Productia sa teatrala, concentrata pe conflictul dintre instinctul vital al individului si

conformismul ipocrit al societatii, se situaeaza ideal intre naturalism si expresionism, ale

caror trasaturi stilistico-formale le poseda, dar cu care nu vrea sa aiba nimic a face. Poate
fi considerat, impreuna cu Brecht, precursorul teatrului modern. Autorul sustine ca-n viata
omului exista o puternica componenta instinctuala care se manifesta printr-un vitalism
sanatos; ipocrizia burgheza si conformismul social condamna si reprima asemenea
manifestari, declarandu-le amorale si eronate. Aceasta epoca este de o brutalitate
nemiloasa, iar autorul o reprezinta cu o brutalitate pe masura. Viata lui Wedekind este o
lupta continua: ca artist se simte oprimat de conventiile sociale, iar cu curentele literare
contemporane ca naturalismul si impressionismul nu vrea sa aiba nimic a face. Numai
exclusii sociali, cei care s-au detasat de societatea burgheza pot fi considerati capabili de
un asememenea avant liberator ca cel care sta la baza intregii productii teatrale a
autorului. Wedekind lupta neintimidat pentru emanciparea trupeasca.
Opera lui W., anticipeaza cu un deceniu expresionismul, prezentandu-i toate aspectele
estetico-formale: un limbaj intepator, simbolic, gustul pentru grotesc detectabil in
caracterizarea personajelor, care sunt ca niste marioneta miscate de propriile lor instincte
vitale. Pornind de la ideea de a prezenta realitatea care il inconjoara, autorul ajunge sa se
indeparteze de naturalism, intrucat pe parcursul operei, isi propune sa provoace
spectatorul apeland la efectele scenice. Protagonistii dramelor sale in general se situeaza
la mijlocul drumului intre naturalism si expresionism, si sunt personaje in contradictie
directa cu societatea.
Desteptarea primaverii, comedie tragi-comica, este opera sa cea mai de succes, chiar
daca succesul ei se bazeaza pe scandal. Originalitatea dramei vine recunoscuta numai
dupa executia renhardtiana din 1906.
Drama este divizata in 19 scene scurte, aparent aproape detasate una de alta, tehnica
care mai tarziu va fi definita preexpresionista, precum scena finala din cimitir ar fi
definita presuprarealista. In toata opera sunt 38 de personaje. Grupul minorilor e
constitui din Wendla, Melchior, Moritz si alti 11 copii din categoria lor de varsta, fie colegi
clasa, fie din scoala de corectie. Grupul adultiro este alcatuit de cuplul Gabor, pensionatul
Steifel, dn Bergman, si alti adulti (rude ale protagonistilor, profesori, doctorul si preotul);
la final va fi si figura omului mascat.