Sunteți pe pagina 1din 3

Teoria mutatiei valorilor estetice sta in centrul sistemului critic lovinescian; din acest motiv, E.

Lovinescu a revenit
adesea asupra ei (inclusiv in paginile de MemoriI), cu explicatii, nuantari si ilustrari suplimentare. Si acest fragment
din Istoria literaturii romane contemporane, prin care criticul deschide o discutie teoretica inainte de a-1 analiza pe
Vasile Alecsandri, aduce o precizare si o disociere importanta, privind ritmurile diferite in care are loc mutatia
valorilor estetice in "culturile de formatie evolutiva", respectiv in "civilizatiile de formatie revolutionara". Se
observa cu usurinta ca, desi Lovinescu se rezuma sa constate, nu sa evalueze procesul evolutiei si mutatiei, el nu
are rezistenta si vehementa unui Maiorescu fata de "formele fara fond".
Observarea acestei diferente semnificative fata de programul conservator maiorescian ajuta la o mai buna
intelegere a ambelor atitudini: asa cum organicismul lui Maiorescu poate fi decodat mai usor prin contrast cu
sincronizarea rapida, abrupta, revolutionara pe care o are in vedere Lovinescu, si viziunea liberala a acestuia din
urma se precizeaza mai exact prin "ruptura" fata de conservatorismul criticului precursor. Desi Lovinescu este postmaiorescian prin apararea autonomiei esteticului (a disocierii acestei valori de altelE), el se deosebeste net de
mentorul Junimii prin increderea in posibilitatea ca formele importate sa-si creeze, in timp, un fond adecvat. Nu e
intamplator faptul ca, daca Maiorescu era polemic fata de agentii culturali ai acestui import masiv, Lovinescu isi
centreaza criticile si ironiile tocmai pe factorii rezistentei autohtone in fata acestei influente occidentale.
Se remarca, de asemenea, in acest fragment lovinescian (ca si in altele, destul de numeroasE) o modalitate
aproape atipica, in spatiul cultural romanesc, de a vedea si a considera timpul. Nu mai este vorba, acum, de acel
timp etern sub care se inscriu marile opere, capodoperele ce scapa de fapt eroziunii timpului. Nici de timpul
"romanesc", oarecum imobil, al vesniciei nascute la sat (despre care vorbeste BlagA), plasat in afara istoriei si
perceput ca o forma de rezistenta la agresiunile acesteia. Dimpotriva, factorul timp este pentru Lovinescu durata,
oscilanta in functie de un anumit spatiu: intr-un fel se petrec lucrurile in culturile occidentale (unde toate etapele
unei evolutii culturale au avut loc in succesiune fireasca, lenta, de-a lungul a secole intregI), si cu totul altfel intr-o
cultura tanara ca a noastra (unde, avand de recuperat o mare intarziere istoric-culturala, ne sincronizam intr-un
mod aproape "violent", revolutionar, suprimand "fazele intermediare, lente, organice"). Ultimul termen indica o
realitate de care trebuie tinut cont: organicismul, pentru a fi unul autentic, necesita o curgere mai ampla si mai
linistita a secolelor, o acumulare lenta, o stratificare fireasca a varstelor culturale. Or, este limpede ca istoria si
geografia Romaniei nu i-au ingaduit tarii noastre astfel de momente de "respiro", de constructie sistematica si
durabila.
Pe acest fundal teoretic, E. Lovinescu face in acelasi spirit o alta observatie justa, iesita tot din comparatia Est/
Vest: "dislocarile de sensibilitate" se fac "incet" in Apus si "brusc" la noi, tocmai datorita conditiilor specifice, atat
de diferite. Pentru cultura romana, culturile occidentale (si mai ales cea francezA) constituie un catalizator, un
ferment al modernizarii. Prin imitatie, obtinem formele (formele goale, care ii indignau pe Maiorescu si EminescU),
urmand ca apoi ele sa fie "umplute" cu un fond specific. Un exemplu de intensitate si rapiditate cu care se
desfasoara acest proces il reprezinta evolutia verbala, modificarile de limba literara. Daca limba franceza din epoca
"si-a pastrat fizionomia avuta pe vremea lui Racine", in spatiul limbii literare romanesti, "de la scrisul lui Ebade
Radulescu pana la cel al nostru deosebirea e incomparabil mai mare".
Foarte interesanta si corecta in datele ei este si disocierea operata intre spatiul prozei si cel al poeziei. Si aici se
pot constata ritmuri diferite de evolutie, mutatii mai lente ori mai rapide, in functie de specificul fiecarui gen, in
parte. Proza, datorita caracterului ei de obiectivitate si supunerii la un anumit set de reguli "mai stabile",
evolueaza, dar nu intr-un mod atat de izbitor ca poezia - in esenta subiectiva, individuala, "expusa la variatii mult
mai numeroase si mai brusce, la mode, la curente, [], la o cautare mai staruitoare de originalitate". Diferenta poate
fi vizualizata mai bine printr-o comparatie: intr-un fel se deplaseaza si isi modifica directia un vapor de anvergura
Titanicului, si cu totul altfel mai multe salupe rapide, "nervoase", cu trasee individuale schimbatoare, imprevizibile.
Prin urmare, perspectiva lui E. Lovinescu e nu integratoare, ci diferentiatoare: mentorul "Sburatorului" modernist
vede lucrurile nu la modul conceptual, categorial, ci, dimpotriva, in dinamica si imprevizibilul lor, la nivelul unei
realitati (istorice, sociale, culturalE) in permanenta evolutie si metamorfoza. De aceea el nu se sfieste sa se
revizuiasca, uneori, atunci cand considera ca judecatile de valoare mai vechi isi pierd valabilitatea. Nu numai
literatura se schimba, o data cu timpul: se schimba si criticul care o comenteaza.

Identificarea particularitatilor stilistice


La analiza frazei lovinesciene, se observa ca ea are o anumita intindere (si o complexitate pe masurA):
integreaza foarte multe propozitii secundare, facand in pagina un "desen" complicat, arborescent. Criticul nu
mizeaza pe expresivitatea stilului concis, lapidar, pe propozitia scurta si emfatica. El urmareste ideea in toate
articulatiile ei, adaugandu-i pe "parcurs" nuante care o imbogatesc si o definesc astfel mai bine. Care credeti ca
sunt, dincolo de avantajele unei asemenea modalitati de constructie a textului, posibilele dezavantaje?
Argumentati.

Identificati neologismele prezente in numar mare in acest fragment. Se poate explica apelul la cuvintele recent
intrate in limba prin insasi teoria sincronismului fundamentata si aparata de Lovinescu?
Stilul denotativ este folosit pe spatii largi de catre E. Lovinescu (inclusiv in acest texT). Pentru a va convinge de
adevarul acestei afirmatii, incercati sa descoperiti utilizari conotative ale cuvintelor, situatii in care ele sunt folosite
cu sens figurat.
Concepte operationale aplicate
Dupa E. Lovinescu, timpul "intervine cu o actiune a carei forta creste in decursul istoriei, pana a deveni, in zilele
noastre, precumpanitoare". Exista un spirit al veacului (saeculum, cu termenul lui TacituS) care configureaza intr-un
anumit fel viata omenirii: in fiecare secol, intr-un alt mod. Sincronismul, echivalent cu aceasta presiune a spiritului
veacului asupra diferitelor culturi, este o forta de coeziune, de unificare. Acestea nu se produc insa in toata puterea
cuvantului, intrucat, "trecute prin medii cu un indice de refractie variabil, ideile se nationalizeaza totusi". Altfel
spus, la presiunea unui model cultural strain, fiecare cultura influentata "raspunde" intr-un anumit fel, conform
datelor specificului sau. Diferentele apar, dupa cum se poate vedea, si la nivelul genurilor literare: in timp ce liricul
se sincronizeaza mai rapid, mai violent si mai "zgmotos" (un exemplu: la foarte putina vreme dupa Eminescu,
marele nostru romantic, Tristan Tzara, plecat din Moinesti, ajunge sa propage in toata lumea revolutia dadaista),
epicul "prezinta elemente evidente de progres, fara sa prezinte si mutatii violente". De precizat ca acest "progres"
nu are, asa cum foloseste termenul E. Lovinescu, o conotatie axiologica. Literatura mai noua nu este superioara
celei mai vechi prin noutatea ei. Noi sunt numai modalitatile scriiturii, tematica, accentele puse pe unul sau altul
dintre elementele de compozitie. In teoria sincronismului lovinescian intra si aceste precizari, foarte importante.
Limba si comunicare
Capacitatea si placerea disocierilor (facute de la un plan mai general si mai inalt, pana la "solul" specificitatilor
culturalE) sunt manifeste la E. Lovinescu, inclusiv la nivelul frazei, in ceea ce priveste tiparul ei sintactic. Se
stabilesc diferente si se fac distinctii aproape in fiecare fraza a textului, uneori chiar intr-una si aceeasi propozitie.
insa aceste disocieri nu sunt menite sa determine si sa justifice o excludere a unuia dintre cei doi termeni (cum se
intampla de obicei la Maiorescu, adept al solutiilor radicale: "ori ori"). La criticul modernist, ipostaza cea mai
frecvent intalnita este aceea toleranta a lui "si si". Descoperiti in text asemenea perechi de termeni care, desi
opusi, coexista si chiar se completeaza reciproc.

Cufundat pn la nceputul secolului XIX n barbaria oriental, societatea romn, pe la 1820, ncepu a se trezi
din letargia ei, apucat poate de-abia atunci de micarea contagioas prin care ideile Revolu iei Franceze au
strbtut pn n extremitile geografice ale Europei. Atras de lumin, junimea noastr ntreprinse acea
emigrare extraordinar spre fntnele tiinei din Frana i Germania, care pn astzi a mers tot crescnd i
care a dat mai ales Romniei libere o parte din lustrul societilor strine. Din nenorocire, numai lustrul dinafar!
Cci nepregtii precum erau i sunt tinerii notri, uimii de fenomenele mree ale culturii moderne, ei se
ptrunser numai de efecte, dar nu ptrunser pn la cauze, vzur numai formele de deasupra ale
civilizaiunii, dar nu ntrevzur fundamentele istorice mai adnci, care au produs cu necesitate acele forme i
fr a cror preexisten ele nici nu ar fi putut exista. i astfel, mrginii ntr-o superficialitate fatal, cu mintea i
cu inima prinse de un foc prea uor, tinerii romni se ntorceau i se ntorc n patria lor cu hotrrea de a imita i
a reproduce aparenele culturei apusene, cu ncrederea c n modul cel mai grbit vor i realiza ndat literatura,
tiina, arta frumoas i, mai nti de toate, libertatea ntr-un stat modern. i aa de des s-au repe it aceste iluzii
juvenile, nct au produs acum o adevrat atmosfer intelectual n societatea romn, o direc ie puternic, ce
apuc cu trie egal pe cei tineri i pe cei btrni, pe cei cari se duc spre a nv a i pe cei cari s-an ntors spre
a aplica nvtura lor. n deosebire de poetul antic, care, admirnd greutile enorme ce le-a nvins statul roman
pn la constituirea sa, exclam faimoasa fraz tantae molis erat romanam condere gentem[2], cobortorii
acestor romani i cred uoar sarcina de a aeza gintea romn pe bazele civiliza iunii, i mul i din ei sunt chiar
ncredinai c astzi aceast aezare este aproape a fi terminat. Avem de toate cu mbel ugare i
nchipuiesc ei i cnd i ntrebi de literatur, i citeaz cifra coalelor nnegrite pe fiecare an cu litere romne i
numrul tipografiilor din Bucureti, i cnd le vorbeti de tin, i arat societile mai mult sau mai pu in
academice i programele discursurilor inute asupra problemelor celor mai grele ale inteligen ii omene ti; dac te
interesezi de arta frumoas, te duc n muzee, n pinacoteci i gliptoteci, i arat expozi iunea arti tilor n via i
se laud cu numrul pnzelor spnzurate pe prete; i dac, n fine, te ndoie ti de libertate, i prezint hrtia pe
care e tiprit constituiunea romn i i citesc discursurile i circulrile ultimului ministru care s-a ntmplat s
fie la putere. nainte de a avea partid politic, care s sim trebuin unui organ, i public iubitor de tiin , care
s aib nevoie de lectur, noi am fundat jurnale politice si reviste literare i am falsificat i dispre uit jurnalistica.

nainte de a avea nvtori steti, am fcut coli prin sate, i nainte de a avea profesori capabili, am deschis
gimnazii i universiti i am falsificat instruciunea publica. nainte de a avea o cultur crescut peste marginile
coalelor, am fcut atenee romne i asociaiuni de cultur i am depreiat spiritul de societ i literare. nainte de
a avea o umbr mcar de activitate tiinific original, am fcut Societatea academic romn, cu sec iunea
filologic, cu seciunea istorico-archeologic i cu seciunea tiinelor naturale, i am falsificat ideea academiei.
nainte de a avea artiti trebuincioi, am fcut conservatorul de muzic; nainte de a avea un singur pictor de
valoare, am fcut coala de bele-arte; nainte de a avea o singur pies dramatic de merit, am fundat teatrul
naional i am depreiat i falsificat toate aceste forme de cultur.
O prim greeal, de care trebuie astzi ferit tinerimea noastr, este ncurajarea blnd a mediocrit ilor. Cea
mai rea poezie, proza cea mai lipsit de idei, discursul cel mai de pe deasupra toate sunt primite cu laud, sau
cel puin cu indulgen, sub cuvnt c tot este ceva i c are s devie mai bine. Aa zicem de 30 de ani i
ncurajm la oameni nechemai i nealei! Domnul X e proclamat poet mare, domnul Y jurnalist eminent,
domnul Z brbat de stat european, i rezultatul este c de atunci ncoace mergem tot mai ru, c poezia a
disprut din societate, c jurnalistica i-a pierdut orce influen; iar ct pentru politica romn, fericite articolele
literare, crora le este permis s nu se ocupe de dnsa!
Al doilea adevr, i cel mai nsemnat, de care trebuie s ne ptrundem, este acesta: forma fr fond nu numai
c nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul striccioas, fiindc nimice te un mijloc puternic de cultur. i
prin urmare vom zice: este mai bine s nu facem o coala deloc dect s facem o coal rea, mai bine s nu
facem o pinacotec deloc dect s o facem lipsit de arta frumoas; mai bine s nu facem deloc statutele,
organizarea, membrii onorarii i neonorai ai unei asociaiuni dect s le facem fr ca spiritul propriu de
asociare s se fi manifestat cu siguran n persoanele ce o compun; mai bine s nu facem de loc academii, cu
seciunile lor, cu edinele solemne, cu discursurile de recepiune, cu analele pentru elaborate dect s le facem
toate aceste fr maturitatea tiinific ce singur le d raiunea de a fi.
Cci fr cultur poate nc tri un popor cu ndejdea c n momentul firesc al dezvoltrii sale se va ivi i
aceast form binefctoare a vieii omeneti; dar cu o cultur fals nu poate tri un popor, i dac struie te n
ea, atunci d un exemplu mai mult pentru vechea lege a istoriei: c n lupta ntre civilizarea adevrat i ntre o
naiune rezistent se nimicete naiunea, dar niciodat adevrul.