Sunteți pe pagina 1din 6

M-am gandit ca inainte sa ma adun dupa mini vacanta mea la Roma si sa pot

povesti despre ce am vazut, sa aduc in prim plan cateva aspecte cu care m-am
confruntat pentru a-i ajuta pe cei care vor ajunge ca si mine in Orasul Etern.
Primul sfat este acela sa cititi tot ce s-a scris despre Roma pe site, eu mi-am
printat cca 70 de pagini utile si le-am strans intr-un dosar care a fost ca o biblie
pentru mine, pe langa harta orasului.
In acelasi timp, as vrea sa mentionez ca am plecat cu un buget restrans, prin
urmare, mini vacanta noastra in Roma a trebuit sa se incadreze in acest buget
(300 de euro, din care 170 de euro pe obiective turistice si transport, exclus
avionul si cazarea).
A. Calatoria/Transportul
1. Bucuresti Roma Fiumicino (aeroportul Leonardo da Vinci): Compania Blue Air
Noi am fost cu un avion al companiei Blue Air, gratie site-ului AFA ce mi-a oferit
biletele prin premiile castigate si pentru care multumesc atat lui Cornel, cat si
celor de la Blue Air cu care am comunicat excelent, dar mai ales colegilor de pe
site care au apreciat impresiile mele si m-au votat.
Pentru a pleca de pe aeroportul Baneasa este suficient sa fiti cu doua ore inainte
de ora indicate pentru check in, poate chiar cu o ora jumate. O sa constatati ca in
apropiere de ora inchiderii ghiseului vor veni forte proaspete, adica se vor
deschide mai multe ghisee pentru a prelua valul de turisti. Am crezut ca acest
lucru este specific romanesc, dar am constatat ca si pe Fiumicino se practica
acelasi sistem, chiar nu inteleg de ce nu deschid dinainte toate ghiseele pentru a
termina toti turistii intr-un timp scurt si a nu-i mai face sa se impacienteze la
coada. Eu am facut check-in on line si am crezut ca vom sta la alt ghiseu, asa mi
se parea normal, la ce foloseste atunci check-in-ul on line?? Nu a fost asa, am
stat la aceleasi cozi toti, aeroportul oricum e mic, abia intri in el si te pui la coada,
vorba sotului, zici ca e gara din Falticeni, iar spatial este destul de ingust si lipsit
de aer conditionat. Trebuie sa mentionez ca zborul cu Blue Air a fost mai placut
decat cu alte companii, contrar opiniei mele preconcepute. In mod sigur, voi
alege aceasta companie si in viitor si nu spun acest lucru pentru a face reclama,
ci pur si simplu acesta este purul adevar. Zborul a fost mult mai lin decat cu cele
ale altor companii cu care am zburat si avionul parea mult mai sanatos. Parol!
2. Aeroportul Fiumicino Roma
Trastevere/Ostiense/Tuscolana/Tiburtina/Nomentana.
Avand in vedere ca hotelul nostru se afla in apropiere de Gara Tuscolana, solutia
aleasa a fost trenul FR1 ce avea statie aici si nuLeonardo Express care merge in
Termini. Detalii despre statiile de tren, pentru a va orienta daca va este de ajutor
si hotelul pe care il alegeti se afla pe unul din trasee gasiti aici: click aici. Pe
acelasi site gasiti si orarul trenului si alte informatii utile. In centrul Romei puteti
ajunge si cu alte mijloace de transport, gen autobuze speciale, taxi sau solicitati
transfer, noi insa am folosit trenul. Aeroportul Fiumiciono este mare, insa nu am
realizat capacitatea acestuia decat la intoarcerea spre tara. Dupa ce ne-am luat

bagajele, ne-am indreptat catre gara. Am urmat indicatiile date de pe AFA


(sincer nu mai stiu ale cui impresii, sunt multe foarte utile) pana am ajuns in
centrul de informare turistica, de unde am cumparat Roma Pass-ul (site oficial
aici click aici). Acesta costa 25 de euro/persoana si permite intrarea gratuita la
primele doua muzee si transport gratuit pe toate liniile si mijloacele de transport
pe o perioada de 72 de ore de la prima utilizare. Eu consider ca merita pentru
cine doreste sa viziteze doua muzee scumpe, cum ar fi Colosseum-ul si Muzeele
Capitoline (practic, aproximativ 25 de euro costa amandoua si va alegeti si cu
transportul gratis, iar la Colosseum nu stati la coada). Daca nu doriti sa vedeti
aceste obiective turistice, nu va luati Roma Pass pentru ca acesta nu e valabil in
Muzeele Vaticanului sau Doria Pamphilj, ori Fori Imperiali, care sunt la fel de
scumpe si altele incluse in categoria reducerilor sunt prea ieftine pentru a da
banii pe Roma Pass. De altfel, muzeele la care puteti intra cu reduceri folosind
Roma Pass sunt prea putin importante pentru un turist venit pentru prima data in
Orasul Etern. O lista cu acestea gasiti pe site-ul official sau in brosura pe care o
primiti odata cu cardul, cu care mai primiti si o harta a orasului. Harta este destul
de mica si nu cuprinde decat centrul. Din pacate, nici alte harti in Roma nu
cuprindeau si zona Tuscolana, de exemplu. Va sfatuiesc sa printati zona
semicentrala de pe internet sau sa va procurati o harta mai complexa. Acum
exista un singur card Roma Pass, care inglobeaza si muzeele si transportul. Eu
am avut neclaritati privind validarea acestuia. Initial am crezut ca este valabil 72
de ore de la prima validare, insa pe spate scrie ca e valabil de la data inscrisa cu
pixul pe el pana la ora 24.00 a celei de-a treia zi, ceea ce nu mi se pare corect.
De exemplu, eu l-am cumparat pe 06.08.2011 la ora 12.00, data pe care am
scris-o pe spate cu pixul si l-am folosit prima oara la intrarea in Colosseum, la ora
14.00. In mjlocul de transport nu am stiut la care aparat sa il bifez si cum si cand
am intrebat soferul mi-a spus ca nu e nevoie. Probabil datorita faptului ca avea
data scrisa pe el. Asta insemna ca in ultima zi, pe 9 august, nu mai era valabil,
desi, theoretic, cele 72 de ore se terminau pe 9 august la ora 14.00, adica
beneficiam si atunci de reduceri la muzee si transport. Ei bine, norocul nostru a
fost ca nu l-am validat in prima zi in mijloacele de transport, ci abia a doua zi la
metrou, ca nu puteam trece. Asa ca, practic, am putut sa il folosesc in ultima zi,
pentru ca prima data fusese validat pe 7 august si nu pe 6. Nu stiu insa ce se
intampla daca ne controla cineva in ultima zi, tinand cont de data inscrisa pe el.
Nu va grabiti sa scrieti data pe el, daca nu il folositi in prima zi la vreun muzeu
sau intr-un mijloc de transport, poate stati in centru si va deplasati pe jos si
intrati in bazilici, care sunt adevarate muzee si intrarea e gratuita. Tot ajungeti in
Roma dupa orele pranzului in prima zi si puteti scrie ziua urmatoare pe el si nu
mai aveti probleme, avand in vedere ca Blue Air are plecare si seara spre
Bucuresti si puteti profita din plin de ultima zi de sedere. Ca sa scapam de un
stress, noi am vizitat primele doua muzee in prima zi, pentru a putea beneficia de
reduceri la celelalte si nu de gratuitate, fiind mai ieftine, insa nu am fost la alte
muzee inscrise in el.
Revenind la gara, am avut nedumeriri deoarece de la ghiseul de informare
turistica ne spuneau ca gara este la etajul al 2-lea, iar semnul de tren ne indica o
coborare pe niste scari rulante. Dupa cateva discutii in contradictoriu cu sotul
meu, am coborat pe scarile rulante si am constatat ca dupa coborare, urcam

doua etaje. Asa ca aveam amandoi dreptate! In gara, alta nedumerire, care
este trenul nostru? Tabelele din capul peroanelor nu functionau, asa ca am
intrebat la ghiseul de unde am luat biletele de tren si am fost informati ca trenul
FR1 (alte info aici: click aici) pleaca de la prima linie (linia A). La capatul acestora
se afla aparatele galbene de marcat biletul. Atentie! Nu le validati decat atunci
cand trenul este in gara, pentru ca biletul este valabil 70 de minute de la validare
si daca mergeti pana la capat, le cam faceti. Am vrut sa folosesc si eu strategia
cu doua bilete, unul din Fiumiciono si pana in Parco Leonardo si unul din aceasta
statie si pana in Tuscolana, dar nu mi-a iesit. Cand intrebam de cele doua bilete si
spuneam va vreau pana in Tuscoloana mi se repeta intr-una ca ma costa 8 euro si
ca este necesar un singur bilet. Acum, dupa o alta postare pe site si cu
experienta din urma, am priceput, in sfarsit, cum trebuia sa fac. Trebuia sa cobor
la statia Parco Leonardo si sa validez al doilea bilet acolo, chiar daca pierdeam un
tren. Macar stiu cum fac data viitoare. Un pont: Roma Pass este valabil pana in
Parco Leonardo, cel putin asa mi s-a comunicat la ghiseul de bilete, pentru ca
este in raza aeroportului Fiumicino, desi pe site se precizeaza ca este valabil pana
in statia Fiera di Roma, a doua de la aeroport (Free use of the citys public
transport network. It allows to travel on urban busses, trams and trains, on
underground lines metro A and B within the urban territory of the City of Rome,
on metropolitan trains Roma Lido Roma Viterbo, Roma Roma - Viterbo (for
the Roma - Sacrofano section), Roma Giardinetti, on metropolitan train FR1,
only up to Fiera di Roma station, vezi: click aici). Prin urmare, teoretic, puteam
sa pontez Roma Pass si sa cobor la a doua statie si de acolo sa iau biletul acela
de pana in 2 euro, cum am citit pe AFA. As fi economisit 12 euro. In fine, nu stiu
cat se merita aceasta tevatura cand ai bagaje si esti pentru prima data in
Roma.
Din gara puteti cumpara apa minerala sau plata la 1.5 euro sticla de jumate.
Cumparati si pastrati-o cu sfintenie, deoarece in Roma sunt foarte multe tasnitori
unde le puteti umple cu apa buna de baut. O adevarata mana cereasca, altfel va
uscati de bani si oricum apa se termina pe la vreun obiectiv unde nu puteti sa
cumparati, dar gasiti oricum o fantana. Asa ca, bazati-va pe fantani.
Trenul are afisaj electronic si sonor in interior, prin urmare, veti sti in permanenta
unde sunteti si ce statie urmeaza. Aveti grija sa coborati rapid, pentru ca trenul
nu sta mai mult de un minut in statie.
Sa nu uit sa va spun ca trenurile par asa de amarate, de zici ca sunt scoase de la
naftalina
3. Transportul in Roma. Daca nu luati Roma Pass, puteti alege varianta de
abonament de o zi (4 euro), doua (parca 8 euro) sau trei zile (11 euro) ori bilete
de 1 euro calatoria, pe care le luati de la.Ticketeria sau Tabacchi, ori chiar din
mijloacele de transport sau de la metrou, de la aparatele galbene speciale.
Parerea mea este sa luati abonamente, va scutesc de multa bataie de cap. Daca
sunteti o persoana cu dizabilitati, vestea buna este ca in Roma exista
posibilitatea de a va deplasa fara probleme cu un carucior. In autobuzele in care
exista semnul caruciorului, se deshide o trapa de sub autobuz pentru urcarea
caruciorului, iar in locul special amenajat in interior pentru stationarea acestuia

exista un panou de comanda cu butoane pe care le puteti actiona pentru


deschiderea usilor. Roma este foarte vascularizata din punctul de vedere al
mijloacelor de transport in comun. Exista multe linii de autobuze si de tramvaie,
statiile sunt destul de dese, iar in zona de interes exista mai multe statii
apropiate si aici trebuie sa va vand un pont, pentru ca noi ne-am dat seama mai
tarziu. Pe panoul de afisaj existent in statii, unde se precizeaza numarul
autobuzelor ce opresc in statia respectiva, exista si o lista cu statiile in care
opresc. La unele statii, veti gasi in paranteza scris: due/etc. fermati, de exemplu
(doua statii). Acest lucru nu inseamna ca mai sunt doua statii pana in statia de
interes (cum am crezut noi initial), ci ca exista doua statii cu aceeasi denumire!
Pentru diferentiere, in statia respectiva, pe langa numele statiei, veti gasi in
paranteza numele unui obiectiv turistic, eventual, pentru a face diferentierea
dintre cele doua statii cu aceeasi denumire. In statiile importante, poate exista si
un panou de afisaj electronic ce va ajuta sa aflati ce autobuz urmeaza sa vina si
cate minute mai sunt pana atunci. De asemenea, pe panoul de afisaj cu numerele
de autobuze veti gasi si alte informatii utile, gen zilele si orele de deplasare.
Exista si autobuze de noapte. Atentie ca unele dintre autobuze nu circula in
week-end. Metroul l-am folosit doar de doua ori, nu il recomand, nu mi-a placut.
Statiile sunt mici si parca dupa bombardament, mie mi s-a parut rudimentar. Sa
aveti bilete deja cumparate, aici le puteti cumpara de la automate si daca nu va
descurcati, nu aveti acces. Nu prea se poate ca din interior sa va mutati de pe un
peron pe altul pentru schimbarea directiei, noi am tot iesit afara sa intram pe alta
gura de metrou. Am preferat autobuzul pentru ca asa inveti si Roma si ai ce
vedea!
4. Roma Fiumiciono - Bucuresti Baneasa
Credeti ca ati vazut cel mai mare aeroport prin alte parti? Incercati Fiumiciono!
Veti strabate kilometri pana ajungeti in avion! Din gara, am urmat indicatorul de
Terminalul 2, de unde urma sa plece avionul nostru. Am urcat primele scari
rulante si am urmat T2. Si iar am urcat si iar si iar. Am luat si o gramada de
pasaje la rand. Si am mers lin si am urcat si coborat, urmand indicatorul T2Am
trecut de check-in, de vama si iar am mers. Si nu se mai termina. Cred ca am
facut o jumatate de ora. Si a mai urmat una, noroc ca aveam antrenament! Si
magazinele te fura macar sa le admiri. Ce Mall, ce Via dei CondottiSa vedeti
magazine in aeroport ca lesinati! Un adevarat oras e aeroportul asta! Si cand
credeam ca am ajuns, surpriza! Am iesit din aeroport afaraDe ce? Ca sa luam
trenul!!! Spre T2, evidentIncepeam sa ma intreb daca mai prind avionul. Si am
urmarit tablita cu poarta de imbarcare si noroc ca citisem pe AFA ca se poate
schimba in ultimul moment si eram numai cu ochii pe tablite. Pana sa ajung la
poarta de imbarcare, deja se modificase. Nu zaboviti la magazine, credeti ca
aveti timp, dar nu aveti! Am mers la poarta de imbarcare modificata si nu era
nimeni, nici macar un turist. Ce credeti ca a urmat dupa vreo 10 minute? O
manifestatie! Turistii care mersesera la prima poartaFiti mereu cu ochii pe
panourile de informare. De la poarta, am coborat pe niste scari rulante care ne-au
dus la o masina ce ne-a dus la avion. In sfarsit si cu parere de rau, paraseam
Roma

B. Mancarea
In general, mie mi s-a parut cam scumpa pentru buzunarul nostru, ori unde
aveam eu un buget limitat. Un sandwich ajunge la 3.5 euro. Ca sa stati la o masa
platiti vreo 10 euro pe putin/persoana portia de mancare. La aceasta se mai
adauga bacsisul si coperto, din ce am citit pe AFA. Vestea buna e ca exista Mac
Donalds! Nu sunt fan, nu mananc de aici, dar nici nu mor de la un hamburger
care costa 1 euro! Parerea mea este ca e cea mai ieftina solutie. Le gasiti prin
Piata Republicii, pe langa Fontana di Trevi si Pantheon. Pentru bere, sucuri,
pregatiti-va sa scoateti 3 euro din buzunar. Sfat: cumparati de la
supermarketuri (de exemplu: DeSpar). Cu 15 euro cumparati paine, cascaval,
sunca, bere, suc, dulciuri, fructe, cu care va ospatati intreaga zi. In afara de
asta, trebuie sa aveti intr-un rucsacel provizii ca cele de mai sus, deoarece veti
constata ca nu aveti de unde sa cumparati cand sunteti in mijlocul unor obiective
turistice gen Palatin, Forumul Roman, unde va ia ore bune si va prinde foamea si
setea.
C. Tips
- strada Fori Imperiali, unde se afla Colosseum, Palatinul si Forumul Roman,
Columna lui Traian, Forumurile Imperiale, este inchisa circulatiei auto duminica.
Prin urmare, pietonii pot circula lejer pe mijlocul strazii si va pot spune ca ies
niste foto superbe cu Colosseum-ul in spate! Autobuzele, insa, folosesc rute
ocolitoare, asa ca tineti cont de acest lucru cand doriti sa vizitat obiectivele din
zona.
- faceti economie cand este vorba de a vedea panorama orasului din obiective
pentru care trebuie sa platiti (gen Bazilica Sf. Petru, Monumentul Vittorio
Emanuele II, etc). Veti obtine panorame frumoase gratis (sau deja pentru care ati
platit accesul) de pe Palatin, Quirinal, din parcul Borghese care are intrare si din
Piata Poporului sau de la un nivel superior de pe monumental Vittorio Emanuele
II.
- Roma poate fi vizitata cu success in August! E soare, e cald, dar, atentie,
italienii sunt in concediu si orasul e mai gol, sunt majoritatea turisti, iar mijloacele
de transport nu sunt aglomerate si strazile sunt suficient de inguste, astfel incat
pe unul dintre trotuare e musai umbra! O sapca/palarie e neaparat utila. Se pot si
cumpara, uneori gasiti vanzatori ambulanti. Tineti cont ca unele aripi de muzee
sunt inchise in august. Intrebati cand luati biletele, ce se viziteaza, pentru ca
puteti plati un bilet intreg pentru mai putin.
-la intrarea in bazilici, sa aveti esarfe pentru a va acoperi umerii goi si picioarele,
daca aveti pantaloni scurti sau fuste scurte. Exista si vanzatori ambulanti de la
care puteti gasi si la unele bazilici se dau la intrare esarfe de unica folosinta.
Barbatii am vazut ca intra in sort, sotul meu a fost stresat de mine si dupa ce a
umblat in prima zi cu pantaloni lungi si s-a copt suficient, urmatoarele zile a
umblat in sort si cu pantaloni la el, pe care i-a luat doar o data si apoi a renuntat.
Am vazut si femei care intra dezbracate, nu se fac observatii peste tot, acum
ramane si de etica fiecaruia, sau de garderoba din dotare.

- nu cumparati suveniruri de langa obiectivele turistice importante,cumparati din


locurile unde sunt tarabe langa tarabe, pentru ca le puteti gasi la preturi mult mai
scazute. De exemplu, de pe stradutele ce duc la Pantheon, Fontana di Trevi.
- nu luati vederi la bucata, platiti in schimb 1 euro pentru un pachet de 20 de
bucati! Trimiteti vederi din Vatican, exista posta acolo si acestea vor avea
stampila Vaticanului!
- toate produsele sunt chinezesti, turcesti sau orice altceva decat
italienesti! Pentru produsele autohtone mergeti in galeriile Alberto Sordi sau pe
Via dei Condotti, dar pregatiti-va sa lasati sute sau mii de euro.
- in august sunt reduceri masive, de pana la 70%, chiar daca sunt scumpe si asa,
este o ocazie de a face cumparaturi pentru cei care iubesc shopping-ul.
-pinacoteca muzeului Doria Pamphilj este extrem de valoroasa,situandu-se pe
acelasi loc cu cea a Vaticanului si a Muzeelor Capitoline. Daca nu aveti timp sa
vizitati acestea din urma, nu o ratati pe prima, o gasiti in apropiere de Piata
Venetia, pe Via del Corso, iar biletul este aproape 11 euro/adult cu tot cu
audioghid. In afara de asta, exista niste interioare de te lasa cu gura cascata,
tavanele pictate le-am gasit la fel de valoroase ca in Vatican. Daca nu stiti cine a
fost Doria Pamphilj, aflati ca din aceasta familie se trage papa Inocentiu al X-lea,
care are si un tablou pictat de Velasquez in interior. Caravagio are si el un cuvant
de spus prin tablourile expuse aici. Nu o ratati!
- daca nu aveti timp sau bani pentru muzee, intrati in bazilici! Sunt adevarate
muzee, opera de arta valoroase si pentru care nu se percep taxe de intrare.
Puteti vedea picturi de Caravagio sau sculpturi realizate de Michelangelo.
-vizitati Piata Navona seara! E romantica si placuta. Ca si Fontana di Trevi.
- nu va sfiiti sa cereti informatii turistice italienilor, sunt foarte amabili.
- Roma poate fi vizitata in 3 zile! Obiectivele principale si nu numai. Si nu pe fuga.
Insa, pregatiti-va cu leucoplast de calitate si suficient, incaltaminte de schimb,
bani de rezerva pentru neprevazut, harta orasului, informatii complete dinainte
pentru a merge la sigur si multa rabdare.
In incheiere, as vrea sa va spun ca nu am avut nici-un moment de nesiguranta in
Roma, inclusiv la 12 noaptea si chiar pe strazi laturalnice. In afara de asta, Roma
iti aduce aminte de Bucuresti, te simti ca acasa, adica e mult praf, strazi in
lucru si gunoi.
Insa, macar o data in viata, drumurile trebuie sa va duca la Roma Nu toate,
unul singur si e de ajuns! In Roma am simtit si o parte din istoria noastra

S-ar putea să vă placă și