Sunteți pe pagina 1din 3

Puterea se afla n epicentrul sistemului international.

Concepte precum puteri


regionale, mari puteri, superputeri sau hiperputeri fac parte din limbajul de zi cu zi.
Comportamentul fiecarui stat ct si dinamica sistemului international si au izvorul
n structura si distributia puterii mondiale. Asa cum vom vedea n continuare,
puterea reprezinta o realitate multidimensionala, ntruct se manifesta att ca
obiectiv ct si ca instrument al statelor.
Pentru paradigma realista, puterea reprezinta cheia de bolta a relatiilor
internationale. Toate teoriile realiste considera ca preocuparile legate de putere,
balanta de putere, dinamica puterii reprezinta motorul afacerilor internationale.
Puterea reprezinta un instrument principal, daca nu singurul, pentru mplinirea
intereselor nationale. Ca urmare, teoriile realiste postuleaza ca statele sunt ntr-o
continua competitie pentru putere. Dar, argumentele folosite sunt diferite de la un
curent la altul. Hans Morgenthau, ntemeietorul realismului clasic, supranumit
"realism al naturii umane, considera ca statele au o "pofta nemarginita pentru
putere" ntruct sunt conduse de fiinte umane care au "vointa de putere" nca de la
nastere si, n consecinta, sunt permanent n cautarea de oportunitati pentru a prelua
ofensiva si a-si impune dominatia asupra altor state 1[1]. Daca natura umana
reprezinta cauza profunda a competitiei pentru putere n viziunea lui Morgenthau,
anarhia sistemului joaca acelasi rol n opinia lui Keneth Waltz, ntemeietorul
realismului defensiv. Waltz postuleaza ca, desi urmaresc n primul rnd
supravietuirea n sistem, fiind tentate sa se comporte defensiv prin mentinerea
balantei de putere, statele profita totusi de stimulentele pe care le ofera sistemul
international pentru a cstiga putere pe seama rivalilor, ori de cte ori se iveste o
asemenea oportunitate.2[2] Pe o asertiune asemanatoare se fundamenteaza si
realismul ofensiv al lui John Mearsheimer, care nsa merge mai departe, afirmnd
ca anumite caracteristici ale sistemului international ndeamna marile puteri sa se
concureze pentru putere. Realismul ofensiv considera ca scopul fundamental al
unui stat este sa devina hegemon n cadrul sistemului 3[3], adica un stat att de
puternic nct sa domine toate statele din sistem.
Astfel, competitia pentru putere pare sa fie o dominanta a comportamentului
sistemului international de state, competitie responsabila pentru majoritatea marilor
evenimente care au marcat istoria moderna, n special razboaiele n care au fost
1
2
3

implicate marile puteri n ultimele doua secole si ceva, mai precis de la razboaiele
franceze si napoleoniene din 1792-1815 si pna acum.
Puterea reprezinta un concept central n relatiile internationale, dar si un
instrument fundamental de analiza n stiintele politice si sociale. Definirea puterii
s-a dovedit o sarcina extrem de dificila, ntruct este un concept multidimensional,
cu sensuri multiple si uneori eluzive. Ca urmare, exista o multitudine de opinii
referitoare la ce este puterea si cum poate fi ea masurata. Puterea a fost studiata
nca din zorii istoriei cunoscute. Platon, Aristotel, Sun Tze, Confucius,
Machiavelli, Thomas Hobbes, Montesqieu si alte sute de autori prestigiosi au
abordat, fiecare din unghiul civilizatiei si vremurilor carora le apartineau, diversele
aspecte si forme ale puterii. Din pacate, cti autori, cam tot attea viziuni sunt!
Unii o vad ca fiind relationala, n sensul ca A l influenteaza pe B, altii ca fiind
comportamentala, n sensul unui continuum de mijloace de actiune, mergnd de la
atractivitate, convingere, plata, coercitie. Unii insista asupra puterii data de
resursele detinute, adica asupra puterii potentiale, ca un concept mai larg, care
include dimensiunile militara, economica, sociala si psihologica a unui stat, altii
asupra efectelor exercitarii puterii si conditiilor n care exercitarea puterii este
ncununata de succes. Puterea potentiala rezultata din detinerea unei cantitati
oarecare de resurse este un concept clar, intuitiv si cuantificabil. Mai dificil de
definit si de cuprins ntr-un model teoretic este puterea exercitata, pentru ca ea este
rezultatul mai multor categorii de factori: resursele de putere, capacitatea interna a
unui stat de transformare a acestor resurse n putere, conjunctura n care se
exercita, caracteristicile subiectului asupra caruia se exercita (caracterul relational)
s.a. Aceasta este principala dificultate n definirea puterii: extrema complexitate pe
care i-o confera specificul sau relational, a aplicarii contextuale, a varietatii
continutului, a diversitatii mecanismelor de actiune, a conditionalitatilor de
eficienta. Nu exista o definitie, daramite o teorie, care sa explice de ce o putere a
avut cstig de cauza ntr-o situatie si a esuat n alta. Spre exemplu, nici una dintre
definitii nu explica convingator "paradoxul puterii nerealizate", ilustrat, ntre altele
de Statele Unite care au pierdut n fata unui Vietnam incomparabil mai slab dect
Uniunea Sovietica, pe care au nvins-o n Razboiul Rece.
putem trage face o enumerare a caracteristicilor puterii astfel:
nu poate fi msurat;

nu este o categorie absolut ci relativ;

trebuie evaluat n comparaie cu celelalte puteri naionale;

nu poate fi derivat dintr-un singur factor.

Hans J. Morgenthau (1904-1980), cel mai important reprezentant al realismului


politic, susinea ca prin putere se nelege dominaia unor oameni asupra gndirii
i comportamentului altor oameni. Pornind de aici, el identifica unele
caracteristici eseniale pentru accepiunea realist a puterii i, implicit, a
conflictului:
Omniprezenta puterii i, prin urmare, a conflictului, este prima.
Cea de-a doua pune n eviden degenerarea puterii n abuz de putere, adesea cu
urmri tragice.
A treia caracteristica a puterii are ca expresie tendina sa necondiionat
expansionist, care contribuie la nelegerea i explicarea escaladrii conflictelor
internaionale.
A patra caracteristic releva faptul ca puterea i, totodat, scopurile imediate ale
prilor angajate n cucerirea ei, n cazul sistemului internaional ale actorilor
implicai n conflict, sunt orientate spre garantarea prestigiului, a suveranitii i a
securitii naionale.
Cea de-a cincea caracteristica reliefeaz tendin constant a prilor angajate n
lupta pentru putere de a-i disimula scopurile proprii n formule ideologice