Chimia si medicina

Din istoria medicamentului

Medicamentul, supus astzi unor reglementri att de riguroase care vizeaz fiecare etap a drumului parcurs, de la momentul
conceperii sale pn la cel al consumului, are n urm, pe lng
aceast istorie individual, i un trecut tot att de ndelungat ct
nsi istoria umanitii. Devenirea sa de-a lungul timpului, de la
formulele menionate n scrierile antice pn la cele actuale, reflect
evoluia concepiilor terapeutice, a mentalitilor societilor care le-au
generat, fiind totodat expresie a progresului tiinei i tehnicii.
Din pcate, suferina i boala au nsoit omul nc de la nceputurile sale determinndu-l s ncerce s gseasc soluii. Au ap- rut
vracii comunitilor primitive cu practicile lor magico-reli- gioase,
n care, alturi de remedii vegetale cu proprieti vindec- toare
certe se foloseau adesea i plante cu aciune euforizant sau
halucinogen.

31
Emilia
8
STANCU
Ulterior,
sacerdoii civilizaiilor antice au devenit principalii
deintori
ai cunotinelor legate de prepararea unor formule farmaceutice care
de multe ori erau secrete fiind menionate n scrieri ca: Lacrima lui
Ibis, Pana lui Thot sau alte denumiri simbolice. Divulgarea
secretului formulelor era pedepsit prin aplicarea aa-numitului
supliciu al piersicii, cnd cel vinovat era obligat s consume
smburi de piersic n cantiti att de mari nct se deter- mina moartea
prin intoxicare cu acid cianhidric. Cu toate acestea, deinem
informaii importante despre mijloacele terapeutice utili- zate n Egiptul
antic datorit unor papirusuri cu nsemnri medicale dintre care cel mai
cunoscut este papirusul descoperit de Ebers, n care sunt menionate
peste 800 de formule farmaceutice.
n colile medicale laice aprute n Grecia antic s-au
formulat concepii terapeutice i principii de tratament dintre care
unele sunt valabile i astzi. Astfel, Contraria contrariis
curantur i
Similia similibus curantur sunt cele dou principii pe baza crora
s-a fundamentat terapia alopat i cea homeopat, care au coexista
pn n perioada elenistic trzie. Corpus hipocraticum, cea mai
important scriere medical, redactat n epoci diferite de reprezentanii colii ntemeiate de Hipocrat n insula Kos, a circulat ca
manuscris n Europa occidental pn n secolul al XVI-lea fiind
ulterior tiprit la Veneia (1526) i Basel (1538). n cele 60 de cri
care constituie Corpus-ul sunt nscrise aproximativ 300 de remedii de
origine vegetal, animal i mineral. Se menioneaz utilizarea
latexului i capsulelor de mac pentru inducerea analgeziei, denumi- rea
de opium avndu-i originea n cuvntul grecesc opos care
nseamn suc. Buna cunoatere a acestui produs o putem intui din
reprezentrile unor zeiti ale mitologiei greceti care poart ca
nsemne distinctive capsule de mac: zeia nopii Nyx, zeul viselor
Morfeu dar i zeul morii Thanatos. De asemenea, se consemneaz
folosirea scleroilor de secar cornut (Claviceps purpureea) ca
hemostatic uterin, a grsimilor animale ca baz de unguent, a
laptelui i mierii ca alimente-medicament precum i a organelor
provenite de la animale proaspt sacrificate. Aceast practic strveche (a utilizrii organelor animale) s-a meninut de-a lungul secole-

lor fiind regsit i n timpurile moderne la prepararea medicamentelor opoterapice folosite ca terapie de substituie.
Galenus (129200), reprezentant al civilizaiei elenistice trzii a
influenat covritor farmacologia Evului Mediu i a Renaterii el
fiind cel care a impus terapia alopat n detrimentul celei homeopate, situaie ce s-a meninut pn n secolul al XVIII-lea cnd
medicul Samuel Hahnemann (17551843) o redescoper. Timp
de secole, contribuia nsemnat pe care Galenus a avut-o la mbuntirea formelor farmaceutice existente i obinerea unora noi, i-a fost
recunoscut prin denumirea generic a acestora ca preparate
galenice.
Perioada alchimic a Evului Mediu, datorat influenei civilizaiei arabe, a nsemnat pentru domeniul medicamentului o cretere
semnificativ a ponderii remediilor de origine anorganic n arsenalul terapeutic al vremii. Cu toate minusurile derivnd n special
din ideile fanteziste i practicile oculte, alchimia a impulsionat experimentul contribuind la dezvoltarea chimiei ca tiin. Distilarea,
antrenarea cu vapori de ap, calcinarea i alte operaii frecvent folosite n practica farmaceutic au fost perfecionate n aceast
perioad caracterizat printr-un pronunat spirit analitic. De asemenea, procedeul conspergrii (acoperirii) pilulelor cu pulberi de
matale nobile, aur sau argint, dateaz tot din perioada alchimic,
fiindu-i atribuit medicului arab Ibn Sina (Avicenna, 9801037).
Numrul mereu crescnd al substanelor utilizate n terapie,
originea lor divers precum i varietatea preparatelor rezultate prin
anumite combinri i proporii de amestecare au impus apariia unor
Codexuri i Farmacopei prin care s se reglementeze prepararea
medicamentelor, punndu-se astfel capt arbitrariului i anarhiei.
Primele lucrri de acest fel au aprut n Califatul arab, cea dinti,
numit Akrabadin, n secolul al IX-lea iar cea de a doua n
secolul al XII-lea. n Europa, tot n secolul al XII-lea, medicul grec
Nicolas format la coala medical din Salerno redacta un
Antidotarium cu peste 2500 de reete care a fost utilizat n ntreg
Occidentul pn n secolul al XVII-lea. Aceste Codexuri menioneaz substane nou introduse n farmacologia vremii: mercurul,
azotatul de argint, litarga, ceruza etc.

32
0

Emilia
STANCU

Continuator al liniei iniiate de alchimiti, Paracelsus (1493

1542) este considerat ntemeietorul perioadei iatrochimice din isto- ria
medicamentului. Figur controversat a Renaterii, el are meri- tul de a
fi remarcat i fixat n contiina contemporanilor impor- tana dozei
la administrarea oricrei substane, fapt cunoscut n trecut dac
inem seama c prin cuvntul pharmakon grecii antici desemnau att
medicamentul ct i otrava. Paracelsus pornea de la premisa c fiecare
substan este o otrav care n funcie de doz poate deveni
medicament. Astfel se explic ncrederea cu care investea
preparatele pe baz de stibiu, mercur i alte elemente chi- mice
considerate foarte agresive sub aspectul toxicitii. n lucrarea
Despre boala franuzeasc pledeaz asupra introducerii mercuru- lui
n terapia antiluetic iar remediile pe baz de stibiu, frecvent uti- lizate
n practica sa medical, erau considerate suverane n tratamentul multor maladii.
O alt contribuie nsemnat a lui Paracelsus este fundamentarea ideii de principiu activ, cu referire n special la produsele
vegetale. Acestea erau considerate quintesena plantei, puterea ei
suprem i au fost denumite archanus. A formulat aa-numita
teoriei a archanu-rilor care reprezint de fapt extracia cu ajutorul
alcoolului, el nsui quintesena vinului, a componentelor rspunztoare de aciunea farmacologic. n acest fel se fac primii pai pe
calea stabilirii metodologiei de separare i identificare a principiilor
active din produsele vegetale fr de care farmacoterapia i
farmacognozia actual ar fi de neconceput.
Admirator al concepiilor lui Paracelsus, medicul flamand
Baptistra van Helmont (15791644) scrie lucrarea Pharmacopolium ac
dispensatorium modernum n care insist pe utilizarea medicamentelor chimice indicnd i modul lor de preparare. n plus, el
intuiete existena unui chimism propriu organismului uman care n
timpul terapiei interfer cu chimismul preparatului administrat. n acest
sens utilizeaz cu succes substanele alcaline pentru tratarea
hiperaciditii gastrice.
Descoperirile geografice i colonizrile care au urmat n
secolele al XVIlea i al XVII-lea, determin revigorarea interesului

pentru remediul vegetal, multe din reetele vremii folosind la preparare i compui exotici: balsamul de Peru, balsamul de Tolu, balsamul Copaive, lemnul de Guaiac, rdcina de Sarsaparilla, scoara
arborelui de China etc. Tot n aceast perioad se nfiineaz pe
lng Universiti sau pe lng domeniile aristocrailor pasionai de
tiinele naturii primele grdini speciale pentru cultivarea plantelor
precum i muzee botanice cu importante colecii de ierbare, farmacitii fiind de multe ori iniiatorii acestor proiecte. n secolul al
XVIII-lea, Karl Linn (17071778), fondatorul taxonomiei avea si nceap activitatea n grdina botanic a Universitii din
Uppsala, iar contemporanul su, enciclopedistul Buffon (1707
1788), care a redactat lucrarea n 40 de volume Histoire naturelle, se
ocupa i de administrarea grdinilor regale devenite astzi celebra
grdina botanic Jardin des Plantes.
Descrierea sistemului circulator de ctre William Harvey n
lucrarea Micrile inimii i circulaia sngelui, n 1628, a
antrenat o serie de experimente. Medicii Richard Lower i Jean Baptist
Denis
realizeaz primele transfuzii la animale i om iar arhitectul englez
Christopher Wren, cu preocupri multiple care vizau i domeniul
tiinific, a experimentat, n 1657, administrarea parenteral a unor
soluii la animale. Dei nu i-au gsit aplicarea n epoc, aceste studii au contribuit la fundamentarea principiilor pe baza crora se
realizeaz transfuziile i au deschis drumul cercetrii cii intravenoase de administrare a substanelor medicamentoase.
Studiile microscopice au nceput i s-au desfurat cu asiduitate n ntreg secolul al XVII-lea de ctre Swammerdam (1658
descoper hematia), Malpighi (descoper capilarele), Hooke (1665 i
public rezultatele cercetrilor n lucrarea Micrographia) dar mai
ales Leeuwenhoek, care dei nu avea o pregtire n domeniu,
realizeaz cele mai performante microscoape din acea vreme i i
descrie descoperirile cu mult rigoare i metod n scrisorile care au
marcat ndelungata corespondena purtat timp de 50 de ani cu
Societatea Regal de tiine din Londra. Cunotinele acumulate n
urma acestor cercetri au pus sub semnul ntrebrii teoria genera- iei
spontanee i au creat premisele apariiei bacteriologiei i

microbiologiei cu reprezentanii de seam ai secolului al XIX-lea:

Pasteur i Koch. Ca o consecin logic, ulterior s-au pus bazele
imunologiei i s-a instituit vaccinarea n mas a populaiei. Nu
trebui uitat ns nici contribuia lui Edward Jenner (17491823),
care dei nu cunotea agentul patogen rspunztor de producerea
variolei, a descoperit n 1796 c prin administrarea la o persoan
sntoas a secreiei pustulelor variolice, aceasta nu se mai mbolnvea n cazul apariiei de noi epidemii. Lui Jenner i se datoreaz i
introducerea n terminologia de specialitate a cuvntului vaccin
de la latinescul vaccinia care desemneaz variola bovinelor. Dei
primit iniial cu scepticism, metoda sa de imunizare se rspndete
rapid n Europa i America de Nord chiar de la sfritul secolului al
XVIII-lea.
Introducerea vaccinurilor n farmacologie, corespunde pe
deplin definiiei actuale a medicamentului, care desemneaz nu
numai produsul ce trateaz dar i pe cel cu rol n prevenie sau
diagnostic.
Astzi, graie progreselor tiinei i tehnicii, se folosesc tehnologii noi care au permis obinerea, experimental sau pentru producia de serie, a unor medicamente moderne: sisteme vectorizate de
transport la int, sisteme terapeutice transdermice, sisteme terapeutice tip OROS, produse biotech obinute prin inginerie
genetic etc.
Ca i n alte domenii, asistm n zilele noastre la un proces de
globalizare n domeniul medicamentului care privete producia,
controlul i consumul acestuia. Apar n continuare companii
multinaionale i se stabilesc reglementri legislative cu acoperire
zonal din ce n ce mai larg.
ncheind aceast incursiune, care se dorete a fi o punctare a
unor momente mai importante din vasta i sinuoasa istorie a medicamentului, m voi referi n continuare la prima Farmacopee
romn i la unele monografii nscrise n aceasta, abordnd aspectul
meninerii credibilitii terapeutice a unor substane i preparate
farmaceutice sau dimpotriv.
Aprut n 1862, n timpul domniei lui Al. I. Cuza, ntr-o
perioad de mari preschimbri care nu au lsat deoparte nici dome-

niul farmaceutic, lucrarea a fost redactat n latin i romna, n

principal, de ctre C-tin C. Hepites, figur reprezentativ a profesiei. Coninutul Farmacopeei este structurat n trei pri:
- materia pharmaceutica care face referire la substanele
utilizate n practica farmaceutic;
- preparata pharmaceutica care descrie modul de obinere al
diferitelor forme farmaceutice;
- regentia et tabulae varia care menioneaz reactivii folosii n
practica farmaceutic pentru identificri i controlul calitii pre- cum
i diverse tabele.
Cele
301
monografii
care
compun
Materia
Pharmaceutica, menioneaz substanele medicamentoase i
auxiliare, de origine vegetal, mineral i animal, utilizate pentru
obinerea unei game variate de forme farmaceutice. Analiznd
ponderea lor, am consta- tat c 222 de monografii se refer la
produse vegetale (73%), 59 de monografii la substane minerale
(20%) i 20 de monografii la pro- duse de origine animal (7%).
Dei devenite desuete ca urmare a progreselor nregistrate n
domeniul medicamentului de sintez, multe din produsele vegetale
folosite cu aproape 150 de ani n urm i justific i astzi locul
important pe care l ocupau n farmacoterapia vremii: Absintum
herba (pelin: stomahic, vermifug), Allium bulbus (usturoi:
antimicrobian, antimicotic), Anisum stellatum semen (anason: carminativ), Borrago folia et flores (limba mielului: emolient),
Belladonae radix (mtrgun: antispastic i hiposecretor gastrointestinal), Chelidonium majus radix et herba (rostopasc, iarb de
negi: hepatoprotector, hipolipemiant; cheratolitic n utilizarea
extern a latexului), Chamomilla flores (mueel: antiinflamator,
cicatrizant), Cacao semen, Digitalis folia (degeel: cardiotonic),
Hypericum herba florens (suntoare: coleretic, colagog, cicatrizant),
Ipecacuanha radix (expectorant sau emetic n funcie de doz;
ameobicid), Juglans folia (nuc: astringent), Lupulus strobuli (conurile femele de hamei: sedativ), Populus gemmae (muguri de plop),
Lavandula flores (levnic: stomahic, vermifug), Mentha piperita
folia (izm: anestezic local, antiseptic), Ruta herba (emenagog),

Sinapis alba et nigra semen (mutar: rubefiant), Taraxacum herba

et radix (ppdie: depurativ, coleretic-colagog, diuretic), Uva ursi folia
(strugurii ursului: antiseptic urinar), Valeriana radix (odolean:
sedativ) etc.
Se utilizau amestecuri de produse vegetale cu aciune
sinergic cunoscute sub denumirea de Species: Species
amaricantus (specii amare), Species emollientes pro cataplasme,
Species pectoralis, Species lignorum (specii de lemne cu aciune
sudorific) etc. Principiilor active obinute prin extracia din produse vegetale, le sunt destinate cteva monografii: Camphora,
Oleum Citrum, Oleum Lavandula etc. Figureaz de asemenea
monografiile unor oleorezine provenite de la unii arbori exotici ca
de exemplu: Balsamum copaivae, Balsamum peruvianum nigrum,
Balsamum tolutanum, Benzoe (smirna), Olibanum (tmia), Asa
foetida precum i substane auxiliare folosite curent n practica farmaceutic Gummi arabicum, Gummi tragacanthae, Gummi guttae.
Exist de asemenea monografiile Kreosotum, destinat produsu- lui
obinut prin distilri repetate ale lemnului de fag i Carbo ligni
pentru crbunele medicinal de origine vegetal.
n ceea ce privete actualitatea substanele medicamentoase de
origine mineral, sunt de menionat monografiile destinate
acetatului de plumb (Acetas plumbi venalis, sarea lui Saturn; se
folosete la obinerea soluiei de acetat bazic de plumb utilizat ca
descongestionant n aplicaii locale pe tegumente), sulfatului de
aluminiu i potasiu (Alumen venale, piatr acr, alaun; folosit
extern ca astringent), carbonatului de magneziu (Carbonas
magnesiae, antiacid, laxativ), sulfatului de magneziu (Sulphas
magnesiae; laxativ, purgativ, anticonvulsivant), sulfatului de bariu
(Sulphas barytae nativus; utilizat astzi ca substan de contrast n
radiologie ns aciunile pentru care era folosit in epoc nu le
cunosc nc), sulfului (Sulphur venale, pucioas; cheratolitic,
antiparazitar). Celelalte monografii se refer la elemente chimice
(Bismuthum, Cuprum, Ferrum, Hydrargyrum (argintul viu), Iodum,
Phosphorus venalis, Plumbum) sau compui depii tera- peutic,
muli dintre ei cu un grad ridicat de toxicitate: Acidum

arseniosum (oricioaic), Carbonas plumbi venalis (carbonat de

plumb, cerus), Minium (oxidul rou de plumb), Sulphas cadmii
(sulfatul de cadmiu), Sulphas cupri venalis (sulfatul de cupru),
Sulphuretum hydrargyrii rubrum (sulfura de mercur, cinabru) etc.
Argentum foliatum i Aurum foliatum erau folosite ca atare,
sub form de foi, sau ca pulbere pentru conspergarea pilulelor.
n monografiile Cera i Cetaceum se descriu dou din
produsele de provenien animal, cele mai frecvent folosite ca
substane auxiliare n practica farmaceutic de receptur, att n
trecut ct i astzi. Axungia (untura de porc), utilizat i ea mult
vreme la obinerea ungentelor, nu mai este folosit n prezent. Mult
apreciate pentru calitile lor olfactive, ambra (Ambra grisea) i
moscul (Moschus) au fost i ele abandonate. La fel gndceii
(Cantharides), crmsu (Coccionella), cornul de cerb (Cornu cervi) i
cornul ars de cerb (Cornu cervi ustum), oasele de sepia (Ossa
sepia), ochii de raci (Oculi cancrorum) care nu mai prezint astzi
dect valoare documentar asupra evoluiei medicamentului.
Cea de a doua parte a lucrrii, Preparata Pharmaceutica
conine 504 monografii care descriu modul de obinere a unor
forme farmaceutice variate: ape aromatice (Aqua carminativa
simplex, Aqua feniculi, Aqua lauro-cerasi), suspensii care erau folosite dup ndeprtarea sedimentului (Aqua calcis, Aqua magnesiae),
siropuri (Syrupus diacodii, Syrupus ferri iodati, Syrupus papaveris
Rhoeados = sirupu de paparne), emplastre (Emplastrum
miraculosum, Emplastrum anglicanum, Emplastrum hydrargyri), pilule
(Pilulae carbonatis ferrosi = pilule feruginoase, Globuli ad
erysipelas = globulee pentru brnc), soluii alcoolice (Liqior
ammoni caustici annisatum = spiritu de ipirig anisat; Spiritus
formicarum = spiritu de furnici, Spiritus camphorates = spiritu
camforat), soluii apoase (Solutio arsenicalis Fowleri = soluiunea
arsenical a lui Fowleru), tincturi (Tinctura aconiti, Tinctura opii
crocata, Tinctura ambrae aetherea, Tinctura iodii), trochiti
(Trochisci bechici = cofeturi n contra tusei), comprimate (Pastilli
natri bicarbonici = pastile de Vichy) unguente (Unguentum
calendulae = alifia de glbenele, Unguentum hydrargyri mitius =

alifia cu hydrargyru mai blajin, Unguentum cantharidum = alifia de gndcei), vinuri (Vinum stibiatum, Vinum antiscorbuticum,
Vinum colchici seminum) balsamuri (Balsamum vitae Hoffmani =
balsamu de via a lui Hoffmann), decocturi (Decoctum cornum
cervi compositum = decoctu de cornu de cerbu compusu,
Decoctum Zittmanni). De asemenea se descrie modul de obinere a
bismutului purificat i a srii acestuia, n monografiile Bismutum
depuratum i Bismutum subnitricum. Este cunoscut c i n
prezent compuilor acestui element le sunt destinate dou
monografii n Farmacopeea romn ediia a X-a (n vigoare din
1993): Bismuthi subcarbonas i Bismuthi subnitras. De asemenea,
subcitratul de bismut este folosit la obinerea preparatu- lui industrial
De-nol, datorit proprietilor absorbante i pro- tectoare asupra
mucoasei gastrice a srurilor acestui element.
n continuare voi prezenta numai dou preparate:
- Eluctorium aromaticum cum opio denumit Theriaca,
alegerea sa datorndu-se longevitii i faimei meninute timp de
secole care, din pcate, astzi nu se mai justific i
- Limonada citratis magnesiae care este menionat i n
Farmacopeea romn actual
Folosit nc din antichitate, Theriaca se compunea dintr-un
numr impresionant de ingrediente fiind considerat panaceu i
antidot universal. O prim atingere a faimei i-a fost adus n 1745
prin publicarea de ctre W. Heberden a articolului intitulat:
Antitheriaca eseu despre Mithridatum i Theriaca. Cu toate
acestea, continu s fie folosit i s figureze n Farmacopeile europene pn la sfritul secolului al XIX-lea. Formula menionat n
prima noastr Farmacopee se compunea dintr-o serie de pulberi
vegetale, n proporii anume stabilite, la care se adauga opiu puru
foarte subire frecatu i miere depurat pn la obinerea dup
legea artei a eluctoriului de consisten tare.
Limonada citratis magnesiae, cunoscut ca limonada
Rog, este folosit i n prezent pentru proprietile sale purgative
datorate
aciunii ionului de magneziu, ea figurnd ca monografie i n
Farmacopeea a X-a. Limonada citratis magnesiae aerata, numit

limonada gazoas, prezint n plus i aciune antivomitiv. Dei

apar diferene n ceea ce privete raportul componentelor i unele
aspecte legate de modul de obinere, preparatele acestea continu s fie
credibile sub aspect terapeutic.
n concluzie, dei cei 145 de ani derulai de la redactarea primei Farmacopeei romne nu nseamn mult pe scara timpului n
ceea ce privete istoria remediului terapeutic, care din punct de
vedere temporar se suprapune cu nsi istoria umanitii, caracte- rul
exclusiv documentar al unor formule farmaceutice este evident. Pe de
alt parte, perenitatea unor remedii provenite n special din regnul
vegetal este de asemenea de menionat.

Evolutia medicamentului si a actului

farmaceutic
Folosirea substantelor medicamentoase in medicina dateaza
inca din antichitate. Desigur si terapia medicamentoasa a oglindit
totdeauna conceptiile timpurilor. Medicina indiana,egipteana, chineza,
evreiasca antica apar ca o medicina a preotilor avand legatura cu
superstitiile mistico-religioase si de casta.
Primele izvoare in care se vorbeste despre medicamente sunt
operele indiene (Rigveda si Atharvaveda), chineze (Pentsao) si
egiptene (papyrus Ebers). De la indieni arta vindecarii este
imprumutata de tibetani si transmisa chinezilor si japonezilor; in
acelasi timp este imprumutata si de asirieni, medopersi si transmisa
egiptenilor. De la egipteni si direct prin evrei, arta vindecarii trece la
arabi pe de o parte si la greci pe de alta parte; de la acestia la romani si
se raspandesti odata cu dezvoltarea Imperiului Roman in toata Europa.
Pretutindeni arta de a vindeca a trecut prin mai multe faze:

Faza mistica religioasa, in care unicul remediu era invocarea

zeilor. Suferintele provocate de boli ca si moartea depaseau
puterea de intelegere a omului primitive care le-a situate pe

acelasi plan cu alte fenomene care-l inspaimantau si pentru

indepartarea carora trebuia imblanzita furia si mania zeilor.
Din aceste motive arta de a tamadui avea un caracter religios
si era in mana preotilor.

Faza utilizarii rationale a medicamentului cand prin

experienta indelungata s-a ajuns la concluzia ca vindecarea se
poate realiza numai prin administrare de substante terapeutice,
iar medicina se separa de tagma preoteasca. Astfel s-au nascut
n decursul timpului medicamentele.

Scriile vechi datand cu mii de ani inaintea erai noastre citeaza

ca forma farmaceutice frecvent folosite : infuzii , decocturi, vinuri,
pulberi, pilule, unguente si chiar exctracte, clisme, etc.
Tehnica prepararii unor astfel de forme medicamentoase se
intalneste in scrierile vechi chineze, indiene, egiptene, arabe asa cum
era practicata in temple . Filozofii eleni au introdus spiritul stiintific in
sensul explicatiei rationale a fenomenelor naturii , creand intre altele
stiinta vietii adica biologia. Ei au cautat sa scoata medicina din temple
si sa o emencipeze de superstitie si magie dar s-au izbit de rezistenta
preotilor si ignoranta in care era tinut poporul. Majoritatea poporului
insa adora zeii si terapeutica se aplica impreuna cu invocari si inmnuri
adresate zeului sanatatii (Asclepios, Hygeea).
In Grecia antica scoala medicala cu sase sau cinci secole
inaintea erei noastre a trecut la o practica medicala mai dezvoltata
infiintandu-se scoli medicale cere concurau intre ele: scoala din
Knidos (Eirifon si Ctezii) si scoala din Cos (Hippocrate), ei
recunosteau patru lichide (umori) ale organismului -sangele,
mucusurile, bila neagra si cea galbena. acestea formau baza normale a
activitatii vitale a organismului iar turbularea corelatiilor reciproce ale
cantitatii si compozitiei acestor umori provoaca boala . Acest fapt a
obligat pe medici a obligat pe medici sa socoteasca timp de aproape
doua milenii ca medicamente active exclusiv emeticele si laxativele
adaugand la ele venesectia si ventuzele.
Se tinea seama de "dieta" prin care se intelegea stabilirea
regimului alimentar administrandu-se medicamente sudorifice,
diuretice, tonice, analgezice. Cu toata importanta dezvoltarii si
consolidarii stiintei medicale antice de catre reprezentantii scolii

dinAlexandria mai ales: Herofil si Erasistrat , sec. III tratamentul

medicamentos nu a facut descoperiri noi.
Terapeutica Greciei antice este dominate de personalitatea lui
Hippocrate - "parintele medicinei" ,care s-a nascut in insula Cos (450377i.Hr.) si prin scoala sa inaugureaza era rationalismului cu: "De ce
se intampla? ", fata de care nu exista progres. Operele lui Hippocrate
si ale elevilor sai au fost adunate in secolele III-II i.Hr. in timpul
inflorii medicinei alexandrine intr-o colectie numita Corpus
hippocraticum care cuprindea aproape 300 de medicamente. In
conceptia hipocratica acelasi medicament poate avea efecte deosebite
si se folosea dupa doua principii- cel al contrariilor fata de simptomele
bolii (contraria contrariis curantur) sau cel cu efecte asemanatoare
bolii (similia similibus curantur) principii care stau si astazi la baza
terapiei medicamentoase - alopatia si homeopatia. Un aspect deosebit
de important il reprezinta preocuparile etice si deontologice
exprimate in "Juramantul lui Hippocrate" din care se constata ca
cele doua discipline medicina si farmacia erau practicate de aceeasi
persoana.
Scoala stiintifica si practica medicala si cea farmaceutica
apartineau medicilor farmacisti numiti iatros (gr. iatros=medic) ; ea se
desfasura in locuinta acestora- iatreion ( oficina medicinala) iar stocul
medicamentos era pastrat intr-un spatiu apothiki (camara ,depozit).
Acest cuvant este la originea termenului latin apoticarius ajuns astazi
ca : apotheke (germana =farmacie) si apothicairie ( franceza veche
farmacie) , respestiv apotheker sau apothicaire ( farmacist) . alaturi de
medicii propriu zisi (iatros) care-si preparau singuri remediile au
existat
si
vindecatori
care
practicau
empiric
aceasta
scoala pharmakopoles (
gr.
farmakon=remediu,
medicament+ poleo =a vinde) cat si cei care preparau leacuri
vegetale : rhizotomos ( gr. rhiza= radacina + tomao =a taia) .
In greaca veche era folosit cuvantul pharmakon care deriva
din phero =a purta ce a dat substantivele pharma si pharmakon.Initial
a insemnat " ceea ce poarta pamantul " ca apoi sa aiba sensul
de medicament fiind preluat in limba latina sub forma de pharmacum
care a ajuns pana la noi ; el sta la baza multor cuvinte , farmaco fiind
un element de compunere care introduce in termenii medicofarmaceutice de astazi referirea la medicament (ex. farmacografie ,
farmacologie, farmacodinamie, farmacie, farmacopee, etc. ) .

In perioada romana Cornelio Celsius sec. I trateaza probleme

medicale si bilantul scolii medicale din Alexandria , iar in cartea a V-a
din cele opt ale sale rezerva un loc special pentru tratamentul
medicamentos cu descrierea medicamentelor si prepararea lor. In
secolul al II-lea Claudius Galenus , medic roman imparte substantele
medicamentoase dupa puterea lor de actiune in patru grupe de la cel
mai slab la cel mai activ . A compus mai mult de 500 lucrari de
medicina in care o mare parte cuprinde clasificare medicamentelor si
conservarea acestora. Dintre acestea cele 14 carti de Ars magna
( metoda terapeutica) au devenit un indrumar pretios sute de ani mai
tarziu, Galenus fiind socotit " parinte al farmaciei " iar ca omagiu "
stiinta care transforma drogurile in medicamente " s-a numit "
Farmacie galenica" denumire care s-a pastrat pana in zilele noastre.
Dezvoltarea ulterioara a medicinei si tratamentului
medicamentos mergea pe aceeasi cale: autoritatea medicala a lui
Hippocrat si a scolii din Alexandria , a lui Celsius si Galenus a ramas
neclintita in ceea ce priveste principiile generale ale medicinei precum
si ale tratamentului medicamentos. Un eveniment important trebuie
socotit aparitia lucrarii "Canonul artei medicale" in 5 volume a lui
Avicena , medic persan filozof, om de stat care a trait la sfarsitul sec.
al X-lea si inceputul sec. al XI-lea. In al doilea volum al canonului se
vorbeste despre medicamentele simple si actiunea lor iar in ultimul
volum despre medicamente complexe si antidoturi . Unii cercetatori
socotesc opera lui dupa felul sistematic si complet in care sunt puse
problemele ca cea mai proeminenta lucrare din istoria medicinei.
Se atribuie arabilor inceputul organizarii farmaciilor ; ei au pus
bazele normelor pentru prepararea substantelor medicamentoase. Ei
prepara o serie de substante pe care le introduc in terapeutica: saruri
de mercur, argint, acid nitric si clorhidric. Arabii sunt primii care
separa prin lege profesia de farmacist de acea de medic si care
introduc alchimia in Europa.
Diferite popoare din Europa si din insulele invechinate adaptau
si dezvoltau mostenirea medicala din trecut in special tratamentul
medicamentos. Cea mai renumita a fost scoala din Salermo care a
existat din sec al VIII-lea pana in sec al XIII-lea aceasta scoala se
ocupa de adautarea substantelor medicamentoase , desrierea si
aplicarea lor din punct de vedere practic. Acolo au fost introduse
primele retete prepararea apelor medicinale, uleiurilor , siropurilor,

clismelor si mijloacelor externe. De fapt prima farmacie in Europa se

deschide la Neapole in 1140 , la Paris in 1180 , la Praga in 1278, la
Basele in 1250, la Coln in 1248 , la Trogir ( Iugoslavia ) in 1271.
Odata cu aparitia primelor farmacii in partea sudica a Frantei
profesiunea de medic se separa de cea de farmacist printr-o lege
decretata in orasul Arles. Actul de jurisdictie care pune bazele legale
ale farmaciei in Europa Occidentala este dat de Frederick al II-lea in
anul 1240. De acum in colo in istorica lupta a omului pentru pastrarea
sanatatii si vindecarea bolnavilor farmacistul se gaseste alaturi de
medic.
In prima jumatate a sec al XVI-lea s-a evidentiat medicul
Teofrast Hohenhaim denumit si paraCelsius care a pus bazele
extractiei vegetale elaborand procedeele de preparare a tincturilor si a
metaloterapiei si a introdus pentru prima data ideea de principiu
activdiscutand despre necesitate cercetarii " chintesentei" din plante .
In secolul al XV-lea cresterea populatiei oraselor , frecventa
epidemiilor, cererea mare de medicamente, infiintarea farmaciilor
publice, necesitatea introducerii unor norme unitare in prepararea
manipularea, controlul si eliberarea medicamentelor au determinat
aparitia primelor farmacopei ( de la gr. pharmakon=remediu,
medicament + poein = a face ) . prima lucrare a fost "Compendium
aromatariorum" a medicului italian Saladino d' Ascoli tiparita
la Bologna in 1488.
In secolul al XVI-lea Valerius Cordus tipareste Dispenstorium
pharmacopolarum la Nurnberg in anul 1548 prin care se consolideaza
deontologia farmaceutica. Prima farmacopee din lume realizata de un
farmacist este considerata lucrarea " Thesaurus aromatariorum" ,
Milano din anul 1512.
Descoperirile din domeniul stiintei naturii, medicinei si
farmaciei si se succed rapid astfel in 1621 a fost inventat
microscopul . In 1658 este descoperit sulfatul de sodiu , glucoza de
catre medicul farmacistul si chimistul german J.R. Glauber iar in 1672
tartratul de sodiu si potasiu de catre Pierre Seignette. Dupa
descoperirea Americii in sec al XVI-lea in farmacii apar droguri ca :
radacina de ipeca , ceaiul , cafeaua, ciocolata, tutunul, scoarta
de China, balsamul de Peru, frunzele de Jaborandi, tuberculi de
Jalata , radacina de Polygala si altele.

In secolul al XVII-lea se afirma personalitati de mare prestigiu

ca : medicul Thomas Sydenham (1628-1689) care introduce in
terapeutica tinctura de opiu cei poarta numele: Laudanum liquidum
Sydenham ; in anul 1640 farmacistul francez Lazare Riviere introduce
potiunea-limonada Riviere cu rol antiemetic; in anul 1672 Talbot
introduce in Anglia tinctura de China.
In 1657 Sir Christopher Wren a injectat intravenos
medicamente iar Richard Lower este cunoscut pentru experientele de
transfuzie de sange.
Tot in secolul al XVII-lea se publica multe
farmacopei : Pharmacopea Augustana (1613) la Viena Codex
Medicamentarius
Sive
Pharmacopeia
Parisiensis (1638), Dispensatorium Boruso-Branderburgicum (1698)
la Berlin.
In prima jumatate a secolulul al XVIII-lea Hoffman a scris "
Medicina sistematica si rationala" in 9 volume , el introduce in
practica picaturile lui Hoffman . Tot in acest timp au loc cele mai mari
descoperiri din domeniul chimiei astfel Karl Wilhelm Schele (17421786) descopera un mare numar de acizi organici : citric, tartric, uric,
maric, lactic, benzoic, galic, cianhidric cat si glicerina, acidul fosforic,
arsenic, calomel, elemente ca: oxigen clor iar din oase -fosforul.
In anul 1733 medicul englez Thomas Dover (1660-1741)
prepara pulberea de opiu si ipeca numita pulberea Dover cu rol
expectorant iar in anul 1786 Thomas Fowler (1736-1801) medic
englez prepara licuarea de metaarsenit de potasiu utilizat ca tonic .
Secolul XVIII este dominat de marile descoperiri in botanica
Carole Linne ; fizica Alessandro Volta, A.M. Ampere, Luigi Galvani ,
R.A. Reaumur , A.Celsius , A. Baume ; chimie J. Piestley descopera
oigenul dioidul de carbon si oxidul de carbon in anul 1774. Iar in anul
1776 H. Cavendish descopera hidrogenul .
Epoca moderna are cativa reprezentanti de seama : Lomonosof
si Lavoisier care au pus bazele chimiei moderne influentand direct si
dezvoltarea farmaciei . Ei in 1788 au formulat : Legea conservarii
maselor .

Bertholet si Wohler prin lucrarile lor deschid sinteze organice

cai nebanuite. Sunt izolate elemente ca iod , brom , magneziu, si sunt
preparate in stare pura principii active de origine vegetala: F.W.
Serturner in 1806 a descoperit morfina ; P.J. Pelletier si J.B. Caventou
au izolat in 1818 strictina ; colchicina si brucina in 1819 ; emetina in
1807 . In 1819 Oersted izoleaza iperidina ; Runge izolleaza in 1820
cafeina ; Merck in 1848 izoleaza papaverina ; Nieman in 1860
izoleaza cocaina.
Mijlocul secolului al XVIII-lea a dat un militant activ al
medicinei stiintifice bazat pe studiul anatomiei si fiziologiei AlbrechtHaller si o serie de alti savanti .
Samuel Hahnemann 1755-1843 introduce homeopatia ca
metoda terapeutica controversata si astazi . Homeopatia cu toate ca
este legata de terapia medicamentoasa a fost mai putin bazata pe
principii stiintifice .
In anul 1776 ia fiinta la Paris College de Pharmacie iar in anul
1796 -Societte libre des pharmaciens des Paris care creeaza scoala de
farmacie.
In mijlocul secolului al XIX-lea incepe sa se aplice in
medicina pe o scara mare metoda experimentala astfel se introduc in
practica substante care prin inhalatie sub forma de vapori provoaca o
anestezie generala.
Louise Pasteure (1822-1895) pune bazele enzimologiei si
bacteorogiei ceand vaccinul antirabic si infiinteaza institutul care-I
poarta numele (1887) .
In anul 1867 Lister a aplicat acidul carbolic pentru tratamentul
plagilor si in interventiile chirurgicale dovedind importanta
hotaratoare a antisepticilor in chirurgie, acestea cedand locul in cele
mai multe cazuri asepsiei.
In secolul al XX-lea se descopera vitaminele , medicamentele
arsenicale , antisifilitice, chimioterapice, derivatii pirazolonului ,
sulfamidele . Apar forme galenice noi: comprimatele , granulele ,
casete, si fiolaze .

Secolul al XX-lea se remarca prin descoperirea penicilinei care

a deschis domeniul vast al antibioticelor si care constitui una din cele
mai importante realizari ale vremurilor noastre.
In tara noastra pana in secolul al XVI-lea nu au existat
farmacii, asta nu inseamna ca pana in acea epoca in tara noastra nu sau preparat si folosit medicamente. Dupa cum atesta documentele pe
teritoriul tarii noastre existau ca de altfel in intreaga Europa doua
posibilitati de ingrijire a sanatatii : una culta asigurata de medicii
curtilor domnesti si una empirica la care apela populatia . Vechii daci
erau renumiti in arta de a vindeca precum reiese din izvoarele vremii
si putinele cuvinte care s-au pastrat de la daci din care cateva sunt
nume de plate medicinale .
Perioada invaziilor popoarelor migratoare precum si
oranduirea feudala a stanjenit dezvoltarea medicinei si farmaciei
in taranoastra dar in cursul Evului Mediu intre provinciile tarii
noastre au existat stranse legaturi intre acestea .
Inainte de secolul al XIII-lea nu exista data scrise despre
farmacisti si farmacii dar au existat preocupari in acest sensculegatorii si vanzatorii de leacuri vegetale empirice la care recurgea
populatia. Domnitorii tarilor romane aduceau medici din Venetia,
Constantinopol sau din Austro-Ungaria care preparau si medicamente.
Fiind preparate de doctori ele s-au numiti doctorii . In lucrarile lui
Dimitrie Cantemir apare numele de doftorie uzual in sec XVIII si XIX
a ajuns si pana azi sub numele de doctorie ; concomitent se folosea si
termenul de leac.
Medicina calugareasca practicata in manastiri se baza tot pe
materia medicala populara : Tismana sec XIV, Neamt sec XIV ,
Prislop sec XIV.
Infiintarea spitalelor ( Coltea 1715, Pantelimon 1752 in
Bucuresti; Sf. Spiridon 1757 Iasi si altele) aduce dupa sine infiintarea
farmaciilor de spital deservite insa de farmacisti straini. Dupa cativa
ani de la intemeierea spitalelor apar farmaciile particulare.
Prima farmacie publica s-a infiintat in Sibiu in sec. al XIV-lea
si existenta ei o atesta un document din anul 1494. Primul farmacist
roman apare in documente deabia in 1818 la Iasi . Ulterior farmacistii

se organizeaza intr-o corporatie a "spiterilor" in 1836 in Muntenia si in

1854 in Moldova . In documentele vechi din Transilvania farmacistul
este inscris cu denumirea "apothicarius" iar medicamentele sunt
indicate prin termenii " medicamentum" sau " arztnaei" . In provinciile
romane in sec al XVII-lea nu se utiliza inca termenul de farmacist ci
acela de "spiciar" ( 1651, consemnat in timpul domniei lui Matei
Basarab ) sau de " spicear" ( din vremea lui Constantin Brancoveanu)
prin intermediul unor termeni neogrecesti de la cuvantul italienesc
speziale respectiv spezieria deriva vechile cuvinte romanesti de spiter
( farmacist ) si spiterie ( farmacie) .
Termenii de farmacist si farmacie sub influenta franceza apar
pentru prima data mentionati in Tarile Romane in Oranduirea pentru
farmacisti in anul 1819 in 20 de articole indrumar dat sub domnitorul
Alexandru Sutu in Muntenia .
In 1860 se infiinteaza de catre doctor Carol Davila
invatamantul medical si farmaceutic superior care initial a organizat
serviciul medical militar in Romania in 1857 , iar in 1862 Scoala
natioana de medicina si farmacie , Scoala superioara de farmacie cu
durata studiilor de 5 ani la Bucuresti si in anul 1879 la Iasi .
La numai cativa ani de la Unirea Principatelo Moldova si tara
Romaneasca in statul unitar Romania s-a editat prima Farmacopee
Romana aparuta in 1863 si radactata de farmacistul Constantin
Hepites in limbile romana si latina.
Farmacopeea Romana este codul oficial al normativelor care
asigura calitatea medicamentului in tara noastra , stabileste normele de
preparare si control ale medicamentelor oficinale , conditiile de
puritate a materiilor prime, conservarea medicamentelor, etc.
Prevederile facmacopeii au caracter de lege ele trebuie sa fie
respectate de farmacist de industria de medicamente si de medic. In
general fiecare stat isi are farmacopeea proprie.
Ultima Farmacopee Romana editia a X-a este rezultatul
cercetarilor intreprinse in Institutul pentru Control de Stat al
Medicamentului si Cercatarii Farmaceutice "Petre Ionescu Stoian " cu
colaborarea unor specialisti cu preocupari in domeniul
medicamentului din alte unitati de cercetare, invatamant si productie.

Pe parcursul timpului , rolul farmacistului de preparator al

remediilor s-a diminuat , odata cu aparitia industriei farmaceutice care
produce pe scara larga medicamente tipizate conform unor norme si
standarte internationale. Aceasta a permis ca in activitatea sa
farmacistul sa dedice mai mult timp pacientilor fiindu-le un consilier
apropiat in ceea ce priveste medicamentul , modul de administrare al
acestuia, posibilele reactii adverse, sau noutatile terapeutice aparute
,de care, sub recomandarea medicului curant, poate beneficia.

Medicamente care au schimbat

istoria
In zilele noastre este foarte greu sa ne imaginam viata fara
medicamente pentru diverse afectiuni sau fara analgezicele atat de
folosite pentru dureri. Aspirina, penicilina sau pilula contraceptiva fac
parte din vietile noastre, insa nu intotdeauna a fost asa.
Afectiuni precum varsatul sau diabetul reprezentau o sentinta la
moarte pentru cei diagnosticati. Iata cateva dintre medicamentele care
au schimbat istoria omenirii:
1. Aspirina. In 1899 Felix Hoffman a descoperit o veche formula a
unui chimist francez. Hoffman a inceput sa testeze si sa dezvolte
acidul acetilsalicilic, sau aspirina, pe care l-a folosit pentru a trata
artrita tatalui sau.
Multi ani mai tarziu, aspirina a devenit mai mult decat o pilula pentru
tratarea durerilor de cap si a altor dureri minore. Aspirina poate fi
folosita pentru tratarea si prevenirea a numeroase alte afectiuni,
printre care si afectiunile cardiace, infarctul, infertilitatea, Alzheimer

sau atacul cerebral.

2. Penicilina. In 1928, Alexander Fleming a facut una dintre dintre
cele mai mari descoperiri ale lumii printr-un accident. Penicilina este
produsa chimic din culturi de mucegai care au proprietati
antibacteriene. Descoperirea penicilinei a deschis drumul dezvoltarii
antibioticelor si a altor medicamente miraculoase care au salvat vietile
a numeroase de oameni.
Inainte de descoperirea penicilinei singurele medicamente pentru
tratarea infectiilor bacteriene au fost chinina, arsenicul si
medicamentele cu sulf care erau extrem de toxice.
3. Morfina. Morfina a fost descoperita in 1800 in Germania. Era o
substanta atat de puternica incat medicii au denumit-o dupa zeul grec
al viselor, Morpheus. Initial a fost folosita pentru a inlatura durerile,
dar si pentru tratarea alcoolismului si a altor boli. Creeaza insa
dependenta si a fost folosita doar in tratarea durerilor severe.
4. Pilula contraceptiva. In 1957 pilula contraceptiva a fost lansata pe
piata ca tratament pentru dereglarile ginecologice. A jucat un rol
important in eliberarea sexuala a femeilor care acum se puteau bucura
de sex fara frica sarcinilor nedorite. Atunci cand este folosita
corespunzator, pilula contraceptiva este foarte eficienta in prevenirea
sarcinilor, insa este folosita si pentru reglarea problemelor menstruale
si a acneei.
5. Insulina. In 1920 cercetatorii canadieni Charles Best si Frederick
Banting au descoperit insulina, un hormon care reduce nivelul de
zahar din sange. Inainte de aceasta decoperire, diabetul era o sentinta

la moarte pentru persoanele diagnosticate. Datorita acestei descoperiri,

diabeticii pot controla aceasta afectiune si pot duce vieti normale.
6. Vaccinuri. In anul 1796, Edward Jenner a descoperit primul vaccin
atunci cand a folosit substate din varsatul bovin pentru a crea agenti
imunitari pentru varsat. Descoperirea sa a dus la eradicarea varsatului,
o boala care a dus la decesul a peste 300 de milioane de persoane la
inceputul secolul XX. Vaccinurile reprezinta cea mai eficienta metoda
de a controla afectiunile infectioase.

De la medicamente la droguri
ilegale. Istoria consumului de plante
halucinogene
n urm cu doar 100 de ani, droguri interzise astzi prin lege erau
prescrise de medici ca tratament, sub diferite forme. Folosirea acestor
plante halucinogene dateaz din cele mai vechi timpuri, acestea fiind
utilizate iniial n scopuri religioase, ulterior fiind descoperite i
calitile lor curative.
n sens larg, prin cuvntul drog se nelege orice substan care
provoac o modificare biochimic asupra creierului sau trupului. n
sens particular ns, definiiile sunt mult mai contestate.
De exemplu, tutunul i alcoolul nu sunt considerate droguri, iar
susintorii consumului de cannabis susin c aceasta este o plant

medicinal, nu un drog. La fel, membrii triburilor care consum

ritualic ayahuasca sau kava ar fi uluii dac li s-ar spune c prin aceste
ceremonii se drogheaz.
S nu uitm de un drog numit soma (termen preluat apoi, cu un alt
sens, n celebrul roman al luiAldous Huxley Minunata lume nou),
despre care scriu att Vedele, vechile texte sacre indiene, dar
i Avesta, scrierile zoroastrienilor, care o numesc haoma.
Este vorba de o plant din care se poate obine o poiune sau o butur
pe care o consumau zeii i care le conferea acestora puteri
supranaturale, inclusiv nemurirea.
Oamenii care tiau care este aceast plant o puteau folosi la rndul
lor, pentru a comunica mai bine cu zeii. Nimeni nu tie despre ce
plant era vorba n aceste texte, dar e posibil s fi fost de
faptcannabisul sau ephedra sinica.
Un alt candidat important este ns ciuperca halucinogen Amanita
muscaria, care era folosit de triburile din Siberia din cele mai vechi
timpuri.
Efectul terapeutic al plantelor halucinogene
Un papirus egiptean din jurul anului 1.600 .e.n. descrie pentru prima
dat folosirea n scop terapeutic a macului. Nu se tie ns dac planta
era folosit ca opiu sau ca aliment ori n scopuri religioase. Cert este
ns c era recunoscut pentru calitile sale analgezice.
Trebuie precizat ns c n trecut medicamentele nu erau folosite cum
sunt acum, prin recomandri general valabile, ci erau concepute

special pentru fiecare pacient n parte. Prin urmare, fiecare tratament

era unic.
n plus, terapeuii erau nevoii s valorifice la maxim i efectul
placebo, avnd n vedere c numrul de remedii erau limitat i deseori
acestea erau prea puin eficiente.
Pedanius Dioscorides, nscut n Asia Minor, a fost printre primii care
a notat efectele diferite pe care le au anumite cantiti din aceeai
plant asupra pacienilor. El a observat c o doz mic poate calma un
bolnav agitat, o doz mare l face s-i piard cunotina, n timp ce o
doz i mai mare l va ucide.
Plantaie de cannabis
Timp de 1.500 de ani, tratatul su de medicin a fost considerat valabil
i folosit de medicii din Europa medieval. Prima facultate de
botanic a fost nfiinat n anul 1533, n cadrul Universitii din
Padova. Astfel, plantele au ajuns s fie mult mai bine cunoscute i au
aprut cataloage ilustrate.
n aceast perioad apar menionri ale cannabisului, dar la nceput nu
pentru efectele sale psihotrope. Cnepa era folosit pentru textile, dar
i n scop medicinal, ca tratament la durerile de cap.
n secolul al XVI-lea este stabilit categoria plantelor narcotice,
printre care este menionat opiul, dar i alte plante, cum este
belladonna sau mandragora, care, combinate i consumate n doze
mari nu mai au efect terapeutic, ci devin droguri care afecteaz
puternic creierul.

Dup cucerirea Lumii Noi, europenii au avut acces la tot mai multe
plante energizante. Au descoperittutunul, ciocolata, dar i frunzele de
coca, pe care amerindienii le mestecau ca s alunge somnul i foamea,
dar i ciupercile halucinogene ale aztecilor, prin care acetia credeau
c intr n comuniune cu demonii.
n aceast perioad, Theophrastus von Hohenheim, cunoscut mai bine
drept Paracelsus, a colindat lumea, punnd bazele unor noi tratamente,
axate de substane concentrate i rafinate. Multe din pudrele i
tincturile sale aveau un puternic efect halucinogen.
De exemplu, sticluele care conineau ulei dulce de sulf erau de fapt
pline cu eter, substan care avea s fie folosit mai trziu ca
anestezic, revoluionnd astfel medicina.
Tot Paracelsus a inventat celebrul laudanum, o tinctur care coninea
opiu i alcool, prezentat de discipolii si drept un panaceu, care
alung orice durere i aduce somnul.
Aceste sticlue, uor de procurat i recomandate pentru diferite
probleme de sntate, au dus curnd la apariia unor cazuri de
dependen, poate printre primele din istoria modern.
Samuel Taylor Coleridge, de exemplu, consuma regulat opiu, pentru a
scpa de insomnie, anxietate i migrene. Nu ezita ns s laude
efectele plcute, neateptate ale medicamentului, care i producea o
stare de euforie.
Fumtori de opiu
n scurt, timp, celebru poet i filofoz englez a nceput s procure opiu
doar pentru propria sa plcere.

Discipolul su, Thomas De Quincey, nu a ezitat s relateze ntr-o serie

din revista London Magazine, n 1821, efectele pe care le avea asupra
sa consumul acestui drog, n confesiuni ct se poate de sincere.
El considera opiul mai puin nociv ca alcoolul, pentru c ajuta la
stabilirea unui echilibru mental, declara el. Curnd ns, aceste plceri
considerate nevinovate au dus la instalarea dependenei, cu toate
problemele care o nsoesc.
Cannabisul a devenit tot mai cunoscut n Europa, dei sortimentul de
cnep cu efecte psihotrope este cel care se gsete n Asia i n lumea
arab. Cteva sortimente de Cannabis sativa au fost identificate ca
plantele folosite de consumatorii euforici de hai descrii
povetile 1001 de Nopi. i trupele lui Napoleon au comsunat acest
drog n anul 1800, n timpul campaniei din Egipt.
Prima relatare despre efectele cannabisului aparine unui medic
psihiatru din Paris, Jacques-Joseph Moreau de Tours, care a plecat n
Egipt n anul 1836 alturi de un pacient bogat.
El a observat c n lumea arab erau mult mai puine cazuri de boli
psihice dect n Europa. La ntoarcere, a adus cu el hai, o past
verde fcut din rina plantei i ndulcit cu zahr i diferite
condimente.
Dup ce a consumat cteva grame din aceast past, a avut halucinaii,
pe care le-a considerat similare celor descrise n basmele arbeti.
Ulterior, a folosit acest drog pentru a experimenta personal strile pe
care le triau pacienii si.

n plus, el a recomandat haiul i unor scriitori, care puteau descrie

apoi efectele drogului n creaiile lor literare. Scriitori celebri au fost
interesai s ia parte la acest experiment: Honore de Balzac, Gerard de
Nerval, Alexandre Dumas, Gustave Flaubert i Charles
Baudelaire, toi relatnd n cteva din creaiile lor despre consumul de
hai.
n jurul anului 1850, medicul italian Paolo Mantegazza a plecat n
Argentina, unde a consumat frunze de coca, alturi de indienii care
aveau acest obicei. El a descris apoi ntr-o carte efectele plantei:
reduce foamea i oboseala, iar n doze mari provoca o stare de
euforie.
n 1860, chimistul Alfred Niemann a obinut din 25 de kilograme de
frunze de coca un alcaloid alb, cristalin, pe care l-a numit cocain.
Drogul a fost folosit abia zeci de ani mai trziu, ca experiment pe nite
soldai bavarezi.
Cocain
Un medic german a dat soldailor cocain amestecat cu ap i a
observat o cretere a rezistenei acestora. El credea c drogul poate
nlocui hrana i odihna chiar i timp de o sptmn. Ideea i-a atras
atenia unui tnr neurolog, nimeni altul dect Sigmund Freud, care a
experimentat la rndul su efectele cocainei.
A fost uimit de strile foarte intense pe care i le producea cocaina,
ntr-o epoc n care cele mai multe droguri erau folosite ca sedative
(opiu, morfin), n timp ce stimulentele erau foarte puin i slabe (ceai,
tutun, cafea, alcool).

Colegul su, medicul Carl Koller, i-a dat seama c poate folosi
cocaina ca anestezic n chirurgia oftalmologic, acesta devenind apoi
principalul rol terapeutic al drogului.
Curnd, cocaina a fost introdus pentru consumul larg n buturi
tonice, cum sunt unele vinuri i n Coca-Cola, fiind prezentat ca tonic
nervos i remediu pentru isterie, migrene i melancolie.
Reclam la cocain, recomandat ca tratament pentru durerile de dini
la copii
Tot n aceast perioad au aprut forme mai pure ale cocainei pudr
sau soluii, produse chiar de companii farmaceutice i recomandat ca
tratament pentru orice problem medical.
i cannabisul a ctigat muli adepi, fiind tratamentul preferat la
medicului regal John Russel Reynolds, care l prescria reginei Victoria
ca remediu pentru migrene i pentru durerile din timpul travaliului.
Consumul acestor droguri a devenit ceva att de obinuit i de la
mod nct eroul Sherlock Holmes, creaia scriitorului Arthur Conan
Doyle, a fost prezentat ca dependent de cocain injectabil.
Din anul 1914, autoritile americane au nceput reglementarea
consumului de droguri, interzicnd comercializarea acestor substane
n alte scopuri dect cele medicale.
n anii urmtori, legi similare au fost date i n Europa, stabilindu-se
astfel care sunt substanele considerate ilegale. Aceasta este perioad
n care farmacitii i chimitii au nceput crearea drogurilor de sintez,
printre care heroina i amfetamina, pentru a le oferi ca nlocuitori la
produsele interzise.

Sticlu cu heroin, folosit ca tratament

n 1943, un halucinogen mult mai puternic a fost creat, n laboratorul
chimistului Albert Hofmann,care a ncercat s obin dintr-un soi de
ciuperci un medicament pentru tratarea hemoragiilor. Astfel s-a
nscut LSD-ul (lysergic acid diethylamide), iar efectele pe care le are
n schimbarea percepiei sunt uluitoare.
Acest drog era folosit la nceput de psihoterapeui, care considerau ca
pacienii aflai sub infleuna LSD pot relata mai uor despre traumele
suferite. Utilizarea lui s-a extins rapid, acest drog devenit preferatul
vedetelor de la Hollywood. Din anul 1963 a fost interzis.

Plante halucinogene folosite n ritualuri religioase

Cele mai vechi artefacte arheologice care atest folosirea plantelor
halucinogene sunt dou pipe realizate din oase de pum, care dateaz
din jurul anului 2.000 .e.n. Au fost descoperite n anul 1973 ntr-o
peter din Anzi, n nord-vestul Argentinei.
Pipele fuseser folosite pentru a fuma semine ale
arbustului Anadenanthera, care coninedimethyltryptamine (DMT).
Acesta este unul din cele mai puternice i cunoscute halucinogene
naturale. Cnd este fumat, produce ameeal i stri de vom, dar i
cteva minute de viziuni stranii, puternice.
DMT este folosit i acum de amanii din bazinul Amazonului, care au
convingerea c aceste plante pot transforma oamenii n animale, n
special n feline sau erpi.
Prepararea buturii ayahuasca

n prezent, triburile amazoniene folosesc pudre i infuzii de plante

care conin DMT, cum este n special ayahuasca. Interesant ns c
experienele pe care le descriu nu sunt plcute, ci nfricotoare, prin
urmare plantele nu sunt folosite n scop recreativ, ci ca o experien
spiritual traumatizant, dar n acelai timp nltoare.
De asemenea, amanii consider c atunci cnd consum aceste
substane capat puteri supranaturale, i pot vindeca de boli pe oameni
i pot prezice viitorul.
Triburile din Pacificul de Sud consum deseori kava, o butur fcut
din rdcinile plantei Piper methysticum. Pe lng efectele
halucinogene, aceast plant are un rol antifungic i anticabterian, de
aceea n triburile care consum kava se ntlnesc mai puine cazuri de
sifilis dect n triburile vecine.
Printre efectele stranii ale acestei buturi se numr o sensibilitate
exagerat la sunete i lumin, astfel nct consumatorii nu pot vorbi
dect n oapt. Cteva ore mai trziu, cei care au but kava se bucur
de un somn profund, odihnitor.
Tineri care beau kava
Spre deosebire de consumul de alcool, kava pare s aib efecte
benefice, fcndu-i pe consumatori mai generoi, mai sensibili i
sociabili, de asemenea foarte linitii, capabili s poarte o conservaie
plcut.
Astfel, kava poate fi comparat cu celebra Pip a Pcii, fumat de
amerindieni cnd doreau ncetarea ostilitilor i stabilirea unor relaii
amicale. Rdcinile de kava se ofer i cadou, inclusiv la nuni i

funeralii, fiind de asemenea cunoscute ritualurile de mpcare ntre

efii de triburi, cu ocazia crora consumau aceast butur.
But n cimitir, n timpul rutualurilor funerare, kava i ajuta pe
oameni s intre n legtur cu sufletele celor decedai.
n Mexic, triburile de indieni consumau n scopuri
religioase mescalin, substan halucinogen care se regsete
n cactusul peyote.
Efectele puternice ale plantei i-au atras atenia etnografului James
Mooney, care a luat parte la un ritual de acest fel al indienilor Sioux.
Ulterior, un chimist din Leipzig a reuit s obin, n 1890, o form
sintetic a mescalinei.
Considerat un experiment, nu un drog, substana a fost folosit de
muli artiti care doreau s-i stimuleze astfel abilitile
creative. Aldous Huxley a scris n celebra sa carte, La porile
percepiei, despre efectele consumului de mescalin.