Sunteți pe pagina 1din 2

Fundamentarea stiintei heraldice romanesti

Cu toate ca fenomenul heraldic s-a manfisetat pe teritoriul Romaniei inca din feudalismul
timpuriu, stiinta heraldica s-a transformat si dezvoltat in tara noastra in secolele XIX
XX. Preocupari heraldice au existat insa si in perioada anterioara. Subtilitatea cu care au
fost exprimate ideile in diferite steme sigilate, proportionalitatea diferitelor elemente,
expresivitatea fiecarei figuri dovedesc ca realizatorii stapaneau tehnica heraldica si
aveau temeinice cunostinte in ceea ce priveste gravarea.
Secolul XIX va aduce, insa, noi elemente. In primul rand se reglementeaza si pentru Tara
Romaneasca si Moldova utilizarea sigliilor de catre autoritati.
Problema adoptarii de sigilii in emblema carora sa fie cuprins insemnul traditional a
determinat efectuarea de cercetari in privinta originii si semnificatiei diferitelor
elemente cuprinse in stema statului si in emblemele districtuale.
Printre primii care au contribuit la dezvoltarea cercetarilor in acest domeniu, a fost
Gheorghe Asachi. In calitatea sa de conducator al Arhivei Statului din Moldova, Gh.
Asachi avusese posibilitatea sa cunoasca vechile insemne folosite de localnici, fapt ce I-a
permis sa scrie mai multe articole pe aceasta tema.
Creste din ce in ce interesul spre insemnele folosite de inaintasi, se cerceteaza cu
insistenta vechile monede, se valorifiva tot mai mult tezaurul daco-roman.
Este semnificativ in acest sens faptul ca dupa revolutia de la 1848, romanii de peste
Carpati au propus autoritatilor de la Viena completarea stemei Transilvaniei cu un nou
cartier in care sa fie reprezentat un personaj feminin insotit de leu si acvila, imagine
preluata de pe moneda "Provincia Daca" din secolul III in care se exprima heraldic
continuitatea daco-romanilor in vechea Dacie.
Inspirat de monedele din sec. III, Gheorghe Magheru si-a compus o emblema in care
acvila si leul au aceeasi semnificatie.
Toate acestea au facut sa creasca tot mai mult interesul pentru stiinta si arta blazonului.
Insemnul heraldic este mult mai intens folosit ca mijloc de lupta pentru infaptuirea
dezideratelor epocii.
Infaptuirea unirii din 1859 a determinat un nou impuls in domeniul cercetarii izvoarelor
heraldice. Este semnificativ ca pe ordinea de zi a Comisiei Centrale de la Focsani s-a
trecut adoptarea noii steme a Principatelor Unite. Sunt antrenati in realizarea acestui
obiectiv istorici, profesori si oameni politici. M. Kogalniceanu este unul dintre cei care au
luat parte activa la dezbateri, iar Ion Ghica a inaintat un proiect de stema, care desi nu a
fost adoptat, ramane unul dintre interesantele proiecte supuse atentiei Adunarii.
O contributie remarcabila la dezvoltarea heraldicii romanesti a avut Cezar Bolliac. Pe
langa editarea tabloului DacoRomane, in care a inserat stemele tarilor romane, Cezar
Bolliac, publica si unele articole in care abordeaza evolutia stemelor romanesti.
Dezbaterile care au avut loc in 1866 pe marginea elaborarii noii steme de stat au
prilejuit noi cercetari in vederea cunoasterii evolutiei stemelor tarilor romane. Printre cei
mai activi participanti la dezbateri remarcam pe Cezar Bolliac, Mihail Kogalniceanu,

Stefan D. Grecianu etc. Interesul oficialitatilor fata de simbol, ampla discutie purtata in
Adunare asupra proiectului de stema trezeste tot mai mult interesul istoricilor fata de
stemele si sigiliile prezentate pe actele istorice. Pe langa faptul ca vor acorda o atentie
mai mare cercetarii si descrierii stemelor , istoricii incep o vie disputa asupra originii si
semnificatiei elementelor cuprinse in stemele celor trei tari romanesti. Au participat la
aceasta disputa Bogdan Petriceicu Hasdeu, V.A. Urechia, D. Sturza si altii. Faptul ca s-a
apela tot mai mult, pentru argumentarea diferitelor teorii, la izvoarele documentare si sau coroborat datele transmise de documentele interne cu informatiile de peste hotare, a
determinat aprofundarea cercetarilor si formularea unor concluzii generale asupra
evolutiei heraldicii romanesti.
Interesul sporit al oamenilor de stiinta fata de evolutia heraldicii romanesti, ca si
utilizarea tot mai frecventa a simbolului heraldic de catre comunitati a determinat
alcatuirea primului organism oficial "Comisiunea insarcinata de Ministerul de Interne
menia a cerceta stemele regatului si ale judetelor".
Sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul veacului XX-lea au marcat in domeniul heraldicii
romanesti momentul afirmarii pe plan international, intrucat profesorul V.A. Urechia a
prezentat, in cadrul lucrarilor Congresului de istorie comparata desfasurata, in 1900, la
Paris, un document studiu privind evolutia heraldicii romanesti.
Editarea unor lucrari abordand istoria insemnelor heraldice romanesti, preocuparea
pentru adoptarea unei terminologii adecvate stiintei blazonului vor contribui la
dezvoltarea heraldicii romanesti.
Etapa de etaoa, tot mai multi specialisti in domeniul stiintelor auxiliare concura la
elaborarea studiilor privind heraldica romaneasca. Isi aduc contributia, pe langa cei
mentionati mai sus, Nicolae Docan, Grigore Tocilescu, Alexandru Odobescu, P.V. Nasturel,
George Octav Lecca, Ioan Bogdan, Constantin Moisil. Concluziile unanime in privinta
insemnelor heraldice romanesti evidentiau ca desi stemele boierilor romani au fost
alcatuite prin propria lor vointa, ele au fost recunoscute de domn in mod tacit sau prin
acte care s-au pierdut. Recunoscute de contemporani la data alcatuirii lor, create in mare
masura din necesitatile vietii economice (ca emblemele sigilare) aceste steme au fost
valabile si trebuie analizate ca expresie a realitatilor romanesti.