Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti

Cresterea Bubalinelor
Biotehnici de reproductie

Profesor coordinator: Livia Vidu

Student: Deliu Marian; Petrea Catalin

CUPRINS

1.Caracterele generale ale bubalinelor

2.Caracteristici si particularitatile fizilogiei reproductiei
3.Managementul reproductiei bubalinelor
4. Sisteme de monta, insamantare artificiala, transferal de embrioni

CARACTERISTICILE BIOLOGICE ALE BUBALINELOR

Bubalinele reprezinta din

punct de vedere taxonomic o
subfamilie alcatuita din doua
genuri principale: Bos , cu
subgenurile :
Taurus, Bison, Bibos si
Poephagus, precum si
Bubalus, cu sugbgenul
Indicus.
Ca urmare bubalinele
reprezinta dupa taurine cea
mai importanta grupa de
bovine, numarul de bubaline
fiind de cca 168 milioane
capete; ponderea bubalinelor

Caracterele morfologice ale bubalinelor

Sub aspectul infatisarii bubalinele prezinta urmatoarele caractere:

dezvoltare corporala mare;

format corporal scurt;
profil corporal specific ( cap mare, coarne semilunare orientate inapoi si in laturi, fruntea
larga si bombata, fata mai lunga ca la taurine, maxilare puternice, gat subtire si fara salba,
trunchi scurt dar adanc, member solide ) ;
pielea foarte groasa, cu structura specifica ( lipsita de glande sudoripare )si glandele
sebacee dezvoltate;
par scurt, rar si gros.

Caractere anatomo-fiziologice ale bubalinelor

tardivitate si longevitate ridicata ( dezvoltarea corporala de adult o atinge la 6-7 ani si

longevitatea pana la 30 de ani );
dimorfism sexual slab dezvoltat;
caracterul bland dar usor iritabil si incapatanat ( se supune greu omului si se freest de
oameni necunoscuti );
rusticitatea, rezistenta la boli si sanatatea sunt remarcabile ( se imbolnaveste foarte rar de
tuberculoza si febra aftoasa);
mecanismul de termoreglare este mai slab ( reactioneaza necorespunzator la caldura
extrema si frig );
Caracterele reproductive ale bubalinelor
varsta de inttroducere la reproductie este mare ( 24-36 de luni);
durata de folosire la reproductie este ridicata ( 12-20 de ani la femele si 10 ani la
masculi);
durata gestatiei este lunga (10,5-11 luni);
fatari eutocice si unipare;
intervalul intre fatari mare ( 18-20 de luni);
CARACTERISTICILE SI PARTICULARITATILE FIZIOLOGIEI
REPRODUCTIEI
MASCULII
La turmacii din tipul de balta, lungimea scrotului este in jur de 10 cm cand este complet
extins si lipsit de constrictive in punctual de atasare la planseul abdominal.
La turmacii de tipul riveran scrotal este mai voluminous si mai atarnand, la locul de
prindere continuandu-se cu o usoara strangulare.
Cu masa inferioara de peste 5 ori fata de tauri, testiculele au la turmaci cca 78g ( 75g cel
stang si 79g cel drept ), cu diametrul tubului seminifer intre 0,17 si 0,2 mm. In stare de
relaxare, testiculele atarna in sacul scrotal cu axa longitudinala orientate perpendicular pe
lungimea corpului si care, prin contractarea muschiului Cremaster, isi modifica orientarea
cranio-caudala. Mentionam ca la bivolii indieni testiculele coboara in scrot inainte de
nastere iar la celelalte populatii testiculele coboara pana la varsta de 6 luni.
Penisul este cilindric si foarte bogat in tesut erectile cu varful ascutit si glandul slab
dezvoltat.
Maturitatea de reproductie se realizeaza destul de tarziu, varsta de utulizare la reproductie
prezentand variatii foarte largi de la o tara la alta, fiind influentata indeosebi prin
tehnologia de crestere.
Varsta de utilizare la reproductie in medie este de 3,7 in Egipt, 3,6 ani in Pakistan si India
in jur de 2 ani in Italia iar in Romania variaza intre 2,6 ani si 3 ani.

In ceea ce priveste viata efectiva de reproductie a turmacilor este raportata o reducere

apreciabila a potentei dupa varsta de 6-7 ani si o scadere pronuntata a apetitului sexual
dupa 12 ani.
Ca mod de utilizare pentru monta naturala un turmac deserveste intre 50 si 100 de
bivolite insa este recomandat ca incatura de femele sa fie mai redusa, suprasolicitarea
avand ca effect diminuarea calitativa a materialului seminal si respective reducerea ratei
de conceptie.

FEMELELE
Desi asemanator vacilor organul genital la bivolite prezinta unele diferente importante in
ceea ce priveste centura pelvina si structura vasculara a acesteia, dimensiunea si masa
fiferitelor segmente ale aparatului reproductive.
Maturitatea sexuala sau varsta pubertatii reprezinta momentul in care femela este
capabila sa produca gamete fecundabili. Din punct de vedere biologic, aceasta poate fi
definita in functie de diferite criteria, astfel:
sub raportul comportamentului sexual, care este marcat de aparitia primului estru la
femele si de dorinta de imperechere la masculi;
in functie de aparitia si producerea primului gamet;
in raport cu starea de steroidogeneza, marcata de aparitia primei secretii de estrogeni.
Maturitatea de reproductie, echivalenta cu varsta de utilizare la reproductie este o insusire
cu implicatii nemijlocite asupra intervalului dintre generatii si a economicitatii in
exploatare. Cu durata diferita, varsta de utilizare la reproductie a tineretului femel din
Egipt este de 2-2,5 ani, in Italia 28-30 de luni, in Bulgaria 30-33 de luni iar in Romanaia
28 de luni.

Particularitalile ciclului sexual

Bivolitele se caracterizeaza printr-o activitate sexuala poliestrica, ciclica, structurala pe
aceleasi 4 faze ca la taurine, a caror caracteristici si semnificatii sunt asemanatoare. In
mod obisnuit, durata ciclului sexual este in jur de 21 de zile cu limite ce variaza in functie
de zona geografica:
Rasa Murrah 21,4 zile in Egipt;
Thailanda 20-28 de zile;
Malaiezia 28-30 de zile;
Bulgaria 21 de zile.

MANAGEMENTUL ACTIVITATII DE REPRODUCTIE

Programarea activitatii de reproductie

Una din masurile pentru sporirea efectivelor o reprezinta utilizarea managamentului strategic
corespunzator particularitatilor de reproductie a bubalinelor in reproductia bivolitelor si al
tineretului femel. Un management eficient trebuie sa aiba la baza sistemul de programare stabilit
in functie de o serie de factori si anume: baza tehnico materiala, de structura pe stari fiziologice a
efectivului matca, nivelul de productie urmarit si cerintele economiei de piata.
Organizarea si planificarea reproductiei in fermele sau crescatoriile de exploatare a bivolitelor
urmareste obtinerea unor productii mari si cat mai uniforme pe intreaga perioada a anului fiind
posibila atunci cand 80% din efectivul matca este in perioada de productie iar peste 50% sunt
femele gestante.

Programarea activitatii de reproductie a bivolitelor si a tineretului femel

Coordonarea activitatii de reproductie se realizeaza prin elaborarea anuala a planului de monte si
fatari in care se are in vedere starea fiziologica a fiecarui individ. Planul de monta-insamantari
artificiale se stabileste pe baza catagrafiei, pe categorii de varsta, iar in cadrul acestora pe
categorii ginecologice.
Catagrafia reprezinta lucrarea tehnica anuala cu ajutorul careia se fundamenteaza si elaboreaza
planul de monta si produsi pentru anul urmator. Derularea normala a activitatii de reproductie
presupune stabilirea sistemului de programare a montelor si produsilor, stabilirea momentului
optim de insamantare, urmarirea si pregatirea materialului de reproductie.
Se cunosc doua sisteme de programare a bivolitelor la monta si respectiv la fatare: sistemul de
monta si fatari sezoniere si sistemul de monte si fatari esalonate.
Sistemul de monta si fatari sezoniere
Acest sistem se aplica la bubalinele din tipul de balta, la cele pentru munca si la cele exploatate
pentru productia de carne. In cadrul acestui sistem planificarea montelor trebuie sa fie facuta,
astfel incat fatarile sa fie concentrate in perioada martie-iunie ( 70-75% ), cand furajele din
cursul verii asigura punerea in valoare a capacitatii fiziologice dedicate pentru secretia de lapte.
Acest sistem este indicat in fermele din zona deluroasa si premontana care practica ingrasarea
tineretului in sistem extensiv pe pasune. Acest sistem de programare asigura si alte avantaje cum
ar fi valorificarea eficienta a masei verzi si productii mai mari de lapte si ieftine.

Sistemul de monte si fatari esalonate

Acest sistem se aplica la bubalinele din tipul riveran, la cele din rasele ameliorate, in general la
cele exploatate pentru productia de lapte.

Acesta presupune programarea la mota si fatare a cate 20-30% din bivolite in fiecare trimestru al
anului adica mentinerea in tot cursul anului a 80% din bivolite in lactatie si 20% in repaus
mamar. Acest sistem de programare a montelor si fatarilor asigura avantaje economice ( venituri
suplimentare in timpul iernii prin livrarea laptelui, economii la investitii pentru constructii ).
Reducerea procentului de bivolite in lactatie sub 70% indica deficiente in activitatea de
reproductie.
Sistemul de monte si fatari esalonate este recomandat in fermele si in crescatoriile cu baza
furajera adecvata, care pot asigura ratii echilibrate femelelor in lactatie si gestante pe tot
parcursul anului, precum si adaposturi corespunzatoare pentru malaci.

IDENTIFICAREA FEMELELOR IN CALDURI SI STABILIREA MOMENTULUI

OPTIM AL INSAMANTARII
Identificarea femelelor in calduri trebuie facuta cu mare grija pentru a evita pierderile de ciclu
care se pot ridica la peste 20%. Aparitia si modul de manifestare a caldurilor sunt influentate de
conditiile de crestere si exploatare, dar si de starea de sanatate a femelelor. Pentru depistarea
femelelor in calduri este necesar sa se cunoasca timpul, locul, metodele si procedeele de
depistare. Timpul de manifestare al caldurilor este in medie de 16 ore si se recomanda sa se faca
doua observatii zilnice a cate 30 de minute, dimineata si seara.
Pentru depistarea femelelor in calduri se folosesc metode biochimice, etologice, bilologicochimice si de laborator.

Metode biochimice

se bazeaza pe modificari anatomo fiziologice ce apar in timpul caldurilor. Mucoasa

vaginala se inroseste si se edematiaza, vulva se inroseste si din ea se scurge un lichid
sticlos, ugerul este edematiat, laptele isi modifica compozitia, scade productia.

Metode etologice

se bazeaza pe modificari comporamentale, animalele sunt nelinistite, devin atente la

zgomote, sunt usor speriate, mugesc frecvent, urineaza des si in cantitate mica, apetit
capricios, sete pronuntata, inconvoaie spinarea, misca si ridica coada, fac miscari
caracteristice actului sexual si accepta saltul.

BIOTEHNICA RECOLTARII MATERIALULUI SEMINAL LA BIVOL

Recoltarea materialului seminal la bivol se face prin mai multe metode, printre care:
Recoltarea materialului seminal cu ajutorul vaginului artificial
- este o metoda folosita cu suuces in prezent, fiind folosita in centrele de insamantari artificiale
cat si pe teren.
Principiul metodei consta in realizarea artificiala a conditiilor existente in vaginul natural al
femelei in calduri ( temperatura, presiune, lubrifiere ), conditii necesare pentru declansarea
reflexului de ejaculare.

Tehnica de lucru
Pentru recoltarea materialului seminal cu vaginul artificial este necesar efectuarea urmatoarelor
operatiuni: pregatirea vaginului artificial, pregeatirea taurului, recoltarea propriu zisa,
dezinfectarea materialelor folosite si a salii de recoltare.
Pregatirea vaginului artificial necesita o atentie deosebita deoarece numai un vagin corect
pregatit poate sa realizeze conditiile existente in vaginul natural.
Aceasta pregatire contine mai multe etape:
a) dezinfectarea vaginului artificial- se face prin autoclavare timp de 15 minute la presiune
de 1 atmosfera;
b) introducerea apei calde- apa trebuie sa aiba temperatura de 45-50 de grade Celsius.
c) fixarea paharului colector- se introduce prin orificiul paharului colector de apa calda si se
astupa orificiul cu un dop de cauciuc.

d) lubrefierea camasii vaginale- se face la capatul opus paharului colector, respectiv la

capatul prin care taurul v-a introduce penisul.
e) introducerea aerului- se face prin dopul metalic al orificiului prin care s-a introdus apa
calda.
f) luarea temperaturii- se ia cu ajutorul termometrului care se fixeaza intre doua falduri
formate de peretele interior al camasii vaginale. Temperatura trebuie sa fie intre 39-42
grade Celsius.
Componentele vaginului artificial: tubul vaginal, camasa vaginala, inele fixatoare, paharul
colector , dispozitivul de fixare a paharului colector.
PREGATIREA TAURULUI PENTRU RECOLTARE
Operatiunea consta in plimbarea taurului apoi urmata de toaleta regiunii preputiale.
Plimbarea se face timp de 10-15 minute cu baston si inel nazal dar recomandat este ca plimbarea
sa se faca cu diferite modele de carusele.
Inainte de recoltare intr-o alta incapere regiunea furoului se spala bine cu apa calduta si sapun iar
apoi se usuca. Cavitatea furoului este recomandat sa fie spalata cu o solutie de antibiotice cum ar
fi penicilina si streptomicina. Este necesara respectarea practica a unui regim national de
recoltare, care sa asigure mentinerea potentialului de reproductie si exteriorizarea lui prin valori
corespunzatoare ale parametrilor spermogramei.
Dupa elaborarea etapelor de mai sus se trece la recoltarea propriu zisa care presupune:
-introducerea si fixarea in stand a taurului manechin;
-aducerea taurului donator in sala de recoltare;
-taurul donator la vederea manechinului v-a executa saltul, moment in care operatorul v-a dirija
penisul taurului in vaginul artificial. Dupa cateva miscari taurul v-a ejacula printr-o miscare
caracteristica crupei.
Alte metode de recoltare: recoltarea materialului seminal prin masajul veziculelor seminale si a
ampulelor canalelor deferente, recoltarea prin electroejaculare.
Dupa recoltare, materialul seminal este supus unor serii de evaluari pentru determinarea
principalilor indicatori spermatici.
Examenul macroscopic se executa in paharul colector imediat dupa recoltare, stabilind volumul
ejaculatului, culoarea, mirosul, aspectul ejaculatului.
Examenul microscopic

O monstra din totalul materialului recoltat seste asezata pe suprafata unei lamele microscopice,
apreciindu-se prezenta sau absenta spermatozoizilor, desimea si mobilitatea si energia de miscare
a spermatozoizilor.

Conservarea spermei
Odat cu aplicarea nsmnrilor artificiale, a aprut i necesitatea conservrii spermei un
timp ct mai ndelungat n afara organismului. Sperma supus conservrii prin
refrigerare sau congelare este obinut de la masculi de mare valoare genetic,
putnd fi transportat n locurile unde este nevoie de reproductori valoroi. n vederea
conservrii spermei se efectueaz diluarea i rcirea spermei. Pentru a obine o conservare ct
mai bun, aceste dou operaii trebuie fcute n prima jumtate de or dup recoltare. Prin
diluarea spermei se urmrete pe de o parte mrirea volumului ejaculatului(pentru a se putea
nsmna un numr ct mai mare de animale), iar pe de alt parte asigurarea pentru
spermatozoizi a unui mediu nutritiv, care s asigure o pstrare ct mai ndelungat a spermei.
Mediile de diluie trebuie s asigure condiii prielnice pentru meninerea viabilitii
spermatozoizilor. n general, diluanii sunt salini sau pe baz de lapte, n componena lor se
introduce glbenu de ou.

REETE DE DILUANI:
Taur

Armsar

Ap distilat

100 g

100 g

Glucoz anhidr

1,2 g

5,76 g

Sulfat de sodiu

1,36 g

0,34 g

Pepton fr sare

0,5 g

0,2 g

Pentru sperma de taur i berbec se folosete foarte mult diluantul cu glbenu de ou i citratde
sodiu. Pentru o bun conservare dup efectuarea dilurii spermei, amestecul este supus untimp la
o scdere treptat a temperaturii pn la +4oC. n prezent diluanii pentru sperm suntprodui de
mai multe centre sau uniti tip SEMTEST. n prezent nsmnarea artificial cu sperm
congelat se realizeaz n proporie de 80-90% la taurine i de 10-20% la
rumegtoarele mici, existnd tendina de generalizare a nsmnrilor artificiale la toate speciile
de animale domestice, inclusiv la psri.

BIOTEHNICA INOCULARII MATERIALULUI SEMINAL LA BIVOLITA

Istoricul insamantarilor artificiale
S-a relatat despre obtinerea unui produs de la un armasar valoros (secolul XIV) dupa preluarea
spermei cu un tampon de vata dupa manta unei iepe si intoducerea lui imediat in vaginul unei
iepe in calduri.
Insamantarile artificiale reprezinta o biotehnica a reproducerii animalelor, componenta a
manipularilor genetice care asigura procesul genetic al efectivelor. Datorita cresterii
semnificative a eficientei utilizarii materialului seminal prin aplicarea insamantarilor artificiale
este posibila utilizarea la reproducere a celor mai valorosi genitori masculi testate dupa
descendenta si cu insusiri morfo-productive care maresc presiunea de ameliorare a efectivelor.
Astfel, un taur testat, poate avea pe durata vietii intre 100.000 si 200.000 produsi , vierul, peste
1.000 intr-un an, iar un armasar, peste 100 manji pe sezon.
La speciile cu un interval mare intre generatii, asocierea insamantarii artificiale cu conservarea
prin congelare a spermei permite crearea unor banci de material disponibile dupa finalizarea la
taurii de 6 sau 7 ani, a testului de performare dupa prima lactatie normala a ficelor. In plus, peste
90% din caracterele morfo-productive, care au un determinism genetic, pot fi ameliorate prin
folosirea insamantarii artificiale, dupa stabilirea indicilor de heritabilitate. Afluirea masculilor
donatori in ferme specializate permite mentinerea lor in conditii optime de sanatate si intretinere
cu productie seminala de calitate si indemna de boli cu transmitere venerica (bruceloza,
tricomonoza , vibroza). Garantarea indemnitatii spermei fata de principalele boli infectocontagioase face posibil schimbul interconditional de gene prin importul-exportul de material
seminal congelat (M.S.C) fara suportarea inconvenientelor prilejuite de carantina. Derularea
diferitelor etape de la insamantarea artificiala majoreaza substantial aportul factorului uman la
procesul reproducerii, fapt care face necesara intocmirea si pastrarea unor evidente zootehnice
complrte ,reducand prin acestea pericolul transmiterii in descendeta a unor boli genetice.
Alte avantaje minore ale insamntarii artificiale se refera la reproducerea artificiala a unor specii
monogene (vulpile) , hibridarea altor indivizi oportunand obtinerea unor specii cu talie si
greutate corporala, care face posibila capulatia, reproducerea unor caini timizi sau care prezinta o
erectie prematura a bulbilor perieni a Catelelor, care desi manifesta estru si ovulatie seminala,
refuza sa accepte masculii.
Dezavantajele insamantarii artificiale constau in posibilitatea interferarii erorilor umane in toate
etapele prelucrarii, conservarii, transportului , depistarii esterului si inseminarea femelelor. Este
necesara existenta unui personal inalt calificat, cu manulitate, cunostiinte si care sa intocmeasca
riguros evidentele reproductiei.
Prin neglijarea profiloxiei, bolilor genetice, insamantarile artificiale pot favoriza diseminarea
unor boli, cum ar fii boala chistica, sindromul spastic, absenta libidoului si defecte de

coformatie. Inocularea artificiala a materialului seminal este un procedeu care presupune

plasarea spermatozoizilor in tractusul genital femel in vederea obtinerii unui produs de conceptie
viabil, prin alte mijloace decat actul sexual propriu zis. Prin practica s-a demonstrat ca cele mai
bune rezultate se obtin cand din doza de matrial seminal s-a inoculat in corpul uterin si in
portiunea anterioara a cervixului.
Inocularea materialului seminal la bivolita se poate realiza prin doua metode: metoda cu
speculum vaginal si metoda bimanuala sau recto-vaginala.
INOCULAREA SPERMEI CU AUTORUL SPECUMULUI
Echipamentul necesar pentru aplicarea acestei metode este format din : speculum vaginal, model
PALANSKY, modificat de FILCOIANU, sau speculum tubular de metal, sticla sau material
plastic,prevazuta cu suzeta de cauciuc (sau material plastic) si o lampa frontala . Pentru
imobilizarea bivolitelor in calduri se utilizeaza un stand de insamantari.
Tehnica de lucru consta in efectuarea unei toalete sumare a vulvei si a regiunii perivulvare si
introducerea speculumului vaginal dupa metoda cunoscuta. Prin introducerea si deschiderea
speculumului si apoi iluminarea orificiului vaginal al gatului cu ajutorul sursei luminoase se
fixeaza locul de depunere a spermei. Pipeta ce contine sperma pentru insamantare se introduce
pe canalul cervical, pe o distanta de 1-3 cm. Insamintarea cervicala cu ajutorul speculumului este
destul de simpla si usoara. Inconvenientul pe care-l prezinta aceasta metoda consata in faptul ca
dupa fiecare vaca, speculumul trebuie curatit si sterilizat. In cazul in care nu se face sterilizarea
specumului se pot raspandii unele boli genitale.
METODA RECTO-VAGINALA DE INLOCUIRE A SPERMEI
Ecipamentul necesar pentru aceasta metoda consta din pipete de insamantare si manusile de
cauciuc, sau din material plastic. Metoda recto-vaginala este foarte raspandita. Tehnica de lucru
consta in introducerea mainii protejate de o manusa in rectul animalului si fixarea cervixului prin
traversul rectal. Pipeta de insamntare se introduce apoi, cu cealalalta mana in vagin, si de aici
este ghidata cu ajutorul mainii introduse in rect, in canalul cervical. Varful pipetei se introduce
dirijat in sus sub un unghi de 20-30 grade , in canalul cervixului. Pentru insusirea practica a
acestei metode este necesara o practica cat mai buna a tehnicienilor insamantatori. Aceasta
metoda s-a impus ca o metoda curenta deoarece nu necesita o aparatura complicata. Pipeta de
insamantare se schimba dupa fiecare vaca, iar manusile se pot spala si dezinfecta usor. Prin
aceasta metoda se stimuleaza activitatea uterului si altor segmente ale organelor genitale, fapt
care probabil contribuie la obtinerea unei fecunditati mai ridicate, decat prin metoda
speculumului.

BIOTEHNICA TRANSFERULUI DE EMBRIONI LA BUBALINE

Aspecte generale
Embriotransferul reprezint o biotehnic de reproducie care cuprinde o serie de tehnici ce
urmresc obinerea de produse din embrioni recoltati de la femele donatoare de ovule i
sincronizate n clduri care se transfer n stare proaspt sau congelat la femele receptoare cu
ciclu estral sincronizat.
Importana zooeconomic
Lucrrile lucrrile de selecie i ameliorare a efectivelor de animale sunt limitate de numrul redus de
produsi care se obin de la o femela n cursul vieii sexuale i de intervalul dintre generaii. Asupra
animalelor valoroase ambii factori sunt frenatori, treptele ameliorrii numarandu-se in generaii
successive. Transferul de embrioni da posibilitatea folosirii cu eficien crescut a rezervelor de ovocite
de la animale din inalta valoare zootehnic numite donatoare, prin provocarea maturarii i eliberrii mai
multor gamete femeli ( poliovulatie ) cu obinerea unui numr mai mare de produsi de la aceeasi femeila
prin transferul embrionilor in uterul femelelor receptoare.

Embriotransferul necesit dou perioade de gestaie. Transferul de embrioni la bovine se afl n

stadiul de cercetare si dezvoltare, a fost printre primele cercetri care au fost efectuate de
specialiti americani, continuate de cercettori din Bulgaria i cei din Romania.

Tehnica transferului de embrioni

Aceasta necesit fluxul urmtor:
-alegerea donatorilor i poliovulaia lor;
-sincronizarea cldurilor;
-fecundarea ovulelor in vitro prin nsmnare artificial donatoarelor;
-prelevare embrionilor i controlul calitii lor;
-alegerea donatorilor;
Prin donatoare se intelege femela din specia bubaline care produce embrioni dup ce a fost n
prealabil supus tratamentului hormonal ( poliovulatie sau superovulatie ) expulzand in acelasi
timp mai multe ovule susceptibile de a fi fecundate.
Criterii de alegere a donatorilor
Acestea sunt urmtoarele:

valoare genetic -reprezint criteriul principal de selectare a donatorilor ntruct

transferul de embrioni constituie un mijloc important de intensivizare a produciei i mai
ales de maximizare a progresului genetic la bubaline;
starea de ntreinere i de sntate a bivolielor care trebuie sa fie buna;
functie de reproducie normal la bivolie att n privina aparatului genital ct i a
sistemului neuro-endocrin;
absena genelor nedorite cu deosebire letale;

Pregtirea donatoarelor const n urmtoarele :

urmarirea desfasurarii parturitiei i asistarea acesteia;

executare examenului preliminar i observarea cldurilor timp de 9-14 zile;
anunarea telefonic a acestora i recoltarea unor probe de lapte n vederea examinrii
lor;
aplicarea tratamentului hormonal pentru pentru inducerea poliovulatiei ( utilizarea
PSMG in doza de 500 UI/100kg sau FSH-40mg in a 10-a zi a ciclului estral sau
folosirea progesteronului in doza de 100mg/zi, timp de 10 zile urmat de tratamentul
poliovular cu PMSG sau FSH ).

Alegerea receptoarelor
Prin receptoare se intelege tineretul femel sau bivolie care nu au fost supuse transferului
hormonal pentru inducerea poliovulatiei.
Criterii de alegere a receptoarelor :

femele cu sntate bun, in special uterul neafectat i cu dezvoltare corporal optima;

femele capabile de a asigura eficienta embriotransferului, echilibrate fiziologici cu
aptitudini maternale.

Dup alegerea receptoarelor sunt necesare msurile urmtoare;

organizarea de ferme MOET cu deosebire cu circuit nchis;

afluirea femelelor selectate spre fermele MOET;
aplicarea tratamentelor de sincronizare a cldurilor la donatoare i receptoare;
producerea, prelevarea, examinarea,depozitarea i conservarea embrionilor;
inseminarea receptoarelor cu embrioni ( cei congelai se decongeleaz ) avnd grij ca
receptoarele sa se afle ntr un stadiu identic al ciclului ovarian,cu donatoarele;
ngrijirea corespunztoare i efectuarea diagnosticului de gestaie pe ct posibil mai
precoce, eventual prin ecografie.

Embrionii suntt colectati atunci cand se gasec in cornul uterin,dupa iesirea lor din oviduct (intre
zilele 4-5). Cel mai frecvent, colectarea se realizeaza intre zilele 6-8 dupa fecundatie, de regula
in ziua a 7-a.Recoltarea embrionilor se face chirurgical si nechirurgical.
Mult timp, metoda chirurgicala a fost singura utilizata. Tehnica operatorie presupunea
parcurgerea a doua etape: laparotomia, cu exteriorizarea aparatului genital in plaga si recoltarea
propriu-zisa a embrionilor prin spalarea cu un lichid cu o compozitie speciala, a oviductelor
(dupa un interval de timp mai mic de 3 zile dupa insamntare) sau a coarnelor uterine (dupa un
interval de timp mai mare de 4 zile de la insamntare). In prezent, metoda chirurgicala de
recuperare a embrionilor la vaca este abandonata, datorita inconvenientelor pe care le prezinta.
Astazi, este generalizata metoda nechirurgicala de prelevare a embrionilor, a carei principiu
consta in spalarea coarnelor uterine cu un mediu special preparat, spalare care se realizeaza in
conditii de asepsie in a 7-a zi de la insamntare. Tehnica nechirurgicala de colectare a
embrionilor s-a perfectionat continuu, firme specializate produc pe scara industrial mediul de
recoltare, congelare, decongelare si intreaga aparatura necesara recoltarii si transferului
embrionilor.
Tehnicile nechirurgicale de recoltare a embrionilor presupun mai multe operatii: contentia
femelei, anestezia, vidarea rectului, toaleta vulvei si a regiunii perivulvare, identificarea
prezentei corpilor galbeni pe ovar, introducerea lichidului de spalare in lumenul coarnelor

uterine,spalarea acestora, recuperarea lichidului impreuna cu embrionii,identificarea si

recuperarea embrionilor din lichidul recuperat si supus decantarii si aprecierea morfologica a
acestora. In conditii de ferma, recoltarea embrionilor se face la locul undese gaseste femela
donatoare, dupa ce in prealabil, vecinele acesteia au fost indepartate. Femela se contentioneaza
adecvat, astfel inct sa-i fie limitate miscarile, trecerea sondei prin canalul cervical care este
inchis, provocnd dureri animalului si implicit, reactie de aparare. Pentru a suprima durerea, se
practica anestezia epidurala cu 4-6 ml procaina 2% sau cu 10 ml ludocaina 1%, care blocheaza
nervii coccidieni si ultimele perechi de nervi sacrali . Acul se introduce intre prima si a doua
vertebra coccigiana sau intre ultima vertebre sacrale si prima vertebra coccigiana, anestezia
instalndu-se dupa circa 10-15 minute si dureaza in jur de 90 de minute, zonele insensibilizate
fiind: coada,anusul, rectul, vulva, vaginul si uterul.Se introduce, cu precautiile de rigoare, mna
in rect, acesta se videaza de continut, apoi se apreciaza raspunsul femelei la tratamentul
poliovulator, palpndu-se cu atentie ambele ovare si numardu-se corpii galbeni.
In cazul in care raspunsul la tratamentul de superovulare este pozitiv, se procedeaza cu precautie
la introducerea cateterului de tip Folley cu doua sau trei cai, prin conductul cervical pna in
cornul uterin. Pentru rigidizarea cateterului, se introduce pe lumenul acestuia un mandren (tija
metalica), care se mentine pna se ajunge in lumenul cornului uterin, apoi se retrage. Cateterul
este introdus circa 5-8 cm de la bifurcatia coarnelor uterine, pe unul dintre acestea, apoi se
introduce de la exterior, cu seringa, 8-15 ml de aer in scopul fixarii cateterului si pentru a
impiedica refularea din cervix a lichidului de spalare.Vasul din sticla, ce contine lichidul de
spalare se suspenda la 1,5 m de la sol si, prin cadere, acesta ajunge prin calea de admisie a
cateterului in coarnele uterine. Irigarea acestora se face continuu, calea de evacuare a lichidului
este conectata, printr-un tub de plastic,la vasul de colectare a mediului recuperat (de spalare).
Recuperarea lichidului de spalare se face prin calea de admisie (in cazul cateterului cu doua cai
la care s-a adaptat o piesa in forma literei S.
Recoltarea embrionilor prin metoda nechirurgicala prevazut cu canal de admisie si evacuare al
lichidului, ramura de evacuarea lichidului fiind conectata la un filtru de colectare a carui orificii
au undiametru de 75cm, care are rolul de retinere a embrionilor, lichidul ce traverseaza filtrul
fiind colectat intr-un recipient situat sub filtru. Mediul folosit la spalarea unui corn uterin se
foloseste la spalarea, in acelasi mod,a celui de-al doilea corn uterin. Cantitatea de mediu care se
foloseste pentru spalarea unui corn uterin este de 300-500 ml, efectundu-se irigari repetate si un
masaj transrectal permanent al cornului uterin perfuzat.Exista diverse sonde de recuperare a
embrionilor, imaginate de diversi cercetatori, care se bazeaza pe acelasi principiu constructiv.
Intre momentul recuperarii embrionilor si cel al inoculari lor in uterul receptoarelor, zigotii
trebuie sa fie mentinuti in viata in conditii speciale si sa fie manipulati in cele mai bune conditii
tehnice si igienice.Compozitia mediilor de recoltare si cultivare a embrionilor s-a modificat
frecvent in decursul timpului, pe masura ce cunostintele in domeniu au avansat si pe baza
multiplelor experiente intreprinse.In ultimii ani s-a generalizat folosirea unei solutii tampon
fosfat -PBS (Fosfat bufferet salin) pentru spalarea coarnelor uterine si pentru pastrarea

embrionilor recuperati. Acest lichid are un pH de 7,2, o presiune osmotica de 290 miliosmoli si
contine multe siruri minerale,glucoza si proteina (albumina bovina serica, 2-4 g/l, sau ser de vitel
fetal de complementat 10% ).
Toate mediile, solutiile, serurile, enzimele si substantele crioprotectoare care vin in contact cu
embrionii trebuie sa fie sterile. Tot materialul care nu se arunca (sonde colectoare, filtre,
recipienti din sticla,sonde de transfer, etc.) care necesita a fi sterilizate, se spala cu o solutie de
detergent netoxic, se clateste in apa distilata, se usuca si se inveleste in hrtie in vederea
sterilizarii. Alegerea metodei de sterilizare depinde de natura materialului (caldura uscata,
caldura umeda, substante antiseptice,vapori de formol etc.). Rezultatele recuperarii embrionilor
depind in cea mai mare masura de abilitatea si antrenamentul operatorului. Proportia embrionilor
recuperati, oscileaza in medie, intre 60-70% comparativ cu numarul de corpi galbeni identificati
pe ambele ovare. Dupa colectarea embrionilor se injecteaza donatoarei o doza de PGF 2, care
are rolul de a liza corpii galbeni, evitndu-se astfel gestatia multipla.