuinta lacustra devine simbol al disparitiei
treptate , dar iremediabile sub imperiul distrugator al elementului acvatic.
La nivel compozitional, poezia cuprinde patru catrene dispuse simetric, constructia este
circulara, ceea ce sugereaza lumea inchisa ca un cerc si realizata de reluarea versurilor deatatea nopti aud plouand... / sunt singur si ma duce-un gand / spre locuintele lacustre. Exista
asadar o secventa refren care confera textului muzicalitate simbolista.
Strofa intai exprima, in mod simbolic, dezagregarea materiei, sub actiunea unei ploi
permanente, plasata in atemporalitate: De-atatea nopti aud plouand. Perceptia unei alunecari in
acvatic se face gradat, de la o reactie personala, in regim intim, la inregistrarea unei reactii
cosmice: Aud materia plangand. Caderea ploii actioneaza hipnotic asupra somnului fiintei si a
lumii. Astfel, apele din realitatea obiectiva, ploaia, se contopesc cu apele visului, subconstientul,
ambele avand proprietatea de a descompune, a dizolva. Apele ploii, constientul, aduc la
suprafata, din vis apele profunde ale constiintei, imaginea lacustrelor. Izolarea poetului este
exprimata direct: Sunt singur.

In strofa a doua, este continuata ideea elementului acvatic, prin intermediul unor simboluri
precum: scanduri ude, vad, pod, mal. Starea de nevroza, de iritare, provocata in prima strofa de
plansul si dezagregarea materiei, se coreleaza cu spaima, in strofa a doua, sentimente generate
de pericolul iminent: In spate ma izbeste-un val. Reactiile instinctuale primeaza, eul fiind redus la
contururile acestora: Tresar prin somn, si mi se pare/ Ca n-am tras podul de la mal. Apare motivul
somnului purtand sugestia mortii, caci somnul bacovian este "un somn intors", care se transforma
intr-un cosmar.
Strofa a treia amplifica starea de angoasa, de neliniste, de singuratate a poetului, prin
regresiunea in golul istoric al inceputurilor lumii. Singuratatea este proiectata in eternitate prin
intermediul versului: Pe-aceleasi vremuri ma gasesc. Teama de neant produce exasperare, dar si
resemnare in izolare.
Dezagregarea se extinde la nivelul intregului univers, pilotii grei ai lumii launtrice prabusinduse sub actiunea distrugatoare a apei. incordarea, intinderea nervilor in mod excesiv preconizeaza
apropierea sfarsitului, cu sugestia motivului biblic al potopului.
Ultima strofa o reia simetric pe prima, in afara de versul al doilea, care se realizeaza ca o
prelungire a primului catren: Tot tresarind, tot asteptand. Accentul cade pe planul subiectiv,
trecandu-se de la universal la individual. Descompunerea este o actiune liniara si finita.
Incheiere
Prezenta unor motive literare precum: moartea, ploaia, golul, noaptea, plansul, nevroza, ca si
a unor tehnci specifice (corespondente, simboluri, muzicalitatea), inscrie aceasta poezie in lirica
simbolista. Moartea apare la Bacovia ca o senzatie de anihilare a intregii existente, de
dezagregare a materiei si a fiintei.
Lacustra de George Bacovia

Date despre autor.George Bacovia este cel mai insemnat poet simbolist al literaturii
romane,apartinand perioadei interbelice.Originalitatea sa consta in impunerea unui nou univers
de inspiratie,targul de provincie claustrant si in intensitatea obsesiva cu care traieste spaima de
moarte si de dezintegrare a naturii.Volumele sale de versuri,''Plumb'',''Scantei galbene'',''Cu
voi'',''Comedii in fond'',''Stante burgheze'',reprezinta variatiuni pe aceeasi tema a obsesiei.
Fiecare anotimp prezentat de autor este un rezultat al propriei sale imaginatii;natura aduce cu
sine permanent semnele trecerii in nefiinta.Toamna,perioada a anului predilect bacoviana,este
dominata de o ploaie continua,egala,monotona si parca ancorata in vesnicie.''Infernul acvatic''
creat tinde sa inunde intreg universul ca in poezia ''Lacustra''.Semnele peisajului autumnal se
identifica pregnant cu semnele mortii:iarba ''de plumb'',florile ''carbonizate'',parcul
''devastat'';anotimpul ''canta funerar...din instrumente jalnice de lemn''.
Aparitie.Tema. Poezia ''Lacustra'' apare in volumul de debut,intitulat ''Plumb'',publicat in
1916,axndu-se pe ideea centrala a conditiei nefericite a creatorului;poezia este o arta poetica in
care se evidentiaza un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui
autor ,despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale,intr-un limbaj literar care il
particularizeaza.
Semnificatia titlului.Titlul este un simbol care exprima corespondenta dintre un element al
naturii-ploaia-apartinand planului exterior si starile sufletesti exprimate poetic.Sensul denotativ al
substantivului ''lacustra''este acela de locuinta,iar in sens conotativ,titlul(ca si intreaga poezie)
este expresia spaimei de umezeala,urmarindu-se gradat implicatiile ploii in planul psihic-uman.
Structura si semnificatii.Constructia poeziei se bazeaza pe simetrie:prima strofa este reluata
aproximativ identic la final,ca ultima strofa.Se creeaza astfel impresia de repetare ciclica a starii
de dezolare in fata fenomenului de dezintegrare a naturii.Poezia are patru catrene organizate pe
doua planuri:planul exterior(prima si ultima strofa) si planul interior,al subconstientului(strofele a
doua si a treia) si trei parti.
I.Strofa intai se deschide cu o referinta temporala ''De-atatea nopti aud plound''.Adjectivul cu
valoare de superlativ absolut ''atatea'',completat de verbul la modul gerunziu ''plound''
marcheaza un timp nedefinit;parca eul liric a pierdut sirul noptilor de cand ploaia descompune
materia.Versul urmator este unic prin valentele sufletesti pe care le degaja:''Aud materia

plngnd''.Personificata,forma materiala a lumii,inconstienta prin excelenta, ''plange'' fara a-si da

seama ca va muri inecata in propriile sale lacrimi,ca va fi cauza propriei sale morti.
Singuratatea,motiv specific bacovian,prezent si in arta poetica ''Plumb'',este mediul propice
imaginilor halucinante,completate de caderea ploii,actualizata de prezentul verbului ''a auzi'' si
prelungita prin gerunziul ''plound''.Se recurge la o regresiune geologica spre era primitiva a
oamenilor traitori in ''locuintele lacustre''.
II.Daca in prima strofa predomina imaginea auditiva,trecerea in planul subconstientului se face
pe baza senzatiilor tactile.Adverbul de mod ''parca'' este un indice pentru confuzia planurilor
(exterior-interior,real,verosimil-ireal,imaginar).Umezeala perpetua de afara se prelungeste in
incapere si chiar si in sufletul mistuit de cosmaruri:''Tresar prin somn''. Valul care izbeste
reprezinta pericolul care genereaza frica obsesiva de moarte prin inecare;el poate insa cpta si
accente sociale.
''Podul de la mal'' isi are punctul de plecare in realitate prin faptul ca el reprezinta unica
legatura cu lumea exterioara a omului lacustru.Noapte insa,acesta era tras pentru a-l feri pe
locuitor de multiple pericole.Eul liric, transmigrat in epoca primitiva,are aceleasi temeri existente
atunci.In plus,''podul de la mal'',daca este tras,il desparte pe creator de societatea in care
traieste.Cosmarul provine din faptul ca ar putea avea o legatura,chiar si efemera cu lumea
exterioara .
Istoria este vazuta ca ''un gol''imens tocmai pentru ca omul de azi are aceleasi temeri cu omul
lacustru,fiind terorizat de apa care ii poate surpa locuinta si chiar intreg universul.Eul liric presimte
sfarsitul care ar putea fi provocat de prabusirea ''pilotilor grei'',piloni care sunt singurele puncte de
sprijin al casei.Rezistenta lor reprezinta unica sansa de supravietuire,sansa care se
minimalizeaza cu fiecare picatura de ploaie czut.
III.Repetitia primei strofe in finalul poeziei exprima eterna reluare a cosmarului adus de ploaia
interminabila.Prin gerunziile ''tresarind'' si ''asteptand'',agonia este prelungita,iar eul liric este
surprins intr-o permanenta asteptare a mortii iminente, a dezagregarii universului in care se
asociaza mitul potopului cu cel al apocalipsei.
Elemente simboliste. Parcurgand lirica bacoviana,cititorul percepe poezia ca pe arta de a
simti;este folosita sugestia care sa exprime cat mai fidel corespondenta dintre elementele naturii
si starile sufletesti.Universul este perceput prin imbinarea imaginilor auditive cu cele
tactile.Apar,in poezie,simboluri care admit o pluralitate de sensuri la descoperirea carora cititorul
colaboreaza cu poetul(''lacustra'',''podul de la mal'',''val'',''gol istoric'').Sunt evidente simetria si
repetitia care duc la accentuarea ideilor enuntate,dar si la crearea unei muzicalitati interioare a
versului.
Elemente de prozodie.Poezia este alcatuita din patru catrene,cu rima variabila,masura de 8-9
silabe ,ritm iambic.
Concluzie. Creatia bacoviana ''Lacustra'' este cea mai evidenta expresie a spaimei de
apa;criticul literar Dumitru Micu afirma ca Bacovia este ''cel mai mare poet al ploii si al ninsorii din
literatura noastra'', iar lumea creata de el este ''un infern acvatic''.
Publicata in primul volum de versuri, aparut in 1916, sub titlul simbolic "Plumb", poezia "Lacustra"
este o emblema a viziunii artistice bacoviene, exprimand o stare de spirit, intr-o atmosfera
specifica unei realitati poetice originale. Raportul natura-om, frecvent in creatiile romanticilor, este
perceput, in poezia simbolista, dintr-o noua perspectiva, caci planul exterior (al naturii si al lumii
materiale) parin sugestii multiple, pare a fi determinantul vietii psihice, prelungind sentimentul
terorizant al trairii intr-o relitate ostila.
Cele patru catrene ale poeziei, structurate intr-o simetrie perfecta, concentreaza motive si teme
specifice viziunii simboliste: al ploii, al golului sufletesc, al singuratatii si al nevrozei. Pe fundalul
adanc si larg dimensionat al timpului si spa
tiului, este proiectat motivul insingurarii totale a poetului, si al terorii de "umed", ca simbol al
dezagregarii universului, si al mortii iminente.
Din perspectiva categoriilor de spatiu si timp, se poate observa in poezie, conjugarea planului
existential cu planul evocativ, al realitatii cu visul (prima si ultima strofa). Cele doua calitati se
contopesc, sugerand dimensiunea infinitului, in spatiu si timp, si a monotoniei, la nivelul starii

sufletesti. Ideea este sustinuta din punct de vedere artistic, prin senzatia auditiva, creata in prima
strofa de obsesia ploii (repetitia verbului "a auzi") si de metafora, cu o extraordinara forta
sugestiva "Aud materia plangand". Dealtfel, sentimentul care se degaja dinintreaga poezie este
acela al instabilitatii funciare a fiintei, al precaritatii ei, cauzat de spectacolul unei materii aflate in
dezagregare continua, apa fiind un simbol al eroziunii si al instabilitatii. Sentimentul de monotonie
exasperanta, sugerat si prin muzialitatea interioara a verbelor la gerunziu ("plound", "plangand"),
de teroare sub amenintarea descompunerii universale, se adanceste treptat, atingand momentul
culminant, al crizei singuratatii si al neantului. In acest sens, se revine in finalul poeziei la prima
strofa, care se repeta, modificandu-se doar versul al doilea, si convertind astfel realitatea
materiala in viata sufleteasca. Prin structurile gramaticale si lexicale ingenios construite
(elemente care dezvaluie motivul ploii: plangand, lacustre, unde, val, mal, pilotii; simboluri ale
insingurarii: folosirea in exclusivitate a persoanei I, evidenta la nivel verbal si pronominal, precum
si al timpului prezent al verbului) sunt potentate trairile afective.
Pentru a sublinia sentimentul de solitudine, de "gol istoric", timpul realitatii prezente este
transferat in alte timpuri, in anistorie. Prezenta locuintei lacustre generalizeaza impresia de
intoarcere in timp. Podul ramas la mal, in contextul existentei primitive, inseamna un pericol.
Intreaga stare sufleteasca a poetului este redata acum prin intermediul senzatiilor.
De la planul oarecum concret, de enumerare a senzatiilor organice, din strofa a doua, se trece la
un nivel abstract, meditativ si simbolic, in strofa a treia. Metaforele: "Un gol istoric se intinde (...)
Si simt cum de atata ploaie Pilotii grei se prabusesc", sustinute prin sintagme-cheie, sugereaza
teama de neant, apasarea sufleteasca, suferinta si infrangerea poetului, damnat prin conditia lui
sociala.
Simbolismul este un curent literar aprut n Frana n jurul anului 1886, odat cu publicarea
articolului-manifest Simbolismul de ctre Jean Moreas, ca o reacie mpotriva retorismului poeziei
romantice i a impersonalitii poeziei parnasiene.
Simbolismul s-a manifestat n poezie. Acest curent continu, precum romantismul, adncirea
caracterului cromatic al poeziei parnasiene, promovnd o tehnic modern. Aa se explic faptul
c un poet celebru parnasian, Ch. Baudelaire, n sonetul Corespunderi, formuleaz un principiu
fundamental al simbolismului, corespondena ntre senzaii: Parfum, culoare, sunet se ngn ii rspund.
Simbolul, cuvnt de la care a derivat termenul simbolism, l descoperim n folclor, n mituri,
precum i n poezia cult, nc din cele mai vechi timpuri. Dac n romantism, simbolul este
apropiat de alegorie i e un simbol descifrat, aa cum este Luceafrul de Mihai Eminescu, n
simbolism, el sugereaz o gam de sentimente i de idei, implicnd analogii i corespondene, i,
ca atare, simbolul are un anumit grad de ncifrare.
Simbolismul i gsete o justificare filosofic n teoria intuiionist a lui Bergson, n poezia lui Poe
i Whitman, n pictura lui Degas, Seurat i Gauguin, iar justificarea social se datoreaz eecului
Comunei din Paris din 1871.
La temelia tehnicii simboliste stau sugestia i simbolul, corespondenele, muzicalitatea. Starea de
inefabil se realizeaz prin sugestie.
Corespondenele sunt un model de iluminare a zonelor ascunse ale realitii. Ideea fundamental
a simbolismului const n exprimarea unor corespondene ntre eul poetului i lume, i tot n
categoria corespondenelor intr analogiile ntre senzaii, emoii i imagini de naturi diferite.
Muzicalitatea are rostul de a sugera starea de inefabil, de tain a poeziei, i Macedonski socotea
c arta versurilor este arta muzicii. O inovaie a simbolismului a fost i introducerea n poezie a
versului liber. Poemul Hinov al lui Macedonski este printre primele n Europa scrise n vers liber.
Prin suprasolicitarea strilor sufleteti profunde, prin tehnica excesiv a expresiei poetice,
simbolismul a deschis drumul suprarealismului, ermetismului i expresionismului din secolul al

XX-lea.
Poezia simbolist romneasc apare la sfritul secolului al XIX-lea, perioad mcinat de mari
contradicii sociale. El a aprut ca o reacie mpotriva poeziei minore a epigonilor eminescieni.
nainte de constituirea curentului literar n Frana, Macedonski, n revista Literatorul, formuleaz
o serie de idei care anticipau simbolismul. Adevratul manifest simbolist al poetului este Poezia
viitorului (1892).
Al doilea teoretician al simbolismului romnesc a fost Ovid Densusianu. Ca poet (Ervin) era un
admirator al lui Verhaeren. n coloanele revistei Viaa nou, 1905-1925, Densusianu pleda
pentru intelectualizarea i urbanizarea poeziei.
Lidia Bote, n studiul Simbolismul romnesc, identific particularitile simbolismului autohton,
faptul c este un produs al mediului mic-burghez, c a aprut nu ca o reacie mpotriva
romantismului i parnasianismului, ca n Frana, ci ca o direcie nnoitoare ntr-o perioad de
epigonism eminescian, de dominare a poeziei rurale. Lidia Bote subliniaz principalele teme
cultivate de simbolismul romnesc: tema social, natura, iubirea, oraul, dar i principalele motive
simboliste, precum: singurtatea, spleen-ul, evadarea, misterul, ploaia, nevroza.
Simbolismul va atinge apogeul la noi prin George Bacovia.
Bacovia a fost consacrat de Macedonski care, odat cu apariia volumului Plumb i-a dedicat
aceast epigram: Poete scump, pori mndre flori de lauri / C singur pn astzi din plumb
fcut-ai aur.
George Bacovia s-a impus de la nceput, ca un poet original n cadrul poeziei simboliste i n
acest sens Eugen Lovinescu scria: Bacovia a creat o atmosfer de copleitoare dezolare, de
toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenai ntr-un peisaj de mahala, ntre cimitir i abator,
cu csue scufundate n noroaie eterne, cu melancolia caterincilor i bucuria panoramelor o
atmosfer de plumb n care plutete o obsesie a morii.
Regsim n poezia lui Bacovia ecourile liricii decadente: dezgustul de via sau spleen-ul mai
amar dect tristeea i mai ntunecat dect disperarea. De altfel, o poezie se intituleaz Nevroz,
amintind de poezia lui Rollinat, Nevrozele. Bacovia este, totui, un reprezentant al societii
romneti, aa cum sublinia criticul Pompiliu Constantinescu.
n privina universului poetic bacovian, criticul Mihai Petroveanu enumera cteva teme
fundamentale: celula cotidian, adic locuina poetului, n care el se simte singur: Odaia mea m
nspimnt, / Odaie plin de mistere, / Odaie plin de ecouri; infernul citadin, imaginea trgului
de provincie. Nicolae Manolescu afirma c Bacovia este singurul mare poet care s-a cobort n
infern i n acelai timp, poate cel mai mare poet al poeziilor dominate de ap. n acest sens,
ilustrativ este Lacustr, pe care Clinescu o aprecia: suprema condensare a teroarei de umed.
Moartea este o realitate absolut, lipsit de orice supravieuire ideal, precum la Eminescu n
Avatarii faraonului Tla. Tema morii este prezent n poezia Plumb, una dintre cela mai
copleitoare elegii din lirica romneasc. Moartea este sugerat i n Lacustr.
Erosul bacovian constituie elementul cel mai complex al liricii poetului i n primele poezii,
Bacovia este tributar lui Eminescu. Astfel, poezia Ecou de roman amintete de De ce nu-mi vii?,
poezia Din lir poate fi apropiat de i dac, iar Regret, de Pe lng plopii fr so. n timp ce la
romanticul Mihai Eminescu, Vom adormi sub naltul, vechiul salcm, la simbolistul Bacovia, iubiii
vor adormi nstrinai prin cimitire, n timp ce toamna va plnge peste ei, ca n S ne iubim. Jalea
erotic este absolut i poetul nu gsete n sentimentul iubirii izvorul tmduirii, al mpcrii, aa
cum se exprim n Din lir. Asemenea celorlali poei simboliti, iubita e mistuit de suferina
srciei, de boal, ca n poezia Amurg, are o istorie misterioas.

Titlul Lacustr este o metafor simbol. n vechime, lacustra era o cas nlat pe stlpi n
mijlocul apelor sau aproape de mal. Cuvntul simbol lacustr sugereaz sentimentul nsingurrii
totale a poetului, sentimentul de deprimare din cauza ploii obsedante, sentimentul de protest fa
de o conjunctur extern care l determin s-i ndrepte gndul spre locuinele lacustre din
Comuna primitiv, sentimentul de nelinite n faa unor obstacole, primejdii.
n poezia lui G. Bacovia, apa i focul reprezint moartea lent. Tema dominant a poemului este
singurtatea. Starea sufleteasc de nsingurare a poetului e n legtur cu starea naturii, aa cum
mrturisete poetul n prima i ultima strof, care sunt identice, cu excepia versului al doilea.
Natura cosmic e personificat, sugernd dimensiunea ei infinit: De-attea nopi aud plound, /
Aud materia plngnd / Sunt singur i m duce un gnd / Spre locuinele lacustre; De-attea
nopi aud plngnd / Tot tresrind, tot ateptnd, / Sunt singur i m duce un gnd / Spre
locuinele lacustre.
Sentimentul de nevroz din prima strof, provocat de plnsul materiei, se coreleaz cu
sentimentul fricii, al spaimei din strofa a doua. Poetul, precum omul primitiv, tresare n somn, izbit
n spate de un val, ntruct n-a tras podul de la mal.
n strofa a treia, G. Bacovia simte chiar ameninarea morii: Un gol istoric se ntinde. Rezult c
poetul se confund chiar cu omul primitiv, aa cum mrturisete n versul urmtor: Pe-aceleai
vremuri m gsesc. Ameninarea morii este sugerat prin amnuntul c de atta ploaie piloii
grei se prbuesc.
Ultima strof ilustreaz sentimentul de nsingurare, iar cele dou gerunzii, incluse n versul al
doilea, tresrind i ateptnd, accentueaz i mai puternic sentimentul de deprimare determinat
de ploaia obsedant, ploaia, adic apa sugernd ameninarea morii i a neantului.
Impresionant este puterea de sugestie prin care G. Bacovia reuete s ne prezinte ntr-o
osmoz prezentul cu trecutul foarte ndeprtat, mergnd pn la identificarea lor.
Poezia impresioneaz, n al doilea rnd, prin imaginile auditive plngnd, plasate n rim cu
valoare onomatopeic. Utilizarea verbelor la indicativ: m izbete, tresar, simt, se ntinde, m
gsesc, se prbuesc, m duce, exprim starea permanent de comar a poetului, pentru c
descoper o realitate care l desfiineaz ca om.
Poezia surprinde i prin muzicalitatea versurilor. Eufonia se realizeaz prin alternarea vocalelor
deschise sau semideschise a, e, o, cu cele nchise: i, , u, prin folosirea unor cuvinte sonore, a
rimei masculine (accentul cade pe ultima silab), a verbelor n rim. n acest mod, Bacovia
realizeaz corespondena dintre senzaiile auditive i de micare, cu complexitatea sentimentelor
poetului, de izolare, de tristee, de team, de nsingurare, de nevroz.
n concluzie, tema singurtii este predominant, iar apa are conotaii malefice, ea degradnd
mineralul, civilizaia.
IPOTEZA
Publicat n volumul Plumb, aprut n 1916, poezia Lacustr aparine esteticii simboliste i este
semnificativ pentru universul bacovian.
DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR
Titlul poeziei este simbolic. Cu sens denotativ, lacustra reprezint o locuin primitiv, din
paleolitic, temporar i nesigur, construit pe ap i susinut de patru piloni. Podul care pstra
legtura cu lumea terestr era noaptea tras de la mal pentru a-i proteja pe locatarii casei de
pericolul lumii exterioare. Cu sens conotativ, titlul sugereaz faptul c eul poetic este supus n
permanen pericolului agresiunii din partea lumii exterioare, de care se izoleaz, devenind n

felul acesta un nsingurat, un prizonier al propriei lumi.

Tema poeziei reprezint un nucleu al ntregii opere bacoviene: dezagregarea cosmic i
regresiunea n haosul primordial amorf, descompunerea spiritual sub efectul ploii, alienarea
fiinei sub presiunea materiei copleitoare, descompunerea lent a sinelui i a materiei.
La nivel formal, poezia este alctuit din patru catrene, dispuse n mod simetric. Construcia ei
este circular. Lumea imaginat ca un cerc nchis este redat prin repetiia versurilor: De-attea
nopi aud plound, Sunt singur, i m duce un gnd/ Spre locuinele lacustre". Simetria strofei
iniiale i a celei finale confer monotonia.
Imaginarul poetic se organizeaz n jurul a dou simboluri: ploaia - reprezint dezagregarea
eului, tristee, monotonie, descompunerea materiei i lacustra - simbol al limitrii orizontului
uman.
Strofa nti exprim, n mod simbolic, dezagregarea materiei, sub aciunea unei ploi permanente,
plasat n atemporalitate: De-attea nopi aud plound. Percepia unei alunecri n acvatic se
face gradat, de la o reacie personal, n regim intim, la nregistrarea unei reacii cosmice: Aud
materia plngnd. Cderea ploii acioneaz hipnotic asupra somnului fiinei i a lumii. Astfel,
apele din realitatea obiectiv, ploaia", se contopesc cu apele visului, subcontientul, ambele
avnd proprietatea de a descompune, a dizolva. Apele ploii, contientul, aduc la suprafa, din vis
apele profunde" ale contiinei, imaginea lacustrelor3. Izolarea poetului este exprimat direct:
Sunt singur".
In strofa a doua, este continuat ideea elementului acvatic, prin intermediul unor simboluri
precum: scnduri ude", vaF, pod", maF. Starea de nevroz, de iritare, provocat n prima
strof de plnsul i dezagregarea materiei, se coreleaz cu spaima, n strofa a doua, sentimente
generate de pericolul iminent: Jn spate m izbete-un vaF. Reaciile instinctuale primeaz, eul
fiind redus la contururile acestora: Tresar prin somn, i mi se pare/ C n-am tras podul de la
maT. Apare motivul somnului purtnd sugestia morii, cci somnul bacovian este un somn
ntors", care se transform ntr-un comar.
Strofa a treia amplific starea de angoas, de nelinite, de singurtate a poetului, prin
regresiunea n golul istoric" al nceputurilor lumii. Singurtatea este proiectat n eternitate prin
intermediul versului: Pe-aceleai vremuri m gsesc". Teama de neant produce exasperare, dar
i resemnare n izolare.
Dezagregarea se extinde la nivelul ntregului univers, piloii gref ai lumii luntrice prbuindu-se
sub aciunea distrugtoare a apei. ncordarea, ntinderea nervilor n mod excesiv preconizeaz
apropierea sfritului, cu sugestia motivului biblic al potopului.
Ultima strofa o reia simetric pe prima, n afar de versul al doilea, care se realizeaz ca o
prelungire a primului catren: Tot tresrind, tot ateptnd. Accentul cade pe planul subiectiv,
trecndu-se de la universal la individual. Descompunerea este o aciune liniar i finit.
Nivelul fonetic; prozodia
Din punct de vedere fonetic, frecvena vocalelor a, o, u sugereaz plnsul universal, tristeea
metafizic, ultimele dou fiind vocale nchise.
Msura versurilor este de opt silabe, versul este mediu, ritmul iambic. n prima i n ultima strof,
monorima se realizeaz prin intermediul silabei -nd, ceea ce sugereaz bocetul, plnsul cosmic
al materiei. n celelalte dou strofe rimeaz doar versurile al I-lea i al IV-lea.
La nivel morfologic, se remarc abundena verbelor la prezent: aud, sunt, m duce, dorm, m izbete, tresar, mi se pare, se ntinde, m gsesc, simt, se prbuesc, ce sugereaz permanena

strii de dezagregare. Gerunziile: plound, plngnd, tresrind, ateptnd, sugereaz monotonia,

prelungirea la infinit a strii de disperare, tristeea cosmic. Folosirea repetat a verbului aud, d
imaginii poetice o dimensiune auditiv; plnsul luntric devine plnsul ntregului univers.
La nivel lexical, cuvintele din sfera semantica a apei: plound, plngnd, ude, val, mal, se
organizeaz n dou cmpuri semantice: ploaia i lacustra.
La nivel stilistic, se observ prezena rar a metaforei: aud materia plngnd.
CONCLUZIA
Prezena unor motive literare precum: moartea, ploaia, golul, noaptea, plnsul, nevroza, nscrie
aceast poezie n lirica simbolist.

textul poeziei Lacustr George Bacovia:

De-attea nopi aud plound,
Aud materia plngnd...
Sunt singur, i m duce-un gnd
Spre locuinele lacustre.
i parc dorm pe scnduri ude,
n spate m izbete-un val
Tresar prin somn, i mi se pare
C n-am tras podul de la mal.
Un gol istoric se ntinde,
Pe-aceleai vremuri m gsesc...
i simt cum de atta ploaie
Piloii grei se prbuesc.
De-attea nopi aud plound,
Tot tresrind, tot ateptnd...
Sunt singur, i m duce-un gnd
Spre locuinele lacustre.