Sunteți pe pagina 1din 2

Floare albastra(dem)

Poezia este una din creatiile 'cheie' ale eroticii eminesciene, oferind posibilitatea de
intelegere a modului in care poetul a asimilat influentele romantismului. 'Floare albastra'
depaseste tema dragostei, evocand conditia creatorului, absolutul. Ca specie literara, poezia
este o egloga (idila cu dialog).
Poemul se structureaza pe doua planuri, si anume: ideea cunoasterii absolute (cuprinsa in
primele trei strofe) si aceea a cunoasterii terestre (strofele 5-13). Cele doua ipostaze sunt
despartite de reflectiile poetului din strofa a IV-a, care anticipeaza ideea din final: 'Totusi...
este trist in lume'.
In primele trei strofe apare domeniul cunoasterii, de la geneza ('intunecata mare') pana la
un intreg univers de cultura ('campiile Asice') si creatie ('piramidele-n-vechite'). Cea de-a
treia strofa sugereaza izolarea acestui vast spirit care nu isi poate realiza idealurile in lumea
telurica. Reflectiile din strofa a 4-a presupun consimtamantul vremelnic al poetului la
chemarea iubirii: 'eu am ras, n-am zis nimica'. Concluzia este, in final, raportata la intreaga
existenta a poetului: 'Si te-ai dus dulce minune / Si-a murit iubirea noastra'. Repetitia
'Floare-albastra! floare-albastra!' subliniaza intensitatea trairii, generata de contrastul dintre
iluzie si realitate.
In plan terestru, iubita este vicleana, ademenitoare: 'Si de-a soarelui caldura / Voi fi rosie ca
marul / Mi-oi desface de-aur parul sa-ti astup cu dansul gura'. Epitetele 'frumoasa',
'nebuna', 'dulce', cuprinse in versuri exclamative, exprima exuberanta sentimentului,
specifica liricii de tinerete.
Invitatia la iubire se realizeaza intr-un cadru rustic, ce aminteste de pastelurile lui
Alecsandri, dar si de 'Sara pe deal' sau 'Dorinta'.
Limbajul este direct si familiar, conferind poeziei un ton sagalnic, intim: 'Cui ce-i pasa ca-mi
esti drag?', 'S-apoi cine treaba are?'. Pornind de la forme populare: 'Mi-oi desface', 'Sa-ti
astup', se ajunge la efecte de ordin artistic rafinat, ca in inversiunile: 'de-aur parul',
'albastra-mi dulce floare'.
Epitetele di planul trairii terestre sunt ornante: 'prapastie mareata', 'bolta cea senina',
'trestia cea lina'. Cuvantul 'dulce' ('dulce netezindu-mi parul', 'dulci ca florile ascunse',
'dulce floare', 'dulce minune') isi schimba valoarea stilistica si gramaticala, fiind, pe rand,
adverb sau adjectiv. Trairea si taina trairii duc la versul nostalgic 'Si te-ai dus dulce minune'.
Sentimentul se contureaza in epitetul cu rol de simbol 'dulce minune', apropierea de fiinta
iubita este egala cu miracolul, epitetul devine metafora.
Folosirea verbelor si a pronumelor in forma populara ('nu cata', 'apucand spre sat', 'grija
noastra n-aib-o nime') sugereaza eternitatea sentimentului iubirii, ce se consuma intr-un
spatiu rustic.
De la Novalis pare sa fi luat Eminescu 'floarea albastra' ce apare ca simbol al iubirii si al
nostalgiei infinitului, transformand-o in metafora pentru viata, infinit si dorinte dezvaluite cu
vraja.
Caracterizare ultima nopate ( Stefan gheorghiliu)
Protagonistul romanului Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi, Stefan
Ghiorghidiu, este personajul-narator al evenimentelor si personaj rotund (care nu poate
fi caracterizat succinct si exact, E.M.Forster) prin complexitatea si profunzimea
psihologica. El traieste in doua realitati temporale, cea a timpului cronologic (obiectiv), in

care povesteste intamplarile de pe front si una a timpului psihologic (subiectiv), in care


analizeaza drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate in jurnalul
de front, in care Ghioghidiu investigheaza cu luciditate ata experientaa subiectiva a iubirii,
cat sic ea obiectiva, traita, a razboiului.
Caracterizarea directa este realizata prin autocaracterizare: ma chinuiam launtric
ca sa par vessel si eu ma simteam imbecile si ridicol si naiv.
Caracterizarea indirecta reiese indirect din faptele si trairile protagonistului.
Stefan Ghiorghidiu este o natura reflexive, care isi analizeaza in amanunt, cu
luciditate, starile interioare, cu o constiinta unica, insetat de certitudini si adevar: Cata
luciditate atata constiinta, cata constiinta atata pasiune si deci atata drama.
Fire pasionala, puternic reflexiva si hipersensibila, Stefan Ghiorghidiu aduna
progresiv semene ale nelinistii, ale incertitudinii, ale indoielilor sale chinuitoare, pe care le
analizeaza minutios.
Conflictul interior al personajului-narator este de natura filozofica, el cauta cu
incapatanare adevarul, fiind un pasionat al certitudinii absolute.
Stefan spera sa gaseasca in Ela idealul sau de iubire si feminitate catre care aspira
cu toata fiinta, ideal care s-a prabusit dramatic si din cauza conceptiei sale absolutizante:
cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt.
Nici in plan sentimental, nici in plan social el nu gaseste un punct de sprijin durabil si
traieste dureros drama omului singur, inflexibil moral, intransigent si moral, neputand sa
faca niciunul din compromisurile cerute de societatea in care traieste, afacerile in care
increase sa se implice fiind in dezacord cu firea lui cinstita