Sunteți pe pagina 1din 3

MODERNISMUL

Eugen Lovinescu
Personalitate marcanta a culturii romane interbelice, Eugen
Lovinescu joaca in epoca dintre cele doua razboaie mondiale rolul
pe care l-a detinut Titu Maiorescu in cea de-a doua jumatate a
secolului al XIX-lea. El readuce critica literara pe terenul
autonomiei esteticului, introducand criterii inovatoarea si un
limbaj modern in acest domeniu, preluand, pe de o parte, rigorile
criticii maioresciene, iar pe de alta parte, desprinzandu-se de
modelul sau spriritual prin promovarea criticii impresioniste.
Numele acestui critic de valoare este legat de teoretizarea
doctrinei estetice moderniste. Odata cu infiintarea
publicatiei Sburatorul, in anul imediat ce a urmat incheierii
Primului Razboi Mondial (1919, la 19 aprilie aparand primul
numar), s-au pus bazele celei mai ample grupari literare
interbelice, care si-a desfasurat activitatea si intr-un cenaclu
purtand acelasi nume. La inceput, intentia marturisita a criticului
a fost aceea de a atrage talente nedescoperite, care sa compuna
o noua generatie literara. Treptat, gruparea se consolideaza
revista apare intre 1919 si 1922, 1926 si 1927, iar cenaclul
dureaza pana in 1947 , iar contactul cu diversele opere a dus la
cristalizarea sistemului critic lovinescian si la aparitia unor
concepte inovatoare, care au imprimat o directie noua in
literatura romana interbelica. Astfel, Eugen Lovinescu devine
creatorul si teoreticianul conceptului de modernism, care se
dovedeste a fi destul de generos pentru a desemna si proza
realista a lui Liviu Rebreanu, si poezia ermetica a lui Ion Barbu,
dar si epica de analiza psihologica a lui Camil Petrescu, respectiv
a Hortensiei Papadat-Bengescu.
De altfel, succesul activitatii lovinesciene rezida in lansarea
numerosilor scriitori de marca ai literaturii romane: H. P.
Bengescu, Ion Barbu, Camil Petrescu, Anton Holban, George
Calinescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi s.a.
Teoria lovinesciana, purtand denumirea de sincronism, este
expusa in doua dintre cele mai importante lucrari ale sale, si
anume Istoria civilizatiei romane moderne, respectiv Istoria

literaturii romane contemporane. n viziunea


criticului, sincronismul inseamna actiunea uniformizatoare a
timpului asupra vietii sociale si culturale a diferitelor popoare
legate intre ele printr-o interdependenta materiala si morala.
Acesta sustine ca exista un spirit al veacului, care determina
evolutia unitara a civilizatiilor europene, prin sincronizarea lor.
Astfel, culturile europene mai putin dezvoltate sufera influenta
pozitiva a celor superioare, avansate, realizandu-se asadar o
uniformizare prin sincronizare. Considerand ca formele
imprumutate prin imitatie vor fi adaptate la fondul propriu
culturii minore care le adopta, Eugen Lovinescu ajunge sa
polemizeze cu etalonul sau spiritual, Titu Maiorescu, ce afirmase
cu circa jumatate de secol inainte stricaciunea formelor fara fond,
ce nu duc la progresul unei civilizatii.
Or, teoria lovinesciana tocmai pe ideea de imitatie
respinsa cu vehementa de criticul Junimii se bazeaza.
Liderul Sburatorului este de parere ca sincronizarea culturilor se
realizaza in doi pasi: simularea si stimularea. Cea dintai se refera
la adoptarea prin imitatie a formelor de civilizatie superioare si
are ca punct de plecare teoria psihologului si sociologului francez
Gabriel Tarde, conform caruia, asa cum copilul il imita pe adult,
taranul pe orasean, omul necivilizat pe cel civilizat, tot astfel
culturile inapoiate le imita pe cele superioare. Pentru Eugen
Lovinescu, modernitatea echivaleaza cu occidentalizarea,
puternicele influente orientale nereprezentand pentru
poporul roman altceva decat prilejul stagnarii si cauza
decalajului fata de Apusul civilizat. Stimularea consta in crearea
unui fond propriu, generat de imprumutul formelor din exterior.
Desi militeaza pentru sincronizarea cu valorile culturale
apartinand civilizatiilor avansate, Eugen Lovinescu nu
promoveaza nimicirea specificului national, anularea traditiei.
Criticul pledeaza pentru depasirea spiritului provincial, pentru
adaptarea literaturii la cerintele veacului modern, fapt posibil
printr-o serie de mutatii esentiale de la nivel tematic si estetic.
Aceste mutatii constau in trecerea de la o literatura cu tematica
preponderent rurala, la una de inspiratie citadina; cultivarea
prozei obiective si a poeziei lirice, in detrimentul celei epice;

dezvoltarea unor noi formule narative, precum romanul analitic,


in care locul evenimentelor exterioare il ia fluxul constiintei,
generand impresia de autenticitate. Nu in ultimul rand, criticul
interbelic militeaza, la nivel actantial, pentru tipologia
intelectualului, iar in domeniul liricii saluta inovatiile ce vizeaza
mijloacele de exprimare poetica.
Impunerea unei noi retete literare, dar si formarea la
aceasta scoala a valorilor literare majore din perioada interbelica
sunt cele doua merite majore ale gruparii Sburatorul si ale
mentorului sau, Eugen Lovinescu, demn continuator al
demersului maiorescian