LEGENDELE lui VASILE ALECSANDRI Legenda randunicai

LEGENDELE lui VASILE ALECSANDRI

Consecvent promotor al celebrei Introductii a Daciei literare (1840), el insusi fondator alaturi de
Kogalniceanu si Negruzzi , Vasile Alecsandri a considerat ca folclorul si istoria nationala ca surse de
inspiratie, dau nota de originalitate literaturii romane atat prin subiect, cat si prin expresie. In poezia de
inspiratie istorica, poetul roman preia tehnici stilistice si motive de la romanticii francezi si le
autohtonizeaza. Prelucrand motive din legendele populare romanesti, din care percepe o anumita
simbolistica, asumandu-si tehnici de configuratie a personajelor din literatura eroica populara, Alecsandri
creeaza in Legende un univers medieval proiectat in mit.
Impreuna cu ciclul Pasteluri , volumele Legende si Legende noua alcatuiesc piatra de
rezistenta estetica a liricii lui Alecsandri.
Publicate succesiv, intre 1872 si 1874, legendele au caracter istoric, fantastic sau etiologic. Chiar
printre Doinele sale, poetul pasoptist introduce si cateva balade( Andrii Popa, Groza, Tatarul, Altarul
monastirii Putna , Marioara Florioara), la care se adauga inca cinci in volumul Margaritarele. Din 1865,
este stapanit de ideea unui proiect epopeic, dupa modelul Legendei secolelor de Victor Hugo.
Balade ca Stefan-Voda si codrul sau Stefan-Voda si Dunarea(187?) au pregatit marele poem
istoric in 8 parti Dumbrava rosie. Aceasta legenda este cel mai important fragment de epopee din
literatura romana, superior din toate punctele de vedere fragmentelor de acelasi fel ale lui Heliade si
Bolintineanu ( Al. Piru, Surazatorul Alecsandri.).
Acestui poem istoric di eroic, Alecsandri i-a adaugat: Dan, capitan de plai; Cuza-Voda; Oda statuiei lui
Mihai Viteazul ; Razbunarea lui Statu-palma; Grui-Sanger; Toamna tesatoare; Pohod na Sibir; Legenda
ciocarliei; Legenda randunicai.
Legenda randunicai
Scrisa la Mircesti in 1874 si publicata in volumul Pasteluri si legende in 1875, este dedicata
d-nei Nyka Petre Gradisteanu
Prelucreaza un text folcloric referitor la metamorfoza unei tinere printese in pasare pentru a
respinge iubirea Zburatorului. Ca sa scape de imbratisarea nedorita a fapturii demonice, fata si-a
abandonat vesmantul protector si s-a transformat in floarea denumita rochita-randunicii
Explicand regresiunea pe scara biologica a unei fiinte omenesti intr-un element vegetal,
legenda culta are un caracter etiologic, ca si basmele prelucrate de Al Odobescu si integrate in
structura eseului erudit Pseudo-kinegetikos

Imbinand mitul folcloric propriu-zis cu cel al eroului supranatural si malefic, Alecsandri lea integrat in splendide tablouri descriptive diurne si nocturne, inrudite cu spectaculosul natural din
pastelurile sale.
Legenda este precedata de un moto, care reproduce un fragment de cantic poporal
rezumand nucleul epic al intamplarii extraordinare. Poemul legendar evoca, in 4 fragmente
succesive, copilaria , adolescenta si devenirea spectaculoasa a unei frumoase fete intr-o vietate
destinata spatiului celest. Eroina este o copila dragalasa avand un nume predestinat -Randunica.
Perfectiunea trasarurilor sale o face comparabila cu zambetul de soare cu albul unui crin, cu
stralucirea unei stele pe cer. Ursitoarea ii menise o soarta exceptionala, ca va ramane vesnic tanara
si fericita, atragandu-i pe numerosii muritori prin farmecele ei. I s-a mai oferit o rochita alba,
tesuta din razele lunii si brodata cu stele in forma de altite. Cromatica subliniaza castitatea si
puritatea morala pe care copila le respecta.
Ursitoarea a avertizat-o ca frumusetea ei va atrage si incercarea malefica a Zburatorului de
a-i castiga iubirea si de a o amagi prin simularea unei afectiuni reciproce. Zana i-l descrie ca pe o
faptura nestatornica, superficiala si infidela, care simuleaza dragostea, incapabil s-o traiasca de
fapt.
Eroul fantastic mimand doar conditia umana nu are preferinte sentimentale, ne se poate
darui unei iubiri unice, nu pretuieste feminitatea in sine, ci in stadiul ei primar, neprihanirea.
Copila asculta indemnurile protectoarei divine si nu se lasa amgita de inflcarata declaratie a
personajului demonic. Cuvintele lui de dragoste anticipeaza, prin impetuozitatea lor romantica si
bogata figuratie retorica, dialogurile erotice din Calin (file din poveste).
Respins de fata si avand un caracter razbunator, precum cel al zmeului din poveste,
Zburatorul pandeste momentul propice pentru a-i fura fetei ce se scalda in lac rochita protectoare.
Pastelistul Alecsandri se vadeste in legendele sale, imaginand un seducator tablou nocturn.
Pentru prima oara in lirica romaneasca, un poet indrazneste sa picteze in cuvinte nudul feminin,
trupul
fetei
fiind
comparat
cu
o
dalba
feerie
si
divina incantare. Aparitia ei de vis trezeste elementele de natura personificate, care se comporta
ca niste virtuali indragostiti. Natura inzestrata cu atribute senzual-omenesti ia parte la euforia
erotizata.
Iesind la mal, infioarata de adierea noptii estivale, frumoasa copila se contempla ca Narcis
in oglinda acvatica. Nemaifiind aparata de haina vrajita, printesa isi pierde unicitatea si norocul
in lume, incalcand promisiunea facuta zanei bune. Cand Zburatorul, sigur de izbanda apropiata, a
vrut sa o cuprinda in bratele sale, fata s-a metamorfozat instantaneu intr-o randunica, scapand
imbratisarii fatale. O data cu ea, se inalta in vant si straiul fermecat din care au cazut pe pamant
florile ce vor purta de atunci numele pasarii : Odoare-a primaverei: Rochiti de randunele!

Vasile Alecsandri - Legenda Rndunici

Rndunic, rndunea
Ce bai la fereastra mea?
Du-te-i pune rochia,
C te arde aria,
Te sufl vntoaiele
i te ud ploaiele.
Mergi n cmpul nverzit,
C rochia a-nflorit
i o calc turmele
i o pasc oiele.
(Cntec poporal)
I
Cnd se nscu pe lume voioasa Rndunic,
Ea nu avea fptur -aripi de psric,
Fiind al cununiei rod dulce, dezmierdat,
Copil drgla de mare mprat.
Dar fost-a o minune frumoas, zmbitoare,
Sosit printre oasneni ca zmbetul de soare,
O ginga comoar format din senin,
Din raze, din parfumuri, din albul unui crin,
i maica sa duioas, privind-o, se temea
S nu dispar-n aer sub forma de o stea.
O zn cobort din zodia cereasc
Veni s o descnte, s-o legene, s-o creasc,
S-i deie farmec dulce, podoabe, scumpe
daruri,
S-o apere-n via de-a zilelor amaruri.
Ea-i puse-o scldtoare cu ap ne-nceput,
De ploaie neatins, de soare nevzut,
i-n apa nclzit cu lemn mirositor
O trestie, un fagur -o floare de bujor,
Menind prin oapte blnde copila s devie
Nltu, mldioas ca trestia verzie,
La grai ca mierea dulce, la chip
fermectoare
i ca bujorul mndru de ochi atrgtoare.
Apoi zna-i aduse o dalb de rochi,
Din raze vii esut, cu stele prin alti,
i-i zise: "De-i e gndul s ai parte de bine,
Rochia niciodat s n-o scoi de pe tine,
i ct vei fi al lumii frumos, iubit odor,

S fugi n lumea-ntreag de-al luncii

zburtor,
Cci el intete ochii i dorurile sale
Pe oricare funt cu forme virginale,
Pe dalbele copile, a dragostei comori,
Ce-s jumtate fete i jumtate flori,
Pe znele nscute n atmosfera cald,
Ce sub vpaia lunii n lacuri lin se scald,
i chiar pe luna plin de o lumin moale,
Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale".
II
Copila descntat de zna ei cea bun
Cretea-ntr-o ziu numai ct alta ntr-o lun,
-a sale brioare, -a sale mici picioare
Aveau, fiind n leagn, micri de aripioare;
Iar cnd iei din cuibul n care nflorise
Ca roza dintr-un mugur cu foile deschise,
Cnd umbra sa vioaie, plutind sub cer senin,
Putea s se msoare pe umbra unui crin,
Mult i plcea copilei s-alunge rndunele
Ce lunecau prin aer i o chemau la ele,
S-alerge pe sub bolta btrnilor arini,
Cercnd s prind-n iarb a razelor lumini,
S fug rtcit de-a lung, de-a lung pe
maluri
Atras-n cursul apei de-a rurilor valuri,
i-n cale-i s s-opreasc, uimit, ncntat
De dulcea armonie naturii deteptat.
Atunci pe nesimite un glas de zburtor
i tot fura auzul optindu-i, plin de dor:
"Att eti de frumoas la chip i la fptur,
C nopii dai lumin, i iernii dai cldur,
i orbilor din umbr dai ochi s te admire,
i morilor grai dulce s spuie-a lor simire.
Ah! prul tu lung, negru, ca aripa corbie,
Cu-a lui ntunecime ar face nopi o mie,
i chipul tu ce fur chiar ochii de copile
Din alba lui splendoare ar face mii de zile!
Ah! buzele-i rotunde, cu rs nveselite,
Se par dou ciree n soare prguite,
i mijlocu-i de-albin sub vlul tu de aur
Se leagn prin aer precum un verde laur;
Iar ochii ti, luceferi cu tainice luciri,

Rsfrng toat vpaia ceretilor iubiri

Ce ai aprins n inimi cnd te-ai ivit pe lume
Tu, zn fr seasnn, minune fr nume!"
Copila, cu uimire, l asculta zmbind...
Apoi, ctnd n urm-i, se deprta fugind,
Lilie zburtoare, de fluturi alungat,
Care-i formau pe frunte o salb-naripat.
III
Viseaz luna-n ceruri!... sub visul cel de lun
Flori, ape, cuiburi, inimi viseaz mpreun.
Nici o micare-n frunze, i nici o adiere
Nu tulbur n treact a nopii dulci mistere.
Albina doarme-ascuns n macul adormit,
Btlanul printre nuferi st-n lab neclintit,
i raza argintie din stele dezlipit
Cznd, sgeat lung, prin umbra tainuit,
Se duce de aprinde vpi tremurtoare
n albele iraguri de rou lucitoare.
Dar cine-acum, ca raza, n lumea nopii
zboar?
Ce umbr, cu sfial, prin arbori se strecoar
i merge drept la malul prului din vale?
Oprindu-se-ngrijit ades n a sa cale,
Ea vine lng ap, cu drag la ea privete
i, singur-n rcoare, de baie se gtete.
O! dalb feerie! divin ncntare!...
Rochia de pe umeri alunec, dispare,
i lumii se arat minunea cea mai rar,
Albind ca faptul zilei n zi de primvar!
Toi ochii de luceferi, de psri i de flori,
Lovii ca de lumina rozatic din zori,
S-aprind de-o scnteiere ce-n inim
ptrunde...
Dar juna-mprteas n ap se ascunde.
Ferice, dezmierdat de unda rcoroas,
Ea-noat cu-o micare alene, voluptoas,
Lsnd ca s albeasc prin valul de cristal
Frumoasa rotunzime a snu-i virginal.
i iarba de pe maluri se pleac s-o priveasc,
i trestia se-ndoaie voind ca s-o opreasc,
i apa-n vlurele de aur se-ncretete,
i nuferii se mic, btlanul se trezete,
Pdurea cnt imnuri, i luna amoroas
Revars pe copil o mantie-argintoas.

Acum pe lng trestii ea lunec uor

i, vrnd la mal s ias, ptruns de-un fior,
Pe snul ei ud nc ea prul i adun,
Se oglindete-n ap, se oglindete-n lun,
i umbra-i diafan cu formele-i rotunde
n lin ngnare se clatin pe unde.
IV
Cocou-n deprtare inton o fanfar!
Copila cu grbire din valuri iese-afar.
Ah! unde-i e rochia i unde-al ei noroc?...
Ea vede zburtorul cu ochii mari de foc
Ce vine -o cuprinde cu braele-ntr-o clip;
Dar grabnic se aude un freasnt de arip,
i dalba-mprteas, din brae-i disprnd,
Se schimb-n rndunic i fuge-n cer
zburnd!
Atunci -a ei rochi, nlndu-se n vnt,
Topitu-s-a n ploaie de raze pe pmnt,
i pn-n faptul zilei crescut-au flori din ele,
Odoare-a primverii: Bochifi-derndunele!...
Mirceti, 1874