Sunteți pe pagina 1din 3

PIPP-ID ANUL II SEMESTRUL I

student: URSE ( cas.RAUS) ALINA

TEORIA SI METODOLOGIA INSTRUIRII TEMA NR.1


EVOLUTIA ISTORICA A DIDACTICII
Didactica generala, stiinta pedagogica fundamentala, a fost definite ca teorie generala a
procesului de invatamant. Termenuldidactica si-a pastrat de-a lungul timpului intelesul
etimologic etimologic, gr.didaskein a invata pe altii; didaktike arta invatarii; didasko
invatare, invatamant; didactikos instructie, instruire; lat. didactica stiinta invatarii.
In sens larg, didactica este stiinta predarii invatarii in toate domeniile de actiune pedagogica iar
in sens pedagogic, didactica reprezinta teoria instruirii.
Gandirea didactica si problemele ei au fost definite pentru prima data in Grecia antica de
catre Platon si Socrate, in contextul proceselor de profunde schimbari din secolul al V-lea i. Hr.
Era necesar un invatamant constient si planificat. El a aparut in formele institutionalizate ale asanumitelor septem artes liberals.
Ca notiune pedagogica, didactica a aparut in 1613, intr-o scriere a lui W. Ratke. Lui ii
apartine lucrarea pedagogica Aphorismi didacticii paecipui (1629).
Totusi, secolul al XVII-lea a fost numit secolul didacticii datorita pedagogului ceh Jan
Amos Comenius (1592-1670) care, prin opera sa Didactica Magna (1657), a devenit adevaratul
intemeietor al didacticii si al capitolelor aferente: finalitatile educatiei, principiile didactice,
natura valorilor transmise, procedee si metode de realizare a invatarii, modalitati tehnice de
realizare a lectiei.Comenius, considerand ca trebuie sa ii invatam totul pe toti, a teoretizat
principiul educatiei conforme cu natura, a proiectat sisteme educationale, a inventat orarul scolar
si a pledat pentru un sistem democratic de invatamant; a propus patru cicluri de invatamant,
pornind de la specificul etapelor de varsta. Didactica a fost definite ca arta de a invata pe altii
bine, asadar a invata pe altul inseamna a sti ceva si a face si pe altul sa invete sa stie repede,
placut, temeinic. Obiectivul principal al didacticii a fost formulat astfel: Didactica noastra are
drept prora si pupa: sa cerceteze si sa gaseasca un mod prin care invatatorii, cu mai putina
osteneala, sa invete mai mult pe elevi; in scoli sa existe mai putina dezordine, dezgust si munca
irosita, dar mai multa libertate, placere si progres temeinic, in comunitatea crestina sa fie mai
putina bezna, confuzie si dezbinare, dar mai multa lumina, ordine pace si liniste (J. A.
Comenius).
Caracteristicile didacticii lui Comenius sunt:
-este cuprinzatoare, incluzand intregul proces de educatie (se suprapune cu pedagogia);
- are o larga deschidere, fiind stiinta de a preda totul tuturor;
- este empirist-senzualista, accentuand primatul simturilor in educatie;
- se incadreaza in conceptia pedagogica generala a autorului, conform careia prin educatie
se pot influenta oamenii si ca scoala este atelierul umanitatii si drumul regal spre
intelepciune.
Jean-Jacques Rousseau este considerat pedagogul ce a descoperit copilul. El a pornit de
la premisa ca omul este bun, dar societatea il strica si a considerat educatia o crestere conforma
cu natura interioara a copilului, o educatie libera, negativa. Educatia negativa presupune
excluderea a tot ce poate stanjeni dezvoltarea naturala a copilului. Ideile pedagogice ale lui
Rousseau au inspirat teoreticienii educatiei noi si sunt inca valoroase:
- nevoia ca pedagogia sa fie fundamentata pe datele si observatiile psihologiei;

- existenta unor etape distincte in dezvoltarea copilului (0-2 ani, ingrijirea fizica a
copilului; 2-12 ani, dezvoltarea fizica, educarea simturilor si primele repere morale; 12-15 ani,
formarea intelectuala, instruirea propriu-zisa; 15-20 de ani, educatia morala si religioasa);
- accentuarea importantei educatiei prin intuirea lucrurilor, fata de cea bazata pe cuvinte;
rolul metodelor active si intuitive in accederea la cunoasterea veritabila;
- stimularea interesului copilului in invatare.
Johann Heinrich Pestalozzi (1746-1827) este cel carea elaborat bazele invatamantului
elementar si a realizat pentru prima data in istoria pedagogiei imbinarea organizata a muncii
productive cu instructia. A conceput un sistem de idei pedagogice prin care da raspunsuri la
problemele principale ale didacticii: rolul familiei si in special al mamei in educatia copiilor dar
si rolul muncii in educarea copiilor.
Johan Friedrich Herbart (1776-1841) a delimitat didactica, devenita acum o parte a
pedagogiei.In opinia lui scopul educatiei este acela de a forma un om moral sub aspectul
caracterului si universal sub raportul cunoasteriiiar pentru realizarea acestui scop va impune
principiul invatamantului educativ, primordial fiind dimensiunea formativa, fata de cea
informativa . Printre ideile pe care le-a sustinut se numara:
- predarea si invatarea, se afla intr-o stransa interdependenta, realizarea obiectivelor
predarii depinzand de substratul psihologic al invatarii;
- Rolul formarii si cultivarii interesului;
- accentuarea caracterului moral educatiei ;
Rationalizarea procesului de predare a condus la delimitarea unei succesiuni de momente
in desfasurarea lectiei:
-claritatea (expunerea de catre profesor a lectiei, in baza intuirii obiectelor si fenomenelor),
-asocierea (realizarea unei conexiuni intre materialul nou si cel vechi),
- sistemul (avansarea unor generalitati precum definitiile, legile, normele),
- metoda (extinderea si aplicarea noilor cunostinte).
In prima parte a secolului XX didactica a cunoscut o noua perioada de acumulari
teoretice si practice prin ideile si miscarile pedagogice ale vremii.
- Scoala activa este untermen lansat de catre P. Bovet in 1917 si care a primit o baza
teoretica prin Adolphe Ferrire(1879-1960) care sustinea valorificarea tendintei spre activitate si
efort propriu al copilului. Scopul educatiei consta in pregatirea copilului astfel incat sa se asigure
dezvoltarea plenara a personalitatii sale, prin intermediul metodelor active din educatia fizica,
intelectuala sau morala. Scoala activa propunea ca principii fundamentale ale educatiei:
- principiul activitatii proprii,
- principiul activitatii practice,
- principiul intuitiei,
- principiul respectarii individualitatii copilului.
Printre orientari se numara:
-orientarea manualista, care punea accent pe munca manuala si din care s-a dezvoltat
scoala muncii (Georg Kerschensteiner);
- orientarea intelectualista, care punea accent pe activitatea intelectuala (Wilhelm August
Lay);
-orientarea integrala care preconizeaza o armonizare a activitatii practice, manuale cu cea
intelectuala si moral-cetateneasca (Adolphe Ferrire, Ovide Decroly, Celestin Freinet,
teoreticieni romani: Ion Gavanescul, G. G. Antonescu, I. C. Petrescu, I. Nisipeanu, A.
Manolache, T. Geanta).

- Scoala muncii acorda majora importanta muncii in procesul instructiv - educativ (W. T.
Booker, Georg Kerschensteiner, Simion Mehedinti).
- Pedagogia experimentala a abordat problematica instruirii si educatiei in spirit pozitiv,
similar stiintelor naturii si ale societatii, utilizand in educatie metoda experimentala (Alfred
Binet, Wilhelm August Lay, Ernst Meumann, Eduard Claparde, Nicolae Vaschide, H. Mann,
Stanley Hall, J. M. Rice, W. H. Kilpatrick, J. Dewey, Ed. Thorndike, RadulescuMotru, Grigore
Tabacaru, Vladimir Ghidionescu, Gheorghe Comicescu, Petru Ilcus).
- Educatia libera sustinea libera dezvoltare a copilului fara interventia educatorului; sursa
acestui curent se gaseste in conceptiile lui J. J. Rousseau si H. Spencer (Lev Tolstoi, Maria
Montessori, Ellen Key, C. Rogers).
Pana la mijlocul anilor 50 teorii generale de invatamant aveau principii orientate practic si
forme de invatamant ce nu erau rezultatul unor cercetari, ci al propriei experiente. In aceasta
perioada apare lucrarea lui E. Weniger, Teoria continuturilor instruirii si planului de invatamant,
reprezentativa pentru pedagogia stiintifica. Baza didacticii a fost considerata selectia si
argumentarea continuturilor instruirii. O alta lucrare reprezentativa a timpului este Analiza
didactica, nucleu al pregatirii invatamantului, a teoreticianului W. Klafki [17, p. 67].
Din anii 60 si pana in prezent au aparut numeroase teorii si modele ale instruirii.
In anii 90, pedagogul C. Berg a readus in centrul atentiei clasicii, odata cu actualizarea
didacticii ca arta a predarii si cu reiterarea ideilor lui M. Wagenschein, A. Reichwein, O.
Willmann si A. W. Diesterweg [17, p. 67].
In ultimele decenii, didactica a primind un nou sens, acela de abilitare a cadrului didactic
de a pune in aplicare legile si normele predarii in consonanta cu continuturile si strategiile
acesteia (Doyle si Westbury, 1992).