Capitolul 1: Descoperirea

DPDV Edward
O mangaiam usor si incet pe spate in timp ce ea si-a lipit obrazul de pieptul meu. Respira greu si trupul ei micut
tremura. Abia puteam suporta sa o vad suferind asa dar stiam ca nu o pot ajuta cu nimic. Si eram frustrat.
-Bella, iubito, vreau sa mergi sa te consulte Carlisle astazi, i-am soptit incet desenand in continuare mici cercuri
pe spatele ei. A scuturat usor din cap.
-E doar gripa. Am tresarit cand am auzit ce a zis dar am incercat sa nu las emotiile sa iasa la suprafata si asa ca
m-am dus sa umplu un pahar cu apa si i l-am intins. Ea l-a luat cu mainile tremurande si a sorbit cateva guri
asigurandu-se ca micul-dejun va ramane in stomac. Cateva secunde mai tarziu mi-a dat paharul gol.
-M-as simti eu mai bine daca ai vedea un doctor, nu trebuie sa fie neaparat Carlisle, oricine ar fi bun. Eram chiar
disperat.
-Sunt bine.
-Nu arati bine, am spus si am oftat dandu-mi ochii peste cap la peretii galbeni. Incapatanata Bella.
-Ti-am spus ca voi fi bi a tasnit din bratele mele fugind catre baie iar. M-am dus dupa ea si in momentul in
care a terminat de data afara ouale cu sunca de dimineata s-a intins catre mine.
-Stii ca te-as putea lua cu forta la un doctor daca tu nu vrei de bunavoie, i-am zis si ea stia ca vorbesc serios. Asa
ca in loc sa protesteze a spus:
-Da-mi doua zile. M-am incruntat la ea desi nu eram nervos. Eram ingrijorat.
-O zi.
-O zi jumate. Mi-am dat ochii peste cap.
-Bine, dar daca tot te simti asa pana, mi-am verificat ceasul si am facut repede un calcul mental, maine dupaamiaza te duc sa te consulte Carlisle fie ca-ti place sau nu.
-Ihmmmm. Am sarutat-o pe frunte si dupa ce am ajutat-o sa schimbe in pijamale curate am luat-o in brate si am
dus-o usor in camera ei. De data asta nu a protestat cum facea de fiecare data cand o duceam in brate si lucrul
asta m-a ingrijorat si mai tare. Eram pe cale sa ma indrept spre celalalt colt al camerei sa ma postez in leagan
pentru inca o zi lunga cand ea m-a tras de tricou si a soptit atat de incet ca abia am inteles.
-Stai cu mine. Am zambit si m-am intins langa ea. Si-a lipit trupul de al meu si eu doritor am tras-o cu bratele
tinand-o si mai aproape de mine.
-iubesc, Edward. Nu stiam daca vorbeste in somn sau daca imi sopteste un ultim mesaj inainte sa adoarma dar
chiar nu-mi pasa. I-am mai sarutat fruntea inca o data.
-Si eu te iubesc, Bella.
DPDV Bella
Linia subtire ma fixa cu privirea. O fixam si eu pe ea. Si eram sigura ca Alice se descurca cu mine - intr-un
sens rau - luand in considerare faptul ca linia roz zdranganea cu podeaua galbena mai tare decat sensul liniei roz.
Am oftat si am aruncat oroarea de plastic in camera, mi-am pus mainile pe cap si incercam cu disperare sa nu las
lacrimile sa cada. Nu avea cum sa fie adevarat, nu se puteasa fie adevarat. Dar nu era alta explicatie, testul
trebuia sa fie gresit. Dar daca nu exista alta explicatie de ce ma ingrijorez atat de tare? Ar trebui sa mai cer o
parere. Am oftat si am stat in picioare inainte sa ies din baie, mai aveam cateva minute si Charlie adormea,
cateva minute pana venea Edward. Dar inainte sa ajung la usa, m-am intors si am luat obiectul pe care l-am
aruncat. Stii tu, pentru amintiri.
-Mirosi diferit. Mi-am ridicat mainile in defensiva.
-Jur ca nu l-am mai vazut pe Jacob de saptamani si am facut un dus doar. Edward a ras in timp ce se urca in pat
langa mine si m-a inconjurat cu bratele, cum o facea in fiecare seara. Am zambit si am clipit inchinzand ochii si
respirand mirosul lui, cel mai intoxicant si mai frumos lucru din totdeauna.
-Nu am spus ca mirosi urat, mi-a soptit in ureche, mainile lui jucandu-se cu parul meu de culoarea ciocolatei.
Am spus diferit. Sentimentul pe care mi-l dadea respiratia lui rece pe fata mea ma facea sa-mi pierd sirul
gandurilor. Am formulat repede o propozitie temandu-ma ca dupa aceea nu voi mai putea formula nici macar
propozitii scurte.
-Si e o diferenta? A zambit zambetul meu favorit.
-Desigur. Am ras amandoi incet si eu m-am intins sa sting lumina, Edward ma saruta pe gat coborandu-si mainile
mari si reci pe talia mea.

-Pari sa te simti mult mai bine in seara asta, a comentat zambind cu buzele lipite de pielea mea deoarece eu imi
curbasem corpul dupa el. Doar am dat din cap, am oftat adanc si mi-am lasat ochii sa se inchida. Se pare ca a
inteles si a inceput sa fredoneze cantecul meu de leagan, rasuflarea lui gadilindu-mi urechea. Era cam trei
dimineata cand m-am trezit si el nu era acolo.
DPDV Edward
-Bella miroase ciudat. Suna ca un lucru foarte stupid de spus chiar si de catre mine, asa ca m-am strabat din nas
si ma holbam la omul care imi era tata de 90 de ani.
-Ciudat? Cum? M-a intrebat Carlisle rasucind un pix intre degete in timp ce mintea ii mergea cu un million de
kilometri pe ora. Era serios, ceea ce era un lucru bun, cel putin imi acorda atentie. Emmett incepuse sa urle de
ras cand i-am spus ca logodnica mea miroase ciudat. Dar, hei in apararea mea singura data cand Bella mirosise
altfel a fost in spital cand ii facusera transfuzii de sange. Desigur ca ma ingrijora treaba asta. Am oftat si am
mormait un raspuns la intrebarea lui Carlisle.
-Nu stiu exact, doar diferit. La fel, dar parca mai intens sau schimbat foarte putin incat un om nu si-ar da seama.
Incepeam sa fiu foarte frustrat, nu puteam spune in cuvinte ce e gresit pentru ca nici eu nu stiam exact. Eram
ingrijorat ca Bella era atat de bolnava si eram si nervos, Bella era foarte delicata si eram si prost dispus ca nu mai
vanasem de un timp.
-A fost bolnava nu? M-a intrebat Carlisle intr-un final scotandu-ma din gandurile mele. Cand mi-am ridicat ochii
nergri catre ai lui, erau foarte ganditori ca si cum avea o idee pe care vroia sa mi-o impartaseasca.
-Ea spune ca are gripa.
-Dar tu crezi altceva?
-Paida. Dar refuza sa vada un doctor, deci nu prea pot face multe nu? Am spus lasandu-ma pe spate in scaunul
in care stateam. Carlisle dadea din cap. Era amuzat. Eu nu.
-Edward, tu si Bella, cumvacum sa zic, ati facut sex pana acum? Daca vampirii puteau rosi cred ca aratam ca o
rosie acum. Multumesc Lui Dumnezeu ca nu puteau. Mi-am trecut o mana prin par lasandu-mi privirea sa cada
oriunde numai nu pe omul din fata mea. Am mormait o replica scurta, destul de tare sa auda Carlisle dar nu
destul de tare incat sa auda cu cei care erau dupa perete ascultand fiecare cuvant pe care noi il spuneam.
-Edward, m-a atentionat.
-Mda?
-Adu-o pe Bella mai tarziu. Am dat din cap si am zambit slab.
-Chiar daca trebuie sa o aduc impotriva vointei ei. Carlisle a zambit.
-Bine.
DPDV Bella
In cateva minute voi sti daca oribilitatea acea roz mi-a spus adevarul sau nu. Nu vroiam sa stiu cu adevarat.
Mai vroiam cateva zile de liniste inainte ca intreaga mea lume sa cada. Dar nu aveam de ales. Deja iesisem din
casa si fugeam cand eu mi-am lipit obrazul de pieptul lui Edward, cautand racoarea lui pe pielea mea fierbinte.
Capul mi se invartea iar, dar inca nu eram de parere ca trebuia sa-i dau informatia ca aveam o stare de lesin
dinainte sa ma ia in brate. Lumea zbura pe langa noi, iar Edward fugea mai repede decat a facut-o vreodata ca sa
auda vestile care schimba viata pe care eram sigura ca ni le va spune Carlisle. Edward habar n-avea ce mult avea
viata lui sa se schimbe.
-Bella, iubito, am ajuns. A soptit, iar vocea lui mi-a spart sirul gandurilor. Am inteles si am facut o miscare sa ma
dau jos din bratele lui dar nu mi-a dat drumul.
-Vei lesina daca iti dau drumul, mi-a zambit slab.
-Hummm. Mi-am incrucisat bratele pe piept incercand sa mai pastrez bruma de demnitate care imi mai ramase
cand Carlisle ne-a deschis zambind usa. Zambetul i-a palit brusc si ne-a grabit inauntru. Edward m-a depozitat
pe o canapea.
-E gripa, sperand sa-l fac sa nu spuna ce eram sigura ca va spune. Carlisle dadea din cap incapatanat.
-Nu Bella nu e.
-E serios? A intrebat Edward ingrijorat uitandu-se la fata impasiva a tatalui sau.
-Serios? Mai mult decat iti poti imagina. Edward a intepenit langa mine si mi-am dat seama ca isi folosea tot
autocontrolul ca sa nu inceapa sa tipe, asa ca a intrebat calm.
-Ce e?
-Lucrez la spital de mult timp si deci sunt absolut sigur. Carlisle a facut o pauza si a continuat.

-Bella esti insacinata. Am incercat sa nu, serios chiar am incercat. La urma urmei stiam deja ca sunt insarcinata.
Aflasem asta de aseara de cand facusem testul ala stupid acasa. In fine, cand am lesinat ultimul lucru pe care lam vazut a fost fata lui Edward surprinsa si o privire tradata. Nu avusesem niciodata vise mai agitate.
Capitolul 2 : Du-ma inapoi.
DPDV Bella
-Ea nu i-ar face asa ceva lui Edward. Vocea imi era vag cunoscuta dar nu o puteam recunoaste prin ceata groasa
care era peste mine. Asa ca in loc sa ma straduiesc prea tare, am ascultat.
-Stiu ca nu ar face, dar asta nu schimba nimic. Ea inca e insarcinata si faptul este ca vampirii nu pot avea copii.
Ceata disparea incet si am putut recunoaste vocea lui Carlisle, un Carlisle frustrat. Nu-i placea cand nu putea
rezolva o problema sau cand nu putea gasi piesa lipsa din puzzle. Am incercat sa spun ceva dar tot ce iesit a fost
un geamat.
-Bella? Vocea asta nu era cea pe care vroiam sa o aud dar era comfortabila. Era Esme care era probabil cea mai
calda si plina de compasiune persoana care mergea pe pamant.
-Bella, ma auzi? Nu puteam vorbi, gura imi era prea uscata, asa ca am dat incet din cap si incercam sa deschid
ochii. Apoi, am auzit vocea lui Carlisle langa Esme care ma ajuta sa ma ridic in fund pe canapea. Vorbea repede
cu altcineva. S-a oprit si a venit la mine.
-Unde e Edward? Am intrebat uitandu-ma in jur, eram sigura ca a fost aici, incercand sa-si dea seama ce se
intampla o data cu toata lumea. Carlisle a afisat un zambet mic, mic.
-E pe acoperis, e confuz.
-Pai nu e singurul, am murmurat morocanoasa luand o gura de apa din paharul pecare mi-l intinse Esme. Nici
macar nu observasem cand plecase sa-l aduca. Dar o data ce apa a ajuns in stomac am inceput sa ma simt rau
tare, oribil, oribil de rau asa ca am pus paharul pe masa si ma concentram sa nu vomit. Esme s-a asezat langa
mine si Carlisle in fata mea.
-Si, ai mai lesinat inainte sa afli vestea? Era o voce noua de data asta. M-am uitat in sus si era Emmett fratele
mai mare al lui Edward care statea in spatele canapelei.
-Dupa, am bombanit. Dar stiam deja. Toata lumea parea surprinsa dar nimeni nu a comentat.
-Bella suntem confuzi si am vrea sa ne ajuti, imi spuse Carlisle. Am aprobat din cap, nefiind sigura daca pot
deschide gura iar avand in vedere furtuna din stomacul meu care era din ce in ce mai rea. Incepusem sa ma intreb
daca ma simt asa pentru ca nu avusem o seara plina de evenimente.
-Vampirii nu pot avea, mi-a spus dintr-o suflare, si nu stim cum s-a intamplat asa ceva. Am inteles imediat ce a
vrut sa spuna dar Rosalie mi-a luat-o inainte. Ea, totusi nu nega, cum as fi facut eu. Ea ma acuza.
-L-a inselat pe Edward, a replicat crud. E evident. Vampirii nu pot avea copii, si totusi ea e insarcinata. S-a
culcat cu altul, uite ce simplu e.
-Rosalie. Vocea lui Carlisle era mai ridicata, mai amenintatoare decat am auzit vreodata si si-a intors fata livida
la vampirul blond din coltul indepartat al camerei.
-Ajunge, si nu si-a luat privirea de pe Rosalie pana aceasta nu si-a ridicat mainile in defensiva si nu si-a dat
ochii peste cap. Carlisle s-a intors catre mine.
-E adevarat? Nu mi-am dat seama ca plangeam pana nu am vorbit. Mi-am sters lacrimile nervoasa.
-Nu, am tipat repede. Nu-i adevarat. Il iubesc pe Edward. Nu i-as face asa ceva. Carlisle a dat incet din cap, sa uitat iar la Rosalie in timp ce-mi spunea.
-Te cred Bella. Eram usurata, si n-am dat importanta senzatiei din stomac decat cand era prea tarziu. Aveam
nevoie de o baie. Dar nu stiam daca Cullen`ii au una asa ca am fugit catre usa. Nu am ajuns. Am auzit dezgustul
lui Rosalie la mizeria pe care am facut-o si i-am simtit bratele reci ale lui Esme in jurul meu tinandu-ma aproape
de corpul ei rece si tare ca stanca in timp ce plangeam. Lacrimile mele i-au udat tricoul dar nu parea sa observe,
doar ma legana inainte si inapoi si parca nici nu observa mizeria de pe podea.
-Imi pare rau, am soptit si ma agatam de Esme cand ma tinea in brate si-mi soptea in ureche incet alungandu-mi
grija, durerea, frica.
-Sa nu-ti para rau, draga mea Bella. Nu ai de ce sa-ti para rau. Nu m-am simtit niciodata atat de rupta, dar nici
atat de iubita ca acum cand Alice s-a aplecat langa noi pe podea si imi zambea mangaindu-mi parul. I-am simtit
pe Carlisle, Emmett si Jasper aproape dar totusi au lasat-o pe Esme sa ma linisteasca.
-I-imi p-p-pare .rau, am soptit din noi.

-Shhh, Bella, Shhh. Leganatul incet si vocea calda si dulce a lui Esme m-au facut sa cad intr-un somn adanc si
fara vise.
DPDV Edward
-Daca nu-ti misti curu ala inauntru sa vorbesti cu ea de tarai eu acolo. Eram surprins ca vocea fratelui meu
era urmata de corpul lui masiv. S-a postat intr-o pozitie de sezut langa mine si mi-am intors privirea catre nori
iarasi. Erau intunecati si gri, va ploua in curand. Iar.
-Nu te-am auzit cand ai urcat, am bombanit facandu-ma ca nu l-am auzit mai devreme.
-Asta pentru ca esti prea adancit in gandurile tale si nu te-ai gandit macar o secunda la cea a carui ganduri nu le
poti citi. Sufera Edward. A plans pana a adormit. A adormit si nu s-a oprit din plans. Cuvintele astea parca m-au
injunghiat.
-Nu poate fi copilul meu oricum. Deodata acoperisul a disparut de sub mine si norii au disparut din fata mea. Ma
uitam la o fata furioasa, livida a fratelui meu. Eram foarte putin constient ca picioarele mele erau la mai mult de
un metru deasupra pamantului si daca as fi avut nevoie de aer aveam o problema serioasa. Emmett ma tinea atat
de strans ca am renuntat la ideea de a incerca sa scap.
-Chiar crezi ca ti-ar face asa ceva? Chiar crezi ca te-ar insela? Chiar crezi? Si-a dat seama intr-un final ca
nu puteam vorbi din cauza lipsei de aer si am simtit cum picioarele au atins acoperisul la jumatate de secunda
inainte da incep sa tip.
-Tu ce crezi? A? Sunt VAMPIR. Am scuipat cuvantul ca pe otrava. Tu ce ai crede daca ai sti ca nu poti avea copii
si dintr-o data iubita ta e insarcinata? Logica asta paru sa-l calmeze pe Emmett si eu m-am asezat la loc
in aceeasi pozitie, ridicandu-mi genunchii la piept inainte sa-i inconjor cu mainile.
-Nu stiu ce sa cred, am spus si ma uitam in zare. Emmett era langa mine inca odata.
-Vorbeste cu ea. Intreab-o tu. A spus ca nu te-a inselat niciodata. Si noi o credem. Acum tu trebuie sa alegi pentru
tine. Si apoi a plecat. Nu trebuia sa ma uit. Stiam ca nu mai e acolo asa cum stiam ca are dreptate. Aveam de luat
o decizie nu o puteam lua pana nu vorbeam cu ea. O iubeam mai mult decat putea o lume intreaga sa iubeasca, si
vroiam atat de mult sa cred ca in pantecele ei creste copilul meu, dar cum as putea crede? Nu puteam lasa pe
nimeni insarcinata si apoi Baaaam. Bella va avea un copil. Un copil. Si stiam ca vroiam sa fie al meu mai mult
decat mi-am dorit vreodata ceva. Cand am intrat in camera sase perechi de ochi s-au intors catre mine. Expresiile
lor erau diferite, Emmett nervos, Rosalie plictisita si enervata.
-Pot sa vorbesc cu Bella? Am vorbit atat de incet ca un om n-ar fi inteles dar eu traiam intr-o casa plina de
vampiri.
-E in camera ta. Carlisle ar fi trebuit sa fie nervos, ar fi fost mai comfortabil decat linistea din capul lui. Vocea lui
era calma si fara emotie si fata lui era la fel cand m-am uitat la el, inexpresiva, cu ochii de aur topit si buzele
stranse intr-o linie. Am dat scurt din cap si intr-o secunda eram la usa radicand mana sa bat.
-Pleaca. Am oftat. Va fi greu, m-a refuzat dinainte sa apuc sa spun ceva.
-Bella
-Pleaca Edward. Dar si eu puteam fi incapatanat.
-Nu si voi sta aici cat va trebui, voi sta aici pana ma vei lasa sa vorbesc cu tine, pana ma vei lasa sa-mi cer iertare
ca m-am purtat ca un nenorocit. Pana ma vei asculta sa-ti spun cat de egoist si de idiot am fost ca am plecat asa
cand avea cea mai mare nevoie de mine. O scurta pauza de liniste in care am fost constient de inima mea
rupandu-se intr-un million de bucati. Daca nu ma vrea inapoi? N-as putea spune ca o condamn, m-am indoit de
ea chiar daca ea m-a ales pe mine si chiar daca mi-a spus de un milliard de ori cat de mult ma iubeste.
-Te rog, Bella, am soptit cu vocea implorand.
Apoi a urmat o miscare inceata in camera, si incuietoarea de la usa, cand mi-am pus incuietoare? S-a deschis.
Bella a apucat de maner si a deschis larg usa apoi s-a intors cu spatele si s-a urcat in pat acoperindu-se cu patura
aurie in jurul ei tragand marginea in sus, incerca probabil sa-si ascunda ochii rosii de plans. Am intrat repede in
camera si m-am asezat pe pat. Stiam ca daca incercam sa o ating, saream calul asa ca doar stateam acolo cu
mainile in poala.
-M-am purtat prosteste, am murmurat fara sa ma uit in ochii ei. M-am speriat.
-Nu m-am culcat cu altcineva, Edward a spus lasandu-si capul pe umarul meu. Era un pas catre directia buna.
Totusi n-am putut spune nimic. Nu ti-as face asa ceva niciodata, iti amintesti? Cand ti-am spus ca dragostea si
pasiunea merg o data pentru mine? Am aprobat amintindu-mi noaptea. Ea a zambit, probabil si-o amintea si ea.

-Esti singurul pe care il iubesc, esti totul pentru mine. Am stins distanta dintre noi luand-o in brate si nu mai
vroiam sa-i mai dau drumul niciodata. A cedat si a inceput sa planga iar, degetele ei strangand atat de tare de
tricoul meu ca erau albe. Tot corpul ei tremura si am stiut ca daca puteam plange, lacrimile ar fi curs acum pe
obrajii mei palizi. Ii sarutam fruntea si o strangeam atat de tare in brate cat indrazneam, o vroiam cat de aproape
se putea. Vroiam sa-i simt caldura, respiratia vroiam sa-i aud bataia inimii, sa-i vad zambetul.
-Te iubesc Bella, Doamne cat te iubesc, i-am soptit la ureche. Te iubesc atat de mult. Si iubesc si copilul, copilul
nostru. Cuvintele mele au adus in ochii Bellei alt val de lacrimi dar de data asta zambea si plangea.
-Si eu te iubesc, degetele ei nu-mi mai strangeau tricoul si m-a luat in brate. Ma simteam zambind si mi-am lasat
degetele sa se plimbe pe stomacul ei.
-Deci chiar e un copil acolo? Am intrebat mirat, inca nu ma invatasem cu ideea. Bella s-a intins si a pus mana
peste mana mea.
-Da, mi-a raspuns cu o voce joasa dar plina de dragoste. Copilul nostru, nu-mi pasa cat de imposibil spune
Carlisle ca e dar sunt insarcinata, si e copilul tau. N-am putut opri ranjetul imens de pe fata, sunt sigur ca aratam
ca un tampit.
-Imi place cum suna.
Capitolul 3: 12 Trandafiri Rosii
DPDV Bella
Cand am deschis ochii soarele tocmai apunea, puteam vedea liniile rosiatice si portocalii care plateau printre
copaci si stelele care incepeau sa straluceasca pe patura intunecata ce punea stapanire incet pe cer.
-Edward? Nu era langa mine, tinandu-ma in brate cum facea de obicei cand dormeam, in locul lui era un
trandafir rosu stralucitor pe perna aurie. Am zambit, si am m-am lasat sa-mi amintesc tot ce s-a intamplat mai
devreme. Zambetul mi se intindea pe toata fata si am sarit incet din pat imbracandu-ma cu puloverul pe care
Edward il lasase pentru mine. Dupa ce l-am tras peste pijamnalele moi si matasoase in care cred ca m-a schimbat
el inainte sa adorm si m-am dus la baie pentru un moment uman inainte sa cobor. Si acolo langa chiuveta era al
doilea trandafir. Nu mi-am putut opri degetele din tremurat cand m-am intins sa-l iau. L-am asezat langa celalalt
si cu inima batandu-mi cu o mila pe minut m-am spalat pe dinti si mi-am periat parul. Nu m-am deranjat sa ma
schimb de pijamale pentru ca odata ce am deschis usa dulapului am gasit cel de-al treilea trandafir, stand pe mica
gramajoara de haine care incepuse sa creasca odata cu noptile mele petrecute in casa Cullen.
-Edward Soapta mea a fost atat de inceata ca abia m-am auzit eu. Dar, aveam un vampir ca prieten asa ca
-Da, iubirea mea? O pereche de maini reci si comfortabile mi-au inconjurat talia si am oftat inainte sa ma intorc
in imbratisarea lui. Zambea, dar zambetul i-a crescut de un million de ori odata cu cuvintele mele:
-Nu ar trebui sa sperii o femeie insarcinata. Buzele lui mi-au mangaiat urechea, respiratia lui rece gadilindu-mi
pielea in timp ce-mi soptea.
-Iti plac? Stiam ca se refera la trandafiri.
-Da, am spus suspinand fericita si intinzandu-ma in bratele lui. Ii iubesc.
-Bun, a soptit mainile lui ridicandu-ma incet si invartindu-ma in aer. Am chicotit si el a zambit. Bun atunci
pentru ca mai ai de gasit. Am simtit un tremur trecandu-mi prin corp cand imi soptea in ureche. Mi-a auzit ritmul
inimii accelerand si a ras cand mi-a vazut obrajii rosii si m-a lasat sa ating pamantul din nou. Nu mi-am putut
tine echilibrul si nici macar nu am incercat. In schimb m-am lasat sa cad catre el si el si-a trecut degetele prin
parul meu.
-Chiar sunt fericit, Bella. Acum haide. Toata lumea planuieste o ambuscada asupra ta. Mi-am simtit genunchii
inmuindu-se cand am auzit de ambuscada, dar Edward a ras. M-a luat in brate si m-a dus repede jos explicandumi exact de ce nu am voie sa merg pe picioarele mele in urmatoarele opt luni.
-Nu vreau sa te impiedici si sa cazi sa te ranesti.sau pe copilul nostru.
De fiecare data cand spune copilul nostru simteam un fior de excitatie trecandu-mi prin stomac. Copilul
nostru. Probabil ca nu voi putea sterge niciodata ranjetul imens si dominant care il aveam pe fata gandindu-ma ca
voi avea copilul lui Edward.
-Ooooh, BellaVocea incantata m-a scos din gandurile mele si mi-am dat ochii peste cap cand Edward m-a lasat
in sfarsit pe podea. In aceeasi secunda Alice m-a strans in brate de-mi rupea oasele. Mi-au iesit ochii din cap.
-Nu pot sa respir

-Oh, scuze. A spus ispasita cu un zambet pana la urechi la fel ca Esme, Emmett, Jasper si Carlisle au intrat si ei
in sufragerie. Se pare ca sentimentul de fericire era contagios. Si probabil era din cauza darului lui Jasper.
-Bella, a soptit Esme venind inspre mine si imbratisandu-ma incet si calduros. Am imbratisat-o si eu fiind
recunoscatoare pentru tot sprijinul pe care se pare ca toti vroiau sa mi-l dea. In ciuda faptului ca imi doream
copilul mai mult ca orice pe lume, tot muream de frica. Multumesc.
-Hmm, pentru ce? Am intrebat confuza si ea ma saruta dulce pe obraz. Simteam cum ma inrosesc si ea a ras.
-Pentru ca ne daruiesti un dar atat de mare. Cand tu ai aparut Edward a inceput sa rada si sa zambeasca din nou,
a spus cu un zambet cald. Copilul acesta va fi o completare perfecta a familie noastre. Simteam cum lacrimile
vin si m-am intors ascunzadu-mi fata in pieptul lui Edward. A chicotit si ma mangaia incet pe spate, cum facea
mereu. Totusi nu mi-a scapat ca a ras. Si nu eram prea fericita.
-Mai exact ce gasesti asa de amuzant la mine cand plang? L-am intrebat printre lacrimi uitandu-ma cat de urat
puteam. Parea foarte surprins cand m-am tras din bratele lui si mi-am incrucisat mainile pe piept. Il puteam auzi
pe Carlisle chicotind in timp ce Edward bolborosea, incercand sa gaseasca cuvintele potrivite.
-Bella, stii.eu n-am vrutsa Stiam ca ma port prosteste si copilareste dar nu-mi pasa.
-Pai daca tu crezi ca plasul meu e amuzant atunci ma duc sa-l fac in alta parte. Eram deja la jumatatea camerei
cand Edward a fugit cu ochii mari si frenetici dupa mine.
-Bella, stai. Chiar nu radeam de tine.
-Doar lasa-ma in pace Edward. Te urasc. I-am trantit usa in nas si m-am dus in gradina.
DPDV Edward
-Ma urasteMi-am cuprins capul cu mainile si ma holbam in continuare la usa. Emmett radea in hohote in timp
ce Carlisle se straduia foarte tare sa isi ascunda amuzamentul, au venit amandoi langa mine.
-Nu a vorbit serios Edward, mi-a zis Carlisle si a pus o mana impaciuitoare pe umarul meu zambind usor.
-Ba mie mi s-a parut ca vorbea foarte serios, am spus dorindu-mi sa vad prin usa sa vad ce face Bella. Daca se
raneste singura cat e acolo? Sau daca se hotaraste sa se duca singura acasa? Sau daca o rapeste cineva? Intrebam,
ingrijorarea crescand gandindu-ma cum ar putea Magnetul de Necazuri sa intre in belele.
-Nu-ti fa griji. Va sta in gradina pentru urmatoarele 32 de minute, m-a interrupt Alice vesela.
-Ooooh
-Sau cel putin asa sper
-Cum adica speri? Am spus sarind in picioare si zburand catre usa. Aproape am smuls usa si am zarit-o pe Bella
stand in mijlocul curtii. M-am dus langa ea.
-Bella
-Am spus sa pleci, a murmurat stergandu-si lacrimile furioasa. Am oftat.
-Bella nu radeam de tine.
-Atunci de cine radeai? Lasand un suspin sa iasa inainte sa-si tina capul cu mainile. Mi-am pus o mana
pe umarul ei. Cand am vazut ca nu mi-a respins gestul i-am zambit si am sarutat-o pe frunte. S-a intors catre
mine si m-a strans in brate cu toata puterea ei.
-I-imi p-p-pare rau, n-n-nu vreau sa fiu asa de emotiva. Am zambit si mi-am lipit obrazul de capul ei dandusuvitele de par de pe fata.
-Stiu, stiu, shh, sh.Cand s-a calmat in sfarsit, s-a intors in bratele mele pana spatele ei era lipit de pieptul meu.
I-am zambit iar si mi-am lipit buzele de ceafa ei. A cascat si s-a cuibarit mai tare in mine.
-Te iubesc, Bella, dar inca nu poti dormi.
-De ce nu? M-a intrebat jucandu-se absenta cu maneca tricoului meu.
-Pentru ca am gasit cel de-al patrulea trandafir. S-a intors la mine si ma privea cu o incantare adormita.
-Serios? Am dat din cap si mi-am intins degetele catre parul ei maro. Am apucat coada trandafirului si l-am tras
de dupa urechea ei, a oftat incet cand i-am sarutat palma inainte sa-i pun trandafirul in ea. A rosit incet si am
sarutat-o pe obraz, apoi delicat pe buze. Invartea trandafirul intre degete si s-a mai intins inca o data la mine
mangaindu-mi obrazul cu parul.
-Multumesc, Edward. Ii sarutam straturile de par, si am intrebat-o incet.
-Pentru ce?
-Pentru ca ma iubesti, pentru copilul nostru, pentru trandafiri, pentru tot. Am ras incat si m-am ridicat in picioare.
A marait incet la lipsa de contact, dar s-a lipit de mine cand am ridicat-o in brate. Si-a pus capul de pieptul meu

tragand incet de bumbacul moale in timp ce strabateam scurtul drum spre casa. Cand am deschis usa, sufrageria
era goala. Cred ca ne acordau putin timp singuri.
-Mmm, trebuie sa vorbesc cu Charlie. A spus Bella incet. Am inteles indiciul si am lasat-o incet jos. S-a indreptat
clatinandu-se spre bucatarie. In mai putin de trei secunde am auzit-o scotand un oftat uimit cand a gasit cel de-al
cincilea trandafir. Am mers in spatele ei si ea m-a sarutat pe buze inainte sa puna mana pe telefon.
-Pot sa raman aici la noapte? Intrebandu-ma direct. Am scuturat din cap.
-Cred ca ar trebui sa mergi acasa.
-De ce? Nu i-am raspuns. In schimb am format numarul lui Charlie si am inceput sa vorbesc.
-Da domnule. Imi pare rau. A adormit dupa ce ea si Alice s-au intors din Port Angeles. Nu trebuia sa-i spun ca
turul de cumparaturi fusese anulat. Da domnule, o aduc acasa imediat. Buna seara. Am inchis telefonul si m-am
intors catre Bella care se uita urat.
-Crede-ma e mai bine asa, mergi acasa. Eu oricum voi fi acolo toata noaptea. A dat din cap si m-a lasat sa o duc
in brate sus pe scari unde s-a schimbat de pijamele cu o pereche de blugi si un pulover. Dupa ce s-a incaltat cu o
pereche de sandale am luat-o in brate si am coborat la masina.
-Trasura dumneavoastra asteapta doa`nareusind o plecaciune ametita dupa ce i-am deschis usa. Si-a dat ochii
peste cap la mine, a dat sa intre in masina si a vazut pe ce era sa se aseaze. Al saselea trandafir.
-Oh, nu. I-am lasat in camera ta. Am scuturat din cap si i-am luat trandafirul din mana.
-Ti-i aduc eu mai tarziu bine?
DPDV Bella
Batea incet din picior cu bratele incrucisate la piept si se uita cu privirea daca privirile ar putea ucide la
Edward. Simteam cum prostii aia de hormoni o luau iar razna. Mi-am dat ochii peste cap.
-Oh tata termina. Eu sunt aceea care a adormit.
-El putea sa ma sune.
-Dar te-a sunat.
-Nu inainte de 9:40. A mormait Charlie si a intrat in casa luandu-si privirea prosteasca de la Edward. M-am
intors cu fata la dragostea vietii mele.
-Te vad mai tarziu? am soptit fara sa ma auda Charlie. A aprobat din cap si m-a sarutat incat sa nu iau foc cateva
ore pana se intoarce. Apoi, s-a intors si a plecat fara sa mai zica vreun pa. Era chiar aiurea, se intorcea intr-o ora
sau doua. Dupa ce am inchis usa, Charlie statea in hol batand iar din picior. L-am ignorat si m-am dus in
bucatarie. Mi-era sete.
-Bella tu urasti sucul de mere.
-Pai uite ca acum imi place, am bufnit si am turnat suc in pahar sorbind incet. Chiar era minunat. Era dulce si
rece, si se aseza incet in stomac.Charlie a ridicat o spranceana si eu am oftat fericita luand inca o sorbitura.
Dadea neincrezator din cap murmurand ceva de genu adolescentele astea inainte sa se intoarca la meciul lui de
la tv.
-Ma duc sa ma culc a M-am oprit cand am vazut un trandafir frumos stand pe masa din hol.
-Ce-ai zis Bells? Ma intreba Charlie din sufrageria uitandu-se la mine. Am zambit stralucitor.
-Nimic. Ma duc la culcare.
-Bine, bine. Am luat trandafirul si l-am pus intr-o vaza cu apa. Dupa ce trandafirul statea frumos pe noptiera mea
de langa pat m-am dus la baie sa fac un dus rapid. Ma asteptam sa mai gasesc un trandafir si eram oarecum
dezamagita ca nu gasisem inca unul in paharul cu periuta de dinti. Si eu credeam ca zambetul nu poate fi mai
mare de atat. Acum, eram sigura ca vor fi doisprezece trandafiri ca il filme si in carti. Si nu am fost dezamagita.
Urmatorul l-am gasit pe tastatura cand am vrut sa-i trimit mamei un mesaj inainte sa ma bag in pat. Cand l-am
gasit pe al zecelea pe pervazul de la geam si eram sigura ca nu era acolo mai devreme cand trecusem pe langa
geam sa-l pun ce al noualea in vaza, eram sigura ca Edward ma privea din afara razand cand vedea zambetul
meu din ce in ce mai mare. Si cand l-am gasit pe cel de-al unsprezecelea pe perna mea era langa mine aparand de
nicaieri lunadu-ma in brate soptindu-mi in ureche.
-Acesta este ultimul. Am incremenit acolo cat el l-a luat si l-a pus in vaza.
-Dar nu ar fi trebuit sa fie am inceput, cuvintele sunand aiurea chiar si pentru mine. Poate ca in anii 1900 se
dadeau 11 trandafiri. In orice caz, eu nu aveam de gand sa ma plang. Dar altcineva ca de obicei, se pare ca stia ce
gandesc.

-Am spus ca e ultimul pe care il gasesti. Pe ultimul ti-l dau eu oficial. A spus si m-a intors in bratele lui. Zambea
cu ochii lui jucausi. Si-a intins mana si ultimul trandafir statea in mana lui tinandu-l usor cu degetele lui reci. Si
in lumina lunii inelul prins de un spin a stralucit, trimitand straluciri aurii sprefata mea palida. Am suspinat.
Edward doar a zambit.
-Cred ca a venit timpul sa incepi sa porti asta, a zis luandu-mi mana si indesand inelul pe inela acolo unde ii era
locul. Nu mi-am putut controla emotiile, si am cazut in bratele lui plangand, lacrimile ignorand incercarea mea
de a le opri.
-Te iubesc atat de mult, Edward. M-a tinut asa leganandu-ma inainte si inapoi bucurandu-ne de moment. Eram
sigura ca il voi strica cand soapta mea a stricat linistea.
-Daca e baiat il vom numi Edward. Edward a gemut.
Capitolul 4 : Uh! Oh!
DPDV Edward
Era probabil unu dimineata cand Bella a gemut si s-a rasucit in pat. Am pus repede cartea Bellei si m-am dus
langa ea uitandu-ma in ochii ei ciocolatii somnorosi.
-Buna frumoaso. Mi-a replicat mormaind si s-a inghesuit in bratele mele.
-Am visat despre copil. Am simtit un zambet aparandu-mi pe fata si am sarutat-o pe frunte.
-Da? Si ce-ai visat mai exact?
-Mmmm, a bombanit cu vocea groasa de la somn, am visat ca e baiat si ca l-am numit Edward. Mi-am dat ochii
peste cap, dar am lasat-o sa continue. Avea parul tau siochii tai dar tu spuneai ca seamana cu mine. Si apoi el a
ras si era cel mai frumos sunet pecare l-am auzit. Intrecea chiar si sunetul rasului tau, si imi place la nebunie
cum razi tu. Am chicotit si am strans-o mai tare langa mine.
-Si degetele lui erau atat de mici. In momentul asta stiam ca e aproape adormita. Am sarutat-o pe frunte si am
tras patura pe corpul ei micut.
-Dormi, frumoasa mea Bella. Am soptit si am inceput sa fredonez inceput cantecul ei de leagan. In doar cateva
ore copilul nostru te va trezi pentru o cursa nebuna pana la baie. Si-a dat ochii peste cap la mine si apoi i-a
inchis. Si eu zambeam uitandu-ma la ea cum adoarme iar si viseaza copii.
DPDV Bella
Cand am deschis ochii prima oara am vazut 12 trandafiri stand in vaza de pe masa. Acea priveliste mi-a facut
fuga pana la baie un pic mai placuta. Ce a facut-o si mai buna a fost faptul ca Edward mi-a tinut fruntea pana
stomacul meu s-a calmat. Am gemut si am cazut in imbratisarea lui. Ma mangaia incet pe spate, alinandu-ma ca
de fiecare data. In timp ce ne uitam amandoi la cutia galbena, imi facusem testul doar cu 2 zile in urma? El imi
sopti usor ca sa nul trezeasca pe Charlie.
-Ai visat copilul nostru azi noapte, mangaindu-mi usor parul ravasit. Am ridicat o spranceana a surpriza.
-Serios?
-Mmmm Ihmmm. Ai spus ca e baiat si ca nu ai vazut ceva mai frumos.
-Chiar? Am intrebat surprinsa. Nu-mi aminteam visul. Sau ca m-am trezit si l-am povestit. Dar stiam ca Edward
nu m-ar minti asa ca un ranjet imens mi-a aparut pe fata. Am incercat sa-mi amintesc visul dar era prea departe.
Cand incepusem sa-mi imaginez un nas micut cat un nasture si ochi aurii, greatam-a luat iar. Am gemut si m-am
aruncat asupra vasului de toaleta.
-Cat va dura? Am intrebat odata ce eram iar in bratele lui. A chicotit si mi-a dat un pahar cu apa. Am sorbit.
-Nu stiu, iubito. Esti pe la sfarsitul saptamanii 14. Am oftat si am inchis ochii nici nu ma deranjam sa ma misc.
De fapt, tu esti in 8 saptamani si greturile de dimineata apar mai tarziu.
-Adica copilul meu e anormal? m-am uitat urat la logodnicul meu. El a scuturat din cap si a spus repede.
-Nu, nu copilul nostru e bine. Dar din moment ce greturile au aparut asa de tarziu e normal sa dureze mai mult.
Cred ca aveam o fata de groaza.
-Nuuuu.m-am plans eu. Edward a ras incet dar s-a oprit imediat cand m-am uitat in sus la el muscandu-mi
buza si cu ochii plini de lacrimi. M-a strans repede in brate. Am inceput sa plang, incercarile de a ma face sa ma
simt mai bine paleau cand imi aminteam de declaratiile lui de mai devreme. Nu vreau sa fie anormal.
-Copilul e bine, a spus repede uitandu-se in jur. Dar el nu va avea un tata daca nu faci putina liniste. Charlie ma
va omori daca ma gaseste aici asa de devreme.
-El? Un baiat? Am intrebat nedumerita. Edward se uita surprins si rememora cuvintele pe care le-a spus.

-Oh, am zis el a? Am dat din cap entuziasmata si stergeam urma care ramasese de la lacrimi.
-Deci e baiat? Cum am visat eu?
-Nu sunt sigur, e mai simplu sa-i spun el decat acel. Nu eram sigura daca si-a dat ochii peste cap sau nu. S-a
miscat atat de repede.
-Nu-mi place sa spun despre copilul nostru acel. Eu nupur si simplu nu-mi place.
-Oh. Am pastrat linistea cateva minute si dupa ce a trecut si cel de-al treilea val degreata Edward m-a luat in
brate si m-a dus la bucatarie. Mi-am dat ochii peste cap la el. Daca putea supravietui unor vampiri cu siguranta
ma descurcam sa cobor scarile. M-a ignorat si mi-a turnat un pahat de suc de mere. Ma holbam la el.
-Nu-mi place sucul de mere, m-am plans eu incrucisandu-mi mainile la piept. Edward a oftat zgomotos.
-Iti placea ieri.
-Ei bine, acum nu imi place.
-Doar bea-l. E bun pentru copil. Ma holbam la suc si imi aminteam ca ieri era bun tare, asa ca am cedat am
luat paharul si l-am dat pe gat in mai putin de cinci secunde. Edward avea ochii mariti.
-Bella, iubito. Nu fa asta. O sa-ti fie iar rau. Si-a pus o mana pe umarul meu si eu m-am cutremurat. Adica ma
simteam chiar bine. M-am intins catre suc si mi-am mai pun un pahar.
-Eu chiar nu te inteleg.
-De ce? Sunt prea ciudata pentru tine, am spus eu scuipand suc peste tot. Puteam spune cu usurinta ca se abtine
de la un ras in hohote dar doar a luat un prosop de bucatarie si m-a sters pe fata.
-Nu, iubito. Mi se pare ciudat ca acum trei minute nu-ti placea sucul de mere si acum esti la al treilea pahar.
Acum plangeam, si n-aveam nici cea mai mica ide de ce. Simteam cum lacrimile se inghesuie sa iasa din ochii
mei. Au iesit incet din ochii mei si au cazut pe masa in liniste.
DPDV Edward
-Bella iubito te rog opreste-te din plans. O imploram si o leganam inainte si inapoi. Statea asa in bratele mele si
nu se opera indiferent ce faceam nu se oprea din plans. Mi se rupea inima sa o vad asa, vazand cate lacrimi curg
din ochii ei frumosi.
-Imi pare rau ca sunt asa de ciudata, mi-a spus printre sughituri de plans. Daca puteam plange si eu mai aveam
putin si plangeam.
-E bine, am spus repede fara sa gandesc. Ciudat e bine. Eu, daca tu esti ciudata, adica daca ai fi ar fi bine dar nu
esti ciudata asa caam spus repede incercand sa dau un sens cuvintelor.
-Deci daca nu sunt ciudata nu sunt buna?
-Nu Bella, tu esti minunata. Te iubesc, te iubesc atat de mult. Te rog sa ma crezi, te rog Bella. Opreste-te din
plans, o imploram si am simtind-o cum tremura. Ii mangaiam parul si in final s-a oprit. S-a uitat la mine.
-Probabil ca ma urasti.
-Nu te urasc Bella, am soptit strangand-o mai tare. red ca aratam ca niste prosti. Eu stateam pe podeaua din
bucatarie, cu marea si unica mea dragoste Bella care varsa unrau de lacrimi. Si nu e vina ta ca esti emotiva, nu
ma deranjeaza e doar un mic pret pentru cadoul minunat pe care mi-l dai tu. Acesta cred ca era singurul lucru
care trebuia spus pentru ca s-a luminat la fata, m-a strans in brate si ma sarutat fericita pe buze.
-Si eu te iubesc Edward. Si uite asa de rapid a inceput sa zambeasca si sa rada din nou. Am oftat si mi-am
scuturat capul. Chiar nu cred ca as fi rezistat la opt luni de scene din astea. Dar apoi mi-am dat seama ca nu
trebuia. Voi fi mort in aproximativ trei minute. Charlie tocmai intrase in bucatarie cand Bella ma saruta pe
podeaua din bucataria lui.
-Uh! Oh!
DPDV Bella
Uh! Oh! era o interpretare foarte usoara a situatie din toate punctele de vedere. Desigur trebuia sa-mi dau
seama ca dupa o criza de plans, Charlie va intra in bucatarie exact in momentul in care eu ma sarut ca lumea cu
Edward cum nu o mai facusem de doua zile jumate. Avea si un mod prost de a se descurca in asemenea situatii.
-CULLEN, Ragetul lui Charlie era dur si tare, a tipat din toti plamanii si eu si Edward am tresarit.
-Ce dracu cauti tu in casa mea la sase dimineata? Stiam ca daca nu intervin copilul meu nu va avea un tata.
-Tata, calmeaza-te, am tipat si eu postandu-ma intre el si Charlie aruncandu-i o privire dura pe cat am putut cu
ochii uzi si reci. Eu l-am chemat, mi-era rau.
-Asta nu explica ce cautati pe podea si de ce tu arati de parca ai plans un rau, mi-a aruncat Charlie cu privirea
dura. Mania mea crescuse si rivaliza cu a lui.

-De fapt explica..

-Edward te-a facut sa plangi? Mi-am strans dintii cu un pocnet.
-Nu, plangeam pentru ca sunt prea emotiva, si nu-mi place sucul de mere, si nu vreau sa fiu ciudata si nu vreau
sa am un copil anormal.
-Isabella Marie Swan esti insarcinata? Inca o data Uh! Oh! era prea putin.
Capitolul 5 : Spunandu-i lui Charlie
DPDV Edward
Din momentul in care cuvintele i-au iesit pe gura, m-am pocnit cu palma pe frunte. Asta se va termina prost. De
fapt, probabil se va termina cu Charlie impuscandu-ma cu pusca care atarna in spatele nostru, sau ma va omori in
moduri mai violente, mai sangeroase. Dar trebuie sa fac fata. Si chiar acum trebuia sa-l calmez pe Charlie
inainte sa explodeze. Fata lui avea o nuanta bolnava de mov.
-Insarcinata? Intrebarea lui primindu-si raspuns cand nici unul din noi n-a raspuns. Esti insarcinata?
-Tata.
-Ia asculta aici domnisoara. Gandurile lui erau ca si cuvintele care ii ieseau pe gura, un urlator si furios atac de
nervi crestea incet in el, asa ca incercam sa fac tot posibilul sa scoatem camasa pe undeva pentru ca Bella sa nu
inceapa iar sa planga si ei, ca un bonus poate scap si eu cu viata.
-Nu-mi vine sa cred ca esti asa de iresponsabila. Si tu Edward?
-Te rog, calmeaza-te Charlie, dar cuvintele mele au fost usor inghitite de tipetele lui Charlie.
-Nu, ia asculta tu aici.
-Tata nu-l implica pe Edward in asta.
-Nu Bella, si eu am aceeasi parte de vina ca si tine. Bineinteles ca trebuie sa fiu implicat.
-Asa e, la dracu. Inainte sa-mi dau seama ce se intampla, Charlie m-a apucat de tricou si m-a tras atat de aproape
incat a trebuit sa-mi tin respiratia sa nu simt oroarea respiratiei de dimineata a lui Charlie. Bella nu mirosea asa
dimineata. Ma gandeam asa trecator oare ce o fi mancat? Dar a fost trecator, intentia lui era sa nu ma lase
sa respir.
-Si tu, chiar daca nu i-ar fi trecut prin cap Bellei tu ar fi trebuit sa stii mai bine. De fapt ar fi fost perfect daca
nu, daca nu ati fi facut
-Sex? M-am oferit sa-l ajut. Charlie facea parte din tatii aia carora nu le placea nici sa pronunte cuvantul
-.de prima data. Acum presupun ca ai sa fugi si ai sa-mi lasi fetita singura cumai mai facut nu? As fi putut
inghiti insulta, doar eram vampir la urma urmei. Dar cand am vazut lacrimi mari umplund ochii Bellei, furia mea
a crescut nemarginita. Dar era prea tarziu sa ia cuvintele inapoi.
-M-ma pa-ra-s-sesti? A suspinat cu ochii ei ciocolatii inlacrimati. Si-a ingropat fata in maini si s-a prabusit iar la
podea. Mi-am simtit oroarea crescand pe fata mea, si m-am smuls din stransoarea lui Charlie si m-am dus
langa ea.
-Nu Bella, ti-am promis ca nu mai plec niciodata nu-i asa? I-am soptit luand-o in brate, in timp ce suspinele ei nu
incetau. I-am simtit trupul strabatut de un fior si bratele ei s-au strans puternic in jurul meu de parca i-ar fi fost
frica ca daca imi da drumul, voi disparea. Furia lui Charlie disparea incet, surprins si parandu-i rau.
-Bella, shhh, te rog nu mai plange, o imploram si-i mangaiam spatele si o leganam inainte si inapoi intr-o
asteptare disperata sa se calmeze. Bella, iubito, nu plec, nu plec nicaieri, niciodata. Am fost un dobitoc
atunci cand te-am parasit, si nu stii cat regret. Te rog nu mai plange. Disperarea din vocea mea era atat de clara, o
strangeam si mai tare de corpul meu rece si-mi simteam inima moarta rupandu-se iar in timp ce ea isi continua
suspinele zgomotos.
-Bella, iarta-ma nu trebuia sa spun asta. Vocea asta nu era a mea, m-am intors si l-am vazut pe Charlie
ingenunchiind pe podea si a pus o mana pe umarul Bellei.
-Bella, fetitoSi el o implora si am vazut durerea din ochii lui in timp ce-i lua mainile in propriile lui maini.
-Bella, nu va pleca, e aici. Nu pleaca scumpo, a zis ca nu va pleca niciodata, asoptit Charlie, cu vocea groasa
si cu furia topita. Nu, nu topita. Mai mult resemnata dandu-si si el seama ca nu voi pleca niciodata. E chiar aici,
nu va pleca Bella.
-N-n-nu pleci? A soptit Bella tremurand si ridicandu-si ochii plansi catre mine.
-Nu, iubito, niciodata. Lacrimile se opreau in sfarsit dar nu i-am dat drumul. Mi-am intors privirea catre Charlie
si i-am soptit.

-Multumesc. Nu mi-a raspuns dar stiam ca e la fel de usurat ca si mine ca Bella se calmase, indiferent de ce avea
de spus. In loc sa tipe la mine sa pun o distanta intre el si fiica lui, si-a trecut o mana prin par si mi-a facut semn
catre sufragerie.
-Vreau sa vorbesc cu voi, amandoi. Am dat din cap si m-am ridicat in picioare, nu m-am deranjat sa-i dau drumul
Bellei. Am carat-o in brate si am asezat-o pe canapea asezandu-ma langa ea. Nu mi-a dat drumul la tricou pana
nu am intins mana si ea mi-a luat-o in mana ei strangand usor, si-l asteptam pe Charlie. Cand a intrat in camera,
am inteles de ce intarziase atat, cana de cafea din mana lui.
-Explicati. Vroia clar sa spuna mai multe de atat, dar i-am blocat gandurile incercand sa-i raspund la intrebare.
-Pai, dupa cum ai auzit, Bella e insarcinata.
-Mda macar atat am inteles si eu, a spus Charlie dandu-si ochii peste cap. Bella a incremenit.
-Tata, nu fi ticalos. Ne-a surprins pe amandoi, Charlie a oftat si eu mi-am reprimat un ranjet.
-Cand ati aflat? Aveati de gand sa-mi spuneti si mie? A inceput Charlie dandu-si seama ca trebuia sa vorbeasca
clar ca sa isi primeasca raspunsurile. Gandurile lui erau razboinice. Daca aflu ca a fortat-o, il omor. Si de ce
dracului nu s-au protejat?
Eram sigur ca a doua intrebare o va spune cu voce tare mai incolo, dar prima totusi imi facea sangele sa
clocoteasca in vene, la figurat bineinteles. Am incercat sa ma concentrez si sa-i raspund la primele intrebari.
-Am aflat ieri dimineata, Bella s-a simtit rau toata saptamana asa ca l-am rugat pe Carlisle sa o examineze.
Ea facuse un test de sarcina cu o seara inainte, si Carlisle a confirmat. Inca nu discutasem sa iti spunem, dar am
fi facut-o in curand. Puteam spune fara sa citesc ganduri ca lui Charlie nu-i placea cum vorbeam de parca luasem
deja o hotarare. Apoi vocea lui daduse glas unei intrebari gandite mai devreme. Se concentra puternic sa-si
stapaneasca furia pentru ca Bella sa nu izbucneasca iar.
-De ce nu v-ati protejat?
-Nu am crezut ca e nevoie, a murmurat Bella inainte sa apuc sa zic ceva. Charlie i-a zambit timid si apoi s-a
holbat la mine.
-Si de ce dracului nu? Inca o data intrebarea era directa pentru mine, nu i-ar fi vorbit Bellei asa niciodata.
-Credeam ca nu pot sa am copii. Credea? Asta ce dracului mai vrea sa insemne?
Am raspuns inainte sa intrebe.
-Mi s-a spus ca nu pot avea copii, deci nu am crezut ca exista riscul unei sarcini. De asemenea nu era cazul sa ne
imbolnavim.
-Atunci de unde stii ca e copilul tau? Am facut o pauza inchinzandu-mi gura cu un pocnet. Am marait prin dintii
inclestati.
-Pentru ca am incredere in Bella. Si ar fi frumos daca si tu i-ai acorda un minim de incredere, domnule.
Inteleg ca nu ma placi, urasti sau dispretuiesti erau mai potrivite, dar intreci masura gandind asa ceva despre
Bella. Charlie a fost tacut un moment, iar Bella incepea sa se agite din nou suspinand. Asta trebuia sa se termine,
si cat de curand pentru ca o supara si presimteam ca va ceda din nou.
-Imi pare foarte rau ca ti-am stricat ziua, i-am spus privindu-l in ochi fara sa clipesc, dar noi vom pleca acum.
Cand m-am ridicat in picioare, Bella a tasnit in sus. Nu a facut macar jumatate de pas si a cazut cu un tipat de
durere si cu ochii innotand in lacrimi.
-Bella? M-am miscat mai repede decat un om, dar nu-mi pasa. Bella plangea iar cu mainile in jurul corpului ei
micut leganadu-se.
-Edward, stomacul meu, copilul.
-Bella ce e? am intrebat panicat. Charlie adu-mi telefonul.
-Dar eu..
-Acum. A iesit pe usa si eu am luat-o pe Bella in brate, degetele imi tremurau atat de tare cand ii mangaiam parul
moale. Cand Charlie a venit am tastat numerele cat de repede am indraznit cu ochii fixati ai lui Charlie pe fiecare
miscare a mea.
-Carlisle? Nu, Rosalie, da-mi-l pe Carlisle. In cele trei secunde cat i-au luat lui Rosalie sa-i dea telefonul lui
Carlisle, Bella a tipat iar si am simtit mirosul de sange.
-Edward, ce e?
-Bella, am spus ingrijorat si o ridicam in brate. La cea mai mica miscare a tipat iar si cu mainile ei micute s-a
agatat de mine. Bella, sangereaza sistomacul eiO, Doamne ajut-o.

-Pot veni eu acolo sau adu-o tu aici. In orice caz, grabeste-te. Am dat din cap si am grabit un raspuns. I-am
aruncat telefonul unui Charlie ingrijorat si m-am grabit catre usa fara sa ma deranjez sa ma incalt.
-Edward, staiM-am uitat o secunda la tatal Bellei.
-Va fi bine, asta iti promit, am zis dorindu-mi cu disperare sa fie adevarat. Si apoi am disparut fugind sub
cerul care se lumina, fara sa-mi pese de razele de soare care-mi atingeau pielea si nici de picioarele goale care
loveau pamantul. Imi pasa doar de Bella, si de copilul nostru. Simteam mirosul sangelui, nu stiam multe despre
sarcina dar stiam ca asta nu trebuia sa se intample. Nu stiam decat ca ceva e rau, foarte rau.
-Edward, copilul nostru.se uita cu ochii plini de lacrimi la mine. Am sarutat-o pe frunte si am strans-o mai tare
in brate.
-Nu-ti face griji. Te duc la Carlisle. El te va ajuta, va sti ce sa faca. Si apoi eram acolo. Cand a luat-o din bratele
mele, m-am lasat sa ma izbesc de perete uitandu-ma la mainile mele pline de sange. Doamne, daca esti acolo,
daca chiar existi pentru mine, salveaza-i.
Capitolul 6: Aproape am pierdut
DPDV Edward
-Edward trebuie sa te cureti de sange. Vocea moale si ingrijorata a lui Esme mi-a umplut capul, dar doar mi-am
scuturat capul uitandu-ma fix la sangele de un rosu intunecat care se scurgea pe degetele mele palide.
-Nu ma deranjeaza, eu Vocea mea era inceata, cuvintele strangulate. Nu m-am auzit vorbind dar stiam ca am
facut-o.
-Dragule, te rog. Vocea era moale, prea moale, in timp ce o lasam sa ma ridice in picioare. Esme m-a luat de cot
si ma ducea in bucatarie de parca ghida un copil mic. Copil.
Gandul asta a adus un nou val de ingrijorare, frica si inainte ca Esme sa termine de curatat sangele de pe mainile
mele, m-am lasat sa ma prabusesc cu fata in maini tipand cu toata puterea.
Esme incerca sa ma calmeze dar tipetele indurate umpleau incaperea. Nu auzeam nimic. Nici macar nu
incercam. Simteam cum disperarea pune stapanire pe mine, mi-am lasat capul intre genunchi si i-am
inconjurat cu mainile. Si in timp ce ascultam inima mica, mica batand in camera cealalta imi doream cu
disperare sa pot plange. 20 de minute mai tarziu.
-Edward. Era o alta voce care ma striga, dar nu m-am uitat in sus. Era Carlisle, era ingrijorat dar pentru mine, si
usurat pentru Bella si copil.
-Bella va fi bine. Tot nu m-am miscat simtind cum genunchii ii ating podeaua si mana sa pe umarul meu.
-Copilul? Vocea mi s-a spart odata ce-am pronuntat cuvantul. Carlisle era nesigur.
-Nu stiu exact, ea e in viata acum dar inima ii bate incet. Daca nu se va mai intampla nimic va fi in siguranta.
-Ea? Vocea mea era curioasa, plina de speranta. Mi-am ridicat ochii la Carlisle care zambea si ma strans de umar,
un gest recomfortant.
-Da e fata. Pot spune, nici macar n-am avut nevoie de ultrasunete. Suna cam increzut dupa ce a spus ultimele
cuvinte. Eram sigur ca nu putea mirosi genul in spital, dar am zambit incet si m-am ridicat in picioare.
Intrebarea pe care vroiam sa o pun a iesit involuntar pe buzele mele palide. Vocea imi era tacuta si inceata, dar
aproape imploram.
-Pot sa o vad? A dat din cap si m-a condus intr-o camera spre sfarsitul casei, usa era inchisa. Am intins mana la
maner si Carlisle a disparut. Am zambit si am intrat in camera.
Cand am vazut-o acolo ingropata intr-o mare de alb, ma durea inima. Am vrut sa intind mana sa o ating dar miera frica sa nu-i fac rau. Asa ca m-am asezat in genunchi langa pat si i-am inspirat mirosul, lasandu-l sa-mi
umple narile. Tot era putin diferit, dar minunat ca intotdeauna. Apoi, mi-am pus mana pe abdomenul ei inca plat.
-Buna, bebe, am soptit cu degetele mangaind-o pe Bella si ii vorbeam copilul inca crescand, un miracol minunat
si incredibil. Miracolul nostru. Eu sunt taticul tau, si te iubesc, atat de mult. Te rog sa traiesti. M-am intins pe
patura luptand cu sentimental de neajutorare, de neputinta. Tot ce puteam face era sa stau acolo, fara sa fac
nimic, fara sa spun nimic. Fara sa fiu de ajutor nimanui. Nu puteam decat sa zac acolo. Lupta pentru
supravietuire era data de Bella, si de copilul mic pe care il iubeam atat de mult. Eram atat de preocupat ca nu am
observat cand a intrat Carlisle. Ochii mei aurii s-au inchis si degetele mele se jucau absent cu o suvita de par
saten. Nu i-am auzi gandurile. Nici n-am incercat. Ale mele erau de ajuns pentru acum. Nu l-am observat pana
nu a pus o mana pe umarul meu.

-Sedinta de familie. Cuvintele erau calde, si pentru o secunda ma intrebam ce gandeste dar n-am putut intelege
nimic prin ceata care ii umplea capul. Nu m-am deranjat sa mai incerc inca odata. Am dat usor din cap si m-am
ridicat uitandu-ma prin camera. Soarele isi trimitea razele prin singura fereastra dar niciuna nu ajungea pana la
mine. Dansau incet pe podea la cativa metri de mine.
-Ma intorc imediat.
Nu mi-a raspuns fiind inca scufundata intr-un somn adanc. Am zambit incet si am inchis usa gentil. Cand am
intrat in sufragerie toata lumea era acolo. Alice si Jasper stateau impreuna, Rosalie se uita pe geam, Emmett
statea langa Esme si Carlisle s-a asezat langa ei. M-am asezat pe un scaun si Carlisle s-a intors catre mine.
-L-am sunat pe Charlie si i-am dat vestile, era tot ce pot face sa-l tin departe de aici pentru ca nu e cel mai bun
moment pentru o vizita. Trebuie sa-ti explic unele lucruri. Nimeni nu a vorbit asa ca a a luat-o ca pe un semn sa
continue. A oftat si si-atrecut o mana prin par uitandu-se la fiecare in parte. Isi masura atent fiecare cuvantinainte
sa-l spuna.
-Bella facea un avort. Sarisem din scaun inainte sa mai zica ceva.
-Ai spus ca si copilul va fi bine. Vocea imi era isterica, cu ochii larg deschisi. Nu stiam sigur ce sa fac, sa fug
inapoi la Bella sau sa-i cer explicatii lui Carlisle, grija, manie, asa ca am tipat. Era cel mai simplu mod de a
elimina emotiile care cresteau in mine, explodand.
-Ai spus ca EA va fi bine, am tipat dorindu-mi cu disperare sa fie adevarat. Deodata Carlisle era langa mine
punandu-si mainile pe umerii mei. Se uita fix in ochii mei cautand ceva ce probabil nu va gasi.
-Ea va fi bine, Edward, calmeaza-te. Stiu ca ai avut o zi foarte grea dar trebuie sa te calmezi.
Am simtit un val de calm imprastiindu-se in mine si m-am uitat la Jasper. Carlisle m-a impins usor pe canapea.
-Dupa cum spuneam, a inceput Carlisle fara sa se miste de langa mine. Bella faceaun avort. Nu stiu cum de
copilul e in viata, dar e. E in viata si se misca, conform ultimelor ultrasunete. Eu am cateva teorii. Dar trebuie sa
intelegi, cand o femeie face avort, nimic nu-l poate opri. Nici macar nu am incercat, am stat langa Bella timp de
douazeci de minute, incercand sa opresc sangerarea si totodata ma gandeam la vestile pecare va trebui sa le dau.
Dar ceva a oprit sangerarea, si desi ea este slabita, e foarte in viata.
-Ea? A intrebat Esme zambind in pauza scurta pe care o facuse Carlisle. Am dat incet din cap si am spus cu un
ranjet
.-Fetita mea. Carlisle a asteptat cateva secunde pana sa vorbeasca din nou. S-a intors cu fata la mine si mi-a spus.
-Nu-mi place sa intru in intimitati, dar, Edward cand a fost copilul conceput? Pot estima, desigur, mai exact decat
restul oamenilor dar o data exacta ar fi de mare ajutor. A lasat cuvintele in aer, lasandu-mi alegerea de a raspunde
sau nu. Am raspuns.
-A fost exact a doua zi de la batalia cu nou-nascutii. Carlisle a calculat in capul lui foarte, foarte repede si apoi a
dat din cap. Vroiam sa-l intreb cu ce il ajuta dar mi-am tinut gura inchisa si l-am lasat sa vobeasca.
-Asta inseamna sapte saptamani si sase zile. Pai asta ar explica putin. Mi-am dat ochii peste cap. Nu mai puteam
suporta.
-Ce sa explice?
-La aproximativ sapte saptamani de sarcina, copilul creste foarte repede intr-un timp foarte scurt. Multe se
intampla in cea de-a saptea saptamana de aceea avortul este mai probabil. Ceva s-a intamplat cu sarcina Bellei.
Simplu. Am clipit.
-Si cum de copilul e in viata?
-Asta nu stiu, dar din nou am cateva teorii. A explicat Carlisle cu buzele strans lipite. Nu a existat niciodata
un copil al unui om si unui vampir. Nu stim ce puteri va avea copilul asta. Edward, tu esti foarte talentat, ai fost
si ca un vampir nou-nascut, Bella de asemenea, ca si om, ea este imuna la puterile celor ca noi. Imi imaginez ca
si copilul vostru va fi foarte talentat, si se va naste cu talente proprii, poate, chiar puterea de a se vindeca.
Cuvintele lui imi fugeau in cap si aveau sens. O gramada de sens.
DPDV Bella
Stateam pe o mare de alb, infasurata in cearsafuri moi ca matasea. Era o lumina surda, care se juca pe podeaua
rece de lemn dar nu ajungea la mine. De parca eram inchisa intr-o lume a intunericului. O briza usoara mi-a atins
pielea, mi-am intors usor privirea si am vazut ca nu era nicio briza, era respiratia rece si regulata a unei
persoane perfecte si minutate intinsa langa mine. Incercam sa-mi aranjez gandurile si am devin constienta de
manile reci si tari care ma inconjurau. Si apoi totul mi-a venit in minte.

Ochii mi s-au marit si lacrimi au inceput sa cada din ei. Degetele imi tremurau si respiram gafaind incet.
Corpul rece de langa mine s-a miscat foarte repede.
-Bella te-ai trezit? Bella, Bella, shhh. Era Edward. Parul lui era un deranj total si ochii lui ingrijorati, si n-am mai
vazut nimic din cauza lacrimilor. Respiratia imi devenea mai rapida cat el incerca sa ma calmeze.
-A-am pierdut copilulVocea imi era tremurata, sparta. Dar nu puteam opri suspinele care imi cutremurau
corpul. Edward m-a luat repede in brate si facea cercuri mari pe spatele meu soptindu-mi:
-Copilul e bine, calmeaza-te. Ea e bine. Ea e in viata, shhhh. Respiratia mi-a devenit regulata dar suspinele nu se
opreau. Abia puteam crede ca e in viata, ca va trai. Era atata sange.
-Traieste? Am spus atat de incet ca nimeni in afara de Edward nu putea auzi. Nici nu mi-am dat seama ca am
vorbit pana nu m-a sarutat pe frunte si a dat din cap. Cand s-a uitat in ochii mei mi-a zambit cu zambetul acela
frumos, care-ti taia respiratia, care-mi placea atat de mult.
-Ea e in viata si e bine-mersi. Apoi am realizat.
-E-ea? Nu-mi putea opri vocea din tremurat. Cum putea totul sa fie in ordine? Am reusit intr-un final sa ma ridic
din bratele lui si sa ma uit adanc in ochii lui de topaz. Si-a plimbat degetele incet, ca o atingerea unei pene, pe
obrazul meu inainte sa-si puna palma pe obrazul meu si sa-mi sarute buzele atat de delicat. Avea cel mai mare si
mai fericit zambet pe care l-am vazut vreodata de buzele lui moi.
-E o fata. Avem o fetita. Vocea lui era plina de minunatie, de dragoste ca nu mi-am putut opri zambetul. Mi-a
sters lacrimile inainte sa ma traga iar in bratele lui.
-Cum? Stia ce intreb. Si inca zambea cand mi-a raspuns.
-Carlisle spune ca s-ar putea sa aiba un talent, cum avem Alice, Jasper si eu. El crede ca are un talent de a se
vindeca. Iar mie nu-mi pasa atat timp cat tu si ea sunteti sanatoase, respiratia lui rece m-a ametit cand si-a lipit
fruntea de a mea. Tu si copilul nostru, a continuat inchizandu-si ochii si strangandu-ma mai tare in brate. Sunteti
toata lumea mea, daca vi se intampla ceva, a spus incet si a lasat propozitia neterminata. Inschimb mi-a soptit. Te
iubesc atat de mult. Am zambit si mi-am aruncat bratele in jurul lui tinandu-l cat de strans puteam. Era pe cale sa
ma sarute cand am auzit o bataie usoara in usa. Si-a dat ochii peste cap si a oftat.
-Intra Carlisle. Zambind, cel mai batran dintre Culleni a intrat in camera inchizand usa incet in spatele lui si s-a
asezat pe scaunul pe care statuse Edward pana si-a gasit un loc mai bun.
-E bine sa te vad treaza, Bella mi-a spus cu ochii plini de caldura si de fericire. Mi-era teama ca ai pierdut prea
mult sange dar vad ca esti destul de bine. Doar am dat incet din cap si m-am lasat pe pieptul lui Edward. M-a
inconjurat cu bratele punandu-si ambele maini pe abdomenul meu. Am zambit la gestul sau si m-am concentrat
apoi pe omul care statea in fata mea. Inca zambea, dar ochii lui straluceau destiinta pe care abia astepta sa ne-o
impartaseasca.
-Cred ca mi-am dat seama cum ai ramas insarcinata.
Capitolul 7: Afland adevarul
DPDV Bella
M-am holbat inexpresiva la Carlisle cam un minut nestiind exact cum sa reactionez. Ar trebui sa fiu bucuroasa?
Nervoasa? Dar apoice mai conta? Eu eram insarcinata si Edward era tatal. Chiar nu-mi pasa cum se
intamplase, eram doar bucuroasa ca puteam sa-i daruiesc lui Edward un astfel de dar, sa ne daruiesc acest dar
minunat. Dar curiozitatea a fost mai puternica.
-Cum? Carlisle a zambit la entuziasmul meu aparent. El, in loc sa vorbeasca, s-a uitat la Edward cu ochii
intrebatori. L-am simtit pe Edward miscandu-se incomfortabil in locul lui.
-Da. Oh. Deci Carlisle il intrebase ceva. Chiar dupa atat timp, era ciudat cand Edward raspundea la intrebari
nespuse. Nu ma deranjau sau infricosau dar ma intrigau. Carlisle a dat din cap si si-a intors privirea de la Edward
catre amandoi.
-Chiar daca inimile noastre au incetat sa mai bata si venele noastre nu mai aveau sange, inca putem gandi, lua
decizii, ceea ce inseamna ca suntem inca in viata, tehnic. Creierul ne functioneaza, putem simti emotiile, alegem
pe cine sa iubim sau sa uram. Trupurile noastre pot fi ranite, si nu am gasit alt mod de a o spune, noi inca
ejaculam la sfarsitul actului sexual. Am rosit pana la radacina firelor de par. Carlisle a zambit usor, iar Edward
acontinuat pentru a evita privirea lui Carlisle.

-Eu cred ca trupurile noastre inca mai produc sperma. Motivul pentru care nu avem copii este ca trupurile
noastre, adica ale femeilor nu pot suporta o noua viata. Nu poate alimenta fatul cu sange, alimentatie, caldura in
general cu nimic din ce ar face fatul sa se dezvolte. Ar muri dinainte sa se nasca. Motivul pentru care tu ai ramas
insarcinata este ca tu poti crea viata, il poti alimenta cu ce are nevoie pana la momentul nasterii. Asta este
singura diferenta intre noi si relatia dintre Alice si Jasper sau Rosalie si Emmett, tu traiesti, deci si copilul
traieste. Suna atat de nebuneste. Dar ca restul lucrurilor pe care le-a spus azi, asta avea sens.
-Chiar este posibil? Vocea tacuta a lui Edward intreba, Carlisle a dat din umeri cu un zambet palid pe fata.
-Dupa cum am spus, este o teorie.
-Crezi ca vom sti vreodata cu siguranta? Am intrebat mangaindu-mi absenta scomacul.
-Nu stiu Bella, cum am putea sti? Nu a mai existat niciodata o relatie intre un vampir si un om. Asta e prima oara
cand un nemuritor s-a indragostit de un om, prima oara cand o astfel de viata a fost creata intre speciile noastre.
Singura diferenta intre cei care ar face orice pentru un copil si tine, este ca tu esti in viata. Mintea mea se lupta sa
inteleaga amontul de informatii. De ce ma chinuiam sa inteleg, imi dadeam seama ca avea sens.
Cand nici eu nici Edward nu am replicat, Carlisle s-a ridicat incet si s-a indreptat spre usa. Inainte sa iasa s-a
intors cu privirea direct in ochii mei si a murmurat emotionat un multumesc abia auzit.
DPDV Edward
-Nu vreau sa ma marit cand sunt grasa. Mi-am dat ochii peste cap uitandu-ma la Bella, care se uita la Alice care
se holba inapoi la Bella. Am oftat.
-Bella, pur si simplu nu putem sa facem nunta acum, o contrazicea Alice. Este pe data de 13, mai sunt doar trei
zile, deja am trimis toate invitatiile, PERSONAL, am facut o calatorie la Florida ca sa-i duc una mamei tale, asa
ca te mariti pe 13 septembrie.
-De ce nu putem face nunta chiar acum?
-Spune omul care era sa piarda copilul. A fost cel mai tampit lucru pe care l-a spus Alice si Bella a izbucnit
in lacrimi. Ochii mi-au iesit din orbite si intr-o secunda eram langa ea tinand-o in brate. A plans pe umarul meu
cu degetele inclestate pe tricoul meu, iar corpul ei se cutremura din cauza suspinelor. Alice se uita de parca nu-i
venea sa creada. M-am uitat urat la ea si ea a clipit des, crezand ca glumesc cand i-am spus ce toane are Bella.
-Bella, iubito, calmeaza-te, shhhhh, ii sopteam si o leganam.
-Copilul meu e bine. A murmurat si s-a dat putin inapoi sa se uite in ochii mei. Am zambit si am ridicat mana sa-i
sterg lacrimile de pe fata. Respiratia i s-a oprit in gat si a oftat cand degetele mele i s-au oprit pe buze. A
continuat sa vorbeasca, respiratia ei fierbinte arzandu-mi degetele.
-Nu vreau sa astept sa fiu grasa ca sa ma marit. Si sa astept doua luni intregi? Copilul meu e bine. Ei bine, macar
lacrimile ei s-au oprit.
-Pai Bella, de fapt, asigurandu-se ca sunt cel putin 10 metri intre ea si zeita emotiva aici de fata. De fapt, vroiam
sa asteptam, pentru ca oricum nu te poti schimba in vampir pana ce nu nasti. Si chiar imi trebuie mai mult timp
pentru pregatiri, o luna si jumtatate nu e chiar atat de mult.
-Nu ma poti schimba decat dupa ce nasc? A inceput iar sa planga. Am oftat si am tras-o iar la pieptul meu.
-N-n-n-nuuuu vreai sa f-f-fiu mai batrana decat E-e-e-edward.
-Dar deja esti mai batrana decat Edward, a subliniat Alice, iar Bella cu o fata confuza a inceput sa urle si mai
tare. O mangaiam pe spate si ma rugam din tot sufletul ca aceasta conversatie sa se sfarseasca. Ia stai, eu ii
puteam pune punct. Am luat-o pe Bella in brate si am iesit rapid din camera inainte ca Alice sa protesteze. Odata
ajunsi in camera mea, linistita si frumoasa am pus-o pe iubirea vietii mele pe patul mare, auriu. M-am intins
repede langa ea si am luat-o iar in brate.
-Nu vreau sa am 19 ani, a spus, lacrimile curgand si mai repede.
-Iubito, daca te schimb acum, vom omori copilul. Pentru mine nu conteaza cati ani ai, te iubesc mai mult decat se
poate in lumea asta. Tot ce conteaza acum esti tu si fiica noastra frumoasa. Trebuie sa o tinem in siguranta, deci
iarta-ma dar nu pot sa schimb decat dupa ce nasti. Cat am vorbit, am vorbit incet ca mi-era frica ca nu a auzit
nimic. Dar a auzit. Respira normal din nou si-si stergea lacrimile cu mainile tremurande. A zambit incet, am luato ca pe un semn bun.
-Iarta-ma ca sunt asa de emotiva. Am zambit si am strans-o si mai aproape scuturandu-mi capul.
-Nu ma deranjeaza, dupa cum am mai spus e doar un pret foarte mic.

-Cred ca ma urasti, a bombanit lacrimi umplandu-i ochii din nou. Plang din orice, si o sa fiu o mireasa grasa, si
tu o sa ma urasti. Stiam ca nu aveam sa o urasc niciodata, era imposibil. Era adevarat, lacrimile ei veneau ca
raurile peste ea, dar puteam suporta asta o eternitate decat sa nu o am pe Bella aproape sau pe fiica noastra.
-Bella, te rog asculta-ma. Te iubesc. Nu as putea niciodata sa nu te iubesc. Ma uitam adanc in ochii ei, proprii
mei ochi fiind plini de emotii. Vroiam sa ma creada cand ii spuneam ca nu pot trai fara ea, ca as prefera sa mor
decat sa nu o am langa mine, ca as da orice numai sa o tin langa mine.
-Chiar ma iubesti? Am ras incet si mi-am lipit fruntea de a ei.
-Sincer, da. Cuvintele mele mi-au amintit cand si-a dat seama pentrui prima oara ca o iubesc mai mult decat
orice, mai mult decat viata mea. Atunci amandoi ne vindecam de ranile provocate de plecarea mea.
-Si eu te iubesc, mi-a soptit Bella, am zambit si o mangaiam usor pe spate. Am stat asa in liniste o perioada
apoi i-am zis.
-Bella, trebuie sa te duc inapoi la Charlie.
-Nu vreau sa ma misc.
-Va trebui, e foarte ingrijorat pentru tine.
-A fost rautacios. Poate sa sufere un pic. Rasul meu a fost puternic de data asta si cand am incercat sa ma ridic
Bella mi-a dat drumul la tricou. Ea nu mi-a urmat miscarea, a luat o perna, a inspirat adanc mirosul meu din ea si
se uita la mine. Am incercat sa o iau altfel. Stiam ca nu va face nimic ca sa ma provoace cand vine vorba de dieta
mea.
-Bella, trebuie sa vanez diseara si mai bine stai cu Charlie decat aici unde Alice te va sufoca probabil cu
planurile de nunta. A mers, de fapt se cam grabea. Eram sigur ca vroia sa evite discutiile despre planurile de
nunta. Nu am comentat nimic, imi atinsesem scopul. Asa ca am luat-o in brate si am inceput sa fug. Si-a pus
capul pe pieptul meu si aproape a refuzat sa-mi dea drumul cand am incercat sa o imbarc in Volvo. A adormit
inainte sa ajungem acasa. Am carat-o in brate inauntru. Dupa cum ma asteptam Charlie era nervos si agitat,
ingrijorat pana la Dumnezeu cu ochii fixati pe telefon gandindu-se daca sa-l sune iar pe Carlisle. Sunase in
fiecare ora de dimineata. Cand m-a vazut cu Bella in brate s-a relaxat vizibil si a fugit inspre noi. A incercat sa o
ia pe Bella dar chiar si in somn refuza sa-mi dea drumul. I-am zambit incet inainte sa ma uit la Charlie.
-E bine, e doar foarte obosita. A avut o zi lunga. Am fost socat cand am vazut la ce se gandea, dar si mai socat
cand a spus-o cu voce tare.
-Si copilul?
-Copilul e bine, am spus incercand sa nu las sa se vada socul pe fata mea. Se pare ca in cele cateva ore pe care le
avuse la dispozitie gandindu-se ca Bella o sa piarda copilul pe care il iubeste atat de mult, a ajuns sa accepte
unele lucruri. Am continuat sa vorbesc cu o urma de zambet pe buze. Carlisle a reusit sa le salveze pe amandoua,
Bella aproape facuse avort si a trebuit un miracol ca fatul sa traiasca. Vorbeam incet si nu stiu de ce exact. Ma
temeam ca daca vorbesc mai tare, voi tulbura realitatea, voi tulbura linistea femeii pe care o iubesc si a copilul
pe care noi l-am creat.
-Chiar o iubesti nu? Vocea lui Charlie mi-a tulburat din nou gandurile. Am zambit si m-am indreptat spre scari.
M-as fi simtit mai bine daca o stiam pe Bella intr-un pat cald si moale.
-Da, mai mult decat orice pe lumea asta. Charlie nu a mai spus nimic desi stiam ca vroia sa afle un milion de
chestii. Si el vroia sa o tina in brate, sa se asigure ca e acolo, ca e sanatoasa. Vroia sa intrebe de copil, de planuri
de viitor. Auzisem fugitiv ca se intreba de ce nunta era peste doua luni, primise invitatia cu reprogramarea
dimineata. Am lasat-o usor pe Bella pe pat si am sarutat-o pe frunte.
-Te iubesc, i-am soptit.
-Si eu te iubesc, a mormait cu ochii inca inchisi. Nu puteam sa-mi dau seama daca dormea sau nu, dar in orice
caz ea ma iubea si asta era tot ce conta. Si in timp ce plecam, am zambit.
Capitolul 8 : Confruntarea
DPDV Edward
Nu faptul ca ii auzeam gandurile ma stresa. Nu. Faptul ca il auzeam, la cateva mile distanta de mine ma intrigat si faptul ca el avea gandurile panicate ma facea si mai nervos. Subiectul gandurilor lui m-au facut sa o
iau pe Bella in brate si sa sar pe geam. Bella frumoasa si calda in bratele mele a gamut incet dar nu s-a trezit. S-a
apropiat si mai mult si pentru o secunda am uitat tot ce era incapul meu. Un alt gand ingrijorat al lui Carlisle m-a

trezit la realitate si am grabit pasul. Ei vin, Edward. Alice nu i-a vazut decat cand au intrat in oras. Imi pare rau
ca nu te-am avertizat mai devreme.
Mi-am dorit mai mult decat orice ca el sa-mi poata auzi gandurile, dar nu putea. Aveam cateva intrebari pentru
el, ce aveau nevoie disperata de raspunsuri, dar una singura se invartea in capul meu iar si iar. Nu fugi, Edward.
Vino si adu-o si pe ea. O vom proteja orice ar fi.
De parca imi auzise intrebarea inceata, dar nu-mi daduse raspunsul de care aveam nevoie. Am injurat incet in
timp ce fugeam. Vroiam cu disperare sa o duc departe de ei, unde nu ar mai fi deranjat-o niciodata. Dar Carlisle
avea dreptate, nu ar trebui sa fug. Trebuia sa fac fata si Bella la fel. Daca vor vrea lupta, voi lupta pentru ea si voi
castiga. Cu asemenea ganduri in minte am facut primul pas in interiorul casei., Alice m-a tras repede intr-o parte
si avea o expresie atat de ingrijorata ca toata frica mea a aparut din nou. Am asezat-o pe Bella pe canapea si a
murmurat ceva foarte incet, vorbea insomn, despre mine si copil.
-Edward imi pare atat de rau, ma concentram pe Jasper si pe copil, pentru ca el are unele probleme de control si
eram ingrijorata si.. Alice vorbea foarte repede iar gandurile ei erau un deranj total, plimbandu-se panicata de
colo, colo. Am oprit-o, in final acceptand ideea ca Volturi vor fi aici in curand. Am vorbit repede si am zambit
usor, cuvintele mele relanxand-o foarte putin.
-E in ordine, Alice, inteleg. M-am intors sa-l caut pe Carlisle dar el aparuse dinainte sa apuc sa zic
ceva. Avea buzele stranse intr-o linie in timp ce o privea pe Bella dormind.
-Nu cred ca e bine sa o trezesc, am explicat. Nu vreau sa o supar iar. Parea ca intelege si a inceput sa vorbeasca
cu o mina rapida si urgenta.
-Emmett si Rosalie au plecat deja, si Jasper si Esme la fel. Alice a insistat sa ramana. Cand mi-a intalnit privirea
confuza a explicat. Am crezut ca e mai usor daca vom fi mai putini cand ei vor aparea. Avea dreptate, eu, Carlisle
si Alice intr-o singura camera era de ajuns. Nu aveam nevoie de temperamentul lui Emmett, sau de parerile lui
Rosalie, dar totusi abilitatea lui Jasper de a-i face pe Volturi sa se simta calzi si buni ar fi fost buna. Dar daca
Carlisle i-a cerut sa plece inseamna ca avea un motiv asa ca nu am pus intrebari.
S-a intors catre Alice.
-Cat? Si-a muscat buza.
-Mai putin de trei minute. Imi pare rau, ar fi trebuit sa vad asta cu zile in urma parea ca mai avea putin si
izbucnea in plans, asta daca ar fi putut plange. Am zambit usor si mi-am pus o mana pe umarul ei. Eram si eu la
fel de, nu, nu la fel, cu mult, foarte mult mai ingrijorat decat ea si nu puteam sa o fac sa se simta mai bine.
-Alice, e ok, serios, asta e. Carlisle a oftat si si-a trecut o mana prin parul blond.
-Edward du-o pe Bella in camera ta, incearca sa nu o trezesti. Ai dreptate, daca se streseaza nu-i face bine
copilului. Am dat din cap si am luat-o pe Bella in brate. A deschis ochii si eu i-am zambit amuzat. De parca ceea
ce-mi ceruse Carlisle facuse ca ea sa se trezeasca. Am dus-o repede sus, inainte sa vada privirele ingrijorate ale
lui Alice si Carlisle.
-Dormi, Bella am soptit incet lasand-mi buzele pe fruntea ei in timp ce o puneam pe pat.
-Mmmm, de ce suntem aici? A bombanit si se ghemuia in patura.
-Fara motiv, trebuia sa vorbesc cu Carlisle si nu am vrut sa te las singura. Nu-mi place sa plec de langa tine, i-am
raspuns si o mangaiam pe par. Cel putin ultima parte nu era o minciuna.
-Despre ce sa vorbiti? Am ras incet, Bella era atat de curioasa. Nu era bine pentru ea.
-Nimic important, inca ceva despre copil.
-Oh, mmmmm, ok.
Ochii ei s-au inchis incet si eu am sarutat-o usor pe buze spunandu-i cat de mult o iubesc inainte sa cobor.
-Cat mai dureaza? De data asta eu am intrebat.
-Abia au trecut de casa Bellei, cam un minut. Stateam tensionati, grija crescand in mine ca o bomba. Speram
doar sa nu explodeze. Trebuia sa pastrez o mina calma in fata lor. Apoi, iata-i. Erau trei, Aro, Caius si Jane am
ghicit eu. Marcus era anormal de plictisit cu orice avea legatura cu noi, mai ales cu Bella asa ca probabil n-a
venit. Lui Jane ii placea sa-l insoteasca pe Aro oriunde, iar Caius era doar un ghici. S-a dovedit ca am dreptate cu
doar cateva secunde mai tarziu cand Carlisle i-a invitat in casa zambind usor fara nicio emotie in ochi
.-Bine ati venit, carui onoare ii datoram aceasta vizita? Incerca sa fie politicos si reusise, Aro a zambit si a intrat
inauntru, sau plutea atat de gratios era mersul lui, si Jane si Caius l-au urmat.
-Am venit sa o verificam pe Isabella cum v-am asigurat ca o vom face. Vocea lui era calma, dar serioasa. Am
vazut-o pe Alice cum si-a schimbat pozitia amintindu-si fara indoiala de ultima noastra intalnire cu Volturii.

-Si cum stiu fara indoiala ca nu bantuie niciun vampir nou-nascut prin zona, ati vrea sa ne explicati de ce Isabella
este inca om?
-Bella, l-am corectat automat. M-am plesnit mental. Ii place sa i se spuna Bella, am spus incrucisandu-mi bratele
la piept cu o alura ferma.
-Imi pare teribil de rau, dar asta nu-mi raspunde la intrebare. Am simtit o usoara pala de durere trecandu-mi prin
corp. Caius statea in dcor si Jane se holba. Mi-am trecut privirea peste cei trei vampiri din fata mea, cu parul
inchis la culoare, cu pielea alba ca hartia ce stralucea in lumina lampilor din casa. Nu pareau deloc atat de
amenintatori pe cat stiam ca pot fi. Carlisle a inceput sa vorbeasca iar eu le ascultam gandurile. Si Aro si Caius
stiau ca ceva e in neregula cu Bella, observasera amandoi ca mirosea diferit. Dar nici unul nu ghicise ce e. Am
observat ca Alice si Carlisle pastrau o distanta sigura fata de Aro, ca sa nu-i atinga si sa descopere secretul
pe care noi il ascundeam.
-Bella inca nu poate fi schimbata, datorita unorcomplicatii de sanatate. Va fi periculos pentru ea daca o vom
schimba acum. Aro parea intrigat.
-Aha, si cand poate fi schimbata? Carlisle era nervos, am vazut ca nu vroia sa spuna adevarul dar ideea se
invarteain capul lui. Daca nu vroia sa spuna, trebuia sa inventeze foarte repede o poveste, pentru ca nu ne
permiteam ca Aro sa atinga pe vreo unul dintre noi. Daca ii spunea lui Aro, acesta nu putea lua decat doua
hotarari. Va permite nasterea copilului meu si al Bellei fara lupta, nu va vrea sa-l jigneasca pe Carlisle omorand
copilul. Sau, va insista ca schimbarea sa aiba loc imediat si copilul va muri. Mi-am strans pumnii, dorind sa stau
locului si cu gura inchisa. Era mai greu decat trebuia. Gandindu-ma la ultima vizita ma intrebam cum reusisem
sa-mi stapanesc temperamentul. Carlisle a luat o decizie, a oftat si si-a trecut mana prin parul blond.
-Bella e insarcinata. Nu o putem schimba decat dupa ce naste copilul. Aro parea foarte curios, a facut un pas mic
inspre noi si eu am tresarit dar nu amzis sau facut ceva. Alice era si ea foarte teapana. Carlisle stia ce face, iar
daca vreo unul din nou spunea ceva puteam distruge orice speranta ca aceasta conversatie sa se terminecu viata
si fericita.
-Insarcinata? A spus cu ochii amuzati. S-a intors catre mine. Cum te simti Edward stiind ca fata pentru care
ai muri nu te iubeste la fel? Mi-am strans pumnii si mai tare, raspunzandu-i calm masurandu-mi tonul.
-Bella ma iubeste in acelasi fel in care eu o iubesc pe ea, pentru totdeauna.
-Deci nu te deranjeaza ca va da nastere peste putin timp unui copil facut cu alt barbat?
Simteam cum unghiile imi strapung pielea dar nu curgea sange. Niciodata nu curgea. Nu simteam durerea doar o
presiune usoara.
-Ea va avea un copil al meu, am spus cu ochii fulgerand periculos in jur. Nu am realizat ca am inaintat si m-am
oprit.
-Dar stii ca asta nu se poate Edward, a spus cu un zambet aparandu-i pe buze. Vampirii nu pot avea copii, trebuie
sa te fi inselat, asta nu te face furios? Incearca sa te faca sa izbucnesti. Nu-l lasa. Noi stim adevarul. Vocea moale
a lui Carlisle mi-a patruns gandurile si m-a calmat. Mi-am lasat corpul rigid sa se relaxeze dar privirea era la fel
de turbata in timp ce ma uitam la barbatul din fata mea.
-Chiar e pacat ca puterile mele nu-si fac efectul asupra ei. Ar fi frumos sa ma uit in trecutul ei, asa ca sa stim si
noi cine e tatal copilului.
-Nu o vei atinge, am urlat si am mai facut un pas catre el. Aro a pufnit.
-Nu vad care e problema, nu pot vedea in mintea ei. Dar nu asta e problema acum. Problema este ca Bella este
om si stie mult prea multe.
-Te rog da-ne noua luni. Aro si-a strans buzele uitandu-se rapid la mine, la Alice si la Carlisle care facuse
cererea. Am vazut ca se gandea cu sinceritate, luand in considerare toate optiunile. Pe de o parte ii era frica
ca Bella va spune secretul nostru, dar pe de alta parte nu vroia sa-l supere pe Carlisle sau pe vreo unul din
membrii familiei noastre insistand ca schimbareasa aibe loc acum. Cand s-a uitat din nou la Carlisle nu luase
nicio decizie. A zambit usor.
-Asta nu e o decizie pe care sa o iau singur. Trebuie sa vorbesc cu Marcus si Caius. Deocamdata Bella va ramane
om, dar dupa ce vom lua o decizie va vom vizita din nou. Simteam usurarea cum se raspandeste in camera.
Carlisle a zambit sincer.
-Multumesc. Aro a zambit inainte sa vorbeasca din nou.

-Totusi mi-e teama ca am sa va rog sa o tineti pe Bella aici pana luam o hotarare, asa ca daca va spune secretul
nostru vom putea cu usurinta sa o rezolvam. Mi-am strans iar pumnii fiind nevoie de tot auto-controlul pentru ami tine gura inchisa.
-Te asigur ca va fi aici, tatalui ei nu-i va placea treaba asta, am pufnit la cuvintelelui Carlisle, nu-i va placea
era spus prea simplu. Dar poate fi convins.
-Bine. Zambetul fortat al lui Aro era la locul lui cand a pasit in fata si i-a strans mana lui Carlisle. Puteam spune
ca lui Carlisle nu prea ii placea lucrul asta dar nu putea face nimic. A strans mana palida si zambetul lui Aro
crestea.
-Ce teorie minunata, se pare ca se poate ca Edward sa fie tatal, a spus zambind prinvind gandurile trecute ale lui
Carlisle. Dar nu-mi pot imagina cantitatea de control de care e nevoie pentru a fi asa cu un om. Ha, daca ar fi
stiut el. Dupa ce i-a dat drumul lui Carlisle, Aro s-a intors sa plece.
-Ne vom intoarce in curand, sa aveti o seara placuta. A spus fluturand mana si inchinzand usa dupa el. Linistea
era peste noi si intr-un final Carlisle a vorbit.
-Nu-mi pasa cat de frustrat esti Edward dar daca dai vreun pumn in peretii mei tu vei fi acela care va repara. Am
ras relaxandu-ma si Alice a zambit si ea. Stiam ca vom fi cu totii pe marginea prapastiei, si Bella probabil ca ma
va omori pentru cat de protectiv voi fi in urmatoarele saptamani, dar stiam de asemenea ca totul va fi bine.
Trebuia sa fie asa, pentru ca stiam ca daca eu si Bella ne vom pierde copilul, nu ne vom vindeca niciodata.
-Sunt bine, am spus pentru a saptesprezecea oara si speram ca pentru ultima oara, in timp ce oprisem dusul si
ieseam din cabina. A ras de tonul meu enervat si odata ce si-a dat seama ca am iesit de sub dus si sunt invaluita
de un prosop a intrat si m-a luat in brate pe la spate.
-Mirosi a capsuni. Am zambit si m-am dus sa ma imbrac cu hainele pe care mi le adusese, o pereche de blugi
lejeri si un tricou moale si albastru, cadou de la Alice.
-Hai, dispari, i-am spus si-mi fluturam mana in fata lui incercand sa-mi desfac prosopul sa ma imbrac. Nu s-a
miscat, a venit mai aproape si mi-a soptit in ureche.
-Te-am vazut in mult mai putin decat un prosop, mi-a reamintit cu o voce inceata, erotica. Simteam ca mi se
inmoaie genunchii in timp ce ma saruta pe gat in jos miscandu-si mainile innebunitor pe trupul meu. Stiam ca
trebuie sa reactionez acum, inca o data pierdeam orice gand rational in timp ce limba lui lingea picaturile de apa
care nu le stersesem inca. Un fior m-a cutremurat.
-Ti-e frig? A marait fara sa se departeze.
-D-da, am mormait incoerenta.
-Vrei sa te incalzesc? Eram foarte tentata sa spun da dar familia lui cu auzul foarte fin ar fi insemnat mai multe
tachinari de la Emmett si priviri intrebatoare si acuzatoare de la Rosalie si un milion de intrebari de la Alice care
ma vor aduce in pragul nebuniei. Si apoi nu stiam daca activitatea asta fizica ar fi facut vreun rau copilului si
pana nu eram sigura nu riscam.
-Nu chiar acum, am soptit si nu stiam daca a inteles dar cand m-a sarutat usor pe frunte mi-a aratat ca se
gandea probabil la aceleasi motive ca si mine
-Scuze. A marait.
-Hei, avem o eternitate deci nu ma plang. A ras si m-a ajutat sa ma imbrac. Cand eram complet imbracata, capul
imi era mai limpede si m-am intins sa-l sarut pe Edward pe buze.
-Vreau mancare, si mai incolo mai multe informatii despre vizita nu atat de importanta si tarzie pe care ati
avut-o de la Volturi. M-am asigurat ca figura mea ii va arata clar ca nu voi abandona discutia despre a doua
cerere. Nici pe prima dar aia nu era chiar o cerere.
-Da doamna, intai sa gasim ceva de mancare si apoi vorbim, a spus si a eliberat un oftat. Am zambit, dar mi-a
pierit imediat cand am vazut ca in fata scarilor m-a luat in brate si m-a carat pana in bucatarie. Am oftat si mi-am
dat ochii peste cap sa inteleaga aluzia.
-Deci cam cat crezi ca va dura pana nu ma vei mai lasa sa merg deloc?
-Hmm, el se gandea si eu am oftat iar. Cred ca aproape de opt luni, dar pun pariu ca atunci cand vei fi atat de
insarcinata nu vei mai vrea sa mergi.
-Si eu n-as paria impotriva lui, Bella. Noua voce m-a speriat atat de tare ca eram recunoscatoare ca Edward ma
tinea in brate. Daca nu, ma impiedicam sigur si ma omoram.
-Alice, am spus si mi-am pus mana la piept vrand sa opresc inima care galopa. Edward a ras si m-a asezat pe un
scaun din cele sapte si Alice s-a asezat langa mine, in timp ce Edward vana micul meu dejun.

-Da, Bella? M-a intrebat inocenta chinuindu-se sa-si retina un zambet. Nu m-am deranjat sa raspund dar in
schimb a vorbit Edward.
-Alice, stii cumva cum vom numi copilul? A intrebat uitandu-se la un pachet de branza si punandu-l de unde l-a
luat. Alice a scuturat din cap.
-Nu, nu stiu pana nu va hotarati. Am avut viziuni incetosate, de fiecare data va concentrati pe un anume nume.
Desi e cam frustrant. Alegeti unul si gata.
-Edward, am spus fericita.
-Da iubire? Mi-a raspuns uitandu-se la mine si zambind frumos. Mi-am scuturat capul.
-Nu te strigam pe tine, vreau ca numele sa fie Edward. Alice si-a ridicat o spranceana iar Edward a oftat inainte
sa se aplece peste masa sa-mi intinda un sandvis cu sunca. Ma uitam la sandvis infometata.
-Bella, iubito, e o fata nu o putem numi Edward.
-De ce nu? Am intrebat eu naiva si Alice isi musca buza sa nu rada. Edward m-a pupat pe frunte si isi continua
explicatia.
-Pentru ca nu putem. Nu este nume de fata. Si chiar daca ar fi fost nu vom numi copilul dupa mine.
-Si ce nu-i in regula sa numesti copilul dupa tata? Edward nu a raspuns pentru cateva clipe, Alice n-a mai putut
si a izbucnit in ras. Edward si-a dat ochii peste cap la sora lui.
-Bella, vrei te rog sa repeti ultima propozitie? Si rar? Am oftat dar m-am conformat, Am inteles ca e o ea si
Edward e un el dar nu aveam de gand sa renunt fara lupta. Imi placea numele Edward si era bun pentru o fata.
-Bine. Edward a rasuflat usurat.
-Atunci o vom numi Edwardiana. Nu cred ca i-am vazut vreodata ochii atat de panicati sau atat de iesiti din
orbite. Si nu l-am mai vazut implorand inainte, dar ochii nu ma tradau, era in genunchi in fata meacu fata cea
mai ispasita si imploratoare pe care o putea avea.
-Bella, te rog, nuuuu. Alice era pe jos, se tavalea de ras. Desi era un ras cristalin era puternic. Dar totusi auzisem
pasi pe deasupra sunetelor de ras ale lui Alice. Am ridicat incet capul sa vad cine ne verifica sa vada daca mai
traim dar atentia mi-a fost iar captata de Edward cand mi-a luat mainile in mainile lui.
-Bella vreau sa imi promiti ceva. Nu ar fi trebuit sa ma uit in ochii lui. De obicei cand fac asta nu mai gandesc
clar. Am zambit.
-Mmmm, bine.
-Te rog, te rog, te rog promite-mi ca nu vei mai insista sa numim copilul Edwardiana.
Un alt val de rasete a izbucnit din Alice iar Carlisle si Esme ne priveau din usa, eu holbadu-ma la Edward iar
Edward pe podea holbadu-se inapoi la mine. Cred ca eram amuzanti intr-un fel. Carlisle parea foarte amuzat iar
Esme se tinea de stomac si chicotea incet. Mi-am dat ochii peste cap si ma uitam la Edward din nou.
-Nu vreau sa promit asta, de ce radeti toti de mine? Dar iti promit orice altceva, am adaugat eu multumita.
-Bella, de ce? Ma intreba Edward si imi tragea mainile usor aproape de fata lui. De ce insisti atata sa dai
un nume atat de oribil si groaznic singurului nostru copil? Nu stiu de unde au venit lacrimile, dar au venit foarte,
foarte repede.
-O, Doamne a spus Edward si m-a luat repede in brate. Gata Bella, nu plange nu am vrut sa fiu rau, te rog, te rog.
-Dar tie nu-ti place numele ales de mine, am balbait. Mi-am infipt degetele in tricoul lui ascunzandu-mi fata in
pieptul lui. Schimbarea mea brusca i-a cauzat lui Alice alte rasete. Esme s-a oprit din ras si a venit imediat langa
noi punandu-si mana pe umarul meu.
-Eu cred ca e un nume foarte frumos, mi-a spus ea. Privirea pe care Edward i-a aruncat-o nu mi-a scapat.
Plangeam si mai tare. Dar nu cred ca e un nume cu care ea ar fi fericita. Nu este un nume comun in secolul asta,
si va fi mereu tachinata si luata in ras si in plus nu cred ca profesorii vor fi prea multumiti daca Edward va da
tarcoale mereu incercand s-o apere. Imaginea mentala cu Edward intr-o clasa cu copii de cinci ani m-a facut sa
rad. Edward s-a uitat recunoscator la Esme si ma mangaia incet pe spate.
-Bine, bine, promit, am spus inca nehotarata.Un zambet, imens a aparut pe fata lui Edward si nu m-am putut
abtine sa nu zambesc si eu.
-Multumesc Bella, n-ai absolut nicio idee ce inseamna asta pentru mine.
-S-ar putea sa am, am spus stergandu-mi urma de lacrimi si muscand o gura imensa din sandvisul meu. Edward
s-a intors catre Carlisle. Carlisle a fost primul care a vorbit.
-Presupun ca Bella vrea sa stie despre seara trecuta.?

-Da, am spus cu gura plina de paine si sunca. Nu vroiam ca Edward sa raspunda la intrebarea asta in locul meu.
Carlisle a zambit usor si s-a asezat in capul mesei. Edward s-a asezat langa mine iar Alice care reusise in sfarsit
sa se calmeze, s-a postat si ea pe un scaun.
-Dupa cum stii deja, a inceput Carlisle cu buzele ferme, Volturii au decis sa ne faca o vizita aseara. Am dat usor
din cap si am mai luat o inghititura din sandvis.
-Da, au venit aici pentru Dar nu a mai putut spune macar un cuvant, pentru ca Jasper intrase repede si il
intrerupse. Se uita infricosat de jur, imprejur ceea ce eu credeam ca e imposibil pentru un vampir.
-Alice, fa bagajele. Plecam pentru o vreme. Alice a sarit de la masa si cu o viteza inumana s-a apropiat de sotul
ei fiind si ea surprinsa.
-Cum? De ce? Noi ne uitam curiosi la cuplul din fata noastra.
Cand Jasper a vorbit, a vorbit clar si raspicat. Edward deja radea auzindu-i gandurile.
-Pentru ca am inceput sa fiu emotiv si sa am pofte.
Capitolul 10 : Jocul numelui
DPDV Edward
Cand Jasper si o nu prea voitoare Alice au plecat in sfarsit, in a nu stiu cata luna de miere undeva in Florida, am
luat-o pe Bella si sandvisul ei cu sunca si am urcat-o in camera. Stateam si il asteptam pe Carlisle. A aparut in
sfarsit cu un zambet pe buze, s-a asezat si Bella a trecut direct la subiect.
-Deci spune-mi tot ce s-a intamplat aseara cu Volturi. Desi cam am o ideea despre ce e vorba. Ultima parte a
spus-o atat de incet incat numai eu si Carlisle am fi putut auzi-o. Eu am luat-o in brate in timp ce Carlisle ii
zambea asigurand-o.
-Vroiau sa te verifice, sa-ti verifice starea. Bella a dat din cap si am strans-o mai tare. Eram inca o data foarte
fericit ca nu se apropiase de sufragerie cat Volturi au fost acolo. Nu as fi putut sa-mi pastrez calmul daca ar fi
fost atat de aproape de Aro si daca i-ar fi spus acele lucruri in fata. Am marait la gandul acesta. Carlisle a
continuat.
-Nu au nicio problema in a ramane umana pentru inca o perioada de timp. Totusi au cerut ca tu sa stai aici, cu
familia noastra pana vor lua o decizie.
-Sa ia o decizie? A spus Bella strangandu-si mainile in pumni.
-Bella, shh simteam ca se apropie de criza de plans. Nu-mi pasa ce hotarasc ei, nu-i voi lasa sa te atinga, sau pe
copil. Indiferent ce va fi. S-a prabusit in bratele mele lasand lacrimile sa puna stapanire pe ea. O leganam usor
inainte si inapoi. Plansul ei nu era zgomotos dar era plin de agonie si ma omora cand o auzeam suferind asa. Imi
pare rau Edward nu am vrut sa o supar.
M-am uitat surprins la Carlisle. I-am zambit tensionat si ingrijorat. A inteles si mi-a zambit inapoi. Vom fi bine
cu totii. Nimeni nu o sa se atinga de ea, sau de copil. Iti promit cu tot ceea ce sunt eu Edward, nimic rau nu se
va intampla cu familia noastra.
Am zambit din nou cu mai multa incredere dar din nou, nu i-am raspuns. Nu vroiam ca vocea mea s-o supere
pe Bella si mai tare iar Carlisle a inteles. A venit si si-a pus o mana impaciuitoare pe umarul meu si a iesit incet
din camera. Mi-am plecat incet capul si as fi plans daca as fi putut.
DPDV Bella
-Nu, tata, nu sunt bine. Carlisle vrea doar sa ma supravegheze din cauza copilului. E ingrijorat de ceva ce a vazut
la ultrasunete, desi eu sunt sigura ca nu e nimic serios. Eram din ce in ce mai buna la mintit. Era natural acum
cand il implica pe Edward si sa raman peste noapte. Am zambit la gandul asta si am sters cateva lacrimi ce
ramasesera de la ultima serie dinainte sa sune Charlie.
-Si sigur dormi in camera lui Alice?
-Da, tata.
-Pentru ca sunt sigur ca daca ai fi dormit mereu in camera lui Alice de fiecare data cand ramaneai peste noapte
nu ai fi ramas insarcinata.
Emmett care putea auzi vocea lui Charlie din camera cealalta izbucni in ras. Nu m-am putut stapani si am scos
limba la el si m-am concentrat din nou pe conversatia mea cu Charlie.
-Da, tata voi fi in camera lui Alice. Nu trebuia sa stie ca e o minciuna gogonata. Nu se putea sa dorm in alta parte
decat in bratele lui Edward. Poate il conving sa dormim in camera lui Alice si asa nu-l mai mint pe Charlie. Alice
n-avea nevoie de camera, momentan era plecata. Vocea lui Charlie mi-a imprastiat gandurile din nou.

-Bine Bella, dar te rog fii responsabila. Nu fa ceva necugetat.

-De parca Edward mi-ar da voie, am spus morocanoasa.
-Prea protectiv?
M-a intrebat Charlie si mi-l puteam imagina ridicandu-sispranceana cum facea de obicei cand era nepoliticos
cu Edward. Am oftat.
-Tata, nu ma lasa sa cobor scarile, deci da protectiv. Charlie a ras. Chiar a ras. Am luat-o ca pe un semn bun.
-Vii sa-ti vizitezi batranul tata saptamana asta? M-a intrebat devenind nervos. Acum eu am ras.
-Voi incerca.
-Mancarea nu-i asa buna cand tu lipsesti.
-Mi-e teama ca n-ar fi buna nici daca eu as fi acolo. In ultima vreme am pofte de dulce si iute, amandoua odata.
Charlie a scos un sunet de greata, mi-a spus ca ma iubeste si apoi a inchis. M-am intors si Edward imi zambea. A
ridicat mainile ca o invitatie iar eu am pasit in imbratisarea lui insipirand adanc si inchizandu-mi ochii. Cand iam deschis eram in camera lui Edward. S-a miscat atat de repede ca n-am avut timp sa clipesc o data d-apoi sa
ma simt ca s-a miscat. M-am intins sub patura moale. Nu-mi pasa de nimic decat ca eram aici cu Edward. Mi-a
simtit dispozitia asa ca s-a intins langa mine si ma mangaia usor pe spate dandu-mi fiori. Dar erau fiori buni.
-Decite-ai gandit si la alte nume? M-a intrebat cu o voce fericita. Am dat repede din cap.
-M-am gandit toata dimineata.
-Toata dimineata ai plans, m-a corectat zambind. I-am dat un pumn in umar desi sunt sigura ca nu l-a simtit.
-Ma gandeam in timp ce plangeam.
-Ah. Era liniste si eu asteptam. Asteptam ca Edward sa ma intrebe la ce nume m-am gandit. Nu cedam inaintea
lui. N-a durat prea mult.
-Pai, si la ce nume te-ai gandit? Mi-am inabusit un chicot si mi-am ascuns fata in pieptul lui, bratele lui mi-au
inconjurat corpul mic si fierbinte. Imi ridicasem genunchii la piept si-i inconjurasem cu bratele.
-Pai, ar fi Elizabeth.
Mi-a zambit calduros, iar cu vocea lui si mai lina daca se putea asa ceva m-a intrebat din nou.
-Altceva? Sunetul trecuse peste mine ca apa, si era reimprospatant.
-Mda.
-Ei? Era nerabdator si pentru mine amuzant sa-l tachinez. Vedeam lumina dansand in ochii lui si am vazut ca era
fericit ca si mine.
-Pai imi place si Gabriell, e cel de-al doilea nume al mamei mele. Dar e si Mary, pentru ca asta a fost primul
nume al lui Alice. Edward radea atat de incet, abia il puteam auzi, dar ii simteam vibratia din piept, atat de rece,
atat de tare, si ii simteam respiratia pe pielea mea. M-am uitat la el, confuza.
-Bella, realizezi ca nu ai sugerat nimic ce are legatura cu cea mai importanta si perfecta persoana din lume? Am
trecut cu viteza prin capul meu gandindu-ma la cine era cea mai importanta. Ma gandisem deja la
mamele noastre, si la Alice. Poate Esme? Edward a inceput sa rada cand a vazut privirea nedumerita din ochii
mei. M-a tras mai aproape de el iar eu m-am ghemuit bucuroasa in bratele lui. Respiratia lui rece si intoxicanta
mi-a facut capul sa se invarta.
-Tu, Bella, tu. Ma uitam la el de parca ii crescuse al doilea cap.
-Eu? am intrebat mirata. A dat din cap vesel.
-Da, am putea s-o numim Marie sau Belle din moment ce se aseamana cu numele tau. Nu am vrea sa-i dam
acelasi nume ca al tau, ar fi confuz. Ma uitam in continuare la el cu neincredere.
-Ce? M-a intrebat ingrijorat. Nu vrei sa numesti bebelusul dupa tine? Adica, tu ai avut intentia sa-i dai numele
meu chiar daca era baiat sau fata asa ca mi se pare corect sa
-Edward, nu sunt cea mai perfecta persoana din lume. A inceput sa rada de parca as fi spus cea mai amuzanta
gluma existenta. Eu continuam sa-l privesc cu neincredere.
-Pentru mine, iubire, esti. M-a sarutat atat de gentil pe frunte ca imi venea sa plang. Chiar daca dispozitia mea se
schimba des, si eram pe jumatate nebuna, si voi arata ca o balena in urmatoarele luni el tot ma iubea. Chiar ma
iubea. Propriile mele ganduri m-au infiorat si Edward ma privi ingrijorat. Mi-am scuturat capul si m-am ghemuit
din nou la pieptul lui inspirand adanc mireasma lui, cea mai minunata din lume.
-Nu sunt perfecta, si cu siguranta nu cea mai perfecta dar iti multumesc Edward. Si nu vom numi copilul dupa
mine, am adaugat ca un al doilea gand. El a izbucnit in ras si corpul lui vibra de spasme de ras. Nu mi-am putut
reprima zambetul.

-Esti cea mai perfecta, minunata si frumoasa persoana din totdeauna, mi-a soptit cand rasul lui s-a oprit. A facut
o pauza si apoi a vorbit cu buzele facand o urma usoara de saruturi pe gatul meu.
-Crezi ca vei izbucni in plans daca voi insista sa ii dam Marie sau Bella ca macar al doilea nume? Am oftat si miam dat ochii peste cap.
-As putea, l-am amenintat. Apoi m-am hotarat sa duc discutia intr-un alt punct. Dar tu te-ai mai gandit si la
alte nume inafara de Marie si Belle? Un zambet mic si fericit a rasarit pe buzele lui palide.
-Da, chiar m-am gandit. Liniste pentru cateva secunde si mi-am dat seama ca Edward va fi dificil cum am fost si
eu mai devreme. Am oftat din nou.
-Imi vei spune?
-Cred ca da. De fapt m-am gandit la cateva nume pe care le iubesc. Ar fi Estelle care inseamna stea, apoi
Catherine care inseamna puritatea inceput sa insire lista muscandu-si buza. S-a ridicat sa se uite in ochii mei.
Numele la care ma gandesc cu adevarat, pe care il iubesc este Arianna care inseamna pururea sfant. In momentul
in care a spus numele ceva a facut click. M-am uitat inexpresiva la el cateva secunde, mintea mergandu-mi cu
sute de kilometri pe ora. Suna corect, nu. Mai mult decat corect, suna perfect.
-Ce crezi, iubito? M-a intrebat Edward agitat. Buzele mele s-au intors intr-un zambet imens si am soptit numele.
-Arianna.
-Bella? Edward era nervos cum, nu stiam de ce. Chiar daca spuneam ca nu-mi place nu era la urma urmei decat
un nume nu? M-am ridicat si l-am sarutat cu putere pe buze.
-Arianna, imi place la nebunie. Zambetul cel mai frumos si care iti incalzea inima rasari pe fata lui Edward si ma strans in brate plin de dragoste. Nu-mi puteam sterge zambetul in timp ce-si ingropa fata in umarul meu.
-Asta inseamna ca e o posibilitate? A intrebat nesigur dar incantat.
-Da, am soptit strangandu-l mai aproape, inseamna ca e o posibilitate definitiva. Nu credeam ca zambetul poate
fi si mai mare. Dar putea, si era si mai frumos.
Capitolul 11 : Cumparaturi
DPDV Bella
Trecusera doua saptamani, trei zile, o ora si douazeci si trei de minute de cand ne hotarasem intr-un fel asupra
numelui. Inca nu eram siguri. Imi placea numele Arianna atat de mult, dar Edward vroia sa ma mai gandesc putin
de cand venise el cu numele de Arianna, si oricum ne hotarasem ca cel de-al doilea nume va fi Elizabeth. Nu
credea ca e cinstit ca el sa propuna un nume si celalalt sa fie in onoarea mamei lui. Eu totusi, credeam ca e
perfect. Pe de alta parte, arestatul la domiciliu nu era atat de grozav. Dupa o saptamana si patru zile Charlie a pus
piciorul in prag si mi-a cerut sa vin acasa. Chiar daca si Edward si Carlisle era ingrijorati sa nu-i deranjeze pe
Volturi ca acestia sa ia o decizie grabita din cauza neascultarii ordinelor lor, stateam in camera mea chiar acum si
citeam din La rascruce de vanturi. Alice, revenise doar pentru acea dupa-amiaza ca nu avea nimeni voie sa ma
dadaceasca in afara de ea, era cu mine in timp ce restul familiei, fara Jasper, care o astepta pe Alice in Florida,
erau la o excursie bine meritata de vanatoare. Am oftat.
-Trebuie sa o sun pe mama.
-Hmmm? Alice ma privea din usa sifonierului cu o fata inghetata. Se uita de parca ii intrerupsesem un sir
important de ganduri.
-Trebuie sa o sun pe mama, am repetat. Trebuie sa-i spun despre copil pentru ca daca nu ii spun, ceva o sa
scape mai devreme sau mai tarziu si voi avea necazuri serioase.
-Asteapta pana se intoarce Edward, mi-a replicat Alice si s-a intors sa-mi caute iar prin sifonier. Eram pe cale sa
o intreb de ce sa astept, desi sunt cam sigura ca era in legatura cu faptul ca voi plange cu siguranta, si Edward era
singurul care ma putea calma, cand Alice a tasnit din sifonier cu o figura frustrata.
-Este timpul pentru cumparaturi, m-a anuntat si ma ridica in picioare. Nu-mi placea asta. Nici stomacului meu
nu-i placea. Am gemut si m-am ridicat in genunchi incercand sa retin sentimentul de greata.
-De ce trebuie sa mergem la cumparaturi? M-am plans eu si mi-am muscat buza.
-Pentru ca, imi explica Alice maraind inapoi la mine. Imi pare rau sa te informez dar incepi sa arati si cam nici o
haina nu o sa-ti mai vina cam in jumatate de luna. Am marait.
-Pai nu poate astepta o jumatate de luna?
-Nop. Sa marai era o activitate obisnuita azi. Nici Alice n-a observat sau nu m-a bagat inseama.

-Si din moment ce stim ca bebelusul va fi o fetita, ar trebui sa cumparam niste haine, si un carucior, si un scaun
de masina A parcurs o lista foarte lunga pana am reusit sa scutur din cap a protest.
-Nu.
-De ce nu? Mi-a cerut cu mainile pe solduri.
-Il vreau pe Edward pentru cand vom cumpara pentru copil, am mormait si ma sprijineam de pat ca sa nu ma
impiedic de picioarele mele. Lui Alice nu prea i-a convenit dar n-a intins coarda. Stiam ca isi putea da seama cat
de important este pentru mine. Dar ea va fi multumita daca o las sa cumpere pentru mine, asa ca..
-Dar putem merge la cumparaturi pentru mine, am spus oftand si dandu-mi ochii peste cap cand ea m-a luat in
brate si chiuia. Asta o sa fie o zi lunga. Totusi nu fusese un drum lung. Nu ne-a luat decat douazeci de minute sa
ajungem la Port Angeles, si ma simteam cam rau cand am reusit sa ies din masina. Alice m-a pus repede pe
picioare si a marsaluit prin cele doua magazine care aveau haine pentru femei gravide.
-Lucrurile astea pentru gravide sunt asa de demodate, a comentat Alice senina atragand cateva priviri. Am rosit si
m-am uitat in jos amintindu-mi rapid ca nu era normal ca fetele de 18 ani sa fie insarcinate.
-Ignora-le, mi-a spus Alice, dandu-si ochii peste cap si fluturandu-si mana in fata unui grup de femei de varsta a
doua care se holbau la mine, cu sprancenele ridicate si scuturand din cap a dezaprobare. Stiam ca daca le-as
putea auzi ar barfi despre adolescente insarcinate. Am oftat.
-Mda, ignora-le, asta ar trebui sa fie usor. Am spus sarcastic Alice a ras.
-Vei fi prea ocupata sa probezi haine ca sa ai timp sa-ti pese, m-a anuntat apucandu-ma de brat in cabina de
proba. Nici macar nu am apucat sa ma uit la firma inainte ca Alice sa-mi puna un brat de haine in bratele mele.
-Dar toate sunt albastre, am tipat maraind cand un tricou s-a prins in bata de la sutien.
-Pentru ca lui Edward ii place cum iti sta cu albastru. Am bombanit si ma uitam indoielnic la maldarul de blugi
din fata mea.
-Nici macar blugii n-o sa-mi mai vina? Am intrebat, uitandu-ma pe dupa Cortina unde stiam ca ma
asteapta Alice. S-a oprit din asteptat si a intrat inauntru cu mine.
-Nu. N-ai observat ca sunt mai stramti? Asta din cauza ca tu devii mai mare.
-Blugi prosti se micsoreaza, m-am decis eu si am pus mana pe o pereche ce parea promitatoare. Era un blug de
culoare inchisa, si genunchii erau rosi putin, dar nu rupti. M-am dezbracat de blugii vechi ca sa vad cum se
aseaza. Alice a marait la mine.
-Iti plac? Am dat din cap fericita si ma invarteam uitandu-ma in oglinda. Erau putin mari in jurul talie, dar nu-mi
pasa. Daca Alice avea dreptate voi avea nevoie de marimi mai mari cat mai devreme. M-am intors si i-am
zambit.
-Astia sunt favoritii mei
.-Dar nu ai incercat celelalte perechi, a exlamat exasperata. Si oricum, vei avea nevoie de mai mult decat o
singura pereche. Am marait iar.
-Alice te rog, nu cheltui o tona de bani cu mine.
-De ce nu? m-a intrebat si mi-a intins inca o pereche luandu-i pe cei care mi-au placut si i-a dat deoparte. Chiar
ai nevoie de hainele astea, Bella. Nu vei mai fi in stare sa imbraci nimic in afara de pijamale in scurt timp, asa ca
nu e cazul sa fii mofturoasa. Stiam ca are dreptate. Majoritatea hainelor mele, care nu erau prea stramte, dar nu
erau indeajuns sa ma tina mai mult de sfarsitul celei de-a patra luni, si deja eram in unsprezece saptamani.
-Bine.
-Yaaaaay! Entuziasmul lui Alice era molipsitor chiar daca Jasper nu era aici, ma distram in timp ce probam
blugii si tricourile, toate erau cam largi, si create pentru cele cu burta mare. Tricoul meu preferat, era de un
albastru deschis, cu maneci lungi. Nu era chiar ca matasea, dar era atat de moale, si parca era ca apa pe pielea
mea. Mi-am dat seama imediat ca il voi purta, cu blugii de care ma indragostisem mai devreme, poate mai mult
timp decat va fi sanatos pentru materiale. Nu-mi pasa.
-Acela va fi favoritul lui Edward, m-a asigurat Alice, maraind usor cand se uita la tricoul de albastru deschis. Era
toata siguranta de care aveam nevoie ca sa il arunc in gramajoara ce crestea repede cu haine pe care Alice mi le
va cumpara.
-De asta ce zici? Am intrebat-o pe Alice, cu un ranjet imens pe fata si ii aratam un tricou subtire rosu cu maneci
lungi. Alice si eu eram cu hainele de iarna, pentru ca atunci cand le voi purta va fi frig. Alice se uita la tricoul pe
care il tineam si am vazut in ochii ei ca isi alegea cuvintele cu grija, si a ras usor. Rasul a devenit mai mult
dezaprobator.

-De fapt, ala nu prea o sa-i placa lui Edward. Am incremenit. Mie imi placea.
-Cred ca il voi lua oricum, am spus mandra si l-am pus peste cel albastru. Alice aridicat o spranceana.
-Serios Bella, sunt insarcinata si emotiva asa ca musca-ma de undeva? Edward nu va fi prea amuzat. Chiar nu
am nevoie de o viziune ca sa stiu asta. Am ras.
-Stiu, dar totusi nu-mi pasa. Alice a ras cu mine si in curand terminasem si cumparaturile. Deci aveam
sase perechi de blugi, alese cu atentie de mine, si opt tricouri maternale. Alice mi-a ales o pereche de pantofi,
care ma asigura ea vor face minuni pentru gleznele mele care se vor ingrosa o data cu inaintarea sarcinii. Costul
total nu era atat de infricosator pe cat credeam eu, dar era destul de rau. Alice nici macar nu a clipit cand a platit.
Avea un zambet mare pe fata cand a luat toate cele patru sacose de cumparaturi si ma indrepta catre un
restaurant.
-Edward ma va omori daca nu te hranesc bine, mi-a explicat si s-a asezat la o masa, ignorand semnul asteptati
sa vi se ofere o masa. Mi-am muscat buza cand m-am asezat langa ea. Slava Domnului, chelnerul era un baiat
asa ca nu a comentat ca Alice a luat singura loc unde a vrut. Se holba ranjind la ea fara macar sa-mi arunce o
privire cu coada ochiului.
-Cu ce va pot ajuta? Alice si-a dat ochii peste cap la baiatul din fata ei si s-a intors la mine.
-Bella, m-a intrebat, ea desigur nu vroia nimic.
Vroiam o cola dar ea m-a interupt inainte sa vorbesc si a cerut o limonada. M-am uitat urat la ea.
-Vroiam o cola, am spus imbufnata si mi-am incrucisat bratele la piept.
-Edward mi-a spus ca nu ai voie cafea, cola sau prea mult zahar. Am continuat sa ma uit urat.
-Edward- smchedward, vreau cola. Se abtinea sa nu rada, degetele ei se jucau cu o furculita si cu un servetel, si
eu nu castigam cu argumentul asta.
-A mai spus Edward ceva? Am intrebat curioasa. Si-a intors privirea de la mine si stiam ca ascunde ceva. Alice,
am spus nervoasa, a mai spus ceva? A oftat si a cedat.
-Pe langa cafea si cola, a spus sa nu te las sa urci singura scarile, sa nu fugi, sa nu te las sa conduci, sa nu te las
sa-ti gatesti fara ca cineva sa te supravegheze, si sa nu faci dus daca eu nu sunt in camera. A facut o pauza si se
gandea. Nu cred ca a uitat ca saptamana trecuta ai alunecat si aproape ai facut o contuzie. Ma holbam la
limonada cu spaima si strangeam atat de tare paharul ca mi-era frica sa nu se sparga. Nu a pocnit.
-Il omor, i-am promis calma. Rasul lui Alice nu s-a oprit cateva minute, si cand s-a oprit in sfarsit, a fost sa-mi
dea comanda ravioli cu ciuperci. Parca era un deja-vu pentru mine. In curand, cand mancarea era terminata, la fel
si cumparaturile, masina pornise catre casa. Nu fusese chiar atat de rau pe cat crezusem. De fapt, chiar m-am
distrat azi. Dar asta se va schimba destul de repede cand ajung acasa si-l gasesc pe Edward, care fara indoiala ma
astepta lenevind in pat. Aveam dreptate, desigur, l-am vazut cand am intrat cu Alice inauntru.
-Unde dracu ati fost? a intrebat si a venit repede sa ma ia in brate. Ochii lui Alice mai aveau putin si ieseau din
cap.
-Oh, la dracu am uitat sa las un bilet.
-Crezi? Vocea lui era mai calma acum, dar inca ascutita si trecea fiecare centimentru de pe fata si bratele mele
sub atingerea lui rece. Ochii lui imi scrutau corpul cautand rani de orice fel. Cand era multumit, in sfarsit, m-a
luat iar in brate.
-Data viitoare, te rog, te rog lasa un bilet. Mi-a soptit fara urma de furie. Am zambit si am dat din cap, apoi m-am
intors catre Alice care se evaporase. Ura pentru viteza vampirilor. Acum eram singura cu Edward. Si-a lipit
fruntea de a mea si a inspirat adanc, cu ochii inchisi si ma tinea aproape de el. Am zambit si mi-am lasat capul pe
pieptul lui. Toate supararile mele pe el de mai devreme disparusera si acum vroiam doar sa ma tina in brate, sa
fiu aproape de el.
-Te iubesc, Bella. Te rog, sa nu ma mai sperii asa, mi-a soptit iar respiratia lui rece m-a facut sa ametesc.
-Promit, am spus innecandu-ma. A dat din cap fericit si m-a intins pe pat odata cu mine.
-Si, imi arati ce ti-ai luat? M-a intrebat ca sa faca conversatie. Vroiam sa-i fac o surpriza asa ca am scuturat
incapatanata din cap.
-Nu.
-Nimic pentru copil?
-Nu, am soptit si mi-am inchis ochii in timp ce respiram aroma lui. Era surprins.
-De ce nu?

-Vreau sa fii acolo cand facem cumparaturi pentru copil, am spus si l-am sarutat pe gat. S-a cutremurat si cu
mainile pe talia mea m-a tras si mai aproape de el.
-Stiai ca te iubesc? M-a intrebat si m-a sarutat, in timp ce eu ma uitam in ochii lui. Atat de calzi, frumosi, aur
lichid. Am ras sub buzele lui.
-Desigur ca stiu, am spus zambind, Iti vine sa crezi ca si eu te iubesc?
-Abia, mi-a spus si a adancit sarutul trecand limitele pe care el le impuse cu un timp in urma. Erau fara sens
acum, eu fiind insarcinata. Esti prea perfecta. Nu stiu cum un inger ca tine poate iubi un monstru ca mine. M-am
tras inapoi incremenind.
-Nu esti un monstru, Edward Cullen! El doar a zambit.
-Atat timp cat tu crezi asta, opinia celorlalti nu conteaza. Am zambit stralucitor cand m-a sarutat iar.
-Esti obosita? M-a intrebat privind in ochii mei ciocolatii cand mi-am reprimat un cascat. Am dat putin din cap
dar apoi am oftat adanc amintindu-mi de decizia mea de a o suna pe Renee cand ajunge Edward acasa. Edward a
observat expresia mea agitata.
-Bella? Mi-a spus numele ingrijorat.
-Nu-i nimic, Edward, l-am asigurat eu. Eu doar A asteptat rabdator cat mi-am inghitit nodul imens din gat.
-Trebuie sa o sun pe mama, atat. Trebuie sa ii spun totul. Edward a respirat ascutit amintindu-si ultima mea
discutie cu ea. A fost oribil. Nu primise vestea logodnei noastre prea bine, si nu mai vorbise cu mine de atunci.
Eram sigura ca de data asta ma va renega.
-Voi fi aici pentru tine, mi-a soptit intr-un final tinandu-ma mai aproape ca niciodata. Promit. Nu conteaza ce
spune, nu conteaza, nu-i asa? Copilul acesta, tu, asta-I tot ce conteaza. Daca nu accepta asta e problema ei. Ai
inteles, Bella? Ochii lui erau atat de seriosi , atat de patrunzatori, ca nu ma puteam uita in alta parte. Am dat usor
din cap si am inteles. Chiar daca mama nu intelegea, eu intelegeam, Edward nu ma va parasi niciodata, sau pe
copil, si ma iubea mai mult decat orice. Totul va fi bine. M-am ridicat din pat, Edward inca ma strangea usor de
mana si am coborat amandoi scarile. Charlie inca era la munca. Asta era bine.
-Te iubesc, mi-a soptit Edward, manganindu-mi urechile cu buzele. M-am intors si l-am sarutat repede. Apoi, am
luat telefonul si am tastat.
Capitolul 12 : Spunandu-i lui Renee
DPDV Edward
Daca inima mea ar fi putut sa bata, cand degetele ei au apucat telefonul si au inceput sa tasteze, s-ar fi oprit.
Mi-am tinut respiratia cand si-a pus telefonul la ureche. Am stat langa Bella pe canapea si mi-am pus bratele
in jurul ei, se simtea binisor in brate si a inchis ochii strans. Mama ei a raspuns la telefon de la celalalt fir din
Florida.
-Alo? Bella a oftat atat de adanc ca m-am intins si i-am mangaiat fata, plimbandu-mi degetele pe pielea ei.
Atingerea mea parea sa o calmeze putin, si-a amintit de telefon cu o expresie panicata pe fata.
-Vrei sa-i spun eu? am intrebat doar pentru Bella. Renee pe partea cealalta vorbea din nou.
-Alo? Alo? Bella si-a scuturat capul in raspuns la intrebarea mea. Apoi i-a vorbit in telefon mamei ei deja
panicata
.-Buna, mama. Eu sunt, Vocea ei era atat de inceata, de moale. Am tras-o mai aproape. Mi-am tinut respiratia in
asteptarea a ceea ce venea.
-Bella, ce bine ca te aud. Trebuie sa-mi cer scuze pentru cateva lucruri in special pentru Edward, nu ar fi trebuit
sa ma enervez asa, si.
Bella a intrerupt-o inainte ca ea sa continue, desi ochii ei erau surprinsi de regretful mamei ei. Am zambit
putin, poate va merge mai bine decat m-am asteptat eu. Cu siguranta speram sa fie asa. Bella chiar nu avea
nevoie de inca ceva care sa o supere, pe deasupra copilului, a nuntii si schimbarile dese de dispozitie.
-Mama, nu-i nimic. Inteleg, a soptit cun un mic zambet pe buze.
-Bella, am fost rea cu tine, Si cu Edward chiar nu ar fi trebuit sa spun lucrurile alea.
Zambetul Bellei era din ce in ce mai mare, dar nu ii ascundea grija si spaima ca mama ei nu va primi noile
vesti prea bine.
-Stiu mama, si Edward si eu te iertam. E chiar langa mine, de fapt, a spus Bella. Sprijinindu-se de mine inca o
data si ma privea in ochi. M-am apropiat de telefon.

-Buna Renee, am spus politicos.

-Buna Edward. Imi pare rau pentru tot ce am spus sau facut. Stiu ca o iubesti pe Bella doar ca
-Suntem prea tineri? Am spus simtind ce gandea, desi nu i le puteam auzi prin telefon. Am auzit-o razand usor.
-Da.
A fost liniste cateva clipe, apoi Bella a vorbit din nou. Stiam ca este pregatita acum, sau, ma rog, atat de
pregatita pe cat putea fi.
-Mama, avem sa-ti spunem ceva neaparat.
-Serios?
Puteam atinge ezitarea din vocea lui Renee. Stiam ca nu trebuia sa existe alte suparari intre noi, mai ales acum
ca trecusem peste ultimul hop, dar trebuia neaparat sa spunem, trebuia ca ea sa stie. Vedeam cum lacrimile se
nasteau in ochii Bellei. Cat de mult am si sperat si dorit, asta probabil nu se va termina cu o nota fericita.
Mana Bellei tremura pe telefon.
-M-mama. S-a oprit iar dorindu-mi mai mult decat orice sa nu fie nevoita sa faca asta, dorindu-mi sa fac eu asta
pentru ea, sau sa nu facem asta deloc. Imi doream sa traim in pace cu acest copil, impreuna pentru totdeauna,
fara sa trebuiasca sa infruntam atata durere. Am sarutat-o pe frunte pe Bella.
-Sunt aici, indiferent ce se intampla, i-am spus strangand-o cat de tare indrazneam. A dat din cap si a tras aer
adanc in piept.
-Mama, eu.eu sunteu sunt.insarcinata cu copilul lui Edward. Aproape am ras cand a spus cuvintele cu o
asemenea rapiditate, dar rasul meu a fost oprit de replica lui Renee.
-C-ce?
-Sunt insarcinata, mama. A spus din nou Bella cu vocea moalea si plina de stres. Mi-am simtit inima de piatra
rupandu-se cand si-a ingropat capul in umarul meu. Vroiam atat de mult sa elimin durerea care o supara, dar
stiam ca nu am cum. Si ma durea.
-Bella.oh Dumnezeule, cum ai putut lasa asta sa se intample? Intai imi spui ca te mariti iar acum asta?
Vocea ei era oarecum calma, dar simteam multe sentimente in ea, neincredere, frica, si mai presus de toate,
manie. Si Bella simtea acelasi lucru si atunci prima lacrima i-a cazut din ochi.
-Mama, asta nu a fost o greseala, a spus cu grija, incercand sa nu lase lacrimile sa puna stapanire pe ea. Ei bine,
nu a fost planuita, dar., a facut iar o pauza inspirand adanc. Reusea sa-si pastreze tonul calm, dar cu fiecare
cuvant pe care il spunea incremeneam din ce in ce mai pronuntat. Asta trebuie sa se termine. Imediat. Ii face pre
amult rau. Intr-un final, Bella a continuat.
-Dar, vreau asta, mama. Vreau copilul asta. Mi-am apasat buzele de parul ei si mi-a zambit. Ii vedeam lacrimile
tinute in frau in ochii ei frumosi.
-Cum ai putut sa faci o asemenea greseala? A tipat Renne, fatada calma cazand cand si-a arat cu adevarat
emotiile. Cuvintele si tonul ei ma enervau.
Bella sa te mariti atat de tanara, e una, dar un copil? Serios? Unde te gandeai? De ce mama dracului nu v-ati
protejat?
Nu am auzit-o niciodata pe Renee tipand. Era neasteptat.
-Mama, a tipat si Bella disperata in telefon. Imi doresc asta mai mult decat orice. Si nimic din ceea ce spui nu ma
va face sa mi-o doresc mai putinchiar e un miracol. Vocea ei se calmase. Simteam lacrimile navalind din nou.
Mi-am strans dintii simtind un val de emotii. Vroiam sa fac durerea sa dispara, dar nu puteam. In schimb, am
ascultat ce spunea in continuare. Edward credea ca nu poate sa aiba copii, si as fi fost in stare sa accept asta dar
acum, cu copilul pe drum, sunt mai fericita decat as fi crezut ca este posibil.
-Bella faci aceeasi greseala pe care am facut-o si eu. Te casatoresti si ai un copil atat de devreme.
Bella a incremenit, si eu ma uitam parca cu incetinitorul cum lacrimile incepeau sa cada mai repede. Cuvintele
ei erau o soapte, abia auzite.
-Eu, eu am fost o greseala? Vocea ei s-a spart si ceva in mine s-a rupt. Gata. Nu mai puteam suporta, si nici
Bella. Mi-am strans dintii atat de tare ca aproape ma dureau, mi-am intins mana pe dupa bratele Bellei. I-am luat
telefonul incet si ea s-a prabusit pe mine, plangand in hohote cu intreg corpul tremurand.
-Renee, am pus calm, nedorind altceva decat sa inchid. Dar stiam ca asta nu ar fi insemnat mare lucru. Cand a
vorbit, cuvintele erau ingrozite, si-a dat seama prea tarziu ce greseala a facut.
-Oh, Doamne Edward lasa-ma sa vorbesc din nou cu ea. Nu am vrut sa spun asta. Ea e cel mai bun lucru care
mi s-a intamplat. Nu am regretat niciodata ca am facut-o.

-Stiu Renee, dar nu e in stare sa vobeasca acum, va trebui sa te sune mai tarziu ea bine? A trebuit sa ma lupt sami mentin vocea calma. Vroiam sa urlu, sa tip sa fac orice altceva decat sa stau aici. Dar nu puteam. Trebuia sami pastrez un anumit grad de autocontrol altfel o voi rani si mai tare pe Bella.
-Edward, te rog, te rog, trebuie sa vorbesc cu ea Edward.
Scuturam din cap si apoi mi-am dat seama ca nu ma putea vedea.
-Nu acum. Imi pare rau Renee, chiar imi pare. Vom vorbi mai tarziu. Trebuie sa inchid. A oftat a resemnare, si
imi puteam imagina si lacrimile din ochii ei. De ce trebuia cineva sa planga sau sa sufere din cauza asta? Se
presupune ca trebuia sa fiu un lucru minunat si frumos nu ceva care sa cauzeze atata durere.
-Edward te rog, pune-o sa ma sune cat mai devreme. Aproape am zambit.
-Asa voi face. Apoi am inchis telefonul si l-am aruncat pe podea inainte sa o iau pe Bella usor in brate in timp ce
plangea din ce in ce mai tare. Am pupat-o pe frunte si o leganam usor incercand sa opresc valurile de larcimi.
-Bella, Bella, sh.shhhhh, Bella, te rog, te rog, opreste-te din plans. O imploram cu vocea plina de emotie.
Bella, te rog, nu a vrut sa spuna asta. A spus ca te iubeste si caeste cel mai minunat lucru din viata ei. Shhhhh, te
rog, nu mai plange. Vocea mea era o soapta dar ea a auzit fiecare cuvant,
-E-edward. Am zambit incet si am tinut-o si mai strans daca era posibil.
-Sunt aici, iubito. Nu plec. Sunt chiar aici. Am incercat sa-mi fac vocea cat mai lin posbila. Am incercat sa
o calmez.
-E-edward te rog ia-ma de aici, mi-a spus ingropandu-si fata in pieptul meu. Am dat incet din cap si m-am ridicat
cu ea in brate. Ea statea fara vlaga doar degetele ei erau albe din cauza stransorii tricoului meu. I-am scris repede
un bilet lui Charlie, explicandu-i ca Bella s-ar putea sa nu se intoarca acasa in seara asta, si apoi am fugit pe usa,
fara sa fac nici o pauza. Am trecut prin poiana noastra dar ploua si nu vroiam ca Bella sa raceasca. In schimb, am
dus-o acasa. La mine. La noi. Din moment ce m-am apropiat de casa auzea gandurile ingrijorate ale familiei
mele. E bine, Edward? Adu-o aici. Va fi bine. Se va calma. Nu-ti fa griji.
Lasam gandurile calme ale lui Carlisle sa ma calmeze si pe mine. Nimeni nu avea ganduri atata de relaxante ca
ale lui.
Edward, Bella e bine? Am vazut ca o suna pe mama ei, dar a devenit o nebunie din momentul ala. Aveam tot
felul de viziuni ale cuvintelor mamei ei dar indiferent ce spunea se termina cu Bella plangand. Cum se descurca
Bella? Fii tare, Edward, gandea Esme, iubitoare si grijulie ca intotdeauna. Ii simt frustrarea si vina, Edward. Nu
te invinovati tu din cauza asta. Nu e vina ta. Nu e vina nimanui.
Nu puteam auzi nimic de la Rosalie si Emmett pentru ca plecasera din nou intr-o excursie prelungita. Stiam ca e
din cauza ca Rosalie accepta cu greu ca Bella va avea un copil, si nu aveam nevoie sa-i aud gandurile ca sa-mi
dau seama de asta. Rosalie era geloasa pe Bella, mai mult ca niciodata. Bella avea copilul celui pe care il iubeste
si va deveni si nemuritoare. In mintea lui Rosalie asta era o nedreptate. Am oftat usurat cand am atins treptele
din fata casei. Pana acum, lacrimile au incetinit si alunecase intr-un motait. Dar si in somn lacrimile inca
curgeau. Am intrat inauntru. Carlisle era singurul din camera, eram sigur ca ceilalti ne acordau putina intimitate,
dar eram destul de recunoscator pentru prezenta lui.
-Cu ce am gresit? Am intrebat incet si m-am asezat pe canapea cu Bella inca in bratele mele. Ce as fi putut face
diferit? Carlisle statea langa mine, si a pus o mana recomfortanta pe umarul meu. Era deajuns.
-Edward ai facut tot ce puteai face. Nu este nimic ce ai fi putut schimba, sau spune ca sa opresti ce s-a intamplat.
Trebuie sa dai totul la spate si sa mergi inainte. Si trebuie sa faci asta pentru Bella. Nu este usor nici pentru ea.
Va avea un copil, trebuie sa faca fata schimbarilor de dispozitie, si o mare parte din greutatea de a spune
parintilor atarna pe umerii ei. Este greu pentru ea.
-Stiu, am soptit, fara sa indraznesc sa vorbesc mai tare. Stiu. Stiu. Doar ca nu stiu ce sa fac.
-Edward. Carlisle mi-a strans umarul, si m-am uitat in sus la el. Zambea. Un zambet mic, cald si era
recomfortant. Stiam ca el, si Esme, Alice, Jasper, chiar si Rosalie si Emmett vor fi aici pentru mine, si pentru
mine. Si stiam ca intr-un final totul va fi bine.
Cand m-am uitat din nou in sus Carlisle nu mai era, si Bella se uita la mine cu ochii innotand in lacrimi.
-Tu crezi ca sarcina este o greseala? Copilul este o greseala? M-a intrebat cu o voce inspaimantata. Mi-am
scuturat capul violent, si m-am aplecat sa o sarut pe frunte. Buzele mele au poposit cateva secunde inainte sa ma
uit din nou in ochii ei.
-Niciodata, Bella, niciodata. Un zambet timid si frumos a rasarit pe buzele ei. Si era tot ce aveam nevoie.

Capitolul 13: Decizia

DPDV EdwardMmmm Am clipit si am stat nemiscat cat Bella se intorcea pe partea cealalta a patului, acelasi pat de care
anterior spuse ca nu era necesar. Se trezea, puteam spune asta. Dupa ce o priveam de atata timp, imi dadeam
seama cand se trezea sau cand doar se foia in somn. Ochii ei au clipit sa se deschida si privirea ei de ciocolata se
indrepta spre ochii mei. Nu m-am putut abtine sa nu zambesc la vocea ei somnoroasa cand a vorbit.
-Edward? Am sarutat-o pe frunte si am apucat-o de talie tragand-o mai aproape de mine.
-Buna dimineata, iubito. A reusit sa zambeasca si a continuat sa ma priveasca pana ochii i-au devenit surprinsi si
ingrijorati. S-a ridicat atat de brusc ca ametise si a zbughit-o in baie. Am fugit dupa ea si i-am tinut parul cat timp
a vomitat.
- Bella e bine, Edward?
Grija lui Esme m-au facut sa zambesc putin, iar Bella s-a prabusit pe mine, cu intreg corpul tremurand si
incerca sa-si mentina respiratia constanta. I-am sters transpiratia de pe frunte si am tinut-o in brate. I-am soptit o
replica scurta lui Esme, spunandu-i ca totul e bine. Stiam ca Bella nu ma putea auzi, numai vampirii puteau auzi
asemenea soapte.
-Esti bine acum? I-am soptit de data asta ingerului din bratele mele.
-Mm hmm. A inchis ochii si si-a lipit obrazul transpirat si fierbinte de pielea mea rece. Nu purtam tricou si stiam
ca pielea mea inghetata era o usurare pentru ea, ca de multe ori.
-Vrei sa te intorci la somn? Am intrebat-o dandu-i suvitele transpirate si lipite de ochi.
-Nh uh. Zambetul mi-a crescut cand am ajutat-o sa se ridice in picioare si i-am dat un pahar cu apa. A sorbit cu
grija de cateva ori si am dus-o inapoi in camera. Am pus-o pe pat si cautam prin sifonier, care avea o gramada de
haine ce crestea in ultima vreme, si i-am gasit o pereche noua de pijamale. Intentionat i-am ales o pereche de
pantalonasi scurti si un maieu in dungi, stiam ca ii este cald si hainele groase nu i-ar fi facut un bine. Am ajuns sa
o imbrac eu, desi nu pot spune ca ma deranja, pentru ca ea nu se putea misca.
-Esti sigura ca esti bine? Am intrebat grija ridicandu-mi o spranceana si m-am urcat in pat langa ea.
-Sunt bine, m-a asigurat intinzandu-se dupa mine din nou. Am stat in liniste si apoi mi-am amintit grija si
surpriza din ochii ei dinainte sa fuga in baie. Am intrebat-o in liniste despre asta, mangaindu-i parul cat ea mi-a
raspuns.
-Mi-am adus aminte, a facut o pauza si si-a muscat buza. Am incercat sa am rabdare, dar nu m-a lasat sa astept
prea mult si a inceput sa vobeasca din nou. Mi-am amintit ca trebuia sa o sun pe mama din nou. Si nu o pot suna
acum, a adaugat uitandu-se la ceas. Prea devreme. Am scuturat usor capul.
-Nu, nu este. Daca e sa ne luam dupa timp, este momentul perfect sa suni. Vedeam ca informatia asta o facea mai
sa fie mai ingrijorata.
-Dar nu trebuie, am spus repede. Nu daca nu ai chef sa o faci. A scuturat din cap si statea nemiscata pe pat.
Stateam langa ea asteptand sa vad cum se simte. Mi-a aruncat o privire, si primul zambet timid aparea in
dimineata aceea.
-Poate vrei sa-ti pui un tricou inainte sa coboram. Mi-a spus cu vocea moale, amuzata si obosita. Am dat din cap
si mi-am luat un pulover inainte sa o iau iar in brate. Nu a luptat de data asta, si macar o data m-a lasat sa o duc
in brate din dormitor pana in sufragerie, unde era telefonul. I l-am dat, si Carlisle si Esme care se giuguleau pe
canapea in partea cealalta a camerei, au zambit amandoi si au ridicat cate o spranceana a intrebare.
-Bella o suna pe mama ei? Se intreba Carlisle. Am afirmat cat Bella forma numarul. Renee a raspuns dupa
primul tar.
-Alo?
-Buna mama, a spus Bella muscandu-si buza si apucase o suvita de par intre degete. M-am apropiat de ea.
- Bella imi pare atat de rau! Nu am vrut sa spun nimic din ce am spus mai devreme. Imi pare rau, foarte
rau. Esti cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata. Imi pare rau, te rog iarta-ma.
Vorbea neintrerupt, cu o voce chinuita si abatuta. Bella a zambit, si un zambet real i-a acoperit buzele si ia luminat ochii.
-Te iert mama si stiu ca nu ai vrut sa spui asta. Nu trebuia sa reactionez asa, doar ca sunt o epava cand vine vorba
de dispozitii emotionale. Am chicotit la cuvintele alese de ea si ea mi-a dat un pumn in stomac, nu am simtit
nimic si s-a uitat urat la mine cat a continuat sa vorbeasca.

-Dar te rog mama, vreau sa accepti situatia asta, pentru ca voi avea copilul asta si ma voi marita cu Edward. Si
nu vreau ca tu ca tu sa fii suparata pe mine. Ascultam conversatia lor si am sarutat-o pe Bella pe frunte, tinand-o
mai strans in brate. Stiam ca motivul pentru care era atat de afectata de respingerea lui Renee fata de copil sau
fata de mine, era ca stia ca intr-un foarte scurt timp va trebui sa-i spuna la revedere, fara sa poata sa o vada in
primii ani dupa transformarea ei, sau vreodata. Am incremenit cand un gand nou mi-a venit in minte si nam respirat cateva secunde. Simteam grija parintilor mei la ingrijorarea mea, si am incercat sa nu-mi arat
suferinta. Mi-am fugarit gandurile negre exact cand Bella isi lua la revedere de la mama ei. Mi-a intins telefonul
si inca zambea.
-Mama a spus ca vine la nunta. Zambetul de pe fata ei era ca un briliant, si am strans-o in brate cu putere. Stiam
ca asta inseamna mai mult decat orice pentru ea.
-E minunat, i-am soptit cu vocea plina de dragoste.
-Edward ce te ingrijorase mai devreme? M-a chestionat Carlisle uitandu-se direct in ochii mei. Stateam in biroul
lui acum si Bella dormea din nou. Si nu-mi spune ca nu, ti-am vazut figura. Ceva te supara si vreau sa stiu ce.
Spune-mi.
Am oftat si m-am lasat sa cad intr-un scaun. Casa era mult mai tacuta decat a fost de ani de zile, Carlisle,
Esme, eu si Bella eram singurii acasa.
-E ceva, ce am realizat. Nu m-am uitat in ochii lui Carlisle.
-Ce e? Vocea ii era mai calma ca niciodata. Gandurile lui erau putin ingrijorate.
-Pai, ma gandeam ca nu vom putea sasa vizitam pentru cativa ani dupa transformarea Bellei. Vom crea mereu
motive sa nu vizitam. Dar acum, cu copilul, nu exista niciun motiv pentru a nu vizita cel putin de cateva ori pe
an. Gandeste-te am spus dintr-un suflu. Carlisle a incremenit. Dar n-ai putea veni doar tu cu copilul, si sa
inventezi ceva pentru Bella? Mi-am scuturat capul.
-Nu, tocmai asta e. Eram in picioare, plimbandu-ma de colo-colo.
-Va trebui sa inventam moartea Bellei si a copilului. Charlie si Renee nu pot vedea copilul niciodata. Niciodata.
Pentru ca vor vrea sa tina legatura, sa pastreze un contact constant cu nepotul lor si Bella nu va imbatrani macar
un an, deci.. M-am oprit fiind sigur ca a inteles ce vroiam sa zic.
Nu putem inventa doar moartea Bellei si sa-i lasam sa vada copilul? Nu-i va rani atat de tare daca macar
raman cu nepotul, nu fara amandoi.
-Carlisle, gandeste-te. Am spus frustrat ca nu intelegea. Eu nu voi imbatrani niciodata, Bella la fel. Nici Alice,
nici tu. Nici Esme, nimeni nu va imbatrani, cu exceptia copilului poate. Nu crezi ca asta e o problema? Trebuie
sa disparem. Daca am facut o pauza, simtind durerea din piept in timp ce vorbeam. Daca vom inventa moartea
Bellei si a copilului, eu pot pleca, spunand ca acest oras pastreaza prea multe amintiri. Pot pleca, si restul la fel.
Nu va exista nici un motiv sa ne intoarcem, nici un motiv pentru ca Charlie sau Renee sa ma gaseasca. Va. va
trebui sa o facem. Carlisle a tacut cateva momente, si vedeam cum gandurile o iau la goana. Nu puteam intelege
mare lucru, se schimbau cu rapiditate, ingrijorate incercand sa gaseasca o greseala in rationamentul meu. Nu a
gasit nici una. Buzele ii erau stranse si ochii ii erau duri. Intr-un final a vorbit dar nu tare.
-Inteleg ce vrei sa spui, Edward. Am oftat usurat si am stat pe scaun din nou. Carlisle s-a uitat in ochii mei
si privirea ii era holbata.
-Ai dreptate. Asta ar putea fi o problema. Chiar urasc ca trebuie sa ne prefacem ca au murit, dar cred ca ai
dreptate. Daca Charlie si Renee stiu despre copil, nu cred ca isi vor lasa copilul sa plece in Alaska si sa nu se mai
intoarca. A tacut un moment invartind un pix intre degetele lui nervoase.
-Daca asteptam cativa ani de la nasterea copilului? Macar isi vor cunoaste nepoata. Mi-am scuturat capul.
-Asta va fi si mai dureros. Lasandu-i sa o cunoasca pe Arianna chiar pentru un timp scurt, si apoi sa le-o iei?
Nu. Va fi mai bine pentru toti daca e mai devreme si nu mai tarziu.
Carlisle a oftat si a dat din cap. Stiam ca intelege punctul meu de vedere, ca moartea Bellei ar fi mai mult
decat suficient, sa franga inimile lui Charlie si Renee. Moartea copilului lor, dupa ce au tinut-o in brate, au
crescut-o si iubit-o, va face ca durerea sa fie destul de mare si de grea. A oftat din nou si a incremenit. Deodata,
un zambet s-a intins pe fata lui cand a realizat ceva.
-Arianna? Nu m-am putut abtine si am zambit si eu. Nu vroiam sa mentionez numele, trebuia sa fie un secret.
Dar, m-am scapat asa ca
-Mda, aproape ne-am decis asupra numelui. Arianna Elizabeth Cullen. Inca suntem putin nesiguri pentru ca
vreau ca Bella sa fie implicata mai mult decat e deja. Tatal meu mi-a zambit din nou si s-a ridicat din scaunul

sau. Vedeam grija din spatele zambetului sau, dar in ganduri nu era decat fericirea ca Bella ni se va alatura
familiei mult mai repede, si bucuria ca aveam in sfarsit pe cineva pe care iubeam mai mult decat propria-mi viata
si ca adoram si copilul nascut din dragoste.
-Nu o vom grabi pe Bella sa ia o decizie despre moartea ei si a Ariannei, dar inteleg ce vrei sa spui.
Vom discuta cu restul familiei cat mai repede. L-am aprobat si m-am ridicat si eu in picioare.
-Multumesc Carlisle, ca m-ai ascultat si inteles. Mi-a zambit ca raspuns si a deschis usa biroului. L-am urmat si
am inchis usa inspatele meu. Vroiam sa ma duc in camera mea, unde Bella incepea sa se trezeasca, cand usa de
la intrare s-a deschis brusc si in laturi.
-Carlisle ! Edward! Esme! Bella!
Stia ca daca ar fi vorbit incet cu totii am fi auzit-o dar era prea panicata ca sa se gandeasca la asta. Gandurile ei
erau o dezordine totala, nu puteam intelege nimic. In schimb, am ras incet si am ranjit la ea.
-Nu poti sa stai departe nu, Alice? Te-ai intors de doua ori in doua saptamani. S-a uitat urat la mine si apoi a
privit absenta in viitor.
-Vin. Volturii vin din nou! Am simtit cateva sentimente navalind in mine, furie, frica, grija, manie, l-am simtit pe
Carlisle inghetand langa mine. Micul zambet ce aparuse cand a vazut-o pe Alice devenise acum o grimasa.
-Cand vor fi aici? Am intrebat uitandu-ma la Carlisle si apoi la Esme, care abia intrase in camera, si apoi am
privit-o din nou pe Alice. Numaram secundele pana a raspuns, pana puteam fugi la Bella.
-In curand. Sunt aproape de Forks, a spus uitandu-se la usa cand Jasper aparuse in spatele ei. A inchis usa
cu grija, si dintr-odata un val de calm s-a imprastiat in camera. Nu era de ajuns. Eram nebun de grija.
-Ce au hotarat? I-am cerut explicatii, uitandu-ma in jurul meu de parca cineva statea in camera cu noi. Alice si-a
muscat buza.
-Alice? am strigat-o incercand sa-mi pastrez tonul calm. Pe dinauntru ma rupeam in bucati. Stiam deja ce decizie
luasera. Stiam ce vor facenu. Ce vor incerca sa faca, nu voi lasa sa se intample.
-Au hotarat, a inceput Alice si s-a oprit facand o scurta pauza. Mi-am dat seamaca ar fi plans daca ar fi putut. Au
decis sa insiste pe transformarea Bellei.
Capitolul 14 : Ai incredere in mine
DPDV Edward
Am tacut o secunda, toti din camera au facut-o. Nici un sunet, nicio respiratie, nicio soapta. Apoi,..
-Nuuuu! Urletul meu era atat de puternic, de infricosat, ca mi-a zguduit intregul trup. Simteam mania si frica in
mine din varful degetelor pana in calcaie. Simteam maraitul crescand in piept, dar nu l-am auzit cand a iesit pe
buze. Simteam maini pe mine, reci, le simteam reci pentru prima oara, tinandu-ma pe loc.
-Edward, calmeaza-te.
-Nu, nu, nu, nu! Nu pot face asta. Nu-i voi lasa.
-Nici unul din noi nu-i va lasa. Acum calmeaza-te. A durat o secunda intreaga sa realizez ca mainile ce ma
opreau erau ale lui Carlisle. Mainile lui, atat de puternice, erau tintuite in umerii mei, corpul lui in fata mea,
nepermitandu-mi sa fac un pas in fata. A repetat cuvintele, de data asta calm.
-Nici unul din noi nu va permite ca Bella sa fie ranita, sau Arianna. Te rog, crede-ma. Am inspirat, apoi am
expirat, inauntru, inafara si parca imi simteam inima pulsand odata cu furia din mine. Nu puteam sa ma calmez,
indiferent de ce-mi ziceau. Nu puteam sa scap de frica, frica oribila si intensa, care trecea prin fiecare
centimentru din mine arzand ca focul.
-Dar daca
-Nu Edward, mi-a taiat-o Carlisle, cu mainile mai mult ma imbarbata decat ma retinea acum. Nu-i vom lasa sa se
atinga de Bella, indiferent ce va fi. Cuvintele lui isi facusera in sfarsit loc in mintea mea si simteam ca ma
calmez incet. M-am uitat la Jasper, dar ochii lui erau inchisi concentrandu-se pe reprimarea furiei si a fricii pe
care o simteam eu, incerca sa o inlocuiasca cu calm. Am oftat si mi-am trecut o mana tremuranda prin par.
Atunci am observat ca cei din familia mea ma priveau cu ingrijorare, in afara de Emmett si Rosalie. Erau tepeni,
nimeni nu misca. Parca erau statui. Am lasat plamanii sa respire. Imi reveneam usor. Alice avea ochii inchisi
urmarind fiecare miscare pe care o faceau Volturi, se apropiau. Jasper inca incerca sa ma calmeze, iar Esme
avea o privire intre oroarea a ceea ce se intampla si dragostea si grija ce o avea pentru Bella si pentru copilul
nostru. Mi-am strans mainile in pumni. Atat de tare ca unghiile mi-au taiat carnea. Nici macar nu observasem.

Carlisle parea sa inteleaga cu ce ma lupt si a lasat mainile jos de pe umerii mei. Genunchii imi tremurau de
dorinta de a ma duce la Bella, dar dorinta de a sta aici, sa fiu aici cand vin era la fel de puternica.
-Du-te la ea, mi-a spus Carlisle cu ochii plini de grija pentru Bella si copil, decat plini de furie pentru cei care
puneau in pericol viata celor mai importanti oameni din viata mea. Sa fie calma. Se trezeste. Noi noi ii vom
confrunta. Am dat din cap si in mai putin timp decat ii trebuia inimii Bellei sa bata o data, eram in fata usii
deschizand-o usor. Ochii mei au scanat camera si s-au oprit pe iubirea vietii mele, femeia ce-mi purta copilul,
copilul ce putea muri in scurt timp.
-Bella, am soptit cu vocea plina de dragoste si de ingrijorare. Am fugit la ea si am luat-o in brate, am observat
umflatura din abdomenul ei, umflatura care-mi spunea fara indoiala ca e insarcinata cu copilul meu, era mult mai
vizibila prin tricoul acela pe care il purta.
-Ce e, Edward? M-a intrebat somnoroasa, cu ochii luminosi si intrebatori, punandu-si bratele in jurul meu.
Simteam panica crescand din nou uitandu-ma in ochii ei inocenti. Nu-mi doream altceva decat sa o iau in brate si
sa fugim cat de tare puteam, dar stiam ca nu pot. Am tras-o mai aproape.
-Bella, iubito, ei sunt aici. A inteles mai repede decat credeam ca este posibil, ochii marindu-se si mainile s-au
strans mainile mele cat de tare putea ea. Respiratia ii era rapida, iar eu am inceput sa o legan inainte si inapoi,
incet si cu grija.
-ShhshhBella, iubito nu-i voi lasa sa-ti faca nimic rau nici tie nici copilului. Nu-i voi lasa sa te atinga
niciodata, i-am soptit. Nevoia de a-i opri lacrimile, de a inlocui expresia infricosata si terifiata cu un suras a stins
panica din mine.
-Vor sa ma transform, h-huh? M-a intrebat si-i puteam gusta frica. Mi-am bagat mana in parul ei.
-Nu-i las sa te atinga, iubito. Niciodata. M-am tras de langa ea ca sa o pot privi in ochii infricosati.
-Ai incredere in mine? Vocea mea era joasa, groasa, inceata, indeajuns sa ma auda Bella.
-Da. Raspunsul ei a fost la fel de tacut ca intrebarea mea. Mi-am apasat usor buzele de fruntea ei si le-am lasat
putin sa leneveasca acolo, ii auzeam bataile inimii incetinind.
-Atunci crede-ma cand iti spun ca nici un rau nu va ajunge la tine, sau la copil. Ai incredere in mine?
-Da, mi-a raspuns cu ochii plini de lacrimi. Am tras-o iar in brate temandu-ma sa nu ii fac rau cat de tare
o tineam, dar nu mi-ar fi spus. In schimb, m-a inconjurat cu bratele si ma strangea de parca era sfarsitul
lumii. Ne-am tinut asa un timp ce parea o vesnicie, dar in realitate erau doar cateva secunde. Apoi, am auzit
gandurile ingrijorate ale lui Carlisle.
-Edward, vor fi aici in mai putin de un minut. Te rog, coboara si adu-o si pe Bella.
Nu-mi placea gandul ca Bella sa stea in aceeasi lume cu Volturi, daramite in aceeasi casa, sau in aceeasi
camera, dar stiam ca el credea ca e important altfel nu mi-ar ficerut sa fac ceva ce stia ca nu-mi placea. Asa ca, in
loc sa protestez, am ridicat-o pe Bella usor in brate, am imbracat-o cu un pulover si am fugit pe scari.
-Doisprezece, unsprezece, zece, noua
Auzeam numaratoarea inversa a lui Alice in timp ce batea din picior. Esme statea pe canapea langa Bella,
incercand sa o linisteasca, Carlisle era teapan, si Jasper clipea desi incercand sa alunge emotiile puternice ce
puneau stapanire pe el.
-Trei, doi, unu. Pasii erau atat de inceti ca nu ii auzisem. Doar ii vedeam. Aro si Marcus au intrat de parca era
casa lor. Simteam ura, furia urland inauntrul meu, dar stiam ca trebuia sa fiu calm daca vroiam sa rezolvam ceva
doar prin discutii
.-Buna ziua, Carlisle. A spus Aro cu o voce placuta. Carlisle a dat usor din cap, iar privirea lui Aro s-a serpuit
inspre mine si Bella, era in bratele mele, nu se uita inainte. Se uita in jos, cu bratele stranse in jurul corpului ei,
de parca se tinea sa nu se desprinda, sau sa protejeze pretiosul copil din ea. Furia tipa din nou. In camera era
liniste. Singurul sunet care se auzea era respiratia Bellei. Eu nu mai respiram de mult, ca si restul familiei mele.
-Presupun ca tanara Alice v-a spus deja ce decizie am luat? A intrebat Aro calm. Mi-am strans mainile in pumn si
nu le-am relaxat pana ce Esme nu a pus o mana pe mine. Mi-am muscat buza.
-Da, a spus Alice incet. Puteam vedea, simti cum Jasper trimitea valuri de calm in camera. Nu mergeau.
Eu aproape tremuram de furie, iar Bella s-a impins si mai tare in mine. Mi-am pus bratele in jurul ei.
-Imi pare sincer rau pentru asta.
-Ah, serios? La dracu. Ar fi trebuit sa-mi tin gura inchisa. M-am injurat mental cand privirea lui Aro s-a intors sa
o intalneasca pe a mea inca o data. Marcus statea in spate, fara sa se miste. Ma intrebam de ce Aro vorbea mereu,

de ce nimeni nu se ridica deasupra lui, dar n-am avut timp sa ma gandesc prea mult si i-am intors privirea lui
Aro.
-Da, Edward, serios. Nu ar fi trebuit sa mint. Primul val de speranta a trecut prin mine ca ma durea fizic. Abia
am putut spune strangulate cuvantul
-Mintit?
-Ne dorim ca Bella sa fie transformata, asta e adevarat. Speranta care crescuse murise innabusita de manie din
nou. Simteam inutilitatea zdrobindu-ma din nou. Esme ma tinea de mana mai strans, si vedeam lacrimile Bellei
curgand din nou.
-Dar nu ne dorim sa omoram copilul. Vom astepta ca acesta sa se nasca cu o singura conditie. Speranta
manie neajutorare nervi disperare.
-Si care ar fi asta, Aro? A intrebat Carlisle, cu vocea ferma si calma. Am observant ca nimeni nu se miscase pana
acum, erau cam zece metri intre Aro si noi, dar acum Aro se misca incet omorand distanta. In loc sa vina inspre
mine sau Carlisle, sau chiar Bella, a mers direct catre Alice.
-Imi permiti? Alice a dat usor din cap si inca incremenita a intins mana catre Aro. Aro a luat-o si a inchis ochii.
Un zambet mic s-a format pe buzele lui cand se uita la gandurile lui Alice, trecutul ei si ceea ce vazuse din viitor.
S-a tras deoparte.
-Uimitor, pur si simplu uimitor. Nimeni nu a vorbit. Atmosfera era atat de incarcata ca aproape ne durea.
-Copilul va avea puteri uimitoare, a soptit. Mi-am simtit inima, Alice vazuse viitorul copilului? Aro a continuat.
Si un copil atat de frumos. E uimitor, niste ochi minunati, verzi. Ochii mei Arianna va avea ochii mei.
-Ce conditie? A intrebat Carlisle din nou cu vocea vadit chinuita sa fie calma. Nici macar nu am incercat sa ii
citesc gandurile, erau imprastiate trecand peste fiecare optiune cu ce si-ar putea dori Aro. Toata lumea se gandea
la asta si imi doream sa nu pot auzi gandurile nimanui, chiar daca eram intr-o asemenea situatie.
-De fapt, este foarte simplu. Si trebuie sa va avertizez, am presupus ca veti reactiona prost la decizia noastra de a
o transforma pe Bella imediat, asa ca o mare parte din garda noastra e afara, inconjurand casa. Daca atacati,
multe vieti vor fi pierdute inseara asta. Carlisle a dat din cap, incremenit, iar gandurile lui nu puteau fi ignorate.
-Edward, te rog, nu deschide gura. Lasa-ma pe mine sa rezolv situatia. Cred ca putem rezolva asta fara varsare
de sange, Imi pare rau, dar te rog.
Stia si el ca si mine, ca imi doream sa ma ridic sa preiau controlul, sa urlu tot ce simteam. Si stiam ca avea
dreptate. Daca exista vreo sansa ca totul sa se termine fara sa moara nimeni trebuia sa stau in spate. Am dat din
cap.
-Conditia noastra este simpla, a repetat Aro. Cerem sa vedem copilul odata ce e nascut. Vrem doar sa ii testam
puterile, si sa o supraveghem cat timp e in crestere. Si desigur sa ii oferim o pozitie printre noi cand va deveni
una ca noi. Usurarea din camera era intensa, l-am simtit pe Jasper relaxandu-se cand cele mai negre emotii ale
lui au disparut.
-De ce ai crezut ca e bine sa ne faci sa credem ca vei insista pe tranformarea Bellei? A intrebat Carlisle, inca
controlandu-se. Vedeam, simteam, auzeam, usurarea lui de a pune intrebarea asta. Carlisle a continuat. Si de ce
credeai ca vom reactiona prost? Este de inteles, chiar daca de nedorit.
-Simteam nevoia de a va face sa credeti asta, sa vad daca veti ataca, sa vad cat tineti la omul asta, la copilul ei,
daca veti renunta la vietile voastre pentru ele. Carlisle a dat usor din cap si am inteles si eu. Si eu as fi
renuntat intr-o secunda la viata mea pentru Bella si fiica noastra. Si stiam ca toti cei din familia mea simtea
acelasi lucru.
-Deci de ce crezi ca am fi reactionat prost? Am soptit si Carlisle mi-a aruncat o privire amenintatoare. I-am
zambit scurt asigurandu-l ca imi controlam emotiile. De ce ti-ai adus garda cu tine?
-Pentru ca insistam ca Bella, si tu Edward daca asta iti doresti, sa stati in Volterra pana se naste copilul.
Capitolul 15: E timpul sa mori
DPDV Bella
A doua zi.
-Pai asta complica putin lucrurile cu luna de miere. Am ras scurt, aproape isteric.
-Planuri de nunta? Alice, ma mut in Italia in curand, si tu esti ingrijorata de luna de miere? Nu m-am putut abtine
si am tipat. Am vazut cum fata lui Alice se posomoraste, grija ascunsa atent si durerea ascunsa in ochii ei
luminosi iesea la iveala. Simteam lacrimile cum veneau cu viteza, si apoi Edward era langa mine de parca nici

nu plecase. Ma tinea in brate si se uita intrebator la Alice. Ma agatam de el, el era stanca mea. Fara el, eram
disparuta de mult timp.
-Imi pare rau, Bella, a soptit Alice, statea langa mine si ma mangaia pe spate. Am sughitat in timp ce incercam sa
vorbesc.
-Nu-i nimic. Ma port prosteste Edward m-a strans mai tare, iar eu mi-am ingropat fata in pieptul lui.
-Totul va fi bine, iubito. Mi-a spus Edward iar eu mi-am ridicat privirea holbata la el. Alice plecase. Edward mi-a
sters lacrimile. Totul va fi bine.
-Dar Charlie? am intrebat nefiind inca in stare sa opresc lacrimile. Si mama, si nu pot merge acolo, Edward. Eu
nu pot. Nu pot trai acolo unde omoara atatia oameni sisi..
-Nu-ti fa griji Bella, totul va fi bine. Si vocea lui calma mi-a calmat inima care batea cu putere. Lacrimile s-au
oprit si mi-au oprit si grijile. Doar stateam asa in bratele lui, fara sa ma misc, fara sa gandesc, doar existand. Intrun final, ce paruse o eternitate, Edward s-a retras si m-a privit in ochi. Vedeam rezolvarea, hotararea de neclintit
din privirea lui aurie. Imi simteam genunchii tremurand in timp ce ma privea insistent in ochii meii, pana in
adancul sufletului.
-Totul va fi bine, iubito. Promit. Iti jur ca nu va trebui sa vezi un masacru ca ala din nou. Iti promit ca voi fi
acolo la orice pas, nu plec de langa tine nicio secunda. Iti promit ca bebelusul se va naste fericit, si viata ei va fi
plina de dragoste. Iti promit, iti promit. Dar vocea i s-a frant, si daca ar fi putut varsa lacrimi, acum ar fi cazut
incet peobrajii lui palizi. L-am tinut in brate.
-Stiu, Edward. Stiu. Si linistea a cazut pe noi din nou.
DPDV Edward
Cu o seara in urma
-Pentru ca insistam ca Bella, si tu daca vrei, sa stea in Volterra pana se naste copilul. In camera era liniste in
timp ce cuvintele isi faceau loc in mintile noastre. Bella incepuse sa planga. Vedeam lacrimile curgand din ochii
frumosi, ciocolatii. Nu-mi doream altceva decat sa sar in picioare si sa protestez la cererea lui Aro, dar stiam
canu pot. Garda lor astepta afara si stiam ca daca fac ceva ma omoara, sau mai rau, oomoara pe Bella sau pe
Arianna. Asa ca, in schimb am incercat sa-mi retin emotile. Abia am reusit sa fortez cuvintele sa iasa intr-un
ton calm, cand tot ce-mi doream era sa tip la ei.
-De ce , mai exact trebuie sa stam in Volterra?
-Pentru ca, Edward, doar vrem sa o supraveghem pe Bella si pe copil. Mi-a raspuns Aro cu zambetul ala bolnav
pe fata. Furia mi-a crescut involuntar cand Bella a inceput sa planga cu sughituri. Am strans-o mai tare. Aveam
nevoie sa o tin cat mai aproape, sa dau mainilor mele tremurande ceva de facut, ca sa nu-l ranesc pe
barbatul din fata mea. Restul familiei era tacut in timp ce eu incercam sa gasesc o portita de iesire din toata
treaba asta. Nu gaseam nici una. Carlisle a vorbit in sfarsit, cand mi-a vazut ochii innegrindu-se de manie si
ura.
-Trebuie sa ne dai trei saptamani.
-Si de ce, ma rog am face asta? A intrebat Aro politicos. Carlisle arata, ca si mine, nu-si dorea nimic altceva
decat sa fuga si sa-l omoare pe omul din fata noastra. In schimb, si el si-a reprimat sentimentele si a continuat
sa vorbeasca intr-o maniera calma.
-Pentru ca Bella este om. Daca dispare, pur si simplu, oameni o vor cauta. Daca descopera secretul nostru, il
descopera si pe al vostru. Avem nevoie de doua saptamani, atunci e nunta lui Edward cu Bella.
-Si cum anume ascunde o nunta un secret? A intrebat Aro, cu o spranceana subtire ridicata amuzat. Am marait
amenintator iar ochii lui s-au intors catre mine. Bella s-a cutremurat cand ochii au privit-o si pe ea o secunda.
-Vom inventa moartea Bellei dupa nunta. Planuiam sa o facem oricum, am soptit tragand-o pe Bella mai
aproape pana si-a ascuns fata in umarul meu.
-Cum?! A tipat Alice, uitandu-se la mine surprinsa, parand sa uite de Volturi. Chiar si Bella, speriata si
infricosata, si-a ridicat privirea confuza catre mine.
-Cum adica, Edward? M-a intrebat cu vocea moale. Am sarutat-o pe frunte.
-Iti explic mai tarziu, i-am promis. Apoi, i-am raspuns lui Aro. Te rog, da-ne timpul asta. Doar trei saptamani.
Apoi eu si Bella vom merge unde vrei tu. Aro a dat din cap satisfacut si s-a intors pe calcaie.
-Trei saptamani. Atat va pot promite, si va vom supraveghea, Edward, Bella, sa nu va indoiti de asta. Si apoi a
plecat. Am respirat adanc odata ce a inchis usa, eram plin de ura, confuzie, manie, disperare .Si dragoste.

Dragostea pentru femeia din bratele mele si pentru copilul care crestea in ea. Si pentru familia care si-ar fi dat
viata, daca era nevoie, pentru oamenii pe care eu ii iubesc cel mai mult pe lumea asta.
DPDV Bella
-Ce ai vrut sa spui, Edward? Am inceput, taraindu-ma si cuibarindu-ma in ingerul meu cand se urcase in pat.
Cand i-ai spus lui Aro ca ai de gand sa-mi planuiesti moartea? Vocea ii era joasa si dulce cand imi explica in
liniste de ce credea ca este necesar sa facem asta. A durat mult mai mult sa-mi explice motivele decat ii luase mai
de vreme soptind foarte repede familiei lui, cum il vazusem mai de vreme. Si stiam ca are dreptate. Imi voi rani
mama si tatal indiferent ce ar fi, dar poate, asta o va face mai putin dureros. Poate ca fiind foarte fericita ultima
oara cand ma vor vedea, le va alina putin durerea. Poate daca, ma vedeau cu Edward si cu copilul nostru
nenascut, stralucind de caldura si fericire, vor fi in stare sa ma uite mai usor, stiind ca am facut alegerea cea
mai buna, si mi-am trait viata, dragostea la limite maxime. Dar daca trebuia sa dispar complet din viata lor,
luand copilul cu mine, fara sa vizitam, sau sa inventam moartea noastra dupa nasterea copilului, ii va rani cu
mult, foarte mult.
-Bella, te rog, iubito, nu plange. Disperarea din vocea lui Edward mi-au dat putere. Stiam ca am plans prea mult,
stiam ca venise momentul sa fiu puternica.
-Imi pare rau, Bella. Mi-a soptit cu respiratia rece si a inchis ochii. M-a tras aproape de el, si mi-am lipit fata de
pieptul lui. Nu trebuia sa zic nimic. Trebuia sa astept sa iti spun tie.
-Nu, am zis uitandu-ma in ochii lui indurerati. Stiu ca asta trebuie sa se intample. Stiu ca trebuie. Eu doar, nu
vreau sa ranesc pe nimeni.
-Oh, Bella. Si vocea ii era plina de chin, pe care incerca sa il ascunda de mine. In loc sa ma lase sa ma uit in
ochii lui, m-a tras iar in bratele lui pana trupurile erau lipite, si-a pus o mana pe capul meu apasandu-l la pieptul
lui. Cum ma tinea, ii respiram mireasma. Mireasma minunata, toxica amestecata cu mirosul de sare de la
lacrimile mele, dar tot era cel mai frumos lucru din lume.
-Te iubesc, indiferent ce se intampla, mi-a spus si respiratia lui imi mangaia pielea, incepuse sa ma legene. I-am
zambit cu toata fata, primul zambet adevarat pe buzele mele nevoitoare, mi-am inchis ochii.
-Si eu te iubesc.
-Nu pot sa sar cu masina de pe un pod sau ceva? Alice a tresarit si Carlisle s-a uitat amuzat la ea inainte sa se uite
la mine. Edward si-a dat ochii peste cap cu bratele in jurul meu. Esme si Jasper zambeau.
-Pai, nu prea poti. Cu norocul pe care il ai, ai putea sa te ineci, mi-a spus Carlisle cu un zambet micut pe fata lui
palida. Edward a chicotit si eu i-am dat un ghiont, m-a durut pe mine mai mult decat pe el. Carlisle a continuat.
Edward ar putea, dar n-am putea explica lipsa de cadavru. Nu, trebuie sa fie ceva definit, ceva final.
-Complicatii de sarcina? A sugerat Alice, incremenind muscandu-si buza. Nu, iar aceeasi problema cu cadavru.
Am oftat si mi-am dat ochii peste cap.
-Dar daca as cadea pe scari? De data asta, Edward a ras, sunetul muzical umpland aerul, imi simteam inima cum
o ia la goana minunandu-ma de frumusetea rasului lui.
-Ei pai, asta e complet adevarat si posibil, mi-a spus si m-a sarutat pe obraz. Imi imaginez titlurile de ziar,
Isabella Swan, fata de 18 ani a serifului Swan, a avut parte de o moarte tragica si timpurie cazand pe scari. Lam pocnit cu pumnul mai tare de data asta. Imi simteam oasele invinetindu-se.
-Ow, m-am plans, si m-am uitat la logodnicul meu indestructibil cum isi schimba fata amuzata cu una ingrijorata.
-Esti bine?
-Sunt bine, am mormait. Vampir prost si tare ca piatra. Am spus partea a doua foarte incet ca nici eu n-am auzito, dar intr-un fel sau altul toti din camera au auzit-o. M-am holbat la ei cand toti si-au fixat privirile pe mine, si
in mai putin de doua secunde ne intorsesem la planul de a inventa moartea mea si a Ariannei.
-Ar putea sa se inece, a suferat Jasper. Corpurile multor persoane care se ineaca nu sunt gasite niciodata.
-Ar putea merge, doar ca trebuie luat in considerare ca nu o scap nici o secunda din ochi cand e mai aproape de o
suta de metri de apa, avand in vedere trecutul ei, a spus Edward oftand. De fapt, luand in considerare ca si Renee
si Charlie stiu cat de protectiv sunt cu Bella, si ca sunt de doua sau de trei ori mai protectiv acum ca e
insarcinata, ar putea cauza probleme. Carlisle a oftat si s-a lasat pe spate pe canapea. Esme era langa el, iar Alice
si Jasper stateau pe celalat loc pentru indragostiti lipiti unul de celalalt instinctiv. Noi stateam pe singurul scaun,
eu eram in poala lui Edward, cu capul pe pieptul lui, iar el isi tinea bratele in jurul meu.

-Alice, nu poti vedea cum vom face asta, si sa ma scutesti de imaginile mentale pe care toata lumea mi
le trimite? A implorat Edward, clipind des la gandurile mortale pecare le avea cineva din camera. E putin,
ingrijorator vazandu-i moartea de atatea ori.
-Nu, nu pot vedea pana nu ne hotaram, a oftat Alice. Si Edward a lasat un oftat lung sa iasa, si Carlisle a zambit
deodata. Mi-am datochii peste cap.
-Deci, cum voi muri? Era putin enervant, stateam ca de obicei, si discutam de nenumaratele feluri in care as fi
putut muri. Era totusi mai bine decat sa ma gandesc la viitorul meu, in Italia, departe de familia si prietenii mei,
si de casa mea. Departe de tot ce am invatat sa iubesc in ultimii ani. Dar il voi avea pe Edward cu mine, si asta
era de ajuns. Am fost trasa din gandurile mele cand Edward m-a strans usor de mana. Mi-a zambit cand Carlisle
a inceput sa spuna ce ide ii venise.
-Un incendiu. Toata lumea se uita la el in liniste, si mie mi se parea plauzibil. Dar
Dar nu raman oase, de obicei sau dinti? Am intrebat confuza. Carlisle ascuturat din cap.
-De cele mai multe ori da. Dar nu intotdeauna. Nu intr-un incendiu puternic, foarte puternic. Si cred ca putem
crea unul destul de convingator, am facut o treaba destul de buna cu sala de balet din Phoenix. L-am privit
nedumerita cateva secunde?
-Voi l-ati ars? Carlisle a ras, amuzamentul dansa in ochii lui si a dat din cap. Edward a raspuns verbal, desi ochii
ii era seriosi.
-Pai, James, a scuipat numele ca pe otrava, nu era in conditie sa o faca. Si trebuia sa distrugem dovezile, deci.
Ma uitam cand la Edward, cand la Alice, la Jasper si la Carlisle si la Esme. Ei au ars cladirea aia, acea imensa,
imensa cladire, din temelii? Oh Am oftat si am scuturat capul, incercand sa fugaresc imaginile din capul meu. In
loc sa mai insist am intrebat.
-Deci, dupa nunta? Carlisle a dat din cap parea abatut cand a vorbit.
-Nu putem arde ceva ce nu e al nostru, asa ca s-a oprit si s-a uitat la Edward. Mi-am dat seama dupa aprobarea
din cap a lui Edward ca raspunse la o intrebare tacita. Nu ma obisnuisem cu asta nici acum. Carlisle a continuat.
Avem o cabana mica in California, pe plaja. Edward te poate duce acolo in luna de miere si putem crea un
incendiu accidental. In camera a fost liniste cateva secunde, si Edward simtindu-mi agitatia, ma mangaia cu
mana lui rece si moale pe brat. Respiratia lui rece imi gadila pielea si am vorbit.
-Edward va trai? Carlisle se uita cand la unul cand la altul din noi. Atunci mi-am dat seama ca Alice, Esme si
Jasper plecasera, doar noi trei mai eram in camera.
-Asta depinde de tine, mi-a spus Carlisle cu ochii la fel de calzi ca si cuvintele. Am dat incet din cap si apoi si el
a disparut. Edward m-a luat in brate si a fugit pana in camera noastra. Pe pat m-a luat iar in brate, si ii inhalam
iar mirosul profund incercandsa-mi stapanesc emotiile.
-Ce vrei, Bella? M-a intrebat si am realizat din tonul lui ca ma lasa pe mine sa aleg. Se uita in ochii mei si nu miam putut opri inima sa n-o ia la goana.
-Vreau sa traiesti. Nu stiam de ce doar gandul ca el ar putea muri, chiar daca era o moarte falsa, ma deranja atat
de mult. Dar stiam ca indiferent cat de falsa sau neadevarata urma sa fie moartea mea, nu vroiam ca Edward sa
moara. A dat din cap si m-a sarutat pe frunte, lasand buzele sa leneveasca. Am simtit unfior pe sira spinarii cand
buzele s-au mutat pe buzele mele si ma saruta usor, tandru. Imi simteam interiorul ca de jeleu cand respiratia lui
dulce m-a inconjurat. Cand s-a tras, odihnindu-si fruntea de a mea, fara sa intrerupa privirea a zambit.
-Daca asta iti doresti, iubito. Am dat din cap si am inceput sa plang amintindu-mi de ce trebuia sa facem asta.
-Nu vreau sa merg in Italia, am soptit cu vocea sparta si i-am apucat tricoul strans pana mi s-au albit degetele.
Ochii mei se uitau disperati in ai lui. Nu vreau sa plec, nu vreau sa-l parasesc pe Charlie, si pe mama, si pe toata
lumea. Mi-e frica, Edward.
-Nu-ti fie frica, iubito. Te iubesc si voi fi acolo la orice pas. Ma legana inainte si inapoi, dar pentru prima oara nu
m-am putut calma. Lacrimile continuau sa curga, lacrimile pe care eu jurasem ca Edward nu le va mai vedea,si
care nu imi vor opri viitorul pe care eu mi-l imaginasem pentru mine, pentru Edward si pentru Arianna. Ma
agatam de Edward. Il tineam cat de strans puteam. El era stanca mea, si fara el ma evaporam. Fara el, mor. Fara
el, nu puteam exista.
-Te iubesc, Bella, a soptit gros. Dar stiam ca daca el e langa mine, voi depasi orice situatie.
Capitolul 16: Secretul nostru
DPDV Bella

-Te-am trezit, iubito? Vocea ii era atat de calda, de dulce. Am zambit.

-Edward, am spus incet, intorcandu-ma in pat si maraind pentru ca ma chinuiam degeaba sa stau comfortabil. Ma
obisnuisem cu patul lui, moale si cald, al meu pare acum o piatra. Nu ca nu-mi placeau pietrele, m-am amuzat si
m-am intors in bratele ingerului meu. M-a inconjurat cu bratele si mi-a zambit cand ochii nostri s-au intalnit.
-Neata, Bella. Mi-a soptit si m-a sarutat pe frunte. Incercam cu disperare sa ma apropii mai tare de el, sa omor
distanta dintre noi si a inceput sa rada, dar m-a lasat sa ma lipesc de el.
-Mmm, cat e ceasul? Am bombanit somnoroasa, si mi-am lasat capul pe pieptul lui rece si am inspirat
adanc, mirosea minunat, intotdeauna pentru totdeauna.
-Patru dimineata, mi-a zis. Am vazut cum zambetul se mareste cu proportii periculoase. A, si apropo, sa stii ca
aud cum se misca copilul. M-am ridicat atat de repede ca am ametit. M-am uitat mirata la burta, era atat de mica,
inca nu se observa umflatura prin haine.
-Serios? Am intrebat si imi mangaiam burta prin tricoul subtire. Edward a ras cu rasul lui muzical si a pus
capul pe burta apasand foarte usor.
-Da, serios.
-Dar eu nu o pot simti, am exclamat intrebatoare, cu ochii mariti probabil. Ii puteam vedea zambetul de pe fata,
era frumos, iti taia respiratia. Mi-a ridicat putin tricoul in sus, si obrazul lui rece se odihnea acum pe pielea calda.
-E prea mica, mi-a explicat miscandu-si degetele usor, tandru pe burtica. Dar se misca mult.
-Ooooh. Am stat in liniste mult timp, trecandu-mi degetele prin parul imprastiat al lui Edward, si degetele lui
mangaindu-mi stomacul. Mi-a impins tricoul si mai sus si obrazul lui rece se odihnea acum aproape de sani. Am
oftat adanc, fericita.
-E gresit sa fiu fericita acum? Am intrebat iar cuvintele au alunecat pe buze, mi-am adus aminte atunci,
in Volterra cand i-am pus aceeasi intrebare. Dar atunci credeam ca Edward nu ma iubea si ca ma va parasi din
nou. Acum, stiam ca asta e imposibil. Ma uitam in ochii lui si stiam ca se gandea la acelasi lucru.
-Nu, nu e gresit, mi-a raspuns si s-a intins sa ma sarute incet pe buze. Suntem impreuna si te iubesc. Nu conteaza
unde vom merge, sau ce vom face, se referea la gandul mortii mele si la mutarea noastra in Italia, suntem
impreuna si ne iubim reciproc, si indiferent ce va fi copilul nostru va fi cel mai iubit copil de pe pamant.
Am zambit si mi-am inchis ochii in timp ce Edward ma tragea din nou in bratele lui.
-Imi place cum suna.
-Mmm, ce anume? A soptit si-si lasa buzele sa ma sarute incet pe gat. Respiratia lui rece parea ca-mi
penetreaza pielea si nu am putut opri fiorul care mi-a trecut pe sira spinarii.
-Copilul nostru. Buzele lui leneveau pe gatul meu, si am incercat sa-mi fac curaj sa-l intreb ce ma deranja de
cateva zile incoace. Am decis ca daca intreb direct, va fi mai bine.
-Chiar ai crezut ca te-am inselat? Vocea mea era joasa, atat de inceata ca o soapta. Dar stiam ca a auzit fiecare
cuvant. Am auzit si simtit cum si-a oprit brusc respiratia. Buzele s-au oprit din sarutat si nu se miscau.
-Imi pare atat de rau, Bella. I-am suras incet si afectata.
-Nu-i nimic.
-Nu, m-a intrerupt cu vocea puternica si clara. M-a intors pana am ajuns in poala lui, si mi-a cautat privirea cu
privirea lui intensa. Vedeam emotiile prin ochii lui calzi, aurii. Nu, nu e in ordine, Bella. Nu ar fi trebuit sa ma
gandesc niciodata la asa ceva, Doamne, am fost asa prost. Stiu ca tu nu ai face asta niciodata, Bella. Am
incredere in tine din toata inima. Eu..
Mi-am pus doua degete pe buzele lui oprindu-i cuvintele pline de durere. Puteam sa vad agonia care ii inota
acum in ochi.
-Shh, nu lasa asta sa te deranjeze, Edward. Te iert. Te-am iertat de mult timp.
-Dar eu nu ma pot ierta. Soapta lui inca era plina de durere, si auzem oribilul regret din vocea lui. Aproape ca
mi-a rupt inima. L-am luat in brate si l-am strans tare, apasandu-mi fata de pieptul lui. Simteam bratele lui
nesigure inconjurandu-ma.
-Te rog, Edward. Nu lasa asta sa te raneasca. M-a durut pe mine cand am aflat, si si ca tu chiar ai crezut ca team inselat, ca te iubesc atat de putin. Dar m-am oprit si i-am zambit usor. Dar stiu ca tu stii ca te iubesc mai
mult decat orice, oricine, oriunde. Si stiu ca si tu ma iubesti la fel, asa ca te rog, nu te rani singur. Eu te iert. Iartate si tu Edward a fost fara cuvinte cateva secunde si apoi m-a tras atat de aproape ca ma durea. Nu m-am plans,
doar l-am imbratisat si eu si i-am respirat mirosul.

-Te iubesc atat de mult ca doare, Bella. Mi-a soptit cu buzele lipite iar de gatu lmeu. M-am cutremurat la
minunatul sentiment.
-Totusi, nu vreau sa te doara, am spus si am inchis ochii lasandu-ma prada senzatiilor.
-Asta e o durere buna.
-Oh. Simplul meu Oh a sunat atat de prost pe cat eram si eu.
Am zambit la gandul asta si m-am ghemuit in ingerul meu personal. Linistea dintre noi era comfortabila. Nu
simteam nevoie de a vorbi, nici macar de a ma misca. Eram multumita ca stateam in bratele lui Edward,
cu bratele lui in jurul meu, cu palmele pe stomacul meu. Zambetul mi s-a marit cand mi-am adus aminte de
comentariul lui de mai devreme.
-Pot auzi copilul miscandu-se. Linistea a durat pana am gemut de fericire.
-Oh, si Bella, cred ca e drept sa-ti spun ca mama ta vine cu cateva saptamani mai devreme. Va fi aici in dupaamiaza asta. Ochii mei mai aveau putin si-mi ieseau din orbite.
-Ce??
DPDV Edward
Am sarit pe geam din casa Swan, muscandu-mi buza de piatra in timp ce aruncam priviri scurte spre casa unde
Bella facea micul-dejun. Charlie statea la masa, citea ziarul si arunca priviri scurte la usa, asteptandu-ma pe mine
fara indoiala. Niciodata nu venisem mai tarziu de opt treizeci si sase. Razand la gandul asta, am ajuns in fata usii
si am batut incet.
-Vin, a strigat Bella, sarind incet pe podea. Cand a deschis, am intrat inauntru si mi-am lasat degetele sa mangaie
pielea moale. Mi-a zambit stralucitor, si a trebuit sa ma lupt cu necesitatea de a o saruta. Lui Charlie s-ar putea sa
nu-i placa asta. Deja eram pe gheata subtire, subtire din cauza sarcinii. Ultimul gand mi-a facut zambetul
periculos de mare. Inca o puteam auzi pe ea, pe Arianna.
-Buna, Edward. Am fost distras de voce. Dar nu Bella ma salutase. Era Charlie, si zambea. Chiar la timp, a
gandit amuzat. I-am zambit si mi-am luat mana de pe fata Bellei.
-Buna dimineata, Charlie. i-am raspuns cu vocea moale si am inchis usa in spatele meu. Bella m-a apucat de
mana si m-a tras pana in bucatarie.
-`Neata, Edward, poti sa stai cu noi la micul-dejun, mi-a spus ea tachinandu-ma. M-am uitat cu coada ochiului la
ea si am zambit la privirea machiavelica din ochii ei de ciocolata.
-Deja am mancat, am spus, nefiind chiar in stare sa o refuz. Zambea atat de fericita, ca nu puteam suporta gandul
ca eu sunt cel care ii sterge zambetul de pe fata.
-Stiu ca ai mancat, ochii tai sunt aurii, mi-a soptit cu buzele la urechea mea cand mi-a intins cutitul. Tai carnatul?
Am ras si am luat cutitul cu mainile reci. Charlie se uita cand la mine, cand la Bella, si a hotarat in liniste ca cei
doi centimentri dintre mine si ea vor fi de ajuns, dar ar fi preferat vreo doi metri. Aproape am ras, dar mi-am
muscat buza si m-am intors catre Bella.
-Ai dormit bine? Am ras si ascultam gandurile amuzante ale lui Charlie. Ea a dat incet din cap si mi-a aruncat o
privire atot stiutoare. Stiam perfect ca a dormit bustean. Fara cosmaruri, fara sa se trezeasca des, pana la patru
dimineata si fara sa vorbeasca in somn. Charlie nu trebuia sa stie asta, totusi ca eu am fost cu Bella toata
noaptea, in camera Bellei, in patul Bellei. Ar fi facut unul din urmatoarele doua lucruri, daca nu amandoua. M-ar
fi omorat sau ar fi cazut mort. Bella a ras si m-a intrebat acelasi lucru.
-Tu cum ai dormit, Edward?
Ochii imi erau pe jumatate inchisi cand m-am intors sa ma holbez la ea.
-Pai, foarte bine, multumesc. Am ras amandoi si Charlie si-a scuturat capul, gandindu-se daca suntem sanatosi la
cap si sorbea incet din cafea. Nu am putut opri rasul care mi-a cutremurat trupul, si nici macar gandurile la
viitorul nostru nu puteau stinge fericirea care ardea in mine. Charlie s-a uitat la mine si a deschis gura sa
vorbeasca.
-Edward, ce dar intrebarea lui a fost intrerupta de soneria telefonului. Bella a tresarit, a scapat spatula cu care
amesteca ouale, si a fugit la telefon, fara indoiala intrebandu-se daca era mama ei la celalalt fir.
-Alo? A intrebat fara suflu. Chiar si din bucatarie puteam auzi persoana de la celalalt fir. Imediat ce vocea s-a
auzit stiam ca e Renee.
-Bella?
-Buna, mama.
-Buna, iubito. Cum merg lucrurile?

In traducere: Ce faci tu, Edward si copilul? Am zambit si am taiat cu atentie inca o bucata de carnat inainte sa-i
dau drumul in tigaie. Bella i-a replicat, si ea si Renee au mai vorbit cateva minute pana Renee i-a aruncat bomba.
-Deci, iubito, sunt aici in aeroport si am nevoie sa vina cineva sa ma ia.
-Esti aici? A intrebat mirata Bella. In Forks?
-Pai, nu chiar in Forks. Prostuto. Nu este aeroport in Forks.
Renee a ras si Bella, dar si Charlie, se uitau mirati la telefon. Bella a mai palavragit fericita cateva minute
inainte sa inchida, si apoi a intrat vesela in bucatarie.
-Edward, hai sa mergem. Mergem sa o luam pe mama, a spus apucandu-ma de mana. Stateam nemiscat in locul
unde eram in timp ce ea incerca in van sa ma miste.
-Dar micul-dejun, am protestat incet. Trebuie sa mananci Bella, nu e bine pentru copil ca sari peste mese atat de
des. S-a bosumflat, dar am reusit intr-un fel sa o fac sa manance doua oua si o bucata de carnat inainte sa
urgenteze sa plecam acum.
-Vii, tata? A intrebat Bella, un zambet luminandu-i trasaturile iar eu ii tineam usa deschisa. Charlie a scuturat din
cap.
-Nu, dar sa va distrati. Am dat din cap si am realizat ca Bella reusise sa topaie tot drumul pana la masina. Deja
era pe scaunul pasagerului cand m-am intors. Am ras si am intrat in masina langa ea. Cumva, imi dadeam seama
ca vizita lui Renee pentru urmatoarele saptamani va fi foarte, foarte diferita de ultima oara.
-Deci cum planuiesti sa-i explici mamei mele ca ai reusit sa faci in drum de o ora si jumatate in treizeci si doua
de minute si cinci secunde? M-a intrebat Bella batandu-si ecranul ceasului, cand am parcat aproape de aeroport.
Era aglomerat si a trebuit sa parchez foarte, foarte departe, aveam un drum lung de strabatut in fata. M-am dat
jos si m-am dus sa-i deschid portiera Bellei, si apoi am ajutat-o sa iasa din masina. Nu i-am dat drumul la mana
cand am inceput sa mergem.
-Spune-i ca eu conduc ca un nebun. Jessica a inghitit galusca. A zambit cand si-a amintit momentul de acum doi
ani cand a comentat negativ la modul meu de a conduce, a doua zi dupa ce aflase cine, ce sunt. Am mers in
liniste cam zece minute pana am ajuns in terminalul aglomerat. Apoi a venit ambuscada.
-Bella, oh, Bella! Ce bine-mi pare sa te vad, iubito. Si Edward! Ne-a imbratisat pe amandoi odata, si mi-am pus
o mana pe stomacul Bellei sa impiedic sufocarea Ariannei. Renee nu putea fi descurajata, desi cand s-a tras
inapoi, s-a uitat fix la burtica Bellei si a mangaiat-o.
-Oh, ce burtica mica si draguta.
Cuvintele ei erau mai putin fericite decat gandurile. Si-a presat buzele si apoi a spus, fara nervi.
-Deci, chiar esti insarcinata. Bella si-a dat ochii peste cap, desi Renee nu a vazut-o. Mi-am pus un brat pe umerii
ei incercand sa o sustin.
-Da, sunt, Sunt in unsprezece saptamani, a spus Bella mandra, si puteam vedea rezolvarea ferma din ochii ei. Era
hotarata sa nu lase nimic din ce spune Renee sa o deranjeze. Am sarutat-o pe frunte si i-am tinut mana strans.
-Pai, nu pot spune ca sunt fericita pentru tine, a spus Renee oftand si ne masura cu privirea pe amandoi. Pentru
ca mi-as fi dorit cu disperare sa fiti mai responsabili. Dar spun ca eu cred ca va iubiti unul pe altul cu adevarat si
din toata inima, si ca si copilul vafi foarte iubit. Bella stralucea cand mama ei a terminat de vorbit. Stiam ca
e important, foarte important, pentru ea ca mama ei sa fie de acord, pentru ca foarte curand, noi trei vom
disparea, pentru totdeauna. Mi-am inghitit nodul din gat si am luat gentile de la Renee.
-Mergem, atunci? Atunci Bella si-a dat seama ca eram intr-un loc public, si multi ochi curiosi ne priveau. A rosit,
gandindu-se fara indoiala la ceea ce se spusese, a dat din cap si a luat-o de mana pe mama ei cu mana pe care nu
o tineam eu.
-Stai pana la nunta, mama? A intrebat Bella curiozitatea infrangand rusinea, in timp ce ne indreptam spre hala ce
ne va conduce la iesirile ploioase, si catre plimbarea lunga pana la masina.
-Desigur, Bella. A raspuns Renee fericita, zambind frumos. Stii, sunt doar doua saptamani pana atunci. Bella a
dat din cap, mama si fiica au discutat cateva minute despre cum vor dormi, Renee va sta cu Bella cateva zile si
apoi la un hotel pentru restul zilelor, si discutau despre ce face Charlie, cum sunt prietenii. Eu doar zambeam,
ascultandu-le pe jumatate. Bella era vizibil fericita ca o vede pe mama ei si eu eram fericit de asemenea. In mare
parte pentru ca se pare ca toata lumea acceptase in sfarsit ca suntem impreuna, si pe Arianna. Era un sentiment
minunat, serios. Zambetul mi-a fost sters abrupt cand am auzit zgomotul facut de cauciucul rotilor si tipetele
mamei si a fiicei. M-am intors la timp sa vad camioneta mare, alba indreptandu-se catre Renee, avea ochii mariti

de groaza. Nu m-am oprit sa ma gandesc si am fugit la ea, cu o viteza imposibila pentru oameni, si am impins-o
din drum. Am cazut pe asfalt si am auzit camioneta oprindu-se in mine.
-Edward!
Tipetele Bellei mi-au umplu urechile, a fugit si s-a asezat in genunchi langa mine, cu mana tremurand intinsa
catre mine si cu ochii plini de lacrimi. Stiam la fel de bine ca si ea ca nu am nimic, ceva atat de simplu ca o
camioneta nu putea sa ma raneasca, nu conteaza cat de rapid eram. Nu, teroarea din ochii mei era indreptata catre
oamenii din jurul nostru, care se holbau la mine. Si desi era o urma perfecta dupa trupul meu pe masina, eu nu
aveam nicio zgarietura. O, la dracu.
Capitolul 17 - Parasindu-ma
DPDV Bella
-Edward! Stiam ca nu poate fi ranit. Stiam ca doar o camioneta nu l-ar zgaria, indiferent cat de tare l-ar izbi. Dar
vazand, urmarind cum a impins-o pe mama si i-a luat locul, in timp ce camioneta imensa si alba s-a izbit de el,
era cel mai oribil si mai infricosator lucru pe care il vazusem. Picioarele mi se miscau fara sa gandesc si am fugit
langa el, m-am asezat in genunchi si mi-am intins mana tremuranda sa il ating.
-Edward A gemut si si-a deschis ochii, intalnindu-mi privirea. Corpul ii era teapan, dar fara rani. Ma uitam fix
in ochii lui, ochii care vedeau panica mea, dar panica lui era din alt motiv. Mi-am lasat ochii sa priveasca fugitiv
persoanele din jurul nostru.
-Edward De data asta soapta mea nu era plina de durere, ci de panica.
-Ce facem? Vocea imi era inceata, cu mana inca tremuranda, cand am intins-o sa ii ating fata.
-Plangi, mi-a soptit prea incet sa auda si altcineva in afara de mine. Plangi, suna-l pe tata, ma voi preface. Era
chiar stupid, pe bune, ma gandeam eu cand fortam lacrimile sa curga. I-am strans mana la pieptul meu, si
mama surprinsa si speriata, a venit langa mine. Era chiar stupid sa trebuiasca sa ma prefac. Dar ce puteam face
altceva? Edward abia fusese lovit de o camioneta care mergea cu cel putin 40 de km la ora, si nu avea nici macar
o zgarietura.
-Oh, Edward! De data asta se auzi vocea mamei mele iar lacrimile ei erau reale. Curgeau mari si repezi si se
holba la Edward, la ochii lui inchisi, la fata lui palida. Ea plangea pentru Edward, care abia ii salvase viata, si
care in mintea ei, si-o da se pe-a lui ca sa o salveze pe a ei. Oamenii incepeau sa intre in panica.
-Sa sune cineva la 911! a tipat un baiat tanar si un copil plangea. O femeie tipa, iar soferul camionetei a iesit din
masina si a cazut pe pavaj, durerea lui era reala, sangele ii curgea fluent din rani. L-am vazut pe Edward
inghitind cand a mirosit sangele. A marait dar stiam ca nu de durere. Era un marait de foame, de setea pe care o
simtea.
-Edward, Edward, oh Dumnezeule Era mama din nou. Flutura din maini, disperata sa dea un ajutor, desi stia
ca nu avea cum.
Apoi, venise ambulanta, si i-am multumit lui Dumnezeu ca cel mai apropiat spital era cel in care lucra Carlisle.
Daca el daca el era cel care il trata pe Edward, putea sa se prefaca, si el si nu ar trebui sa se mute, ei nu ar
trebui, noi nu ar trebui sa plecam.
-Pot sa merg cu el? Am intrebat cu vocea balbaita uitandu-ma la oamenii care-l puneau pe Edward pe o targa.
Mi-am fortat lacrimile sa curga, pentru a fi mai convingatoare. Unul dintre barbati a zambit la mine, vazandu-mi
inelul de logodna si burtica umflata de sarcina. A dat aprobator din cap.
-Desigur. M-am urcat in ambulanta langa Edward, si mama ne privea cu lacrimile curgand in liniste, jos pe
obrazul ei. I-am zambit cum am putut eu mai bine, si usile ambulantei s-au inchis in spatele meu. Am vazut cum
o alta ambulanta l-a luat pe soferul camionetei, si apoi o a treia ambulanta pentru mama mea, desi ea nu fusese
lovita. A dat din cap si s-a urcat in masina apoi eram in miscare. Ma simteam oribil, parasind-o asa, Lasand-o
indurerata, fara sa stie ca Edward va fi bine, dar nu puteam face nimic. Mi-am scos celularul, mainile imi
tremurau in timp ce doctorul de pe ambulanta il controla pe Edward. El gemea si maraia de durere cum era
necesar, si cand aproape terminasera controlul erau siguri ca Edward avea cateva oase rupte si o contuzie. A
mincercat sa nu zambesc, Edward al meu era un actor bun. Am tastat pe telefon, si nu a trebuit sa astept prea
mult pentru un raspuns. M-am dat in cel mai indepartat colt al ambulantei ca nimeni in afara de vampir sa nu
auda conversatia mea telefonica.
-Alo?
-Bella?

Era Esme. Am mai lasat cateva lacrimi sa cada cand unul dintre barbati s-a intors sa-mi zambeasca incurajator.
Si-a pus o mana pe umarul meu si mi-a soptit.
-Va fi bine doa`na. Sotul dumneavoastra va fi bine. Am dat din cap fortat, si mi-am indreptat atentia spre telefon,
lasandu-mi mainile sa tremure si mai tare. Talentul actoricesc al lui Edward nu avea cum sa ma ajute si pe mine.
Mi-am reprimat un zambet si mai multe lacrimile cadeau.
-Pot sa vorbesc cu Carlisle? Am intrebat prefacandu-ma ca incercam foarte tare sa-mi mentin vocea ferma. Nu
o lasam sa tremure deloc, si am putut vedea tremuratul lui Edward de un ras tacut. Simteam nevoia de a ma duce
la el sa-l pocnesc, trebuia sa fie pe moarte, si oamenii care erau pe moarte nu radeau.
- Desigur, iubito. Stai putin sa il chem. Totul e in ordine?
-Edward. E-Edward a fost lovit de de o m-m-masina. Ne indreptam spre spital. Ma descurcam chiar bine cu
treaba asta actoriceasca. Dar chiar ma rugam ca Esme sa inteleaga ce era important. Desigur, Edward era lovit de
o camioneta si nu avea nici macar o zgarietura. Adica, trimite-l pe Carlisle la spital ca sa faca niste fise medicale
false pentru noi. Se pare ca intelesese. Aproape am ras, si apoi Carlisle era la telefon.
-Bella, deja sunt pe drum. Cum e? Totul va fi bine, fii calma. Spune-mi ce s-a intamplat.
Nu mi-am putut opri un zambet micut care imi aparuse pe buze. Am scapat de el imediat si am inceput sa
povestesc. I-am spus repede lui Carlisle ce s-a intamplat de cand m-am trezit dimineata pana acum. A ascultat in
liniste, si nu a pus la indoiala vocea mea panicata si speriata controlata, stia si el ca si mine, ca trebuia sa ne
prefacem, daca nu de dragul oamenilor din ambulanta, atunci de dragul mamei mele si al noii mele familii.
Pentru Esme, pentru Alice, si Jasper si Emmett si Rosalie. Trebuia sa ne prefacem pentru ca secretul
lor, secretul nostru sa nu se afle. Carlisle a vorbit din nou.
-Sunt la spital Bella. Prima ambulanta a ajuns. Trebuie sa inchid.
-Multumesc, am soptit incet. Imi imaginam zambetul lui de la capatul celalalt al retelei cand mi-a spus la
revedere si a inchis. Am respirat usurata cand am ajuns la spital.
Dupa cateva ore
-Bella, draga mea, nu stiu ce e ce e Edwarddar mi-e frica. Mi-e frica ca o sa te duca departe si nu o sa te mai
aduca niciodata inapoi. Cuvintele mamei mele au adus un nou val de panica, panica ce nu avea nici o legatura cu
Edward, care statea intins pe patul alb si moale, pielea lui era alba aproape ca cearsafurile in care era invelit. Iam apucat mana strans, si el m-a strans inapoi, parand sa-mi inteleaga frica.
-Nu te prosti, mama. Am spus incercand sa zambesc. Speram sa interpreteze frica si agitatia mea ca ar fi
pentru barbatul intins langa mine acoperit de pansamente. Si-a strans buzele si eu am continuat.
-Ma duc doar la colegiu. Voi veni in vizita. Durerea din vocea mea era reala acum, pentru ca stiam ca o mint pe
mama. Doar aseara imi planificam moartea, planuiam cum sa o mint in cel mai rau si dureros mod posibil.
Planuiam sa dispar si eu si Arianna din viata ei complet. Si astazi, incercam sa o asigur, incercam sa o fac sa
creada o minciuna ca eu nu plecam, ca Edward nu ma va duce departe. Pentru totdeauna. Dar cuvantul era prea
frumos ca sa il ignor. Pentru totdeauna cu Edward.
-Bella Vocea mamei mele mi-a intrerupt gandurile. Mi-am muscat buza si eram obosita de atatea incercari
de a-mi ascunde emotiile in spatele ochilor mei calmi. L-am vazut pe Edward foindu-se inconfortabil, el era
treaz, desi se prefacea ca doarme, si asculta fiecare cuvant, fiecare gand si nu putea face nimic. Stiam ca asta ii
face rau si lui.
-Mama Dar a venit in fata si mi-a luat mana, mana care nu era tinuta de mana lui Edward pentru totdeauna, si
a tras-o la pieptul ei langa inima. Ii vedeam lacrimile dar ale mele nu cadeau. Plansesem destul, trebuia sa fiu
puternica acum. Nu vroiam ca Renee sau Charlie sa ma mai vada plangand niciodata. Vroiam ca ultimele
mele amintiri cu ei si ultimele lor amintiri cu mine sa fie fericite. Mi-am fortat un zambet.
-Bella, draga mea, a inceput mama stregandu-si lacrimile cu o mana tremuranda. Stiu ca ma parasesti. Stiu
eu. Nu stiu cum, dar stiu ca vei fi fericita. Stiu ca Edward te iubeste, si stiu ca il iubesti si tu. Si chiar daca pleci,
te rog fii fericita. Si pentru numelelui Dumnezeu, te implor lasa-ma sa-mi vad nepotul inainte sa fugi. Am
incercat sa rad, dar a sunat ca un plans strangulat de durere. Ea observa prea multe. Ea vedea totul. Vedea prin
orice minciuna pe care o spuneam eu. S-a intins si m-a luat in brate, dar nu am putut sa plang, Nici macar o
lacrima nu a cazut din ochii mei, dar tot aveam nevoie sa o calmez. Aveam nevoie de fiecare cuvant nespus pe
care ea mi le oferea prin comfortul imbratisarii ei. Am strans-o in brate si nu i-am dat drumul.
-Te iubesc, mama.

-Eu te iubesc mai mult. Am ras. Asta nu era posibil. Dragostea mea pentru ea, mama mea prostuta si cu capul in
nori, era atat de multa ca durea.
Cateva ore mai tarziu.
-Pot sa ma trezesc? a marait Edward, dandu-si ochii peste cap. M-am ridicat de la locul meu si m-am dus
langa patul lui, iar Carlisle l-a pocnit peste nas cu fisa lui medicala pe care o completa, aceeasi fisa plina de
informatii false si enervante. O mana rupta, un picior rupt, trei coaste rupte, si multe altele doar pe partea dreapta
a corpului. Partea aceea fusese lovita de masina. Mai adauga o contuzie si toata lumea e atat de usurata ca nu ai
fost ranit prea grav. Mi-am rotit ochii in timp ce viitorul meu sot si Carlisle chicoteau.
-Da, Edward. Poti sa te trezesti acum.
-Bun. Si trebuie sa port ghipsul asta stupid la nunta? A marait el, aplecandu-si mana grea de ghips pe marginea
patului si pocnind podeaua. A sunat tare in camera si Edward a fost din nou lovit cu fisa, dar nu a primit nici un
raspuns. Am ras, si rasul mi-a ajuns in sfarsit pana la ochi, ceea ce nu s-a intamplat toata seara. Nu zambisem
nimanui cu adevarat de cand plecase mama. Edward observase.
-Imi pare rau ca nu am putut sa fiu acolo pentru tine, Bella. Mi-a spus parand sa uite ca tatal lui era inca in
camera. S-a intins si mi-a mangaiat fata cu mana fara ghips.
-Imi pare rau. Mi-am pus ambele maini pe a lui si mi-am apasat obrazul de obrazul lui rece. M-am cutremurat
fericita si nu i-am dat drumul. Intr-un final, am vorbit.
-Dar ai fost acolo, Edward. Am protestat, permitand ochilor sa se inchida si ii tineam mana aproape. Eram
oarecum, multumita deoarece stiam ca chiar daca nu puteam vorbi cu tine, stiam ca esti acolo, tinandu-ma de
mana. Nu as fi putut face asta fara tine. A zambit incet si mi-am pus capul pe perna langa al lui. Ochii i s-au
inchis cand mi-a tras mana mai aproape si mi-a inspirat mirosul. Carlisle ne-a zambit cald inainte sa plece din
camera sa-i anunte pe Renee si Charlie si restul familiei care sunt sigura ca asteptau sa sara pe Edward, ca
Edward s-a trezit. Am zambit si mi-am mangaiat burtica umflata. O mangaiam absenta si zambeam la barbatul
pe care il iubeam mai mult decat viata mea. Era adevarat, stateam langa mama si tatal meu si in curand va trebui
sa-i fac s acreada ca eu sunt moarta, ca Arianna e moarta. Ii voi rani in cel mai rau mod, dar intr-un fel era
suportabil. Chiar si faptul ca eu si Edward trebuia sa ne mutam in Volterra era suportabil. Pentru ca Edward era
cu mine si nu va pleca niciodata de langa mine.
DPDV Edward
Cand ea a intrat in camera si a vazut-o pe Bella adormita pe scaunul de langa patul meu, a zambit si gandurile
ei au zburat imediat la perioada indepartata cand Bella era ranita si eu refuzasem sa plec de langa ea. Dar cand
ochii ei i-au intalnit pe ai mei, zambetul i-a disparut si ochii i-au devenit curiosi si ingrijorati. Mi-am fortat un
zambet mic pe buze si i-am strans usor mana Bellei. Chiar si adormita nu a vrut sa-mi dea drumul. Gandul asta
mi-a transformat zambetul fals intr-unul real si mi-am intors din nou privirea spre ochii ce nu s-au dezlipit de
mine.
-Buna Renee, am spus politicos, cu vocea joasa si i-am facut semn cu capul spre Bella ca sa stie ca trebuie sa
pastreze linistea. A dat incet din cap si a inaintat cu pasul incet pe podea.
-Cum te simti Edward? M-a intrebat si stiam ca ar fi vrut sa intrebe mai mult decat atat. Zambetul imi era fortat
datorita suspiciunii si intrebarilor din mintea ei.
-Sunt bine, si apoi am adaugat ca sa mai sting din suspiciune. Tatal meu mi-a dat atatea analgezice ce ar putea
omori un cal. A ras incet alaturi de mine dar ochii ei inca nu erau convinsi.
-E in ordine, sa stii. Am continuat simtind rusinea si durerea din gandurile ei. Nu a fost vina ta. Si nu regret ca team impins si ca ti-am salvat viata. As face-o din nou daca ar mai exista o situatia ca asta. Apoi, nu a facut ceva
care sa ma surprinda. Lacrimile au inceput sa cada usor pe obrazul palid si a inaintat mai aproape de mine
tremurand. Si-a intins mana care tremura convulsiv si a asezat-o usor, usor pe obrazul meu rece, miscandu-si
incet degetele cand a tras repede aer in piept.
-Nu voi putea niciodata sa iti multumesc indeajuns de mult, a soptit si s-a prabusit pe scaunul de langa Bella.
Apoi mi-a luat mana, care nu o tinea pe cea a Bellei, si a apasat-o pe obrazul ei, caldura ei m-a surprins. S-a uitat
in sus si privirile noastre s-au intalnit, ochii ei plini de lacrimi.
-Nu as putea niciodata sa iti multumesc indeajuns pentru tot ce ai facut pentru mine, si pentru fiica mea, si pentru
familia mea. Acum multe luni in urma, ma gandeam ca nu as putea niciodata sa te iert pentru ca ai parasit-o pe
Bella, dar cand te-ai intors, viata ei a inceput din nou, ea a inceput sa zambeasca din nou si sa iubeasca din nou.
Atunci mi-am dat seama ca ea nu ar putea trai fara tine si eu n-as putea sa-i cer vreodata sa o faca. Tu esti cel mai

bun pentru ea, tu si copilul acesta i-ati facut ochii sa straluceasca atat de tare asa cum eu nu i-am vazut niciodata.
Renee nu mi-a spus niciodata atat de multe intr-o singura propozitie. Nu m-a privit niciodata cu ochii plin de
aprobare si de iubire. Nu a privit niciodata prin mine, iar cum ma privea acum nu m-am simtit niciodata atat de
expus. Era ca si cum ea privea direct in sufletul meu, de parca vedea totul foarte clar, vedea ceea ce eu incercam
sa ii ascund de atata timp.
-Nu este ceva pentru care sa-mi multumesti, am soptit rupand contactul ochilor si holbandu-ma la mana mea
prinsa intr-a ei.
-Este o lume intreaga plina de lucruri pentru care sa iti multumesc, Edward, mi-a spus Renee scuturandu-si capul
si ma stragea de mana, de singura parte care nu era acoperita de ghipsul ala stupid. Iti multumesc ca mi-ai salvat
viata si ca i-ai redat-o Bellei pe a ei in momentul in care te-ai intors in viata ei. Iti multumesc ca o faci fericita si
ca i-ai oferit o asemenea bucurie cu acel copil crescand inauntrul ei. Cand Charlie a aflat ca sunt insarcinata nu
m-a sprijinit din prima. Dar tu ai acceptat ideea imediat si poti sa spun ca iubesti copilul ala mai mult decat orice.
Iti multumesc ca-mi faci copilul fericit.
-Cu placere. Simteam emotiile puternice si tari. Gandurile ii erau ca un ecou pentru cuvinte, dar era ceva ascuns
in spatele multumirii. Nu mi-am putut da seama pana nu a vorbit.
-Dar sunt ingrijorata Edward. Mi-e teama ca ai sa o iei de langa mine pentru totdeauna. Nu stiu, poate ca ma
prostesc dar esti diferit Edward. Mi-am simtit ochii marindu-se dar am incercat sa ascund panica. Stiam, cautand
in mintea ei ca nu avea nici cea mai mica ide despre ce suntem noi sau despre ce planuri aveam si totusi frica si
temerile ei nu erau fara motiv. Avea dreptate la tot ce se gandea.
-Cum adica diferit? Am intrebat-o soptind fara sa o privesc in ochi.
-Nu stiu, camioneta aia te-a lovit atat de tare si n-a curs deloc sange si nu ai vanatai, abia esti ranit. A spus
cu exasperare. Mi-am fluturat mana rupta in fata ei ranjind cand ea a oftat si si-a dat ochii peste cap.
Edward, asta ar fi putut sa omoare. Tu ar fi trebuit sa fii mort. Dar nu esti. Esti in viata si of, te rog spune-mi
ca ma prostesc, a soptit cu vocea implorand. Vedeam durerea din ochii ei. Dar mi-am scuturat capul.
-Nu te prostesti, eu chiar sunt diferit. Dar crede-ma cand iti spun ca niciodata nu o voi rani pe Bella. Nu o voi
mai parasi niciodata, nu voi permite ca vreun rau sa ajunga la ea, si chiar daca eu nu cred ca sunt cel mai bun, ca
sunt de departe persoana cea mai putin sigura pentru ea, o iubesc prea mult, mult prea mult. A zambit si dand din
cap si-a sters lacrimile. Mi-a dat drumul la mana si eu am asezat-o usor pe pat. Zambeam la tavan privindu-l in
locul femeii de langa mine. A tras aer adanc in piept iar gandurile ii erau vraiste. La ce m-am referit cand am
spus ca sunt diferit sau ca nu sunt sigur pentru Bella. Si o asemenea dragoste profunda poate exista? Intr-un final
s-a concentrat pe un singur gand, si l-a spus cu voce tare, zambetul mi-a pierit dinainte sa aud cuvintele din gura
ei. A trebuit sa-mi musc buza ca sa opresc rasul panicat si isteric.
-Adica nu esti ca un varcolac sau vampir sau vreo ceva de genul asta nu? m-a intrebat cu ochii asteptand un
raspuns. Am clipit de cateva ori si nu puteam gasi un raspuns sa o satisfac. Asa ca am tacut. A ras nervos, iar
vocea ii era joasa si groasa.
-Oricum.a continuat.
-Oricum? Am intrebat luptand impotriva cuvintelor incarcate cu panica care voiau cu disperare sa iasa. Ea doar a
scuturat incet din cap si zambetul i-a revenit.
-Sa ai grija de fetita mea, Edward. Am dat usor din cap si am inchis ochii de multumire.
-Pentru totdeauna.
Capitolul 18 - E timpul
DPDV Edward
10 zile mai tarziu
-Cum adica nu am voie sa o vad pe Bella pentru trei zile? Strigatul meu a fost de ajuns sa ii faca pe Emmett si pe
Jasper sa rada si sa-l faca pe Carlisle sa isi ridice o spranceana amuzat.
-Scuze, noi am incercat, a spus Carlisle scuturand din cap. Femelele vampir si mama Bellei a fost foarte hotarata
de asemenea, sunt ceva de care trebuie sa te temi. Of, am fost pedepsiti prin interzicerea parasirii sufrageriei si
zona apropiata acesteia pentru urmatoarele trei zile pentru ca Alice, Rosalie si Bella sa termine de finalizat
planurile de nunta. Mi-am dat ochii peste cap.
-Pedepsiti prin celibatar, a adaugat Emmett ranjind. Te rog, Edward nu ne face asta. Tu stii ca Bella nu va tine
prea mult cont de regula asta dar celelalte fete o vor face. Am marait la toti trei, apoi am oftat, mi-am

aruncat mainile in sus a exasperare si m-am prabusit inapoi pe canapea. Din ce am putut aduna din gandurile lor,
asta era facatura de-a lui Alice, care tradus intr-un mod mai lejer, insemna ca indiferent ce as face, sub nicio
forma nu o voi auzi pe Bella pana in ziua cand nu ne vom uni ca sot si sotie.
Zambetul larg si prostesc care mi s-a intins pe fata a fost de ajuns sa il arunce pe Emmett din nou in hohote de
ras, toate grijile lui dizolvandu-se.
-Edward, la ce dracu te poti gandi de te face sa zambeti ca un prost?
-Bella. Nu stiu de ce exact i-am raspuns. Nu i-am raspuns la intrebarile lui stupide de peste zece ani. La naiba!
Acum o vom lua de la capat.
-Ooooh. Si imediat se gandea la Rosalie, in moduri mult mai grafice decat mi-am permis eu vreodata sa ma
gandesc la Bella. Am aruncat cu o perna in fratele meu mai mare si prost cand gandurile lui m-au asaltat. Am
tipat la el.
-Oh, Dumnezeule. Emmett, tine-ti gandurile alea pentru tine pervers idiot ce esti. Emmett doar a ras mai tare,
vibratiile din rasul lui aproape cutremurau casa.
-Pai, stii ca oricum tu ai facut lucruri foarte rele cu Bella, a concluzionat Emmett facand cu ochiul. Jasper si-a
dat ochii peste cap iar Emmett a continuat.
-Trebuie sa fi facut, altfel Alice nu ar fi trebuit sa modifice rochia de mireasa.
-Emmett, am marait amenintator.
A ras si m-a lovit cu palma pe spate.
-Relaxeaza-te frate. Stiu ca tu esti prea naiv ca sa faci ceva aventuros. As putea sa pun pariu ca tot ce ai facut cu
Bella a fost sa
-Gata.
Am marait, sarind in picioare, ma simteam cam aiurea cu porcaria aia de gips pe care inca o aveam la picior, lam apucat pe Emmett cu mana buna si m-am uitat fix in ochii lui cu furie arzand in ochii mei. Amuzamentul lui
Emmett crestea in loc sa dispara la maraielile care ieseau din pieptul meu. Carlisle incerca sa fie baiatul bun
tacand din gura dar gandurile lui erau atat de amuzate ca era innebunitor. Am tipat maraind.
-E timpul ca fratele mai mare sa ma lase in pace. Rasul lui Emmett umbla prin toata casa. Carlisle si Jasper nu au
mai putut sa se abtina si au izbucnit si ei in ras iar eu m-am prabusit din nou pe canapea oftand.
DPDV Bella
-Cum adica nu am voie sa-l vad pe Edward trei zile intregi? Am cerut explicatii iar ochii mei stralucitori
implorau in timp ce ma uitam cand la mama, cand la Esme, cand la Alice si chiar Rosalie, care venise cu doar
cateva zile inainte de accidentul lui Edward. Era mai placuta acum, cu toata treaba asta cu sarcina si chiar imi
zambea timid cand si cand. Imi dadeam seama ca inca era suparata, dar cel putin amandoua ne dadeam silinta.
-Desigur ca nu-l poti vedea pe Edward, mi-a spus Alice dandu-si ochii peste cap. Mi-am incrucisat bratele pe
piept. Burtica crestea din ce in ce mai mult cu fiecare zi care trecea si se vedea foarte bine prin tricoul cu care ma
imbracase Alice. Era indeajuns sa ma faca sa zambesc, chiar daca nu-mi voi putea vedea iubirea vietii mele
pentru urmatoarele saptezeci si doua de ore.
-Stii ca Edward trebuie sa ii spuna Ariannei noapte buna in fiecare noapte altfel se enerveaza fara limite? Am
intrebat intepenind.
-Awwww, a spus Alice zambind pana la urechi si si-a lipit urechea de burtica mea. Am zambit. Asta e atat de
dragutdar tot nu poti sa-l vezi pe Edward. Mi-am dat ochii peste cap.
-Alice, lasa-ma sa-l vad pe Edward. ACUM.
-Nu.
-De ce nu?
-Pentru ca traditia
-Spune ca mirele nu poate vedea mireasa in ziua nuntii nu cu trei zile inainte. Si sa ma ajute Dumnezeu daca tu
ai de gand sa te joci cu mine ca cu o papusa Barbie cu trei zile inainte de nunta mea, iti jur, Alice ca voi da frau
liber tuturor hormonilor mei de femeie insarcinata asupra ta. Am tipat si imi roteam ochii atat de tare ca
ma dureau. Alice a parut putin speriata, ceva ce ulterior crezusem imposibil pentru o femeie vampir. Am zambit
la noua descoperire.
-Tot nu-l vezi, a bombanit si s-a lasat sa cada pe pat alaturi de Esme si de propria mea mama. Rosalie statea intrun colt zambind un pic la iesirea mea.

-Alice, am spus implorand-o. Tu stii ca nu pot sa dorm noaptea daca nu e cu mine. Mi-am fortat lacrimile sa se
nasca in ochii mei dar nu. Trebuia sa intervina mama.
-Hai Bella, draga mea.va fi bine. Doar dormi fara el tot timpul. M-a sarutat pe frunte si mi-a zambit amuzata.
Nu exagera, draga mea. Toti vampirii isi reprimau valuri de rasete isterice, toata lumea in afara de mama mea
stia ca chiar si atunci cand nu imi petreceam noaptea aici, ceva ce devenea din ce ince mai rar odata
cu apropierea nuntii, Edward se furisa pe fereastra mea si ma tinea in brate tandru si gentil asa cum o facea si
aici. Nu dormisem fara el mai mult de doua luni, si nici nu vroiam. Niciodata. Lacrimile mele erau reale de
data asta.
-Il vreau pe Edward, m-am plans suspinand. Esme a venit repede sa ma faca sa ma simt mai bine, si nu mi-am
putut reprima rasul care izbucni odata cu lacrimile, nu-mi dadeam seama ce simt mai exact. In acelasi timp in
care ma simteam atat de prost ca plangeam pentru un lucru atat de simplu, dar gandul ca dorm fara
Edward pentru trei nopti intregi era insuportabil.
-Oh Bella, draga mea totul o sa fie bine. Daca il cunosc pe Edward si il cunosc, mi-a zambit cand mi-a spus
cuvintele incet, mana ei ma mangaia pe umar si m-a sarutat pe frunte. Atunci va gasi o modalitate sa fie cu tine
inainte de amurg.
Cateva ore mai tarziu
Am invatat repede ca nu trebuie sa fiu impotriva lui Esme, ca si impotriva lui Alice. Cand soarele aluneca incet
in spatele norilor, m-am ghemuit in patul mare, comfortabil si minunat al lui Edward. Ii era interzis sa intre in
propria lui camera pana la noi ordine, dar cel putin mie imi era permis. Cu mireasma lui plutind in aer si in patul
in care dormea cu mine in fiecare noapte, probabil voi reusi sa dorm cateva ore. Apoi, l-am auzit. Vocea lui era
ca o soapta in vant, inceata aproape neauzita. Dar frumoasa cum numai exista alta.
-Bella. Zambetul care mi s-a intins pe buze era magnific. Ochii imi sclipeau cand m-am intors sa ma uit la el.
-Edward, am spus dintr-o suflare. A zambit si el si s-a intins langa mine pe pat si m-a luat in brate.
-Stai cu mine? Am soptit ingropandu-mi capul in pieptul lui, rasul lui incet i-a cutremurat intreg trupul rece si
tare. Eu doar m-am lipit mai tare de el, de barbatul pe care il iubeam mai mult decat orice. A dat din cap
ca raspuns si m-a sarutat pe frunte tandru.
-Pentru totdeauna. Dar apoi a adaugat rasul cutremurandu-i corpul inca o data. Sau cel putin pana ce Alice vine
si ma taraie cu forta de aici. A incremenit la gandul ca Alice il va forta sa plece si eu nu mi-am putut opri rasul.
Dar Edward devenea din ce in ce mai serios si incremenit iar eu il priveam cu curiozitate. A oftat si m-a sarutat
pe frunte.
-Jasper a simtit schimbarea ta brusca, de fericire si Alice stie ca sunt aici, spune ca am treizeci de secunde pana
ma rupe in bucati. A ras.
-Edward, eu cred ca e serioasa, am spus muscandu-mi buza ingrijorata. A ras mai tare si mi-a soptit.
-Stiu. Apoi s-a intins in jos incet, degetele ii dansau pe bratele mele pana au intrat pe sub tricoul meu. Am zambit
in timp ce mana lui, intotdeuna tare si rece dar intr-un fel moale, imi mangaia umflatura de sarcina. Buzele lui au
urmat calea degetelor si gentil, tandru si usor pe pielea burticii mele.
-Noapte buna, dulcea mea Arianna, a soptit si mi-a sarutat burtica inca o data. M-am lipit de el cand buzele lui
le-au intalnit pe ale mele, nu aveam decat cateva secunde impreuna si planuiam sa le folosesc cu intelepciune. Si
noapte buna, Bella, singura mea dragoste.
-Noapte buna, Edward, am spus zambind cand el disparuse din pat. Am simtit cum mainile mari si reci m-au
invelit si m-a sarutat inca o data pe frunte.
-Te iubesc.
-Si eu te iubesc, Bella. Mi-a soptit si apoi disparuse. Am zambit in intuneric.
DPDV Edward
-Edward de ce zambesti? Dar n-am raspuns. In schimb, m-am concentrat si mai tare si am ascultat mai intens ca
niciodata. Nu ascultam ganduri de data asta. Nu, in schimb o ascultam pe Bella si Alice si Renee discutand sus.
-Alice nu se va potrivi, a spus Bella oftand si vocea ei a trecut peste mine ca un dus rece.
-Ba da, se va potrivi.
-Sunt prea grasa. A fost liniste cateva secunde si stiam ca Alice se gandea ce sa spuna, o va supara pe Bella fiind
de acord cu ea sau o va supara continuand sa se contrazica cu ea? Intr-un final, vorbaria a continuat si Jasper
asculta si el. Emmett inca nu-si daduse seama ce faceam noi.
-Oh, Bella esti superba. A spus Renee cu o voce incantata si fericita.

-Mama, arat ca o balena.

-Arati ca o balena frumoasa!
Carlisle zambea la comentariul cu balena, si atunci mi-am dat seama ca vom face asta destul de des de acum
incolo. Le vom asculta pe fete. Noi eram baieti, la urma urmei si tot ce trebuia sa facem noi era sa stam degeaba
in timp ce doamnele o luau razna finalizand ultimele detalii de nunta. Alice desigur ca putea sa aseze scaunele in
curte, si florile si altarul si intreg ringul de dans in mai putin de o ora, daca isi folosea viteza de vampir. Dar
rochiile si machiajul si incantarea si fericirea si discutia mama-fiica-cea mai buna prietena-soacra nu puteau fi
grabite. Am zambit cand am auzit urmatoarele cuvinte ale Bellei, incete si multumite si fericite.
-Isabella Marie Cullen are si un inel frumos. Incantarea si fericirea mea era molipsitoare cu Jasper in
camera. Dar imi puteam simti zambetul, si puteam vedea zambetul de pe fetele celorlalti din familia mea.
Nu puteam astepta pana ce Bella va fi oficial Bella mea, sotia mea, Doamna Isabella Marie Cullen.
Da-i incolo pe blestematii de Volturi momentul asta, acum urmatoarele cateva zile erau despre mine si Bella, si
dragostea noastra. Nu imi pasa de viitorul mai indepartat. Deocamdata, tot ce simteam era fericire si iubire. Nu
simteam nimic altceva, eram imun la orice, infara de ea.
DPDV Bella
-Nu ma mai tin de promisiunea pe care i-am facut-o lui Edward, am spus tare uitandu-ma la fata cu parul scurt
din fata mea cat de urat puteam eu, parea neimpresionata, dar amuzata in timp ce continua sa imi stranga parul
intr-o dezordine eleganta in varful capului. Am incremenit cand mi-am vazut privirea in oglinda si Alice continua
sa scuture din cap amuzata.
-Promisiune facuta lui Edward? M-a chestionat ea in timp ce-si musca buza impotriva valului de ras ce ameninta
sa ii alunece pe buze.
-Da promiune facuta lui. Lasa-ma sa-l vad Alice altfel, iti jur ca ma voi impiedica intentionat cand merg la altar.
-Va permit doua minute si jumatate noaptea ce vrei mai mult de atat!? M-a intrebat amuzata si nevenindu-i sa
creada ce pretentii aveam privindu-ma prin reflexia din oglinda. Si sa nu indraznesti sa te impiedici intentionat.
Planuiesc nunta asta de doua luni. Te rog, Bella. Nu-mi fa asta.
-Atunci lasa-ma sa-l vad pe Edward. Am provocat-o uitandu-ma fix in ochi inedumeriti si speriati ai lui Alice si
incrucisandu-mi bratele la piept. Stia la fel ca si mine ca ma puteam impiedica daca vreau si ea nu m-ar putea
opri. Nu. Charlie ma conducea la altar si nu era de prea mare ajutor. De fapt as putea termina tragandu-l si pe el
jos. Alice a oftat a infrangere.
-Cinci minute Bella. CINCI. Atat. Nimic mai mult si nu te plange.
-Yaaaay, am tipat si m-am lansat de pe scaun pe usa dormitorului inainte ca ea sa reactioneze. Nu-mi pasa ca
purtam pantaloni scurti si un maieu scurt, ceva ce n-as fi purtat niciodata in preajma lui Jasper, Emmett si
Carlisle care erau sigur unde era si Edward si nici nu-mi pasa ca parul meu era pe jumatate terminat, coada
eleganta se desfacea cu fiecare saritura pe care o faceam pe scari. Imi pasa doar sa il vad pe el, ochiilui frumosi
si sa ma tina in bratele lui reci si comfortabile.
-In sufragerie, Bella, a spus Alice cu un zambet scurt si m-a redirectionat pe drumul bun. Nu am putut opri
ranjetul care crestea cand am intrat in camera. Ochii nostri s-au intalnit si el nu a mai respirat. Am zambit.
DPDV Edward
Cand am vazut-o sarind pe scari, respiratia mi s-a oprit in gat iar ochii mi s-au marit surprinsi. Nu am putut
opri zambetul ce mi-a aparut pe buze, iar daca ochii ei straluceau de fericire cu un ranjet ce ar fi luminat
stadionul din L.A.
-Edward, a cantat si s-a aruncat in poala mea. Automat mi-am pus bratele in jurul ei.
-Bella? Am spus dintr-o suflare si am observat ca eram singuri, toate lumea disparuse cu zambete pe fata.
-Edward, a spus din nou si si-a ingropat fata in umarul meu. Mi-am lipit capul de pieptul ei ascultandu-i inima si
pe-a Ariannei desigur. Am zambit. Chiar si fara cuvinte, chiar si fara sa ne privim, Bella si eu impartaseam cel
mai frumos moment din cele cateva pretioase care ne erau permise pana in ziua cand va deveni a mea si doar a
mea.
-Te iubesc Bella.
-Mmmm, si eu te iubesc, Edward. Mi-a soptit cu vocea ei dulce. M-am tras din imbratisare si m-am uitat in ochii
ei maro minunati si calzi. Mi-a zambit si eu ma jucamcu o suvita de par.

-Nu-mi place sa stau departe de tine, am soptit intr-un final si mi-am presat buzelede ale ei. Ma innebuneste sa
nu pot sa te tin in brate noaptea, si sa nu te vad in fiecares ecunda din fiecare zi. Lacrimi se nasteau in ochii ei si
am strivit-o in bratele mele.
-Cat mai e? a intrebat cu vocea joasa.
-Saisprezece ore, treisprezece minute si treizeci si cinci de secunde, am raspuns si ea a ras.
-Ai numarat a? Am zambit rusinat si am strans-o mai tare, Stiam ca cele doua minute si jumatate din seara asta
vor fi ultimele dinainte de nunta. Cand am strans-o in brate si i-am soptit un noapte buna plin de iubire celor mai
importante doua persoane din viata mea, stiam ca las o parte din mine la ea.
-Te iubesc atat de mult Bella, am spus mirosind aroma ei minunata si dulce. Mai mult decat orice. Vom trece
peste asta, peste orice. Impreuna. A zambit si a dat din cap, ochii ei erau luminati de dragoste si de incredere.
-Impreuna.
DPDV Bella
O ora, optesprezece minute si nouapsrezece secunde pana la nunta, pana la momentul cand voi deveni sotia lui
Edward pentru eternitate. Si eu hiperventilam. Ochii imi erau mariti, inima mea batea foarte tare. Si se mai si
radea de mine. Asta nu prea ma ajuta.
-Oh, calmeaza-te Bella! Mi-a spus Alice, chicotind incet in timp ce continua sa-mi aseze parul elegant in varful
capului, lasase cateva suvite sa atarne pe fata mea palida. Vei naste copilul lui, si vei deveni un vampir pentru el,
si totusi o iei complet razna daca te mariti cu el?
-Alea sunt lucruri complet diferite, m-am plans eu, suspinand cand m-am intors sa ma uit la viitoarea mea sora.
Ea doar mi-a zambit si eram deodata bucuroasa ca eram doar noi doua. Mama mea, Esme si Rosalie s-au dus sami aduca rochia de mireasa. Rochia mea. O, Doamne.
-Alice, nu pot face asta, m-am plans mai tare fortand lacrimile de frica sa se duca inapoi, Alice s-a asezat
langa mine cu ochii incarcati de grija si amuzament.
-Bella
M-a luat in brate, si m-a tinut asa pana am reusit sa imi incetinesc bataile inimii si sa-mi calmez respiratia. Inca
eram in aceeasi pozitie cand Esme a intrat, tinand rochia cu atentie. Rosalie si Renee erau in spatele ei.
-Emotii inainte de nunta? A intrebat mama mea, glumind si s-a asezat langa mine, m-am intins catre ea si m-a
luat in brate iar Alice s-a ridicat sa o ajute pe mama ei sa aranjeze rochia.
-Mama, il iubesc atat de mult.
Dar mi-e frica. Renee a ras incet si ma mangaia pe spate.
-Si voi arata ca o balena in pozele de nunta, am adaugat. Toata lumea din camera a bufnit intr-un ras vesel si eu
m-am alaturat lor. Cand radeam, ma uitam in jurul meu in camera si imi doream mai mult ca orice sa nu fiu
nevoita sa o parasesc pe mama, sa nu ii spun la revedere in seara asta pentru totdeauna. Dar cand am privit ochii
bucurosi si incantati ai lui Alice, Rosalie si Esme stiam ca si castigam pe de alta parte, atat de mult. Castigam o
familie intreaga, si castigam eternitatea alaturi de iubirea vietii mele. Si stiam ca imi doream mult prea mult
sa plec, sau sa ma sperii si sa dau inapoi. Am zambit ochilor care ma priveau.
-Sunt pregatita.
DPDV Edward
-Nu sunt pregatit pentru asta! Emmett a ras tare si Jasper a oftat inainte sa cada, obosit de emotiile mele
salbatice, pe scaun langa mine.
-Esti mult mai pregatit decat crezi tu ca esti, mi-a spus Carlisle, zambind putin cand mi-am strans din nou
cravata. Stiam, ca daca as fi avut nevoie sa respir as fi fost mort de peste o ora din cauza sufocarii mele repetate.
-Nu stiu daca pot sa-i fac asta, am murmurat uitandu-ma oriunde in alta parte decat in ochii curiosi ai familiei
mele cand am soptit: Dupa seara asta, Bella va trebui sa spuna la revedere tuturor oamenilor pe care ea ii iubeste.
-Nu tuturor, mi-a amintit Carlisle intinzandu-se sa-mi mai desfaca cravata. Va spune la revedere mamei si tatalui
ei, dar castiga o familie intreaga, si castiga eternitatea alaturi de tine. Am permis unui zambet micut sa
treaca peste buzele mele cand mi-am imaginat vesnicia cu Bella, era tot ce imi puteam dori. Eu as renunta la tot
ca sa stau cu ea.
-Eternitatea, am inceput, zambind cand Carlisle s-a mai intins inca o data sa-mi aseze cravata mai lejer. Sunt o
creatura prea egoista sa dau acuma inapoi. O iubesc prea mult sa vreau sa-i iau viata, dar in acelasi timp cu
fiecare fibra a existentei mele, o vreau langa mine pentru eternitate. Nu vreau sa o parasesc niciodata, nici macar
pentru osecunda.

-Atunci nu o face. Am zambit si am dat din cap. M-am intors sa-l privesc pe barbatul pe care il iubeam ca pe un
tata de atatia ani. Zambetul lui il oglindea pe al meu, si nu puteam tine infrau sentimentele ce ieseau la iveala.
Apoi, urmatoarele cuvinte ale lui Carlisle au spalat nervozitatea, ingrijorarea,toate emotiile au fost sterse de
prezenta lui Jasper.
-E timpul, Edward.
Capitolul 19 - Ziua nuntii
DPDV Bella
Stateam in fata oglinzii privind persoana care nu eram eu, nu puteam sa fiu eu. Reflexia care ma privea
inapoi era frumoasa, pur si simplu, frumoasa. Dar mica umflatura de sarcina care se vedea prin rochia de mireasa
lunga m-a asigurat ca eu eram mireasa rusinata si frumoasa. Era greu de imaginat, serios.
-Nu mai plange, strici machiajul, mi-a soptit Alice, iar vocea ei nu a putut ascunde emotiile pe care le avea si ea.
Am dat usor din cap si mi-am sters lacrimile care alunecau incet pe obrajii mei palizi. Puteam auzi muzica,
cantecul meu de leagan, se auzea de afara si un zambet si-a facut loc pe buzele mele moi si roz. Si desi
refuzasem rujul rosu, trebuia sa o las pe Alice sa-mi faca restul machiajului, o tenta usoara de rosu in obraji,
putin rimel, si parul meu care era strans in mijlocul capului, cu bucle coborand incet in jurul fetei mele mici
si palide. Am zambit.
-Multumesc, Alice. Pentru tot. Cand m-am intors sa ma uit la ea, am realizat ca si ea ar fi plans daca ar fi putut.
In ochii ei nu era altceva decat dragoste, multa dragoste pentru mine. Am cuprins-o cu bratele si ea m-a
imbratisat inapoi usor.
-Cu placere, Bella. Doar ce-i mai bun pentru sora mea. Am ras amandoua si mi-am sters ultima lacrima de
pe obraz, Alice m-a strans de mana. Am dat din cap si am tras aer adanc in piept inainte sa ma intorc sa-l vad pe
tatal meu care statea in prag, cu ochii mariti cu plini de lacrimi de fericire.
-Bela.esti frumoasa, mi-a soptit, zambind si a inaintat sa ma ia de mana. M-a sarutat pe obraz si am iesit
din cort catre altar, ultimul loc unde tatal meu ma va conduce. De acum inainte, Edward ma va lua de mana si ma
va conduce inainte. Dar acum, in acest moment eram fetita lui din nou. Cand am iesit, soarele apunea. Era
amurg. Zambetul mi-a crescut incet.
-Te iubesc taticule.
-Pai si eu te iubesc Bells, mi-a soptit si el cu vocea groasa de emotii reprimate. Am zambit si l-am sarutat pe
obraz.
Apoi am putut sa vad totul. Am vazut scaunele, asezate cu grija, nici unul nu era deranjat de la locul lui, si l-am
vazut pe Emmett la altar, imbracat in costum cu un zambet nervos pe buze. Am putut vedea restul familiei mele,
Esme, Rosalie, Jasper, Renee si Phil si mi-am putut vedea si prietenii, Ben, Angela, Mike si Jessica. Am putut sa
o vad pe Alice, domnisoara mea de onoare care deja statea langa altar si Charlie ma tinea de mana. Am putut
vedea milioanele de lumanari, asezate cu atentie pentru un efect frumos si care-ti taia respiratia in jurul altarului
si in jurul ultimului lucru pe care il vedeau ochii mei acum: Edward cu Carlisle langa el. Iubirea vietii mele
statea acolo cu cel mai larg si mai fericit zambet pe care l-am vazut vreodata pe buzele lui reci si tari. Era
imbracat intr-un costum negru care se potrivea cu pielea lui palida si frumoasa. Ochii lui aurii i-au intalnit pe ai
mei si in momentul in care i-am intalnit privirea nu am mai putut vedea, auzi, concentra sau face orice altceva.
El era totul. Am mers incet pe covorul moale si rosu pe care Alice il puse si apoi eram acolo. Eram langa el,
tinandu-l de mana si privindu-l in ochi. Si nu mi-as dori niciodata sa fiu in alta parte.
DPDV Edward
Priveam, asteptam. Nu mai dureaza decat cateva momente pana ea va fi in fata mea si ma va tine de mana.
Ascultam muzica, cantecul de leagan al Bellei se auzea in jurul nostru in timp ce eu asteptam. Si apoi ea venea
spre mine. Cand am vazut prima data, inima mi-a batut odata, nu puteam respira uitandu-ma in ochii mei, era
cea mai frumoasa fiinta pe care ochii mei au privit-o vreodata. Iti taia respiratia, era uimitoare. Inca era destul de
dificil de crezut cum putea cineva ca ea sa ma iubeasca. Carlisle, tatal meu, statea langa mine cu buzele curbate
intr-un zambet si s-a intors si el sa o priveasca pe Bella, femeia pe care el o considera deja fiica lui.
-Frumoasa, am soptit prea incet ca cineva in afara de Carlisle sa auda, el doar a dat incet din cap iar ea mergea,
incet si gratios, spre mine cu ochii fixati in ochii mei, si iubirea ei stralucea doar pentru mine. Apoi, era langa
mine, si Charlie i-a asezat mana moale si mica in mana mea, soptind, vocea si gandurile lui tradau emotiile pe
care incerca din greu sa le ascunda.

-Sa ai grija de fetita mea.

-Pana la sfarsitul vietii, i-am zambit inapoi si el nu putea sa se indoiasca de mine, adevarul exista in fiecare
cuvant al meu. Emmett vorbea incet, si eu aproape ca n-am auzit nimic. M-am aplecat mai aproape de Bella si
am soptit incet:
-Esti atat de frumoasa, iar zambetul meu a crescut cand obrajii i s-au inrosit.
DPDV Bella
Cand a soptit cuvintele acelea dulci, inima mi-a luat-o la goana si sangele mi-a inrosit obrajii. Nu ma puteam
uita nicaieri, ma captiva si ma tinea , pentru totdeauna.
Nu vedeam altceva in afara de el, si nu mi-am dat seama ca era timpul sa nespunem juramintele pe care noi le
scrisesem pana ce vocea calda a lui Edward nu a spart sirul gandurilor mele.
-Bella, inainte sa te cunosc viata mea era ca un cer fara stele. Cand tu ai aparut, noaptea fara stele a izbucnit intrun stralucitoar cer. Cand te-am parasit, eram ca o scoica goala, nu aveam niciun motiv sa traiesc. Cand ai venit la
mine, si te-am tinut in brate dupa mult timp, am fost orbit de lumina aceea si de iubirea ta pentru mine. Inca mai
simt ca nu sunt destul de bun pentru tine, desi tu insisti in fiecare zi ca eu sunt tot ce ai tu nevoie. A facut o pauza
si mi-am dat seama ca plangeam din nou cand s-a intins si mi-asters usor lacrimile.
-Isabella Marie Swan, odata cu acest inel iti daruiesc inima mea, sufletul meu si dragostea mea. Iti promit sa te
pretuiesc si sa te respect pentru restul eternitatii. A pus inelul mamei sale, care insemna atat de mult pentru el
pe degetul meu si eu am eliberat inca un suspin. Mi-a zambit si mi-a strans mana mai tare. Era randul meu .Am
tras aer in piept si am inceput sa vorbesc, vocea mea era joasa dar eram sigura catoata lumea va auzi.
-Edward inainte sa te intalnesc eram in viata dar nu traiam.
Dar apoi, m-am trezit ca ma indragosteam incet de tine. Pentru mine esti ingerul meu personal, cineva care ma
va iubi si sustine pentru totdeauna. Cand ai plecat, m-am rupt intr-un milion de bucati. Nu vroiam sa traiesc fara
tine, eram ca si tine o scoica goala. Apoi te-ai intors si mi-ai spus ca ma iubesti. Era ca un vis, prea frumos ca sa
fie adevarat. Te iubesc, acum pentru totdeauna. Am facut o pauza si am respirat din nou, iar plangeam, lacrimile
neascultatoare alunecau incet pe obraji. Apoi mi-am ridicat capul si l-am privit din nou in ochi.
-Edward Anthony Cullen, odata cu acest inel, iti daruiesc inima mea, sufletul meu si dragostea mea. Iti promit sa
te iubesc si sa te respect pentru restul eternitatii. I-am pus inelul, simplu dar elegant pe care tatal sau il purtase, si
l-am privit din nou in ochi. Erau de un aur lichid, plini de emotii ca inima mea a inceput sa bata si mai tare in
piept. Emmett si-a curatat gatul si a vorbit din nou, cu un zambet jucaus pe buze.
-Are cineva ceva de obiectat in legatura cu uniunea dintre Isabella Marie Swan si Edward Anthony Cullen? A
urmat o pauza si in timp ce Edward ma strangea usor de mana ochii lui erau atat de intensi ca imi simteam
genunchii inmuindu-se. Dar cuvintele care au urmat aproape m-au facut sa cad din picioare. Doar bratele
puternice ale lui Edward ma sustineau odata ce usurarea imi trecea prin corp.
-Daca nu exista nicio obiectie, prin puterea cu care am fost investit, va declar sot si sotie. Poti saruta mireasa.
Apoi Edward m-a tras in bratele lui si si-a apasat buzele de ale mele, sarutul era mult mai puternic decat multe
altele pe care mi le-a dat dar eu nu aveam de gand sa ma plang. L-am sarutat si eu, capul parca imi era desprins
de corp cand si-a impins limba, tare, rece dar totodata moale printre buzele mele calde. Ii simteam respiratia rece
pe buze si n-am mai respirat, eram intoxicata de gustul lui, de mirosul lui. Edward s-a tras inapoi, iubirea
stralucea in ochii lui minunati si si-a lipit fruntea de a mea. Degetele lui se plimbau pe obrazul meu si mi-a
soptit.
-Respira, Bella.
Am tras aer adanc in piept si ma uitam in ochii barbatului pe care il iubeam mai mult decat orice, imi auzeam
familia in spatele meu razand fericita si aplaudand.
-Te iubesc, mi-a soptit si m-a luat in brate. L-am vazut ca prin ceata pe Emmett care era foarte mandru de el si
Carlisle radea langa noi, dar mi-am intors ochii pe el si nu i-am spus decat
-Eu te iubesc mai mult.
-Asta nu e posibil. Si lumea mea era perfecta.
DPDV Edward
Soarele apusese si ploaia incepuse in sfarsit sa cada. Cand apa s-a atins de obrajii nostri, toata lumea a fugit
inauntru razand fericita si uda pana la piele inainte sa intre pe usa. Dar acum dupa ce am dansat si am cantat
sub stele, era timpul sa spunem la revedere, pentru necunoscatori ca Charlie si Renee, asta va fi ultima data. Am

vazut-o pe Bella atat de fericita, atat de uimitor de frumoasa langa mine, muscandu-si buza cand a realizat ca e
momentul sa plecam din Forks pentru totdeauna.
-Nu stiu daca pot sa fac asta, a soptit ea lasandu-si capul pe pieptul meu si inspirand aer pe saturate. Am
imbratisat-o.
-Trebuie, i-am spus simplu si am sarutat-o pe frunte si mi-am pus un brat in jurul taliei ei. A dat din cap, m-a luat
de mana incet si ne-am indreptat spre parintii ei. Ei vorbeau si radeau cu Esme si cu Carlisle si isi luau hainele
din cuier. Erau ultimii care plecau, cu exceptia familiei mele.
-Mama, tata? A soptit Bella si apoi erau singuri, familia mea plecase din camera dandu-ne cateva momente
pentru a ne lua un ramas bun dorit. Charlie a zambit la Bella, apoi mie. Vocea ii era groasa de atatea emotii
reprimate cand si-a tras fata intr-o imbratisare ce ar fi rupt oasele.
-Fii fericita Bella, a soptit. Si multumesc ca m-ai lasat sa te conduc la altar. Bella nu-si putea opri lacrimile cand
Charlie i-a dat drumul si Renee a invaluit-o intr-o imbratisare calda si plina de iubire. Eu stateam in spate, cu un
zambet mic pe buze in timp ce ma uitam la mica familie, pentru Charlie si Renee era un ramas-bun pentru cateva
zile. Pentru Bella, dulcea, inocenta si suparata Bella era un ramas-bun pentru totdeauna.
-Ne vedem in curand, draga mea. A spus Rene si stiam ca aici se termina autocontrolul Bellei. A inceput sa
suspine si am inaintat, prea repede, sa o iau in brate.
-Pa-pa, a soptit cu vocea care iti rupea inima, copilaroasa si-a imbratisat intai mama si apoi tatal intr-o
imbratisare tandra si finala. Si apoi ei au plecat. Si Bella plangea din nou. Cu grija, mi-am pus bratele in jurul ei.
Am miscat-o incet in locul nostru si doar o tineam asa. Nu stiu cat timp am stat asa, dar sincer nu-mi pasa. O
tineam aproape de mine, si o leganam inainte si inapoi si ii sopteam in ureche pana s-a calmat. Un ras micut i-a
scapat printre buze si m-am uitat in ochii ei tristi, iar ea isi stergea lacrimile.
-Imi pare rau, a soptit muscandu-si limba. Nu ar trebui sa plang asa in noaptea nuntii. Mi-am scuturat capul si am
sarutat-o pe frunte.
-Nu-ti cere scuze, iubito, am spus cu ochii mei aurii plini de dragoste intalnindu-i pe ai ei.
-Sa nu-ti ceri niciodata iertare pentru asa ceva. Mie nu-mi pasa ce zi e, sau ce se intampla nu trebuie sa iti ceri
iertare pentru ceva ce te raneste. A dat din cap si si-a lasat iar capul pe pieptul meu. Inca o mai leganam cand
Carlisle a intrat in camera. Si el avea fata plina de durere si inima ii era franta pentru durerea Bellei. A vorbit
incet sperand sa nu o supere.
-E aproape timpul. Am dat din cap si m-am ridicat cu Bella in bratele mele. S-a uitat la mine i-am zambit inainte
sa o sarut pe frunte. Am urcat scarile, foarte atent cu iubirea vietii mele, acum sotia mea, in bratele mele si cu
copilul pe care ea il purta in pantece.
-E timpul sa plecam? A intrebat zambind timid cand eu am asezat-o pe pat. Am aprobat si am luat o geanta din
dulap. Stiam ca nu vom avea nevoie de multe, Bella avea haine putine care s-ar potrivi odata cu inaintarea
sarcinii si stiam ca odata ce Alice va fi cu noi cumparaturile vor fi obligatorii. Am zambit. Asta a adus un nou
gand, oare ne vor urma? Familia mea? Sau vom fi singuri in Italia? Aproape ca imi doream sa fim singuri dar in
acelasi timp vroiam pe cineva acolo cu noi, ca Bella sa aibe pe cineva langa ea in orice moment.
-Va fi cald in Italia? M-a intrebat Bella, gandurile ei se pare ca erau concentrate pe acelasi subiect ca ale mele,
viitorul nostru.
-Vara, de obicei. Dar din moment ce e toamna ar trebui sa fie mai inourat, i-am raspuns. Nu cred ca vom avea o
problema.
-Oh. A tacut cateva momente iar eu impachetam cateva seturi de haine pentru amandoi, apoi am pus periutele de
dinti deasupra.
-Va trebui sa locuim cu ei? Adica in castel? M-a intrebat intr-un final, cu vocea speriata punandu-si mainile in
jurul genunchilor, incercand tot timpul asta sa nu sifoneze minunata ei rochie de mireasa. M-am asezat langa ea
si am luat-o iar in brate.
-Nu stiu sigur, iubito. Nu cred. Sunt destul de sigur ca Aro ne va permite sa inchiriem un apartament sau ceva de
genul. Atat timp cat suntem in orasul lui, unde ne poate supraveghea nu ar trebui sa il deranjeze. Asta a parut sa o
asigure intr-un fel. A dat din cap si un zambit i-a luminat fata si ochii. Am sarutat-o usor, dar pasional inainte
sa ma ridic din nou.
-E timpul sa plecam, iubito. Am spus luand-o de mana. Avem noaptea pentru noi maine Carlisle se va intalni
cu noi sa inscenam incendiul. Dar deocamdata, seara asta, e a noastra. Ideea asta se pare ca i-a placut, a zambit,
si am vazut fericire stralucind in ochii ei pentru prima data de cand isi luase la revedere de la parintii ei. Am luat

geanta in care impachetasem lucrurile noastre si am aruncat-o pe umar inainte sa o iau pe Bella de mana. Am
coborat usor pe scari.
DPDV Bella
In timp ce mergeam incet in josul scarilor cu Edward, am vazut intreaga noastra familie asteptand: Carlisle,
Esme, Alice, Jasper, Emmett si chiar Rosalie. Si ea imi zambea, mie. Un zambet real, fericit. Apoi, cand turul doi
de luat ramas-bun a inceput lacrimile au inceput sa curga pe obraji tacute. Esme a vorbit prima.
-Oh, Bella draga mea ne va fi dor de tine atat de mult. Mi-a spus sufocandu-ma intr-o imbratisare rece si
comfortabila si nu vroia sa-mi dea drumul. Si ea plangea incet, dar fara lacrimi. Corpul ii tremura de
intensitatea emotiilor.
-Nu te voi vedea maine? Am intrebat confuza cand mi-am sters lacrimile si m-am tras din imbratisarea ei. Esme
a scuturat din cap si m-a sarutat pe obraz.
-Nu, draga mea. Numai cu Carlisle va veti intalni maine. Si-a fortat un zambet pentru cuvintele ce au urmat. Nu
e nevoie de mai mult de doi vampiri pentru a porni un incendiu. Aveam de gand sa raspund, dar picioarele mele
au disparut dintr-o data de pe pamant cand Emmett m-a ridicat in bratele lui puternice pentru o imbratisare.
Trupul meu a zburat putin prin aer inainte ca sa ma lase jos si apoi a facut ceva ce n-a mai facut pana atunci, m-a
sarutat pe obraz incet si apoi mi-a ciufulit parul.
-Imi va fi dor de tine, Bella. De parca mi-as pierde sora mai mica si favorita. Nu am putut opri lacrimile care isi
facea drum pe obrajii mei cand mi-a zambit cald. Am fugit in bratele lui si l-am imbratisat, bratele mele mici
strangadu-i corpul solid incet.
-Si eu te iubesc, Emmett. Si tu esti fratele meu favorit. M-am tras din imbratisare su m-am indreptat spre Jasper
si spre Alice, il puteam vedea pe Edward langa mine imbratisandu-si mama si tatal, stiam ca e greu si pentru el.
-Fii sigura ca vin in vizita sa facem cumparaturi pentru copil. Mi-a soptit Alice inainte sa ma stranga in bratele ei
puternice si reci. Am lasat un ras mic si trist sa treaca de buze si Alice m-a sarutat si ea pe obraz. Asta era o
excursie de cumparaturi pe care o voi astepta cu nerabdare. Urmatorul, Jasper doar m-a tinut in brate cateva
momente emotiile lui m-au calmat si m-au inmuiat. Imi simteam grija si durerea topindu-se in prezenta lui si el
s-a tras din imbratisare iar zambetul lui m-a facut sa ma simt mai bine.
-Chiar ne va fi dor de tine, Bella, mi-a spus cu vocea lui muzicala si inceata. Ai adus atat de multe familiei
noastre ca acum sa le ei. Te iubim toti. Si apoi Rosalie a inaintat. Nu m-a imbratisat, sau sa ma sarute pe obraz,
dar a zambit iar asta era de ajuns.
-Ne vedem in curand, Bella. Si asta era de ajuns, indeajuns pentru mine, si indeajuns pentru ea si era de ajunsca
sa zambesc si eu.
-Gata? Soapta nu apartinea cuiva caruia ii spuneam la revedere, in schimb era vocea ingerul meu personal,
Edward. Am dat din cap si el mi-a sters lacrimile care inca atarnau pe genele mele.
Eram pe cale de a iesi pe usa, Edward in costum, eu in rochia de mireasa cand mi-am adus aminte ca uitasem
un lucru, un ramas-bun pe care uitasem sa-l spun din cauza linistii lui. Am zambit si mi-am tras mana din a lui
Edward inainte sa ma intorc si sa fug in bratele lui Carlisle, omul pe care il consider tatal meu. A chicotit la
actiunea mea impulsiva, dar m-a inconjurat cu bratele reci.
-La revedere, Bella. Ne vedem in curand. Am dat din cap si m-am tras din imbratisare si am fugit inapoi la
Edward. Iubirea vietii mele zambea tandru si dulce si ne-am indreptat spre locul ce va deveni casa noastra. Am
pasit spre noua mea viata.
Capitolul 20 - Infern
DPDV Edward
Bella adormise cu capul pe umarul meu la jumatatea drumului spre casa de pe plaja din California, nu ma
deranja, serios, trebuia sa ma gandesc la multe si linistea era binevenita. Stiam ca maine vietile noastre se vor
schimba din mai multe puncte de vedere. Nu puteam decat sa sper ca nu chiar toate vor fi intr-un sens rau. Ca,
intr-un mod miraculos, schimbarile astea in vietile noastre ne vor aduce si fericire si durere. Stiam ca va fi
dificil pentru Bella, dar si pentru mine. Iernile in Volterra, erau slava Domnului reci asa ca nu voi avea prea
multe probleme in timpul zilei. Limba ridica insa cateva bariere, eu vorbeam italiana dar Bella? Si
aranjamentele de locuinta vor fi dificile. Nu puteam decat sa sper ca Aro va avea aceeasi parere ca si mine, ca
atat timp cat vom fi in orasul lor vom fi mai usor de urmarit. Deoarece, mai mult decat orice imi doream ca
timpul petrecut in Italia sa fie cat mai normal, unde eram doar niste adolescenti care vor deveni parinti. Unde eu

abia ma descurcam cu serviciul si ma duceam si la colegiu, iar Bella invata sa fie mama. Nu vroiam ca timpul sa
se piarda in casa Volturi, nu vroiam asta pentru Bella, nu vroiam asta pentru copilul nostru. Am oftat adanc si
intepenisem, dar intepenirea mea s-a topit usor cand zambetul Bellei ajunse la mine. Mai aveam putin si
ajungeam. Si inca era noapte a nuntii, la urma urmei. M-am plesnit mintal. Poate ca eu n-am nevoie sa dorm
niciodata, dar ea are nevoie.
-Mmmm, Edward
Dar din tonul vocii ei, si felul cum mi-a respirat numele, stiam ca si gandurile ei erau centrate pe noaptea nuntii
noastre. Am respirat adanc, si incercam sa-mi amintesc cum trecusem de la gandurile sumbre la cum isi
petreceau insurateii noaptea nuntii. Am respirat cu usurinta cand am recunoscut drumul familiar si prafuit. Era in
dreapta strazii mici pavate, pe care conduceam eu acum si care ducea spre cabana mica in care eu si Bella ne
vom petrece prima noapte impreuna ca sot si sotie. Am zambit cand am luat curba pe drumul acela, iar Bella se
trezise din cauza pietrelor ce pocneau sub rotile masinii noastre.
-Mmm, Edward? A soptit cu vocea inceata si obosita s-a ridicat. Un cascat scapandu-i pe buzele ei moi. I-am
zambit si m-am intins dupa mana ei, apoi am sarutat-o usor pe frunte.
-Aproape am ajuns, iubito, i-am soptit inapoi nevrand sa vorbesc prea tare, mi-era teama sa nu stric linistea
perfecta ce ne inconjura din padure.
-Mmmm, a fost singurul raspuns pe care l-am primit. Zambetul era tot pe fata mea cand s-a intins iar si a
pus capul pe umarul meu.
-Ar trebui sa te culci din nou, i-am spus mangaindu-i umarul usor si o tineam aproape de mine conducand cu o
singura mana. Si-a scuturat capul si ochii ei mari de ciocolata straluceau cand privea copacii care treceau pe
langa noi. Se indepartau din ce in ce mai tare si mi-am dat seama ca nu eram decat la cativa kilometri departare
de cabana de pe plaja.
-Nu mai sunt obosita, a soptit intr-un final dar un cascat i-a scapat iarasi pe buze si am izbucnit amandoi in ras.
Nu, chiar, protesta ea in continuare zambind si isi plimba degetele in sus si in jos pe bratele mele. Un fior m-a
cutremurat. Am dormit. Alice mi-a spus ca e o ide foarte buna. S-a oprit si eu mi-am reprimat un ras. Las-o pe
baza lui Alice. Nici un cuvant nu s-a mai spus intre noi, Bella a stat in liniste, mangaindu-mi bratul cu degetele in
continuare si ii puteam simti respiratia calda prin tricoul alb cu nasturi pe care il purtam. Cand am ajuns la
cabana in sfarsit, ce era scaldata in lumina lunii si de apa marii, i-am deschis usa Bellei si apoi am luat-o in brate.
A chicotit cand am sarutat-o si am inceput sa fug, imposibil de repede pentru un om, spre usa de la cabana.
Cheile au fost scoase rapid si usa descuiata, apoi inchisa iar in doar cateva secunde.
-EdwardBella mi-a spus numele fericita, razand cand am leganat-o in aer de cateva ori inainte sa o trag
aproape de mine.
-Te iubesc, i-am soptit si am sarutat-o.
Ii eram recunoscator lui Alice pentru rochia de mireasa, frumoasa si blanda imbratisa orice curba a Bellei, era
simpla si comfortabila, si usor accesibila. Degetele mele usor au tras fermoarul in jos si rochia era cerc la
picioarele Bellei. O imbujorare minunata, rosie si calda, s-a intins pe obrajii ei. Am sarutat-o iar, si m-am tras
inapoi sa o privesc in ochi, ce erau stralucitori si plini de dragoste si de dorinta.
-Esti frumoasa Bella, am soptit si am ridicat-o in brate si am dus-o in dormitorul care imi apartinuse acum cativa
ani. Am lasat-o usor pe pat, si mainile mele mangaiau usor tot trupul ei, clavicula, pieptul, stomacul ei mic si
rotund, buzele.
-Edward, a spus dintr-o rasuflare, iar ochii au fluturat de cateva ori inainte sa se inchida in timp ce degetele ei,
mici si calde, imi desfaceau nasturii de la tricou. Am ajutat-o si tricoul meu a cazut pe podea indetectabil,
mainile ei calde imi mangaiau pielea rece si tare de pe piept, de pe stomac. Am luat o gura de aer agitata, maraita
care nu era necesara. Numele ei mi-a cazut pe buze, iar buzele ii sarutau gatul si pielea neteda de acolo, ea ofta si
cu degetele infipte in parul meu ma tinea aproape de ea.
-Porti prea multe, am marait printre dinti, buzele maturand sutienul moale si alb pe care il purta. Ea a ras.
-Spune cel ce inca isi poarta pantalonii. Erau jos intr-o milisecunda. Am zambit incitat cand m-am intins iar lang
ea.
-Fericita?
-Foarte. Dupa asta, totul s-a pierdut intr-o serie de gemete joase, maraieli si inspiratii de placere. Nu auzeam
altceva in afara de vocea ei, joasa si incarcata de nevoie si dorinta in timp ce eu imi plimbam mainile pe intreg
trupul ei cald si moale. Mi-a spus numele, apoi l-a strigat, cersind aer cand o aduceam la limita mereu, mereu

cum numai eu o facusem. Nu simteam altceva decat corpul ei sub al meu, si placerea pe care mi-o oferea ea cand
se misca sub mine. Si era minunat.
DPDV Bella
Cand m-am trezit, Edward nu era langa mine dar ii puteam auzi vocea joasa si calda cand vorbea la telefon,
incercand, cu siguranta sa nu ma trezeasca. Dar cand am cascat zgomotos s-a intors la mine si mi-a zambit.
Statea in partea cealalta a camerei, pe scaunul de langa geam, nu purta decat boxerii. Am zambit la amintirea
noptii trecute. A soptit un la revedere scurt, apoi l-a inchis a mers catre mine. Inainte sa clipesc odata, eram deja
in bratele lui.
-Cine era? am intrebat somnoroasa, frecandu-mi ochii in timp ce el imi invelea trupul mic cu patura, atunci am
realizat ca eram goala. Am rosit, iar el a ras si mi-a raspuns.
-Carlisle. Va fi aici in mai putin de o ora. Vreau sa mananci ceva si sa te imbraci. Nu m-am putut abtine, am
zambit larg si l-am intrebat.
-In ordinea asta? A ras si el si sunetul era frumos.
-Eu nu as obiecta. Buzele lui erau pe gatul meu iar eu nu am mai facut nimic pana ce el nu s-a retras si mi-a
soptit.
-Nu stiu cat de mult ar aprecia Carlisle privelistea daca ar ajunge aici mai devreme. Am ras din nou si am sarit
din pat si am mers prin camera la geanta pe care Edward o impachetase pentru noi. Ochii lui m-au urmarit cand
am luat un tricou, o pereche de jeans, lenjerie intima. M-a prins cand il priveam si a zambit. Am oftat si primul
lucru pe care l-am apucat, cred ca era sutienul de noaptea trecuta, l-am aruncat in el inainte sa intru in
baie pentru un moment uman.
-Nu te mai holba si fa-mi mancare, am spus incercand sa par enervata, dar n-am putut sterge zambetul de pe fata
mea sau din cuvintele mele. Dar apoi totul incepuse sa se prabuseasca iar, mi-am periat dintii incet, am oftat si
am incercat sa ma gandesc la noaptea trecuta, cand Edward incet si tandru a facut dragoste cu mine, in loc sa ma
gandesc la viitor, si la locul unde vom merge azi. Doar cateva ore de acum.
DPDV Edward
Carlisle o ajuta pe Bella sa urce in masina si eu ma plimbam nervos in afara cabanei. Mi-a trebuit mult control
sa ma abtin sa nu fug langa Bella, dar stiam ca nu pot. Stiam ca odata ce incepeam incendiul Carlisle trebuia sa
plece cu Bella iar eu trebuia sa raman in urma, incendiul va fi vazut rapid de sateni, iar eu trebuia sa par mahnit
cand imi dadeam seama ca sotia mea inca e inauntru. Mi-am inghitit nodul din gat. Nu mi-am dat seama pana
acum cat de greu o sa fie. Nu conta ca eu stiam ca Bella va fi la un hotel langa aeroport asteptandu-ma cu
Carlisle. Nu conta ca eu stiam ca ea va fi bine.
Voi suferi enorm cand va trebui sa ma prefac un vaduv, sa ma prefac ca sunt cineva care a pierdut intreaga
lume.
-E timpul. Vocea lui Carlisle mi-a rupt sirul gandurilor si eu am dat din cap mohorat.
In mana sa era o bricheta si o canistra de lichide extrem de inflamabile, dar totusi obisnuite. Amestecate, erau
combinatia oribila, combinatia mortala si explozibila. Casa era golita de tot ce era important, rochia de mireasa a
Bellei era impachetata cu grija, si toate pozele si valorile care erau din anii trecuti erau puse in camioneta.
-Nu stiu daca pot sa fac asta, am admis cu vocea mica, mainile strangadu-se in pumni langa corp. Carlisle mi-a
oferit un zambet mic si trist, si am putut simti mainile reci si tari pe umarul meu.
-Trebuie.
-De ce? Stiam de ce, doar ca trebuia sa mai aud odata. Aveam nevoie sa aud cuvintele din nou, cuvinte care ma
vor forta sa inteleg si sa fac ceea ce trebuia facut.
-Daca si tu va trebui sa mori, nu va fi nicio dovada ca erati amandoi in casa, Charlie si Renee nu vor renunta
niciodata la a o gasi pe Bella, sau pe tine. Trebuie sa faci asta, trebuie sa fie finalul. Vocea ii era moale si
intelegatoare .Am dat din cap.Ai grija de ea in locul meu, bine? am soptit si flacarile au luat nastere. Tineam bricheta si Carlisle tinea canistra
goala.
-Sigur. Nu-ti fa griji, nu va avea nicio grija. Un zambet fugar i-a aparut pe fata apoi disparuse. Masina se
indeparta cu viteza de mine, de casa in flacari, de durerea care acum crestea in mine.
-Bella! Nu, nu.... O Doamne nu-mi fa asta mie. NU! Nu, nu, nu, NU! BellaBellaaa! Stiam ca nu e real, stiam
ca strigatele mele chinuitoare ce umpleau aerul erau false, nu boceam dupa nimeni. Dar durerea ce crestea in

mine era adevarata. Cand tipam imi imaginam ca Bella chiar era plecata, ca ea murise, ca m-a parasit pentru
totdeauna.
-Bella! Si eram ingrozit. Oameni panicati incepusera sa inconjoare casa. Pompierii lucrau din greu sa stinga
flacarile. Un copil plangea, iar o femeie incerca cu disperare sa calmeze fetita. Un barbat, nu i-am vazut fata, a
venit la mine si imi puse o patura pe umeri. Incerca degeabasa ma indeparteze de casa. Nu raspundeam. E in
siguranta. E in siguranta. E cu Carlisle. E in siguranta.
Imi spuneam mereu aceste cuvinte in minte si parca ma ajuta putin. Dar nu era aici, in bratele mele, iar eu eram
fortat sa tip, sa urlu, de parca ea chiar ardea in cabana. Era dureros, dar eram intr-un fel recunoscator
pentru durere, pentru ca imi facea tipetele mai credibile.
-Domnule, trebuie sa te misti... Era un doctor acum, abia venise cu ambulanta, ambulanta de care nu era nevoie.
-Nu, am soptit si imi doream sa pot plange. Iata-ma, prefacandu-ma ca iubirea vietii mele abia murise si nu
puteam stoarce macar o lacrima.
-Domnule, te rog, trebuie sa te indepartezi de incendiu. Nu m-am opus cand m-a apucat de brat si incet, dar
totusi cu forta m-a tras departe de cabana in flacari. Focul persista si chiar cand cele cateva sute de galoane
deapa au fost aruncate pe foc, flacarile inca se ridicau impunatoare. Lumea se invartea in jurul meu cand am fost
transportat cu ambulanta la cel mai apropiat spital din California, si apoi la sectia de politie ca sa le spun
politistilor ce s-a intamplat, si daca focul a fost un accident, si daca stiam cum a inceput? Ma intrebam cand ii
vor contacta pe Charlie si Renee, dar nu a trebuit sa astept prea mult. Le-a luat mai putin de doua ore sa ajunga
acolo, si apoi Renee plangand era in bratele mele, incercand sa ma faca sa ma simt mai bine, dar ea insasi avand
nevoie de acelasi comfort. Am tinut-o cat a plans, tare si agonizand. Charlie era amortit, dar durerea i se reflecta
in ochi, clara si tipatoare. Privirile noastre s-au intalnit si el vedea clar cum durerea imi stramba trasaturile desi
nu vedea lacrimile curgand.
-O, Doamne, fetita mea... Am strans-o pe Renee mai aproape si am multumit Lui Dumnezeu in liniste ca Bella
nu era aici sa vada toate astea, ar fi omorat-o. Charlie a venit la mine si si-a pus o mana pe umarul meu, am
observat ca mana ii tremura, dar nu am comentat cand mi-am ridicat ochii sa-i intalnesc pe ai lui agonizati.
-Chiar.... chiar, cu adevarat? Nu s-a putut forta sa spuna cuvintul, cuvantul care ar fi facut totul sa para multmai
real. Asa e mai bine intr-un final.... in final, asta ii va indurera mai putin.
Am incercat sa ma oblig sa cred cuvintele pe care le gandeam in timp ce Renee s-a tras din imbratisarea mea si
s-a prabusit langa mine, mi-am prins capul cu mainile in timp ce suspinam. M-am inecat cu cuvantul si ma
intrebam cata durere era falsa. Vazand durerea lui Charlie si a lui Renee o faceau pe a mea mai reala.
-Da. Apoi s-a rupt in bucati.
Capitolul 21 La revedere
Ma uitam la el cum se scufunda in pamant, cu capul in maini plangand cum nu-l mai vazusem niciodata.
Suspinele erau galagioase, si indurerate, si agonizante... si pentru o clipa mi-am dorit sa plang si eu.
-Oh, Charlie, a soptit Renee, cazand langa fostul ei sot si inconjurandu-i umerii cu un brat. Isi stergea lacrimile si
degetele tremurande. Charlie, s-a scuturat de mana ei si s-a ridicat in picioare. Abia am observat ceva, pentru ca
imi tineam capul ascuns cu bratele, ascunzand lacrimile care nu curgeau.
-Tu trebuia sa o protejezi! Ai jurat ca vei avea grija de ea. Este numai vina ta. Nu m-am miscat cat cuvintele ii
alunecau pe buze, furios, dar terminat in acelasi timp, tipa, plangea si ii puteam simti inima rupandu-se in timp
ce degetele lui ma strangeau de tricou, acelasi pe care il purtasem aseara la nunta. Nu-i puteam nega cuvintele,
daca Bella murea cu adevarat, daca durerea mea era reala, desi daca durerea mea ar fi fost reala ar fi fost de
un milion de ori mai rea, ar fi vina mea. Am promis, jurat sa o protejez pana la sfarsitul eternitatii.
-E vina ta ca fetita mea e moarta! a tipat, dar vocea ii era mai joasa acum, durerea punea stapanire pe rabufnirea
lui, iar stransoarea lui se inmuie, si am cazut iar pe podea. Abia observasem. Era liniste cand el se holba la mine,
cu lacrimi in ochi, ochi ce semanau atat de mult cu ai Bellei. Renee, doar cativa centrimetri mai departe, tremura
in suspine tacite, si-a pus mana la gura, incercand sa opreasca tipetele de suferinta dinauntrul ei. Intreg corpul ii
tremura de efort zadarnic.
-Spune ceva, doar spune ceva. Neaga. Ceva.Vocea lui Charlie era sparta cand si-a strans degetele in pumni langa
el. Am vorbit incet cu vocea tremurand.
-Nu am putut sa o salvez, eu nu am putut, focul era prea fierbinte, nu am putut sa o trag afara. Am incercat.
Doamne, am incercat, dar am soptit, durerea arzand iar, atatde reala. As fi facut orice, Charlie, orice. Daca

plangand la Dumnezeu, daca lacrimand sau implorand ar aduce-o inapoi, as face-o. Daca omorandu-ma, chiar
aici, chiar acum, ar aduce-o inapoi as face-o. Singurul motiv pentru care inca nu am facut-o este ca ea nu ar
fivrut asta. Ea ar fi vrut ca eu sa traiesc. Dar in fiecare clipa fara ea, imi doresc sa mor si eu. Renee a innecat
un suspin cand imi asculta cuvintele. Mainile ii tremurau puternic cand s-a intins in jos, spre mine si m-a tras in
bratele ei. De ce incerca ea sa ma comforteze? Ea avea nevoie atat de tare mult mai tare decat mine.
-Edward, te rog, sa nu.... te rog sa nu-ti faci rau, ma implora, cu ochii albastri mariti si fixati in ochii mei. Puteam
vedea pierderea, dorul din spatele ochilor ei goi.
-Dar cum sa traiesc fara ea?
-Ai mai facut-o o data, inainte.Vocea lui Charlie era groasa cand a vorbit, si m-am tras de langa Renee ca sa
mauit la el, statea in picioare cu privirea feroce. Aproape am marait urmatoarele cuvinte.
-Sa nu-mi mai spui vreodata asta, Charlie. Lasand-o acolo a fost cea mai mare grseala pe care am facut-o
vreodata. Si nu te gandi pentru o secunda ca o iubesc mai putin decat tine. Era totul pentru mine, singurul meu
motiv sa traiesc. Si acum nu mai e, si doare. Ea nu mai e, si copilul meu nu mai e. Am lasat fraza neterminata,
nemaiputand sa continui. Chiar si simplul gand de a o pierde pe Bella si pe Arianna era prea mult. Dar cuvintele
fusesera spuse, si amintirea ca ei au pierdut si un nepot pe langa copil, nu a facut decat de intensifice durerea si
pierderea lui Renee si a lui Charlie. Mi-am muscat limba impotriva tipatului de agonie care vroia atat de tare sa
treaca de buzele mele tari si palide.
-Imi pare rau, am soptit, punandu-mi capul in maini si alunecand in josul peretelui. Imi pare atat de rau.
Cateva zile mai tarziu
Nu o vazusem pe Bella de patru zile si jumatate, si durea. Trebuia sa stau departe, sa ma prefac si asa ma rupea
in bucati pe dinauntru in timp ce jucam rolul de proaspat sot si viitor tata indurerat. Pana venise ziua
inmormantarii, durerea parea aproape reala. Aveam nevoie sa o vad, sa ii aud vocea. Dar stiam ca nu mai dureaza
decat cateva ore pana voi putea sa o tin in brate. Trebuia sa trec si de inmormantare, apoi
Am tras aer adanc in piept si mi-am strans iar cravata. Renee si-a pus mana pe umarul meu, si i-am zambit
timid si trist, intorcandu-ma de la oglinda mica sa ma uit la ea.
-Cum faci fata, Edward ? m-a intrebat, vocea ii era moale si sparta, lacrimile innotau in ochii ei.
-Nu fac, am raspuns. Parca mor pe dinauntru... mor pe dinauntru. Nu stiu daca pot trece peste asta. Plec, dupa
plec, am soptit si nu m-am putut forta sa spun cuvantul inmormantare. Renee parea usor surprinsa, dar nu a
comentat, in schimb m-a lasat sa continui.
-Ma uit in jurul meu in fiecare zi, am inceput intr-un sfarsit, si tot ce vad e ea. Nu pot sa fac asta. Trebuie...
trebuie sa plec. Chiar si acum, stand in camera ei, amintirile sunt prea mult.
-Unde te vei duce? Mi-am trecut o mana prin parul ciufulit si am scuturat din cap.
-Nu stiu. Undeva, departe. Presupun ca la colegiu, si sa devin doctor. Isi dorea asta pentru mine, stii? Renee dar a
dat din cap si a afisat cel mai mic zambet. S-a intins sa ma atinga iar pe brat si nu am putut opri, cuvintele au
cazut pe buzele mele.
-Obisnuiam sa ma furisez noaptea, in dormitorul ei, doar sa o tin in brate. Obisnuiam sa o ascult cand vorbea in
somn. Am zambit la amintirea reactiei ei cand a aflat ca o ascultam. Vorbea despre casa, despre tine despre
prietenii ei. Dar vorbea si despre mine. Ea in fiecare vis. Vocea era atat de joasa ca imi era teama ca nu ma auzea.
In fiecare vis, imi spunea ca ma iubeste.
Cand am ridicat privirea, ma holbasem la maini pana acum, am vazut pe Renee zambindu-mi. Zambetul ei inca
era indurerat, dar puteam vedea o sclipire mica de fericire.
-O iubeam. Atat de mult si copilul nostru. O, Doamne copilul, am soptit si m-am intors cu spatele la ea. Simtind
ca ar vrea sa fiu singur, Renee m-a strans usor de mana si a iesit din camera. Eram recunoscator pentru liniste,
dar nu a durat mult. In curand, eram in poaina, unde insistasem sa o ingropam pe Bella, impreuna cu familia ei,
si a mea si cativa dintre prietenii ei. Eram singurii care venisera, ca si la nunta nu era ceva grandios. Bella nu ar
fi vrut asta. Ar fi vrut oamenii pe care ea ii iubea, oamenii care o iubeau, si cam atat. Slujba a fost scurta si
linistita. Am vorbit pe scurt, si durea durea tare. Mult mai tare decat ar fi trebuit. Pentru ca ea nu era langa
mine, sa ma tina de mana, parea mult mai real, de parca chiar ea murise, iar eu chiar o plangeam. Dar stiam, ca
daca vreodata ar muri cu adevarat, si eu la fel. In secunda in care as realiza ca nu poate fi salvata, as urma-o. Sub
nicio forma nu as fi trait fara ea, niciodata. Cand ma gandeam, mintea mea era absenta, Nu am observat ca sunt
singur pana Esme nu a pus o mana pe umarul meu si mi-a oferit un zambet mic. Emmett si Jasper erau inca aici,
intai Alice, apoi Rosalie si apoi Carlisle au fugit.

-La revedere, Edward, mi-a soptit Esme si a plecat si ea. I-am zambit si am dat din cap. Apoi m-am intors sa
privesc trist sicriul care era acoperit acum de noroi. Si apoi l-am auzit.
-Deci ai ucis-o pana la urma, a? Ochii imi erau goi cand il priveau pe Jacob Black. Statea, cu ochii batjocoritori
la iesirea din poienita. Am mers catre el, dar el nu s-a oprit din vorbit.
-Ai muscat-o nu? Lipitoare blestemata .Puteam sa vad ca avea fata rosie, ca si cum ar fi plans, dar am renuntat
sa-mi pese si l-am apucat de tricou si l-am aruncat in cel mai apropiat copac.
-Nu am omorat-o, am spus printre dinti inaintand catre el in timp ce el se ridicase si-si stergea sangele ce-i
curgea din gura. A pufnit, si a luat o pozitie de defensiva. Eram pe cale de a ataca din nou cand cineva m-a oprit,
ma tragea inapoi. Am marait si am suierat adanc la Jacob, care se lupta cu lacrimile si tipa la mine.
-Tu ai omorat-o Tu ai omorat-o, blestematule. Eu o iubeam si tu ai omorat-o! Ma luptam cu bratele ce ma
tineau, desi stiam ca nu puteam castiga, cand m-am uitat in sus, era Emmett si desi eu eram rapid, el era puternic.
-Nu am omorat-o, caine! Nu i-as face, nu as putea sa o ranesc. Niciodata!
-Atunci de ce dracului nu mai e?
-A fost un accident Jacob! Nu puteam face nimic, nimic! Jur pe Dumnezeu, daca as fi putut sa o salvez. M-am
calmat privind barbatul din fata mea. Plangea acum, si aproape ca-mi parearau pentru el. Il vedeam cum se
prabuseste cum ma prabusisem si eu cand crezusem ca Bella murise, si stiam ca nimeni nu ar trebui sa simta o
asemenea durere.
Dar m-am uitat in ochii lui Emmett, care inca ma tinea, si el si-a scuturat vehement capul. Stia, ca si mine ca
nu puteam spune nimanui, nici macar lui Jacob, adevaraul: ca Bella era in viata si bine. Asa ca in schimb, am
soptit cuvintele ce erau reale .
-Daca as fi putut face ceva, as fi facut-o, Jacob. Stii asta. Stiu ca te doare, dar si pe mine ma doare. Vocea imi era
o soapta. Eu am pierdut totul. Orice motiv de a trai, nu mai exista. Iti jur, Jacob Black, ca nu putea face nimeni
nimic. Era prea tarziu.
-Imi doresc sa nu te fi intors niciodata! a tipat, lacrimi alunecau pe obrajii lui cand tipa cuvinte ce eu stiam ca
sunt adevarate. Tot ce facut tu a fost sa o renesti! Ai parasit-o, si ai ranit-o mai mult decat iti poti imagina, si ea
tot te-a ales pe tine. Si eu o iubeam, la naiba! De ce nu m-a ales pe mine de ce! Si acum e moarta, din cauza
ta. Nu am spus nimic, stiam ca inauntrul lui se darama. Il vedeam tremurand deemotii reprimate si incerca sa isi
tina in frau furia si agonia.
-Imi pare rau, Jacob Black, am soptit. Chiar imi pare. Nu mi-a raspuns. S-a holbat la mine un moment
nemasurabil de lung. Apoi s-a intors si a fugit .Cand disparuse din vederea noastra, Emmett mi-a dat drumul in
sfarsit. Si-a postat o mana pe umarul meu, dar eu m-a scuturat.
-Edward...
-Nu... am soptit mai aspru decat era necesar. Dar nu m-am uitat la fata lui in timp ce mi-am trecut o
mana tremuranda prin par. Am oftat adanc si apoi mi-am scuturat capul.
-Trebuie sa o vad. O, Doamne trebuie sa o vad acum. Emmett a dat din cap.
-Carlisle a sunat, a spus ca poti sa iei Mercedes-ul, din moment ce el are Volvo`ul si restul. A zambit trist apoi. A
mai spus ca Bella moare sa te vada. Am dat din cap si in sfarsit un zambet mic mi-a aparut pe buze.
-Multumesc, Emmett.
-N-ai pentru ce, frate. Si apoi fugeam. Fugeam printre copaci mai repede ca niciodata, inima mea rupta se
refacea incet si mi-am lasat intreg corpul, intreaga minte sa se umple cu ganduri despre femeia pe care o iubeam
mai mult ca orice. O voi vedea in curand. Si era de ajuns.
Capitolul 22 - Viata noua
DPDV Bella
Acum patru zile i-am spus la revedere lui Edward, mi-a luat inima cu el. Inca il asteptam sa se intoarca. Il
asteptam sa ma ia in brate si sa-mi sopteasca incet in ureche ca ma iubeste, ca sa pot si eu sa fac acelasi lucru lui.
Asteptam momentul in care va intra pe usa din hotelul mic in care eram, ca sa o lumineze cu frumusetea lui.
Doamne, ce dor imi era de el. Dar in patru zile in care eu si Carlisle eram prinsi in camera de hotel, am invatat
mult mai multe despre trecutul celorlalti, despre tot in general. Carlisle mi-a spus povesti interminabile despre
trecutul lui Edward, despre ce se intamplase inainte sa ma nasc eu. M-a facea sa zambesc si sa rad, si de cateva
ori ma apropiasem si de lacrimi. In urmatoarele sase luni, imi va fi dor de toata lumea, dar parasindu-l pe
Carlisle, si pe Esme durea intr-un alt fel. Pentru mine erau parinti, si ei ma considerau o fiica, ceva ce era greu de

crezut, dar era ceva ca ma bucura nespus de mult in acelasi timp. Am oftat. Azi era momentul, in sfarsit Edward
se va intoarce. Era pe drum acum, si inima imi batea frenetic in piept tot timpul cat am asteptat, asta il amuza
pe Carlisle la nesfarsit. Apoi, ce paruse o eternitate mai tarziu, o bataie usoara si blanda se auzi in usa. Carlisle,
care statea in partea cealalta a camerei citind o carte in liniste, era la usa inainte ca eu macar sa ma ridic de pe
patul in care imi petrecusem ultimele doua ore. Inima mea incepuse sa bata si mai tare. Era Edward? Apoi ochii
lui aurii mi-au intalnit privirea ciocolatie, si cu un plans de fericire, am fugit in brate iubirii vietii mele. Doar ma
tinea in brate, bratele lui tragandu-ma aproape si strivindu-ma de el. Mi-am ingropat capul in pieptul lui pentru a
ascunde lacrimile din ochii mei. Prea repede, dar totusi nu prea repede, mi-a ridicat capul si s-a uitat fix in ochii
mei, presandu-si buzele tandru de ale mele.
-O, Doamne ce dor mi-a fost de tine, mi-a soptit oprind sarutul si tragandu-ma iar pe pieptul lui. L-am
inconjurat cu bratele si l-am lasat sa ma tina cat de aproape vrea el, nu vroiam sa ma misc, niciodata. Eram
multumita sa-mi traiesc restul vietii in bratele lui, dar intr-un final a desfacut imbratisarea. M-a sarutat iar, si
a facut un pas in spate.
-Te simti bine? M-a intrebat cu o mana imi mangaia burtica, in timp ce ma privea ingrijorat in ochi. Am dat din
cap.
-Innebunisem asteptandu-te, dar sunt bine acum ca tu esti aici. Inima mea inca nu se linistise cand mainile lui ma
atingeau. Nu realizasem inainte cat de depandenta de el eram. Daca el nu era aici, tinandu-ma in brate, eu
asteptam sa se intoarca, visand si gandindu-ma la el constant.
-Te iubesc Bela, mi-a spus, sarutandu-ma pe frunte in timp ce ma ducea pe pat.
M-am asezat pe margine, si el m-a cuprins iar cu bratele asezandu-se langa mine. Atunci mi-am dat seama ca
eram singuri, Carlisle plecase, era foarte subtil acordandu-ne intimitate. Am zambit si m-am lipit mai tare de
vampirul meu favorit.
-Si eu te iubesc, Edward. Nu am vorbit apoi, am stat asa, fiind absolul multumiti de compania celuilalt. Nici
macar nu ne-am miscat pana nu s-a intors Carlisle, cu un zambet pe buze ii vorbea, foarte repede, repede lui
Edward. As fi putut sa aud daca vroiam, vorbeau destul de rar sa inteleg si eu fiecare cuvant, dar ochii mei
fluturau sa se inchida intr-un somn pe care eu il refuzasem fara prezenta lui Edward. Edward a observat. Desigur
-Ai dormit bine? M-a intrebat cu o urma de dezaprobare pe in tonul vocii lui muzicale. Am cascat obosita.
-Nu pot sa dorm cand esti plecat, stii doar. Edward s-a uitat la Carlisle pentru o a doua opinie, eu cu siguranta nu
aveam de gand sa-i spun ca nu reauseam sa dorm decat doua ore pe noapte de cand el plecase. A incremenit cand
vazuse gandurile lui Carlisle. Tata vitreg tradator.
-Bella, a spus dezaprobator cand m-a luat iar in brate de parca eram un copil mic.
-Pot sa dorm acum cand esti cu mine, am spus si am zambit permitandu-mi sa ma apropii si mai tare de el.
Edward a chicotit, asta era bine. Nu era suparat pe mine.
-Poti dormi in avion. Unde ti-e geanta? M-a intrebat si m-a asezat bland pe pat. Statea in picioare si ochii mei
il urmareau prin camera. Carlisle il ajuta sa stranga tot ce imprastiasem eu prin camera in ultimele patru zile.
Apoi, deja ma ridica usor in brate. M-a carat afara din camera, Carlisle era langa noi si apoi m-a ajutat sa ma urc
in locul pasagerului al Volvo-ului iar Carlisle a predat camera. Edward s-a intors catre tatal lui si ii zambea.
-Multumesc ca ai avut grija de ea.
Carlisle i-a zambit inapoi, si l-a incatusat intr-o imbratisare puternica dar plina de iubire pe fiul sau.
-Macar atat sa pot face. Stiu ca ultimele zile au fost foarte grele, iar urmatoarele vor fi stresante. Dar pana la
urma, cred cu tarie ca totul va fi bine. Te iubeste mai mult decat stii tu. Acum e randul tau sa ai grija de ea.
Edward a dat din cap si am putut vedea determinarea hotara din ochii lui.
-Pentru totdeauna. Am zambit in starea de somnolenta in care ma aflam. Totdeauna cu Edward nu parea de ajuns,
dar trebuia sa fie.
DPDV Edward
Puteam sa vad clar ca murea sa stie ce se intamplase in ultimele patru zile, ce se intamplase cu parintii ei. Dar
se abtinea, si eu eram recunoscator. Stiam ca ii voi spune, dar aveam nevoie de timp. Putin timp, sa las durerea sa
dispara de tot. Ce dor imi fusese. Cand eram departe de ea, inima mea se rupse intr-un milion de bucati, si am
lasat toate bucatile erau la ea. Cand eram inapoi in Forks, jucand rolul de vaduv, ii simteam lipsa atat de tare
ca ma durea fizic. Simteam ca intreaga mea fiinta fusese impartita. Dar acum, era in bratele mele, si zambea, iar
vocea ei dulce era ca dusul pentru mine. Si totul era in ordine din nou. Durerea care crescuse in absenta ei, nu

mai exista acum. Nu durerea pe care o aveam privindu-i mama si tatal plangand-o inca era acolo, dar nu ii voi
spune niciodata cat de tare ii facuse decizia noastra sa sufere Charlie, Renee, Jacob si eu.
-Edward
Sentimentele pline anxietate care ma asaltau s-au evaporat imediat ce ea mi-asoptit numele in somn, zambind
am intins degetele si i-am mangaiat parul moale si maroniu. Se apropia de mine iar, cum facuse si acum cateva
zile in urma in luna de miere. Capul ii era aplecat usor pe umarul meu, iar respiratia, inceata si ritmata, imi
mangaia bratul gol in timp ce conduceam spre cel mai apropiat aeroport din California.
-Bella Cullen
Am ranjit cand si-a soptit numele in somn, inca nu ma obisnuisem. Bella Cullen. Isabella Marie Cullen.
Doamne Edward Cullen. Imi placea mult. Era sotia mea. Era oficial a mea.
-.te iubesc
Ce facusem eu oare sa merit un asemenea inger ca Bella? Eram un vampir, un monstru, dar totusi iata-ma
casatorit cu cea mai frumoasa si mai pura fiinta care exista pe suprafata pamantului. De ce imi daduse Dumnezeu
un asemenea dar? De ce a permis ca dragostea ei, pura si nesfarista, sa fie pentru mine? De ce mi-a dat dreptul sa
o iubesc si eu? Nu stiu. Nu stiu daca voi sti vreodata. Tot ce stiam era ca dragostea care o simteam pentru ea era
nebunesc de intensa. Nu am putut sa o parasesc nici cand am vrut. Asa ca in loc sa ma intreb de ce, am trimis un
multumesc oricarui Dumnezeu permisesa o iubesc pe Bella mea.
-MmmmEdward
Am zambit la tonul vocii ei cald. Stiam ca e treaza acum, cand vorbea in somn vocea ii era moale si inceata, ca
o respiratie aruncata in aerul curat. Acum vocea ii era obosita, inca moale, dar mai ferma. Zambetul mi-a crescut
cand mi-am luat ochii de la drum si am privit fata ei frumoasa.
-Da, iubito?
-Am ajuns? Am ras usor si am vazut ca a zambit si ea.
-Aproape. Am cazut intr-o liniste comfortabila, am intors la aeroport si m-am chinuit sa gasesc un loc de parcare,
era aglomerat si am refuzat sa o fac pe Bella sa mearga o jumatate de km pana la terminal. Intr-un final am gasit
un loc de parcare aproape de usile din fata, am oprit repede masina, am pus cheile in buzunar, si am deschis usa
Bellei, toate astea inainte ca ea macar sa se miste in scaun. Mi-a zambit si i-am zambit si eu ca raspuns, gentile
erau deja pe umarul meu. Nu am uitat de ultima data cand eram la aeroport, m-a luat de mana stragandu-ma usor
si ei ma uitam in jur cu atentie in timp ce treceam printre masini. Bella langa mine, era somnoroasa. Nu m-am
putut abtine sa nu rad un pic cand ea a cascat zgomotos.
-Haide, am urgentat usor, punandu-mi usor o mana pe spatele ei micut conducand-o prin multime. Hai sa ne
grabim sa urcam in avion sa dormi putin. Parea sa-i placa ideea asta, si a dat din cap fericita cand ne-am fortat
drumul spre multimea de familii de plecau in vacanta. Am cumparat biletele, se pare ca Georgia, Atlanta era
prima noastra escala, nu era o zona de vacanta populata pentru toamna, si eram in avion intr-o ora. Locurile
noastre erau, desigur la clasa intai si in curand o ajutasem pe Bella sa-si puna centura de siguranta, stiam ca nu
va fi treaza cand vom decola, m-am asezat si eu mai bine in scaunul meu cu un zambet mic pe buze cand am
scos cartea din bagajul de mana. Ma uitam la coperta si zambetul crestea mai mult, era o carte pe care Alice o
cumparase. Cartea despre copil: La ce sa te astepti cand astepti un bebe
Zambetul imi ramase pe buze in timp ce intorceam paginile cartii. Se vorbea despre tot, de la prima zi de
sarcina pana la primul an de viata al copilului. Stiam majoritatea informatiilor medicale pe care le continea
cartea, evident, pentru ca facusem medicina de doua ori. Dar unele lucruri cum ar fi ca inima copilului incepe sa
bata la doar douazeci si patru de zile de la conceptie, si ca prima data mama nu simte cand copilul se misca decat
in a cincea luna de sarcina, m-au surprins. Stiam, studiind capitolul Saptamana dupa saptamana ca in acest
moment copilul nostru avea trei centimentri, putea sa faca expresii faciale complexe, putea sa zambeasca si sa se
incrunte, si avea deja propriile, unice si micute amprente. Cand, peste o ora mai tarziu, Bella se uita somnoroasa
la mine, nu mi-am putut abtine ranjetul imens de pe fata mea.
-Stiai ca tehnic sarcina e de zece luni si nu noua?
Aparent, sarcina dura patruzeci de saptamani, si nu treizeci si sase pentru ca primele doua, trei saptamani erau
perioada de menstruatie si de fertilizare. Probabil credea ca sunt nebun. Mi-a aruncat o privirea care spunea la fel
de multe in timp ce ridica cartea sa vada ce citeam. Apoi, a mormait.
-Atunci are cinci luni, in loc de patru? Am ras si i-am ciufulit parul sarutand-o pe frunte.

-Nu, iubito. Data la care a fost conceput copilul a pornit cronometrul celor noua luni. Saptamana unu pana la trei
inainte de concepere, majoritatea doctorilor nici nu numara macar de la data aceea.
-Deci in primele trei saptamani de sarcina, nu eram de fapt insarcinata? M-a intrebat cu ochii mariti. Am dat usor
din cap si ea a oftat indreptandu-se si frecandu-si ochii inainte sa spuna.
-Ia da-mi sa vad cartea aceea. Am folosit scuza impartind cartea ca sa ma apropii de ea. Pana la urma din
moment ce eram in aer si centurile noastre puteau si desfacute, ea a sfarsit in bratele mele, mainile mele ii
mangaiau burtica si ea citea repede din carte, un zambet aparandu-i pe buze.
-Deci, a inceput dupa ce a scanat intreg capitolul Saptamana dupa saptamana. Deci desi eu sunt in treisprezece
saptamani, de fapt sunt in saisprezece? Am ras si am sarutat-o pe obraz iar.
-Da, Carlisle nu si-a dat seama ca numaratoarea de patruzeci de saptamani a inceput de fapt inainte de concepere,
si nici eu. Deci tu ai sarit peste trei saptamani de sarcina. A ras si scana in continuare cartea, fiind interesata in
mod particular de sctiunea Sanatate. Cand a realizat ca ea nu lua nici macar jumatate din vitaminele
recomandate, avea o figura ingrijorata.
-Edward, daca copilul e bolnav pentru ca eu nu am grija de ea cum trebuie?
Mi-am ingropat fata in umarul ei chicotind, fara sa ma deranjez sa imi exprima propria ingrijorare.
-Imediat cum gasim un loc unde sa stam in Italia, vom gasi un doctor si vei incepe sa iei vitaminele necesare,
bine? Ar fi trebuit sa consultam un doctor cu saptamani in urma. Daca am fi facut-o, am fi realizat ca sarcina e
mult mai inaintata decat credeam noi. Cuvintele mele nu au lamurit-o si citea in continuare ingrijorata din acelasi
capitol de sanatate.
-Dar spune aici ca se ar trebui sa iau acid folic ca sa previn problemele serioase. Spune ca ar trebui sa am grija
dinainte sa raman insarcinata. Ca ar trebui sa-mi maresc doza de calciu, proteine si fier inainte de a patra
saptamana pentru ca sarcina sa creasca corect. Si ar fi trebuit sa consultam un doctor cand eram in zece
saptamani, pentru teste importante. Edward, daca In fine, inca un rand de cuvinte i-au facut grija sa creasca.
-Sarcina te face sa fii necoordonat, prea impiedicat. O, Doamne, voi fi si mai impiedicata decat sunt deja.
-Asta, iubito, e imposibil. Am ras impreuna dar nici unul din noi n-a incetat sa se ingrijoreze, amandoi am
realizat ca am facut o greseala, una chiar mare, ar fi trebuit sa consultam un doctor cu saptamani in urma. Imi
puneam si viata in mainile lui Carlisle, si pe a Bellei, dar el nu a studiat campul sarcinii, si stia cam cat stiam si
eu, si era foarte putin. Ar fi trebuit sa fim mai atenti. Am oftat si am impins gandurile astea in spatele mintii
in timp ce Bella descoperise capitolul in care se vorbea despre a vorbi si a canta bebelusului.
-Edward, a soptit si stralucea cand vorbea. In urmatoarele doua saptamani, va putea sa ne auda cand vorbim cu
ea. Ii canti cantecul meu de leagan? Si ii vei citi? Am zambit si am ras, am tras pe Bella mai aproape, intrebanduma din nou cum oare eram asa de norocos?
-Desigur, Bella. Mi-ar placea. Orice pentru tine iubito. S-a inrosit si s-a apropiat de corpul meu, m-a sarutat pe
gat si s-a intors cu spatele la carte. Trimiteam multumiri divinitatii, divinitate de care ma indoisem odata. Dar
cum puteam sa ma indoiesc de El acum? Cand aveam o sotie minunata, si am fost binecuvantati cu un minuanat
dar, copilul, ceva ce crezusem odata imposibil. Multumesc.
Capitolul 23 - Volterra
DPDV Bella
Am citit cartea aceea pe care o avea Edward in urmatoarele ore nerabdatoare sa aflu ce trebuia sa fac corect, si
sa nu gresesc cu copilul meu. Facusem destule deja, tot ce vroiam era ca Arianna sa fie sanatoasa, si voi face tot
ce sta in puterile mele ca asa sa fie.
-La ce te gandesti, iubito? M-a intrebat Edward incet zambindu-mi cu brate letinandu-ma strans. Eram multumita
complet sa fiu in bratele ei.
-Ma gandesc la Arianna, am spus zambind. Ochii mei nu paraseau paginile cartii, si Edward a chicotit usor.
Facusem prima escala in Atlanta nu cu mult timp in urma, si chiar si in terminal statusem cu nasu-n carte.
Trebuie sa-mi amintesc sa-i multumesc lui Alice pentru carte.
-Va fi bine, iubito. Nu te ingrijora, nu ai pentru ce. Am incercat sa zambesc, dar el a vazut indoiala persistand in
ochii mei. M-a tras mai aproape si eu mi-am inabusit un cascat, mi-a scapat pe buze oricum, si Edward a chicotit
usor.
-Ora de somn pentru om.
-Nu sunt obosita, am incercat sa protestez, dar el a ras si gentil dar cu forta, mi-a luat cartea din maini.

-Dormi, Bella. Esti extenuata, trebuie sa dormi pentru copil. Am oftat si am cedat. Imi stia slabiciunea, as face
orice pentru copil. Dar cand inca un cascat mi-a scapat pe buze, mi-am dat seama cat de obosita eram. Abia
dormisem in ultimele cinci zile, si odata ce nu m-am mai concentrat pe cartea despre copii si pe Edward, ochii
incepeau sa se inchida somnorosi. M-am ghemuit mai aproape de sotul meu, gandul m-a facut sa zambesc si miam pus capul pe pieptul lui. In curand, lumea a disparut si eu am cazut intr-un somn adanc fara vise.
DPDV Edward
Ma uitam la ingerul meu cand dormea cand am auzit cascatul, era un cascat de copil mic, tacut ca respiratia.
M-a facut sa zambesc. Ochii mici, ciocolatii m-au facut sa rad. Fetita statea dreapta in fata noastra, acum se
intindea sa se uite la noi, a clipit decateva ori, si-a bagat doua degete in gura, si arata cu degetul burtica Bellei.
-Bebeee? M-a intrebat cu buzele in jurul degetelor cand a spus cuvantul. Am ras incet inca o data si ea a zambit
cand a auzit. Daca Bella era treaza m-ar fi acuzat ca ametesc saraca si nesuspicioasa fetita.
-Da, vom avea un bebe.
-Bebe baiat? Fetita si-a plecat capul intr-o parte, zambind stralucitor cand si-a scos degetele din gura si ma batea
usor pe frunte cu degetele ei lipicioase. I-am sarutat mana si ea a ras fericita. Am scuturat din cap.
-Fetita.
-Ooooh. Ochii ciocolatii, stralucitori si mariti s-au marit si mai tare si nu am putut opri sentimentul de fericire ce
ma umplea pe dinauntru. Ma intrebam daca fetita mea va avea ochii ca fetita din fata mea, cum ii avea Bella. Ma
intrebam daca va avea manute atat de mici, expresie atat de inocenta. Dar gandurile mele au fost intrerupte
de rasul moale al unei femei din fata mea ce apucase copilul de talie si a tras-o sa stea jos in scaun. Femeia mai
in varsta s-a intors sa se uite la mine, cu un zambet plin de scuze pe fata.
-Scuza-ne, Sophie te deranja? Am ras usor.
-Nu, doamna. E foarte fermecatoare, de fapt. Cati ani are?
-Doi, Sophie s-a ridicat iar in scaun sa se uite la mine. I-am atins nasul usor, a chicotit, mama ei a ras si ochii ei o
priveau pe Bella care dormea in poala mea, cu capul pe pieptul meu si cu mainile in jurul meu.
-Asteptati un copil? M-a intrebat si privind in mintea ei am vazut ca o cheama Ann. Zambetul imi era iar pe fata
cand i-am raspuns.
-Da. E in cinci luni. O fetita. Ann si-a muscat limba, din gandurile ei am vazut ca se intreba cati ani aveam,
dar era nepoliticos sa intrebi. Am decis sa ii raspund fara ca ea sa ma intrebe, si pentru ca nu vroiam ca gandurile
ei sa ma bantuie tot restul zborului.
-Suntem tineri, dar ne iubim mai mult decat orice, si pe copil la fel. Am facut o pauza si am ras cand am adaugat
urmatoarea propozitie. Era adevarat, dar totusi. Mergem in Italia sa fac medicina deoarece avem unele probleme
in familie. Ha. Familie. ce ne obliga sa fim aproape. Anna dat din cap si din moment ce deschisem subiectul, a
decis sa dea glas intrebarilor ei. Zambind m-a intrebat.
-Nu vreau sa fiu nepoliticoasa, chiar nu vreau, dar cati ani ai?
-Am 19, iar Bella, sotia mea are 18. Anna parea surprinsa, de ambele noastre varste si cuvantul sotie dar inca
o data nu a comentat. A zambit si a spus moale.
-Un copil poate fi foarte dificl de crescut, eu stiu asta. S-a oprit si i-a ciufulit parul lui Sophie. Dar un copil e o
binecuvantare, un dar adevarat. Cineva pe care trebuie sa il iubesti si sa il pretuiesti. Sper ca totul sa fie
bine pentru voi. Si apoi, oferindu-mi un zambet final s-a intors. Sophie, pe de alta parte ranjea printre scaune, cu
ochii sclipind cand facea cu mana. I-am facut si eu cu mana si cuvintele lui Anna se invarteau in capul meu. Un
dar. Daca stia ea cata dreptate avea. Am oftat fericit, am inchis ochii si mi-am pus obrazul pe parul Bellei. Am
inspirat adanc si eram incatusat de mirosul ei minunat. Era uimitor, era frumos. Exact ca ea. Am oftat iar si am
zambit. Fetita mea. Abia asteptam sa o tin in brate, si sa ii privesc ochii. Abia asteptam.
DPDV Bella
Cand am schimbat avionul in Roma, Edward nu a facut decat sa ma care prin terminal, eram mai extenuata
decat crezusem initial. Dar m-a facut sa stau treaza cateva minute, sa mananc putin inainte sa ma urc in ultimul
avion cu care vom zbura, avionul spre Florenta, Italia. Cand am aterizat Edward inchiriase o masina sa ne duca
in Volterra.
-Va trebui sa cumparam o masina in Volterra? Am intrebat cascand zgomotos si m-a ajutat sa intru pe locul
pasagerului in masina mica, neagra cu doua usi. Edward a dat din cap si era pe locul soferului in mai putin de
doua secunde, soarele iesea din nori, a inchis repede usa pentru a bloca razele soarelui.

-Da, dar ne vom gandi la asta dupa ce ne intalnim cu Aro. Gandul acesta imi aminti de toate temerile mele
retinute si mi-am muscat buza tare. Edward s-a intins catre mine, iar degetele lui reci imi mangaiau buzele
gadilindu-ma.
-Te rog, nu fa asta. Totul o sa fie bine, iti promit. Nu voi lasa nimic sa te raneasca pe tine sau pe Arianna, iti
promit. Nu ma indoiam de el sub nicio forma, adevarul aflandu-se in fiecare cuvant. Asa ca in loc sa-mi fac griji,
mi-am lasat capul pe umarul sau si mainile pe burtica care crestea cu fiecare zi ce trecea. Am zambit si
mangaiam umflatura micuta in timp ce Edward conducea, am stat in liniste, fiecare ramanand cu grijile sale. Dar
dupa un timp, care mi se paruse cateva ore, Edward mi-a aratat un semn pe care scria Volterra 10 km.
Mi-am muscat iar buza, iar Edward s-a intins punandu-si un brat dupa umerii mei, m-a tras aproape si mana lui
mare si rece imi mangaia burta prin tricoul pe care il purtam.
-Mi-e frica, am soptit in final dand glas fricii pentru prima oara. Edward s-a uitat in jos la mine, si expresia lui
era plina de dragoste pura. S-a aplecat si m-a sarutat pe frunte atat de tandru ca nu am respirat cateva secunde.
-Sa fiu sincer, si mie mi-e frica, a soptit cu ochii fixati pe drum acum. Sunt terifiat. Nu mi-e frica de Volturi, mi-e
frica sa nu te pierd. I-am luat o mana rece intr-a mea si i-am sarutat palma. Buzele mele fierbinti pe palma lui
rece l-au facut sa se cutremure, dar a zambit, semnalizand cand a iesit de pe autostrada.
-Te iubesc, Edward am soptit si apoi am putut vedea frumosul oras Volterra, iti taia respiratia, dar in acelasi timp
era uimitor de terifiant.
-Si eu te iubesc, Bella.
Apoi, eram acolo, in locul unde viitorul nostru va fi hotarat. Am luat mana lui Edward si am tinut-o strans cand
mergeam inainte. Cand am trecut prin camera, unde petrecusem multe ore in bratele lui Edward, fiindu-mi frica
ca el ma va parasi amintirile m-au napadit, si mi-am amintit de ce plangeam frenetic si infricosator in acea zi. Mam cutremurat. Apoi am auzit sunetul muzical si incet, si stiam ca ii apartine unui barbat pe care eu nu mai
vroiam sa il vad niciodata. Vocea lui era incantata, aproape fericita. L-am strans pe Edward de mana si m-am
uitat in ochii hotaratori de soarta, fara frica.
-Bine ati venit in Volterra. Edward a zambit usor si a dat din cap, intepenind cand Aro s-a intors sa ma priveasca.
Ochii lui nu m-au privit mult timp. Au coborat spre locul unde protectiv imi tineam mainile, si zambetul sau
crescu. Si-a pocnit mainile si ne-a condus inainte prin intuneric.
-Cat de inaintata e sarcina Bella? Era o intrebare pe un ton ce comanda.
-Saisprezece saptamanipatru luni. A dat din cap fericit si apoi a zambit.
-Cel tanar ni se va alatura in curand. Asteptam cu nerabdare sosirea lui. V-ati gandit deja la un nume? Edward ma strans de mana si a raspuns in locul meu. A dat din cap si a zis.
-Da, numele ei va fi Arianna Elizabeth Cullen. Aro a mai dat odata din cap si restul drumului a fost tacut. Am
recunoscut peretii familiari, podeaua de piatra, intunericul ce crestea. Era exact cum mi-l aminteam eu, cand
venisem sa-i salvz viata lui Edward. Dar intr-un fel nu era le fel de infricosator. Acum, eraun hol luminat pe
jumatate, atunci era un drum catre moartea noastra. Ne-am oprit intr-un final in camera mare pe care o vazusem
o singura data inainte. Am putut vedea cativa vampiri, Jane, Caius, Marcus asteptand in camera iar frica care
disparuse mai devreme acum venea inapoi.
-Eu si Bella avem cateva intrebari, a spus Edward ecoul vocii lui auzindu-se in camera mare. L-am strans iar de
mana.A ro a dat din cap.
-M-am gandit eu ca s-ar putea sa aveti intrebari. Zambetul lui era acelasi ca intotdeauna, parea incantata, dar
comandand. Edward a continuat.
-Am gandit corect cand am presupus ca ne veti permite sa locuim in alta parte cat timp vom fi in Volterra? Ochii
lui Aro ne-au privit repede si parea ca se gandeste la cuvintele lui Edward pentru cateva clipe, apoi a dat din cap
intr-un final, si toate urmele de frica si grija au disparut din capul meu.
-Atat timp cat sunteti in orasul nostru, va este permis sa locuiti in afara acestor pereti. Noi vrem doar ca Bella sa
fie aproape de noi, in caz ca ne va trada sa fie o problema usor de rezolvat. Acestea fiind spuse, nu va fi greu
pentru tine sa traiesti in exterior Edward?
Edward a scuturat din cap, si mana lui mi-a dat drumul si a asezat-o pe talia mea tragandu-ma mai aproape de
el.
-Nu. Asa cum ai observat fara indoiala, dar nu ai realizat cu adevarat, iernile inVolterra sunt foarte innorate.
Desigur ca vor exista zile in care va trebui sa stau in casa, dar credem ca daca vom locui in afara casei va fi mai
bine, pana la urma. Va trebui sa consultam un doctor uman des, si trebuie sa am o slujba. In seara asta, vom sta la

un hotel, si maine dimineata vom cauta un loc unde sa locuim. Trebuie sa te anuntam din data ce ne decidem
asupra unui loc anume?
-Nu trebuie sa va intoarceti aici, daca la asta te referi. Ai putea totusi sa trimiti un mesaj. Edward a dat din cap si
Aro a mai vorbit inca o data, am stat tacuta si m-am intins catre Edward. Am simtit ca e mai bine sa nu vorbesc,
sa-l las pe Edward sa poarte discutia asta.
-Ai spus cateva intrebari. Cu ce anume mai sunteti curiosi?
Edward a intepenit, iar cand a inceput sa vorbeasca, chiar si eu am fost surprinsa, nu a dat glas
niciodata temerilor lui in fata mea, incercand, sunt sigura, sa nu-mi dea mai multe motive sa ma ingrijorez. Miam muscat buza tare cand am auzit cuvintele alunecandu-i pe buzele ferme.
-Si cand se va naste Arianna? Ne veti obliga sa locuim in Volterra? Aro parea ca se gandeste un moment scurt.
-Dupa ce copilul se naste, atat timp cat Isabella va fi schimbata imediat, nu vad niciun motiv pentru a va tine
aproape. Desigur o vom verifica pe Arianna regulat, pentru a ii urmari progresul. Suntem foarte curiosi in
legatura cu ea, cum un copil vampir/om nu a mai existat. Are un potential imens, exista multe, multe moduri in
care ne putem foloside ea. Aro parea fascinat de gandurile in legatura cu fiica noastra, desi fascinatia lui nu a
facut decat sa il enerveze mai tare pe Edward. Am pus o mana pe bratul lui Edward, degetele batand usor
pielea rece, si parea sa se calmeze cand si-a intors privirea livida, dar usor calma, privindu-ma. Am zambit si
apoi mi-am pus mana inapoi pe stomac. Furia a disparut din ochii lui si s-a intors din nou, spre Aro cu o privire
calma si controlata.
-Putem pleca acum?
-Da, puteti. A spus Aro placut. Dar va vom veghea. Stati in oras si nimic nu vi se va intampla. Edward a dat din
cap incapatanat si m-a apucat de mana inca o data. S-a intors cu spatele la ochii rosiatici care ne urmareau
fiecare miscare.
-Ne descurcam si singuri, a spus si apoi am pasit din nou in holul negricios si umed. Am inchis ochii si l-am lasat
sa ma conduca prin camerele intunecate. Am sperat sa nu mai fie nevoie sa mai vad vreodata locul asta, peretii
astia, intunericul asta, niciodata.
Capitolul 24: Prima data
DPDV Bella
Ma foiam nervoasa in scaunul meu uitandu-ma la ceas. Cand secundarul ticaia, iar secundele treceau si grija
mea crestea.
Daca copilul meu nu era sanatos, pentru ca inca nu am consultat un doctor pana acum? Daca era bolnava, sau
prea mica, sau nu avea indeajunsa alimentatie? Posibilitatile erau nesfarsite si faptul ca daca ceva nu era in
regula, era din vina mea, ma ducea la exasperare, in pragul nebuniei. Dar apoi, Edward m-a luat de mana, si m-a
tras mai aproape de el. Am simtit cum grija si nervozitatea incep sa se evapore cand ma tinea in brate, dar
incertitudinea inca era prezenta.
-Edward, daca., am soptit dar nu am fost in stare sa termin propozitia. M-a sarutat pe frunte.
-Arianna va fi bine, iubito. Te rog, crede-ma. Ma implora cu ochii lui de aur lichid fixati in ai mei. Era imposibil
sa ma indoiesc de certitudinea din ochii lui, dar in spatele iubirii lui puteam vedea frica.
-Vreau sa te cred, am spus pe un ton jos si moale. Dar daca ceva nu e in regula si Arianna e bolnava din cauza
asta? Din cauza mea?
-Daca ceva nu e in regula cu copilul nostru, a inceput el cu ochii incarcati de frica din cuvintele lui, privind pana
in sufletul meu. Daca ea e bolnava, NU E DIN VINA TA, Bella, asta trebuie sa crezi. Vocea lui era joasa acum, si
privind in ochii lui iubitori si ingrijorati am dat din cap nefiind in stare sa privesc in alta parte, sau sa neg
afirmatia lui. Buzele mele uscate s-au deschis sa vorbeasca, dar vocea stridenta si clara a asistentei m-a intrerupt.
-Edward si Isabella Cullen?
Inima a inceput sa-mi bata cu putere in piept si toata grija a navalit inapoi peste mine. Oh nu.
Era timpul, timpul sa aflu.
-Totul va fi in ordine, iubito, mi-a soptit Edward si vocea lui era atat de tandra si gentila ca nu m-am putut abtine
sa nu-l cred. Parea atat de sigur, de increzator ca bebelusul nostru va fi bine. Am dat din cap si el m-a ajutat sa
ma ridic. Stand dreapta, Imbracata cu o bluza albastra subtire, burtica imi era vizibila. Am zambit si mi-am pus
mana libera, cea care nu o strangea pe a lui Edward, pe mica umflatura.

-Pe aici, va rog, a spus asistenta, zambindu-ne usor. Totusi nu mi-a scapat privirea pe care ea i-a aruncat-o lui
Edward, si m-am incruntat. El a chicotit usor, si stiam ca gandurile ei erau mult mai colorate decat expresia,
incruntarea mea fiind si mai pronuntata. Dar cand m-am uitat iar in sus, asistenta disparuse si camera in care
eram acum, mica si colorata luminos cu informatii despre sarcina imprastiate pe pereti, era goala cu exceptia lui
Edward, care imi tinea halatul de schimb.
-E timpul sa te schimbi, iubito.
M-a ajutat sa-mi scot puloverul si apoi mi-a tras halatul subtire peste sutien. Degetele lui reci au lenevit pe
piele mai mult decat necesar si eu am tremurat de placere. A zambit si s-a tras inapoi. S-a auzit un ciocanit usor,
si Edward m-a ajutat sa ma asez pe pat, un barbat la varsta a doua a intrat in camera zambind la noi. I-am zambit
si eu ca raspuns desi eram foarte nervoasa, si a venit sa stea langa mine. Edward s-a asezat pe scaunul de langa
pat si m-a luat iar de mana.
-Buna Isabella. M-a salutat el, si am observat ca desi vorbea engleza, accentul lui era foarte pronuntat.
-Bella, l-am corectat automat, zambind cand el a chicotit.
-Atunci, Bella. Se uita pe fisa mea si Edward m-a sarutat pe frunte simtindu-mi frica. Mi-a soptit usor la ureche.
-Shh, calmeaza-te putin. Arianna e bine. Crede-ma.
Si chiar m-am calmat, inima incetand sa mai bata atat de tare, respiratia mi-a devenit normala iar doctorul ce sa prezentat ca Ciro Romano, s-a intors sa-mi zambeasca din nou.
-Cat de inainta e sarcina, Bella?
-O suta si optsprezece zile, am spus zambind la expresia de pe fata lui, probabil astepta sa fac estimari. Dar eu
numarasem, stiam si ora chiar.
-Saptesprezece saptamani, presupun.
-Numaratoarea de patruzeci de saptamani, sau de noua luni?
-Patruzeci de saptamani. A zambit si mi-a mai pus cateva intrebari, daca am consultat vreun doctor pana am venit
in Italia? Am luat vreun medicament de cand am aflat de sarcina? Inainte de a ramane insarcinata, am fost
sanatoasa? Inainte sa ma anunte ca va face o analiza la ultrasunete, am incremenit imediat, dar mai mult
de incantare decat de grija. Imi voi vedea copilul
Cand m-am uitat la Edward, zambea stralucitor, iar ochii lui dansau de incantare. Cand privirile noastre s-au
intalnit, desi privirea plina de incantare s-a transformat in iubire pura, cuvintele mi s-au oprit in gat, nu am putut
sa vorbesc sau sa respir cateva momente. Inca era uimitor cum o asemenea creatura ma putea iubi pe mine.
Dar ma iubea, si iubea si copilul nostru. Am tresarit surprinsa cand gelul rece mi-a atins stomacul. Ciro a ras.
-Scuze, am uitat sa te atentionez.
-E in ordine, am murmurat zambind in timp ce Edward m-a apucat de mana si ma tinea strans aplecandu-se spre
ecran sa vada mai bine.
-Si apoi, am vazut-o. Imaginea era putin in ceata, dar puteam sa o vad destul de clar, capul ei, mainile micute, si
i-am auzit inima batand. Era frumoasa, si era a mea. M-am intins sa atinge cranul, cu degetele tremurand
convulsiv. Nu am realizat ca plang pana ce lacrimile fierbinti nu mi s-au scurs pe obraji. Ii puteam vedea si
picioarele micute, si desi stiam ca inca mai are mult de crescut, era formata perfect. Apoi. Si-a intors usor capul
si se uita direct la noi, ii puteam vedea ochii, inca inchisi, si nasul micut, micut de tot. Langa mine Edward nu
mai respira, si el privea ochii inchisi ai fiicei noastre. Apoi, s-a intors sa ma priveasca si mi-am dat seama ca ar fi
plans daca ar fi putut. Ciro ne-a zambit calduros si ne-a intrebat.
-Doriti o poza? Am dat din cap, pentru ca nu puteam sa vorbesc inca si ma uitam cum cauta unghiul perfect
pentru poza. Am zambit cand am realizat ca imi va da o poza cu acest moment perfect, nu vreau sa uit niciodata
momentul asta. Nu vreau sa uit niciodata prima clipa in care mi-am vazut scumpa fetita, pretioasa mea Arianna
pentru prima data.
-Vreti sa stiti genul? Ne-a intrebat inca zambind. Edward a dat din cap si desi noi stiam ca bebelusul nostru era
fetita, aveam nevoie sa auzim oficial. Am zambit cat am asteptat, iar Ciro se incrunta odata ce secundele treceau.
Intr-un final, a ras si a spus.
-Felicitari, e o fetita. Si chiar jucausa. Se misca atat de mult. Totusi ai dreptate, nu ai optsprezece saptamani, ci
o suta optsprezece zile cum ai spus si tu. Eram incantata, lacrimile inca siroind pe obraz cand Ciro mi-a dat poza.
Am apucat-o cu degetele, dar tot nu-mi puteam lua ochii de la ecran. Fetita mea se misca de parca ar fi spus
Mami uita-te la mine. Sunt aici mami! si am vazut ceva pufos ce eu am presupus ca ar fi parul de pe capul ei
micut.

-E sanatoasa? Am intrebat, cuvintele doar o soapta. O urma a fricii ce o simtisem mai devreme a alunecat inapoi
spre mine, mi-am muscat buza si mi-am luat ochii de la ecran pentru a-l privi intrebatoare pe doctor.
-E putin cam mica, dar nu cu mult. E si cam slabuta, ar fi trebuit sa castige ingreutate cu cateva saptamani in
urma. Dar in afara de asta, e bine. A facut o pauza sa ma priveasca si zambetul era recomfortant. Dar nu am putut
opri rusinea si vina care ma inundau. Lacrimile au inceput sa curga din nou, si de data asta nu erau de fericire,
erau lacrimi pentru fetita mea, de care eu nu avusesem grija asa cum ar fi trebuit. Ciro era pe cale sa
continue, dar Edward a intervenit mangaindu-mi obrajii cu degetele lui reci. Mi-a intors fata pana il puteam privi
in ochi, si ma asteptam sa vad furie, sau chiar ura, dar nu am vazut decat dragoste pura ce stralucea in ochii lui
aurii.
-Bella, a soptit usor, iar vocea ii era atat de tandra si de plina de dragostea ce o vazusem stralucind in ochii lui, ca
Ciro si-a intors privirea si eu mi-am simtit lacrimile navalind mai repede. Bella, a continuat Edward cu vocea
inceata ca de catifea. Nici macar pentru o secunda sa nu te invinovatesti pentru asta. Copilul nostru e bine, a spus
apasand fiecare cuvant. Si nici eu nu te invinovatesc. Te rog, sa faci si tu acelasi lucru. Nu ai facut nimic rau.
-Dar, Edward M-a intrerupt, vocea ii era ferma si puternica.
-Nu, Bella. Nu te invinovati pentru asta. Nu e vina ta. Amandoi am facut o greseala, ar fi trebuit sa consultam un
doctor mai devreme si eu stiam asta. Dar copilul nostru e sanatos si e in viata si asta e tot ce conteaza. Asta e tot
ce conteaza pentru mine. Amandoua sunteti sanatoase, si asta e tot ce conteaza, bine? Am dat din cap usor si
Edward m-a sarutat usor inainte sa se traga inapoi si sa-mi cerceteze ochii dupa o urma de indoiala, vina, sau
rusine, nu a gasit nimic din toate astea. Si apoi mi-a zambit.
DPDV Edward
Nimic nu m-ar fi putut pregati pentru acest moment. Nimic. Pentru ca nimic nu se compara cu sentimentele ce
au explodat in mine din prima secunda de cand am vazut-o cand mi-am vazut fetita pentru prima oara, cand s-a
intors, si ma uitam in ochii ei, inca inchisi, pentru prima oara. Nu am simtit niciodata atata dragoste ca in
acea secunda, inima mea moarta imi dansa frenetic in piept, coplesita de dragostea ce o simteam pentru copilul
meu, si pentru uimitoarea si frumoasa femeie de langa mine, sotia mea. Bella. Iubirea vietii mele. Motivul
existentei mele. Eternitatea mea. I-am vazut mainile micute, intinzandu-se, de parca ar fi vrut sa ne atinga. Si
cand Bella s-a intins cu degetele palide tremurand sa atinga degetele micute de pe ecran, am incetat sa mai respir.
Doamne, cat de mult le iubeam. M-am intors si m-am uitat in ochii Bellei si vedeam lacrimile varsandu-se din ei.
In acel moment nimic nu mai conta. Apoi, o voce moale m-a eliberat din inchisoarea de sentimente in care eram
inchis.
-Ati dori o poza? Nu am vorbit, nici macar nu am incercat. Nu m-am miscat, sau sa respir. Nu am facut altceva
decat sa simt. Dar Bella a dat din cap si mi-am intors ochii la ecran. Buzele Ariannei s-au miscat de parca
incerca sa vorbeasca. Am ras incet, si Ciro a mai pus o intrebare.
-Vreti sa stiti genul? Am dat din cap si m-am uitat la Bella, care inca se uita la copil. A durat cateva minute, dar
intr-un final Ciro a ras si a spus.
-Felicitari, e o fetita. Si e cam jucausa. Se misca destul de mult. Dar ai avut dreptate, nu ai chiar optsprezece
saptamani, ci o suta optsprezece zile, exact cum ai spus. Frumusetea acestui moment nu se putea compara cu
nimic. Traisem o suta noua ani, dar nimic nu depasea asta. Nici viteza uimitoare pe care o aveam fugind prin
padure sau sentimentul de putere pe care trupul meu nemuritor il avea. Nimic. Acest moment chiar acum cand
ma uitam fix la ochii copilului meu, era cel mai uimitor lucru pe care il traisem vreodata, iar Arianna era cel mai
frumos inger pe care eu il vazusem cu exceptia, desigur, a femeii care purta copilul nostru. Era greu de crezut,
serios, ca asemenea ingeri, mama si copil, puteau sa ma iubeasca. Dar ma iubeau. Apoi, i-am auzit vocea din
nou, si frica din cele trei cuvinte pe care le-a rostit incet mi-au facut inima sa se stranga dureros.
-E sanatoasa? Si eu vroiam sa stiu raspunsul la intrebarea asta, dar stiam ca daca raspunsul nu e cel pe care il
asteptam eu, m-as sparge in bucati imadiat, cum o facusem o singura data inainte. Ciro a zambit usor si a zis. E
putin cam mica, dar nu cu mult. E si cam slabuta, ar fi trebuit sa castige ingreutate cu cateva saptamani in urma.
Dar in afara de asta, e bine. A facut o pauza, si s-a uitat la Bella. Si eu m-am uitat. Dar cand i-am vazut rusinea si
vina in ochii ei frumosi, si apoi lacrimile curgand pe obraji, sinteam o furie irationala, manie, nu pentru ca
bebelusul era prea mic, ci pentru ca ea se simtea responsabila pentru asta. Manie pe mine, ca nu eram in stare sa
simt vina in locul ei.
M-am intins si i-am atins usor obrazul cu degetele reci, plimbandu-le pe pielea fierbinte. I-am ridicat fata sa se
uite la mine, mania disparand, singura emotie din ochii mei era dragostea, pentru copilul meu si pentru Bella.

-Bella, am soptit usor si am incercat sa fac iubirea sa straluceasca si in cuvinte. Bella doar a inceput sa planga si
mai tare si mi-am simtind iar inima chircindu-se dureros.
-Bella, am continuat cu vocea moale. Nici macar pentru o secunda sa nu te invinovatesti pentru asta. Copilul
nostru e bine, am spus accentuand fiecare cuvant, asteptand doar sa ma creada. Si nici eu nu te invinovatesc. Te
rog, sa faci si tu acelasi lucru. Nu ai facut nimic rau.
-Dar, Edward.
Mania venea inapoi, de ce nu ma credea? De ce se invinovatea? De ce de ce nu puteam lua vina asupra mea? Am
incercat din nou, facandu-mi vocea mai ferma si mai indrazneata.
-Nu, Bella. Nu te invinovati pentru asta. Nu e vina ta. Amandoi am facut o greseala, ar fi trebuit sa consultam un
doctor mai devreme si eu stiam asta. Dar copilul nostru e sanatos si e in viata si asta e tot ce conteaza. Asta e tot
ce conteaza pentru mine. Amandoua sunteti sanatoase, si asta e tot ce conteaza, bine? Doar cateva secunde
trecusera sar parca trecuse mult mai mult, ore, chiar ani. A fost unul din cele mai lungi momente ale vietii mele,
uitandu-ma in ochii ei si ma uitam cum vina si rusinea, usor, foarte usor, se topeau. A dat din cap si m-am aplecat
sa o sarut. Cand m-am uitat iar in ochii ei, am vazut iar dragoste si incredere. Am zambit.
-Te iubesc, Bella. Am soptit si in timp ce cuvintele au alunecat usor pe buzele mele, Bella a icnit. M-am incruntat
putin, dar ea m-a luat de mana si a pus-o pe stomacul ei. Nu am simtit raceala gelului, sau caldura pielii ei. In loc
de asta, am simtit o usoara miscare sub mana mea. Ochii mi s-au marit si m-am holbat la ecran, am ras usor si
ma uitam la imaginea Ariannei, picioarele ei mici se intindeau, si eu m-am uitat si am simtit cum a mai lovit inca
o data. Ciro a ras si a vorbit.
-Se pare ca bebelusul e de acord cu tatal. Bella a zambit putin si i-am sarutat fruntea. Am apucat-o iar de mana,
si ne-am intors amandoi privirile sa mai privim inca o data copilul inainte ca Ciro sa opreasca aparatul. Cand
imaginea Ariannei a disparut, ma simteam putin pierdut dar am zambit cand Bella se uita la mine.
-Serios, Bella, chiar nu e vina ta. A continuat Ciro zambind cand stergea gelul de pe burta Bellei. Multe femei
care sunt mame pentru prima oara au copiii mici. Nu te voi minti, copilul tau probabil ar fi la masurile normale
daca ai fi consultat un doctor de prima oara de cand ai aflat ca esti insarcinata, si ai fi primit vitaminele necesare.
Dar nu te invinovati, este o greseala des intalnita la parintii ce au primul copil. Dar de acum incolo, vei lua
vitamina prenatale, si copilul va fi bine. Bella a dat din cap si odata ce Ciro ne-a dat reteta cu vitamine, ne-a
zambit calduros si apoi a plecat din camera sa o lase pe Bella sa se schimbe.
-Te iubesc, am soptit sarutand-o usor cand o imbracam cu bluza. Sa nu te indoiesti niciodata.
-Si eu te iubesc, a spus iar eu am luat-o in brate si am tinut-o aproape pentru cateva minute. Niciodata nu as fi
vrut sa ii dau drumul. Si stiam ca nu o voi face niciodata.
Capitolul 2: Viziuni
DPDV Edward
Odata ce am ajuns acasa, Bella s-a dus direct la telefon. Stiam ce numar tasteaza inainte ca degetele ei macar
sa apese butoanele, si am zambit cand ma indreptam spre bucatarie sa pregatesc pranzul. Bellei sigur ii era
foame. Rapid, am pus niste apa intr-o oala sa fiarba si am inceput sa pun tot felul de ingrediente intr-o tigaie
pentru sosul de spaghetti. Am taiat cepe si ardei , si eram pe cale de a cautataieteii cand Bella abia incepuse sa
vorbeasca, Alice, la capatul celalalt raspunse.
-Buna Alice, esti acasa! Am zambit cand am auzit tipatul de fericire al lui Alice, multumita auzului meu senzitiv
puteam auzi orice cuvant spunea sora mea de la capatul celalalt al liniei telefonice. Zambetul mi-a crescut cand
am luat legume din frigider pentru o salata. Bella a venit langa mine o secunda mai tarziu si tinea telefonul intre
umar si ureche. Fara cuvinte i-am dat o rosie si un cutit si ea a inceput sa o taie in timp ce vorbea.
-Am vazut-o pe Arianna azi la ultrasunete! a spus ea cu ochii stralucind fericiti cand se uita la mine si zambea. Si
i-am auzit bataile inimii, in sfarsit. O, si am simtit cum se misca azi!
-Oh, wow! A izbucnit Alice, si imi doream sa ii aud gandurile pentru prima oara, parea ca ascunde ceva. M-am
incruntat. Alice a continuat.
Dar de cele mai multe ori mamele nu simt ca se misca pana la cinci luni. A simtit si Edward?
Bella a dat din cap, dar apoi si-a dat seama ca Alice nu o vede si a spus.
-Da, a simtit. Am si vazut-o la ultrasunete. Era uimitor. Frumoasa. Abia astept sa se nasca. Alice a ras usor si
apoi cele doua au mai vorbit cateva minute despre copil. Gasisem in sfarsit taieteii, si ii puneam in apa
ce clocotea, Bella a aruncat rosiile in salata si apoi a spus in telefon.

-Alice, stai o secunda, bine? M-am uitat curios la ea, si Bella ma privea de parca imi crescuse al doilea cap.
-De cand gatesti? Am ras fericit si am sarutat-o pe frunte inainte sa ii raspund.
-Te-am vazut de atatea ori gatind. Nu-ti fa griji, inca miroase oribil pentru mine, iubito. A ras si isi scutura capul
cand s-a intors sa vorbeasca in telefon. Si-a luat o suvita de par maroniu din ochi si se invartea prin bucatarie.
-Alice, cand a inceput fratele tau sa gateasca?
- Edward gateste?
Alice parea la fel de surprinsa ca si Bella, si am mai ras inca o data cu gura pana la urechi.
-Da, am spus aplecand-ma spre receptor. Gatesc. Nu mult si nici bine, dar gatesc. Bella a scos limba la mine si eu
nu m-am putut abtine sa nu ridic o spranceana in amuzament. Am chicotit si m-am intors la oala de pe aragaz,
ascultand si uitandu-ma. Cat ascultam orice cuvant din conversatia Bellei, ochii mi se invarteau prin bucatarie,
inca noua pentru mine, la peretii calzi si albastri, la dulapurile de lemn. Lumina era difuza, dar comfortabila, si o
masa mica in colt ce era acoperita cu o fata de masa albastra, se potrivea cu peretii, spunea Bella. Am zambit.
-Oh! Si Dr. Ciro ne-a dat o poza de la ultrasunete, am facut cateva copii ca sa va trimit si voua.
-Serios? A intrebat Alice balbaindu-se de fericire si incantare.
Oh, multumesc! Abia astept sa o vad. Poti sa o vezi pe Arianna bine in poza?
Bella stralucea, practic de fericire si se indrepta spre sufragerie. Am urmat-o dupa ce am amestecat in sosul de
spaghetti, si m-am oprit in pragul bucatariei, eram sigur ca Bella nu ma putea vedea, si i-am ascultat raspunsul la
intrebarea lui Alice.
-Da. Pot sa-i vad si degetelele, e uimitor. Oh, Alice, e atat de frumoasa. Deja o iubesc atat de mult. Stiu ca am
spus ca nu regret ca nu voi deveni mama daca ma transform in vampir, si nici nu as fi facut-o, pentru ca il am pe
Edward, si el e tot ce as avea nevoie mereu. Dar acum, ca si cum Arianna e un cadou minunat, frumos si nu stiu
ce am facut vreodata ca sa o merit. Nu am putut auzi replica lui Alice, dar am putut vedea lacrimile stralucind in
ochii Bellei inca o data, m-am miscat de langa prag pana cand eram langa ea. Gentil, usor m-am asezat pe
canapea si am luat-o in brate. S-a intors sa ma priveasca in ochi si i-am zambit.
-Te iubesc, am spus incet si am zambit cand am am auzit replica lui Alice.
-Daca cineva merita acest dar, atunci aceea esti tu. A spus si aproape ca o puteam vedea zambind.
Voi doi va iubiti foarte mult, si ati renuntat la atat de multe, de atatea ori. Priveste altfel lucrurile, Bella ce ai
facut vreodata ca sa nu meriti acest copil?
-Pain-nimic, cred. A spus si apoi un zambet i s-a intins pe buze. Scuze, Alice sunt cam emotiva azi. Intalnirea
cu doctorul nu a avut doar vesti bune. Si a continuat sa ii spuna lui Alice tot ce s-a intamplat, incluzand si
raspunsul pe care l-a primit cand a intrebat de sanatatea Ariannei. Alice a ascultat in liniste, si nu a vorbit pana ce
Bella nu a terminat de povestit, povestea terminandu-se cand am plecat de la farmacie dupa ce am cumparat
vitaminele pentru Bella. Inca era liniste cand Bella a cascat. Am ras si am sarutat-o pe frunte.
-Arianna va fi bine, ne-a asigurat Alice, dar pentru prima oara nu parea atat desigura. A, si Edward ?
-Hmmm? Am intrebat, cu ochii inchisi imi odihneam obrazul de fruntea Bellei inspirand mirosul ei. Aerul
intoxicant ma inconjura si ma inchidea in mrejele lui.
-Sosul pentru spaghetti va incepe sa arda in trei secunde.
Ochii mi s-au deschis brusc, si m-am ridicat repede de pe canapea fara sa o deranjez prea tare pe Bella. Si apoi
am taiat-o.
Le-am auzit pe ambele fete razand, si fara sa ma gandesc am apucat oala clocotind de pe foc. Am lasat-o
repede in chiuveta, si am marait cat am asteptat ca durerea de ars sa se vindece. Nu dura decat cateva minute, dar
asta nu insemna ca nu doare. Durerea era surda, dar totusi mi-am pus mana cealalta rece ca gheata peste arsura.
-Edward? Ingrijorarea din vocea Bellei a ajuns in bucatarie inainte sa ajunga ea. Cand mi-a vazut expresia
indurerata de pe fata, a intrebat repede.
-Oh, Edward! Esti bine? Am zambit ezitand si ea a inaintat, inconjurandu-ma cu mainile ei calde. Am observat
ca nu mai avea telefonul si am intrebat-o despre asta.
-Alice a trebuit sa plece Emmett facea ravagii in sifonierul ei, m-a informat in timp ce se indrepta incruntata
spre frigider sa-mi aduca niste gheata. A pus cuburile intr-un prosop si mi l-a intins, inca incruntata de grija.
-Credeam ca nu poti fi ranit, a observat ea. M-am strambat cand gheata mi-a atins pielea.
-Focul e singurul care ne poate rani, ai uitat? Gura ei a format un O mic si m-a sarutat pe degete inainte sa ma
sarute pe obraz.

-Termin eu pranzul. Vei fi bine, Edward? Am ras si am dat din cap, intinzandu-ma la ea sa o sarut inainte sa ma
asez la masa. Gheata era placuta pe pielea mea fierbinte, si ma intrebam daca asta simte si Bella cand o ating,
rece dar comfortabil, aproape placut. Era singura durere fizica pe care o puteam simti. Am inchis ochii si am
incercat sa nu ma gandesc la mana, trecuse atat de mult de cand nu mai fusesem ranit ca parea mult mai rau
decat era intr-adevar. Dar simteam cum ma vindec incet si pana ce Bella si-a pus pranzul pe masa, spaghetti cu
sos, arsurile erau aproape vindicate. Am zambit, m-am ridicat in picioare si i-am pus Bellei un pahar cu lapte.
Cand l-am pus pe masa, langa farfurie, i-am dat si vitaminele, si a oftat fericita intinzandu-se catre mine.
-Multumesc, a soptit si stiam ca se refera la mai mult decat mancarea. Am saruta-o pe frunte si zambetul meu a
crescut.
-Cu placere.
DPDV Bella
-Mami e frumoasa, a soptit vocea calda, si m-am incruntat somnoroasa inainte sa marai. Vocea a continuat. E
puternica, si destul de incapatanata. Un ras moale, muzical. E foarte buna, si impiedicata, si e persoana mea
favorita din intreaga lume. Prin privirea mea incetosata am reusit sa deslusesc a cui era vocea, a iubirii mele,
Edward. Am zambit si am marait cand mainile lui reci mi-au mangaiat burtica goala. Tricoul meu, un top subtire,
moale, era ridicat in sus, si o parte a fetei lui era lipita de stomacul meu, ochii lui privind in ochii mei. Vocea lui
m-a surprins inca o data si un zambet i-a aparut pe fata.
-Mami e treaza si cred ca e suparata pe mine, mi-a informat el stomacul serios. Nu m-am putut abtine, am
inceput sa rad si nu ma puteam opri. Edward s-a incruntat jucaus.
-Mami e putin nebuna. Dar tot o iubesc.
Foarte usor, si-a trecut mainile peste stomacul meu si a zambit cand a simtit-o pe Arianna miscandu-se, am
simtit si eu, era o senzatie uimitoare. Era o viata micuta, traind, miscandu-se in mine. Zambetul mi-a crescut
cand i-am intalnit din nou privirea.
-Buna, mami, mi-a soptit si eu am intrat in jocul lui.
-Buna, tati, am spus si m-am uitat la ceas. Numerele stralucitoare, albastre aratau ora doua dimineata. Am marait.
Prea devreme.
-Mami ar trebui sa se culce din nou, a spus Edward intinzandu-se sa imi ia mana in a sa.
-Imi pare rau ca te-am trezit. Mi-am scuturat capul.
-Sa nu-ti para. Am facut o pauza si apoi l-am intrebat. De cand faci asta? Adica vorbesti cu Arianna.
-Am inceput abia in seara asta. Nu am vorbit cu ea pana acum, si poate nu ar trebui sa vorbesc cu ea cand tu
dormi. Cred ca ii place cum suna vocea mea, loveste cand vorbesc eu. Cred ca asta te-a trezit. Am ras si apoi am
oftat dramatic.
-Ea doarme vreodata? Cred ca seamana cu tine. Copil vampir prostut, l-am tachinat, zambind cand el ma saruta
usor pe burta. La optsprezece saptamani, eram evident insarcinata, stomacul meu era perfect rotund.
-Dormi, Bella, iubirea mea. Apoi a inceput sa murmure cantecul meu de leagan, incet ochii mi s-au inchis cand
vocea lui de inger imi soptea in ureche. Inca simteam miscarile mici din stomacul meu si am cazut intr-un somn
adanc fara vise, cu zambetul pe buze.
DPDV Edward
-Ooooh, uita-te la asta Edward! Am zambit la entuziasmul ei si am chicotit cand am vazut bluzita moale si
albastra. Pe pieptul bluzitei, era un leu dragut care maraia. Dar am luat bluzita din mana ei si am pus-o inapoi
pe raft.
-Avem fetita, i-am amintit inca zambind. S-a incruntat si mi-am pus mainile pe umerii ei usor indreptand-o spre
sectorul cu haine pentru fetite. Incruntarea i-a disparut cand ochii ei ciocolatii au vazut cantitatea imensa de
haine roz si a incepu sa se plimbe printre diferite rafturi, am creat un monstru.
-Edward, uita-te la asta! Scuturand din cap si oprindu-mi rasul, si m-am indreptat spre sunetul fericit al vocii ei.
De un albastru stralucitor, roz, mov, galben si flori verzi se intindeau peste materialul alb, si in mijloc avea
o incretitura proeminenta dar moale. Am zambit, erafoarte draguta.
-Imi place asta, am spus si ea a dat din cap, si l-a adaugat la gramada de haine ce tot crestea. Hotarasem ca e
timpul sa facem cumparaturi pentru Arianna abia in dimineata asta, dar fusesem ocupat cu munca toata ziua.
Imediat ce am ajuns acasa, Bella m-a scos aproape in fuga din casa si trecusem prin magazinele pentru copii. Era
singurul fel de cumparaturi care ii placea, m-a informat ea, cumparaturi pentru copilul nostru. Cumparaturi ce nu
erau pentru ea ii placeau.

Cand mi-a sunat telefonul, Bella era in mijlocul alegerii de sosete pentru copii. Dar serios, cat de mic putea fi
un picior de copil? Majoritatea sosetelor nu imi intrau macar pe degete! Am ras si am raspuns la telefon, stiam
ca e Alice.
-Edward, s-a plans ea si eu mi-am dat ochii peste cap. De ce nu ati asteptat pana veneam si eu cu voi la
cumparaturi?
-Pentru ca Bella abia a avut rabdare douazeci de minute pana am ajuns la magazine, sub nicio forma ar fi rezistat
pana ai fi zburat tu aici.
-Totusi, ai fi putut.Grrr, da-mi sa vorbesc cu ea.
-Nu, am spus ferm, sub nicio forma nu o intrerupeam pe Bella cand era atat de fericita. Merita fericirea asta fara
ca Alice sa o faca sa se simta vinovata. A indurat multe in ultimele luni si asta era prima data cand o vedeam
relaxata, fara griji de multi timp.
-De ce nu? a intrebat Alice si eu i-am explicat motivele mele. A oftat adanc, stiam ca pentru ea era aproape fizic
dureros ca noi eram la cumparaturi fara ea.
Oh, Edward, am avut niste viziuni, cam ciudate. Tine-o aproape pe Bella, da? Mai mult de una din viziuni se
termina prost, si sincer incep sa ma ingrijorez de acum. Daca tot o sa le am, vin si eu in Italia ca sa fiu aproape,
bine?
-Ai avut niste viziuni, si asta e prima data cand aud asta? Am spus incercand sa imi pastrez tonul jos, dar furia
ma rupea cu o forta neasteptata. Puteam simti mania urcand incercand sa iasa, dar am oprit-o. Alice a vorbit din
nou.
-Edward, calmeaza-te. Ti-as fi spus daca era un motiv de ingrijorare. Stiam ca are dreptate, iar cuvintele ei ma
calmau topindu-mi furia, singura emotie care ramase era ingrijorarea. Am respirat adanc.
-Bine. Dar cum adica se termina prost? Am intrebat si o cautam agitat cu privirea pe Bella, deja fugise in alta
parte. M-am relaxat putin, dar nu mult, cand i-amvazut parul topaind pe culoarul de rochite din nou. Alice a
vorbit intr-un final, desi era ezitanta.
-In una din viziuni, Arianna moare. A spus si s-a inecat cand a spus ultimul cuvant. Simteam ca lacrimile s-ar fi
format cand ea soptea. Dar asta a fost printre primele. Nu vad asta acum.
-Dar ce vezi acum? Am intrebat, vorbind incet sa nu auda Bella. Nu vroiam sa se ingrijoreze si ea daca nu era
niciun motiv.
-Vad ca se intampla ceva. Bella tipand de durere. Dar ceva nu e in ordine. Stiu ca ii vad transformarea, nimic
altceva nu ar face pe cineva sa tipe in halul asta. Dar ceva nu e in ordine. Ceva e foarte gresit, te rog Edward sa
nu o scapi din priviri. Renunta la servici, stiu ca trebuie sa pastrezi aparentele dar te rog, ea are nevoie
S-a oprit si am continuat eu.
-Nu o scap din priviri. Nici macar o secunda. Te rog, sa-mi spui Alice daca le mai vezi pe una din ele murind. Si
eu mi-am fortat cuvintele sa iasa din gat, pentru ca durea mai mult decat as fi crezut. Durea si mai tare cand ma
gandeam ca ele ar putea sa disparade langa mine.
- Asa voi face. Promit, Edward, voi face tot ce-mi sta in putere sa opresc, orice ar fi, orice se intampla cu ele.
-Multumesc, Alice, am soptit in telefon. Mi-am ridicat privirea sa o vad pe Bella zambind larg la rafturile de
palarii. Nu m-am putut abtine sa nu zambesc si eu, cand o vedeam atat de calma, fara griji.
-Nu ai ide cat inseamna pentru mine ca tie iti pasa indeajuns de mult sa faci asta pentru mine, pentru noi.
-Cred ca pot, a spus Alice razand. Dar rasul ii era retinut, fortat. La urma urmei e sora mea.
A facut iar o pauza si a oftat adanc. Ar trebui sa vin in Italia, sau poate Carlisle sau cineva?
-Nu, cred ca vom fi bine. Orice e gresit, orice vezi ca vine il voi opri. Daca cineva incearca sa o raneasca pe
Bella, il daram. Nu ma opresc pana ea nu e in siguranta
-Stiu, Edward, stiu. Umtrebuie sa plec. Cred ca voi incerca din nou.
Nu trebuia sa intreb ca sa stiu la ce se refera, stiam. Va incerca sa priveasca din nou in viitorul nostru, sa vada
misterul care ne acoperea, sa vada daca putea sa afle, sa opreasca orice va urma. Am oftat si am inchis telefonul
punandu-l in buzunar. Bella topaise langa mine si vazand grija din ochii mei aurii, s-a intins si si-a pus mana
micuta si calda pe obrazul meu.
-Esti bine, Edward? Ce s-a intamplat? Vocea ei era atat de dulce, de calda. Nu stiu ce as face daca vreodata nu ar
mai fi langa mine. Asa ca am zambit.

-Sunt bine, Alice a sunat si se plangea ca nu am asteptat pana a venit ea sa facem cumparaturile pentru copil
impreuna. Bella a ras, dar am vazut ca inca era ingrijorata pentru mine. Asa ca mi-am fortat grija si incertitudinea
sa dispara si am lasat doar zambetul pe fata mea. Am sarutat-o usor pe frunte.
-Totul o sa fie bine, Bella. Ai incredere in mine. Ea a dat din cap. Nu puteam decat sa imi doresc sa am si eu
incredere in mine.
Capitolul 26 - Complicatii
7 Nov. DPDV Bella
Douazeci si trei de saptamani, trei zile si patru ore, de atat timp eram insarcinata. Ma obisnuisem cu viata in
Volterra, Italia si era greu. Barierele de limba erau evident o problema, si nu puteam sa merg nicaieri fara
Edward, era cam frustrant. Am oftat si am inceput sa toc o rosie. Gateam cina. Asta a fost prima oara cand s-a
intamplat. Durerea ce trecea prin stomacul meu m-a lasat fara aer, si ma durea. Tare. Dar disparuse la fel de
repede cum aparuse. Ma lasase confuza si ingrijorata. Eram confuza pentru ca nu era ceva ce doctorul mi-a
descris ca ar fi durerile sarcinii si ingrijorata pentru copilul meu, simtise si ea durerea? Era bine? Am respirat de
cateva ori, si apoi am soptit numele lui Edward incet, stiam ca ma auzise chiar daca era in camera cealalta. A
venit fugind, ingrijorat.
-Bella, esti bine? Nu am realizat ca eram pe jos pana ce nu l-am vazut pe el ca s-a aplecat spre mine. Am dat
incet din cap si am inspirat. Durerea disparuse complet, dar ma simteam slabita, obosita, aproape bolnava. Socul
de dupa inca imi ardea stomacul.
-Stomacul doare am reusit sa spun, incercand sa ma ridic in fund. Edward nu m-a lasat, in schimb, m-a
impins inapoi si s-a intins spre telefonul ce nu paruse niciodata atat de departe. A tastat repede si am realizat ca
nu era numarul tatalui sau. Nu, era numarul obstreticianului/ ginecologului nostru.
Telefonul a sunat de patru ori si in timp ce Edward astepta nerabdator sa raspunda cineva, a zambit la mine
incercand sa ma relaxeze, dar eu vedeam dincolo de fatada fabricata pentru mine, ma luase in brate. Mana lui
libera era inconstient pe stomacul meu frecandu-l incet, tandru. Respiratia mea incetinise cand Edward il prinse
in sfarsit pe Dr. Ciro la telefon. Cand i-a spus sa descrie durerea, Edward s-a intors catre mine.
-Ascutita, rapida, in stomac. Arde putin, am spus lasand ochii sa se inchida si il ascultam pe Edward ce repeta
doctorului informatiile pe care le primise de la mine. A asteptat si el in liniste, ascultand.
-Nu, a disparut acum, spune Bella. A facut o pauza si a mai ascultat inca o intrebare. Degetele lui treceau prin
parul meu si s-a asezat langa mine pe podea si mi-am pus capul in poala lui. Sa respir devenea din ce in ce mai
usor.
-Aproape a pierdut sarcina cand era in zece saptamani. Inca o pauza, inca o intrebare. Ma intrebam despre ce
vorbeau.
-Nu, nu a mai avut probleme de atunci.
-Edward, stomacul meu e nu am apucat sa termin, pentru ca inca un val de durere a trecut prin corpul meu, miam muscat buza tare, abtinandu-ma sa tip.
-Bella, Bella esti bine? Edward ma intreba scapand telefonul din mana, sa ma tina in brate. Am dat din cap si am
strans ochii tare reprimand durerea. A durat doar cateva secunde, si apoi trecuse. Edward era inca ingrijorat.
DPDV Edward
Ii mai vazusem durerea si inainte, se lovea des si eu eram mereu acolo incercand sa o ajut. Dar acum era
diferit. Vedeam ca se abtine din rasputeri sa planga, din cauza durerii ce trecuse rapid dar o lasase fara aer ca sa
poate vorbi. Ma speria lucrul asta. Asta era ce Alice vazuse? Bella era pe cale sa piarda sarcina? Arianna
va Nu mi-am dat voie sa termin gandul acesta. L-am ascuns intr-un colt al mintii si m-am concentrat pe Bella.
Respira incet, ritmat incercand sa reprime grimasa de durere. Imi treceam degetele tremurande prin parul ei.
-Alo? Domnule Cullen? Mai sunteti acolo?
Vocea ce se auzea din telefon m-a scos din transa gandurilor mele, si l-am ridicatde pe jos.
-Sunt aici, am spus abatut. S-a intamplat din nou, dar a trecut si asta. La celalalt capat al liniei dr. Ciro a facut o
pauza si a tras aer in piept. Auzeam fosnind hartiile cand se uita in dosarul nostru.
-Bella e in douazeci si trei de saptamani, corect?
-Da, am spus sarutand fruntea transpirata a Bellei. Sa o aduc la urgenta? Ce nu e in ordine? Nu stiam ce sa fac.
Lucrul asta ma innebunea. Nu m-am simtit niciodata atat de inutil cum ma simtisem in ultimele luni, era

un sentiment nou, unul oribil. Vroiam sa fac ceva, orice, dar nu stiam ce sa fac. Dr. Ciro a facut o pauza inainte
sa continue.
-Sunt destul de sigur ca a avut parte de experienta Braxton Hicks, contractii inaintea sarcinii, care ajuta femeia
sa isi pregateasca trupul pentru nastere. De obicei nu sunt atat de intense, dar pot fi, in cazuri rare, extreme si
din ce mi-ai descris, sunt aproape sigur ca asta s-a intamplat. Totusi nu este un motiv de ingrijorare.
Am oftat usurat si simteam cum grija se scurgea din corpul meu. Era normal totul era bine.
-Sa o aduc, pentru orice eventualitate? Am intrebat si ma uitam in ochii Bellei, i-am zambit usor. Mi-a raspuns
printr-un zambet obosit, cald.
-Nu. Daca lucrurule se inrautatesc, sau continua pentru o perioada mai lunga atunci da. Incearca sa o faci sa se
plimbe, sau sa faca o baie fierbinte. Asta ar trebui sa faca durerea sa se diminueze, sau chiar sa dispara. Ar
putea avea Braxton Hicks o data sau de doua ori pe luna sau poate nu va mai avea deloc. Nu o scapa din ochi,
si veniti la primul semn de ingrijorare, bine? Daca simte mai mult de patru contractii complete intr-o ora, sau
daca durerea devine mai rea, suna-ma iar.
Am dat din cap.
-Desigur. Multumesc, dr. Ciro. Am facut o pauza si apoi l-am intrebat. Pot face ceva sa o ajut?
-Poti fi langa ea, sa o ajuti sprijinind-o, facand-o sa se simta comfortabil. In afara de asta, nu.
I-am multumit din nou. Bella se odihnea in poala mea, cu ochii inchisi si respiratia ritmata. Si-a muscat buza
din cand in cand impotriva durerii, iar sentimentul de neajutorare s-a intensificat cand am ridicat-o in brate si am
carat-o in dormitor. Am asezat-o pe pat si am schimbat-o din hainele ei calduroase intr-o pereche de pijamale
subtiri. I-am spus tot ce mi-a spus dr. Ciro, am asigurat-o ca bebelusul e bine, si ca ea era bine, si ca nu-mi
doream altceva mai mult decat sa ii iau durerea.
-Doare, Edward, s-a plans si imi venea sa lovesc ceva. De ce nu puteam sa o ajut? De ce? Ma simteam atat de
inutil! Ma innebunea. Dar am zambit dulce si o tineam in brate, leganand-o inainte si inapoi.
-Stiu, iubito, stiu. As vrea sa o fac sa dispara, dar doctorul a spus ca e normal, ca se intampla la toata lumea.
-Doare arde, am sarutat-o usor pe gat. S-a lipit de mine, lasandu-si capul pe umarul meu. Am strans-o in
brate.
-Doctorul a spus ca o baie calda ar ajuta. Vrei sa incerci? Am intrebat, respiratia mea ii mangaia pielea. A dat din
cap si am luat-o din nou in brate. M-am asigurat ca apa era calda, si dupa de ne-am dezbracat pe amandoi, am
intrat in cada si lasat apa sa cada peste trupurile noastre. Am simtit-o pe Bella relaxandu-se in bratele mele, si am
oftat usurat.
-Te simti mai bine? Am intrebat dupa cateva momente, si a trebuit sa lucrez putin la tonul vocii mele. Reprimam
emotiile ce nu vroiam sa le vada in ochii mei, negri acum, trecuse mult timp de cand nu mai vanasem, de la
viziunile lui Alice. Viziunile lui Alice O, Doamne, asta vazuse ea? Asta era? Nu Am strans dintii si ii
mangaiam spatele Bellei. Doctorul a spus ca e normal. A spus ca se intampla oricui. Am respirat adanc cand
Bella a dat din cap aprobator ca raspuns la intrebarea mea. Si-a lasat capul pe umarul meu si mi-a soptit.
-Inca ma mai doare putin. Am sarutat-o pe frunte si o mangaiam pe brate, pe stomac, pe gat. A inspirat si a soptit.
-Dar e mai bine acum.
-Mmmm, am soptit si am stat asa mult timp, pana ce apa s-a racit, ne tineam in brate. Durerea disparuse si
adormise in poala mea, cu burtica apasata pe a mea. Am zambit si m-am ridicat usor cu ea in brate, din apa,
incercand sa nu o trezesc. Nu am trezit-o, am sters-o de apa si am imbracat-o in pijamale. Am pus-o pe pat si am
sarutat-o pe frunte.
-Te iubesc Bella atat de mult. A zambit dincolo de starea de somnolenta si am respirat multumit. Am zambit si
m-am intins langa ea, strangand-o in brate. S-a lipit de mine imediat, si eu o sarutam incet pe gat cand mi-a
soptit.
-Si eu te iubesc.
8 Nov. DPDV Bella
Am zambit si am rupt o bucata din painea prajita. Durerea din stomac disparuse, acum, Edward ma avertizase
ca putea reveni. Sotul meu era cel mai frumos, si mai grijuliu de pe fata pamantului. Cum putea viata mea sa
devina mai buna? Zambetul mi-a crescut cand sotul meu frumos si grijuliu s-a urcat in pat langa mine. Zambea
pana la urechi, si stiu ca paream niste idioti acum. Nu-mi pasa.
-Am facut totul cum trebuie? Am dat din cap si am muscat dintr-o clatita cu afine pe care o facuse pentru mine.

-Totul e perfect! Desi nu sunt sigura ca pot manca atat. M-am oprit si Edward a dat din cap, multumit de
realizarea lui. S-a lasat pe spate si ma privea cand devoram micul-dejun: clatite, paine prajita, oua, carnati si un
pahar de lapte.
-Si fara spaghetti cu sos in dimineata asta! M-a tachinat el, fluturand un deget jucaus. Mi-a zambit si a continuat.
-Imagineaza-ti asta.
-Taci, am mormait, incruntandu-ma si am luat o inghititura. Chiar nu era asa de amuzant. Si daca Ariannei ii
placeau spaghetele cu sos? Nu ma puteam abtine! Am zambit si-mi mestecam clatitele. Spagheti cu sos erau
preferatele mele in acest moment. Le mancam cu aproape orice. O data, dupa ce Edward refuzase sa-mi faca
spaghetti cu sos la cina, a spus ca atatea rosii nu au cum sa-i faca bine bebelusului, m-am dus la frigider si am
pus in supa de pui cu taietei sos, pana am facut-o groasa. Edward s-a prins destul de repede. Adica: Bella
primeste ce Bella vrea.
-La ce te gandesti? M-a intrebat Edward, sarutandu-ma usor pe obraz.
-La nimic, am spus si m-am intors sa-l privesc pe sotul meu. Edward, am cateva intrebari. Sincer ma gandeam la
multe lucruri, deodata, si chiar aveam cateva intrebari, unele mai importante decat celelalte. Edward a dat din
cap si a zambit, soptindu-mi sa continui.
-Voi putea fi in preajma Ariannei dupa ce voi fi schimbata? Vocea mea era o soapta cand am lasat cuvintele sa-mi
alunece pe buze. Intrebarea asta era cea care atarna cel mai greu in capul meu. Ma ingrijoram pentru ea,
cateodata pana in pragul panicii. Dar n-am intrebat niciodata, pentru ca raspunsul ma ingrijora si mai tare. Daca
nu puteam sa-mi vad fiica dupa nastere? Daca nu puteam sa-i vad primii pasi, pentru ca ii vroiam sangele prea
tare? Dar cuvintele lui Edward mi-au topit grija imediat.
-Nu-ti face griji, iubito. Sangele unui nou-nascut nu tenteaza vampirii noi-nascuti. Este prea putin si e prea
inocent, nu ne incita. M-am relaxat putin, dar tot aveam indoielile mele.
-Dar cand va creste? Mi-am muscat buza, dar Edward s-a intins si mi-a tras buza dintre dinti. Mi-a zambit si m-a
sarutat usor pe frunte in timp ce-mi soptea.
-Pana in momentul cand ea va fi destul de mare ca sangele ei sa te atraga, vei putea sa te controlezi. Asta si vei fi
desensibilitata, a ras el cand a folosit cuvantul pecare il mai folosise cu mult timp in urma, chiar inainte sa-l
implor sa-si petreaca noaptea cu mine.
-Pentru ca va creste in jurul tau, probabil nici nu vei observa ca sangele ei se schimba, pentru ca va deveni o
obisnuinta.
-O.. Am tacut cateva momente si am mai luat o gura din uimitorul mic-dejun pe care ingerul meu il facuse pentru
mine. Am zambit si am mestecat din carnati. M-am intins la pieptul lui Edward si am oftat fericita. Ma simteam
minunat ca nu-mi voi supune copilul la niciun pericol. Am decis sa schimb subiectul cand o alta intrebare a luat
nastere.
-Decice vom face azi? Am intrebat si am cascat lasand furculita din mana, eram plina. Edward parea adancit in
ganduri, dar dupa un timp a vorbit, cu o linie micuta de incruntare de frunte.
-Nu sunt sigur, dar trebuie sa o sun pe Alice si pe Carlisle. Te poti tine ocupata putin, sau sa astept pana diseara
ca sa sun? m-a intrebat iar eu mi-am scuturat capul vehement si am aratat spre gramada de carti pe care o
cumparase cu cateva zile inainte.
-Ma pot tine ocupata. Mi-a zambit si m-a sarutat inainte sa se miste de pe pat.
-Te iubesc, mi-a soptit cu buzele lipite de piele, iar respiratia lui mi-a facut pieleade gaina.
-Si eu te iubesc, am soptit si apoi disparuse. Am oftat si am luat una din carti. Astazi va fi o zi lunga.
DPDV Edward
Mi-am muscat buza, un obicei pe care l-am luat de la Bella, si am tastat numarul. Cand telefonul a inceput sa
sune, am oftat si m-am asezat pe canapea, asigurandu-ma ca o pot vedea pe Bella din pozitia mea. I-am zambit si
i-am facut cu mana, ea mi-a intors gestul, deja fiind absorbita complet de cartea pe care o citea, Carlisle, din
Forks mi-a raspuns la telefon.
-Edward? S-a intamplat ceva?
Am zambit, era bine sa aud o voce familiara. Dar apoi m-am incruntat, de ce m-a intrebat daca s-a intamplat
ceva? Avuse Alice inca o viziune? Ceva rau? Am inspirit adanc.
-Nu, totul e bine. Totul e bine acasa? Alice a mai avut viziuni cu Bella? Ea..
Dar sirul meu de intrebari a fost intrerupt de un ras de la celalalt capat al firului. Carlisle chicotea.

-Nu, totul e bine. Da, Alice a mai avut cateva viziuni, dar ea vede viitorul in viitor, deci totul ramane la fel
Arianna este in viata si respira iar Bella este vampir. Nu suntem siguri ce vede, sau cand anume, dar din
moment ce toata lumea e bine, mai conteaza?
Am oftat si m-am afundat mai tare in canapea.
-Nu, cred ca nu conteaza. Dar as vrea sa stiu ce se intampla. Ce a spus Alice zilele trecute m-a speriat. Carlisle,
nu pot sa le pierd. Vocea imi era inceata si ingrijorata, durerea cantarea greu in cuvintele mele. Mi-l imaginam pe
Carlisle zambind usor, asa cum facea cand eu eram abatut sau trist. Era un zambet pe care un tata i-l oferea
copilului suferind. Aproape puteam vedea expresia tandra ce stralucea in ochii lui.
-Totul va fi bine. Alice inca mai cauta, Edward dar pozele pe care le vede nu au sens. Te rog, nu te supara pe ea.
Incearca din rasputeri. Dar iti promit, daca descoperi mceva important, te vom contacta imediat. Pana acum,
totul e in ordine. Crede-ma Edward.
Am inspirat adanc si am privit-o din nou pe Bella din camera cealalta. Am dat din cap si am spus.
-Cred in tine.
-Multumesc.
-Ce anume vede Alice? am intrebat dupa o pauza scurta, nervozitatea mea nu era stearsa complet. Vroiam sa stiu
ce se intampla, totul. Daca cumva, viziunile ei se vor adeveri, daca ceva chiar se intampla, voi putea sa recunosc,
sa impiedic, sa ajut. Carlisle afacut o pauza inainte sa imi raspunda.
-Credem ca vede trasnformarea Bellei. Nu putem fi siguri, desigur. Nu vede decat imagini ce dispar imediat. Nu
vede o imagine clara, poate sa auda tipetele Bellei si te vede pe tine incercand sa o alini, dar ceva ceva nu e
in ordine. Spune ca nu ii poate da o data, dar ceva e gresit.
-Nu o poate vedea pe Bella in durerile facerii? Am auzit ca nu e prea comfortabil. Am soptit si stiam ca nu prea
comfortabil nu e chiar potrivit. Am clipit.
-Nu. Asta a crezut si ea la inceput, dar nu se potriveste. Nici macar o femeie la nastere nu tipa asa.
Am oftat si am intrebat ce nu vroiam sa intreb, dar in acelasi timp aveam nevoi de raspuns.
-A mai avut viziuni cu Arianna murind? Inca nu puteam spune cuvantul. Era stupid.
-Trei sau patru, mi-a raspuns Carlisle si simteam cum ma enervez, daca Alice a vazut moartea Ariannei, de ce
dracului nu mi-a spus? De ce? Dar Carlisle a vorbit din nou inainte ca eu sa dau glas maniei mele.
-Dar fiecare viziune cu moartea Ariannei e urmata de alta mai indepartata in care toata lumea e in viata. Nu
stiu cum sa le leg.
Eram pe cale sa raspund, sa intreb altceva cand am auzit a doua voce in telefon. Am recunoscut-o imediat pe
Alice, dar tonul ii era infricosat, ba chiar mai mult decat frica, era extenuata. Simteam o urma de regret fata de
ceea ce ii faceau viziunile astea, mental o extenuau, si o impingeau la limita, incercand sa vada viitorul nostru.
Dar mai mult de extenuare am auzit frica ei. Iar cuvintele ei m-au rupt in bucati.
-Viziunile mele, a spus. In viziunile mele, cand Bella tipa O, Doamne, ea e inca insarcinata. Cred ca e
insarcinata cand e transformata.
Capitolul 27 - Ars
24 Oct. DPDV Edward
A durat doar o clipa cat sa respiri odata pana ce cuvintele lui Alice si-au luat locul lin capul meu. Apoi, furia si
mania au venit.
-Nu voi lasa asta sa se intample, am marait uitand sa vorbesc incet ca ingerul din camera cealalta sa nu auda, nu
vroiam ca ea sa se ingrijoreze. Dar toate gandurile rationale nu mai existau in clipa in care furia deliranta m-a
umplut. Nu ma gandeam decat la un singur motiv de ce ea inca era insarcinata
-Aro! Jur, daca o atinge, il rup in bucati.
-Edward, calmeaza-te, era Alice, luase telefonul de la Carlisle si vorbea repede cu vocea inceata si catifelata, numi pasa.
-Trebuie sa fie el! Trebuie sa fie! Il omor pe bastardul ala!
-Edward
-Il omor! Daca macar se gandeste sa o atinga pe Bella, il omor! Vocea lui Alice mi-a spart in sfarsit furia ce nu
ma lasa sa gandesc.
- Edward, calmeaza-te! Carlisle, Jasper si eu venim in Italia. Plecam in curand. Trebuie sa fim langa tine daca
ceva se intampla. Edward asculta-ma si calmeaza-te. Chiar daca Aro, sau altcineva, o schimba pe Bella,

Carlisle ii va provoca nasterea si Arianna se va naste inainte sa fie ranita. Acum calmeaza-te. Nu o speria pe
Bella!
Dar era prea tarziu, ingerul meu era deja in camera, incruntata se uita la mine, cand realizase ca privirea mea
era livida, infuriata. Ma uitam in ochii ei si grija ei se inlocuise cu frica.
-Esti bine, Edward? Alice a vazut ceva? Desigur ca auzise. M-a auzit cand l-am intrebat pe Carlisle daca Alice
a mai avut viziuni si a reusit sa ghiceasca exact ceea ce se intampla fara sa realizeze intreaga oroarea lucrurilor.
Am incercat sa-mi calmez expresia. Alice a mai vorbit odata inainte sa apuc sa ma calmez total, sa ii pot
spune Bellei ca totul e bine.
-Plecam acum in Italia. Vom fi acolo in curand. Stai langa Bella tot timpul, nu o lasa singura nicio secunda.
-Nici nu ma gandesc sa o las singura, am spus cu vocea groasa de furie care deobicei era calma si moale. Daca
cineva incearca sa o atinga, ii omor. Alice nu a mai spus nimic, doar a inchis telefonul, stiind ca nimic altceva nu
mai trebuie spus. M-am intors catre Bella si frica din ochii ei era evidenta.
-Edward, ce se intampla? m-a intrebat cu ochii mariti, speriati. Am luat-o in brate, lasand telefonul sa cada pe
podea. Nu-mi pasa de nimic altceva in afara de ingerul din bratele mele, si copilul pe care il purta in pantec. Am
tinut-o strans si m-am apropiat de canapea unde am putut sta amandoi. Nu va mai pleca din bratele mele. I-am
explicat in soapta despre ce a vazut Alice, in viziunile ei, ce vedea de cateva saptamani, ce vazuse ea ca se va
intampla cu copilul nostru. Bella plangea pana am terminat eu de povestit.
-Arianna, nu nu vreau ca ea sa moara, a soptit si imi doream din nou sa pot sa iau durerea ei asupra mea. S-a
prabusit langa mine, cu capul ascuns in pieptul meu si a plans. Am incercat sa ii soptesc cuvinte care sa o aline,
dar nu le-am putut gasi. De ce ni se intampla asta? De ce? De cand aflasem ca Bella e insarcinata, copilul ne
fusese luat de atat de multe ori, de prea multe ori eram pe cale sa-l pierdem. Am supravietuit in fata durerii si
grijii, si frica si furie. De ce dracu ni se intampla asta? De ce Bella trebuia sa sufere iar si iar, de ce trebuia sa
simta atata durere? Imi doream sa stiu raspunsul. Mi-as fi dorit sa stiu de ce, dar nu stiam. Si durea.
DPDV Bella
-Edward, doare, am soptit si am respirat adanc. Edward mi-a soptit usor in ureche, dar nu am resuit sa descifrez
cuvintele, dar vocea lui catifelata m-a calmat. Tot mai durea, dar era mai bine. Nu era ca nimic dinainte, era ca
cea de ieri. Mai multe minute au trecut pana ce durerea a disparut complet. Intr-un final, Edward a vorbit.
-Mai bine acum? A murmurat cu vocea calda si gentila. Am dat din cap si am si zambit putin.
-E mai bine. Inca doare, dar e mai bine, am spus si m-am intins catre el din nou. Stateam pe pat, in bratele lui.
Imi soptea in ureche din nou, asigurandu-ma ca totul e bine.
-E normal, a spus sarutandu-mi pielea de la ureche pana la obraz. Am inspirat si durerea disparuse complet, nu
mai simteam decat buzele lui reci pe pielea mea. Am facut cateva cercetari, si desi nu e normal sa doara atat de
rau la majoritatea femeilor, Braxton Hicks pot fi foarte oribile pentru unele. A ras incet si buzele lui au ajuns la
ale mele. Cred ca esti doar ghinionista. Mi-am dat ochii peste cap.
-Mami e mereu ghinionista nu? a soptit Edward, iar mainile imi mangaiau burtica, nu vorbea cu mine acum. Cu
un zambet pe buze vorbea incet si plin de dragoste, copilului nostru. Am ras si mi-am lasat capul pe pieptul lui
rece. Am inspirat mireasma lui ametitoare si m-am relaxat. Mami e obosita? A intrebat Edward, si m-a sarutat
usor pe obraz.
-Mmm hmmm.
-Atunci dormi putin, a soptit si a incercat sa plece de langa mine, dar l-am strans mai tare in brate.
-Nu vreau sa dorm, am spus la fel de incet la el. Apoi, foarte incet ca nu eram sigura ca am spus ceva, am soptit
infricosata.
-Nu ma parasi.
-Nu plec, a murmurat si desi soptise doar doua cuvinte, vocea lui ferma si cuvintele sigure, m-au facut sa il
cred. Stiam, in timp ce m-a inconjurat si s-a aplecat lipindu-si capul pe stomacul meu, ca nu ma va parasi
niciodata.
Am stat in linste o vreme, singurul sunet din camera era ritmul respiratiei noastre, si oftatul meu de placere
cand mainile lui Edward incet si tandru ma mangaiau pe stomac. Arianna a lovit cu piciorul in locul in care era
mana lui Edward. Am zambit si am ras.
-Scuze ca te-am trezit, a soptit si m-a sarutat usor pe burtica. Apoi, i-a soptit Ariannei, cu o voce mai catifelata.
-Te iubesc, si lacrimile au inceput sa cada din ochii mei. Arianna a lovit din nou, si Edward s-a uitat la mine si
ochii stralucindu-i fericiti si buzele lui erau intr-un zambet ce-ti taia respiratia.

-Vezi? Si ea ma iubeste. Lacrimile au inceput sa cada si isi croiau drum incet in jos, pe obrajii palizi in timp ce
Edward s-a ridicat si ma privea fix in ochi. Degetele lui imi stergeau lacrimile cu cele mai usoare atingeri.
-Te iubesc, Bella, mi-a soptit si a inlocuit degetele cu buzele, nu puteam forma un cuvant printre lacrimi, asa ca
m-am apropiat de el si mi-am ingropat fata in umarul lui. Te iubesc atat de mult, mi-a spus din nou sarutandu-ma
apasat, plin de dorinta si de iubire. Cand ma tinea asa nu puteam simti frica. Oricat as fi incercat, nu puteam sa
facsa-mi fie frica, sau ingrijorata. Nu puteam digera ce mi-a spus mai devreme, sau ce vazuse Alice. La ce se va
intampla, sau s-ar putea intampla. Asa ca l-am sarutat inapoi si m-am concentrat pe acum. Ma tinea cat de
aproape indraznea, atat cat burtica mea, care crestea in fiecare zi ii permitea, si imi soptea din nou.
-Indiferent ce se intampla, Bella totul va fi bine. Nu voi lasa ca nimic sa ti se intample, si mai degraba as muri
decat sa-mi incalc promisiunea in fata ta. Cuvintele lui imi faceau inima sa bata cu putere si i-am raspuns
ridicandu-ma sa-l privesc in ochi.
-Multumesc, si nu mai stiam ce as mai putea spune. Ce altceva as mai putea spune? Nu erau cuvinte, nimic, ce ar
putea explica cum promisiunea lui imi facea inima sa bata mai tare sau cum imi facea tot stresul sa dispara. Ma
tinea in brate strans apoi Arianna s-a miscat inauntrul meu si si-a pus trupul micut pe vezica mea. Am marait.
Edward s-a uitat la mine, ochii plini de grija. Am ras si l-am sarutat pe nas, grija s-a topit in ochii lui si a zambit.
-Trebuie sa merg la baie, am mormait nefiind chiar fericita ca bebelusul a intrerupt un asemenea moment plin de
placere, frumos si tandru. Edward a ras.
-Ai nevoie de ajutor sa ajungi acolo? M-a intrebat si m-am incruntat cand m-am tras din bratele lui la remarca lui
sarcastica. Stomacul imi deranja echilibrul, ce deja era putin, asa ca in loc sa merg catre baie, i-am facut semn cu
mana. Dupa ce imi facusem treburile, am vazut dusul. Am decis ca daca tot eram aici, as putea sa fac un dus. Am
deschis putin usa si mi-a scos capul prin mica crapatura.
-Fac un dus, Edward, am spus incet dar stiam ca el aude. Mi-a zambit din pat.
-Vrei sa vin si eu? Am ras si am scuturat din cap.
-Nu, eu chiar vreau sa fac un dus.
El doar mi-a zambit si s-a intins din nou pe pernele inca calde de la corpul meu. Am inchis usa si am inceput sa
ma dezbrac, dupa ce dadusem drumul la apa calda, nu prea fierbinte. Abia pasisem in cada cand s-a intamplat din
nou. Durerea imi rupea stomacul, si m-a lasat fara aer. Am icnit, tragandu-ma de sub apa, care mi se parea acum
la niste cutite infierbintate, si am iesit incercand sa trag aer in piept. Mi-am strans dintii si am incercat sa nu tip,
sa nu se ingrijoreze, dar tot ma auzise.
-Bella? Bella! Esti bine? Vocea lui Edward se auzi de langa usa. Am incercat sa vorbesc, sa-i spun ca sunt bine
dar nu am putut forta cuvintele sa iasa. In schimb, am icnit de durere si mi-am pus bratele in jurul stomacului.
Doare doare atat de rau
-Bella? O, Doamne simt miros de sange. Apoi, s-a impins in usa, scotand-o din balamale cu doar o izbitura
mica. Era langa mine, tinanadu-ma, in doar doua secunde, iar ochii lui erau mariti si plini de frica. A oprit apa de
la dus si cu maini tremurande, m-a infasurat intr-un prosop inainte sa scoata mobilul din buzunar, Inca un val de
durere trecea prin corpul meu, nu se asemana cu nimic dinainte, era diferit. Era gresit. Edward, vorbea acum cu
persoana de la celalat capat al firului, iar vocea lui era speriata, terifiata.
-Carlisle! Bella, ea ceva e rau, ea Cuvintele lui infricosate s-au intrerupt cand eu am tipat. Durerea era atat
de mare. Durea prea rau, prea multdurea. Tipetele ieseau unul dupa altul din gatul meu, si Edward langa mine
era exasperat.
-Bella! Bella! Am incercat sa-i spun numele, dar nu am reusit decat sa scot alt tipat. Durerea se intetea iar in
mine si imi ardea intreg trupul, totusi am realizat prin valul agonizant de ce era familiara, de ce imi amintea de
acum multe luni in urma, de ce imi amintea de clipa in care James ma muscase. Ma ardea. Am incercat sa dau
glas gandurilor, dar nu am reusit decat sa mormai doua cuvinte din buzele mele tremurande si palide.
-Ma arde!
DPDV Edward
Cele doua cuvinte, tipate, fortate prin durere, au fost de ajuns sa ma sperie mai tare, sa imi faca inima moarta
sa tremure, sa imi faca lumea sa se darame in mii de bucati. M-am intors la telefon in timp ce incercam sa o
calmez pe Bella, incercand sa fac cat de putin puteam. Nu m-am simtit niciodata atat de lipsit de speranta.
-Carlisle, eu.. Dar nu am mai putut sa spun vreo ceva, Bella a tipat din nou, se agatase de mine atat de strans,
Carlisle incerca sa ne calmeze pe amandoi. Nu mergea. Stiam ce se intampla, stiam.

-Edward! Calmeaza-te ! Nu o poti ajuta daca nu esti calm. Acum, spune-mi ce se intampla. Mi-a cerut Carlisle
cu vocea hotarata, nu mi-au scapat frica si grija ce seauzeau in vocea lui.
-Intra in durerile facerii?
-Nu.
-Sangereaza?
Am inspirat adanc incercand sa-mi controlez emotiile. Stiam ca ce a spus Carlisle era adevarat, daca nu eram
calm nu imi puteam ajuta iubirea vietii mele, nici pe copilul nostru.
-Da, dar foarte putin. Bella a tipat din nou, mi-am oprit un suspin si o leganam inainte si inapoi.
-Tipa in continuu si spune ma arde. Doamne, Carlisle cred ca ea Dar m-am oprit, nu am putut termina. Nu
am putut termina gandul, cat de imposibil ar fi fost, pentru ca stiam ca e adevarat, si stiam ca imi puteam
pierde sotia si copilul. Stiam ca nu pot trai fara ele. Am strans-o mai tare pe Bella cand a inceput sa se zgarie.
Carlisle a vorbit repede si l-am auzit injurand incet. Nu am auzit nimic in jurul lui, nu stiam unde e. Cum ne
putea ajuta? Era atat de departe A tras aer adanc in piept inainte sa continue.
-E copilul, a soptit si am putut auzi si vocile lui Alice si Jasper. M-am intrebat fugitiv daca erau deja in avion
spre Italia, dar tipetele Bellei m-au intrerupt din nou.
-Edward! Opreste-o! Ma doare! Carlisle a vorbit repede, disperat ca eu sa inteleg
.-In jurul celei de-a douazeci si patra saptamana de sarcina, copilul incepe sa respire luand lichidul amniotic in
plamani, si expirandu-l inapoi afara. Daca Arianna e jumatate vampir, cum credem ea amesteca veninul cu
fluidul pe care il expira.
Respiratia mi s-a oprit in gat si realitatea cuvintelor sale m-a lovit.
-O, Doamne Bella se transforma nu? m-am inecat.
-Nu pot fi sigur, dar nu, nu cred asta. Doar daca veninul intra in sange, atunci se va transforma. Veninul
Ariannei e doar in lichidul amniotic acum. Puteam doar sa speram ca va ramane asa, a spus Carlisle si parea
pe cat de ingrijorat, pe atata de suparat. Edward, vom fi acolo in mai putin de patru ore. Nu o duce pe Bella la
spital. Nici sa nu-i dai nimic pentru durere, ar putea s-o raneasca pe Arianna.
-Cum pot fi atat de calm? Am urlat si Bella a tipat din nou. Suspinam fara lacrimi. Vocea imi era inceata si am
spus. Le voi pierde
.-Nu, nu le vei pierde, Edward! Nu te gandi la asta.
-Dar
-Nu, a spus Carlisle ferm, si o leganam pe Bella in brate si plangeam. Era inchinuri, degetele ei sapau in pielea
mea in timp ce durerea o ardea.
-Nu gandi asa, Edward, si tine-o cat de comfortabil poti tu. Asculta-i inima Ariannei, asigura-te ca e in viata si
bine. Tine-o pe Bella aproape si daca ceva nu e in ordine, daca vreo una din ele se simte rau, va trebui sa o ajuti
sa o nasca pe Arianna si sa o transformi pe Bella.
-Dar nu pot e prea devreme, am soptit si chiar asa era. Bella era doar in douazeci si trei de saptamani de
sarcina. Arianna va muri, am plans eu. Bella a intepenit in bratele mele si imi spunea numele neincetat si acum
pe al Ariannei.
- Arianna va fi bine, trebuie sa crezi asta. Daca are puterea de a se vindeca singura, cum credem noi, va fi bine.
In loc sa te ingrijorezi, Edward concentreaza-te pe ele doua acum.
Cand a facut o pauza mi-am lipit de fruntea transpirata a Bellei, si o parte din toata frica mea s-a evaporat.
-Nu stiu daca pot, am soptit si am tras-o pe Bella mai aproape cand plangea, lacrimile ei imi patau tricoul.
-Trebuie, a fost raspunsul pe care l-am primit si stiam ca e adevarat. A oftat agitat. Edward, trebuie sa plec.
Schimbam avioanele. Suna-ma daca se schimba ceva. Orice, bine?
Am dat din cap si am soptit un da inainte sa inchid. Mobilul s-a prabusit pe podea cand am tras-o pe Bella iar
in brate. Isi musca buza impotriva durerii, si plangeam amandoi cand o leganam. Bella a tipat din nou, numele
meu i-a alunecat pe buze, un strigat de ajutor.
-Edward! Supinam si mai tare.
Capitolul 28 - Fii puternic
8 Nov. DPDV Edward
Inca o mai tineam in brate o ora mai tarziu. Am refuzat sa ma misc, asa ca inca stateam pe podea, Bella in
bratele mele ce ii inconjurau trupul ce tremura, cand plansetele s-au topit in suspine.

-S-a terminat? Am soptit, nu indrazneam sa ridic tonul. A scuturat din cap dar icnetele ii erau mai rare si intr-un
final s-au oprit. Am indraznit sa ma misc, asa ca am ridicat-o in brate incet si am mers cu atentie spre dormitor,
fara sa o misc prea mult, fiecare miscare ii aducea un geamat pe buze si cu fiecare geamat inima mea se frangea
din nou.
-Doare, a spus si m-am urcat in pat langa ea tragand-o iar in bratele mele. S-a agatat de tricoul meu si s-a tras
mai aproape, cauta raceala pe care eu i-o puteam oferi.
-Doare, a soptit iar si mi-am pus capul pe umarul ei.
-Stiu, iubito. Imi pare rau, imi pare rau..
-De ce iti pare rau? A spus iar vocea impingea cuvintele cu valuri de durere. I-am vorbit cu buzele lipite de piele,
refuzand sa ma misc un centimetru de langa ea.
-Pentru ca nu te pot ajuta cu nimic. Nu-ti pot lua durerea, sau macar sa-ti dau o aspirina. Nu pot sa fac nimic,
sunt inutil. Imi pare rau ca nu o pot face sa dispara, imi pare rau ca nu o pot opri sa te raneasca. A oftat, si daca ar
fi putut vorbi sa spuna ca nu e vina mea ar fi spus propozitii intregi. M-am strambat cand ea a gemut iar de
durere. Am tras-o mai aproape si o leganam, cum facusem si in ultima ora. Vocea Bellei era moale, plina de
durere, m-a scos din gandurile mele si s-a impins si mai tare in mine.
-P-p-puneti mainile pe mine, mi-a soptit, E b-b-bine.nu m-mai arde. Am dat din cap si am inceput sa o
mangai pe brate, si pe stomac, unde o ardea cel mai tare. Am sarutat-o pe frunte, ce ardea din cauza febrei
impuse de arsura veninului, ea a oftat fericita si si-a lasat capul pe bratul meu, ridicandu-si picioarele in poala
mea. Mi-am trecut degetele reci in parul ei, stergand picaturile de transpiratie.
-Te iubesc, Bella, i-am zis cu buzele lipite de urechea ei. Mainile mele ii mangaiau stomacul pentru ca se parea
ca ii alina durerea. Te iubesc atat de mult. Imi pare rau.
-Atat de fierbinte, a spus si transpira din nou.
-Stiu, am spus si am sarutat-o din nou pe frunte.
-Atat de fierbinte, Edward. Fierbinte.
Tragea de haine acum si am realizat repede ca nu se mai referea la arsura. Mi-am trecut degetele pe fata ei, si
i-am scos sosetele, blugii si puloverul. In graba mea de ai gasi o pereche de pantaloni scurti si un tricou, am
aruncat haine peste tot. Eram langa ea in cateva secunde, am imbracat-o repede si am tras-o iar lipita de mine.
-Multumesc, a murmurat si si-a lipit fata arzanda de pieptul meu. Am clipit la contact, pielea ei era ca focul fata
de a mea, dar i-am mangaiat iar trupul cu mainile. Dar chiar cand indraznisem sa cred ca ce e mai rau trecuse, sia pus mainile in jurul stomacului si se tavalise de durere tragandu-se de langa mine, se facuse ca o minge si
lacrimi ii curgeau iar din ochi.
-Bella, am strigat-o si m-am intins catre ea. S-a tras sa nu o ating si un tipat infernal i-a iesit din gat.
-D-d-doareeee, a tipat si vocea ii era atat de sparta, de torturata. Doare rauuu! Edward opreste-o. Suspinam iar
fara lacrimi si am tras-o iar in bratele mele, prinzand-o intr-o imbratisare de fier. Desi ma zgaria cu unghiile sa se
traga din bratele mele, nici nu am clipit macar, stiam ca racealea pielii mele era atat de intensa in contrast
cu pielea ei infierbintata, ca o durea mai rau decat o puteam ajuta, stiam ca ma va durea si pe mine intr-un final,
dar am stat asa. A tipat si incerca sa scape, se zbatea sa plece din bratele mele.
-Edward! Opreste-o! Opreste arsura!
-Nu pot, iubito, m-am innecat si corpul meu de piatra tremura din cauza intensitatii supinelor. Nu pot. Imi pare
rau. Nu pot. Te iubesc.
-Doare, a strigat iar lacrimile curgandu-i pe obrajii palizi, cu ochii ciocolatii fixati in ochii mei. Trupul i s-a
cutremurat iar de durere, dar intr-un final s-a prabusit pe mine. Se terminase. Pentru moment.
Cateva ore mai tarziu
Inca o mai tineam pe Bella in brate, cu atentie sa nu ma misc, cand telefonul a sunat. Dar cand am incercat sa
plec de langa ea, m-a tras mai aproape de mine. Dormea acum, durerea se oprise pentru cateva momente, asa ca
i-am desfacut degetele de pe tricou cu usurinta. Am mers la bucatarie si am raspuns la telefon, ce-l aruncasem
in panica de mai devreme. L-am ridicat si vocea imi suna extenuata.
-Alo?
-Totul e bine?
Era Carlisle. Ultimele cateva ore parca se topisera cand ii auzisem vocea. Am oftat inainte sa vorbesc.
-Bella e bine, si Arianna. Durerea s-a oprit acum doua ore. Doarme acum.
-Ma gandeam eu ca asta o sa se intampla. O sa aiba dureri cand si cand pana ce se naste Arianna.

-De ce? Am intrebat si m-am prabusit pe un scaun, lasandu-mi ochii sa se inchida. Si unde sunteti?
-Abia am aterizat in Florenta, mai avem cam o ora. Si din moment ce Arianna incepe sa practice respiratul, nu-l
va face mereu, veninul la un moment dat va trece de lichidul amniotic, dar cand va incepe sa respire din nou,
mai mult venin va intra in corpul Bellei.
Am expirat, nu stiam ca am aer in plamani si am dat din cap doar pentru mine. Avea sens.
-Stiu ca ai spus ca Bella nu se va transforma pana ce veninul nu-i va ajunge in sange. Dar ii va face rau? Carlisle
a facut o pauza si apoi cand a vorbit, era nesigur.
-Nu stiu. S-ar putea. Poate ca deja ii face rau. Dar ii vom induce nasterea, si Bella va fi transformata, va fi bine.
Cuvintele lui erau asiguratoare, dar tonul inca ii era nesigur. Am oftat si mi-am trecut o mana prin par. Am
auzit geamatul Bellei din camera cealalta, si am facut liniste ascultand. Auzeam trei lucruri: bataile inimii Bellei,
pe cele ale Ariannei si plansetele Bellei cand val dupa val ii treceau din nou prin corp. Am incremenit si eram
langa ea intrei secunde.
-Bella? Am soptit si ochii ei ciocolatii s-au deschis.
-Doare, a spus si Carlisle a vorbit incet in telefon.
-Se intampla din nou.
Nu era o intrebare, era o declaratie. Am inghitit greu, si apoi luand-o pe Bella in brate i-am soptit lui Carlisle.
-Da eu trebuie sa plec. Ea are nevoie de mine.
-Bine, ne vedem in curand. Fii puternic, Edward.
Si apoi a inchis telefonul. L-am aruncat in camera si Bella s-a cutremurat puternic. De data asta nu a incercat
sa se traga din bratele mele, in schimb s-a impins mai tare in trupul meu rece si m-a muscat de umar ca sa
opreasca tipetele de durere ce vroiau sa iasa din gatul ei. Fii puternic. Stiam ca trebuie sa fiu. Plansetele Bellei se
oprisera cand auzisem o bataie usoara in usa. Am oftat usurat.
-Intra, am soptit si stiam ca ei au auzit. I-am putut simti inainte sa intre pe usa, si i-am vazut inainte sa ii
aud. Carlisle a intrat primul, si ochii ii erau luminosi, aurii in comparatie cu ai mei ce erau negri ca abanosul.
Alice si Jasper l-au urmat, si toata lumea avea expresii identice ingrijorate.
-Cum se simte? M-a intrebat Carlisle si a venit sa stea langa noi. Bella s-a strambat cand patul s-a miscat sub
greutatea lui Carlisle, si si-a ascuns iar fata in pieptul meu innabusind un tipat.
-Mai bine, am spus si ma simteam usurat, poate chiar fericit ca imi vedeam iar familia, grija si dragostea pe care
ei o simteau pentru femeia din bratele mele intrecea orice. Tot rau, dar mai bine. Carlisle a dat din cap si Bella sa intors sa se uite la ei zambindu-i putin.
-B-buna, a bombanit si s-a strambat cand alt val de durere trecea peste ea. Alice si Jasper s-au apropiat si le-a
zambit si lor. V-as imbratisa daca as putea. Carlisle a ras incet si a zambit si el.
-Cum te simti? A intrebat si si-a pus degtele pe incheietura ei, ea s-a crispat cand pielea lui rece a atins-o pe cea a
ei fierbinte.
-Doare, dar e mai bine. Carlisle a dat din cap si se uita la Jasper cu subinteles. Fratele meu s-a apropiat si si-a pus
mana usor pe fruntea Bellei. Un sentiment de calm, de oboseala s-a imprastiat in camera, iar ochii Bellei fluturau
sa se inchida.
-Multumesc, am spus si i-am oferit lui Jasper un zambet obosit, si am strans-o pe Bella mai aproape in brate. Se
stramba de durere si in somn, dar nu a tipat. M-am uitat la Carlisle si parea abatut.
-Ce e? am intrebat, nu vroiam sa sap in gandurile lui, fiecare lucru, fiecare cuvant era prea mult. In ultimele
saptamani, mintea mea fusese linistita, iar acum parca eram in mijlocul unei aglomeratii imense, era oribil.
Carlisle a inspirat adanc si si-a trecut o mana prin parul blond.
-Moare. A durat cateva minute sa inteleg ce a zis el. Inima mea, care n-a batut de o suta de ani se strangea
dureros. I-am auzit respiratia brusca a lui Alice si am simtit oroarea lui Jasper. Oroarea mea era de un milion de
ori mai mare.
-Ce? Am reusit sa spun si imi doream mai mult decat orice sa nu fi auzit bine. Dar expresia care inca era in ochii
lui m-a asigurat ca l-am auzit bine, si ca Bella era pe moarte.
-Veninul ii sparge peretii uterului si ii infecteaza restul trupului. O distruge pe dinauntru, in loc sa ii patrunda in
sange si sa o transforme, o distruge.
-Pai, pai trebuie sa o schimbam, am exclamat si ma uitam la Carlisle, la fata lui Alice si a lui Jasper, sa vad cine
imi da dreptate, cine ma asigura ca Bella va reusi. Nu am vazut nimic. Trebuie sa o schimbam, am spus cu vocea
sparta. Carlisle a oftat adanc si s-a ridicat de pe pat calculand. Gandurile lui ma pocneaucand lasam garda jos, de

fiecare data cand ma concentram, chiar si pentru cel mai scurtmoment, la orice altceva in afara de faptul de a-i
bloca gandurile. Durea sa ii aud gandurile mai putin optimiste, sa-i aud grijile.
-Va trebui cat de curand, a spus intr-un final si si-a pus o mana pe umarul meu. Am dat din cap si am apucat
mana Bellei strangand-o cu putere.
-Putem astepta nu mai mult de o saptamana, si daca
-Aaaaaaaahhhhhhhhhh! Un tipat mult mai puternic si mai ascutit ca inainte, a umplut camera si a trimis vibratii
in perete. Jasper a tipat apucandu-si capul si cazand pe podea cand durerea Bellei a ajuns la el. Degetele lui
sapau in propriul cap, incercand sa zgarie pielea alba ca hartia disperat sa faca durerea sa dispara.
-Scoate-l pe Jasper de aici Alice, a tipat Carlisle si controlul lui Jasper incepea sa cedeze. Am clipit terifiat de
durerea pe care Bella o simtea, incatusata in propriul meu frate, ce trecuse peste trupurile noastre ce nu simteau.
Bratele mele s-au desprins de Bella in timp ca ma chirceam de durere, speriat de flacarile ce ma ardeau pe
dinauntru. Si apoidisparuse. Am cazut pe pat inspirand aerul de care nu aveam nevoie. Ochii mei negri erau
larg deschisi catre tatal meu, si el tremura. Apoi, m-am intors catre Bella. Icnea, cu ochii inchisi cand isi abtinea
urletele de durere. Intreg corpul ii tremura sub intesitatea durerii si mi-am simtit inima rupandu-se in bucati si
am tras-o in bratele mele. O, Doamne. Asta simtea de atata timp?
Cele cateva secunde pe care a trebuit sa le indur au fost mai cele mai cumplite din viata mea, poate cu exceptia
propriei mele transformari.
-Trebuie sa o facem acum, am spus si am tras-o mai aproape ca niciodata dandu-i parul de pe fata. Nu o pot lasa
sa sufere in halul asta. Sa simta asta constant nu pot nu pot. Dar nu mi-am putut termina propozitia. Nu stiam
cum, nu aveam cuvintele sa descriu durerea pe care abia o simtisem, durerea pe care ea o simtea de zile intregi.
Mi-am presat buzele de fruntea ei, si daca as fi putut as fi izbucnit in plans cand ea s-a tras sia inceput sa tipe
cand mi-a simtit atingerea. Carlisle a dat din cap.
-Am adus tot ce trebuie. Medicamente si, s-a oprit cu un zambet mic pe buze.
-Ai incercat vreodata sa furi provizii medicale de la N.I.C.U? Nu e usor. Am ras incet cand gandurile sale mi-au
ajuns in cap. Dar odata cu rasul, grija avenit inapoi. Mi-am muscat buza.
-Arianna va fi bine? Carlisle a dat din cap si mi-a zambit.
-Da, daca are puterea de a se vindeca cum credem noi, totul va fi bine, va fi micuta dar foarte bine. Si daca nu
are puteri speciale, foarte multi copii nascuti la douazeci si trei de saptamani supravietuiesc.
-Cat de multi? Nu vroiam sa stiu raspunsul.
-Cam 36%. Nu am respirat cateva momente, si in acele clipe lumea s-a prabusit in jurul meu. Carlisle a
continuat.
-Rata de supravietuire urca cu 50% daca sunt nascuti la douazeci si patru de saptamani, si cu 70% daca se nasc
la douazeci si cinci de saptamani. Bella e destul de sanatoasa sa mai reziste cateva zile in plus, poate indeajuns
de mult sa atinga tinta de douazeci si cinci de saptamani.
-Nu pot sufera Carlisle, atat de mult, am spus si simteam ca mor pe dinanuntru. Nu poate continua asa inca
zece zile, am murmurat trecandu-mi degetele inghetate pe fruntea ei, a tremurat la atingere si s-a ferit de ea.
-Edward, macar cateva zile, ma implora Carlisle si continua in gandul sau.
Macar doua zile. Las-o sa treaca de douazeci si patru sa saptamani. Cand se naste, daca starea Ariannei nu
se imbunatateste, daca nu se vindeca singura, o vom duce la un spital si o vom transforma pe Bella. Doua zile,
Edward.
-Eu Dar nu stiam ce sa zic. Daca spuneam nu si o aduceam pe Arianna pe lume acum, ea putea muri si va fi
din vina mea. Dar daca nu ziceam nu, Bella va suferi, o durere constanta, pentru atat timp. Cum as putea face o
alegere?
-Carlisle nu stiu ce sa fac, am admis cu un ton jos, ma puteam auzi plangand fara lacrimi. Pur si simplu nu stiu ce
sa fac. Ajuta-ma.
-Nu pot sa iau decizia asta pentru tine, Edward.
-Nu stiu ce sa fac! Ii fac rau. Doamne, eu o fac sa sufere. Intotdeauna am facut asta, iar si iar, nu m-am oprit
niciodata. Eu i-am facut asta. Eu
N-am mai continuat, plangeam prea tare. O tineam pe Bella mai aproape, si a incercat inca o data sa se fereasca
de atingerea mea. Durea. Din nu stiu ce motiv, ma durea. Carlisle si-a pus o mana pe umarul meu dar nu vocea
lui a vorbit.
-Edward Vocea moale a ingerului meu era atat de indurerata, aproape ca o rugaciune.

-Bella, am soptit si am sarutat-o usor pe frunte. Ochii ei ciocolatii s-au deschis si s-a intors sa ma priveasca in
ochi. Am observat ca plangea, lacrimile curgea pe obrajii ei calzi si rosii.
-N-nu te invinovati. N-nu e v-vina ta.
-Dar..Bella a ridicat un deget tremurat si l-a pus pe buzele mele. Avea pe fata cel mai mic zambet posibil cand
se uita la mine, cu ochii plini de lacrimi adanciti intr-ai mei.
-Nu, te rog, nu. Nu si-a miscat ochii de la mine si intr-un final am dat din cap, indiferent ce ar fi totdeauna ma
voi invinovati pe mine. Dar nu trebuia ca ea sa sufere stiind asta, asa ca am mai dat o data din cap si mi-am lipit
buzele de fruntea ei.
-Cum vrei tu, iubito. Bella ma privea in ochi cautand ceva, nu eram sigura ce anume. Apoi a soptit, foarte incet.
-Te rog, mai fa ceva pentru mine. Am dat din cap.
-Orice.
-Fii puternic pentru mine. Am auzit ce a zis Carlisle, si astept. Nu am inteles ce vrea sa spuna cateva momente
dar cand am inteles fata mea s-a schimbat sub o grimasa e durere.
-Bella, te rog
-N-nu Edward. Eu voi astepta cat pot. Nu pot sa o pierd. Si apoi ochii ei s-au inchis inca o data si am tras-o langa
mine cand a inceput sa tremure iar de durere. Am suspinat dureros si ma simteam atat de inutil. Atat al dracului
de inutil. Fii puternic. Tipetele au inceput iar si Carlisle m-a apucat de umar pentru sprijin, iar eu mi-am ingropat
fata in parul Bellei. Fii puternic.
Capitolul 29 - Pentru totdeauna
9 Nov. DPDV Edward
Mi-am trecut o mana prin parul meu dezordonat si am intrat in sufragerie. Toata lumea pastra linistea, si trei
perechi de ochi ma priveau deodata, asteptand. Mi-am scuturat capul, oftand si m-am lasat sa cad pe singurul
scaun liber din sufrageria mica si ingramadita. Nimeni nu a vorbit cateva momente.
-Cum te simti Jasper? Am murmurat intr-un final, clipind cand mi-am amintit expresia agonizanta si terifiata din
ochii lui cand a simtit durerea Bellei.
-Sunt bine, a spus defensiv, oftand foarte putin. Dar inca vedeam durerea in privirea lui calda. S-ar putea sa
trebuiasca sa plec. Imi pare rau. Am crezut ca pot sa ajut. Alice l-a luat de mana si l-a sarutat usor pe obraz. Miam scuturat capul la remarca lui.
-Nu e vina ta, Jasper. Ai incercat si asta e tot ce poti face. Multumesc, am soptit siam cazut iar intr-o liniste
apasatoare. Privirea mea zbura des catre usa deschisa a dormitorului, un fapt ce nu a scapat nimanui.A lice a
zambit cu simpatie.
-Doarme? M-a intrebat intr-un final cu vocea moale si cu ochii aurii tristi. Am dat din cap si mi-am prins capul
cu mainile respirand adanc. Carlisle a vanit langa mine si si-a pus o mana pe umarul meu. L-am privit intrebator
si el mi-a zambit putin.
-Trebuie sa vanezi, a gandit. Nu era o intrebare, era o observatie, aproape un ordin. Mi-am scuturat capul.
-Nu, stau cu Bella. Nu plec pana nu se termina totul. De data asta, Alice a fost cea care a vorbit.
-Va dormi urmatoarele ore, a spus incet si ceva in mine s-a rupt. M-am intors catre ea si grija, panica
erau infiltrate in privirea nesigura si livida.
-Dar poti fi sigura?
-Ce? M-a intrebat confuza. Desigur ca pot, eu..
-Atunci de ce nu ai vazut ce se intampla pana acum? Am intrebat cu vocea groasa si nervoasa. De ce nu ai putut
vedea asta? Viitorul asta nu era condus de decizii! Ariannaa fost jumatate vampir de cand a fost conceputa! Ai
pierdut ceva, tula naiba! De ce nu ai vazut ca asta se va intampla!? Alice era in picioare infruntandu-ma,
parea nervoasa si in acelasi timp rusinata.
-Nu stiu! Nu stiu cum am pierdut asta, bine? Am incercat, chiar am incercat Edward! Nu as lasa sa se
intample nimic cu Bella si Arianna daca asta ar fi in puterea mea.
-Pai, nu ai incercat destul de tare! Mi-am retinut un suspin cand am iesit fugind din casa, nu i-am lasat timp lui
Alice sa raspunda. Am fugit cat de repede am putut, zburand printre copaci. Vroiam sa fug de toate, dar amintirea
Bellei tipand indurerata si speriata ma urmarea oriunde ma duceam. Sunetul suferintei ei ma tortura, ma rupea in
bucati faptul ca nu puteam face nimic! Eram atat de inutil.

-La naiba! Am tipat si in sfarsit nu ma abtineam sa fiu tacut, am tipat cat de tare am putut, si cand tipam
suspinam. De ce? De ce ea? De ce Bella? Incercam atat de tare sa nu ma gandesc la tipetele ei pline de agonie ca
nici macar nu observasem mirosul de caprioara din padure, in curand, natura mea animalica a preluat controlul si
fiecare gand, fiecare actiune era imputernicita de nevoia de a vana, de a bea sange. Am sarit repede pe caprioara
si in cateva secunde era moarta, am rupt-o in bucati si i-am baut sangele. M-am indepartat repede de prada mea,
si am continuat sa vanez, mai mult decat de sange aveam nevoie de eliberarea pe care mi-o aducea vanatul. Fara
durere, fara ganduri, fara amintiri. Aveam nevoie de nimicul absolut pe care mi-l dadea sentimentul acesta gol
cand am sarit pe urmatoarea mea victima. Vanatorul si prada. Era natural. Totusi, cand am sarit pe urmatoarea
caprioara ce mi-a iesit in cale, suspina mai danc.
DPDV Bella
Cand am deschis ochii durerea nu mai era. Nu, nu ca nu mai era. Aproape inabusita pentru cateva secunde.
Am respirat adanc, lasandu-mi ochii sa se inchida si m-am intins pe perna cautand sa-mi ating ingerul, sotul meu
Edward. Dar nu era acolo. Am incremenit si i-am soptit numele. Stiam ca el va auzi.
-Edward? Dar nu Edward a intrat in camera, Alice a intrat zambindu-mi tandru. Ii puteam vedea durerea din
ochi, si m-am intrebat daca eu eram cea care i-o cauzase.
-Unde e Edward? Am intrebat cu vocea moale, nu puteam sa vorbesc mai tare chiar daca vroiam. Gatul imi
era umflat de la urlete. Alice si-a muscat buza inainte sa-mi raspunda.
-A iesit sa vaneze. Cat timp a trecut de cand a plecat la vanatoare? M-am gandit dar nu imi puteam aminti.
Trecuse destul de mult timp, pentru ca nu a vrut sa ma lase singura.
-E suparat pe mine? Am soptit si simteam lacrimile umplandu-mi ochii. Stiam ca el nu vroia sa astept sa o nasc
pe Arianna, sa sufar mai mult. Dar trebuia. Trebuia sa fac asta pentru fetita mea.
-Nu, a raspuns Alice si s-a asezat langa mine luandu-mi mainile intr-ale ei. Nu e suparat. E ingrijorat. Il doare sa
te vada suferind atata. In ochii ei aurii erau multe sentimente cand se uita la mine, si apoi si-a trecut mana peste
stomacul meu. Am tremurat si ea si-a tras mana. Imi pare rau, a soptit dar eu mi-am scuturat capul.
-E bine. Rece. Am stat in liniste si ea ma mangaia pe pielea fierbinte. Era bine sa o vad iar, dupa atata timp. Miam inchis ochii si am incercat sa ma concentrez pe familia mea, in loc sa ma gandesc la motivele pentru care
eram aici. Am incremenit cand m-am uitat in jur. Doar Alice era aici. Dormitorul si ce puteam vedea din
sufragerie si bucatarie erau goale.
-Unde e restul? am intrebat si Alice a facut o pauza inainte sa raspunda.
-Jasper a trebuit sa plece, a soptit si mi-a zambit uitandu-se in ochii mei. Mi-a spus sa iti transmit ca ii pare rau
ca nu poate sta aici. A fost prea mult pentru el. Il durea prea tare, imi explica pe un ton care ma implora sa
inteleg. Am inteles.
-Nu e vina lui, am spus si apoi am zambit. Mi-a parut bine sa-l vad, totusi, de fapt pe toti. Alice a ras dar era
un ras dur, aproape fortat.
-Nu-mi doresc decat sa fi fost in alte circumstante. Am dat din cap si apoi Alice a continuat cu raspunsul
la intrebarea mea.
-Carlisle a iesit, incearca sa il gaseasca pe Edward. E plecat de mult, si stim cu totii ca ai nevoie de el langa
tine. Nu i-am raspuns dar stiam amandoua ca e adevarat. Am incercat sa retin lacrimile gandindu-ma ca va trebui
sa trec prin asta singura, ca va trebui sa dau nastere fetei mele fara ca el sa fie langa mine. Mi-am retinut un
suspin, dar un tipat usor de durere mi-a scapat printre buze. Realizand la ce ma gandesc din privirea mea
indurerata, Alice m-a luat incurajator de mana si a fost tacuta cateva momente si eu am strans ochii cu putere ca
sa imi ascund lacrimile. Cand a vorbit din nou, desi parea usurata ingrijorarea tot era prezenta in tonulei. Nici
macar nu trebuia sa intreb la ce se gandeste in timp ce a dat glas cuvintelor.
-Vei astepta? M-a intrebat si desi inca nu-mi deschisem ochii imi dadeam seama ca ea inca se uita la mine. Am
dat din cap.
-Cat pot sa astept,
A mai urmat o pauza lunga si am oftat dand glas grijii mele.
-Cat pot rezista? Isi musca buza cand am deschis ochii sa ma uita la ea. Ochii ii erau inourati de grija.
-Cam trei zile. Daca astepti mai mult de atat, vei risca sa te ranesti intr-un fel in care vampirii nu te pot vindeca.
Am dat din cap. Trei zile. Asta ma duce aproape de saptamana douazeci si patru. Nu era ceea ce speram dar va
trebui sa fie de ajuns. Va trebui sa fie de ajuns pentru ca pentru ca refuz sa cred ca bebelusul meu nu va trai.
Va trai. Trebuie.

-Totul va fi bine Bella, mi-a spus Alice si m-a luat in bratele ei reci. Atunci mi-am dat seama ca incepusem sa
plang. De data asta nu plangeam din cauza durerii. Era din cauza fricii, frica pentru moartea copilului meu.
Spaima ca nu as putea s-o tin in brate, ca nu as putea sa o vad crescand.
-Shhh, totul va fi bine, mi-a soptit iar Alice si nu-mi doream altceva decat sa o cred.
DPDV Edward
Stateam in genunchi pe pamantul noroios, incercand sa opresc suspinele, cand l-am simtit pe el apropiindu-se
de mine. Ii puteam auzi glasul, grija pentru mine si pentru Bella. Era ingrijorat cum ma descurc eu, cum ma
descurcam cu atatea emotii si era ingrijorat pentru Bella care s-ar teme de cel mai rau, ca eu plecasem, ca o
parasisem, cand s-a trezit singura. M-am inecat cu un suspin la ideea ca ea ar putea crede ca eu as putea sa
o parasesc, Dar asta faceam acum nu?
-Edward. Vocea era inceata, era vocea ce o stiam prea bine. Era vocea celui ce soptise: Shhh. S-a terminat.
Totul s-a terminat. Esti liber cand m-am trezit pentru prima oara ca ceea ce sunt acum. Era vocea care se
inecase de fericire cand m-am intors la el dupa ce fugisem cativa ani, vocea care m-a ghidat peste toate, prin griji
si temeri. Era vocea tatalui meu.
-Scuze, am murmurat. Ca am fugit asa. A stat langa mine pe iarba, fara sa-i pese de sangele de pe frunze, sangele
pe care l-am varsat nepasator cand am atacat, cand am vanat. I-a patat mainile, blugii si privea inainte in padurea
densa.
-Are nevoie de tine. Patru cuvinte. Patru cuvinte simple. Doar atat a trebuit ca inima mea sa se cutremure iar a
milioana oara.
-Stiu, am soptit iar soapta era plina de agonie. Stiu. Vreau sa fiu acolo pentru ea, dar Dar n-am putut
continua. Dar ce?
Nu stiam. Inainte ma gandeam ca puteam ca voi sta langa ea indiferent ce va fi. Dar asta asta durea in atat
de multe feluri incat nu ma gandeam ca e posibil.
-Vreau sa fiu acolo pentru ea. Dar nu stiu daca pot, am terminat si mi-am prins capul cu mainile lasand suspinele
sa ma cutremure. Carlisle si-a pus un brat in jurul umerilor mei si simpla lui actine m-a recomforta tmai mult
decat posibil.
-Poti, Edward. Trebuie sa poti pentru ca nu poate trece prin asta singura. Are nevoie de tine.
Mai mult ca niciodata. Ii e teama ca esti suparat pe ea, ca esti suparat pe decizia pe care a luat-o. Are nevoie de
tine, sa fii acolo sa o sprijini in asta, pentru ca ea crede ca e corect. Te rog, intoarce-te. Am tacut un moment ce a
parut o eternitate. Apoi, am dat din cap si l-am lasat sa ma ajute sa ma ridic. Dupa cateva momente, am zambit
trist.
-Multumesc, am soptit si nu parea ca e de ajuns. Dar era.
DPDV Bella
Eram singura cand el s-a intors, Alice plecase cu doar cateva secunde inainte. M-am uitat in sus si lacrimi miau umplut iar ochii, lacrimi de fericire. A pasit inainte si m-am luat incet si bland in bratele lui.
-Imi pare rau, iubito, mi-a soptit si vocea lui calda de obicei, era groasa de tristete si plina de regret. Imi pare
atat de rau. Ar fi trebuit sa raspund, ar fi trebuit sa-i spun ca nu e vina lui, ca eu nu il invinovateam, ca nu ar
trebui sa ii para rau, dar nu am putut din cauza lacrimilor. Suspinam in umarul lui si l-am tras mai aproape.
-Inca te mai doare? M-a intrebat si am dat din cap incet. Ma durea, nu se opera niciodata. Dar nu era prea rau
acum. Era doar o durere surda, un foc mocnit ca atunci cand apa de la dus e prea fierbinte. Mi-am scuturat capul.
-Nu chiar, am spus inghitind un suspin. Si-a trecut degetele prin parul meu si buzele lui imi mangaiau obrajii.
-Esti sigura ca vrei sa faci asta? M-a intrebat si stiam la ce se refera fara sa intreb. Am dat din cap.
-Sunt sigura. Vreau sa fac asta pentru copilul meu.
-Doare, a continuat, vocea inceata ca o adiere de vant. Sa te vad suferind atat. Nu stiu daca sunt destul de
puternic sa stau langa tine pana la sfarsit. Dar voi incerca cat de tare pot eu. Nu vreau sa te parasesc. Vreau sa
fiu langa tine pana la sfarsitul timpului. M-am tras putin inapoi si l-am privit in ochi, erau ingrijorati, in agonie.
Suferea, din cauza mea. Inca un suspin mi s-a oprit in gat si el m-a sarutat usor pe gura. I-am raspuns usor la
sarut, dar buzele lui hotarate le-au fortat pe ale mele sa se deschida. M-am cutremurat in bratele lui cand limba
lui rece ma gusta cu tatonari rapide.
-Stai cu mine, am spus si bratele lui s-au strans mai tare in jurul meu.
-Voi incerca.

Am incremenit putin. Il vroiam aici, sa ma sustina, langa mine pana totul se termina pana la sfarsitul timpului.
Am incercat din nou, si i-am mangaiat pielea cu buzele. A fost randul lui sa se cutremure sub mangaierea mea.
-Stai. A dat din cap inchizandu-si ochii si ascunzandu-si fata in parul meu si mi-a soptit cuvintele ce imi vor
da putere sa trec peste tot.
-Pentru totdeauna.
Capitolul 30 - Miracolul meu
11 Nov. DPDV Edward
Trecusera doua zile, unsprezece ore si douazeci si sapte de minute de cand i-am spus ca voi ramane langa ea.
Fiecare minut, fiecare secunda durea atat de tare. De fiecare data cand tipa ma sfasia inauntru, dar cand cand isi
retinea tipetele de agonie ca sa faca lucrurile mai usoare pentru mine, durea chiar si mai tare.
-Edward, a spus dintr-o rasuflare si s-a intins dupa mine. Ochii ei frumosi ciocolatii erau plini de lacrimi din
cauza durerii din nou. M-am intins catre ea si am strans-o in brate.
-Sunt aici, am soptit si ma durea ca ea credea ca as pleca. Eram aici ca sa raman, nu conteaza cat de tare ma
durea, nu conteaza nimic. Avea nevoie de mine. Da, ma durea sa o vad suferind dar cum as putea sa o las? Daca
as face-o nu mi-as ierta-o niciodata. A oftat fericita si si-a pus capul pe pieptul meu si trupul i se cutremura de
spasmede durere. Am incercat sa o fac sa se gandeasca la altceva.
-Alice a spus ca va avea ochii verzi. Ca ai mei, am spus si buzele mele i-au atins pielea fierbinte. A zambit.
-Sper sa aiba si zambetul tau. Am ras usor si m-am lasat pe spate pe pat sa o asez mai bine, sa stea comfortabil.
Era apasata peste mine, pielea ei supra incalzita era pe a mea ca focul. Dar nu ma deranja.
-Esti ingrijorata? Am intrebat intr-un final si ea mi-a raspuns dand din cap. In legatura cu ce? A facut o pauza si
eu am clipit. Era ingrijorata ca va deveni una ca noi? S-a razgandit, prea tarziu sa-si dea seama ca nu mai exista
cale de intoarcere? Cand a vorbit totusi, propriile mele griji s-au topit intr-un ras zgomotos.
-Voi fi grasa? Nu m-am putut opri din ras indeajuns incat sa ii raspund, asa ca am scuturat din cap. Se uita la
mine, dar privirea ei perfecta a fost intrerupta de un val de durere. Rasul mi-a pierit pe buze imediat.
-Esti bine? Am intrebat ingrijorat mangaind-o pe fata. A dat din cap si am asteptat amandoi sa treaca durerea.
Cand a putut sa vorbeasca, a continuat.
-Ma schimbi imediat dupa ce nasc, a spus si era mai mult o intrebare decat o declaratie, am dat din cap si ea a
continuat morocanoasa. Voi avea burtica pentru toata eternitatea. Ideea nu parea sa o inveseleasca. Am chicotit
incet cateva clipe, si cand am adunat cateva cuvinte i-am explicat.
-In timpul transformarii, trupul tau va suporta multe alte trasformari. Una din schimbari va fi sa elimini tot
ceea ce nu ai nevoie, inclusiv grasimea, Iti amintesti? Am intrebat zambindu-i cand grija a disparut din trasaturile
ei. Iti amintesti ca ti-am spus ca Esme s-a transformat la scurt timp dupa ce a dat nastere fiului sau? Bella a dat
din cap si eu i-am sters transpiratia de pe frunte. Ii zambeam cand am vorbit.
-Carlisle a schimbat-o la cateva zile dupa ce a nascut si ea e foarte supla. Vei fi bine. Ia spune, mai e ceva de care
esti ingrijorata? Si-a scuturat capul, apoi a facut o pauza gandindu-se.
-Pai.Arianna v-a imbatrani normal? Eram pe cale sa-i raspund ca da, va imbatrani normal dar apoi m-am oprit
gandindu-ma ca nu aveam de unde sa stiu asta ca nu stiam asta.
-Nu sunt sigur, am soptit si apoi i-am zambit. Dar nu conteaza ce va fi noi o vom iubi nu? Bella a dat din
cap entuziasmata si s-a lasat din nou pe pieptul meu multumita si incantata. Dar inca un val de durerea trecea
peste ea.
-E aproape timpul, am soptit si ea a zambit prin durere. Gandul ma usura dar ma si speria. Era aproape timpul.
12 Nov.
Am oftat si am pasit in afara dormitorului, iar sentimentele mele erau vraiste. Eram incantat, ingrijorat, fericit,
trist, extenuat mintal si mai presus de orice innebunitor de agitat. Am oftat si am tras cu ochiul in camera.
Carlisle s-a intors sa se uite la mine, zambea.
-E timpul, a soptit si am dat din cap intrand in camera. Am luat-o pe Bella de mana si ea se chircea sub prima
contractie. Durerile facerii induse la douazeci si patru de saptamani. Aproape o crima. Am strans-o mai tare de
mana pe Bella si am asteptat. Va dura mult desigur. Nu durerile facerii, sau actul in sine al nasterii. Nu vor durea
atat de rau pentru ca Arianna era foarte mica. Grija s-a intors si mi-am muscat buza cat asteptam. Va fi prea
mica? Va fi bine? Va trai? Inca o contractie, aproape cincisprezece mai tarziu. I-am sters transpiratia de pe frunte
cu o carpa moale.

-Esti bine?, am bombanit si ea a dat din cap.

-Nu e mai rau decat arsura, a raspuns. Mai putin de treisprezece minute mai tarziu inca o contractie. Eram
ingrijorat ca perioada s-a scurtat, dar Carlisle m-a asigurat ca totul e in ordine, Bella doar era mai inaintata ca de
obicei.
-Va naste in urmatoarele ore. Mi-a zambit putin si a iesit din camera cerandu-mi in mintea lui sa il urmez.
-Ma intorc imediat iubito, am soptit sarutand-o pe frunte. Chiar inainte sa ies din camera, Alice era imediat langa
Bella sa o supravegheze in locul meu. Am inchis usa incet in spatele meu.
-S-a intamplat ceva rau? Am intrebat iar Carlisle a scuturat imediat din cap. Nu. Vroiam doar sa te avertizez. Va
fi mult sange in timpul nasterii. E perfect normal. Dar. Am inteles ce spunea, ce ma intreba. A spus-o oricum.
-Esti sigur ca poti fi acolo, inauntru in timpul nasterii? Am dat din cap repede, voi fi acolo indiferent. Nu ma
deranja sangele, oricum setea mea pentru sangele Bellei aproape disparuse complet cand am trait gandindu-ma
ca nu mai exista, pentru mai mult de doisprezece ore. Am oftat hotarat si m-am intors catre tatal meu.
-Sunt sigur. Nu o las, nu acum. A dat din cap si mi-a zambind urmandu-ma in dormitor. A stat langa Bella si a
inceput sa ii explice ce se va intampla in urmatoarele ore, am ascultat la fel de atent ca si Bella.
-Contractiile vor fi din ce in ce mai intese si mai dese. Lucrurile vor fi mai dure cand momentul nasterii se
apropie, a spus Carlisle cu o expresie ispasita pe fata. Din moment ce Arianna va fi nascuta prematur, o nastere
naturala poate cauza probleme, dar vom incerca din moment ce o operatie va fi si mai riscanta pentru posibilele
puteri ale Ariannei. A facut o pauza si pentru o clipa Bella s-a uitat la mine, iar in spatele fricii si incantarii din
ochii ei, am vazut bucuria pura, nepatata, nu m-am putut opri sa nu zambesc. Carlisle a continuat.
-Cand Arianna se va naste, vom astepta cateva minute sa vedem cum se simte. Ca jumatate vampir cu puteri de
vindecare, ar trebui sa fie perfecta. Dar daca dupa cateva minute lucrurile merg rau, va trebui sa o ducem la
spital.
-Merg eu, am spus. Daca se ajunge la asta, o duc eu si stau cu ea.
-Bine, a spus Carlisle si s-a uitat la Alice, care statea langa peretele indepartat. S-au privit in ochi si ea ofta in
timp ce se apropia de noi. Nu mi-a scapat faptul ca evita sa ma priveasca in ochi, si m-am simtit oribil ca am
tipat la ea zilele trecute, inca nu imi cerusem scuze.
-Din cate vad, totul va fi bine, a spus cu vocea inceata. Am clipit cand a vorbit din nou. Dar nu stiu daca puteti sa
mai aveti incredere in mine. Toata lumea a pastrat linistea cateva minute. M-am uitat in sus si am intalnit privirea
chinuita a surorii mele.
-Desigur ca avem incredere, am spus cu vocea aproape la fel de inceata ca si a ei. Imi pare rau, am continuat si
expresia lui Alice s-a schimbat, era surprinsa. Ca am tipat la tine. Nu am nicio scuza pentru comportamentul
meu, Alice. Stiu ca nu ai controlul asupra a ceea ce vezi.
-Dar este vina mea ca nu am inteles ceea ce vedeam, a murmurat luandu-si ochii din ochii mei, lasandu-si capul
rusinata. M-am dus la ea si am atins-o usor pe obraz ridicandu-i fata pana ce m-a privit iar in ochi. Carlisle si
Bella ne-au privit in liniste cand eu incercam sa repar greseala facuta.
-Nu te invinovatesc, Alice. Nimeni nu face asta. Asta s-ar fi intamplat, indifferent ce ar fi fost, iar eu nu te
consider vinovata. Am fost prost sa spun asta si imi pare rau. Se uita pierduta la mine cateva secunde si apoi a
spus incet.
-Esti iertat.
Am zambit in ciuda situatiei. Totusi zambetul mi-a disparut cand Carlisle a inceput sa vorbeasca. Bella s-a
strambat de o noua contractie.
-Cat timp? A intrebat Carlisle si eu am scuturat din cap.
-Noua minute si douazeci si doua de secunde de la ultima, si asta a tinut patruzeci si trei de secunde. Am oftat si
mi-am trecut o mana prin par. Nu mai dureaza mult. Am avut dreptate, in urmatoarele doua ore, contractile Bellei
erau din ce in ce mai dese si foarte intense. Trecusera aproape patru ore cand Carlisle a anuntat ca e timpul sa
impinga. In timp ce Alice a plecat in liniste din camera, temandu-se ca sangele va fi prea mult pentru ea, Bella
m-a apucat de mana strans si totul in afara fricii disparuse din ochii ei.
-Poti face asta, a spus si m-am apropiat de ea si si-a pus capul in poala mea, iar cu mana rece ii stergeam fruntea
transpirata.
-Nu stiu daca pot, a soptit si am observat ca plangea.

-Trebuie. Pentru Arianna. Pentru mine te rog. Se uita in ochii mei si i-am zambit tandru incercand sa pun in
zambetul acela toata dragostea pe care eu o simteam pentru ea, era imposibil dar vroiam sa ducem asta la bun
sfarsit mai mult decat orice.
-Te iubesc, am soptit si odata ce am terminat de spus asta Bella a inceput sa tipe, inca o contractie si Carlisle a
tipat si el.
-Impinge Bella! Chiar acum, sau fiica ta va fi in pericol! Cuvintele lui, frica lui pentru Arianna i-au oferit Bellei
determinarea de care avea nevoie. Cu lacrimi stralucind in ochi, a impins pana Carlisle i-a spus sa se opreasca, se
uita la mine si zambea strangadu-ma tare.
-Te descurci minunat, i-am soptit si ea mi-a zambit, lasandu-se iar peste mine incercand sa isi regleze respiratia.
Totusi a tipat iar indurerata cand a venit timpul sa impinga iar. Lacrimile ii alunecau pe obrajii palizi in timp ce
Carlisle a zambit si s-a uitat in sus la noi, tinand in mainile sale fetita noastra mica si frumoasa. Bella plangea
din nou, de data asta de fericire, si s-a prabusit peste mine.
-E fata. Edward vrei sa tai cordonul ombilical? Am dat din cap si m-am ridicat, atent sa nu o deranjez pe Bella.
Dupa ce Carlisle a inodat cordonul, am luat foarfeca si cu mainile tremurand am taiat ultima legatura fizica
dintre mama si fiica. Apoi am auzit. Plansetul micut al Ariannei mi-a facut inima sa planga. Am ras si suspinam
in acelasi timp cand Carlisle mi-a dat copilul mic, atat de mic in bratele mele. Se uita la mine cand ma
indreptam spre Bella si m-am aplecat ca sa poata atinge copilul, micuta viata, pe care noi am creat-o impreuna.
-E sanatoasa. Mica, dar sanatoasa, a spus Carlisle si apoi ranjea fericit. Trebuie sa fie un lucru vampiresc.
-E atat de frumoasa, a soptit Bella si un zambet ce-ti rupea inima s-a intins pe buzele ei in timp ce incet, atent iam pus-o pe Arianna in brate. Atat de frumoasa, a repetat. E atat de mica. Carlisle a zambit si a dat din cap.
-Plamanii ei sunt slabiti, si corpul de asemenea. Dar e jumatate vampir, are un avantaj imens fata de alti copii, nu
am absolut nicio indoiala in mintea mea ca va reusi. E aproape la fel de sanatoasa ca un copil nascut la termen.
Abia il auzeam. Tot ce puteam vedea, sau auzi era copilul meu in bratele singurei si vesnicei mele iubiri.
Capitolul 31 - Iti taie respiratia
DPDV Bella
Mi-am petrecut ultimele minute holbandu-ma la ea. Era atat de frumoasa. Era cu adevarat uimitoare, ma
gandeam ca noi, Edward si eu am creat o creatura atat de frunoasa ce iti taia respiratia, impreuna. Ma gandeam
ca in ciuda tuturor sanselor, am creat un copil, o dovada vie a dragostei noastre. Am zambit si m-am aplecat sa o
sarut pe Arianna pe frunte. Era atat de mica, incapea perfect in bratele mele, si a clipit la mine, ochii ei verzi erau
atat de sclipitori. Pielea ei era alba, roz, dar Doamne era atat de frumoasa.
-Micuta Arianna, a soptit Edward cu buzele langa urechea mea. S-a intins dupa corpul meu, mai mare decat
jumatate din marimea Ariannei, mangaindu-i pielea. A suspinat si s-a intors sa se uite la Edward. Atatea emotii
straluceau in ochii lui frumosi si a soptit.
-Eu sunt taticul tau. Nu am putut opri lacrimile care imi alunecau din ochi, pe obrajii palizi cand ma uitam la ei,
cand priveam iubirea stralucind atat de tare in ochii lui. Ariannei nu-i placea faptul ca nu ma mai uitam la ea, a
suspinat inca o data. Am ras amandoi si ne-am intors privirile catre ea. Se zbatea in bratele mele, iar ochii ei
clipeau uitandu-se imprejur.
-Eae mai mare decat am crezut ca va fi, a murmurat Edward si s-a intors catre Carlisle care ma curata,
stergand toate urmele de sange. Am zambit.
-Ea e un copil vampir. Am ras cu totii si un marait al Ariannei arata ca si ea e fericita. Carlisle inca chicotea cand
a vorbit din nou.
-Nu, serios. Nu am alta explicatie decat ca e jumatate vampir.
-Dar doctorul a spus ca bebelusul creste normal, daca nu sub normal. Mi-am amintit dar privirea nu s-a miscat de
pe miracolul din bratele mele. Edward a clipit de cateva ori iar ochii s-au umplut de ce si-a dat seama.
-Oh! Dar asta a fost prima oara cand am fost la el. Cand l-am vazut ultima oara, aspus ca aproape se dublase in
crestere. Iti aminteti, iubito? M-a intrebat si m-a privit in ochi. Am dat incet din cap. Carlisle a zambit.
-Pai, oricum, a spus cu zambetul crescandu-i din ce in ce mai tare. E sanatoasa si fericita. Si asta e tot ce
conteaza. Am dat din cap usor privind din nou creatura din bratele mele. Ochii ei verzi luminosi, degetelele ei
micute de la manute si de la picioruse, pieptul ei micut roz si ma indragosteam de ea cu fiecare respiratie a ei.
Am zambit si am observat micutul puf maroniu de pe capul ei. Si Edward a obervat. M-a sarutat pe gat si a
zambit.

-Are parul mamicii ei. Cuvantul acela, mamica spus pentru prima oara de cand imi tineam copilul in brate, m-a
facut sa ma inec de emotie inca o data.
-Sunt mamica ta, am soptit si Arianna a lovit din picorul ei in bratele mele, de parca era de acord. Si-a intins
mana si si-a pus mainile, mici si moi, pe degetul lui Edward. Ochii lui s-au luminat cand a facut asta si eu am
inceput sa plang iar.
-Pot sa o tin? A soptit si eu am dat din cap fara sa vorbesc. Zambetul lui era frumos, iti taia respiratia cand s-a
intins si a luat-o pe Arianna usor in bratele lui. A protestat putin ca a fost luata din imbratisarea calda a mamei ei,
dar s-a linistit cand Edward a leganat-o usot inainte si inapoi.
-Va las putin singuri, a spus Carlisle si apoi s-a ridicat incet si a iesit din camera. I-am zambit si m-am intors sa
ma uit la iubirea mea si la copilul nostru. Edward suspina incet, fericit.
-Buna, fetito a soptit uitandu-se in ochii Ariannei. Verde s-a intalnit cu aur si niciunul n-a privit in alta parte.
Nici eu nu am facut-o. Nu puteam sa-mi iau ochii de la cele mai importante doua persoane din viata mea.
Edward soptea in continuare, vocea ii era groasa de emotie.
-Arianna Elizabeth Cullen te iubesc. Apoi s-a uitat la mine si nu am putut sa respir. Iubirea din ochii lui, atat de
coplesitoare dansa in privirea lui.
-Te iubesc, Bella. Atat de mult. Dar nu a mai putut spune altceva, pentru ca desi nu putea varsa lacrimi, suspinele
erau de ajuns. Mi-am pus bratele in jurul lui, cu grija sa lasam loc Ariannei intre noi si mi-am lipit fruntea de a
lui.
-Si eu te iubesc, Edward am soptit si ne-am sarutat tandru.
-Esti atat de puternica, Bella am spus si si-a ridicat mana libera sa ma mangaie pe obraz. Atat de puternica. Ai
indurat atata durere, atat timp. Si inca esti doritoare sa induri mult mai mult, ramanand langa mine, sa stai cu
mine pentru vesnicie. Te iubesc, a spusdin nou si nu a mai putut spune altceva. Doar il tineam asa zambind usor,
plangand cand el suspina. Dar cand lacrimile alunecau in jos, am zambit. Nu imi doream sa fiu in alta parte,
decat in bratele iubirii mele, cu copilul caruia noi i-am dat viata.
DPDV Edward
Nu imi puteam lua ochii de la ea, de la fetita mea. Era atat de frumoasa si de stralucitoare, ochii curiosi erau
mariti si nerabdatori si nu incetau sa ma priveasca pe mine. Trupul ei, foarte micut, extrem de micut in patura
mare si alba, mainile ei erau roz si moi. Cand si-a pus degetelele pe degetul meu, imi doream sa pot sa ii arat
dragostea pecare o simteam pentru ea. Era atat de diferita de dragostea pe care o simteam fata de Bella, totusi la
fel de multa. Era coplesitoare, iti taia respiratia. Rasul usor al Bellei mi-a intrerupt gandurile.
-Alice va strica parchetul plimbandu-se de colo-colo daca nu o lasam sa o vada pe Arianna in curand, m-a
informat si nu am scapat lumina din ochii ei cand a spus numele Ariannei, sau zambetul imens care s-a intins pe
fata ei. Am dat din cap, nu aveam incredere in vocea mea, si usa s-a deschis larg trantindu-se de perete. Si eu si
Bella am tresarit. Am ras cand Alice a topait langa noi, si ea stralucea.
-Lasa-ma sa o vad! Lasa-ma sa o vad! Lasa-ma sa o vad! Canta si aproape ca vibra sarind sa vada dupa umarul
Bellei ingerul din bratele mele. Jasper a urmat-o incet, zambind cald, si eu am chicotit cand Bella s-a tras din
poala mea, ca Arianna sa fie in raza vizuala a lui Alice. Privirea lui Alice a devenit tandra cand privea micuta
viata, micul miracol pe care eu il tineam in brate.
-Ce adorabila e! a spus si Bella a zambit mandra uitandu-se la fiica ei. Jasper a vorbit incet, iar dragostea pe care
el deja o simtea pentru nepoata lui s-a imprastiat in camera.
-E foarte frumoasa, a soptit.
-Chiar e, am fost eu de acord si am zambit si eu mandru. Va trebui sa bat baietii cu o bata de baseball cand va fi
mai mare. Am ras cu totii si apoi Alice a intrebat nervoasa daca poate sa o tina pe Arianna in brate. Am dat din
cap si cu atentie mi-am pus fetita in bratele surorii mele. Cand i-am dat drumul, deja ma sinteam gol si inima
mea inghitea in sec de nevoie de a o atinge din nou. Durerea de a fi separat de ea mi-a trecut pe fata si Bella m-a
luat de mana zambindu-mi usor. Nu stiam ca o asemenea dragoste, dragostea care o simteam pentru Bella si
pentru fetita mea, putea exista. Era uimitor.
-E atat de mica, a observat Alice si apoi s-a uitat iar la noi. Arianna se zbatea in bratele ei si mi-am dat seama
dupa cum isi tinea buzele ca se pregatea de un plans sanatos, aproape ma facea sa zambesc. Ii era dor de mine
cum imi era si mie dor de ea. Dar cand urletul a iesit de pe buzele micute, roz m-am panicat. Nu era acelasi plans
pe care il auzisem mai devreme, era diferit acum, indurerat. Era ranita? Am ascultat sunetul inimii ei si era

normal, dadea din maini si isi stranse palmele in pumni. Ochii ei verzi erau inchisi si a deschis gurita dupa aer ca
sa tipe inca odata.
-I-am rupt ceva? M-a intrebat Alice cu o expresie terifiata pe fata, gandurile se derulau salbatice. Eu intram
linistit in panica, Jasper se chinuia cu sentimentele noului nascut, si Alice parea sa planga si ea cand Arianna nu
vroia sa se opreasca. Bella a fost singura care a ras.
-Nu, Alice, e bine. Vrea la tatal ei, doar atat. Inima mi s-a umplut de o fericire inimaginabila cand am auzit
cuvintele iesind dingura ingerului meu si am zambit stupid cand Bella a luat-o usor pe Arianna si a pus din nou
in bratele mele. Plansul Ariannei a incetat imediat, si clipea sa stearga lacrimile sa ma poate privi.
-E frumoasa, a soptit iar Alice si s-a lasat in bratele lui Jasper. Puteam sa vad ca deja o iubeau pe Arianna foarte
mult.
Eram pe cale sa spun ceva, sa soptesc ceva fetitei mele, sau sa ii multumesc sorei mele inca o data, cand
gandurile lui Carlisle au ajuns la mine.
Sunt aici. Am inteles imediat la ce se referea si nu am mai respirat. Bella, Alice si Jasper se uitau la mine
curios, dar n-am vorbit deoarece chiar inainte sa poata sa intrebe ceva in mintea lor, el era in camera, Jane si
Caius urmadu-l inliniste. Nu m-am simtit niciodata atat de infricosat.
DPDV Bella
Cand i-am vazut, pe el mai ales, inima mea nu a mai batut, si respiratia mi s-a oprit in gat. Ma simteam deodata
terifiata si am incremenit imediat in fata fetitei mele, o reactie dureroasa, inca mai aveam veninul Ariannei in
corp si din cauza nasterii.
-Ce copil dragut. Cuvintele lui, desi dulci au imprastiat manie in mine pe care nu as fi crezut-o posibila. Edward
a intepenit langa mine.
-Buna, Aro. Salutul lui Edward era inghetat, ostil. Nu mi-a scapat nici faptul ca mainile lui s-au strans in jurul
Ariannei, sau micul suspin al fetitei cand privirea lui Aro s-a oprit asupra ei. Era de parca isi dadea seama, stia ca
el nu era de partea noastra, nu era unul dintre noi.
-Buna seara, Edward, Bella ne-a salutat Aro si a inaintat in camera. Carlisle era langa el, uitandu-se la
Edward scurt, iar Edward i-a intors privirea. Eram sigura ca un mesaj zburase de la Carlisle la Edward, dar nu
puteam intreba. Nu acum. Aro a vorbit din nou.
-Cum se simte copilul? Eu am raspuns surprinzandu-i pe toti.
-E bine. Deocamdata. Vocea imi era inceata, moale si Aro ma privea cand pe mine, cand pe Arianna. I-am intalnit
privirea si nu m-am uitat in alta parte cat el m-a privit intens in ochi.
-Asta e bine, a spus cu un zambet bolnav de dulce pe buzele lui. Imi era teama ca veninul i-ar putea face rau. Imi
pare bine sa vad ca grijile mele au fost fara sens. A tacut cateva clipe si apoi inchizandu-si ochii, a zambit mai
larg. A respirat adanc si a tinut aerul in piept mult timp.
-E puternica, a spus si am simtit frica trecuse prin mine cand am auzit cuvintele acelea simple. Ea e puternica.
Dar e prea mica. Nu ne este de niciun folos acum. In acel moment Aro a avansat catre mine, Edward si Arianna,
atunci am realizatca Alice, Jasper si Carlisle s-a asezat protectiv in jurul nostru, in jurul mamei, al tatalui si al
fiicei. Am incremenit cand se apropiau, blocand privirea lui Aro.
-Poate ar trebui sa plecati, a spus Carlisle si vocea ii era calma, controlata, desi vedeam furia din ochii lui. Ati
venit sa o vedeti pe Arianna, si ati vazut-o.
-Adevarat, a spus Aro placut. Dar mai am o intrebare. Cand planuiti sa o schimbati pe tanara Isabella? Intrebarea
lui nu rea intrebare, ci comanda. A continuat.
-Ati cerut timp, si vi l-am oferit. Acum este randul vostru sa ne oferiti ceea ce vrem. Nu cred ca va trai mult.
Veninul care i-a intrat in sistem o va distruge curand.
Linistea a cazut peste noi cateva secunde. Privirea lui Edward cand si-a dat seama de lucrul asta a fost
repede acoperita de furie. S-a miscat atat de repede. Nici macar nu l-am vazut cand a pus-o pe Arianna in bratele
mele usor, si apoi afugit catre Aro.
-Stiai! Tu stiai ca asta se va intampla! Stiai ca Bella era in pericol din cauza veninului Ariannei, si nu ne-ai spus?
Aproape puteam vedea cum furia se scalda in valuri in el cand il privea pe Aro, atata ura in ochii lui ca am privit
in alta parte. Era suparat, manios. Jane si Caius s-au apropiat, intotdeauna protectori si Edward s-a intins sa il
apuce pe Aro. Nu a apucat, pentru ca Aro, atat de repede incat nu am putut vedea nimic, l-a apucat pe Edward de
incheieturi, auzeam oasele trosnind si am vazut durerea in ochii lui Edward. Am tipat dar nimeni ma auzea,
nimeni nu imi acorda atentie. Zambetul lui Aro a crescut cand privea amintirile lui Edward, gandurile lui.

-Ah, cata durere. Esti curajoasa Bella, a spus si s-a uitat la mine. Sa induri atata durere, atat timp. L-am ignorat.
-Da-i drumul lui Edward, l-am implorat plangand. Nu imi puteam auzi suspinele, din cauza urletelor zgomotoase
ale Ariannei. Indata ce Aro l-a aliberat pe Edward, Arianna nu a mai plans, si clipea sa fugareasca lacrimile in
liniste. Edward a oftat de durere si a venit langa mine. Ochii lui inca erau plini de ura ce o tine inauntrul sau si
trupul ii tremura, totusi nu s-a miscat. A stat langa mine cu mainile stranse in pumni. A vorbit incet, auzeam
mania din spatele calmului .
-Pleaca, Aro. Acum, a spus printre dinti si a scuipat cuvintele ca veninul. Aro doar a zambit.
-Nu cred ca mi s-a raspuns la intrebare. Am incremenit, nu puteam sa-mi amintesc chiar de-mi lua viata ce
anume a intrebat. Carlisle a raspuns, inainte sa gandesc eu mai departe.
-Va fi schimbata in curand. Nu o vom schimba in orasul asta, va fi schimbata acasa, acolo unde ii e locul, a spus
cu vocea ferma si a zambit provocandu-l pe Aro sa obiecteze. In momentul in care ajunge in casa noastra in
Alaska, ea va fi transformata. Ai cuvantul meu de onoare. Alice a pasit inainte si a intins mana. Aro a luat-o fara
sa ezite si a zambit la ceea ce a vazut.
-Foarte bine. Tanara Alice mi-a aratat ce se va intampla si am incredere in tine. S-a intors dar apoi s-a oprit sa
mai spuna ceva cu buzele trase peste dinti intr-un marait. Mi-am muscat buza impotriva fricii cand
vedeam mania crescand ca niciodata in el.
-Va vom verifica regulat, sa vedem cum progreseaza Arianna si Bella de asemenea. Nu incercati sa fugiti. Si apoi
disparuse, si Jane si Caius plecasera fara sa rosteasca un singur cuvant. Schimbarea de atmosfera era tangibila,
dar Edward a ramas rigid, ochii plini de emotii ce incerca sa le ascunda. Mi-am pus mana usor pe bratul lui si
Arianna a gangurit. Vedeam cum frica pleaca din el si s-a intors luandu-ne in brate tandru si cald.
L-am strans inapoi in brate cu bratul care nu o tinea pe Arianna si am stat asa acolo cateva momente fara sa
realizam, sa vedem sau sa auzim.
-Stia totul, a soptit Edward si nu am realizat ca nu vorbea cu mine, raspundea intrebarilor fara glas de la ceilalti
vampiri din camera. Cineva intrebase altceva, pentru ca Edward vorbea incet in timp ce ma conducea la pat si
incet m-a asezat pe el. Nu am realizat decat in secunda aceea cat de extenuata si de terifiata eram, sau cata
durere trecuse prin corpul meu. Ma durea. Peste tot. Intreg corpul imi tremura si am cazut binevoitoare pe
paturile calde din jurul meu. Edward a luat-o pe Arianna si bratele sale si facea cercuri mici in palma mea cand
vorbea.
-Stia ca asta se va intampla. Stia de ceva timp Nu stiu cum aflase, Dar avea un doctor care ne supraveghea
ca sa stie cand va incepe totul. Vocea ii era groasa de nervi dar privirea ii era calda.
-Carlisle, sufera prea mult. E bine? a intrebat cu mana gentila mangaindu-mi umarul, stomacul. Am tremurat,
amandoua ma dureau si faptul ca ma atinse cauzase asta.
-Moare, a soptit si a venit langa mine. Mi-am lasat ochii sa se inchida si Jasper care statea in partea cealalta a
camerei, mi-a sters durerea. Carlisle m-a luat de mana.
-Bella? Ma auzi? Am dat usor din cap si ma intrebam cum reusisem sa ma tin pe picioare atat timp, cum am
reusit sa-mi tin ochii deschisi atat timp. Ma durea atat de rau.
-Plecam in curand. Vrei sa dormi? Am aprobat iar din cap si stiam ca urmatoarele cuvinte pe care nu le-am
inteles erau adresate lui Jasper, pentru ca un val de extenuare m-a lovit. Cand alunecam usor intr-un somn adanc,
fara vise, ii auzeam discutand.
-Va reusi? Era vocea lui Edward, plina de ingrijorare. Apoi l-am auzit pe Carlisle.
-Toate organele ei importante incep sa cedeze, veninul nu i-a ajuns la inima, multumesc Lui Dumnezeu, dar nu
va mai rezista mult. O zi, sau poate doua. Trebuie sa plecam acum, daca vrem sa ajungem acasa repede. Am
simtit doua brate reci inconjurandu-ma si apoi am fost ridicata usor de pe pat. Simteam ca ma misc, repede si
apoi nimic. Intunericul m-a inconjurat si n-am mai simtit nimic. Dar il auzeam, ii auzeam vocea, aproape de
urechea mea.
-Te iubesc, Bella. Dormi. Vom fi acasa in curand. Am vrut sa ii soptesc inapoi cuvintele pline de adevar dar nu
am putut. Asa ca am lasat cuvintele sa imi umple mintea si imi doream sa imi poata citi gandurile.
-Si tu te iubesc, Edward
Capitolul 32 - Bine ati venit acasa!
14 Nov. DPDV Bella

Urmarorul lucru pe care mi l-am amintit a fost casa imensa, alba aproape ca cea din Forks dar totusi atat de
diferita. Era mai rece, am tremurat si invelita cu o patura, am auzit si un gangurit fericit ce mi-a facut inima sa
tresalte de fericire. Chiar si in intunericul care ma invaluia, i-am recunoscut plansul, vocea micuta. Am zambit.
-Bella? Era vocea ingerului meu, atat de aproape. Dar nu puteam vedea nimic, doar auzeam.
-Edward? Am soptit si aveam vocea groasa, de parca dormisem foarte mult timp. Dar poate chiar dormisem.
Edward a ras si i-am simtit respiratia rece in ureche, am tremurat din nou dar de data asta nu din cauza frigului.
Eram undeva la caldura acum.
-Bella, e timpul sa te trezesti, a spus cu vocea moale. I-am simtit buzele pe obraz. Suntem acasa. Acest singur
cuvant mi-a trimis valuri de caldura in corp si mi-am deschis ochii. Era acasa. Era o casa noua, iar in loc de
ploiosul Forks eram in Alaska. Vantul, geros ca intotdeauna, urla afara, dar focul ce ardea in semineu incalzea
sufrageria, am zambit putin si Edward m-a asezat pe canapea.
-Cum te simti? M-a intrebat si apoi Carlisle, Jasper si Alice erau langa mine. I-am vazut prin ceata pe Esme,
Emmett si pe Rosalie stand mai in spate nefiind siguri ce sa spuna. Am zambit si am inchis iar ochii.
-Sunt bine, am soptit si stiam ca nu e asa. Nu eram bine deloc, ma simteam bolnava, mai mult decat bolnava, ma
simteam fara viata.
-Nu, nu esti, mi-a soptit Edward, dar mi-a zambit si m-a sarutat pe buze. Am auzit vocea inceata a lui Carlisle
indepartandu-se, am simtit o mana mangaindu-ma si am deschis ochii. Esme imi zambea maternal.
-Bine ai venit acasa, Bella mi-a soptit si zambetul meu a crescut mai tare. Imi amintisem de singura persoana pe
care nu o vazusem de cand intrasem in casa.
-Unde e Arianna? Am intrebat ingrijorata si ma uitam frenetic prin camera, cand Alice s-a apropiat de mine. Mam relaxat, am vazut-o pe Arianna acum, statea linistita in bratele lui Alice, invelita intr-o paturica moale si
groasa. Am auzit-o pe Esme cand s-a oprit din respirat in timp ce Alice mi-a pus copilul in brate.
-Oh, e atat de frumoasa, Bella, a spus Esme si desi nu mai rezistam am zambit slab. S-a intins si a mangaiat
obrajii calzi ai Ariannei. Fetita mea a eliberat un suspin si a apucat-o pe Esme de degete. Cand ma uitam la ele,
stiam ca daca ar fi fost posibil, Esme ar fi plans cand Arianna tandru o tragea de degete. Atat de frumoasa, a spus
Esme din nou, si vedeam atatea emotii in ochii ei.
-Te simti prea tanara sa fii bunica?
-Oh, Bella as fi onorata, mi-a soptit si am imbratisat-o cu un brat. M-a imbratisat si ea usor si atunci am realizat
ca trupul ei micut tremura de suspine.
-Multumesc, Bella. Am scapat o lacrima din ochi cand m-am retras.
-Vampir prostut. Esti o mama pentru mine in atat de multe feluri.
Eu voi fi onorata sa fii bunica fetitei mele. Ea doar a dat din cap fara sa mai poata vorbi. S-a retras si cand
Arianna nu o mai tinea de deget, fetita a dat din maini nemultumita. Am ras amandoua si apoi m-am uitat prin
camera intrebandu-ma unde sunt restul. Ochii mei s-au oprit pe Carlisle si pe Edward, amandoi ne zambeau
fericiti. Intr-o milisecunda Edward era langa mine, s-a aplecat pe canapea si a sarutat-o pe Arianna pe frunte
inainte sa se intoarca la mine.
-Edward, am soptit fericita si mi-am lasat capul pe umarul lui, Esme a zambit si apoi s-a dus langa Carlisle.
Edward a zambit apoi, mi-a soptit in ureche.
-Bella, trebuie sa vanez, a spus si i-am zambit incurajator. Mi-am simtit inima tresarind cand am vazut ezitarea
disparand din ochii lui, doar ca sa fie inlocuita cu dragoste si de dorinta de a ne petrece eternitatea impreuna. A
continuat, zambind usor. Te schimb in seara asta. Eu doar am zambit si am dat din cap.
-Du-te, am spus si vocea mea era o soapta. Voi fi aici. Te iubesc. A zambit si s-a aplecat usor peste
mine, presandu-mi buzele cu ale lui. Ochii ii erau calmi cand s-a retras sa ne priveasca pe amandoua.
-Du-te, am spus iar si el a dat din cap. Degetele lui, atat de reci m-au mangaiat pe obraz si apoi s-a ridicat si a
fugit din casa. L-am vazut pe Carlisle, Emmett si Jasper urmandu-l. Stiam ca are nevoie de sprijin, la fel cum eu
aveam nevoie de sprijinul mamei mele si a surorilor mele. Edward plecase de doua ore, si stiam ca va mai sta
plecat mult timp. Am oftat si mi-am indreptat atentia asupra fiicei mele, care dormea acum linistita in bratele
mele. Mi-am permis sa zambesc in timp ce ii priveam pieptul ridicand-se cu fiecare respiratie a ei. Pielea ei
calda era moale peste pielea mea si am izbucnit in rascand am vazut prima imbracaminte cu care o imbracase
Alice. Era moale, roz si pe piept avea un leu care maraia.
-Ma gandeam eu ca o sa-ti placa. M-am uitat in sus surprinsa si apoi i-am zambit lui Alice care statea in prag.
Zambea fericita spre mine iar eu am dat din cap.

-E draguta, am soptit si Arianna s-a intins in somn.

-Putem sa o ducem sus. Deja am terminat camera. Oh! Ce frumoasa e! Am mers pe roz si pe galben, pentru ca se
pare ca se potrivesc cu personalitatea ei, imi explica ea si m-a luat de mana ajutandu-ma sa ma ridic de pe
canapea. Am mers in josul holului si apoi sus pe scari. Stiam ca e camera mea si a lui Edward, am vazut
multitudinea de cd-uri de pe hol si patul pe care il cumparase cu cateva luni in urma, a doua usa de langa camera
noastra, avea literele A-R-I-A-N-N-A scrise cu un roz stralucitor, lipite in lemn. Am chicotit si Alice a deschis
usa cu o miscare simpla si gratioasa.
-Ce crezi? M-a intrebat si eu am oftat. Era atat de frumos. Covorul era un galben cald, aproape alb, moale ca si
apa sub picioarele mele. Peretii erau vopsiti cu un roz elegant, aproape cum era camera lui Edward in Forks.
Patutul din colt era din pin, iar mobila extrem de eleganta atarna din tavan, mici lei, tigri si ursi se invarteau usor
tot din tavan cand in cd-player se auzea cantecul meu de leagan. Am observat foarte putin dulapul, si el din pin,
dar ce mi-a atras atentia a fost leaganul vechi din coltul camereu, cu o patura roz de bebelus pe el. Am oftat iar si
Alice mi-a zambit.
-E leaganul meu, am spus si Alice m-a aprobat.
-Si paturica ta. Stiam ca ai multe amintiri si am vrut sa le ai aici. Am dat din cap, nu mai puteam spune nimic, am
pasit in camera care va apartine Ariannei pentru totdeauna, fetita mea pretioasa. Am mers la patut si am pus-o
pe Arianna in el. Parea atat de micuta in marea de paturi colorate si animale moi colorate si ele. Mainile ei
micute s-au intins si ochii ei verzi s-au deschis.
-Buna, Arianna. Am soptit si ea a cascat foarte dragut. I-am atins nasul incet, si ea a gangurit fericita, dar ochii i
se inchideau din nou de extenuare, prima zi din viata ei era pe sfarsite. M-am intors sa ii multumesc lui Alice dar
nu mai era aici. Esme era sprijinita de pragul usii si ne privea zambind cu ochii incarcati de dragoste. Ma privea
cum o inveleam pe Arianna cu una din paturile moi.
-Doarme? A soptit Esme si eu mi-am scuturat capul.
-Nu, dar aproape. Esme a venit langa patutul Ariannei si ne uitam amandoua cum genele ii fluturau inchizanduse intr-un somn linistit.
-Te rog, nu fi suparata pe Rosalie, mi-a soptit Esme si m-am intors repede sa o privesc in ochii plini de
compasiune. Este foarte greu pentru ea, sa te vada cu Arianna. Cand vorbea, ochii ii deveneau tristi, si mi-am
simtit inima umplandu-se de emotii. Si pentru mine este foarte greu, a continuat. Sa te vad fericita, sa-l vad pe
Edward atat de absorbit de copilul sau, sa-i vad ochii stralucind luminos de iubire, ceea ce eu nu-i pot oferi lui
Carlisle.
-Imi pare rau, si simteam lacrimile cazandu-mi din ochi cand Esme m-a luat in brate dragastos. Ma simteam
rupandu-ma in bucati cand mi-am dat seama catat durere le-am provocat tuturor.
-Sa nu-ti para rau niciodata, a spus Esme si ma tinea usor in brate. Niciodata. I-ai daruit lui Edward, intregii
noastre familii, un dar minunat. Doar ca doare ca eu niciodata nu ii voi putea oferi barbatului pe care il iubesc un
copil, ca nicodata nu ii voi vedea ochii stralucind ca ai lui Edward cand o priveste pe Arianna.
-Ea ma uraste? Am intrebat si nu am mai spus nimic, pentru ca Esme stia la cine ma refer. A zambit trist, apoi a
vorbit incet in soapta.
-Nu, nu te uraste. Te-a acceptat si pe tine si pe Arianna acum mult timp in urma. E doar foarte greu sa o vezi
pentru prima oara. Cand a vazut-o pe Arianna in bratele lui Alice, si-a adus aminte de tot. De fiecare amintire, de
fiecare emotie, Ea Esme s-a oprit si luandu-ma de mana m-a condus in leaganul din colt, ajutandu-ma sa ma
asez simtind ca ma prabusesc din cauza atator emotii. Ea a inceput sa vorbeasca din nou si eu incercam cu
disperare sa nu plang.
-Rosalie, este foarte invidioasa pe tine acum. Tu ai totul. Esti om, ceva ceea isi doreste cu disperare, esti cu omul
pe care il iubesti si ai si un copil si ai inaintea ta eternitatea, alaturi de o familie care te iubeste enorm. Vazand-o
azi pe Arianna a fost greu pentru mine, dar pentru Rosalie totul a devenit mult mai real. Faptul ca tu vrei sa
renunti la tot sa fii cu Edward, desi ai totul.
O doare. Te rog, sa nu te superi pe ea.
-Nu sunt suparata, am soptit ascunzandu-mi fata in pieptul ei. Esme a zambit si m-a strans in brate.
-Esti obosita? M-a intrebat si eu mi-am scuturat capul. Te doare ceva? A doua intrebare a ei a fost mult mai incet
spusa decat prima. Eram pe cale sa neg dar ma durea atat de rau peste tot, ea a ras incet si m-a sarutat pe frunte.
-Uiti ca eu am avut un copil, Bella. Ar fi trebuit sa te odihnesti tot timpul asta. Sa dormi, sa iti recapeti puterile.
Vrei ceva pentru durere? Stiu unde isi tine Carlisle medicamentele. Eram pe cale sa protestez dar am dat din cap.

Ma durea prea tare, peste tot. Esme mi-a zambit si apoi s-a ridicat in picioare. M-a sarutat pe frunte si apoi a
iesit promitandu-mi ca se intoarce repede. M-am lasat pe spate in leagan lasand ochii sa se inchida cat am
asteptat. Incercam sa ma relaxez, cand durerea a disparut subit si am auzit un plans. M-am ridicat sa ma indrept
spre patutul Ariannei dar in lumina de seara din camera roz, am vazut o silueta langa patut intinzand o mana sa
atinga copilul din el. Inima mea nu a mai batut si nici n-am mai respirat.
-Imi doresc atat de mult sa te urasc dar nu pot. M-am relaxat imediat si m-am concentrat pe vocea familiara. Am
respirat si mi-am dat seama ca tremuram in picioare. Nu m-am apropiat dar ma uitam de la distant cum mana
intinsa in patut mangaia tandru fata micuta a Ariannei.
-Imi pare rau, Rosalie, am soptit si mi-am inconjurat stomacul cu mainile si mi-am muscat buza incercand sa imi
pastrez calmul, ma uitam rusinata in podea.
-E atat de frumoasa, a murmurat Rosalie si apoi m-a intrebat nesigura. Pot sa o tin in brate? Am dat din cap,
nu puteam vorbi si am privit in liniste cum Rosalie a ridicat-o in brate pe Arianna. Camera, aproape intunecata,
parea ciudata acum cu inimioarele fluorescente de pe pereti luminand peretii si femeia ce statea in fata mea, cu
copilul meu in brate.
-Imi pare rau, am soptit iar si am alunecat usor pe langa perete, pe podea. Mi-am prins capul cu mainile.
-Oh, Bella a murmurat Rosalie si era langa mine imediat cu bratele goale cand si-a pus o mana pe umarul meu.
M-am prabusit peste ea si am plans, ma gandeam cat gresisem. Eram cea care avea totul, iubirea vietii mele,
copilul si eternitatea. Totusi, eu eram cea care avea nevoie de comfort. Eu trebuia sa o incurajez pe ea, nu invers.
Am suspinat iar si ea si-a pus capul pe perete, uitandu-se la tavan.Am stat in liniste cateva momente.
-Nu te urasc, Bella, a inceput incet dar apoi a vorbit repede. Am acceptat asta acum mult timp in urma. Pe tine,
pe Arianna si alegerile lui Edward. Dar cum a spus si Esme, vazand-o pe Arianna azi a facut totul atat de real.
Doare, Bella tu esti sora mea. A facut o pauza, si ea parea surprinsa de cuvintele ei. A soptit de data asta
continuand. Tu esti sora mea. Si te iubesc. Si o iubesc si pe Arianna si vreau sa fac parte din viata ei chiar daca
nu pot fi mama ei. A pastrat linistea inca o data si eu am incercat sa imi opresc suspinele sa pot vorbi.
-Vrei sa fii nanuta ei? Ochii calzi si aurii ai lui Rosalie s-au marit surprinsa de propunerea mea. Desigur, ca mi-o
doream pe Rosalie sa o boteze pe Arianna, doar ca nu planuiam sa o intreb cand suspinam amandoua pe jos.
-Mi-ar placea la nebunie, a soptit Rosalie si ochii ii tradau emotiile care nu se simteau in vocea ei. Mutumesc,
Bella. Arianna a gangurit fericita in patutul ei, iar eu si Rosalie am privit spre ea razand.
-Vezi? Si ea e de acord cu mine, am soptit tremurand si Rosalie m-a ajutat sa ma ridic. Mi-am sters lacrimile si iam zambit cald. Mi-a zambit ca raspuns dar tot am vazut ascunsa in ochii ei invidia si ezitarea. Stiam ca va dura
putin timp, poate foarte mult timp pana ce vom deveni surori cu adevarat. Arianna a inceput sa planga si eu mam dus sa o ridic din patut, am realizat atunci ca Rosalie plecase din camera. Plansetele Ariannei au fost prea
mult pentru ea? Am spus ceva gresit? Am oftat si am intins mana in patut mangaind burtica Ariannei. Plangea,
ochii verzi ii inotau in lacrimi.
-Buna, bebelusule, am spus incet fericirea luminandu-mi ochii, si am ridicat-o in brate. S-a oprit cand am miscato si apoi Esme intrase in camera.
-Uite, a spus si mi-a intins o pastila in invelis din plastic, stiam cand mi-a zambit ca ea fusese langa usa si auzise
discutia mea cu Rosalie. Asta ar trebui sa stearga durerea. Am dat din cap si m-am asezat pe canapea cu Arianna
in brate. Mi-am muscat buza.
-Cum stiu cand ii e foame? Am intrebat nu-mi aminteam sa o fi hranit de cand am nascut-o si ma simteam oribil.
Esme a ras si s-a asezat langa mine.
-Alice i-a dat un biberon de lapte acum cateva ore. Nu am crezut ca te vei putea trezi sa ii dai san, dupa tot ce s-a
intamplat. Asta si dupa seara asta, nu vei mai putea niciodata. Am dat din cap inca o data si i-am zambit lui
Esme. Arianna se zbatea in bratele multumita ca era tinuta in brate.
-Vrei sa o tii tu? am intrebat si Esme a dat fericita din cap. Am asezat-o usor pe fiica mea in bratele femeii ce
o consideram mama mea. Am ezitat inainte sa intreb, dar trebuia sa stiu.
-Voi fi puternica, am spus si mi-am muscat buza. O voi rani cand incerc sa o tin in brate, sau cand o ating? Esme
a zambit trist.
-Exista o posibilitate. Una foarte infricosatoare dar doar o posibilitate. Primul lucru care il vei invata va fi sa iti
controlezi puterea. Nu-ti fa griji, Bella, a spus si m-asarutat pe frunte. Totul va fi bine. Te rog, ai incredere
in mine. Vroiam cu adevarat. Dar eram ingrijorata, ma intrebam cat ma voi schimba. Cat va durea, daca nu voi
putea sa-mi tin fiica in brate. Ma intrebam daca eram pregatita.

Capitolul 33 - Ingerul meu

DPDV Edward
Fugeam incet prin padure, permitandu-le lui Carlisle, Emmett si Jasper sa tina pasul cu mine. De data asta,
doar de data asta nu fugeam ca sa ii intrec. Aveam nevoie de sprijin, de gandurile pozitive pe care ei mi le
ofereau cand fugeam prin zapada. Si apoi. Esti ingrijorat. Am stiut fara sa privesc cine gandea asta, Jasper. Mam intors catre el si am ridicat o spranceana ca si cum Crezi? cand m-am ferit de alt copac si m-am impins
intr-o piatra pentru mai multa viteza. Buzele lui Jasper s-au intors intr-un zambet. E mai mult de atat. Stiu ca esti
ingrijorat ca o schimbi, dar e ceva mai mult
Am oftat si stiam ca trebuia sa discutam curand, m-am separat de ceilalti si Jasper m-a urmat in liniste. Emmett
si Carlisle au continuat in timp ce eu si Jasper fugeam in directia opusa. Nu am incetinit pana nu eram destul de
departe de ceilalti. Jasper nu a vorbit, dar ii auzeam gandurile curioase asa ca am oftat si am incetinit pana
fugeam umar la umra. Am vorbit incet, dar stiam ca aude fiecare cuvant.
-Sunt ingrijorat, acum ca e prea tarziu ca ea sa se razgandeasca. L-am auzit pe Jasper inspirand brusc, dar
nu ma simteam nervos cum am crezutca voi fi. Ma simteam calm si m-am uitat la fratele meu.
-Incerc sa-mi fac griji aici. Nu te mai juca cu emotiile mele o vreme, vrei? Jasper a ras si apoi a scuturat din cap.
El doar a gandit replica sa, nu era nevoie sa vorbeasca.
Imi pare rau, Edward. Dar chiar as prefera sa fii calm de-a lungul discutiei.
Am oftat si am privit in jos. A zambit si a continuat sa mi se adreseze in mintea lui, multumit de reactia mea.
Nu se razgandeste, Edward. E doar ingrijorata. Nu vrea decat sa fie cu tine pentru totdeauna si cu Arianna, si
cu familia noastra.
-Ea am spus si mi-am muscat buza. Nu regreta hotararea pe care a luat-o? Cum poti sa crezi asa ceva? Replica
lui a fost ascutita, nervoasa si surprinzatoare. Ii simteam furia venind peste mine cand si-a pierdut controlul
emotiilor. Gandea rapid, dur.
Te iubeste, Edward. Nu vezi asta? Doamne, ce prost esti uneori! Am clipit surprins. Jasper nu mi s-a adresat
niciodata asa. Surprins era putin spus, apoi a zambit cand a simtit ce simteam eu. m-am holbat la el jumatate de
secunda, dar el continua sa gandeasca de parca nici nu s-a oprit.
Serios, Edward trebuie sa incetezi sa te mai indoiesti de ea. Te iubeste. Te vrea. Pentru totdeauna. Inceteaza sa
crezi ca tu nu meriti sa fii fericit, si mai bine lasa-te sa fii iubit asa cum iubesti.
Am vrut sa spun ceva dar nu stiam ce. Nu aveam cuvinte sa exprim ce simteam, ce vroiam. Am pastrat linistea
cat am continuat sa vanam. Poate ore mai tarziu, sau poate trecusera doar cateva minute, Jasper a vorbit pentru
prima oara de cand plecasem de acasa.
-Esti pregatit? Pentru diseara? Am zambit si eram convins de raspunsul meu.
-Da, sunt.
DPDV Bella
Cand am deschis ochii, aveam senzatia ca dormisem mult timp si probabil ca da, lumina soarelui intra pe
fereastra. Am cascat si m-am ridicat de pe canapea. Atunci am auzit-o iar pe Arianna plangand si mi-am dat
seama de ce m-am trezit si unde eram. Am mers la patut si am luat-o in brate. Nu a tacut cand am leganat-o. Miam muscat buza. Leganatul functionase pana acum. Acum ce fac? Arianna plangea si mi-am dat seama ca din ce
in ce mai tare. Avea manutele stranse in pumn si ochii ii erau stransi inchisi, iar lacrimi curgeau pe obrajii ei
rosii. Unde e Alice cand ai nevoie de ea? Am verificat-o pe Arianna sa vad daca e bine, nu avea nimic. Am reusit
sa ajung la masuta de schimbat scutece. Ii era foame? Frig? A tipat iar si imi venea sa plang o data cu ea. Abia
am realizat ca plangea doar de cateva momente, ma intrebam cat mai stau singura cu un nou nascut plangand.
Mult, aparent. Eram la un pas de a-mi pierde mintile, nu auzisem pe nimeni plangand asa niciodata, cand mi-am
dat seama care e problema. Cu un copil mic intr-o mana si un brat de scutece in cealalta, am pus-o iar pe Arianna
in patut. Dupa ce i-am scos pantalonasii, mi-am muscat buza uitandu-ma la scutec. Ea inca plangea. Acum cum il
pun la loc pe cel curat? Pana am terminat, eram sigura ca depasisem recordul la a-ti tine respiratia. Puteam
astepta pana eram vampir ca sa respir din nou cat vroiam eu. Gandul asta imi aduse aminte de alte griji si cu
Arianna in brate, cu trupul ei micut gol cu exceptia scutecului, m-am asezat in leaganul meu. Arianna a tremurat
din cauza frigului si m-am intins sa iau patura roz si groasa. Am inconjurat-o si mintea mea mergea cu un milion
de kilometri la ora. Eram pregatita? Nu trebuia sa ma lupt cu fiecare secunda in jurul fetitei mele sa o tin in brate.

Edward a spus ca nu ii voi dori sangele dar voi fi in stare sa o tin in brate? Voi putea sa ii ating fata sau sa o
mangai cu degetele prin parul ei moale fara sa o ranesc? Am oftat.
Chiar nu aveam de ales. Stiam ca sunt pe moarte. Simteam asta. Durerea cauzata de nasterea Ariannei era
amortita de medicamente dar eu simteam altceva. Nu era chiar durere, nu, era ceva mult mai puternic, dar totusi
si mai slab decat durerea in acelasi timp. O simteam fizic, dar era acolo de fiecare data cand respiram sau cand
ma miscam. Era acolo dar nu puteam explica ce anume. Arianna a gangurit si m-a scos din gandurile mele,
fluturandu-si mana micuta in aer. Am chicotit uitandu-ma la ea, uitandu-se in ochii mei facuse liniste si eu am
ras. Cauta atentie cu tot dinadinsul.
-Buna, iubire am soptit zambind de propriile mele cuvinte. Mama e ingrijorata. Jur, copilul meu era adolescent.
A clipit linistita din ochisorii ei verzi si si-a ridicat mana micuta la nasul meu. Am ras si am lasat-o in poala mea,
cu bratele in jurul eiasa ca nasul meu sa fie in siguranta.
-Nu stiu daca sunt pregatita, am soptit. Dar trebuie. Si asta ma sperie putin. Camera si intreaga lume din jurul
meu era pasnica. Am auzit doar cand a vorbit cald si intelegator.
-De ce esti speriata? Ochii mi s-au marit suprinsi si am vazut-o pe Alice intrand si asezandu-se pe canapea. Miam strans ochii si am intrebat-o.
-Unde ai fost cand am avut nevoie de ajutor cu scutecele? Alice a ras dar zambetul nu i-a luminat si ochii.
-Eu si Esme am fugit in jurul casei, sa ne asiguram ca nimeni nu e cu cortul prin zona. Nu putem risca sa te auda
cineva diseara. Rosalie era aici, dar ea e la fel de speriata de scutece ca si tine. Acum renunta sa mai eviti sa-mi
raspunzi la intrebare. Am oftat si mi-am muscat buza. Nu vroiam sa auda cineva sau sa stie. Nu vroiam ca ei sa
isi faca griji pentru mine.
-Te rog, intelege-ma, am spus repede, privirile noastre s-au intalnit si incepusem sa o legan pe Arianna in brate.
Nu ma razgandesc. Vreau asta, il vreau pe Edward, mai mult decat orice. Sunt doar speriata. Sunt speriata ca voi
pierde viata Ariannei, ca nu voi putea sa o alin cand e speriata pentru ca nu pot sa o ating cand voi fi vampir.
Daca daca eu ii fac rau? Ultimele cuvinte au iesit strangulate si imi simteam lacrimile in ochi. Apoi am simtito langa mine, degetele ei reci imi stergeau umezeala din ochi.
-Oh, Bella, a soptit si vocea ii era la fel de indurerata ca si a mea. Intotdeauna vei fi acolo langa ea. Indiferent ce
va fi. Nu te mint. Va dura un timp, poate o perioada mai lunga inainte sa poti sa o atingi sau sa o tii in brate,
dar asta nu inseamna ca trebuie sa pleci. Intotdeauna vei fi aici pentru ea. Intotdeauna. Am tacut cateva
momente, nu m-am uitat in ochii ei. Ma uitam fix la copilul meu. Atat de frumoasa, atat de mica.
-Sunt cam prostuta nu? am intrebat intr-un final si Alice a inceput sa rada.
-Nu, nu esti. Esti ingrijorata. Esti pe cale sa fii schimbata in vampir, o creatura nemuritoare. Cred ca ai dreptul
sa fii putin nervoasa. Am ras amandoua si ma simteam mai bine. Alice avea dreptate. Da, era adevarat ca nu imi
voi putea atinge copilul o vreme dar voi acolo mereu. Nu voi pleca niciodata delanga ea. Am zambit.
-Mai bine? A intrebat Alice si am dat din cap. A dat si ea din cap si s-a asezat in fata noastra, pe podea impingand
leaganul cu o mana si cu cealalta in jurul genunchilor. Ma privea direct in ochi, iar Arianna gangurea in bratele
mele.
-Acum, am si eu o intrebare pentru tine. Am dat din cap indincandu-i sa continue. Expresia ei serioasa a devenit
morocanoasa.
-Eu de ce nu sunt nasa? Am izbucnit in ras, nu m-am putut abtine. Dar apoi mi-a parut rau imediat.
-Scuze, am murmurat si mi-am coborat privirea din ochii ei. Eu doar m-am gandit ca lui Rosalie ii va placea
mult, stii? A oftat si a dat din cap, si dupa cateva minute a zambit din nou. Ma intrebam daca era fizic in stare
pentru ea sa nu zambeasca mai mult de doua minute. Ma indoiam serios de asta.
-Bine. Nu sunt suparata, a spus si s-a ridicat gratios in picioare. Cred ca totusi ai dreptate. Lui Rose i-a placut,
mult chiar. Dar eu pot fi matusa Alice nu?
-Desigur! Vampir prostut! Am spus dand din cap.
-Si pot sa o duc la cumparaturi? A intrebat si ochii ii straluceau.
-Hai sa asteptam pana va putea sa mearga si mai vedem atunci. Am ras impreuna si stiam ca totul va fi
bine. Indiferent ce va urma, voi fi mereu acolo pentru copilul meu si familia mea va fi acolo pentru mine. Pentru
totdeauna.
DPDV Edward

Ne apropiam, le auzeam gandurile. Sincer, acum chiar trebuiau patru femei sa schimbe un scutec si sa
hraneasca un bebelus? Se pare ca da. Am ras si fratii mei si tatal s-au intors sa se uite la mine, curiosi
dar amuzati in acelasi timp. Am scuturat capul si am fugit mai tare. Eram aproape acasa
Cand am vazut casa, totul mi-a revenit in memorie. In mai putin de cateva ore, o voi transforma in vampir.
Nemuritoare, la fel ca mine si va fi cu mine si cu Arianna pentru totdeauna. Pentru restul timpului, pentru restul
eternitatii. Dar o data cu amintirile si grijile au navalit peste mine. Daca se razgandeste?
Ea e incantata si nervoasa. Si fericita. Delirant de fericita, Edward. Nu va da inapoi.
Era vocea lui Jasper in capul meu. M-am intors sa ma uit la el. Zambea si a mai soptit inca o garantie inainte
sa ajungem in fata treptelor din faca casei noastre. Dar mai mult decat orice isi doreste sa te vada. Rasul meu s-a
auzit in casa si cand Bella m-a privit ochii i s-au luminat. A zambit, si s-a dat jos de pe canapea. Nu am scapat
totusi faptul ca s-a strambat de durere cand a facut asta, a pus-o pe Arianna in bratele lui Esme inainte sa
fuga inaintea mea si sa ma ia in brate. Am ras si am inconjurat-o cu bratele.
-Bine ai venit acasa, a murmurat si am sarutat-o pe obraz, apoi pe buzele dulci si moi.
-Te iubesc, am soptit si ea a rosit ingropandu-si fata in umarul meu si mi-a soptit cuvintele inapoi. Am zambit.
Dupa atat timp, ea inca nu se simtea comfortabil cu afectiunea pe care i-o dadeam in fata familiei noastre. Era
aiurea. Eram sigur ca in timp isi va da seama ca in familia noastra nu exista motive sa fii ascuns.
-Esti pregatita? Am intrebat atat de incet, chiar daca eram intr-o casa plina devampiri, doar ea a auzit. A zambit si
s-a tras sa ma priveasca in ochi. Mi-am tinut respiratia, mi-era teama de raspunsul ei. Nu ar fi trebuit sa ma
ingrijorez.
-Da, a soptit si m-am uitat adanc in ochii ei ciocolatii. Nu ma puteam indoi de ea.
DPDV Bella
Era timpul. Si cand spun era timpul ma refeream la Edward in fata usii discutand cu Carlisle despre ceea ce
va urma in urmatoarele minute. Inima imi batea cu putere. Alice, langa mine, zambea.
-Totul va fi bine. Eu doar am dat din cap, nu puteam lega propozitii acum. Dar ma uitam la fetita mea, dormea
acum. Ce frumoasa era. Nu stiam cat va mai dura pana voi putea sa o ating din nou asa in felul acesta. Inima imi
batea din ce in ce mai tare, iar lacrimi imi umpleau ochii, va durea tare. Mult. Ma va durea, ca nu voi putea sa o
ating pe Arianna, sau sa o alin cand plange. Un sentiment de calmitate s-a imprastiat in mine si am zambit
slab catre Jasper, statea in partea cealalta a camerei, inalt si blond, sprijinit de perete. Zambea putin. Va pleca
curand, nu va putea rezista langa sange. Emmett si Rosalie asteptau afara, pregatiti sa o ia pe Arianna cand
Edward va spune ca e pregatit. O vor duce intr-o cabana la cativa kilometri departare, nimeni nu vroia sa fie aici
cand voi urla de durere. Calmul s-a imprastiat din nou peste mine si m-am lasat pe spate, pe pernele galbene care
dominau patul pe care il imparteam cu Edward in fiecare seara.
-E aproape timpul. M-am uitat la Edward, el vorbise. Am dat incet din cap si s-a asezat langa mine.
-Va durea, mi-a soptit cu un zambet mic pe buze. Mult. Dar iti jur ca nu te las singura nicio secunda. Am dat iar
din cap. Inainte, imi dorisem sa stea departe cand voi fi transformata, nu era ceva mai dureros decat gandul ca si
el va suferi. Dar acum, acum stiam ca nu pot trece peste asta fara el. Stiu ca eram egoista dar aveam nevoie de el.
-Stai, am soptit si m-a sarutat pe nas. Am chicotit cand buzele lui reci imi mangaiau pielea. A ras si el, si
deasupra nebuniei in care ne aflam, tot am ametit dincauza respiratiei lui.
-Pentru totdeauna, m-a atentionat si m-a sarutat. Nu s-a mai retinut, si-a pus mainile pe capul meu si buzele lui
le-au deschis pe ale mele, limba lui mangaind-o pe a mea. M-am lipit de el si am oftat fericita. S-a retras.
-Te iubesc, a soptit zambind.
-Si eu te iubesc.
DPDV Edward
Era uimitor ca ea inca ma mai iubea dupa tot ce s-a intamplat, dupa tot ce am facut. Dar nu ma voi indoi de ea
niciodata. Nu vroiam. Nu puteam. O vroiam. Pentru totdeauna. Cand mi-a soptit acele patru cuvinte, atat de
simple mi-am dat seama ca era timpul si nu mai puteam amana asta. Buzele mele le-au presat pe ale ei si am
sarutat-o inca o data.
DPDV Bella
M-a sarutat din nou si eu nu mai respiram. S-a retras dupa doar cateva secunde, ochii lui calzi aurii dansau
cand ii priveam si apoi Rosalie era langa mine, imbratisandu-ma. I-am dat-o pe Arianna si ea mi-a zambit, cum a
putut ea mai bine, l-a luat pe Emmett de mana si au fugit impreuna. Jasper incepuse sa mearga pentru a iesi si el
din camera, luand-o pe Alice usor de mana tragand-o dupa el.

-Lasa-i un minut, a soptit el si a a dat din cap urmandu-l. M-am intors sa-l privesc pe Edward.
DPDV Edward
Nu ai mult timp, gandea Carlisle, dar aveti nevoie de un moment. I-am multumit in liniste fratelui meu mai tanar
fara sa-mi iau ochii din ochii ingerului din fata mea. Ea mi-a zambit si eu am luat-o in brate.
-Esti pregatita pentru asta, Bella? A dat din cap si eu mi-am trecut degetele prin parul ei, apoi pe pielea ei
minunata, calda. Chiar imi va fi dor de caldura ei. Dar era doar un mic pret de platit. In schimb, o voi avea langa
mine o vesnicie.
-Fara regrete? Am intrebat iar ea mi-a zambit.
-Fara regrete. Am respirat adanc si m-am uitat intrebator la Carlisle, el a zambit intunecat.
Impinge cat mai mult venin in sistemul ei, s-ar putea sa fie nevoie sa o musti de doua ori. Bea cat mai putin
sange.
Am dat din cap si am privit iar fata ingerului meu. Nu era nici o urma de ezitare, sau de frica, in ochii ei
frumosi caprui. Imi va fi dor si de ochii ei. Nu vor mai fi ciocolatii, stiam asta atat de bine dar vor arata
intotdeauna dragostea ce mi-o poarta. Am sarutat-o usor pe gat, inspirand aroma ei. Apoi, cu soarta langa
mine, am muscat pielea calda si fina a gatului ei.