Sunteți pe pagina 1din 3

Imaginea familiei reflectata intr-un roman de dupa Al Doilea Razboi Mondial

Morometii de Marin Preda evoca universul specific al satului romanesc din Campia Dunarii,aflat
la rascrucea istoriei.Sub presiunea innoirilor fulgeratoare prin care trece satul,dispare civilizatia
straveche cu toate valorile sale fundamentale. Prin problematica,este un roman de familie,idee
subliniata si prin titlu.Din aceasta perspectiva, cat si prin complexitatea relatiilor si prin
varietatea tipologica pe care o propune. Morometii poate fi raportat la marile capodopere ale
genului (Forsyte Saga, de J. Galsworthz, Familia Thibault, de Roger Martin de Gard), romane
fluviu, axate pe disolutia in timp a familiei, provocata de o inadecvare a structurii traditionale la
mersul firesc al istoriei.
Ca roman al familiei, sugerand cautarea unui timp pierdut ( al traditiei si al valorilor morale),
Morometii are puncte de tangenta cu romanul proustian. In filiatia romanului romanesc al
familiei, prin esenta sa dincolo de tematica, este raportabil nu atat la Ion, fata de care este
violent polemic sau alte romane axate pe existenta rurala, cat si mai ales, la ciclul Comanestilor
de D. Zamfirescu sau la Bietul Ioanide, de George Calinescu, romane ce prezinta evolutia unei
clase sociale, vazute din perspectiva vietii spirituale.
Inregistrand aspecte semnificative din viata familiei lui Ilie Moromete si nu numai, cartea se
constituie intr-un adevarat cod al existentei taranesti, al unor randuieli impamantenite, ce se
desfasoara ritualic : plecarea si intoarcerea de la camp,cina familiei, taierea salcamului,
pregatirea secerisului. In afara de primelor trei randuri, in care sunt prezentate locul (campia
Dunarii) si timpul povestit ( inaintea celui de-al doilea razboi mondial), din prima pagina a
romanului, mai aflam cateva lucruri despre familia lui Moromete care, in amurg, s-a intors de la
camp: fratii se culca, fetele pleaca la scaldat, Moromete iese la drum, iar mama pregateste cina.
In spatiul rustic al Morometilor, se intra la fel ca si pe timpul lor, dinspre departe spre aproape :
campia Dunarii, campia satului, garla, drumul, stanoaga podistii, batatura, salcamii, prispa,
casa, grajdul, poarta gradinii. Pare incredibil, dar avem aici aproape toate partile care formeaza
cadrul unde se vor petrece intamplarile si dialogurile, extraordinarele dialoguri ale romanului.
Scena cinei este reprezentativa pentru statutul protagonistului. Desi fragmentul debuteaza cu
un dialog savuros intre el si Catrina, autoritatea sa incontestabila se manifesta prin voce :
Deodata curtea rasuna de un glas puternic si amenintator facandu-i pe toti sa tresare de
teama.
Istoricul familiei este inserat prin detaliul : fara sa se stie cand copiii se asezasera cu vremea
unul langa altul,dupa fire si neam. Catrina a mai fost casatorita o data si are o fiica pe care o
creste fostul sau socru. Actuala familie este una din cele mai numeroase din sat si printre
putinele care au doua randuri de copii.
Masa rotunda si mult prea mica la care familia cineaza nu ajuta in nici un fel la sporirea unitatii
familiale, ci dimpotrivam membrii sunt grupati parca in tabere rivale. Cei trei frati din prima
casatorie a lui Ilie, Paraschiv, Nila si Achim, stateau spre partea din afara a tindei, ca si cand ar
fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara. Acest detaliu pare a sugera
ideea ca ei nu apartin familiei, pentru ca mama vitrega ii are langa ea pe ai ei, pe Niculae, pe

Ilinca si Tita, copii facuti cu Moromete. Pozitia tatalui sugereaza autoritatea absoluta : sta
deasupra tuturor, in pragul celei de-a doua odai, de pe care el stapanea cu privirea pe fiecare.
Atmosfera conflictuala se intrevede din gesturi si din jocul privirilor: Moromete are in glas fire
amenintare, ii vorbeste amenintator lui Achim, care-i raspunde cu dispret, pe Niculae il fulgera
cu privirea, il loveste apoi, certandu-l cu glas indesat.
Scena introduce gradat si principalele amenintari care vor duce la destramarea familiei: scoala
lui Niculae trebuie achitata, fonciirea a ramas neplatita, iar Achim considera ca e timpul sa
plece cu oile la Bucuresti, cu atat mai mult cu cat in toamna trebuie platita si rata la banca.
Scena taierii salcamului este construita intr-un registru stilistic diferit. Timpul inca zonelor incerte
ale beznelor zamislitoare de tradari si omoruri: Pe cer luna rasarise si dupa ploaie fiindca nici
dimineata si nici noaptea nu era, semana cu un soare mort, ciuntit si rece. Securea veche pe
care eroul o culege din curte, supunerea monosilabica a somnorosului Nila vor cunoaste o
gradatie ascendenta, momentul bocetului ritual, in care o femeie tanara isi plange barbatul mort
fara vreme. Aceasta moarte consonanta expeditiei nocturne a lui Moromete trimite efluvii
subterane deloc intamplatoare: Vaietul cimitirului razbatea acum printre salcami atat de
aproape incat se parea bocetele ies chiar din pamant.
Exponential pentru specia solidara ce pretinde masacrul va fi un salcam urias...stufos si inalt
care umbrea intreaga valcea. Dominand sirul plutelor care se inaltau spre cer fara a-i
acoperi lumina, el va fi un ax al lumii unificand chetonianul si uranianul. Pana si Nila, spirit
departe de subtilitate, considera salcamul sacru. Sensul primordial este de asta data un arbore
al vietii, integrat in ciclurile cosmice conform cu definitia lui Mircea Eliade din Tratatul de istorie
al religiilor : incadrat de forte sacre,vertical, el creste, isi pierde, recuperandu-le, frunzele, deci
se regenereaza, moare si renaste de nenumarate ori. Salcamul din fragmentul citat intruneste
si calitatea de arbore polial si social, patronand joaca, rituala si ea, ce copiilor care ii
imbratiseaza tulpina, simbol al permanentelor etnice. Prabusirea salcamului modifica
dimensiunile peisajului, intrucat inaltimea si coroana lui stufoasa integrau satul in ordinea
cosmica si acum totul se facuse mic, iar caii si oamenii bicisnici. Preda ii atribuie uriasului
copac un antropomorfism legat destinul lui Ilie Moromete: prabusirea lui anunta sirul de
infrangeri.
Scena secerisului, moment sacru (pentru taran) e descrisa cu o fervoare care aminteste de
marile scene initiatice din literatura lui Balzac si Tolstoi. Ajunsi la capatul locului, Morometii nu
incep numaidecat seceratul. Se uita peste lan, incearca secerile, asteapta ceva, apoi sfarma
cateva spice in mana si duc la gura boabele ca pe o impartasanie. Este aici un ritual care vine
de departe, o pregatire inceata si solemna pentru o munca dura care, altadata, era celebrata
religios. Moromete ramane prin comportamentul lui aparte marele preot, adica nepasator fata
de ceea ce se aduna in urma lui, uitand de toate si pierzandu-se pe miriste in contemplari
nesfarsite.
Un triplu conflict sfasie familia lui Moromete. Mai intai, apare dezacordul intre tata si fiii din
prima casatorie. Moromete n-a vazut niciodata valoarea comerciala a produselor pamantului.
Pentru el, ca si pentru Ion al lui Rebreanu, pamantul semnifica conditia etica a individului,

conditie care-i asigura independenta in mijlocul lumii. Fara sa stie, baietii lui Moromete actionau
in spiritul veacului, se luasera dupa lume. La fel ca multi din sat isi doreau sa faca bani.
Acestui lucru ii subordoneaza totul. In esenta, conflictul din acest punct nodal izbucneste: doua
mentalitati diferite, doua moduri de viata se infrunta ireversabil. In final, ei vor fugi la Bucuresti
cu vitele familiei, incercand sa-si construiasca o existenta independenta.
Al doilea conflict izbucneste intre Ilie Moromete si sotia sa, Catrina. Aceasta primise la reforma
din 1920 un lot de opt pogoane. La putina vreme, exact in timpul foametei, Moromete a vandut
lotul sotiei, promitand ca va trece casa pe numele ei. Nu s-a tinut de cuvant. Odata ce fetele au
crescut si erau pe punctul de a se marita, Catrina pretinde lotul vandut.Tulburat de amenintarile
baietilor facute prin intermediul rudelor, Moromete amana de la o zi la alta. In sat, multe femei
au ramas pe drumuri dupa ce copii vitregi le alungasera din casa. Ea avea motive sa fie
ingrijorata. Guica si celelalte rude ii invatase pe baieti ca mama vitrega e vinovata ca se traia
greu la ei si ca daca n-au s-o dea afara din casa are sa puna mana pe averea tatalui. In primul
volum conflictul este surd, insa ura ce razbate uneori din adancuri se va amplifica in volumul
urmator.
Ultimul conflict familial se desfasoara intre Maria si Ilie Moromete. Ea ar fi vrut ca fratele ei sa
nu se mai fi casatorit a doua oara. Ar fi vrut sa-si creasca nepotii. Moromete insa n-a tinut-o
langa casa, ci i-a cumparat un loc pe care i-a construit un bordei, departe de casa lui.
Diageza se desfasoara pe mai multe planuri, diferite ca importanta. Sunt prezentate si alte
familii: cea a lui Balosu, a lui Tugurlan, a lui Botoghina, apoi a lui Birica sau Traian Pisica.
Cadrul anihilarii traditiei de catre istorie a deschis fata de loviturile concrete ale timpului.
Familia,raportata la problema pamantului si respectarea traditiei, se integreaza in ritmul
comprimat al istoriei. Timpul nu va mai avea rabdare.