Studiu Individual nr.

3
1.Studierea operei Contractul social de Jean Jacques
Rousseau
Jean Jacques Rousseau (n. 28 iunie 1712 - d. 2 iulie 1778) a fost un filozof
francez de originegenevez, scriitor i compozitor, unul dintre cei mai ilutri
gnditori ai Iluminismului. A influenat hotrtor, alturi de Voltaire i Diderot,
spiritul revoluionar, principiile de drept i contiina social a epocii; ideile lui
se regsesc masiv n schimbrile promovate de Revoluia francez din 1789.

Contractul social Omul s-a nascut liber, dar pretutindeni este in lanturi
Jean Jacques Rousseau
Introducere
Venerat de unii, detestat de alii, Jean Jacques Rousseau i-a asumat destinul personal i
public, lsnd fiecrei generaii i fiecrui grup social libertatea interpretrii operei sale dup
propria nelegere i propriile interese. Inegal i contradictorie, posteritatea sa cunoate ipostaze
opuse: idol al Revoluiei de la 1789 i al Comunei din Paris de la 1871, duman al Restauraiei de
dupa 1815, Rousseau rmne fondatorul teoriei suveranitii poporului prin exercitarea "voinei
generale", pregtind astfel, n viziunea unora, democraia direct, iar n a altora, dictatura totalitar.
Contractul social
Pentru Rousseau omul la origine nu a fost o fiinta sociala, considernd ca dependenta de
social a fost dobndita in evolutia sa. Unirea familiilor si gintilor intr-un smbure societal a fost
dictata de necesitatea de supravietuire a unei fiinte modest dotata fizic in jungla competitiei
regnului animal. Treptat, fiinta umana si-a marit capacitatea craniana datorita graiului articulat si al
miracolului invatarii intensive (si al caracterului transmisibil al cunostintelor) si si-a dezvoltat
abilitati fizice de reproducere a hranei si utilitatilor necesare existentei prin munca dedusa din
specializare. Omul devine astfel in evolutia sa un animal inteligent, social si sociabil, capabil de
munca, creator de bunuri proprii de consum (prin imitarea si modelarea naturii) si nu in ultimul
rand egocentrist (Care privete totul prin prisma intereselor i a sentimentelor personale, care se
consider centrul universului ca sa stii :D)
Rousseau schiteaza sumar evolutia umana, iar aceasta evolutie conduce implicit la adoptarea
de norme de convietuire, institutii de conducere, de represiune si de gestiune a credintelor si fricii
naturale. Pierderea libertatii in societate este un fapt dobandit, la fel ca si inegalitatile. Aspiratia spre
putere, proprietate si conducere societala a generat complexul fenomen politic si diversitatea
regimurilor de putere atat in microsocietati, ct si in societatile complexe multietnice si intinse
teritorial precum imperiile antichitatii trzii si ale evului mediu timpuriu.
Contractul social este o scriere structurata in patru parti.

 In cartea I, Rousseau argumenteaza logic ca intre drept si inegalitate nu exista o

corespondenta reala. Prin nastere, omul are atributele libertatii naturale si egalitatii practice,
diferentierile si inegalitatile sunt generate de social, deci dobndite. Forta nu justifica dreptul si
dreptul derivat din forta nu legitimeaza forta. De asemenea, sclavia ca rezultat al razboaielor nu are
justificare sub nici o forma. S-au gasit nenumarati ideologi care sa justifice sclavia ca factor
economic, initial prin negarea umanitatii inferiorilor caracterului uman al sclaviilor, ulterior
prin superioritatea europenilor si rasei albe fata de alte rase (prejudecata aberanta si nejustificata
nici de antropologie, nici de sociologie).
In concluzie, suveranitatea poporului devine ideea centrala a cartii a II-a in care gnditorul
vorbeste despre inalienabilitatea, indivizibilitatea, infaibilitatea, limitele (absolutul) puterii
suverane, despre legi ca mijloc de statuare a libertatii civile si a egalitatii de sanse, despre acceptul
si vointa de supunere a poporului acestei conventii.
Cartea a III-a trece in revista formele de guvernamant (democratia, aristocratia,monarhia),
caracteristicile unui bun guvernamant, caracteristicile si limitele sistemului reprezentativ. Daca
binele poporului o cere orice lege poate fi revocata.
In cartea a IV-a Rousseau realizeaza o critica a religiei crestine sub forma ei traditionala,
explicitnd ca vede in teoria supunerii neconditionate un factor de justificare a exploatarii. Din acest
punct de vedere, prin principiile progresiste si cu tenta egalitar-democratica, protestantismul
genereaza dezvoltare si dinamica sociala (economica, politica, religioasa).
Un punct de vedere interesant este relevat prin distinctia intre religia omului si cea a
cetateanului (individul fiind privit prin prisma dublului status: om ca fiinta impregnata de frica fata
de necunoscut, neant si nedefinit, iar cetateanul ca individ activ social si politic, care controleaza
mediul in care traieste si gestioneaza interactiunile interumane).
Pentru Rousseau, suveranitatea este inalienabila, unica si indivizibila, infailibila si absoluta.
Societatea civila ca suma de microsocietati, ca asociatie de oameni liberi trebuie sa se constituie
astfel incat sa nu prejudicieze partile.
Principiul unicitatii si indivizibilitatii puterii suverane a poporului rezulta din justetea unor
legi voite de intregul popor si aplicate de intregul popor. Esenta suveranitatii este vointa generala ca
suma a vointelor individuale si mai mult dect att, iar suveranitatea se exprima prin legi, deci
puterea legislativa se circumscrie vointei suverane, iar toate celelalte puteri derivnd din puterea
legislativa trebuie sa-i fie subordonate.
Binele comun ca echivalentul-consecinta al vointei generale se exprima deci in legi si
aplicarea legii se realizeaza prin acordul si participarea intregului popor. Caci despre o vointa
generala se poate spune ca este generala sau nu este deloc. Vointa generala este infailibila, caci
poporul stie cel mai bine ce vrea, deci nu se poate insela el insusi. Ca regula, Rousseau considera ca
poporul nu poate gresi.
Suveranitatea este absoluta . Odata existenta, ea este valabila pentru toti din dorinta tuturor,
devenind cvasiuniversala.
Raportul libertate - egalitate
Echilibrul dintre libertate si egalitate isi gaseste de asemenea reflectarea in filosofia lui
Rousseau. Constituirea libertatii poporului suveran se realizeaza prin alienarea indivizilor,
instrainarea pulsiunilor contra libertatii conventionale garantate prin noul contract social. Astfel,
suveranitatea poporului este cea mai sigura garantie a drepturilor individuale. Dar ca puterea
suverana sa apartina comunitatii, ea presupune egala repartitie a sarcinilor suverane. Drept urmare,
egalitatea sustine libertatea.

Nu putem vorbi de sarcini de suveranitate egala dect pentru cetateni egali dezvoltati moral,
intelectual, etic, logic deci nu putem vorbi dect despre oameni noi - dincolo de conditia umana
actuala, ceea ce se poate reduce la egalitatea educatiei in sensul pe care-l evoca cu milenii inainte
Platon in Republica. Baza educatiei si natura egala a aptitudinilor creeaza un nou tip uman, ce
ramne acum din ratiuni economice (economia invatamntului si economia familiei contra
economia statului) un ideal rafinat.
Rousseau considera ca ceea ce definea si defineste inca cuvntul democratie este de fapt un
sistem electiv coruptibil de puterea banilor. Democratiile actuale sunt imaginea in oglinzi
deformate ale idealului nostru uman, ele perpetund consumul material si cultural irational,
individualismul, goana dupa bani si bunuri materiale, concentrarea economica, manipularea in
scopuri politice ingemanate cu scopuri de consum, instrainarea, brutala si totala alienare, intoxicatia
si abuzul informational, violenta si compasiunea, duritatea si solidaritatea, intoleranta si rasismul,
elitismul / intelectualismul contra umanismului, religiozitatea si ateismul, distrugerea / combustia
economica a naturii si manipularile genetice, apologia roboticii si falsului biologic, imoralele
tehnologii, etc.

Concluzii
Jean-Jacques Rousseau a sintetizat esentele si aspiratiile filosofice ale secolului sau si a
ideologizat libertatea si egalitarismul cu o elocinta si o conciziune nascatoare de pasiuni
revolutionare.
Efectul in plan social si politic al scrierilor sale sunt determinante pentru deceniile ce
urmeaza, efectele sale resimtindu-se dincolo de anii 1789 si 1848.
Filosofia sa politica, desi repudiata, cenzurata, interzisa si proscrisa se propaga instantaneu
in intreaga Europa, devenind stindardul ideologic al revolutionarilor si democratilor de pretutindeni.
Asemeni filosofiei si scolii lui Platon care au supravietuit peste 1000 de ani si sunt referinte
constante in istoria social filosofica a omenirii, curentul de gndire filosofica si politica deschis de
Jean-Jacques Rousseau rezista secolelor, dovedind ca plecand de la realitatea imediata, viziunea
idealista societatilor si valorilor pure si absolute are caracteristici perene si poate chiar milenare.
Globalizarea / mondializarea bunastarii si transformarile culturale, economice,
informationale fundamentale si tehnologice ne apropie de clipa exercitarii directe si explicite a
actului democratic. Atunci, Jean-Jacques nu va mai apartine doar Genevei, doar Elvetiei si Frantei,
doar Europei , ci intregii lumi. Jean-Jacques cest pour un toujours millenaire.

2.Studiul comparativ dintre operele lui John Locke i Thomas Hobbes

John Locke (29 august 1632 - 28 octombrie 1704) a fost

un filosof i om politic englez din secolul al XVII-lea,
preocupat mai ales de societate i epistemologie. Locke este
figura emblematic a celor trei mari tradiii de gndire aflate
n centrul spiritualitii epocii moderne. n cmpul
cunoaterii, el este ntemeietorul empirismului. Fr a fi
iniiat n gndirea empirist modern, asemenea lui Thomas
Hobbes i Francis Bacon, intelectualul englez a devenit
reprezentantul ei cnd este vorba de dispurat empirismraionalism.Istoria filozofiei se refer n primul rnd la John
Lock i Ren Descartes, personaliti tutelare ale celor dou
curente antitetice, care nu rivalizau ca simple doctrine
gnoseologice, ci ca veritabile paradigme de raionalitate
alternative. Mai puin cunoscut i comentat este rolul su pe
domeniul filozofiei limbajului. Acesta poate fi considerat
iniiatorul paradigmei modern a limbajului-instrument de organizare a experienei, i
implicit de decupare ontologic a lumii, viziune instrumentalist. Ideea de baz este c
fiecare limb sau sistem conceptual nu este altceva dect un mod particular de a structura i
percepe o realitate, care, aa cum ea n sine nsi, rmne inaccesibil.
Thomas Hobbes (n. 5 aprilie 1588; d. 4 decembrie 1679) a fost
un filozof englez, cel mai cunoscut pentru tratatul su Leviatanul (1651).
Hobbes a scris despre filozofie politic i alte subiecte, oferind o definiie
a naturii umane ca o form de cooperare auto interesat. A fost
contemporan cu Francis Bacon i cu Ren Descartes i a scris un
rspuns la Meditaiile lui Ren Descartes.
Hobbes este unul dintre cei mai mari sistematicieni ai raionalismului i
un bun cunosctor al filosofiei lui Descartes. Pentru a scpa de
Revoluia englez, Hobbes s-a mutat la Paris n perioada 1640-1651, ntorcndu-se n Anglia dup
cderea lui Cromwell.

Pentru a afla rspunsul la ntrebarea De ce avem nevoie de guvernare?, m-am hotrt s

pornesc discuia de la contractul social n viziunea lui Hobbes i Locke.
Locke are o viziune diferit fa de Hobbes n ceea ce privete contractul social, ns
pstreaz ideea central: oamenii din starea de natur se vor uni ntr-o comunitate pentru a reui
s-i conserve viaa, proprietatea i libertatea. Menionez mai sus c cele dou viziuni sunt diferite
deoarece pornesc de la o idee diferit.

n ceea ce-l privete pe Hobbes, starea de natur coincide cu starea de rzboi. El consider
c, datorit faptului c oamenii s-au nscut egali, ei se bucur de acea egalitate a ansei de a-i
atinge scopul de regul, propria conservare. Totui, pentru a-i atinge acest scop, ei caut s-i
distrug i s-i supun pe ceilali. Problema ar consta n faptul c oamenii, fiine dominate de
pasiune[1], se las prad concurenei i dorinei de glorie. De aceea, orice ncercare de a se asocia
este sortit eecului. Din moment ce acetia nu dispun de o putere comun care s-i in la respect,
continu s se afle ntr-o stare de rzboi o lupt a fiecrui om mpotriva celuilalt. Natura
rzboiului nu const n lupta propriu-zis, ci ntr-o dispoziie cunoscut pentru lupt[2].
Astfel, oamenii triesc n nesiguran, viaa omului este singuratic, srman, ticloas,
crud i scurt, nu cunosc nici plcerea i nici dorina de a se mprieteni cu altcineva deoarece
oricine poate fi un posibil adversar. Ba mai mult, se folosesc de cele trei: concurena, gloria i
nencrederea pentru a avea ctig de cauz, un anumit statut social i pentru siguran personal.
Dreptate i nedreptate sunt termeni ce nu pot fi ntlnii n starea de natur. Astfel, n
viziunea lui Hobbes, noiunea de proprietate (privat) nu exist. Fiecare deine ceea ce obine i
atta timp ct poate pstra acel obiect. Nesigurana, dorina de a tri o via comod i face pe
oameni s pun n balan ntemeierea unui contract social, tocmai pentru a limita aceast plcere
comun de a ne duna unii altora.
Hobbes nu neag faptul c oamenii sunt fiine conduse de propria raiune, ba chiar
subliniaz faptul c prin ea se ajunge la contract. Numai c, spre deosebire de Locke, aceast
raiune funcioneaz diferit. Fiecare om trebuie, atta vreme, ct are sperana de a o obine, s
caute pacea; iar atunci cnd nu o poate obine s caute s foloseasc toate resursele i avantajele
rzboiului[3]. Pentru Hobbes, pacea este prima lege fundamental a naturii. Dar, cu toate c fiecare
om n parte i dorete pacea pentru a putea s-i conserve viaa ct mai bine, m vd n situaia de a
spune c indiferent dac oamenii sunt de acord iniial cu prevederile pcii, vor fi mereu ghidai de
aceleai pasiuni ca i nainte. Dei vor fi atrai de aceast idee (de pace), vor ncerca mereu s i
creeze condiii mult mai bune dect ceilali i i vor considera dumani, i vor privi cu o oarecare
team i ur pe cei care nclin s aib aceleai opiuni ca i ei, care i doresc acelai lucru. De
aceea, oamenii ar trebui s fie ghidai de ceva mai specific: Precum voii s v fac vou oamenii,
facei i voi asemenea (Legea Evangheliei).
Locke pare s mprumute i el aceast idee, de egalitate natural. Continu prin a ne arta c
el nu consider c omul este condus de raiune pentru a-i crea modaliti de a se apra n starea de
rzboi. Locke are o viziune mai optimist i vede raiunea ca o msur dat de Dumnezeu
oamenilor pentru asigurarea securitii reciproce. De altfel, vede n aceasta un fel de lege natural,
deoarece crede c oamenii nu ar trebui s-i fac ru unul altuia de vreme ce toi sunt egali i
independeni. Fiecare are obligaia de a se conserva pe sine, iar atunci cnd propria conservare nu
mai este ameninat, s contribuie la conservarea celorlali. Precum Hooker[4], el este de prere c
nu ne suntem prin noi nine suficieni. Raiunea, n viziunea lui Locke, garanteaz pacea i
conservarea ntregii omeniri.
O alt diferen ntre Hobbes i Locke const n modul n care vd starea natural i starea
de rzboi.
La Locke, cele dou stri difer. Nu sunt prin definiie acelai lucru. Avem stare de natur
atunci cnd oamenii triesc mpreun, conform raiunii, n lipsa unei instane comune dotate cu
autoritate. Fora exercitat sau intenia de for manifestat fr niciun drept fa de altcineva duce
la starea de rzboi fie c exist sau nu o instan comun. Lipsa acesteia d omului dreptul de a se

mpotrivi n faa unui agresor, deoarece fiecare om are capacitatea de a pedepsi i de a fi executorul
legii naturale aceea de a ajuta la conservarea sa i a celor din jurul su.
Locke consider c remediul pentru toate inconvenientele strii naturale este crmuirea
civil prin legile impariale i autoritatea de care d dovad. Unirea oamenilor n societate ajut la
evitarea strii de rzboi. Legile naturale, oblig n mod absolut oamenii, tocmai pentru c sunt
oameni i pentru faptul c nu ne suntem prin noi nine suficieni[5] (Hooker) aceasta ar fi cauza
reunirii oamenilor n primele societi politice.
[1] Teoria pasiunii centrale att la David Hume ct i la Chesterfield: Dac vrei s te
apropii de cineva afl-i pasiunile; A controla pasiunile altora nseamn a controla propriile pasiuni.
[2] Thomas Hobbes, Leviathanul, cap. 13 Despre condiia natural a omenirii, n ceea ce
privete fericirea i mizeria ei informaie gsit prin accesarea linkului:
http://ebooks.adelaide.edu.au/h/hobbes/thomas/h68l/chapter13.html
[3] Thomas Hobbes, Leviathanul, cap. 14 Despre prima i despre cea de-a doua lege
natural i despre contracte informaie gsit prin accesarea linkului:
http://ebooks.adelaide.edu.au/h/hobbes/thomas/h68l/chapter14.html
[4] Richard Hooker, faimos teolog anglican din sec. 16
[5] John Locke, Al doilea tratat despre crmuire, cap. 2 Despre starea natural,editura
Nemira, Bucureti, 1999, p.60