Freedom can be an empty cup from which everybody wants to drink.

- Ray Lamontagne
Citesc o carte a sociologului Catalin Zamfir si el a subliniat aici un aspect foarte interesant, anume
ca comportmentul este conditionat de nivelul de cunoastere al individului. O ideea oarecum
evidenta la prima vedere, care dusa mai departe poate explica de ce ordinea care se incearca pare,
mai presus de toate, sa ne tina departe de propria ignoranta.
Astfel, daca luam exemplul unui om care nu este informat cu privire la legile fizicii la pericolul la
care expune atunci cand inoata in largul marii, observam necesitatea existentei geamandurilor care
descriu limita pana la care acesta este in siguranta. Totusi, mintea imi spune ca este absurd sa i se
impuna cat de departe poate inota, atat timp cat libertatea sa de a explora nu incalca libertatea
altcuiva. Este adevarat, in situatia nefericita in care s-ar inneca, ar implica interventia salvamarilor
si a ambulantei , ar crere mobilizarea unor forte umane care sa repare unde s-a gresit. Totusi, imi
pare ca traim intr-un mediu securizat, menit sa protejeze individul pana in punctul in care ii refuza
dreptul bazic, ca sa nu-i zic necesitatea de a cunoaste, fata in fata, forta elementelor naturii.
Selectia naturala cred eu are la baza un principiu fundamental- ceea ce nu ma invinge, ma invata.
Astfel fie dispar, fie evoluez. Datorita mediului artificial extrem de protectiv in care gasim astazi
omul, indraznesc sa spun ca pe scara evolutiei, momentan inregistram un punct de stagnare.
Unul dintre subiectele care ma revolta caci imi pare complet aberant in ordinea lucrurilor de jur
imprejurul nostru este ideea de penitenta si mai concret masurile considerate de reabilitare. Cand
am terminat facultatea, am vrut sa fac master de Devianta sociala si criminalitate, dar erau necesare
studii de psihologie, pe care, intr-un final, in ciuda avantului, nu le-am mai urmat. Am continuat
insa sa reflectez la aspectele astea si, in consecinta, viata m-a purtat prin diverse medii de unde am
avut posibilitatea sa cunosc dedesubturile unor minti corupte, pe alocuri cu pretul propriei siguante.
M-am avantat sa inot dupa geamandura, iar viata mi-a aratat cum sa ma lupt cu curentii. Am aflat ca
avem puterea sa dam evenimentelor cursul dorit, chiar daca uneori, pentru a ne salva, trebuie sa
renuntam la control si chiar sa ne scufundam, esential este insa sa nu inghitim apa. Am inteles ca
puterea fortelor distructive care ne inconjoara este un instrument in mana selectiei naturale si am
inceput sa ma tem, sa o respect, avand mereu grija sa nu o hranesc in forul propriei fiinte. Un
paragraf scarjolit in piatra pe care l-am citit langa o manastire zicea Fericiti facatorii de pace,
caci aceia fiii lui Dumnezeu se vor numi. Dumnezeu este mai presus de toate iubire, iar asta
implica sa dam celorlalti dreptul la greseala. Pedepsindu-i, in loc sa-i ajutam, nu facem decat sa
hranim monstrul. Chiar si inchis, el nu se va supune transformarii, caci asta tine de alchimii
launtrice pe care doar atentia concentrata le poate declansa.
Totusi, cred ca exista desigur niste limite pe care capacitatea umana le intalneste. Un prieten a
folosit candva o analogie foarte frumoasa- Pacatul este ca un copac, cu cat rezista mai mult in
timp, cu atat are radacini mai adanci si este mai greu de smuls. Aici ar putea fi deschisa o alta
discutie cu privire la semnificatia notiunii de pacat, dar am atins deja subiectul asta in unele dintre
corespondentele purtate in trecut cu acelasi prieten, care exista deja pe blog. Pe scurt, puterea
corupe, iar persistenta in eroare o transforma intr-o norma.
Libertatea era punctul de pornire al reflectiei. Aceasta notiune abstracta pentru care candva era
necesar sa ne luptam, acum a fost pur si simplu externalizata, pusa in mainile fortelor de ordine care
ii traseaza granitele. Ori in momentul in care ne-a fost smulsa am pierdut insasi capacitatea de a ne
cunoaste propriile limite.
Ce este omul instrainat de nemarginitul din el? Ce vede omul zilelor noastre atunci cand priveste
spre cer? Il sperie formele de neinteles ale norilor, il plictiseste miscarea lenta a stelelor? Se aude
oare pe el insusi in vidul dintre origine si plus infinit?

Ma intorc la ideea initiala, aceea ca actiunile sunt determinate de gradul de cunoasterea al situatiei.
Dar cunoasterea devine greu accesibila in contextul in care faptele ne sunt determinate de un set
riguros de reguli si coordonate. Caci lucrurile sunt ciclice, iar actiunea naste la randul ei cunoasterea
empirica. Cea stiintifica, dobandita din carti poate fi asimilata, conditionata desigur de potentialul
memoriei, al intelectului, de imaginatia care ii permite sa experimenteze anumite experiente in
lumea sa launtrica. Oranduirea cuvintelor este sterila fara o matrita proprie care se suprapune.
Putem, in cel mai bun caz, inmagazina informatie pe care sa o organizam coerent, formand astfel
filtrul prin care se trece situatia.
Si ca sa inchei abrupt , schitand un portret al libertatii, o sa amintesc niste vorbe pe care le admir
profund ale lui Ion Ratiu- Stiu ca eu am dreptate si tu nu, dar pentru dreptul tau de a nu avea
dreptate eu sunt dispus sa mor.