Sunteți pe pagina 1din 16

S-a nascut la 5 mai, 1895, n satul Lancrm, Alba; fiul preotului Isidor Blaga.

Studiile:
Scoala primar la Sebes, gimnaziul si liceul la Brasov (liceul Andrei Saguna) si la Sibiu
Seminariul Teologic. Din 1917 studiaz filozofie la Viena, unde-si ia si doctoratul. Revenind n tar
intr-n publicistic , fiind redactor la Cultura din Cluj, si la Banatul la Lugoj.
Din 1926 intr n diplomatie, fc nd parte din corpul diplomatic rom nesc din Varsovia, Viena,
Praga, Lisabona si Berna. Paralel elaboreaz o valoroas oper politic si filozofic, recunoscut
prin intrarea n Academie n 1937. Cu acest prilej rosteste discursul de receptie Laud satului rom
nesc. n 1938 este numit profesor universitar la catedra de filozofie a universittii din Cluj. Dup
instalarea regimului comunist, considerat idealist si refuz nd s falsifice filozofia prin prisma
materialismului dialectic, refuz nd s-si renege conceptia, Blaga este nlturat de la catedra
universitar, devenind simplu bibliotecar la Biblioteca din Cluj.
Opera:
Poet si filozof, Blaga este creatorul unui sistem filozofic propriu, original.
I. Poezia
Poemele luminii (1919)
Pasii profetului (1921)
n marea trecere (1924)
Lauda somnului (1929)
La cumpna apelor (1933)
La curtile dorului (1938)
Nebnuitele trepte (1943)
Postum: Poezii (1964) - grupeaz creatiile din ultima perioad a vietii
II. Filozofie:
Trilogia cunoasterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor, Trilogia cosmologic
III. Dramaturgia:
Zamolxe, Mesterul Manole, Tulburarea apelor, Cruciada copiilor, Anton Pann, etc.
IV. Aforizme, cugetri, mrturisiri:
Pietre pentru templul meu, Viscobolul, Elanul insulei
Universul poetic blagian
Poezia lui Blaga reprezint un moment de elevatie a lirismului rom nesc. Fat de marele su
naintas, Eminescu, pasionat de filozofie, care a nuantat si a versificat idei filozofice, Blaga este
primul poet filozof, autor al unui sistem de filozofie propriu, original.
Legtura dintre poezie si filozofie este indisolubil. Astfel poezia nu poate fi nteleas fr o
necesar raportare la aspecte ale sistemului su filozofic. Conceptia filozofic la r ndul ei este
exprimat ntr-o form poetic metaforic.
Aparitia lui Blaga n climatul literar interbelic i-a contrariat pe contemporani, care nu stiau unde
s-l plaseze: printre traditionalisti sau printre modernisti. Criticul literar Eugen Simion remarca
capacitatea lui Blaga de a fi n acelasi timp modern si de a pstra legtura cu fondul arhaic, mitic,
ancestral. Poetul nsusi s-a ncadrat alturi de Br ncusi ntr-un traditionalist metafizic.
Lucian Blaga e mut ca o lebd.
n patria sa
zpada fpturii tine loc de cuv nt.
Sufletul lui e n cutare
n mut, secular cutare
de totdeauna,
si p n la cele din urm hotare.
El caut apa din care bea curcubeul.
El caut apa,

din care curcubeul


si bea frumusetea si nefiinta.
n formatia spiritual a lui Blaga au jucat un rol important urmtoarele factori:
a). Un contact timpuriu cu lumea satului si cu spiritualitatea popular: eu cred c vesnicia s-a
nscut la sat:
Sat al meu, ce porti n nume
sunetele lacrimei,
la chemri ad nci de nume
n cea noapte te-am ales
ca prag de lume si potec patimei.
Spre tine cine m-a-ndrumat
din stfund de veac,
n tine cine m-a chiemat
fie binecuv ntat,
sat de lacrimi fr leac.
b). Un factor important la devenirea viitorului poet l-a reprezentat contactul cu filozofia indian. De
aici a retinut teme, motive, idei: tema timpului infinit, tema trupului ca nchisoare a sufletului,
somnul si tcerea, ca modalitti de atingere a absolutului.
c). Contactul cu filozofia german, si mai ales cu expresionismul german. Multe elemente
expresioniste ptrund n opera lui Blaga (mai ales n dramaturgie): oroarea de oras, fat de
binefacerile civilizatiei moderne, regresiunea spre vegetal, betia vitalist, cultul primitivului, al
miticului si al arhaicului.
Poezia lui Blaga se constituie mai ales pe metafor, care nchide de cele mai multe ori o
problematic existential. Primul poet rom n, care impune definitiv n lirica rom neasc versul
liber.
Primul volum: Poemele luminii - 1919
Metafora central a volumului este lumina. T nrul poet oscileaz ntre instinct si idee, trire si
meditatie. Predomin elanul vital, betia vitalist, care tinde s depseasc limitele conditiei
umane pentru a se contopi cu cosmosul Lumina are mai multe semnificatii; astfel ea nseamn
originea vietii:
Lumina ce-o simt nvlindu-mi
n piept minunato
e poate c ultimul strop din
lumina creat n ziua dint i
n poezia Vreau s joc poetul exprim un elan vital dezlntuit:
O vreau s joc, cum niciodat n-am jucat !
S nu se simt Dumnezeu
n mine
un rob n temnit- nctusat.
n alte creatii lumina apare alturi de ntuneric, semnific nd coexistenta binelui cu rul, ca n
Lumina raiului:
De unde are raiullumina ? - Stiu: l lumineaz iadul
cu flacrile lui !
Aceeasi combinatie de lumin si ntuneric de bine si ru, defineste natura uman n poezia Pax
magna.

n poezia Dati-mi un trup voi muntilor poetul exprim dorinta fierbinte a sufletului su, care-si
caut n nvelis pe msura elanurilor sale dezlntuite:
Dati-mi un trup
voi muntilor,
mrilor,
dati-mi alt trup s-mi descarc nebunia
n plin !
Pm ntule larg fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei nprasnice inimi,
pref-te-n lcasul furtunilor, cari m strivesc,
fii amfora eului meu ndrtnic !
n alte poezii ca "Frumoase m ini", "Gorunul" poetul exprim presimtirea mortii. Alte poezii, ca
"Pm ntul", "Eva" prezint iubirea ca pe un mod de a comunica cu universul.
Pasii profetului - 1921
Cu toate c si volumul urmtor mai pstreaz nc un elan vital dezlntuit (Dati-mi un trup, voi
muntilor), Pasii profetului marcheaz o schimbare de atitudine, preeminenta (predominarea)
cugetrii, a reflexivittii asupra instinctului, asupra tririi.
Semnificativ n acest sens este Moartea lui Anton Pann. Btr n si orb, zeul naturii, al instinctelor,
si presimte moartea si nlocuirea lui cu un profet crestin care va ndeprta omul de natur, de
trirea imediat prin introducerea notiunii pcat:
Pan rupe faguri
n umbra unor nuci.
E trist:
se nmultesc prin codri m nstirile,
si-l supr sclipirea unei cruci.
Subt clopot de vecerne Pan e trist
Pe-o crruie trece umbra
de culoarea lumii
a lui Crist.
(Moartea lui Pan - III: Umbra)
n marea trecere - 1924
ncep nd cu volumul n marea trecere (= viata), reflexivitatea, frm ntarea, nelinistea metafizic
devin dominante. Poetul se simte tot mai nstrinat, mai singur n univers. Natur-si pierde
frumusetea paradisiac, iar elanurile vitaliste sunt nlocuite de marile ntrebri ale vietii. Se
accentueaz tot mai mult ruptura dintre eul poetic si lume.
Poezia lui Blaga dob ndeste o problematic filozofic. n poezia Scrisoare poetul regret aparitia
sa pe lume, din moment ce nu poate descifra marile taine ale universului:
Sunt mai btr n dec t tine, Mam,
ci tot asa cum m stii:
adus putin din umeri
si aplecat peste ntrebrile lumii.
Nu stiu nici azi pentru ce m-ai trimis n lumin.
Numai ca s umblu printre lucruri
si s le fac dreptate spun ndu-le

care-i mai adevrat si care-i mai frumos ?


M na mi se opreste: e prea putin.
Glasul se stinge: e prea putin.
De ce m-ai trimis n lumin, Mam,
de ce m-ai trimis ?
n fata at tor ntrebri nedezlegate ale vietii, poetul trieste sentimentul regretului profund al
copilriei si al inocentei acelei perioade. Regresiunea spre aceast lume a copilriei este
exprimat n poezia n marea trecere:
Numai s ngele meu strig prin pduri
dup ndeprtata-i copilrie
Altturi de copilrie satul reprezint pentru Blaga un univers mitic, etern, o posibilitate, o sans de
regenerare sufleteasc. Poetul treieste profund sentimentul vinovatiei de a se fi ndeprtat de
aceast lume si de a-si fi pus ntrebri pe care aceast colectivitate uman a satului nu si le-a
pus de-a lungul generatiilor. Semnificativ n acest sens este Am nteles pcatul ce apas peste
casa mea:
Am nteles pcatul ce apas peste casa mea
Ca un muschi strmosesc.
O, de ce am tlmcit vremea si zodiile
altfel dec t baba ce-si topeste c nepa n balt ?
De ce am dorit alt z mbet dec t al pietrarului
ce scapr sc ntei n margine de drum ?
Laud somnului - 1929
Aduce o modificare profund n lirismul blagian. ntregul univers este cufundat ntr-o stare
hipnotic, de destrmare. Poetul cultiv aici un lirism magic, universul st nd sub semnul haosului,
al negrii totale:
Pretutindeni e o tristete. E o negare.E un sf rsit.
Somnul, ca metafor central a acestui volum, are o dubl functie. n unele poezii prin somn se
realizeaz trecerea ntr-o lume magic, atemporal; n alte creatii este o modalitate de a intra n
moarte.
Poezia Somn defineste somnul ca o posibilitate de a iesi din timp.
n somn s ngele meu ca un val
se trage din mine
napoi n printi
ncep nd cu volumul urmtor La cumpna apelor (1933), urmat de La curtile dorului (1938) se
accentueaz inspiratia folcloric. Paralel se constat o temperare a frm ntrilor metafizice
datorit contactului cu spiritualitatea folcloric. Totusi si n tiparul popular, Blaga introduce
reflexivitatea, marile ntrebri, care l frm nt pe om si pe filozof.
Semnificative n acest sens sunt: St n codru fr slav si Belsug:
St n codru fr slav
mare pasre bolnav.
Se tot uit-n sus bolnav
la cea stea peste dumbrav.
ncep nd cu Nebnuitele trepte (1943) se constat o mpcare a poetului cu lumea. n locul
mrilor frm ntri metafizice, poeziile exprim ncrederea si speranta.
Semnificativ: Schimbarea Zodiei
Si azi, dintr-o dat, neasteptat, acest rsrit.
Ce c ntec nemsurat !

Ca unui orb vindecat


lumea-n lumin mi s-a lrgit.
Creatiile dup 1944 ne dezvluie un poet nou. Desi trece printr-o period dificil, poeziile sale
exprim mpcarea cu viata si cu semenii. Descoperind un Blaga mai apropiat pe linia
omenescului, marele nelinisti, frm ntri sunt nlocuite prin poezia iubirii si a germinatiei. Versurile
din aceast perioad sunt grupate n ciclurile: V rsta de fier, Var de noiembrie, Ce aude
unicornul, Corbii cu cenus, Mirabila semint.
n poezia Var de noiembrie sau C ntecul focului poetul c nt o iubire t rzie doar cu at t mai
profund cu c t este atins de trecerea timpului si de presimtirea sf rsitului.
n poezia Catrenele fetei frumoase poetul foloseste un limbaj metaforic, rafinat:
O fat frumoas e
o fereastr deschis spre paradis.
Mai verosimil dec t adevrul
e c teodat un vis.
n poezia de maturitate moartea nu este privit ca neliniste ci ca un eveniment firesc al vietii.
Poezia Mirabila sm nt este un elogiu al capacittii de regenerare sufleteasc si de renastere al
naturii:
Laud semintelor, celor de fat si-n veci tuturor !
Un g nd de puternic var, un cer de nalt lumin,
s-ascunde n fiestecare din ele, c nd dorm.
Palpit n visul semintelor
un fosnet de c mp si amiezi de grdin,
un veac pduret,
popoare de frunze
si-un murmur de neam c ntret.
O tem nou este aceea a necuv ntului. Astfel n Ulisse personajul mitologic refuz s-si mai
povesteasc aventurile pentru c prin cuvinte ar ucide farmecul, misterul acestora.
Concluzie:
Creatia lui Blaga a parcurs succesiv mai multe etape fr ca ntre acestea s existe demarcatii
ferme, exacte. Astfel primul volum, Poemele luminii, se caracterizeaz printr-un vitalism
pronuntat. Volumul urmtor, Pasii profetului, se defineste printr-un limbaj meditativ, reflexiv.
Volumele urmtoare, La cumpna apelor, La curtile dorului se definesc printr-un lirism folclorizant.
Ultimele volume, Nebnuitele trepte, etc., se caracterizeaz printr-o mpcare cu viata si cu
semenii.
n ntreaga liric blagian se pot identifica dou constante: reflexivitatea si metafora.
Din punct de vedere formal, poetul a impus definitiv versul liber.
Universul liric blagian nu este unitar n felul aceluia pe care-l ntlnim la Bacovia, dar nici divers i
polimorf precum cel arghezian. El nu ni se impune nici prin monotonie profund i nici prin
proteism.
Debuturile sale stau elocvent sub semnul oscilaiei ntre tentaia versului i aceea a meditaiei n
marginea artei, dar i a marilor filozofii contemporane. n 1919, nu apar numai Poemele luminii
care-l impun n ipostaz liric, dar i Pietre pentru templul meu, volum de aforisme, prefigurndu-l
pe gnditorul ce se va remarca imediat prin eseuri estetice, filozofice, critice i polemice pentru a
atinge culmea mplinirii n impuntorul sistem al trilogiilor din anii 30 i 40, construcie de mare
temeritate i originalitate intelectual acoperind domeniile fundamentale ale cugetrii generale.
Cele cinci volume de versuri antume mpreun cu ampla creaie postum (egal aproape n

ntindere cu cealalt), cele ase volume de eseuri i cele patru mari trilogii ne dau imaginea
general a unui spirit dominat i absorbit ntr-un chip particular, probabil unic n cultura romn,
de o singur problematic: aceea a misterului, intuiie liric i concept intelectual din care i-a
fcut o adevrat cheie de bolt a unei ntregi opere. Poet al misterului, cum l-a numit pe drept
cuvnt Pompiliu Constantinescu, Blaga este n egal msur n chip declarat i inechivoc, i un
filozof al misterului. Aceasta este pe deplin dovedit de o anume metamorfoz de la vitalismul
exuberant i bucolismul destul de evident al primelor dou volume, Poemele luminii i Paii
profetului, la spaima existenial i tristeea metafizic din n marea trecere i Laud somnului,
apoi, printr-o oarecare nseninare i printr-o mai mare prospeime a unui folclorism care rmne
mereu substanial i niciodat etnografic n La cumpna apelor, ctre o redescoperire superioar
a virtuilor unei convieuiri n armonie cu natura, a unei linitiri i limpezimi interioare care se vor
accentua ntr-un soi de elegie resemnat i chiar de neleapt jubilaie n poemele trzii ale
senectuii, destinate s apar postum, dar i s contrabalanseze magnific ntreaga oper
anterioar.
nc de la nceput trebuie remarcat o greeal care se face deseori prin abordarea poeziei lui
Blaga din direcia filozofiei sale, cutnd n prima ideile i speculaiile celei de a doua. Concidena
care se simte ntre ele nu este rezultatul nici unui transfer, ci produsul natural cum autorul
singur a atras atenia al unei sensibiliti metafizice unitare i ireductibile.
Poezia lui Blaga nu este, de aceea, una de idei, nu construiete cu ele cum face Eminescu de
attea ori, ea este o poezie de viziuni metafizice, proiectnd adic i mobilnd un spaiu imaginar
cu fantasme i interferene figurative, a cror aproape unic funcie e de a sugera misterul
generalizat i insurmontabil. Acesta ,n concepia filozofului e captat i anihilat n cunoaterea
pozitiv, paradisiac i potenat i aprofundat n cunoaterea luciferic, o cunoatere care-l
conserv, ferindu-se a-i altera semnificaiile prin intervenia brutal a unei raiuni reducioniste i
simplificatoare. Mister e i esena ultim a lumii, Marele Anonim, care se apr, printr-o cenzur
transcendent de asalturile prea orgolioase ale minii omeneti. Omului nu-i rmne dect creaia
pentru a revela misterul n autenticitatea lui. La creaie este condamnat printr-o mutaie
ontologic ce i-a conferit un destin nobil i generos.
Primele dou volume, Poemele luminii i Paii profetului, sunt dominate de un puternic vitalism,
revrsat peste graniele prea strmte ale timpului, ale condiiei umane n general, ca o dorin de
contopire cu cosmosul. Pentru poet, cunoaterea nseamn iubire, dup cum afirm, programatic
n Eu nu strivesc corola de minuni al lumii. n lirica vitalist trupul arde ca-n flcrile unui rug(Noi
pmntul), viaa murmur n el ca un izvor nvalnic / ntr-o peter rsuntoare(Nu-mi
presimi?), tristeea nsi este extins asupra universului ntreg(Melancolie), iar strigtul Sunt
beat de lume i-s pgn!(Lumina raiului) este o expresie a sufletului care i caut nveli pe
potriv n giganticele formaiuni geologice:
Dai-mi un trup
voi munilor,
mrilor,
dai-mi alt trup s-mi descarc nebunia
n plin!
Pmntule larg fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei npraznice inimi (Dai-mi un trup voi munilor)
Stilistic Poemele luminii sunt construite n jurul unei metafore centrale, revelatorii, precum n
Izvorul nopii, sau doar se ncheie cu o astfel de metafor, adesea cu valoare de aforism.

Dei avnd multe trsturi comune cu volumul anterior, Paii profetului prevestete nc din titlu o
schimbare de atitudine ce va deveni evident mai trziu: predominarea cugetrii, a reflexivitii,
asupra tririlor nemijlocite, intense. Semnificativ n acest sens este poemul Moartea lui Pan:
btrn i aproape orb, acest zeu al naturii roditoare, al tririlor fireti i presimte sfritul i
nlocuirea lui cu profetul religiei cretine care va ndeprta omul de natur introducnd n lume
noiunea pcatului.
ncepnd cu volumul n marea trecere, aceast ruptur dintre eul poetic i univers se precizeaz.
Natura i pierde inocena i nfiarea paradisiac, iar poetul se simte nstrinat de ea, de
rdcinile sale. Vitalismul, trirea intensiv se estompeaz n favoarea ntrebrilor tulburtoare, a
problematicii filozofice. Poetul se autodefinete acum sub forma unei scrisori adresate mamei,
tragic interogaie asupra sensurilor existenei:
Sunt mai btrn dect tine, Mam,
ci tot aa cum m tii :
adus puin din umeri
i plecat peste ntrebrile lumii.
Nu tiu nici azi pentru ce mai trimis n lumin.
Numai ca s umblu printre lucruri
i s fac dreptate spunndu-le
care-i mai adevrat i care-i mai frumos?
Mna mi se oprete: e prea puin.
Glasul se stinge: e prea puin.
De ce m-ai trimis n lumin, Mam,
de ce m-ai trimis? (Scrisoare)
Moartea, la nceput presimire atotprezent n poezia lui L. Blaga, apoi capt al marii treceri
invocat s se opreasc, ori spaima de nimicul, de marele(Din adnc), se asociaz cu motivul
somnului, el nsui legat de ideea increatului, a perfeciunii lucrurilor nenscute, singurele care nu
cunosc moartea. Somnul, stare dumnezeiasc, face posibil ieirea din timp:
n somn sngele meu ca un val
se trage din mine
napoi n prini. (Somn)
Volumele La cumpna apelor i La curile dorului marcheaz o mai accentuat inspiraie folcloric
a poetului care, dei departe de ar prin natura funciei sale diplomatice, i gsete alinarea
nelinitilor existeniale n contactul cu spiritualitatea spaiului mioritic. Poezii precum St n codru
fr slav sau Belug toarn n simplitatea ritmului popular complexitatea ntrebrilor filozofului,
aspiraia spre absolut:
St n codru fr slav

mare pasre bolnav.


Nalt st sub cerul mic
i n-o vindec nimic,
numai rou dac-ar bea
cu cenu, scrum de stea.
Se tot uit-n sus bolnav
la cea stea peste dumbrav. (St n codrul fr slav)
Din zonele mai puin valorificate pn atunci ale folclorului provin miturile pe care poetul le
prelucreaz fcndu-le purttoare de profunde semnificaii moderne. Ursul cu crin i unicornul
provin dintr-un fabulos trecut prin Fiziologul medieval, acea carte popular despre animale
fantastice. Dac n Istoria ieroglific a lui D. Cantemir, Inorogul sau unicornul simboliza puritatea
i fidelitatea, n pozia lui Blaga el este o metafor a spiritului strpuns de pintenii de argint ai
tainei i capabil s contemple esenele universului, ca n poezia Ce aude unicornul. Faptul c
acesta aparine unui ciclu postum evideniaz continuitatea motivelor n poezia lui Blaga, dincolo
de transformrile impuse de evoluia lirismului.
ncepnd cu volumul Nebnuitele trepte asistm la o mpcare ntre poet i universul regsit n
puritatea lui primar. Poemele cheam acum la o dezmrginire prin nelepciune, sunt pline de
speran, de ncredere n germinaie. ntrebrile se transform n afirmaii rostite cu o superioar
linite. Alienarea, nstrinarea de rosturile fundamentale, a fost nvins i timpul nou este primit
cu bucurie i ncredere.
Ca n cazul marilor creatori, nu putem ncadra opera lui L. Blaga ntr-un singur curent literar. n
primele volume ale poetului dominante sunt ecourile expresionismului. Manifestat n special n
literatura de limb german (ca i n artele plastice ori n artele spectacolului) n perioada din
preajma i dup primul rzboi mondial, curentul se afirm, ca reacie mpotriva naturalismului i
impresionismului, prin expresia pur a tririlor sufleteti care tind spre o rennoire spiritual, spre
o regsire a esenelor umanului ameninat cu degradarea. Expresionismul transpune n imagini
puternice, violente, impregnate de elan vital, impulsul interior, nelinitea existenial, idealul
rentoarcerii la sufletul primar. Preocuparea pentru esene i revolta mpotriva unei civilizaii care
uniformizeaz, stimuleaz cultivarea mitului. Personajele expresioniste nu sunt individualiti, ci
figuri generice, reprezentative pentru categorii ntregi.
Expresioniste sunt, n creaia lui L. Blaga, sentimentul metafizic, imaginea esenial a lumii,
caracterul vizionar, cultivarea mitului primitivitii, al arhaicului i originalului. ncepnd ns cu
volumul La cumpna apelor, influena expresionist ncepe s scad pe msur ce se dezvolt
sentimentul echilibrului, al mpcrii eului poetic cu lumea.

Creatia poetica a lui Lucian Blaga a evoluat atat in raportul dintre eu si lume, cat si in modalitatea
de expresie. Etapele de creatie sunt determinate de specificitatea lirica a volumelor de poezii, in
care evolutia filozofica este evidenta.

"Poemele luminii" (1919), primul volum de poezii, este dominat de un puternic vitalism, de
dorinta eului poetic de a se contopi cu Cosmosul. Principalele teme ale creatiilor lirice din acest
volum ilustreaza natura, iubirea si moartea, concepte esentiale ale existentei.
Cateva idei semnificative ilustrate in poeziile acestui volum:
- cunoasterea inseamna iubire, idee programatica in poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii", ce s-ar putea ilustra sugestiv cu versurile de la inceputul si finalul poeziei: "Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii/ / caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte."
- iubireaeste o cale de comunicare cu Universul, dar numai prin intermediul bataii inimei iubitei:
"si sub glii ti-am auzit/ a inimei bataie zgomotoasa./ Pamantul raspundea." ("Pamantul");
- trupul arde "ca-n flacarile unui rug" ("Noi si pamantul"), iar viata murmura in poet ca "un izvor
navalnic/ intr-o pestera rasunatoare" ("Nu-mi presimti?");
- tristetea poetului nu este un sentiment pentru sine, ci o revarsare asupra intregului univers:
"Tristeti nedeslusite-mi vin, dar toata/ durerea,/ ce-o simt, n-o simt in mine,/ in inima,/ in piept,/ cin picurii de ploaie care curg" ("Melancolie");
- eul poetic nu se simte ingradit nici de timp, nici de spatiu ("Gorunul"), viziunea sa asupra mortii
fiind acum, la inceputul creatiei, doar presimtire: "Presimt:/ frumoase mani, cum imi cuprindeti
astazi cu/ caldura voastra capul plin de visuri,/ asa imi veti tinea odata/ si urna cu cenusa
mQa."("Frumoase maini") ori comuniune desavarsita cu stramosii, care traiesc in urmasi viata
prea repede curmata: "Se spune, ca stramosii, care au murit fara de vreme,//vin sa-si traiasca
mai departe/ in noi/ viata netraita." ("Liniste").

- prin strigatul "Sunt beat de lume si-s pagan", Blaga descopera ca raportul dintre bine si rau se
afla intr-o necesara interdependenta pentru stabilitatea deplina a Universului, ca doua forte
contradictorii ce compun echilibrul: "De unde-si are raiul - / lumina? - Stiu: il lumineaza iadul/ cu
flacarile lui!
" ("Lumina raiului");

Stilul se caracterizeaza prin faptul ca poeziile acestui volum sunt construite in jurul unei metafore
revelatorii.
"Pasii profetului" (1921) prevesteste inca din titlu o schimbare de atitudine, ce va deveni mai
evidenta in volumele urmatoare, dominanta fiind reflexivitatea trairilor nemijlocite, cugetarea.
- poemul cel mai semnificativ al acestui volum este "Moartea lui Pan". Pan simbolizeaza pentru
poet ipostaza cunoasterii prin participarea la ritmurile interioare ale cosmosului. Pan este zeul
naturii, fiind contemplat de la distanta, "e orb si e batran", "zace" intr-o mare tacere, regasindu-se
prin "muguri" si "miei". Pan reprezinta eul anonim, care nu vorbeste pentru a nu tulbura materia
primara, presimtind insa spaima in fata inevitabilului. Razele de lumina patrund pana la pestera
lui Pan si-1 fac sa vada transformarile lumii, apoi dispare, "a treia zi si-a-nchis cosciugul ochilor
de foc.//Neispravit ramase fluierul de soc."
- "Vara" si "in lan" sunt pasteluri spiritualizate pe tema expresionismului, anotimpul facand ca, sub

soarele dogoritor, iubirea sa fie nascatoare de suflete: "De prea mult aur crapa boabele de
grau//Pe buzele ei calde mi se naste sufletul.";
- poezia "Din copilaria mea", dedicata nepoatei sale, Gigi, semnifica intoarcerea la mitul copilariei:
"Eram mic/ si singur socoteam: ea mi-e aproapele/ si o iubeam./ Si ma credeam un mucenic."

- sufletul prea plin al poetului are nevoie de un invelis pe masura si el invoca giganticele
formatiuni geologice sa-i dea un trup in care sa incapa o simtire prea mare pentru om: "Dati-mi un
trup/ voi muntilor,/ marilor,/ dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia/ in plin!
/ Pamantule larg, fii trunchiul meu,/ fii pieptul acestei napraznice inimi// Dar numai pe tine te am
trecatorul meu trup." ("Dati-mi un trup voi muntilor").
- poetul se simte obosit de prea multa vitalitate, de prea mare simtire, de "trecutul ca un orb":
"Eram asa de obosit/ si sufeream./Eu cred ca sufeream de prea mult suflet".("Leaganul")
"in marea trecere" (1924)
Volumul debuteaza cu un moto sugestiv pentru viziunea poetului privind conceptul filozofic de
timp: "Opreste trecerea. Stiu ca unde nu e moarte, nu e nici iubire, - si totusi te rog: opreste,
Doamne, ceasornicul cu care ne masuri destramarea."
Preocuparea lui Lucian Blaga pentru timp se exprima in cele trei ipostaze de manifestare: fugit
ireparabile tem pus (timpul se scurge ireversibil - n.n.), fortuna labilis (soarta este schimbatoare
-A7.V), vanitas vanitatum (desertaciunea desertaciunilor - n.n.). Vitalismul, trairea intensa se
estompeaza, problematica filozofica se amplifica tulburator.
- natura isi pierde inocenta si infatisarea paradisiaca, iar poetul se simte instrainat de ea, de
radacinile sale: "De nicaieri pamantul/ nu m-a chemat./ Sunt blestemat!
" ("Cuvantul din urma"),
- in poezia "Scrisoare", poetul se autodefineste printr-o interogatie asupra sensurilor existentei:
"De ce m-ai trimis in lumina, Mama,/ de ce m-ai trimis?", se simte batran de neputinta si se
preocupa acum de marile probleme ale Universului: "Sunt mai batran decat tine, mama,/ ci tot
asa cum ma stii:/ adus putin din umeri/ si aplecat peste intrebarile lumii."
- "in marea trecere" mediteaza asupra sensurilor eterne ale existentei de care se simte structural
legat pe vecie: "Nimic nu vrea sa fie altfel decat este."
- satul in conceptia lui Blaga este mai mult decat un mit al miturilor, el devine suflet, are alte
dimensiuni existentiale, mult mai profunde decat orice alta entitate a Universului: "Eu cred ca
vesnicia s-a nascut la sat. / Aici orice gand e mai incet,/ si inima-ti zvacneste mai rar,/ ca si cum
nu ti-ar bate in piept/ ci adanc in pamant undeva." ("Sufletul satului");
- pentru multele intrebari existentiale care-1 apasa, poetul se simte vinovat de a medita la ele, de
a fi tins spre valori, altele decat cele consfintite prin traditia milenara a generatiilor: "Am inteles
pacatul ce apasa peste casa mea/ ca un muschi stramosesc./ O, de ce am talmacit vremea si
zodiile/ altfel decat baba ce-si topeste canepa in balta?" ("Am inteles pacatul ce apasa peste
casa mea").
"Lauda somnului" (1929) evoca probleme existentiale, asupra carora poetul mediteaza cu
atitudine superioara spiritual.

- volumul se deschide cu o poezie intitulata sugestiv "Biografie", in care Blaga mediteaza asupra
conditiei omului in lume: "Unde si cand m-am ivit, nu stiu,/ din umbra ma ispitesc singur sa cred/
ca lumea e o cantare.";
- viziunea asupra mortii nu mai este, ca la inceputul creatiei, o presimtire, ci o asociaza cu motivul
somnului, poetul insusi simtindu-se legat de ideea increatului, ceea ce face posibila iesirea din
timp: "in somn sangele meu ca un val/ se trage din mine/ inapoi in parinti." ("Somn");
- poezia "Paradis in destramare" valorifica, intr-o maniera individuala, motivul biblic al apararii
drumului "spre pomul vietii" de catre heruvimi si sabie de flacari, exprimand starea de istovire si
sentimentul de singuratate intr-o lume care si-a pierdut sacralitatea, iar veacul se afla in declin si
se indrepta spre pieire: "paianjenii multi au umplut apa vie,/ odata vor putrezi si ingerii sub glie,/
tarana va seca povestile/ din trupul trist."
"La cumpana apelor" (1933) si "La curtile dorului" (1938) cuprind poezii de inspiratie folclorica,
mitologica, in care teama de moarte este evidenta: "De ce imi e asa de teama - mama -/ sa
parasesc iar lumina?" ("Din adanc"). Cateva titluri de poezii ce apartin acestor volume: "Sta in
codru fara slava", "Belsug", "Ursul cu crin", "La curtile dorului", "Ciocarlia" etc.
"Nebanuitele trepte" (1943) exprima o impacare a poetului cu universul, poemele sunt incarcate
de speranta, de incredere in germinatie.
- nasterea, venirea in lumina, care era tragica in volumele anterioare, este aici privita ca o
binefacere, cu o bucurie a vietii: "Sat al meu, ce porti in nume/ sunetele lacrimei,/ la chemari
adanci de mume/ in cea noapte te-am ales/ ca prag de lume/ si poteca patimei.// in tine cine m-a
chemat/ fie binecuvantat,/ sat de lacrimi fara leac." ("9 Mai 1895");
- poezia "Autoportret" constituie o confesiune spirituala a poetului despre sufletul sau, aflat in
continua cautare de impliniri: "Lucian Blaga e mut ca o lebada./in patria sa/ zapada fapturii tine
loc de cuvant./ Sufletul lui e in cautare/ in muta, seculara cautare/ de totdeauna,/ si pana la cele
din urma hotare.// El cauta apa,/ din care curcubeul/ isi bea frumusetea si nefiinta."
Referindu-se la specificul creatiei lui Lucian Blaga, Tudor Vianu spunea: "Si daca poezia sa nu
cucereste prin senzualitatea ei, ea vorbeste puternic printr-o substanta facuta din cele mai inalte
nelinisti din cate pot atinge sufletul omenesc."
sa nu mai vad in preajma decat cer,/ deasupra cer,/ si cer sub mine/ si aprins in valuri de lumina/
sa joc/ strafulgerat de-avanturi nemaipomenite/ ca sa rasufle liber Dumnezeu in mine".
Prin intermediul lui Nietzsche au patruns in poezia lui Blaga elemente din filosofia indiana, privind
identitatea dintre fapturile individuale si marele Atman, substanta universala. Versurile ilustreaza
explozia vitalista, tensiunea pasiunii, ipostazierea subiectului in dimensiuni titanice, consumat de
tensiuni launtrice (Sunt beat de lume si-s pagan").
La modul expresionist se structureaza si discursul din Lumina raiului, prin trairi antinomice: De
unde-si are raiul lumina? - stiu: il lumineaza iadul/ cu flacarile lui".
Se afirma vitalitatea, rasul fiintei, solaritatea ei, dar lumea este simultan minune si scrum",
bucurie si teama, lumina si moarte. Poetul nu se zbate dilematic intre credinta si tagada", ca
Arghezi, ci le va trai paradoxal, pe amandoua simultan" (M. Mincu, Lucian Blaga. Poezii- Texte
comentatE).
Aceasta traire intensa sub semnul armoniei contrariilor traduce orientarea subiectului liric spre
cuprinderea Totului substantial si structural" al lumii de care este separat prin limita trupului, dar in
chiar trupul fiintei exista un Dumnezeu captiv ce asteapta gestul eliberator al dezmarginirii eului.

Divinul este astfel negat ca transcendenta, infatisandu-se ca prezenta perena in Totul cosmic.
Argumentatia este condusa de criticul Ion Pop in lucrarea Lucian Blaga. Universul liric spre
formula spinozista Deus sive natura, la care s-a raportat poetul insusi.
Erosul este in aceasta etapa calea esentiala de patrundere in misterele lumii. Poezia Izvorul
noptii este un omagiu expresionist adus frumusetii iubitei. Ochii negri ai iubitei sunt izvorul" (=
origineA) noptii, antrenand semnificatii cosmice : imi pare,/ ca ochii tai, adancii, sunt izvorul/ din
care tainic curge noaptea peste vai/ si peste munti si peste sesuri,/ acoperind pamantul c-o mare
de-ntuneric". Poemul se axeaza pe o metafora revelatorie". Se retine clasificarea sugestiva a
metaforelor facuta de Blaga, in metafore plasticizante" (simple comparatii ale poeziei traditionale
pentru a suplini expresia abstracta) si metafore revelatorii" (micro-mituri care explica originile
ascunse ale lucrurilor iluminand noi laturi ale acestora, strafulgerari ale misteruluI) (Trilogia
cunoasteriI).

Legatura dintre eu si lume este iubirea, ca in intregul volum, iar rezonanta ei cosmica este
explicabila prin estetica expresionista. Blaga defineste conceptul: De cate ori uri lucru este astfel
redat incat puterea, tensiunea sa interioara, il intrece, il transcedendeaza,, tradand relatiuni cu
cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul, avem de-a face cu un produs artistic expresionist" (L. Blaga,
Filosofia stiluluI).
Poemul Liniste propune o cufundare in anonimatul expresionist pentru a recepta, semnale,
cuvinte, taine, prin comunicarea cu stramosii". Ei vin sa-si traiasca mai departe/, in nori/ viata
netraita", iar eul individual se dizolva in eul colectiv.

Primul volum, Poemele luminii, contureaza cateva trasaturi definitorii ale eului stihial, implicit ale
viziunii expresioniste :

- echivalenta de substanta dintre subiect si univers;


- tensiunea de a depasi individualitatea catre totalitate, ca forma a reintegrarii eului in intregul
cosmic;
- frenezia trairii in expresie stihiala, de forta elementara ; i
- sentimentul absolutului;
- valorificarea magicului, a miticului, a miraculosului sau a demonicului.

Dominanta in aceasta etapa este tendinta de depasire a tiparului individual, pana la pierderea
eului in universul de energii.

Eul panic, o alta ipostaza a subiectului, se contureaza in volumul Pasii profetului, caracterizat prin
contemplatie calma, absenta dinamicii eului, senin abandon de sine. Tendinta de dizolvare in

marele cosmos se pastreaza, dar difera ritmul miscarii si directia, care acum se indreapta spre
adancul teluric. in poezia lui Blaga se instaleaza materia si receptarea ei senzoriala.
Figura emblematica este zeul Pan, care va domina universul imaginar al volumului. Zeu grec
pastoral, din Arcadia, protector al turmelor si ciobanilor, facand parte din cortegiul dionisiac, Pan
deschide un spatiu elementar, in perfecta corespondenta cu miscarile firii. Relatia eului cu lumea
este de comunicare organica, omul fiind cuprins in atmosfera somnolenta a verii, cufundat in Totul
cosmic pregatit sa-1 asimileze (Natura isi adapa zeul").
Inconstienta creaturii apartine si creatorului, in ipostaza zeului Pan, care traieste el insusi ciclic si
acut prefacerile naturii:

Se-ntinde si isi zice : picurii de roua-s mari si calzi, cornitele mijesc, iar mugurii sunt plini.
Sa fie primavara ?".

Ultima parte a volumului anunta insa spaima, schimbarea subterana, viclenia primelor semne ale
instrainarii eului fata de univers.

Poezia Moartea lui Pan, cu cele cinci secvente ale sale, incheie prima etapa a liricii blagiene, fiind
un prag semantic spre Marea Trecere. Eul panic, care reprezinta trairea elementara la nivelul
senzatiei, cautarea propriilor origini sub forma mitului copilariei, este abandonat, iar poetul va
deveni un cantaret bolnav" in cautarea fragmentelor care sa reconstituie discursul originar.
Sentimentul de impacare si seninatate se stinge, iar moartea zeului aduce golul si neantul,
distanta dintre subiectul uman si universul aflat in departare.
Un mod de existenta se sfarseste, echivaland cu ceea ce poetul va numi ruptura ontologica". Din
perspectiva mitica, momentul mortii lui Pan si aparitia umbrei lui Christ ar corespunde si caderii
primilor oameni, alungarii din Paradis" (Ion PoP). Ca si Adam, omul lui Blaga paraseste varsta
inocentei primare, intrand sub regimul interogatiei, al indoielii si al suferintei.
Se deschide o noua etapa lirica odata cu volumul In marea trecere (1924), etapa continuata si in
volumele de poezii Lauda somnului (1929) si La cumpana apelor (1933). Predomina acum
sentimentul tragic al instrainarii, starea de nesiguranta, inertia si oboseala. Omul se simte
deposedat de fluidul vital, frustrat si insingurat (eul alienaT).
Motoul volumului concentreaza simbolic marile teme abordate: timpul, moartea, cuvantul,
nelinistea metafizica: Opreste trecerea. Stiu ca unde nu e moarte, nu e nici iubire si totusi te rog:
opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masori destramarea". G. Gana aprecia ca poezia lui
Blaga este in zona ei centrala o lamentatie atingand intensitatea tragica, un tipat inabusit,
surdinizat, al fiintei umane amenintate de moarte" (Lirica lui Blaga", in Sinteze de literatura
romana).
Universul este dominat de inertie (Nimic nu vrea sa fie altfel decat este"), distanta dintre
semnificat Si semnificam se adanceste, semnele de plecare" sugereaza un exod spre natura
dinspre orasele peste care a coborat un peisaj apocaliptic" (Ion BalU).
Eul expresionist blagian se interiorizeaza, iar spatiul poetic apartine, culturii romanesti folclorice.
Aceasta spiritualizare impersonala constituie o forma tipica a culturii romanesti de a se mentine in
cadrul unor reprezentari atemporale si aspatiale. Miticul si magicul conserva specificul." (M.

MincU)

Tema mortii capata accente metafizice, extinctia apare ca imagine launtrica, strigatul este
surdinizat, iar lirismul se concentreaza intr-o tragica neliniste. Moartea se transforma in Marea
Trecere", pentru ca prezenta ei se simte in ritmul pulsatiilor inimii. Ideea apare in Amintirea, Fum
cazut, Un om s-apleaca peste margine, Elegie, Vraja si blestem.
Pentru poet, a te naste inseamna a percepe tragicul propriei fiinte, a simti vremelnicia trupului, iar
omul cunoaste spaima in fata mortii, pentru ca sfarsitul inseamna intrarea in anonimatul cosmic.
Mama-nimicul-marele!
Spaima de marele imi cutreiera noapte de noapte gradina. Mama, tu ai fost odata mormantul
meu. De ce mi-e asa teama-mama sa parasesc iar lumina ? " (Din adanC)
Nostalgiei originilor, acelei dorinte de regressus ad uterum, de care vorbeste Gilbert Durand in
Structurile antropologice ale imaginarului i se asociaza negatia gestului si a insului participant la
universul alienat al luminii": Mana mi se opreste Glasul mi se stinge". incercarea constanta de a
reface relatia cu o lume paradisiaca ramane fara finalitate, caci nu exista iesire din miscarea
distructiva a Marii Treceri". Un vers din Cantaretii leprosi rosteste tragic : Mistuiti de rani launtrice
ne trecem prin veac", iar in Psalm apare o patetica marturisire: intre rasaritul de soare si apusul
de soare/ Sunt numai tina si rana".
O sansa de salvare ar putea fi creatia, prin care esenta vietii s-ar dezvalui omului, iar I amintirea
existentei lui s-ar perpetua in fluviul timpului. Opera scoate insul din actiunea nivelatoare a
timpului:

Unde si cand m-am ivit din lumina nu stiu, din umbra ma ispitesc singur sa cred ca lumea e o
cantare.
Strain zambind, vrajit suind in mijlocul ei ma implinesc cu mirare" (BiografiE).
Cautarea absolutului poetic, dublata insa de criza acuta a comunicarii, e un simptom major al
secolului XX. Astfel, a studia limbajul poeziei inseamna a atinge esenta tragica a umanului.
Tragedia semnificantului (corpul sonor, material al cuvantuluI) exprima criza semiotica cu care se
confrunta poetul modern.
Aceasta a doua etapa a liricii blagiene prezinta mutatia de la explozie la implozie, de la strigat la
tacere, pentru ca mai tarziu sa atinga structura spunerii. Actul poetic este un act de comunicare,
dar fara solutii clare, deoarece cuvantul, care este semn conventional, inchis, nu poate cuprinde
complexitatea trairii, infinitatea ca trecere. Cantaretul bolnav simte gustul amar al propriilor
cuvinte : Dar cuvintele sunt lacrimi ale celor ce ar fi vrut asa de mult sa planga si n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele, de aceea lasati-ma sa umblu mut printre voi, sa va ies in cale
cu ochii inchisi". in Psalm apare sentimentul dureros ca divinitatea este in esenta muta, identica
siesi, in afara comunicarii: Esti muta, neclintita identitate/ rotunjit in sine a este a/ nu ceri nimic./
Nici macar rugaciunea mea".

Paralel cu teama de cuvant, universul poetic blagian se umple de semnul mortii in momentul in
care criza semnului poetic devine acuta : pasarea sfanta, cocosii apocaliptici, porumbeii proroci,
pasarile bolnave, paianjenii, serpii, unicornul. Acestea devin semne--fapturi, pastrand un rest de

mister, o latenta si alcatuiesc o mitologie arhaica, o hieroglifie sacra lipita de ambiguitatile


cuvantului.
Subiectul poetic ia act de ruptura petrecuta intre sine si lume sau intre laturile cuvantului,
anxietatea creste, iar eul alienat se refugiaza in anonimat. Orizonturile salvarii sunt mitul, somnul
sau erosul.
Principiul erotic anuleaza alteritatea, constituind puntea de legatura cu realitatea originara a
universului. Eul se descopera ca apartinand unei substante comune : Cu orice mare iubire se
declara in noi un proces de regresiune, prin mii de ani, spre situatii mitologice si sublime" (L.
Blaga, DiscoboluL).

Fie in ipostaza de iubita, fie in cea de mama, femeia este asimilabila unei prezente arhetipale,
unui principiu existential" (Ion PoP).
Ea este stralucitoare. Mandra si pagana", enigmatica si profunda : Femeie, ce mare porti in inima
si cine esti ? ".
Cele cateva lucrari de inspiratie erotica din etapa mediana a creatiei traduc sentimentul elegiac al
pierderii iubirii: in ce taram si in ce somn te-ai oprit? ". in spatiul arhaic insa, comunicarea cuplului
este regasita: Copilo, pune-ti mainile pe genunchii mei/ Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat".
Simbolica este fuziunea dintre poezie si sentiment, dintre lirica si trairea afectiva: Iubind nencredintam ca suntem/ Cand iubim, oricat de-adanca noaptea-ar fi,/ suntem in zi" (PsalM).
Satul si mitul alcatuiesc un spatiu de evaziune din miscarea distructiva a Marii Treceri", o
alternativa simbolica fata de civilizatia traumatizanta care a dus la alienarea eului. Satul blagian
este un spatiu poetic plasat in mit, in atemporalitate. Poeme ca Peisaj transcendent, Veac,
Pluguri (volumul Lauda somnuluI) sau Muntele vrajit, Lumina din lumina (volumul La cumpana
apeloR) contureaza un spatiu mitic al satului autohton, cu valorile lui etice, magice si traditionale.
Astfel, are loc miscarea de retragere spre propria origine mitica, spre un timp vesnic in care viata
si moartea sunt ne traumatizante. in spirit modern, poetul incercase afirmarea unui eu individual.
Acceptand mitul lumea-poveste" (sintagma folosita de criticul G. Gana), eul poetic se va cufunda
dureros in lumea de pacla magica a anonimatului integrat cosmosului.
Volumul La curtile dorului (1938) evoca nostalgic satul si lumea lui, realizand o mitologie a dorului
de tara: La obarsie, la izvor/ nici un drum nu se intoarce/ decat in chip de dor" (Cantecul
obarsieI).
Satul, cuprins in orizontul mitic, reprezinta pentru poet o alternativa expresionista fata de orasul
tentacular. Blaga marturisea: A trai la oras inseamna a trai in cadrul fragmentar si in limitele
impuse la fiecare pas de randuielile civilizatiei. A trai la sat inseamna a trai in zaristea cosmica si
in constiinta unui destin emanat din vesnicie".
Redescoperind universul arhaic, poetul reface legatura cu lumea, ajunge la nostalgia abisala"
despre care vorbea ca filosof: Prin matricea stilistica suntem, intr-o masura cum nu visam,
ancorati intr-o viata anonima" (Orizont si stiL).
Spatiul poetic al destramarii, discurs al unui eu liric alienat, rupt ontologic de unitatea cosmosului,
creatia blagiana din cele patru volume (in marea trecere, Lauda somnului, La cumpana apelor. La
curtile doruluI) contine in sine teza si antiteza, afirmatia si negatia, in sensul impletirii unei viziuni
tragice cu tentativele estompate de salvare. Paradisul in destramare se echilibreaza printr-o
geografie mitologica" a satului, a mitului, prin somnul benefic sau prin erosul cu functie de
regenerare.

Momentul vindecarii, al eliberarii de tristetea metafizica" este marcat de volumul Nebanuitele


trepte, echivalent cu eterna reintoarcere", conform tiparului mitic. Cosmosul bolnav, arata Mircea
Eliade in Aspecte ale mitului, este urmat de un alt timp.
Blaga insusi numeste schimbarea zodiei" acest inceput al unui nou ciclu existential. Revelatia
produsa in constiinta este rostita poetic: si astazi dintr-o data neasteptat acest rasarit/ Ce cantec
nemasurat./ Ca unui orb vindecat/ lumea-n lumina mi s-a largit./ Puterile misca-n zenit/ Deschid
portile: Timp neumblat/ bine-ai venit, bine-ai venit!
" (Schimbarea zodieI).
Viziunea asupra timpului se insenineaza, eul numit acum domestic" descopera bucuriile simple,
nesofisticate, hotarat sa se supuna ritmurilor firii, sa redevina unul dintre multi". El se integreaza
intr-o ordine refacuta, traieste sentimentul solidaritatii cu tot ce exista, asimiland obiectele
exterioare : Iata-amurguri, iata stele/ Pe masura ce le vad/ lucrurile-s ale mele" (Cantec inainte de
a adormI).

Volumul transmite plenar, inaintea postumelor, un echilibru interior al eului, elogiind innoirea
fiintei, intr-un alt spatiu si timp. Tristetea tacerii ramane coborarea nebanuitelor trepte" ce va duce
spre moarte, insa clipa finala poate fi asumata pentru ca fiinta se perpetueaza prin reintoarcerea
in ordinea firii:

Apoi ca frunza cobori. Si tarana


ti-o tragi peste ochi ca o groasa pleoapa
Mumele, sfintele luminile mii mume subt glii isi iau in primire cuvintele. inca o data te-adapa"
(EpitaF).

Temele poetice, etapele parcurse si convulsiile traite se organizeaza intr-o spirala dialectica ce
tinde spre absolutul creatiei, tocmai pentru ca traduce tulburatoarea dialectica a umanului.
Temele poetice prezente intr-un discurs expresionist, tulburator prin semnificatii, drama
ontologica a eului, aspiratia spre absolutul cunoasterii, agonia mortii, nelinistea metafizica,
intoarcerea spre mitic si magic sunt repere ale unui univers inepuizabil ca substanta si sens.