Hanu-Ancutei

de Mihail Sadoveanu
Capodopera a naratiunii romanesti, a fost tiparita in 1928 si deschide seria marilor opere sadovenieine.
Este alcatuita din noua povestiri, fiind cea mai stralucita creatie lirico-epica a lui Mihail Sadoveanu. Aceste
povestiri sunt relatate intr-un singur loc, la Hanul Ancutei, de catre taranii moldoveni ce poposeau aici pentru
odihna si petrecere, istorisind, in jurul focului, intamplari la care au participat sau pe care le-au auzit de la altii.
Valoarea incontestabila a acestei creatii sadoveniene consta in frumusetea deosebita a
limbii si vraja stilistica, observatia realista patrunzatoare in surprinderea destinelor omenesti,
canoarea romantica in dezvaluirea sentimentelor si tainelor sufletesti, cadrul de legenda si
atmosfera poetica in care se petrec faptele povestite. De aceea, George Calinescu a
asemanat Hanu- Ancutei cu Decameronul lui Giovanni Boccaccio, avand ca argument
temele diverse ale povestirilor, precum si faptul ca fiecare dintre ele are un alt povestitor si toate
se deapana intr-un singur loc.
Subiectul povestirilor
Iapa lui Voda este o snoava, avand inceputul de basm, intamplarile petrecandu-se
intr-o indepartata vreme, demult , cand oamenii au vazut un balaur negru in nouri si niste
pasari mari care vesteau razboi si belsug la vita de vie. Oamenii din Tara-de-Jos au facut atata
vin ca nu mai aveau unde sa puna mustul si-au pornit sa duca vin spre munte.
Comisul Ionita venise la han, calare pe un cal pintenog de trei picioare , care era calul
din poveste inainte de a manca tipsia cu jar.
Intamplarea paovestita are legatura cu iapa din care se tragea acest cal si care se
petrecuse pe vremea lui Mihai Voda Sturza si-l are ca protagonist pe comisul Ionita atunci cand
era tanar si cand hangita era cealalta Ancuta, mama acesteia . Dupa ce se odihnise la han,
comisul Ionita ureaza sanatate unui boier care tocmai se oprise la han si care-l intreba de unde
este si incotro se duce. Ionita ii relateaza ca este razes din Draganesti, de langa Suceava si avea
de gand sa mearga la Voda, ca sa-i rezolve un proces pe care-l avea de multi ani cu un corb
mare boieresc , pentru pamantul mostenit din mosi- stramosi. Comisul Ionita ducea cu el toate
documentele doveditoare, iar daca nici Voda nu-i va face dreptate, atunci sa pofteasca maria sa
sa-i pupe iapa nu departe de coada ! . Ajuns la Curtea Domneasca, Ionita constata ca ca boierul
cu care vorbise la han era insusi Voda. Acesta ii face dreptate si-l intraba ce s-ar fi intamplat daca
nu i-ar fi rezolvat necazul. Ionita ii raspunse razand : Eu vorba nu mi-o iau inapoi.Iapa-i peste
drum !
De aceea, spune el acum, toti trebuie sa se uite la calul sau cel roib, ca la un lucru rar,
pentru ca el se trage din Iapa lui Voda.
HARALAMBIE este povestita de calugarul Gherman, care coborase pentru rpima oara
de la schitul de munte si se ducea la Iasi.Toti se uita cu uimire cum s-a ridicat parintele
Gherman din barba sa , ca si cand pana atuncistatuse intr-un caier urias, iar imaginea a fost
impresionanta prin reliefarea extraordinara de sugestiva a personajului. El se nascuse in satul
Bozieni si nu-si cunoscuse tatal, fusese crescut doar de mama lui, iar cand aceasta murise, a fost
trimis la Manastirea Duraului ca sa rascumpar pacate trecute . Gherman se ducea acum la
biserica Sf. Haralambie din Iasi, ca sa se roage pentru iertarea pacatelor parintilor.

Haralambie fusese un arnaut domnesc care se facuse haiduc si multi boieri si

negustori si norod avusera de suferit din cauza cruzimolor lui. Voda Ipsilant a dat porunca sa fie
prinsi vrajmasii, dar mereu biruia Haralambie, care se tragea pe poteci si prin munti numai de
el stiute. Atunci, Domnitorul a luat hotararea sa-l trimita pe Gheorghie leondari, fratele
haiducului, care era tufecci-basa, om cinstit si viteaz , singurul care putea sa-l prinda, pentru
ca ii cunostea obiceiurile si salasurile. Dupa o haituire de opt zile, Haralambie s-a refugiat acasa
la Gherman, care era copil si-l cunostea, pentru ca venea deseori pe la el si-l mangaia pe crestet.
Abia acum isi da seama copilul ca acesta era tatal lui. Casa era inconjurata de oamenii lui Voda,
condusi de Gheorghie, care, dupa ce si-a somat fratele sa se dea prins, l-a pacalit cu hamgerul
si l-a doborat .
Gheorghie s-a infatisat la Divan si a pus capul fratelui sau pe naframa rosa, la picioarele
lui Voda , apoi a cerut sa fie eliberat din armata domneasca si lasat sa se retraga pe
pamanturile lui . Apoi, pentru durerea si ispasirea sa si pentru iertarea sufletului cel
ratacit , a construit o biserica in Iasi, cu hramul Sfantului Haralambie, la care se ducea calugarul
Gherman sa se inchine pentru iertarea pacatelor parintilor sai.
Dupa ce isi revine din tulburarea produsa de istorisirea monahului, comisul Ionita le spune
oaspetilor ca o sa le povesteasca ceva cu mult mai minunat si mai infricosator .
BALAURUL este povestita de mos Leonte, care vazuse balaurul atunci cand era
flacau trecut de douazeci de ani , pe cand invata de la tatal sau mestesugul de zodier si
vraci .
Traise pe vremuri, in satul Tupilati, un boier mare si fudul , pe nume Nastasa Bolomir,
care avea o barba mare cat o coada de paun . El fusese insurat prima oara cu fata unui boier,
care neputand indura maniile si asprimile lui , s-a intors plangand la parintii sai. A doua
nevasta era vaduva unui grec, Negrupunte, femeie frumoasa si bogata, care a murit dupa doi
ani, cand devenise galbana si ovilita . Desi toate femeile fugeau de boier, caruia i se dusese
vestea ca-i mureau nevestele, Nastasa Bolomir s-a insurat prin surprinderea tuturor, cu o copila
ca de saptesprezece ani , care radea parca era soarele si pe care o adusese de la Iasi.
Cucoana Irinuta nu se ofilea, ba, dimpotriva, era imbujorata si vesela, iar boierul era din ce in ce
mai posac si-i facea toate poftele.
Intr-o zi boierul veni la tatal lui mos Leonte ca sa-i destainuiasca rusinoasa comportare a
sotiei sale, care-l insela cu Alexandrel Vuza, fiul vornicului si sa-l roage sa-i citeasca in zodii.
Temandu-se pentru ce ar putea pati femeia zodierul ii spune boierului ca toate cele aflate de el
sunt vorbe mincinoase, ca Irinuta avea sa se intoarca la Roman, asa cum ii promisese.
Zodierul se duce apoi in graba mare la hanul celeilalte Ancute si-i spune ca boierul isi
banuieste nevasta si ca el se teme pentru ce o sa pateasca Irinuta la intoarcere. Hotarat sa o
astepte la han pentru a o preveni, tatal lui mos Leonte opri trasura in care era cucoana Irinuta
insotita de tanarul si frumosul Alexandrel si le spune de primejdie. Tocmai atunci, intr-un nor de
pulbere, vine ca vantul boierul cu slujitorii dupa el si porunceste ca zodierul sa fie jupuit de piele
pentru necredinta, iar Irinuta si Alexandrel sa fie legati de rotile carutei si sa fie dusi numa-ntr.o
goana la Iesi, pana-n ogada la sfanta Mitropolie ! . Cuconita a sarit insa, sprintena, subtire si
manioasa ca o vipera si l-a infruntat cu ura pe barbatul ei, iar copilului Leonte i s-a parut ca-i
crescuse ghiare la maini si cornite in par. Dintr-o data cerul s-a miscat rotindu-se, un muget
ingrozitor a umplut vaile si totsi cei de fata au vazut balaurul venind in vartej rasucit, cu mare
iuteala, luandu-l pe boier si amestecadu-i barba cu vartejul , arucandu-l aproape mort intr-o

rapa. De aici i s-a tras boieruli Bolomir moartea , iar de Irinuta, dracusorul cel balan , nu s-a
mai auzit nimic si nimeni n-a mai vazut-o vreodata.
Fantana dintre plopi este o idila. Im lumina soarelui auriu care stralucea intr-o
liniste ca din veacuri , oaspetii de la hanul Ancutei zaresc pe drum un calaret care, nu peste
mult timp, poposi si el la han.Comisul Ionita il intampina cu bucurie, recunoscand in drumetul
singuratic pe Neculai Isac, capitan de mazali. Ancuta o auzise pe mama ei vorbind despre acest
capitan, pe care erau sa-l omoare niste tigani , o poveste infricosata pe care nu o mai
tinea minte.
Ancuta ii aduce oaspetelui un cofaiel plin si o ulcica noua , lautarii venisera mai
aproape, sunand din strune , iar comisul Ionita il invita sa cinstim domnia ta o ulcica de vin
nou si-l roaga sa le povesteasca intamplarea de demult . Neculai Isac accepta sa bea vinul,
care este bun in tovarasie, numai dragostea cere singuratate .
Capitanul Isacisi incepe povestea petrecuta in tinerete, cu douazeci si cinci de ani inainte,
cand ii placea sa cutreiere Moldova, spre disperarea mamei sale, care dadea leturghii la biserica
pentru ca el sa se linisteasca pe drumuri si sa se insoare.
Intr-o toamna, tot pe vremea celeilalte Ancute, pe can ducea antale cu vinuri la Suceava.
Poposise la un han si era bezmetic si singur ca un cuc pentru ca il parasise iubita. Intr-o
sambata, pe la toaca , Neculai mergea ingandurat pe drumul spre Suceava, cand pe malul
unei garle vede o liota de tigani , care, incercand sa prinda peste, racneau si topaiau ca
niste diavoli . Tanarul vede o fetiscana de optsprezece ani , cu o fusta rosie, care il tulbura
peste masura, parca-as fi inghitit o bautura tare . Tigancusa, Marga este certata de un
tiganmai batran, pentru ca fata se uita tinta la boier si nu se cadea o astfel de obraznicie. Neculai
le arunca fiecaruia cate un banut de argint si o porni spre han.
A doua zi, Neculai o intalneste pe Marga la fantana dintre plopi , care-l astepta sa-i
multumeasca pentru banutul de argint, pa cre-si cumparase niste ciubotele, apoi fata se mistui
undeva, pe sub zidurile hanului . Neculai si-a continuat drumul spre Pascani, urmat de cainele
lui credincios, Lupei, dar gandurile ii erau la frumoasa tiganca, nu v-as putea spune ce-am grait
cu oamenii pe unde am trecut, nici ce-am vazut ; caci aveam in minte chipuri si vedenii care ma
duceau ca-n zbor aiurea .
Dupa ce si-a terminat treburile, in miez de noapte a pornit intr-o intinsoare, cu suiet de
vant in urechi si in goana calului s-a indreptat spre hanul Ancutei. Dar ocoleste hanul si se duse
direct la fantana cu patru plopi , unde o gaseste, asteptandu-l, pe frumoasa tiganca. Neculai
promite fetei ca ii va aduce de la Pascani o scurteica de vulpe , iar ea ii spune ca o sa-l
astepte cu nerabdare s-am sa mor lana fantana daca nu vii ! . Intors de la Pascani, Neculai
vind bine antale de vin, cumpara o blanita cu gasa de postav ros , cu gandul la placerea pe
care o vedea in ochii tigancusei si se intoarce, cu chimirul plin spre hanul Ancutei, cu intentia de
a se opri mai intai la fantana. Marga il asteapta in intuneric si, cand el o ajuta sa imbrace
scurteica, fata ii destainuie ca unchiul Hasanache o pusese sa il atraga in locul acela pustiu,
pentru ca el, impreuna cu cei doi frati mai mici, sa-i fure calul si banii pe care-i avea asupra lui.
Ea se teme ca va fi injunghiata daca ei isi vor da seama ca i-a tradat. Cu glasul incarcat de
groaza, Marga il indeamna sa fuga, dandu.si seama ca tiganii o auzisera ca-l prevenise. Neculai
se arunca pe cal, cainele se lupta in tufe cu ceva, dar tanarul o luase la goana. In urma lui ,
siganii urlau ca niste diavoli negri si, la un moment dat, il ajunsera si aruncara cu prajini in el.
Tanarul cazu de pe cal si, simtind o lovitura de fier ascutit la coada ochiului drept , incepu sa
traga cu pistolul, nimerindu-l pe un tigan intre ochi, in timp ce Lupei rupea pe celalalt . Ochiul

drept ii era plin de sange, dar cu ochiul teafar zari lumina hanului si incepu sa strige cu
disperare, cu-n glas schimbat de tulburare si de durere . Cei aflati in han ies cu faclii si o
pornesc cu totii inapoi, spre fantana unde se intalnise Neculai cu Marga. Pe colacul fantanii,
lucea sange proaspat , semn ca tiganii omorasera fata pentru ca-i tradase si o aruncasera in
fantana. Din ochiul lui Neculai Isac, sangele se prelingea prin mustati si-mi intra in gura. Si
parca gustam din sangele imprastiat pe colacul fantanii .
Ascultatorii acestei istorisiri groaznice ramasesera tacuti si mahniti , fantana nu mai
exista, se distrusese ca toate ale lumii . Capitanul Neculai sta impovarat in locul lui, neclintit
si cu capul plecat , iar ochiul cel viu, mare si neguros, privea tinta in jos in neagra fantana a
trecutului . Abia pe inserat, cand s-a aprins din nou focul, capitanul Isac a prins pe Ancuta de
mana si a cerut pentru totii oaspetii vin vechi in oale noua .
Cealalta Ancuta este personajul principal in aceasta povestire de aventuri,
petrecuta in vremea veche si este relatata de Ienache coropcarul, un negustor ambulant care
isi prta marfa tocmai in varful muntelui, ca numai oamenii de acolo n-au vazut inca targurile.
Pe cand se afla la targ la Iasi il intalneste pe arnautul Costea Caruntul care ducea legat un razas
nebun si nemernic pe nume Todirita Catana, care urma sa fie inchis in turnul Goliei asteptand
condamnarea la moarte. Plecand de la Iasi, dupa ce trece de Targul Frumos, coropcarul il
intalneste pe Toderita Catana scapat din mainile jandarmilor.
La hanul Ancutei se organizeaza prinderea lui Catana banuindu-se ca aici va veni.
Ienache declara ca-l cunoaste pe Catana si ca acesta o apucase cu mare spaima spre
Timisesti. Ancuta spune ca omul intentiona sa o rapeasca pe duduca Varvara si este insotit si
ajutat de si de alti raufacatori bezmetici. Atunci Costea planuieste prinderea lui Catana la
Timisesti, langa podul plutitor spre Agapia. Acolo mos Bara cu plete-n ochi si surd le spune ca
podul plutitor nu suporta atata greutate deoarece apele Moldovei se umflasera peste masura. La
sugestia Ancutei, Costea si Varvara hotarasc sa treca primii raul, ceilalti urmand sa-l treaca cu
urmatorul transport. Ajunsi pe celalalt mal cu podul plutitor, nu se auzea nici un zgomot, nu se
simtea nici o miscare. Nelinistiti oamenii au inceput sa strige, dar nimeni n-a inteles ce-a fost si
ce s-a intamplat. In zori gospodarii din Tupilati au gasit pe mosneag legat, iat pe Costea Caruntu
strans cu funii pana la sange, cu calus de rasina in gura. Cand l-au eliberat, jupanul era turbat
de furie si atat de prapadit, incat a trebuit sa-l culce oamenii lui in caruta, ca sa-l poata duce
inapoi la agie
Ienache banuieste ca Ancuta facuse vraji, deoarece in linistea noptii si la lumina lunii, ea
parea ca aude ce se intampla pe malul celalalt. Nimeni n-a putut sa afle ce fusese in noaptea
aceea, jupanul Costea n-a povestit nimanui, dar Ancuta reusise sa scape cu duduca Varvara in
tara ungureasca.
Judet al Sarmanilor, o adevarata legenda, este a sasea povestire din volum.
Constantin Motoc, un cioban matahalos de prin partile Raraului, se ducea intr-un sat de pe
malul Siretului ca sa vada daca mai traieste sora lui, pe care n-o mai vazuse din tinerete.
Poposind la hanul Ancutei, el isi aminteste de un prieten bun, care-i spusese ca, daca ajunge aici,
sa bea in cinstea lui atatea oale de vin pana cand oi vedea tulbure, ca sa nu poata spune
nimanui intamplarile patite de el in aceste locuri.
Prietenul acesta al meu traia in satul Fierbinti, unde stapanea Raducan Chioru, un boier
bogat, dar statut si vioi care atunci cand avea placere chema la el cate o muiere din sat. Afland
de la oamenii ca boierul o poftise pe Ilinca, nevasta lui, si ca acesta se intorsese acasa cu un

testemel nou, ros ca focul, a simtit ca-i creste pe spinare par de caine turbat. Manios pe
masura, prietenul se repede acasa si incepe sa o bata pe Ilinca, dar aceasta neaga cu
inversunare ca ar fi fost undeva, nestiind despre ce poate fi vorba.
Dupa ce pleaca barbatul la treburi, muierea isi pune testemelul rosu , iese prin fundul
gradinii si se duce direct la curtea boiereasca. Barbatul se duse si el sa descarce sacii in
hambare, apoi venise la curte ca sa fie scris in catastif de catre gramatic. Dar in cerdac iese
boierul care-l intreaba ce are cu muierea de o bate si o asupreste si apoi i-a fulgerat cu palma
peste gura. Barbatul o vede pe Ilinca la fereastra conacului, dar in clipa aceea boierul il loveste
cu harapnicul peste tot corpul. Cand scapa de boier, plin de sange, haidaii curtii l-au batut cu
pumnii, iar omul a bolit trei zile, muscand scandura laitii
Dupa ce a scapat cu chiu cu vai din toate acestea, a fugit in munti catre Rarau si s-a
angajat ca slujba la niste ciobani, pana cand a prins si el mestesugul si a avut el mioare si
berbeci.
Intr-o seara de primavara, dupa ce a stat la un pahar de vin cu vestitul haiduc Vasile cel
Mare, acesta il incurajeaza pe Motoc sa faca dreptate in privinta boierului si a Ilincai. Si astfel au
plecat amandoi la drum pana in satul Fierbinti.
Ajunsi aici chiar in ziua Inaltarii, tocmai ieseau oamenii din biserica, iar intre ei era si
Raducan Chioru.
Dupa un mic scandal din fata Bisericii, ciobanul statu iarasi inchis in mahnire ca mai
nainte, fara bucurie si fara lumina, ca-n negurile muntelui.
Negustor Lipscan este un reportaj si a saptea povestire din volumul Hanu Ancutei.
Intr-o seara, sosesc la han, cu larma mare, niste oameni imbracati in alb si carute cu
coviltir, din care un barbat barbos se indrepta catre Ancuta cu urari de bun gasit. Hangita il
recunoaste pe negustorul Damian Cristisor. El venea cu marfa de la Lipsca si se indrepta spre
Iasi.
Damian Cristisor incepe sa povesteasca despre cele vazute de el in calatoriile pe alte
meleaguri, pentru ca fusese la Liov, iar acum un an plecase la Lipsca. Negustorul le povesteste
apoi cum arata un tren, cum arata casele nemtilor, portul strainilor si multe altele.
O alta minunatie este ca in toate targurile si satele sunt scoli si profesori, toata lumea
invata carte, si baieti si fete. Auzind acestea, oaspetii Ancutei inchina cu veselie pentru asa
randuiala, care trebuie neaparat sa ramana numai la dansii, bucurandu-se ca acest obicei nu
venise si pe la ei.
Negustorul le povesteste, apoi, cum un morar s-a judecat pentr-un petic de mosioara cu
insusi imparatul, dar judecatorul i-a dat dreptate mororului, deoarece acolo stapaneste legea.
Damian nu a patit nimic cat timp a umblat pe drumurile nemtesti, calatorind apoi cu
trenul, pana cand a ajuns la Suceava, unde a pus marfa in carute. Intrand in Tara Moldovei
vamesii l-au intrebat daca nu le-a adus cate-un dar de la ticalosii aceia de nemti, asa ca
negustorul le-a dat cate-un fular lung. In lunca Moldovei l-a oprit un calaret cerandu-i banii pe
care ii are asupra lui, dar pentru ca nu vanduse inca marfa, ii daduse un baider, spre multumirea
hotului. Oprind carele sa poposeasca si sa manance oamenii si animalele, vine la el
supraveghetorul acelor locuri si-i ceru actele oficiale care-i permiteau sa faca negot cu marfa

care o avea. Damian avea toate actele necesare, dar ca sa fie lasat in pace i-a daruit omului un
baider ros de lana, dar cand va ajunge la Iasi, negustorul va trebui sa mai faca o dare catre
maica Paraschiva si Parintele Mardare, apoi sa dea ceva nasului sau, dupa care isi va putea
vedea de drumul sau.
In veselia generala, Ancuta aduce placinte cu poalele-n brau, iar negustorul ii prinde
hangitei o zgardarita de margele si o saruta pe amandoi obrajii.
Orb Sarac este o specie aparte, o portretizare prin naratiune. Dinspre carele
negustorului lipscan vin la han o baba si un mosneag. Ea pasea inainte, iar mosneagul din urma
ei era orb, femeia tragandu-l dupa dansa.
Comisul Ionita se lauda din nou ca va spune o povestire mai frumoasa decat tot ce-au
auzit, iar orbul se invoieste ca va canta din cimpoi, ca sa mearga vinul mai bine. Orbul le canta
din gura si acompaniindu-se cu cimpoiul, balada Miorita, impresionand pana la lacrimi intreaga
adunare din han. Atunci batranul le povesteste de ce a cantat tocmai aceasta balada. Ramanand
de mic copil fara vedere, a plecat din sat si s-a asezat pe langa niste ciobani care l-au invatat
acest cantec, punandu-l sa jure ca nu-l va uita niciodata. Dupa ce s-a despartit de ciobani, orbul
s-a insotit de Ierofei, un calic batran. Au umblat prin toata lumea si nimeni nu i-au intrebat
nimic.
Ajunsi in targul cel mare al Chiului cei doi au trait bine, si-au deprins atunci si alte
cantece de jale. Dupa ce a murit Ierofei, orbul s-a inhaitat cu altii cu care a strabatut lumea
intreaga.
Ducandu-se in satul natal, afla ca nu mai traia nimeni din familia lui. Atunci el a auzit de
hanul Ancutei, unde venise cu multi ani in urma, iar acum e bucuros sa poposeasca din nou aici.
Orbul se ducea si el la moastele sfintei Paraschiva de la Trei- Sfetite pentru ca atunci
cand era copil auzise de la un strabunic despre o minune a sfintei.
Era in vremea lui Duca-Voda, care domnea asupra tarii Moldovei, avand o mare lacomie
pentru aur si argint si punand biruri mari asupra moldovenilor. Slujitorii domnului umblau calare
prin sate si luau bani. Intr-o zi nemaiputand indura oprimarea niste necajiti s-au dus la moastele
sfintei si l-au parat pe Duca-Voda.
Ca urmare, in ziua de 14 octombrie s-a pornit viscol mare si pana a doua zi s-a asternut
zapada mare. Demonul adus de vant a batut in geam la curtea domneasca si i-a spus lui DucaVoda ca venise vremea socotelilor. Speriat de moarte, Voda a strans ce a putut si a fugit dar a
fost prins de niste lesi care l-au pradat de beni.
Cumparand cu ultimii bani o sanie si o iapa, Voda ajunse la acest han, dar a fost alungat
de acolo si pana la urma Voda si-a gasit sfarsitul in niste locuri pustii.
Ancuta se repede la orb, recunoscand in unchesul pribeag pe unul Constandin, despre
care ii povestise mama ei, ii saruta mana si ii da sa manance.
Istorisirea Zahariei Fantanarul incheie volumul de povestiri Hanu Ancutei. Lelita
Salomia se arata nemultumita de povestirea orbului, considerand ca la han sunt oameni mult
mai vrednici care stiu a istorisi intamplari mult mai interesante. Ea spune ca mos Zaharia
fantanarul, traise in tinerete o intamplare extraordinara si ca ar trebui povestita.

Cand era flacau, Zaharia fusese chemat la curte de boierul Dimachi Marza din Pastraveni,
ca sa gaseasca ca sa gaseasca cel mai bun loc pentru a sapa o fantana. Zaharia avea si acum la
el o cumpana din lemn pe care o mostenise. Cu aceasta cumpana a reusit el gaseasca loc in
poiana unde sa faca fantana.
Lita Salomia povesteste in continuare, ca la vanatoarea domneasca, Zaharia trebuia sa-l
intampine pe Voda cu apa rece.
A doua zi Zaharia s-a dus la fantana sa-l intampine pe Voda si o gaseste acolo pe copila
cuconului Dimachi, care plangea. Ea ii destainuie fantanarului ca nu poate trai fara Ilies Ursachi
si ca se va arunca in fantana, iar atunci cand va veni Voda, Zaharia sa-i spuna ca fata boierului sa aruncat in fantana. Fata trimisese vorba lui Ilies sa vina aici, ca sa petreaca acest ultim ceas.
Zaharia o sfatuieste sa mearga impreuna cu iubitul in coliba de frunzar, iar apoi sa vina Voda
sa-i binecuvanteze.
Intre timp, Voda aflase de la un slujitor de ce plangea copila, asa ca dupa ce bau paharul
cu apa, in loc sa intre in coliba, chema la el pe boier si-i porunci s-o aduca pe fiica lui la masa.
Cuconul Dimachi era foarte incurcat, pentru ca aflase ca fata lui fugise din casa parinteasca si
avea de gand sa-si faca seama. Atunci, curajos, Zaharia scoate cumpana din chimir, prefacanduse ca ea ii arata calea de a gasi fata, deschise usa colibei si Voda vazu pe tinerii ingenunchiati
cu capetele plecate. Cu totii s-au mirat de intelepciunea cumpenei. Pe urma, Voda si Doamna au
cununat pe cei doi tineri si a fost o nunta mare cu veselie si s-au impacat cu totii.
Comisul Ionita de la Draganesti apreciaza povestirea lui Zaharia,insa e convins ca altii stiu
istorisiri si mai frumoase si mai inrteresante.
Eroii nu povestesc spre a-si usura sufletul, ori spre a reda viata; ci pentru a se sustrage
vietii si mortii (Nicolae Manolescu-Imaginarul sadovenian).

Comentariu Iapa lui Voda

Povestirea este specie a genului epic in proza. Termenul este sinonim cu cel de naratiune cu care se si
confunda, insa ca specie literara reprezinta untip de structura narativa.
Povestirea Iapa lui Voda care face parte volumului Hanu Ancutei scrisa de Mihail Sadoveanu este o povestire in
rama. In rama apare naratorul omniscent, omniprezent.Se disimuleaza autorul. Al doi-lea plan narativ apartine
naratorului ordonator anume comisului Ionita,iar al trei-lea plan narativ apartine naratorului personaj sau
naratorului martor.In al doi-lea plan narativ se creeaza un adevarat ceremonial al poves tirii.Se obtine
atentia,ascultarea,se infiripa actiunea narativa.
Locul este:-Hanu Ancutei,tara Moldovei, Draganesti,din tinutul Sucevei,s-au dus la divanuri,doi stanjeni si cinci
palme,langa prisaca Velii,la Voda,la Iasi,de la Odobesti,Tara-de-Jos,Tara-de-Sus,targul Iesului,la un han, Curtea
Domneasca, la Poarta Curtii,acolo,spre odai,intr-o camaruta din launtrul curtii,ici,pe usa asta mititica,dincolo,in
odaia cea mare,intr-o lumina mare,de la fereastra deschisa.Timpul naratiunii este:-atunci, dinainte de Voda
Calimah,nici in zilele mele,de-acu,odinioara, cand a rostit, cand am spus, pe urma, dupa aceea, a doua zi, catra
amiaza, dupa ce am spus, chiar acum, pe loc, cand m-am ridicat,cand primise, cand am auzit, cand am
incalicat,din alt veac,din acele zile ale tineretii mele,s-acuma, de mult.
Timpul ramei: " intr-o toamna, intr-o departata vreme,demult,in anul cand au cazut de Santilie ploi". Locul

ramei " Hanul Ancutei, Moldova ".

Moduri de expunere:Naratiunea, dialog,descrierea.
Expozitiunea:
Comisul Ionita isi incepu istorisirea amintindu-si de vremurile tineretii cand se afla tot la Hanu-Ancutei, insa la
care era hangita alta Ancuta, mama acesteia. Venise cu iapa pe care tot o lauda si statea cu alti oameni
care"acuma-s oale si ulcele". Deodata toti cei prezenti vazura un boier iesind dintr-o drosca si indreptandu-se
spre ei.
Intriga:
Era un boier voini, cu barba rosa, si cu un lantug de aur
la gat. Politicosi, oamenii il invitara la masa s-ii spusera Ancutei
sa-i aduca o iala cu vin pe care a platit-o comisul"trei
parale".
Desfasurarea actiunii:
Intrand in vorba razasul incepu sa i se planga boierului de o
"pricina" pe care a mostenit-o de lsa stramosii sai. Era vorba
despre un vecin de la Draganesti care i-a furat pe nedrept o bucata de
pamant. Hotarat, Ionita comisul insista spunand ca este an stare sa
mearga, inarmat cu acte si dovezi, si la Voda, iar daca nici el nu-i
va face dreptate sa-i pupe iapa nu departe de coada.La aceasta replica
toti cei prezenti ancepura sa rada, inclusiv boierul.
Pus pe fapte, razasul pleca, iar a doua zise infatisa la curte
spalat si aranjat.
Punctul culminant:
Imediat o sluga aparu si-l intreba cu ce treaba a
venit. Dupa ce auzi totul soldatul ii dadu voie sa intre in camera lui
Voda.
Luandu-si inima in dinti, comisul intra si cazu in genunchi in fata
domnitorului. Acesta ii porunci imediat sa se ridice, iar razasul
recunoscu mai intai vocea. Dupa ce
ii arata toate actele si dovezile pe care le avea domnitorul ii
recunoscu dreptatea si imediat trimise sluga la locul faptei pebtru a
clarifica lucrurile. inainte de a pleca boierul il lua deoparte pe
comis si-l intreba ce s-ar fi intamplat daca nu i se facea dreptate.
Ionita comisul, vazand ca boierul are simtul umorului, raspunse
hotarat:"Eu vorba nu mi-o iau inapoi. Iapa-i peste drum".
Mult haz a facut voda pe raspunsul razasului si batandu-l iar pe umar
isi aminti de oala cu vin rosu pe care i-o plati comisul la han.

Deznodamant:
Si iata de aceea se mandreste acum Ionita comisul cu roibul sau:
pentru ca se trage din iapa lui voda, care era si ea tot si rancheza
si ea tot la fel speriind o alta Ancuta.
In text se foloseste limbajul popular specific autorului ("Santilie,tusinata, ros, harapnic, ocina,stanjen, coarda,
botfor,Alisandru Machidon,pricina").Personaje: Comisul Ionita, Voda, Iapa-pesonaje principale ; Ancuta,
dorobantul, un ostean batran, un ofiter tinerel, om de-a lui Voda figuranti. Figuri de stil:alternanta " eu stam
aici in acest loc"

Comentariu - Fantana dintre plopi

Fiu al pamantului glorios al Moldovei, Mihail Sadoveanu a fost un scriitor deosebit de prolific, lasand
posteritatii o opera monumentala care se intinde pe o jumatzate de secol. Lumea de altadata, din vechimea
poporului roman, cu asezarile si sufletul ei, este reconstituita din negura departarilor in volumul de povestiri
"Hanul Ancutei". Opera literara "Fantana dintre plopi" face parte din volumul de povestiri "Hanul Ancutei",
fiind cea de-a patra povestire.
Povestirea este o specie a genului epic in proza de scurta intindere, cu o actiune simpla, lineara, cu personaje
putine in care se prezinta o intamplare din viata unui personaj. Daca povestirea se concentreaza asupra firului
evenimentelor, nuvela aduce in discutie imasginea unui personaj exceptional, in jurul caruia graviteaza ceilalti
eroi. Tema operei literare "Fantana dintre plopi" o presupune iubirea tragica dintre Neculai Isac si Marga.
Neculai Isac, capitan de mazili, se indragosteste de o tiganca pe nume Mrga. tigancusa era pusa de unchiul sau
Hasanache sa se intalneasca cu Neculai pentru a-l jefui, insa fata ii spune adevarul baiatului, care fuge, iar fata
este omorata de rudele sale.
Aceasta iubire tragica este surprinsa in mai multe ipostaze. Una dintre ele ar fi indragostirea la prima vedere.
Urmeaza intalnirile pe ascuns, iubirea cu obstacole, imposibila si cea tragica. intre cei doi existau obstacole
precum diferenta de rang social, de etnie si religie, ce faceau acea iubire imposibila.
Titlul operei, format din doua civinte semnificative, "Fantana", in care apa sugereaza viata, iubire (eros), dar si
moartea (tanatos) si plopul, considerat arborele singuratatii, copac blestemat, de crengile caruia s-a spanzurat
Iuda, desemneaza locul de intalnire al celor doi: "Fantana dintre plopi". Numarul plopilor din jurul famtanii
patru, sugereaza tot moartea,prezenta locului sugerand predestinarea pentru un loc tragic, tainic, singuratic.
Prin povestire, trecutul prinde viata si se confunda cu prezentul, capitanul retraind drama pe care o povesteste.
Naratorul din "Fantana dintre plopi" este un narator personaj, deoarece ia parte (participa) la actiunile
desfasurate, este creditabil si subiectiv, intru-cat isi exprima sentimentele si trairile sufletesti prin intermediul
pronumelor si verbelor la persoana I singular: "umblam", "eram", "ma", "gandeam", "am zarit", "mi", "eu",
"sunt", etc.
Ca in intregul volum de povestiri si in "Fantana dintre plopi" este prezenta povestirea in povestirem in care, in

discursul initial al naratorului sunt incluse discursurile personajelor, care devin la randul lor povestitori atunci
cand isi spun propria poveste si receptor cand altii vorbesc. Naratorul initial are rolul de a prezenta personajele
povestitor, de a fixa cadrul povestirilor, de a surprinde reactia ascultatorlor, devenind el insusi receptor cand
altii povestesc.
Povestirea naratorului initial se observa in descrierea hanului si a venirii capitanului precum si prin notarea la
persoana a treia a discutiilor premergatoare povestirii: "Soarele batea piezis in hanul Ancutei, scanteind in
geamurile zabrelite. Lautarii se sculasera din cotloanele lor si-si sticleau dintii", "Moldova curgea lin in soarele
auriu intr-o singuratate sintr-o liniste ca din veacuri; si campiile eari goale si drumurile pustii in patru zari; iar
calaretul pe cal parca venea spre noi de demult de pe departate taramuri".
Cea de-a doua povestire apartine capitanului si apare la persoana I: "Domnilor si fratilor, a vorbit capitanul Isac
de la Balabanesti,-ascultati ce mi s-a intamplat pe aceste meseaguri cand eram tanar...".
Este prezenta si povestirea in rama, in acre povestirea eta incadrata intre descrierile atmosferei de la han.
Actiunea se desfasoara in urma cu 25 ani la o fantana situata intre patru plopi. Personajele din aceasta opera sun
putine. Unul dintre acestea este Neculai Isac, vazut in planul prezentului, dar si al trecutului. in planul
prezentului, cel care-l descrie este naratorul initial, apoi comisul: "Era un om ajuns la caruntie, se tinea drept...",
iar in planul trecutului, personajul se autocaracterizeaza. Un alt personaj este Marga, descrisa din perspectiva lui
Isac, Comisul Ionita si ceilalti ascultatori.
Hanul, ca si moara, carsma si iarmarocul, sunt elemente specifice literaturii sadoveniene. Aici, personajele lui
Sadoveanu retraiesc intamplari de demult, vocatia lor adevarata fiind placerea vorbei, confesiunea.
Cand apare Neculai Isac, este prima data cand se deschid portile hanului, momentul fiind seara: "Moldova
curgea lin in soarele auriu, intr-o singuratate si-ntr-o liniste ca din veacuri". Aparitia povestitorului este
proiectata in plan misterios, pentru a starni interesul povestirii: "...pe sleahul Romanului se vedea venind un
calaret, invaluit in lumina si-n pulberi".
intre acest povestitor si ascultatorii de la han se stabileste o relatie de prietenie, capitanul adresandu-se cu
"Iubitilor prieteni" sau "Domnilor si fratilor". Acesta este primit in cercul povestitorilor datorita talentului,
comun cu ceilalti de povestitor. Acest talent este sustinut de participarea afectiva a personajului, de pastrarea
suspansului precum si de intrebarile retorice care dinamizeaza actiunea: "Mi s-a parut?", "A fost o aratare?", dar
si prin folosire unor conectori care aduc in prezent povestirea: "deodata", "apoi". Capitanul reuseste de asemena
sa transmita ascultatorilor starea sa de spirit: "Am ramas tacuti si mahniti".
El respecta totodata ceremonialul de la han: se asteapta prezenta Ancutei, care creeaza o buna dispozitie prin vin
si bucate, asteapta sa fie invitat de Comisul Ionita, inchina alaturi de ceilalti in cinstea povestitorului anterior,
apoi incepe sa povesteasca. Spontaneitatea actului povestirii tine de necenzurarea amintirilor.
Actiunea acestei opere este lineara, cronologica, cu un singur fir narativ si respecta momentele subiectului. in
expozitiune este prezentata prezenta lui Isac precum si momentul sosirii la han, iar in intriga este prezentata
intalnirea cu Marga.
Desfasurarea actiunii prezinta intalnirile pe ascuns dintre cei doi, iar in punctul culminant capitanul afla de
inselaciune, in timp ce in deznodamant, Neculai scapa, iar Marga este omorata.

Conflictul este interior dar si exterior. Cel interior are loc intre datoria fata de neam a Margai si sentimentele ei
pentru Isac, iar cel exterior are loc intre Neculai Isac si banda lui Hasanache.
Prin toate aceste trasaturi mentionate, putem afirma ca opera literara "Fantana dintre plopi" este o povestire.