Sunteți pe pagina 1din 2

Profesor de sport, antrenor de fitness si culturism, Adrian Radu a vazut moartea cu ochii.

A fost lovit de cumplita boala a secolului si, intrucat medicina


nu mai putea sa-l ajute, a pornit de unul singur un razboi total impotriva cancerului. O lupta care a durat cativa ani si s-a incheiat cu o victorie
binemeritata. L-am rugat sa rememoreze cutremuratoarea lui experienta, in ideea ca ea le-ar putea fi folositoare si altor oameni, aflati intr-o situatie
similara.
Cand a inceput cosmarul dvs.?
- In 1997. Antrenam si practicam personal culturismul, atinsesem o greutate corporala de 82 de kilograme, eram numai muschi, fara pic de grasime,
cand, dintr-o data, am inceput sa slabesc accelerat. In conditiile in care mancam foarte mult, excesiv chiar, am pierdut sapte kilograme intr-o luna si
jumatate. Am apelat la sotia unui prieten, doctorita la Spitalul Universitar. Cu toate ca eram fumator, radiografia pulmonara a fost in ordine, in schimb,
din analizele de sange se vedea clar ca exista ceva de natura infectioasa. Dar ce anume? Pana la urma, m-am stabilizat cumva pe la 75 de kilograme.
In 1999, aveam scaune cu sange si dureri abdominale, insa le-am pus pe seama hemoroizilor. Foarte multi din cei ce practica culturismul sunt
amenintati de hemoroizi, din cauza duritatii efortului fizic, a ridicarii greutatilor si a regimului alimentar hiperproteic, sarac in fibre - iar eu nu
reprezentam o exceptie. Venea la sala si un student in anul patru la Medicina, un tanar deosebit de studios. I-a atras atentia faptul ca aveam un aspect
ciudat, o paloare stranie, tegumentele aproape albe si m-a intrebat ce se intampla cu mine. Dupa ceea ce i-am relatat, mi-a spus: "Nu vreau sa te
sperii, dar asa cum imi descrii tu scaunul, ar putea fi tumori pe colon. E mai bine sa verifici". Am optat deocamdata pentru o metoda de investigatie
neinvaziva: RMN. Astfel am aflat ca ansele intestinale nu aratau deloc bine si ca unul dintre ganglionii din abdomen, care in mod normal ar fi trebuit sa
masoare 3-4 milimetri, avea marimea unei portocale. Asta indica fara dubiu o infectie majora. Parerea medicului, citez: "Trebuie sa te desfaca cineva"
Cum perspectiva de a fi demontat ca o masinarie nu mi-a suras, am inceput sa caut tratamente com plementare pentru infectiile intestinale, am luat
probiotice si prebiotice, vitamine - in special B-uri - si am baut ceaiuri de plante. Durerile abdominale au cedat, insa pierdeam din ce in ce mai mult in
greutate. In trei luni, coborasem la 62 de kilograme. Am discutat cu o doctorita, care mi-a propus un tranzit cu bariu. Colonul meu era plin de
excrescente, unele din ele foarte mari. Evident, de acolo proveneau sangerarile. Verdictul: "Nu stiu ce este, dar nu e in regula". Era limpede ca nu mai
puteam evita colonoscopia si m-am adresat unei autoritati in materie: profesorului Oproiu. El mi-a gasit intestinul gros incarcat de po lipi, pe segmentul
transversal aveam unul enorm, de peste zece centimetri, care obtura colonul aproa pe complet, lasand doar un spatiu liber de un milimetru si jumatate.
Timp de doua saptamani, am asteptat cu inima la gura rezultatul biopsiei, de altfel previzibil: tesut normal, tesut malign si celule nediferentiate. Intr-un
cuvant, cancer.
Am avut o discutie decisiva cu profesorul Oproiu. Chimioterapia si razele nu intrau in discutie, in cazul meu. Urma sa mi se scoata intestinul gros si o
portiune din cel subtire. Am vrut sa stiu cand mi se va face colonoplastia, la care el m-a privit lung si mi-a spus ca n-aveau din ce sa-mi reconstru iasca
intestinul. Adica, trebuia sa ma chinui cu un anus contra naturii, pana la sfarsitul zilelor mele. Mi s-a parut inacceptabil.
Ma topeam pe picioare. In decembrie, nu mai cantaream decat 53-54 de kilograme, si chiar mersul prin casa devenise un efort prea mare pentru mine.
Revelionul l-am facut in pat, mama venise sa ma ajute si ma hranea cu lingura, ca pe un copil. Imi adusese niste ceaiuri si o tinctura de spanz, de la un
fitoterapeut din Galati. Le-am luat si, dupa doua-trei saptamani, am mai prins ceva putere. Cand m-am simtit din nou in stare sa ies din casa, m-am
gandit ca era timpul sa ma informez, sa vad si eu ce Dumnezeu e cancerul asta si ce se poate face cu el. Tot cautand pe internet, am ajuns din
aproape in aproape, la Otto Warburg, un biochimist german, laureat al Premiului Nobel. El a definit, in 1931, celula canceroasa prin cateva caracteristici: nu respira oxigen, ci isi produce energia prin procese fermentative; traieste in mediu acid; intr-un mediu alcalin se distruge. In continuare, am citit
o multime de studii la zi despre cancerul de colon, adunand mereu alte si alte informatii. Asa am aflat ca, la pacientii respectivi, s-a constatat o lipsa de
calciu in tesutul colonului, iar cel mai bun calciu este cel de origine marina si vegetala. Ca la populatii precum coreenii, care au fost dintotdeauna mari
mancatori de varza, dar care nu consuma carne de mamifere si nici lactate, cancerele intestinale sunt ca si inexistente. Ca varza, ceapa si usturoiul
contin substante care inhiba proliferarea celulelor maligne. Ca acelasi efect il are metilsulfonilmetanul (MSM), prezent in legumele crucifere. Ca mucoasele - cu deosebire cele intestinale - nu se pot reface fara glutamina, un aminoacid indispensabil muschilor.
Astfel inarmat cu o sumedenie de cunostinte noi, m-am grabit sa le pun in practica. Am scos definitiv din alimentatie lactatele si carnea rosie, am trecut
pe peste oceanic si mi-am procurat alge din niste culturi experimentale. Am baut in fiecare zi suc de varza, mi-am stors si doua cepe mari, iar usturoiul
il pisam si il mancam cu peste oceanic. Mi-am administrat MSM in doza tripla fata de cea indicata pe cutie si mi-am intarit sistemul imunitar cu colostru.
Am luat glutamina, am incercat yucca - va amintiti ca a fost o asemenea moda - si tot ce pot spune este ca nu mi-a facut nici rau, dar nici bine. Nu
stiam aproape nimic despre Coenzima Q10. Acum stiu ca ea are o insemnatate vitala pentru mitocondrii (micile uzine energetice din interiorul celulelor)
si, fiindca productia proprie a organismului scade abrupt, incepand de la 30 de ani, la femei, si 35 de ani, la barbati, trebuie suplimentata zilnic, pe cale
orala. Necesarul luat in considerare la data aceea era de 15-30 de miligrame pe zi, respectiv 200-300 de miligrame in cancer. Eu m-am decis imediat
pentru 300 de miligrame. Zis si facut. Dupa o vreme, insa, am inceput sa am o senzatie ciudata. Imi pulsa ficatul, ca si cum un pitic s-ar fi strecurat
acolo si ar fi lucrat de zor, batand cu un ciocan. M-am sfatuit cu o prietena farmacista. Ea mi-a explicat ca se produce o dezintoxicare brusca, din care
cauza s-ar putea sa am si dureri de cap. Chiar asa a si fost. Bun, mi-am spus, daca am multe toxine acumulate in ficat, trebuie sa le dau afara. Cum
fac sa-mi curat ficatul? Discutand intamplator cu fosta sotie a unui boxer, ea mi-a vorbit despre metoda clasica, aceea cu ulei de masline, zeama de
lamaie si sare amara. Boxerii din America Latina si din fostul bloc sovietic o foloseau in mod obisnuit, pentru a-si goli complet colecistul, inainte de
meci, ca sa fie mai putin sensibili la lovituri. Doamna a mai precizat ca procedura trebuie aplicata de doua ori, la interval de doua saptamani. Asa am
facut - si m-am ingrozit de ce a iesit din mine. Totusi, asta a fost nimica toata fata de ceea ce avea sa mi se intample mai tarziu.
MUMIO, rasina neagra din Podisul Pamir
In 2002 a venit la facultatea noastra un cetatean din Republica Moldova, care voia sa ne vanda niste pastile dintr-o rasina neagra, recoltata din Podisul
Pamir, incercand sa ne convinga ca ar fi extraordinara pentru sportivi: Mumio. Fiindca eu ma ocupam atunci de lotul de fitness al ANEFS, profesorul l-a
trimis la mine. In primul rand, i-am cerut o documentatie. Mi-a adus o carte in limba rusa, semnata de un academician pe nume Norbekovici, din
Kargazstan. Dupa ce mi-a tradus-o cineva si am putut s-o citesc, am vazut acolo rezultatele unor studii care dovedeau ca smoala aceea cu miros
ciudat are efecte benefice intr-o multitudine de afectiuni, de la alergii, ulcer, diabet si hemoroizi, pana la reumatism, osteoporoza, leucemie, diverse
tipuri de cancer si altele. S-ar fi zis ca e un adevarat panaceu. M-am gandit insa ca nu puteam sa dau altora un produs pe care nu l-am testat mai intai
eu insumi. Prin urmare, am luat prima pastila intr-o joi seara si inca una a doua zi dimineata. Vineri, pe la ora 18, eram la sala, la IDM, si mi se facuse
asa de somn, incat abia puteam tine ochii deschisi. Trebuie sa va spun ca, din pricina stresului cumplit din ultimii ani, a tensiunii psihice generate de

gandul ca viata mea se poate sfarsi in orice clipa, ajunsesem sa sufar de insomnie cronica, abia dormeam doua-trei ore pe noapte. Dar in seara aceea
am simtit ca lesin, daca nu ma duc imediat la culcare. Acasa m-am asezat "putin" la televizor - si dus am fost. Cand m-am desteptat, era dimi neata. Mam uitat la ceas: zece si ceva. Intarziasem. Am facut un dus, am baut repede o cafea si am pornit val-vartej catre IDM. Acolo, clubul gol. Il in treb pe
receptioner ce se intampla. El da din umeri si raspunde: "Nimic, domnu' Adi, asa e de obicei duminica". Va dati seama, dormisem neintrerupt o noapte,
o zi si inca o noapte. Din momentul acela, mi s-a reglat somnul.
Pentru ca, fara voia mea, intrerupsesem cura, am hotarat sa recuperez, adica sa iau de acum inainte cate doua pastile de rasina dimineata si doua
seara. In noaptea de luni spre marti, dupa ora doua, m-am trezit cu niste dureri infioratoare in abdomen, de parca mi-ar fi rasucit cineva un cutit pe
dinauntru. M-am gandit: "Ma duc maine la doctor - si ce-i spun? Ca am inghitit ceva negru si urat, care imi arde matele?". Mi-am facut un ceai de
cimbru si mi s-au mai potolit durerile, puteam sa astept dimineata fara sa urlu. Pe la sase, m-am pre gatit sa merg la spital, am mai baut un ceai si mam dus la toaleta. Surpriza a fost ca, in locul unui scaun obisnuit, am eliminat o masa de mucozitati si mai multe bucati de carne, care aveau forma
unor burice de deget. Le-am luat, le-am pus in doua borcane, am turnat spirt peste ele si m-am decis sa am rabdare, sa vad ce se mai intampla. Seara
am avut un scaun asemanator: iarasi mucilagii, iarasi bucati de carne. In ziua urmatoare, m-am pre zentat cu unul din borcane la histopatologie, cunosteam drumul, ca doar mai fusesem acolo. Mi-au confirmat ca erau fragmente din polipii mei.
Vreme de doua luni, am eliminat mereu in scaun bucati de carne, care intre timp isi schimbasera di mensiunile, erau mai mari, insa foarte subtiri. Totodata, aveam o senzatie extraordinara de usurare, scapasem de durerea surda si permanenta din intestin. Cand am observat ca nu mai iese nimic, miam zis ca e momentul sa atac "inamicul" pe terenul lui. Unde erau tumorile? In colon. Prin urmare, inca vreo luna si ceva am facut clisme, seara de
seara, cu 5 grame de Mumio dizolvate intr-un litru de apa calduta. Nu mai eliminam nimic. In 2004, am vrut sa repet colonoscopia - de asta data cu
cineva care nu ma vazuse inainte. Am primit doua refuzuri, unul dupa altul. Cei ce se uitau in dosarul meu medical evitau sa intre pe un intestin cu
asemenea probleme. Atunci am azvarlit, pur si simplu, toate analizele si, facand asta, am avut sentimentul ca arunc la gunoi si boala. Pe urma, m-am
dus altundeva si am pretins ca solicit un examen de rutina. Au constatat doar un aspect de colon iritabil, cu cateva mucozitati. Trei ani mai tarziu, deci
in 2007, am avut posibilitatea sa merg la o clinica ultraperformanta din Germania. La insistentele mele, mi-au garantat ca aparatura lor poate depista
orice formatiune, incepand cu marimea de un milimetru si jumatate. Si mi-au dat asigurari ca n-au gasit nimic. Intestinul era perfect curat.