FEBRA

AFTOASĂ
(Foot-and-mouth disease)
 virus din familia Picornaviridae
genul Aphtovirus

 virus ARN lipsit de anvelopă, alcătuit din:

 capsidă formată de 4 proteine structurale (VP1
responsabilă de puterea imunogenă, VP2, VP3 şi
VP4);
 proteine nestructurale implicate în replicarea virală.
 Pluralitatea antigenică a virusului aftos
 se disting 7 tipuri antigenice şi peste 1000 de
suşe diferite, între suşe existând o înrudire
antigenică şi imunologică.
 tipul viral: se observă o individualitate
imunologică pusă în evidenţă de absenţa
asigurării imunităţii încrucişate de la un tip la
altul.
 sunt descrise 7 tipuri de virus: 3 care au evoluat pe
continentul european – O, A, C şi 4 tipuri exotice – Asia1,
SAT1, SAT2, SAT3 (South African Territories).
 subtipul viral: prezintă individualitate
imunologică, existând peste 60 de subtipuri.
 între suşele virale protecţia încrucişată este
ridicată.
 Europa O,A,C
Asia O,A,C,Asia1

Africa O,A,C,SAT1,SAT2,SAT3

America de Sud O,A,C

America de Nord si indemna

Centrala

Australia indemna din 1880

EPIDEMIOLOGIE
Receptivitate:
 toate biongulatele: bovine, ovine, caprine, suine
domestice şi sălbatice;

Surse de infecţie:
 aerul expirat de animalele bolnave
 aftele sunt virulente până la 4 ore de la spargerea lor,
iar odată ce lichidul din afte a fost deglutit, va
determina ca fecalele să devină virulente.
 saliva este virulentă o perioadă de 6-13 zile.
 laptele prezintă o virulenţă intermitentă de la 5 la 7
zile.
 prin urină virusul se excreta o perioadă lungă de
timp.
 avortoni, spermă.
 carne şi subproduse refrigerate sau congelate.
Purtători de germeni
 purtătorii precoce: excretă virusul înaintea apariţiei simptomelor
clinice.
 purtătorii tardivi: rezervor post-infecţie care poate dura chiar mai
mult decât un an.
 purtătorii sănătoşi: animale nevaccinate care fac infecţii
inaparente sau subclinice.
 vectori pasivi: speciile nereceptive (cai, carnivore, păsări) şi
artropode.
 suporturi neanimate
 vântul.
Transmitere:
 cel mai frecvent prin contact direct.
 în condiţii atmosferice favorabile, virusul poate fi transportat
de vânt pe distanţe de zeci de kilometri, calea de pătrundere a
virusului fiind mucoasele.
 ţinând cont de rolul fiecărei specii receptive în evoluţia bolii
se poate concluziona că: “porcul multiplica virusul, bovinele
relevă prezenţa virusului, oaia şi capra introduc virusul”.
 este o boală eruptivă ce evoluează în 3 faze:
 faza febrilă iniţială,
 eruptivă secundară
 complicaţii septice ale leziunilor în final.

 prezintă manifestări cutanate şi pe mucoase sub

formă de afte ( virus epiteliotrop).
 acţiunea miotropă determină sechele cardiace
grave, în special la tineret.
ASPECTE CLINICE
 LA BOVINE- forma benignă
 la nivel bucal se observă semne funcţionale (sialoree
abundentă, scrâşniri din dinţi, prehensiune dificilă,
masticaţie lentă) şi anatomoclinice (afte – vezicule cu centrul
palid şi bombat, confluente); după 3-5 zile veziculele se
deschid producând ulcere superficiale pe toată suprafaţa
mucoasei bucale.

Afte

Eroziuni

Hipersalivaţie
 la nivel podal: sensibilitate la apăsare sau presiune;
prezenţa de afte la nivelul coroanei şi interdigital, ce se
suprainfectează ca urmare a acţiunii florei bacteriene,
producându-se ulcere profunde.

Afte Eroziuni
 la nivel mamar: prezenţa de afte la nivelul
mamelonului, orificiului canalului galactofor, ce
antrenează durere şi respingerea mulsului.
LA OVINE ŞI CAPRINE
 - prezintă forme bucale discrete, leziunile podale fiind mult
mai grave;
 - se înregistrează avort şi mortinatalitate.
LA PORCINE
 sunt foarte receptive la această boală;
 leziunile podale sunt grave şi frecvente – “mersul ca pe ace”;
 mortalitate crescută se înregistrează la purcei.

Leziuni bucale

Leziuni podale
 Forma malignă
 mortală la tineret;
 erupţii la nivelul mucoaselor interne: digestivă şi
respiratorie.
 leziuni cardiace: miocardita parenchimatoasă.
ASPECTE MICROSCOPICE

Evidentierea virusului aftos (colorat negru-cafeniu) in celulele

epiteliale care inconjură vezicula
(fotomicrografie www.vet.uga.edu)
DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL SE FACE
FAŢĂ DE:

 stomatita veziculoasă
 boala veziculoasă suină
 exantemul veziculos suin
 pesta bovină
 rinătraheita infecţioasă bovină
 bluetongue
 mamilita herpetică bovină
 diareea virală bovină-boala mucoaselor
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR

 Probe biologice care se recoltează:

 limfă din afte nedeschise, lambouri epiteliale în soluţie glicerinată
50% şi tamponată. Dacă animalul este bolnav de mai mult de 15
zile se recoltează 10 ml de sânge pentru examenul serologic.
 Examenul virusologic:
 izolarea virusului prin pasajul broiajului pe culturi
celulare, iar dacă efectul citopatic nu apare după 48 de
ore rezultatul este negativ.
 dacă apare efectul citopatic se realizează testul ELISA
pentru diagnosticul şi tipizarea virusului. Utilizarea
reacţiei de fixare a complementului poate oferi un
rezultat în 2 ore, dar nu se poate aplica pentru toate
tipurile virale. Tehnica RT-PCR permite detecţia
ARN-ului genomic viral utilizand diferiţi primeri.
 Teste rapide de identificare a virusului aftos la animale
cu semne clinice
 Materalul patologic folosit: lichid din afte
 Diagnosticul purtătorilor asimptomatici
 pentru depistarea purtătorilor de virus la nivel faringeal se
utilizează “probang test”. Raclatul de mucoasă faringiană
este inoculat pe culturi celulare tiroidiene de viţel (cele mai
sensibile la acţiunea virusului aftos) cu scopul evidenţierii
efectului citopatic după 5 zile de la inocularea celulelor.

 Examenul serologic
 depistarea anticorpilor specifici induşi de proteinele
structurale se realizeaza utilizând testul ELISA şi
confirmarea prin seroneutralizare .
PROFILAXIA
 Măsuri generale
 supravegherea frontierelor;
 interzicerea importului şi tranzitului de animale şi produse
de origine animală din ţările afectate;
 distrugerea resturilor alimentare de la vagoanele
restaurant internaţionale şi dezinfecţia autovehiculelor de
transport;
 instituirea de zone de supraveghere şi apărare
antiepizootică, de-a lungul frontierelor
 Măsuri specifice
 utilizarea de vaccinuri inactivate, însă acestea nu
împiedică multiplicarea şi excreţia virusului, de aceea
ţările indemne ale Europei nu mai folosesc vaccinarea.
 în cazul în care se aplică vaccinarea, aceasta trebuie
realizată după vârsta de 2 luni, cu rapel la 6 luni.
COMBATEREA

 se instituie comandamentul antiepizootic;

 se declară oficial boala şi se instituie
carantina;
 se delimitează focarul şi zona de protecţie
antiepizootică;
 se aplică măsuri restrictive cu privire la
circulaţia animalelor şi a produselor de origine
animală;
 se examinează clinic toate animalele receptive
din focar;
 sacrificarea tuturor animalelor din focar
(stamping-out);
 dezinfecţia riguroasă a adăposturilor.