anul II, numărul 4, 22 mai 2010

1
– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,–
EDITORIAL I M A G I N E
suprarealismului, căruia îi datorează de fapt, în mare parte, bifurcări referenţiale, la poetica lui Vasile Gorduz, din „Ascultând
atractivitatea pentru un public ţinut la distanţă de elitismul, pământul”, sau ”Conversând cu o pasăre”, şi, în cu totul alt câmp
profesionalismul de studio, jocul închis al primului modernism şi de preocupări, la montajele electronice ale lui Stelark sau Orlane.
Andrei Jecza
1 MP ARTĂ CONTEMPORANĂ îşi propune să ofere un spaţiu de expunere 1 SQ. M OF CONTEMPORARY ART is set on providing an alternative exhibition space for contemporary
IMPLOZIVĂ avangardismului dadaist, este complexa sa narativitate, cu atât mai
seducătoare cu cât mai laborioasă în punerea în scenă a topicii
Stilistic, aceste lucrări exprimă o retorică a detaşării, orice
empatie cu personajul fiind dezafectată de aspectul de artefact

Alexandra Titu
visului, cu intersecţiile sale temporale şi ambiguităţile morfologice al figurii.
alternativ pentru arta contemporană. Ideea porneşte de la 1mp de hârtie, pe art. The idea originates from the dimension of the unfolded newspaper, 1 sq. m of paper, and from our
şi spaţiale. Naraţiile lui Dali sau Magritte, ale lui Siquieros, Orozco,
care ziarul desfăşurat îl ocupă, şi de la dorinţa de a amplifica fenomenul artei aspiration of amplifying the contemporary art phenomenon in the Western part of the country. Tensiunea epică se acumulează mai cu seamă în dreptul creatorului
Delvaux, Miró, Arp, Tanguy, sau, în arealul românesc, Brauner,
contemporane în zona de vest a ţării. formei, artist-magician, neliniştitor prin ambiguitatea intenţională
The current, fourth number of our newspaper, marks a conceptual trail that our gallery is set on Gherasim Luca, Paula Ribariu, Păduraru, Mavrodin, Câlţia, Ilfoveanu,
Acest al patrulea număr al ziarului nostru marchează deja un traseu conceptual following. With every event at our gallery, we occupy another square meter of contemporary art, so Persistenţa interesului pentru suprarealism, capacitatea lui faţă de figura reprezentată, sculptorul încărcând acest reziduu
Iancuţ sau Bostan, exploatează tipologii ale iraţionalului, oniricului,
pe care galeria îşi propune să îl urmeze. Cu fiecare eveniment al galeriei noastre, that, by the 100th edition, we will have a fictive space constructed in the conscience of our readers. The generatoare, încă puternică în câmpul tuturor genurilor artistice, cu detalii care preiau şi indică fapte indescifrabile, obscure mai
sau neliniştorului cu surse foarte diferite, de la reminiscenţele
ocupăm câte un nou metru pătrat de artă contemporană, ajungând, probabil, JECZA Gallery of contemporary art is dedicated to promoting mainly sculpture and tri-dimensional şi prestigiul său pentru comportamentul social (asocial), ca mult decât misterioase. Este pus în joc un pachet de semnificaţii
marilor structuri mitice şi nuclee arhetipale la obsesia personală,
ca, la ediţia 100, să avem un spaţiu fictiv construit în conştinţa publicului nostru. forms of visual art. Our vision is that of creating a platform for promoting contemporary art and an mod de reliefare în contextul comunitar, ca formă de eludare care se referă simultan la obsesivele reverii ale artistului legate
reveria istorică, prestigiul imprecis al magiei şi alchimiei, S.F.ului şi
Galeria de artă contemporană JECZA, îşi propune să promoveze în principal attraction point for foreigners interested in romanian contemporary art. a banalităţii, se datorează nu doar fascinaţiei pe care jocul cu de condiţia socială – solitudinea indicată de un braţ înfăşurat
la absurdul politic. Graţia feerică a lui Marc Chagall coexistă cu
sculptura şi formele tri-dimensionale ale artelor vizuale.Viziunea noastră este propriul subconştient şi, desigur, cu cel colectiv, nici doar unui autoprotectiv, autoerotic în jurul unui trup amputat de cap şi
This number inaugurates my preoccupations as a curator, in what concerns my fascination and interest primitivismul biologic al lui Tanguy sau, ambiguităţile formale ale
de a crea o platformă de promovare a artei contemporane româneşti şi un tropism pentru extravaganţă, ci – mai cu seamă – profundei nevoi trenul inferior, multiplicări evocând tragedia genetică a rateurilor
dedicated to the so called “creative laboratory” of the artist.The drawing, the sketch, the sign and even lui Arp cu fabulaţia manierist figurativă a lui Dali, sau tensiunea
punct de atracţie pentru publicul din Timişoara. de fantastic, prin care imaginarul uman umple golurile, lacunele gemelare, (temă terifiantă abordată de grupul Chapmann), sau
the concept are the basis of the creative process and thus they are part of the intimate, protected poetică a lui Man Ray şi barocul rece, chirurgical şi fastuos al lui
hărţii mereu în schimbare a cunoştinţelor despre lume, acestei ironia politică. Excrescenţe şi multiplicări simbolice, şi reducţii
Acest număr inaugurează preocupările mele de curator, în ceea ce priveşte and untold area of the artist. The challenge in this number is exactly that of observing and meditating Matthew Barney. În toate aceste cazuri, relaţia dintre spaţiu şi
dependenţe de un nivel al misterului, provocant, tulburător, figurale la fel de semnificative ca şi investirea suprafeţei – când
interesul şi fascinaţia dedicate aşa-zisului „laborator de creaţie” al artistului on the condition of drawing as an independent form of expression. This number coagulates different forme, care îşi suprapun sau contrazic ambiguităţile, susţine un
şi până la urmă compensator al combinatoriei fantasticului. abstract polisate, nu pentru a obţine o strălucire reflectantă,
plastic. Desenul, schiţa, semnul sau chiar conceptul stau la baza procesului de approaches and visions on contemporary Romanian drawing. Through this, it creates an overview of vast material narativ, chiar dacă el este doar indicat, iar alteoori
Mereu provocată de angoase, perplexităţi, de aporii, conştiinţa ci doar pentru a sublinia artificialitatea obiectuală a figurii,
creaţie şi asftel fac parte din zona intimă, ocrotită, nedestăinuită a artistului. the phenomenon which transforms drawing from a forerunning gesture into a finished work of art. trama este densă de detalii sau arborescentă, satisfăcător de
umană, primitivă sau rafinat culturală, civilizată până la pierderea sau plasticitatea ei expresionistă acumulează suplimentări de
Provocarea pe care o propune această ediţie este tocmai aceea de a observa complicată, romanescă.
This edition of our newspaper will be issued during Bogdan Raţa’s exhibition Minimal Feelings. dimensiunii metafizice, găseşte în naraţia-reprezentarea-schema sens, pe/în acest suport complezent dar minimal al semnului
şi medita asupra condiţiei desenului, ca formă de expresie de sine stătătoare.
www.jeczagallery.com fantastică soluţia pentru interogări fără răspuns şi spaţiu pentru Drama, în cazul lui Bogdan Raţă, se dezinteresează de spaţiul antropomorf.
Acest număr adună, într-un mod bine închegat, viziuni şi abordări diferite reverii apocaliptice. Suprarealismul, fiu direct al explorărilor – exterior, acumulând tensiunile unor obscure istorii genetice,
ale desenului contemporan românesc şi, prin aceasta, creează o vedere de dar mai ales al mitologiei – psihanalitice, a reactualizat temele Referindu-se la scenografiile minimaliste sau poveriste ale lui
ale unor monstruoase sau doar simbolice mutaţii şi distorsiuni,
ansamblu asupra fenomenului plastic, ce transformă desenul, dintr-un gest obsedant scandaloase, ambigui şi neliniştitoare ale apartenenţelor Grotovski, Cantor, Barba, Marowitz, Giovanni Lista a folosit
la „scena” restrânsă, dar, desigur, suficientă, a spaţialităţii şi
premergător, într-o lucrare finită. hibride, ale monstruozităţii, ale irecognoscibilelor, informelor, termenul extrem de sugestiv de „scene implosée” („La
istoriei corporale. Iritant de similare/solidare cu manechinul,
Această ediţie apare în cadrul expoziţiei MINIMAL FEELINGS de Bogdan Raţa. entităţi „ce se mişcă în întuneric” şi maleficului „arşiţei dintru atât de bine fixat în recuzita şi semantica suprarealismului, Scène Moderne”, Ed. Carée, Paris, 1995). Semnele trunchiat
www.jeczagallery.com amiază”, suspendând doar claritatea semantică şi operaţionalitatea încă de la debutul curentului, de De Chirico, figurile sale sunt antropomorfe, suportând tropii vizuali ai unor retorici suprapuse
simbolismului formelor (viziunilor, apariţiilor) monstruoase. umanoide, în sensul de a exploata neprevăzutul şi capacitatea şi ambigui, sunt actorii unor astfel de dramatizări, şi susţinând
de perfecţionare sau rebutare, de adaptare la sens şi nonsens, prin muta lor elocvenţă, (din nou comparabilă cu mimii teatrului
Bogdan Raţă, artist aparţinând generaţiei lansate în primul deceniu atextual al anilor ‘60-‘70) ca Jean Louis Barrault.
a viului. Sculpturile şi, inevitabil, desenele
al secolului XXI, s-a fixat de la debut în arealul unui
de atelier, au operat asupra figurilor Desenele expuse la galeria Jecza, în mai 2010, au ca temă
suprarealism al cărui teren de interogări şi reverii
reci, pregnant glisând între citatul
Images from the exhibition Minimal Feelings by Bogdan Raţa

morbide, de improvizaţii, mutaţii este semnul tocmai dramaticile istorii condensate în exploatările simbolice
portretului sau corporalităţii ale creativităţii genetice, în epicizarea unui epic de ADN, ale
antropomorf – trupul/chipul uman,
vii şi cea artefacturată, au
Imagine din expoziţia Minimal Feelings de Bogan Raţa

prezent în situaţiile segmentărilor
primit organe suplimentare
convenţionale – cum este bustul,
(urechi de preferinţă), sau
– sau distorsiunilor, care,
simulacrul antropomorf
chiar citate, surprind prin
s-a redus la o sinecdotică
dramatica lor bizarerie.
unitate-continuitate de
Una dintre strategiile segmente: mână-picior, şi
alte situaţii similare. Exerciţii
care trimit, desigur, prin
rezidualului fragment uman. Spre deosebire de multe desene de
sculptor, aceste serii – care mai curând epuizează redundanţa
situaţionară a unui imaginar pentru care corpul uman este un
element semiologic, (un complex semiologic) cu nenumărate
resurse, tratează formele într-o manieră nuanţată de reliefare
a volumului, de picturalitate şi explicitare morfologică. Detaliile
având un rol atât de important în configurarea mesajului,
claritatea formală este inevitabilă, la fel cum este, pe de altă parte,
ambiguitatea materială şi spaţială.

Homo posterus
Andrei Jecza
Lucrările lui Bogdan Raţa descriu traseul unei căutări perpetue a individului ce a
trecut printr-un regim totalitarist, a cunoscut ruptura unei revoluţii sângeroase
şi trăieşte într-o continuă goană de adaptare. Stările omului contemporan, dirijat
de acceptarea unui set de compromisuri şi de confruntarea permanentă cu o
tradiţie, un tip de educaţie, o moştenire comunistă, într-un univers în contiună
modificare, remodelare şi reidentificare, adaptate universului capitalist, sunt
preocupările principale ale artistului.
Criza identităţii, particulară sfârşitului secolului XX şi începutului secolului XXI,
în viaţa şi în arta contemporană, presupun pentru artist căutarea unor forme
hibride, capabile să supravieţuiască acestei perioade de tranziţie. Raţa recurge,
astfel, la reinterpretarea teoriei darwiniste, creând un nou univers, marcat de
carnalitatea perfectă a sculpturii hiperrealiste şi de virtuozitatea sa creativă.
Imaginea care se naşte este aceea a unui aşa-zis « homo venturus / homo
posterus » (om al viitorului).
The work of Bogdan Rata describes the path of a perpetual search of the
individual who succesfully survived a totalitarian regime, who has seen a bloody
revolution and is living in a continuous quest for adaptation. The states of
contemporary man, led by the acceptance of a set of compromises and the
permanent confrontation with a tradition, a type of education, a communist
legacy in a universe that is constantly changing, remodeling and redefining itself,
adapted to the capitalist universe, are the artist’s main preoccupations.
The identity crisis, specific for the end of the twentieth century and the beginning
of the twenty first century, represents for the artist, the search of hybrid forms
that are capable to survive this period of transition. The artist resorts to the
reinterpretation of Charles Darwin’s theory of evolution, through which he
creates a new world, marked by the perfect “fleshiness” of the hyper realistic
sculpture and virtuosity of the artist’s imagination which projects the image of a
so called “Homo Venturus / Homo Posterus” (future man).

Coordonator de redacţie: Andrei Jecza

Design & prepress: Camil Mihăescu
Foto: Andrei Jecza
Traducere: Rita Tasi, Ştefan Cârpanu, Liviu Tănăsoaica
Corectură: Sorina Ianovici-Jecza
jecza gallery
Tipar: CoPrint Timișoara
Redacţia: Calea Martirilor 51/45
PARTENERI: SLAG Gallery New York, www.modernism.ro 300774 Timişoara, România
SPONSORI: River Deck Timişoara, Asociaţia Culturală Prietenii lui Ioona Rauschan Tel: 0722.666.445
Realizat de Jecza Gallery în cadrul expoziţiei Minimal Feelings de Bogdan Raţa. Tiraj 1500 exemplare. www.jeczagallery.com/1mpdeartacontemporana
2 3
– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– – buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,–

– buy art, be contemporary,–
THE IMPLOSIVE
I M A G E
Alexandra Titu
The constant interest in surrealism, its generating capacity which
is still powerful in the context of all the artistic genres, and its
prestige related to the social and a-social behaviour, as a way to
emphasize things in the community context, as a form eluding
trivial features, are due not only to the fascination for the game
with its own subconsciousness and, certainly, with the collective
one, not even to a certain tropism for one’s extravagance,
but especially to the profound need to approach the fantastic
through which the human imaginary context fills all the empty
spaces, the incompleteness of the everchanging map referring to
the knowledge about the world, this mysterious, challenging and
thrilling dependance, and finally the compensating combinations
of the fantastic characteristics. Always provoked by some anguish,
perplexities, and aporias, the human conscience, primitive
or elevated, cultural, civilized until it misses its metaphysical
dimension, finds the solution for the interrogations, which are not
provided with answers, and the space for apocalyptic reveries in
the fantastic narrative-scheme-representation.The surrealism, the
direct descendant of the explorations,but especially
of the psychanalytical mythology, has
reconsidered the obsessively scandalous,
ambiguous and upsetting themes of the
hybrid affiliations, of monstruosity and
the non‑recognizable and amorphous
entities which „are moving in the
darkness,” the maleficent of the
„scorching heat around noon,”
suspending only the
semantic clarity
and the
4 5
buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– – buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,–
functionality of the symbolism of the monstruous forms (visions,
apparitions).
Bogdan Raţă, an artist belonging to the generation launched
in the first decade of the XXIst century, attached, from the
very beginning, to the context of surrealism whose area of
interrogations and morbid reveries, improvisations and mutations
is the anthropomorphous sign - the human body/face, present
in the situations of convential segmentations – like the bust – or
distorsions which, although cited, surprise us by means of their
dramatic oddity.
One of the surrealistic strategies he mostly approaches to
attract a public, which stays far from the studio professionalism
and elitism, the closed game of the first modernism and the
Dadaist avantgardism, is his complex narrative which proves
more and more seducing and laborious when staging the topic of
dreams, with its temporal intersections and morphological and
spatial ambiguities. The narratives of Dali or Magritte, Siquieros,
Orozco, Delvaux, Miró, Arp, Tanguy, or, in the Romanian context,
Brauner, Gherasim Luca, Paula Ribariu, Păduraru, Mavrodin,
Câlţia, Ilfoveanu, Iancuţ or Bostan, approach the typologies of the
irrational, delirious, or the disquieting territories by means of
very different sources, from the reminiscence of the great mythic
structures and archetypal chores, to the personal obsession, the
historical revery, the unclear prestige of the magic and alchemy,
the S.F. and the political absurd.The fairy like grace of Marc Chagall
co-exist with the biological primitivism of Tanguy or the formal
ambiguities of Arp, with the manneristic figurative fabulation
of Dali, or the poetic pressure of Man Ray and the cold,
surgical and gorgeous baroque of Matthew Barney. In all
these cases, the relationship between space and forms,
which superpose or oppose to ambiguities, supports
a large narrative material, although it is only indicated,
and some other times the trauma is full of details or
arborescent, complicated enough and fictitious.
In the case of Bogdan Raţă, the drama does not emphasize
any interest in the external space, accumulating the pressure
of some obscure genetic history, of some monstruous or
only symbolic mutations and distorsions, it is oriented
to the limited yet sufficient „stage” of spatiality and
corporal history. Irritatingly alike/solidary with the
mannequin, so well fixed by De Chirico in the
surrealistic arsenal and semantics, from the
very beginning of the genre, his figures are
humanoid, they explore the unexpected,
the capacity of getting more professional,
adapting the living creature to meanings
buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,–
and nonsense. The sculptures, and inevitably the studio drawings,
have influenced the cold figures, sliding powerfully between the
quotation of the portrait, or the vivid or artefactured corporal
structure, they have received supplementary organs (preferrably
ears), or the anthropomorphous simulacra has been reduced
to a synecdotical unity-discontinuity of segments: hand-leg, and
other similar situations. Exercises which, through referential
bifurcations, certainly refer to the poetics of Vasile Gorduz, in
„Listening to the earth,” or ”Talking to a bird,” and, in a totally
different field of preoccupations, to the electronic montages of
Stelark or Orlane. Stylistically, these works of art express the
rhetorics of detachment, and any empathy with the character is
disaffected by the artefact aspect of the figure.
The epic pressure is accumulated especially in the connection
with the creator of the form, the magician-artist, alarming through
the intentional ambiguity related to the represented figure, while
the sculptor charges this residuum with details which overtake
and indicate undecipherable facts, which are more obscure than
mysterious. What is at stake is a package of significations which
refers both to the obsessive reveries of the artist regarding the
social condition – the solitude indicated by an arm wrapped in a
self-protective way, in a self-erotical way around a body missing
its head, and the inferior train, some multiplications evoking the
genetic tragedy of the failures – a terrifying topic approached
by the Chapmann group), or the political irony. Symbolical
excrescenses and multiplications, figural reductions which are as
significant as the investing of the surface – sometimes polished in
an abstract way, not to obtain a reflecting brightness, but only to
underline the figure’s objectified artificiality, or its expressionist
plasticity, accumulate some supplements of meaning, within this
amiable yet minimal context of the anthropomorphous sign.
When referring to the minimalist or pauverist stages of Grotovski,
Cantor,Barba, Marowitz, Giovanni Lista used the extremely
suggestive term „scene implosée” („La scene Moderne”, Ed. Carée,
Paris, 1995). The partially anthropomorphous signs, supporting
the visual trops of some superposed and ambiguous rhetorics,
are the actors of such dramatizations, supporting through their
mute eloquence (again comparable to the mimes of the a-textual
theatre of the 60s and 70s) like Jean Louis VBarrault.
The drawings exhibited at the Jecza Gallery in May 2010 are
focused exactly on the dramatic histories concentrated in
the symbolical explorations of the genetic creativity, in the
„epicization” of some ADN epics of the residual human fragment.
Unlike many sculptor drawings, these series – which rather
exhaust the redundant levels of an imaginary context in which the
human body is a semiologic element (a semiologic complex) with
a great deal of resources, approach the forms in a nuanced way
of volume oulines, pictoriality and morphological explanation and
clarification. As the details are so important in the configuration
of the message, the formal clarity is unavoidable, just like, on the
other hand, the material and spatial ambiguity.
 Dumitru Gorzo “The Core”
Cu noua sa serie de lucrări, Gorzo a născocit o
formulă nouă, ca mediu de expresie principal, din
lut şi clei pe pânză sau hârtie. Pentru el, modul
de folosire al hârtiei este extrem de important

ARTIST ADEVĂRAT – prin proprietăţile sale de vulnerabilitate sau

permeabilitate -,  ceea ce îngăduie suprafeţei să
Robert Şerban vibreze, literalmente, cu sensibilitate. Date fiind
Bogdan Raţa nu e doar un artist pentru care anatomia corpului calitățile acestor materiale, nu este o surpriză
omenesc pare că nu mai are secrete, ci un plăsmuitor de ipostaze faptul că artistul le-a folosit asemeni unui copil
anatomice şocante. El supune trupul unor metamorfoze bizare, care modelează lutul, şi că s-a folosit de peisajul
absurde, pe alocuri groteşti, dar spectaculoase din punct de vedere
românesc ca de o sursă de inspiraţie primară,
vizual.
accentuând mai departe directa sa legătură cu Sibila, tehnică mixtă/hîrtie, 46/65cm, Colecţia Slag Gallery
Raţa experimentează cu succes în acest areal de ceva timp,
spaţiul natal. Intensitatea pigmentului la care
sculpturile sale (în primul rând) impunându-l în topul tinerilor Spring street, acuarelă şi creion/hîrtie, 59/76 cm
artiştilor români. Desenele confirmă şi întăresc seriozitatea a ajuns amalgamând uleiul sau acuarela cu Colecţia Massimo Brunelli
demersului său. Asta şi pentru că abordarea sa nu e una tactilitatea lutului, creează pânzei sau hârtiei
caricaturală, nici banal-anamorfotică, ci reflectă un interes profund impresia de sculpturalitate.
asupra omenescului şi asupra schimbărilor ce au în loc în structura
lui homo sapiens sapiens.
Press Release, SLAG Gallery, 2009
Folosindu-se de carcasă – pe care o modelează, o „corectează”
ori o deformează ca un creator ce pare că şi-a pierdut răbdarea –,
Bogdan Raţa vorbeşte, în fond, despre schimbările esenţiale ce s-au
produs ori sunt pe cale de a se produce în/cu structura interioară “With this new body of work, Gorzo has concocted
a omului. Or, de când lumea, artiştii adevăraţi tocmai asta fac. a formula of clay and glue on paper and canvas

Lady Adam, tehnică mixtă/hîrtie- 148/59 cm, Colecţia Massimo Brunelli

as his focal medium. For him, the use of paper is
extremely important—its’ properties possess a
vulnerability, or permeability of sorts, that literally
allows the surface to vibrate with feeling. Given
the earthen qualities of these materials, it is no
surprise that the artist often drew with mud as
a child and found the Romanian landscape as
an early inspiration, further pointing to his works’
direct connection to his homeland. The intensity
of pigment attained through oil or watercolor
coupled with the tactility of clay, coalesce in a
way that could be seen as bringing sculpture to
canvas or paper.”

Press Release, SLAG Gallery, 2009

Fără titlu, tehnică mixtă/hîrtie, 125/110 cm, Colecţia Massimo Brunelli

Dlâdfsdic, tehnică mixtă pe hîrtie, 65/46 cm, Colecţia Messmer
Desenele de la pagina 2-6 şi coperta I-IV fac parte din expoziţia
Minimal Feelings - Bogdan Raţa

6 7
– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– – buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,–

Vârsta de aur, 2010, cărbune pe hârtie, 213x150 cm, Slag Gallery
Golden Age, 2010, charcoal on paper, 213 x 150 cm, Courtesy of Slag Gallery
Conspiraţia, 2010, cărbune pe hârtie, 94 x 150 cm, Colecţia Christina Valenta
Conspiracy, 2010, charcoal on paper, 94 x 150 cm, Courtesy of Christina Valenta Collection
A socialist „dolce vita”
Cosmin Năsui
Mircea Suciu has returned this year to large dimension
drawings. Compositions such as „We Are The People” or
„Conspiracy” are actually pictorial transpositions which
are deprived of colour.
The “La dolce vita” atmosphere of the classical black and
white is infused with socialist essences, which sometimes
appear more pronounced, as in the “Golden Age” piece.
The compositions are put together of characters acting
through repetitive gestures while standing in queue.
– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,–
O „dolce vita” socialistă
Cosmin Năsui
Mircea Suciu s-a întors anul acesta la desen pe dimensiuni
mari. Compoziţii precum „We Are The people” ori
„Conspiracy” sunt, de fapt, transpuneri picturale din care
lipseşte însă culoarea.
Atmosfera „La dolce vita” a clasicului alb-negru este
infuzată cu esenţe socialiste uneori mai pronunțate, ca și
în lucrarea „Golden Age”. Compoziţiile sunt alcătuite din
personaje care acţioneză prin gesturi repetitive stând în
rând, sau la coadă.
Noi suntem Poporul, 2010, cărbune pe hârtie, 150 x 190 cm, Colecţia Christina Valenta
We Are The People, 2010, charcoal on paper, 150 x 190 cm, Courtesy of Christina Valenta Collection
Totul este prezent, 2010, cărbune pe hârtie, 213 x 150, cm
It’s All Here, 2010, charcoal on paper, 213 x 150 cm,
Courtesy of Christina Valenta Collection
Colecţia Christina Valenta
The collective character from all the compositions is
founded in portraits of worries that are not serene, but
tense in the shrouding darkness. Each breath is heavy and
solid as pitch blackness. In “It’s All Here” the character is
placed in Suciu’s preferred context, that in which everyone
keeps hidden away a few skeletons in their memory locker,
or at least the “constant feeling of guilt”. Death looms
around life’s corner, framed in the black screen of the
paper in Suciu’s drawings.
Sunt Născut din sute
de juxtapuneri
Personajul colectiv din toate compozițiile este compus din
portrete încărcate de griji, ce nu sunt senine, ci tensionate
Cosmin Moldovan
în întunericul care le ascunde. Aerul respirat este greu şi
solid ca şi bezna. Iar în „It’s All Here,” personajul este
plasat în contextul preferat al lui Suciu: acela în care
fiecare ascunde în dulapul amintirilor,câteva schelete,
dacă nu măcar “sentimental constant al vinovăției”. În
desenele lui Suciu moartea pândeşte după colţul vieţii
cuprinse în ecranul întunecat al hârtiei.
În acest fel acumulez sute de date, idei, valori,
pe care le stochez şi le interpretez mai apoi;
unele vin în mine într-un mod logic cu trimitere
spre o cunoaştere, iar altele vin brusc, oferind
într-un mod brutal rezolvarea finală, concluzia
irevocabilă. Astfel linia decupează spaţiul, îi
conferă o adâncime, în care planurile se succed
în straturi de apăsare, organizate persuasiv, dar
cu mici protuberanţe. Ai putea observa unele
straturi. În stratul predominant ca ocupare
în spaţiu, domină planimetria, orizontalele şi
verticalele conferă desenului aspectul unei hărţi,
prin decupajele organizate riguros. Acest strat
este suportul, locul de desfăşurare al întregii
poveşti, suprafaţa pe care al doilea plan îşi face
apariţia prin intermediul scrijeliturilor. Scrijelituri
săpate uneori haotic, alteori organizate pe
orizontală, definesc, prin desenul lor, delimitarea
protuberanţelor lăsate de partea în care se
termină ceva; ele urmând, în unele cazuri, una sau
mai multe mişcări inelare. La extremităţi, la limita
acestor scrijelituri cu o mişcare inelară, se află o
pată de culoare. Culoarea apare ca un reflex al
apropierii tale de ceva. Un alt reflex provine şi
de la un alt strat, o umbră cred, e umbra trecerii
mele şi a tale. Eu mi-am lăsat amprenta asupra
acestei bucăţi de hârtie, am devenit un strat pe
această bucata de hartie. Acum când o priveşti
faci parte din ea. Iubeşte-o !
I’m Born from hundreds of juxtapositions
Cosmin Moldovan
This way, I accumulate hundreds of data bits, ideas, values
that I store and interpret afterwards. Some come inside
of me in a logical way, with a footnote to knowledge while
others come abruptly, offering in a brutal way the final solu-
tion, the irrevocable conclusion. Therefore, the line cuts up
the space, giving it depth, but with small protuberances.You
could see a few of the layers. In the predominant layer that
occupies the most in space, planimetry dominates; verti-
cals and horizontals give the drawing the aspect of a map
because of all the rigorously organized cut-outs. This layer
is the support layer, the place in which the entire story
unfolds, the surface on which the second plane appears
through the scratches. Scratches, sometimes dug chaoti-
cally, other times organized horizontally, define by their
drawing the delimitation of the protuberances left by the
part in which something ends; the scratches follow in some
cases annular movements. At the extremities, just near the
limit of these scratches that perform a circular movement,
a dash of color can be found. Color appears in the same
way as the reflex of your nearness of something. Another
reflex comes from another layer, a shadow, I think… It is
the shadow of my passing, and that of yours. I have left my
print on this piece of paper; I’ve become a layer on this
sheet of paper. Now, when you look at it, you are part of
it. Love it!
8 9
– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,–
LESS CHALK, MORE CONTENT
DA N P E R J OV S C H I
interviu realizat de Andrei Jecza
- În primul rând aş vrea să te întreb care e importanţa pentru
tine, ca artist, a apartenenţei tale naţionale.
- E o întrebare destul de complicată, pentru că, într-un fel, da,
e nevoie să ştii cine eşti, ca să poţi articula un discurs, nu?,
de unde îl articulezi. În acelaşi timp cred că este şi o mare
capcană, de multe ori, pentru că artistul de artă contemporană
e mult mai internaţional decât naţional. Noi avem un limbaj
care penetrează traduceri, folosim un cod care e universal,
teoretic, şi atunci poţi să reprezinţi nu neapărat ţara de unde
vii, ci poţi să reprezinţi un curent de gândire, care nu ţine de
etnicitate. Pe de altă parte, tensiunea asta identitară – cine
eşti tu, european, român, ardelean, bucureştean, sibian, poate
provoca ceva interesant, ştii, tensiunile astea pot să nască
proiecte.
- Pe mine m-a incitat ideea asta, pentru că, atunci când am
fost la un curs în Anglia, am auzit expresia Dan Perjovschi,
„artist român” şi atunci mi-am pus întrebarea cât de român e
Dan Perjovschi, cât de românească e arta lui.
- Să-ţi dau următorul exemplu. Când m-am dus prima dată
în Statele Unite, am văzut această diferenţă: când mergi
de aicea, din România, la Viena, eşti est-european, dar când
am mers în America, eram european. Pentru ei, Viena sau
Bucureşti tot aia e. Şi să-ţi mai spun ceva identitar - şi asta am
folosit-o foarte des, e ca o „poantă” acuma. Eu am fost într-o
expoziţie în 1995 care se chema „Artişti din Europa Centrală
şi de Est”, în Chicago, Museum for Contemporary Art. Apoi,
în 1999, deci 4 ani mai târziu, am fost într-o expoziţie „The
Art after the Wall” – „Arta celor din Estul Europei”, apoi în
2003, „Arta artiştilor din Sud-Estul Europei”, cu toate că eu
nu m-am mutat din Bucureşti. Eu am fost degradat geografic,
în permanenţă, pentru că altcineva îmi făcea categoria pe care
eu, cică, o reprezentam. Şi atunci am zis: măi, eu nu reprezint
fazele astea. Eu îmi văd de treaba mea. Discursul meu, dacă
tu vrei, îl poţi aduce aproape de Saul Steinberg, care era un
evreu de origine română care a trăit la New York. Dacă vrei,
poţi să mă pui în categoria aia; dacă tu vrei altfel, mă poţi
pune în altceva, la Matty, sau ăştia care făceau caricaturi...
Mihai Stănescu, habar n-am... E foarte dificilă identitarea
asta. Eu n-o refuz; sunt un artist român, dar în acelaşi timp
– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,–
nu sunt chiar când vrea toată lumea. Am fost întrebat cu
reprezentarea naţională. Eu nu pot să reprezint naţiunea, că
n-am cum, că poate te reprezint pe tine şi pe tine, dar pe
restul nu vreau să-i reprezint (râde).
-Atunci rămâne întrebarea despre contextul din care te
inspiri.
- Îţi dai seama că sunt foarte multe lucruri pe care eu le judec
internaţional, din prisma pe care eu o am de la Bucureşti
sau din Sibiu şi din experienţa pe care o am aici. În acelaşi
timp, însă, sunt curios nu numai de întâmplările de pe strada
mea, ci şi din Times Square. Şi de deciziile lui Obama, şi de
ale lui Ciuhandu. Eu am fost formatat cumva să văd asta cu
local-internaţional, politic-social-cultural ca un săptămânal de
ăsta politic. Când ţi s-a spus de „artistul român” Perjovschi...
Ştii, câteodată lumea e foarte leneşă şi a epuizat o ţară cu
un nume, ceea ce e o prostie, că nu e aşa. „Noul val de film
românesc”, de fapt, nu e un nou val – te duci şi îi întrebi pe
ăia, ei nu au avut un manifest comun, dar e foarte simplu să
zici. Sau „noua şcoală de pictură”. Die Neue Leipzige Schule.
Păi, stai un pic că şi Leipzige Schule e o problemă... Definiţiile
astea sunt mai complexe. Da, eu sunt un artist român, sau din
România, cum vrei...
- Oricum, discursul tău e global, nu local neapărat.
- Ca artist eu ar trebui să găsesc acest interval, ceva care
să mă reprezinte în aşa-zisul exoticism român – ieftin,
mobil, inteligent, dar în acelaşi timp limba asta să fie bună
internaţional, în locurile unde alţii sunt şi ei inteligenţi... Să
aibă o particularitate, pentru că, altfel, dacă tu vii cu aceeaşi
tehnică de aici din România, păi, de ce aş cădea pe spate
la pozele tale dacă sunt 40.000 de fotografi nu ştiu unde...
E foarte dificil. Se întâmplă şi în fenomenul ăla de piraţi:
artistul român care stă la Paris vine în România, recoltează
un subiect exotic şi-l expune la Paris. Într-un fel zici du-te,
măi, învârtindu-te, pe de altă parte zici, măi, el poate media
un subiect pe care tu nu ştii să-l comunici. El poate, pentru
că trăieşte acolo, ştie limba, deci face un serviciu. Eu am ales
să stau în România, nu neapărat să am o privire românească
asupra lucrurilor, dar, oarecum, cracii mai pe pământ. Ştii ce
se întâmplă? Eşti în sistemul occidental, care e foarte dur,
te striveşte. Trebuie să joci după cum zic ei şi atunci cel mai
simplu e să ieşi, din când în când din jocul ăla. De asta stau
în România. Ies din joc, am dispărut şi nu mă mai ... nimeni
la cap.
- Ce importanţă are desenul pentru tine, în evoluţia şi în
realizarea unui concept. Arta ta e şi desen şi concept, în
acelaşi timp, dar ce înseamnă desenul - pregătirea, schiţa.
- Da, pentru mine asta e. Eu cred că am restaurat desenul.
Toată lumea zice că e o schiţă, un desen care duce undeva, la
ceva mai înalt. Eu zic nu, asta este, asta este „lucrarea”. Nu e
o schiţă, asta-i lucrarea. Ce fac eu în carneţel, care e notaţia
conceptuală a unui desen, aia este. Eu nu îl mai transform în
ceva mult mai..., aia e, pur şi simplu. Doar că în carnet o fac
cu rotringul atârnat de gât şi pe perete o fac cu markerul. Eu
l-am făcut aşa, foarte performativ, desenul. Dar nu neapărat
pentru faptul că eu îl desenez în faţa unor spectatori, ci
pentru că el conţine putere şi viteză de reacţie. Şi cred că
prin felul în care am folosit desenul până acum - pe pereţi,
performanţe, long term, cum am zis -, am expandat un pic
noţiunea asta de desen şi locul pe care-l ocupă, pentru că era
mai minor. Acuma e din nou în vogă. Pentru că orice fel de
desen, oricum vrei să îl iei, e mult mai liber ca expresie.Toate
tehnicile mai tradiţionale au nişte reguli. Trebuie să urmezi
ceva firesc, nişte etape. Or desenul..., tu poţi să încalci toate
etapele în desen, poţi să nu respecţi nimic şi atunci îţi creează
o foarte mare libertate şi eu asta am vrut. Mai sunt şi leneş. Şi
atuncea la desen nu gândeşti: Eu nu mai gândesc, eu mă arunc
pe un zid din stânga, pe urmă în dreapta, pe urmă în sus, în
jos, şi după vreo trei zile mă gândesc cum pot echilibra ce-
am făcut, dar până atuncea nu am nicio problemă... Deci nu
sunt stresat de compoziţii, de nenorociri, de nu ştiu ce. Gen
extrem de liber. Pentru asta. Pentru că sunt în viteză, sunt în
mişcare, sunt concentrat pentru alte lucruri şi nu am timp,
sau nu am putere să iau asta pe umerii mei, compoziţie...
Nu mă mai interesează.
- În această idee, ce importanţă are timpul, coloana
temporală. Am auzit un interviu al tău cu Cosmin Năsui
când spuneai că nu te mai interesează ce se întâmplă după
ce nu mai eşti tu.
- Păi, pe tine te interesează ce se întâmplă după ce nu mai
eşti tu ? Eu nu pot să-mi imaginez cum e când nu mai sunt
eu.
- Nu ziceam în sensul ăsta. Eu spuneam în sensul de timp
de creaţie. Tu faci o performanţă într-un anumit timp, un
long term, sau lucrezi singur şi după aceea arăţi publicului
şi respectiv condiţionezi la un moment dat să fie şters, să
nu mai existe.
- Nu toate. Cum am mai spus, o mare parte din spectacolul
ăsta pe care-l fac se duce, dar ideile din care spectacolul
provine rămân. Restul e şters. Închipuie-ţi aşa: Tate Modern
sau MOMA au un zid mare cu desene şi pe urnă în colecţie
le rămâne un notebook (râde). O şchioapă. Deci asta
au reuşit să ia de la mine, o şchioapă, dar, de fapt, care e
sămânţa de unde a ieşit spectacolul. Cu alte cuvinte, ideea
rămâne; felul în care ideea a fost distribuită e şters, sau
rămâne doar ca documentaţie sau ca film sau ca You Tube.
Dacă pictam pe nişte panouri, eu mor şi vine nea Caisă şi
mi le aranjează altfel, că are el chef curatorial. Eu n-am chef
să deleg această putere altuia. Eu am decis total cum se
face, curatorul nu are nimic; eu nu îi spun curatorului vezi, că
în stânga pun politic, în dreapta pun social. Ăla habar nu are
ce o să desenez eu şi eu habar nu am ce o să desenez... E
aşa, un fel de pariu, şi la sfârşit iasă ceva şi toată lumea are o
revelaţie, pentru că n-a fost un plan. Şi asta rămâne aşa, intact,
nu se mai repetă încă o dată. Am zis că facem un proiect cu
cineva: o să desenez pe perete, pe urmă se poate da un lac,
pe urmă se pictează peste şi după zece ani poţi să vii să tai,
să „scocioreşti”... Adică te poţi juca şi cu asta în timp, să zic.
Ştii ce se întâmplă în timp la mine: îmi trebuie o perioadă, ca
să articulez istorii pe perete, îmi trebuie să trăiesc istoriile.
Acuma, din cauza pieţei, am ajuns să fac un proiect într-o
săptămână. Cred că minimum ar trebui cel puţin două şi cel
mai bine ar fi o lună, dar nu mai am luna asta s-o petrec, aşa
că le-am scurtat foarte tare. Le-am condensat. Şi oarecum nu
calitativ se schimbă, dar devine.., nici nu ştiu cum să-i spun ca
să nu sune foarte prost, devine un reflex, să spunem. În clipa
de faţă, proiectele mele nu mai sunt atât de particularizate,
parcă-i unul şi acelaşi, lungit, care are diverse apariţii: pe zid
aicea, pe geam acolo... Dar, de fapt, e cam acelaşi proiect.
10
- Te citezi, în diferite locuri?
- Din când în când mai schimb şi mai încerc alte lucruri; unele
şi îl refuz de-acuma. Ca la presă. Ai văzut cum a venit: „Nu
puteţi desena ceva?” Zic: „nu” (râde). Pe de altă parte, am
acceptat în numeroase cazuri, pentru că înţeleg fascinaţia
Poţi să faci o imagine abstractă, dar să fie cu putere, ştii?
Conceptual, alegi numai - cum am făcut eu -, alb şi negru.
Eu nu am culoare. Eu nu lucrez cu culoare. Şi vine unul:
iasă, unele ..mai discutăm. Mai testez şi asta cu trimis pe unor oameni care vin la muzeu şi văd o artă moartă, să vadă dom’le, de ce nu.. . acuma le coloraţi, nu?, zice. (Râde). Nu.
poştă, faxuri. Încerc să am un fel de altă desfăşurare şi altfel apoi pe unul care o face sub ochii lor. E ca o magie, ştii. Şi Dar e o decizie conceptuală, pentru că culoare ar distruge,
de altă sociologie a desenului meu. De asta în ziare, ca ăsta atuncea, oarecum, prin asta, pot face un serviciu întregii arte, nu, nu ar distruge, ar nuanţa prea tare sensul. Cred că arta
al tău, nu e ca expoziţia; îl iei cu tine, îl duci în geantă, pleci. E că lumea vede alchimia asta care se petrece. Şi e spectaculos contemporană e ceva care conţine actualitate, problemele
altfel. Proiectul de la MOMA a fost însoţit de-un ziar. A fost şi probabil că pentru oameni, pentru mulţi oameni e ceva de-acum şi probleme reale, sociale, politice, estetice, poate,
la baza peretelui un teanc de ziare. 70.000 de exemplare s-au interesant să participe la povestea asta, s-o vadă. Dar am dar de-acum. Cum am văzut asta, vezi că m-am luat de la
epuizat într-o lună. Au mai tras 70.000 de exemplare şi toţi rezerve. Am fost la Gainesville în Florida şi era muzeul şi în Jecza: problema de la biserică. M-a impresionat foarte mult.
s-au cărat cu ele acasă. Şi acuma e foarte interesant că se duc, faţa muzeului un mare afiş „între orele cutare şi cutare, Dan Pentru că am ideea asta cu Catedrala Neamului, care ne-
fac poze oamenii şi pun pe blog şi blogul are alţi vizitatori şi Perjovschi desenează” (râde). Parcă eram caffeteria, deschisă aruncă cu două secole în urmă, şi văd o biserică din anii 70,
proiectul tău se răspândeşte ca apa. Foarte interesant. Până
de la ora cutare la cutare. Şi pe urmă eu m-am dus cu marker care-i foarte modernistă, aşa, foarte contemporană. Asta-i
acuma criticul de artă şi artistul controlau proiectul şi cum se
şi am scris randomly, adică „din când în când”. Şi ei au crezut artă contemporană, chiar dacă e artă religioasă cu care
vorbea „despre”; acuma, nu, că totul se împrăştie.
că cineva a făcut asta şi au schimbat afişul şi a doua zi, iară, eu nu am treabă, sunt înafară... Deci, aş vrea în concept,
randomly, că nu tot timpul. în imagine, în formă, în înţeles, problemele de-acum. Eu
- Şi acum vreau să te întreb ce înţelegi prin „less chalk, more
content” cred că artistul – şi mai ales în ţări ca a noastră – are un
- Şi eu ca artist sunt critic, sunt pe o bandă critică. „Critic” - Şi acuma de încheiere, ce înseamnă pentru tine contemporan, mare rol. Un mare rol, pentru că ceilalţi nu au timp să se
nu înseamnă că înjur. Critic înseamnă că mă uit cu atenţie, că artă contemporană ? gândească la libertate, la expresie. Ăia se gândesc la bani. Şi
încerc să înţeleg ceea ce se întâmplă şi am opinie despre asta. - Pentru americani, definiţia e simplă: tot ce se face azi. Pentru tu, tu îţi dedici viaţa la asta, deci eşti un personaj extrem de
Oarecum ideologia mea este de centru, stânga. Eu nu sunt mine e mai restrictivă, am o definiţie mai angajată a artistului. important într-o societate.
fascinat de neoliberalism, nici de un capitalism dus la extrem. Pentru mine e foarte greu de înţeles cum cineva acuma poate
Eu cred încă în statul social şi în rolul statului în cultură etc etc. picta un peisaj, care să nu facă parte dintr-o realitate..., adică - Mulţumesc.
Dar am constatat foarte mult în lumea asta că foarte multe s-o facă dintr-o pură plăcere estetică şi să nu comunice,
din proiectele critice şi de stânga necesită bugete enorme prin el, altceva despre lumea în care trăieşte. Eu sunt pentru
(Jeff Coons două milioane de dolari, nea Caisă din China, nici lucrările care au un angajament, s-o spunem, dar nu evident,
nu ştiu să-i pronunş numele costă cinci sute de mii de dolari că nu tot ceea ce e lucrare politică e şi bun, nu în sensul ăsta. (Partea a doua a interviului va fi publicată în numărul viitor al
lucrarea ş.a.m.d.) şi, în ultima vreme, am ajuns la nişte chestii revistei)
absurde, cu foarte mulţi bani.
şi eu atuncea, ca să balansez povestea asta, sau, în fine, să mă
distanţez, am zis că poate trebuie mai multă gândire şi mai
puţin mijloc de genul ăsta. De asta „mai puţină cretă şi mai
mult conţinut”. (Râde). E polemic.
-Ziceai de pereţi. Acuma, la o licitaţie, au tăiat ăştia ziduri
întregi cu Bansky, ca să le vândă la Sothebys.
- Şi asta e ceva interesant, că, vezi,eu am apărut pe piaţă, ca
artist, înainte de a fi Bansky. Între timp, am primit următoarele
critici. Şi sunt îndreptăţite. „Tu eşti critic la sistem, dar cum
poţi fi tu critic la sistem, dacă tu expui în MOMA, în Tate,
deci eşti în mijlocul mijlocului”. După mine, nu e unde eşti, ci
ce spui. Şi Bansky e interesant. În acelaşi timp, faptul că are
nişte cataloage groase cât palma, care sunt foarte scumpe, şi
e peste tot, alterează. Ei, sunt nişte întrebări... Faptul că ăştia
le vând e penibil. Pe de altă parte, să-ţi mai spun ceva. Asta am
scris-o pe când se pregătea legea să se interzică graffiti. Există
un graffitist în Geneva, un tip care a început graffiti prin anii
70 sau 60 şi ceva şi făcea nişte forme decorative pe pereţi.
Acuma, pentru că e considerat parte din istoria oraşului, le
curăţă şi pun o sticlă deasupra. E monument în oraşul ăla... E
complicat şi cu „rebeliunea”, că rebeliunea ajunge înăuntru.
Afişele lui Guerrilla Girls, care criticau MOMA, sunt înrămate
şi sunt în colecţia MOMA (râde). Deci, încerc să mă joc cu
asta, sau, în fine, să răspund la lucrurile astea. Sunt importante,
să ştii, că tu acţionezi într-un context şi el se schimbă. Sistemul
e un sistem inteligent, oamenii nu sunt tâmpiţi în meseria asta
a noastră, îşi pun probleme, sunt la fel de inteligenţi ca şi mine,
ca şi tine, şi caută să îşi impună punctul de vedere.Tu, ca artist,
poţi să rezişti sau să te laşi dus. Mie mi s-a părut aşa, amuzant
şi ironic, să poţi lupta cu un sistem de piaţă, care vede arta
numai în bani şi cultura numai în industrii culturale, cu cretă.
- Ai avut multe proiecte de performanţă, dar nu e neapărat
ceea ce îţi place cel mai mult.
- Nu, nu-mi place neapărat să desenez cu public. Publicul e
canibal, publicul te mănâncă, tu eşti un..., nu ştiu, tu eşti o
îngheţată, te mănâncă. El e acolo, tu trebuie să... (pauză). E
foarte dificil. Eu fac un desen la care ar trebui să ai imediat
o reacţie şi dacă ăla din spate nu are o reacţie, e foarte greu
să duc asta în umeri, să-l văd pe ăla că nu înţelege, parcă mă
loveşte, şi de asta vreau să evit asta, că nu mai rezist psihic la
faze de astea, că ăla nu înţelege. Şi atunci mă simt tentat să
explic mai mult în desen şi nu vreau să-l fac atât de explicit şi
atunci evit acest tip de spectacol. Dacă pot. Dacă nu, sunt pe
stradă, în faţa oamenilor, asta e.
- Desenul e pentru orice atelier de artist un act de intimitate.
Tu ai transformat asta în performanţă.
- Pe mine m-a deranjat când a devenit aşa, dar lumea e foarte
leneşă. Toată lumea vrea spectacolul ăsta. „Perjovschi vine şi
desenează live”. A ajuns aproape o condiţie a desenului meu Imagini din expoziţia colectivă Romanian Cultural Resolution, Werkshau Spinnerei, Leipzig, Germania 2010
11
– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,–
DAN PERJOVSCHI – DESENUL CA TEST AL UNEI
REZISTENŢE INTERIOARE
Ileana Pintilie
Evoluţia artistică a lui Dan Perjovschi este poate una dintre cele mai intere-
sante şi mai simptomatice în contextul artei româneşti contemporane. Îm-
brăcată azi în aura unui succes de talie internaţională, în creştere constantă,
această evoluţie marchează, ca un fir călăuzitor, condiţia artistului estic şi în
special a artistului român, plecat într-o lungă călătorie în jurul globului, cu un
creion şi mâinile în buzunare.
Anii de formare academică şi debutul expoziţional, la începutul lui 1980, în
România comunistă, apăsată de dictatură şi de maniheismul dintre arta ofi-
cială şi slabele reţele artistice alternative, l-au introdus în mod brutal într-o
realitate culturală scindată, apăsată de izolare, de spectrul eşecului şi al pro-
vincialismului. În această perioadă Dan Perjovschi îşi alegea limbajul artistic al
desenului, comunicând direct cu privitorul, unul mai degrabă virtual. Pentru
Dan, desenul a fost o modalitate de existenţă şi de supravieţuire în timpul
comunismului, de sustragere din faţa unei arte convenţionale şi de comen-
tariu la o realitate crudă (Singur şi gri, 1989). Amprenta acestor stări existen-
ţiale apăsătoare, frustrante s-a păstrat într-o serie întreagă de lucrări, create
în acei ani şi expuse imediat din 1990, de exemplu Antropoteca, o instalaţie
cuprinzând sute de desene ce exprimă angoasă şi exasperare, prezentate
publicului suprapuse în mănunchiuri, apropiate tematic, ca într-un carnet de
schiţe.
Căderea dictaturii şi a comunismului au creat premisele unor schimbări be-
nefice în cultura română şi au condus la politizarea atitudinii sale, în noul
context post-comunist. Colaborarea cu revista 22 din Bucureşti - desenele
lui devenind ilustraţii-comentarii politice la articole de analiză ale situaţiei
internaţionale şi locale -, l-au condus spre o simplificare a limbajului artistic
şi o radicalizare a atitudinii sale faţă de context.
În aceeaşi perioadă, la începutul anilor 1990, bucuria de a câştiga spaţiul pu-
blic l-a condus pe artist la unele acţiuni în faţa privitorilor, de regulă alcătuite
din acţiunea de a desena, prefigurând ceea ce mai târziu se va generaliza ca
un concept artistic şi ca o metodă de lucru. În acţiunea sa Stare fără titlu,
realizată la expoziţia cu acelaşi nume de la Timişoara, din 1991, claustrarea
pentru trei zile şi trei nopţi în oficiul portarului Muzeului de Artă, acţiune
soldată cu „împachetarea” acelui spaţiu cu hârtie şi desenarea lui de la alb
înspre negru, a devenit un model al practicii lui artistice curente. Modalitatea
sa de a se exprima public prin performance a atins punctul culminant cu Ro-
mânia; în această acţiune din 1993, artistul s-a lăsat tatuat pe umăr cu numele
ţării pentru a marca trauma apartenenţei la un spaţiu frământat, „nelimpezit”
politic şi nici social.
Deschiderea treptată spre colaborări internaţionale, apoi spre proiecte de
anvergură a contribuit la evoluţia sa creatoare spre o şi mai mare vizibilitate
publică. Asumându-şi rolul de „comentator” al societăţii locale şi, ulterior,
globalizate, Perjovschi a devenit un mediator între culturi, căutând diversita-
tea, dar împăcând adversităţile dintre diferitele comunităţi.
Începând cu anul 2000, Dan a fost invitat din ce în ce mai des să participe la
astfel de proiecte in situ, iar in 2003 proiectul său de la Kokerei Zollverein din
Essen, avându-l curator pe Marius Babias, a marcat începutul unei noi etape,
mai înclinate spre observaţii globale, în care a lucrat prima dată cu cretă albă
pe pereţii înnegriţi al unui fost depozit de cocs. Astfel, Antropograme (New
York, 1996), rEST (Pavilionul României, Bienala de la Veneţia, 1999), The Room
Drawing, Tate Modern (Londra, 2006), What Happend To Us?, MOMA (New
York, 2007), participarea sa ca artist invitat în expoziţia principală a Bienalei
de la Veneţia, din 2007, unde a desenat culoarul alb pentru intrarea în Arse-
nale şi culoarul negru în Pavilionul Italiei, sunt numai câteva din etapele care
au condus la elaborarea şi perfecţionarea acestei practici artistice, devenită
renumită internaţional.
Observator atent al situaţiei sociale de pe glob, cu ecouri politice, recep-
tiv-critic faţă de transformările la care este supus omul contemporan, Dan
Perjovschi se dedică tot mai explicit contradicţiilor, asperităţilor dintre dife-
rite comunităţi sau grupuri sociale, aducând, la fiecare intervenţie in situ un
comentariu nou, adecvat realităţii locului, considerată de el time specific.
Conceptul acţiunilor sale de a desena, în primii ani după 1990, a fost stabilit
atunci când a început să lucreze pe diverse suprafeţe neconvenţionale - zi-
duri, pavimente, în spaţii interioare, invitând publicul să-i şteargă desenele,
cum s-a întâmplat la expoziţia personală Anthroprogramming, deschisă la fina-
lul unei rezidenţe, acordate de Franklin Furnace din New York. Expoziţia a
fost de fapt un proiect deschis, interactiv, în care artistul a desenat pe zidurile
spaţiului galeriei mici figuri caricaturale, cuprinse fiecare într-o casetă. Aceste
personaje aminteau de desenele sale anterioare pe hârtie, doar că acum erau
transpuse pe zid, într-o acţiune cu caracter efemer.
– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,–
El a provocat dispariţia desenelor invitând publicul să-i şteargă lucrările cu
radiere lăsate la îndemână, obţinând un efect de „bruiaj”, de neclaritate şi de
tranzitoriu, care va defini, în bună măsură, de atunci începând, conceptul său
artistic. Ulterior, în repetate rânduri, Perjovschi a realizat acţiuni interactive
cu publicul, care fie călca peste desenele de pe paviment, fie se freca, din
neatenţie, de desenele sale făcute pe ziduri cu creta, creionul, marcherul
şi alte „unelte” asemănătoare, indicând o tehnică de lucru voit derizorie şi
poveristică.
Ideea de acţiune, cu prezenţa artistului în prim-planul operei, ca şi aceea
de temporar, spontan şi efemer, caracterizează modul său de a lucra şi de a
concepe arta. Pentru el, artistul este cel care domină creaţia prin conceptul
atotstăpânitor, nu se lasă fixat în „clişee” definitive şi mai ales se sustrage
reţelelor clasice instituţionale (muzee şi colecţii) sau celor de piaţă (galerii,
vânzări, licitaţii etc.). În puţine cazuri el a acceptat să rămână „fixat” definitiv
într-un spaţiu, aşa cum s-a întâmplat la Biblioteca Tehnică din Praga, unde a
desenat, în holul central, parapetul cursivelor. În cadrul conceptului său de
efemer, carnetul de schiţe rămâne principala operă de artă palpabilă, concen-
trând ideile sale artistice, modul de a lucra şi de a se adapta contextului local
şi internaţional.
Chiar dacă desenele lui Dan Perjovschi au evoluat, s-au rafinat şi adaptat
spaţiilor publice cele mai diverse, totuşi pentru el desenul a rămas „un limbaj
şi o tactică”, modalitatea sa predilectă şi originală de a se manifesta, dar şi o
formă de răspuns inteligent la lumea înconjurătoare.
12
DAN PERJOVSCHI – THE DRAWING AS A TEST OF SOME
INNER RESISTANCE
Ileana Pintilie
The artistic evolution of Dan Perjovschi is, perhaps, one of the most interesting and king on the drawings spread on the pavement, or was carelessly rubbing against the
symptomatic ones in the context of the Romanian contemporary art. Considered drawings made on the walls with pieces of chalk, pencils, markers and other similar
today from the perspective of the international, increasing success, this evolution mar- „tools,” indicating a derisory and pauveristic work technique.
ks, as a guiding principle, the condition of the eastern, and especially Romanian artist,
The idea of action, with the artist in the forefront of the work of art, like the idea of
who had started his long travel around the world, with a pencil and his hands in his
temporary, spontaneous and ephemeral, characterize his manner of work and the way
pockets.
he conceives art. For him, the artist is the one who dominates the creation through
His academic training and first exhibitions at the beginning of the 80s, in the commu- the all-embracing concept, he cannot be limited to some final cliches, and he with-
nist Romania, which had been oppressed by dictatorship and the Manicheism between draws from the classical institutional networks (museums and collections) or those
the official art and the loose alternative artistic networks, introduced him, in a brutal related to the market (galleries, sales, auctions etc.). In few cases he had accepted to
way, into a divided cultural reality, profoundly influenced by isolation and the spectre remain in the context of a space forever, like in the case of the Technical Library in
of failure and provincialism. During this period of time, Dan Perjovschi used to choose Prague, where he drew the parapet of the cursives in the central hall. Regarding his
the artistic language of his drawings by directly communicating with the viewer, which concept related to ephemeral values, his notebook of sketches is still his main palpable
was a rather virtual one. For Dan, the drawing was a modality to exist and survive work of art, which concentrates his artistic ideas, his way of work and his adaptation
during the communist era, to detach from a conventional art, and a commentary of a to the local and international context.
cruel reality (Singur şi gri, 1989). The impressions of these oppressing and frustrating
Although the drawings of Dan Perjovschi have developed, refined and adapted to the
existential conditions have been preserved in some series of works created during
most various spaces, he considers the drawing both „a language and some tactics,”
those years and exhibited immediately, starting with 1990, for example The Anthro-
his favourite and original modality of manifestation, and a clever reply to the world
potheca, an instalation which contains hundreds of drawings expressing a high degree
around.
of anguish and exasperation, presented to the public in some overlapping structures,
similar from the thematic viewpoint, like in a notebook of sketches.
The collapse of the dictatorship and communism created the premises of some useful
transformations in the Romanian culture and highlighted the politicizing of his atti-
tude in the new post-communist context. The collaboration with the 22 magazine,
published in Bucharest – his drawings became political illustrations and commentaries
of articles analysing the international and local situation - , oriented him towards a
simplification of the artistic language and the radicalization of his attitude related to
the context.
During the same period of time, at the beginning of the 90s, the joy of winning the
public space drove the artist towards some actions in front of the viewers, generally
made up of the actions of drawing, predicting the element which was going to generalize
as an artistic concept and method of work. In his action, Untitled Condition, realized in
Timisoara, at the exhibition named in the same way, in 1991, the seclusion for three
days and three nights in the porter’s office at the Art Museum, an action ended with
the packing of that space in paper, drawing it from white to black, became a model of
his actual artistic practice. His modality to express in public by means of performan-
ces reached the climax with Romania; in this action in 1993, the artist’s shoulder was
tattooed with the name of his country in order to mark the trauma of his affiliation to
a tormented space, which is clarified neither politically nor socially.
His gradual opening towards international collaborations, then towards some special
projects, contributed to his creative evolution and a greater public visibility. By assu-
ming the role of a „commentator,” who analyses the local, and later the globalised
society, Perjovschi has become a mediator among cultures, searching for diversity yet
balancing the adversities among different communities.
Starting with 2000, more and more often, Dan has been invited to take part in this kind
of projects, and in 2003 his project from Kokerei Zollverein in Essen, curator Marius
Babias, marked the beginning of a new stage, which was focused more on global ob-
servations – first, he worked in white chalk on the blackened walls of a former coke
storehouse. Thus, the Anthropograms (New York, 1996), rEST (The Pavilion of Romania,
the Biennial in Venice, 1999), The Room Drawing, Tate Modern (London, 2006), What
Happend To Us?, MOMA (New York, 2007), his participation as an artist invited to the
main exhibition of the Biennial in Venice, starting with 2007, where he had drawn the
white passage for the entrance in the Arsenals and the black passage in the Pavilion of
Italy, are only some of the stages which facilitated the elaboration and improvement of
this artistic practice, which has become famous on the international level.
A careful observer of the social situation on the globe, with political echoes, a recep-
tive critic of the transformations influencing the contemporary man, Dan Perjovschi
dedicates his creation to the contradictions and asperities among different communi-
ties or social groups, bringing a new commentary to each in situ intervention, which is
typical of the reality of the place, considered by him time specific.
The concept of his drawings in the first years after 1990 was established when he
started to work on different unconventional surfaces – walls, pavements, interiors,
inviting the public to erase his drawings, as in his solo exhibition, Anthroprogramming,
opened at the end of a residence, awarded by Franklin Furnace from New York. The
exhibition was actually an open and interactive project, in which the artist had drawn
small caricatures on the walls of the space, each contained in a case. These characters
reminded of his previous drawings on paper, but at the moment they were transposed
on the wall, in an ephemeral action.
He provoked the disappearance of the drawings by inviting the public to erase his
works with some rubbers, in order to obtain the jamming effect, the lack of clarity
and the transitory, which was meant to define his subsequent artistic concept. Then, Imagini din proiectul Chalk Wise, Muzeul de Artă Contemporană Vojvodina, Novi Sad, Serbia 2010
Perjovschi kept realizing the interactive actions with the public, which was either wal- Images from the project Chalk Wise, Museum of Contemporary Art Vojvodina, Novi Sad, Serbia 2010
13
– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,–
 ArtClue
“ArtClue şi-a propus, încă de la început, să aibă rol de
barometru cultural, mai ales în ceea ce priveşte sfera artelor
vizuale. Adică să contorizeze şi să cuantifice evenimentele
de actualitate din arta contemporană şi să prezinte pe larg
personalităţile emergente – artişti, curatori, critici – prin
interviuri, cronici şi recenzii.
O primă concluzie, bazată pe experienţa jurnalistică
a portalului este legată chiar de această componentă
emergentă a artei româneşti, cu riscul de a leza anumite
spirite mai înflăcărate, care sunt plictisite deja de cuvântul
“emergent”. Însă aşa arată, în mare, nişa pe care am ales-o
noi.
Vorbim despre oameni tineri, în ascensiune, care încearcă
(şi chiar reuşesc) să-şi formeze o experienţă, o carte de
vizită şi un demers solid. Vorbim despre galerii şi spaţii
destinate artei contemporane care se luptă ca să existe
şi să se dezvolte pe o piaţă culturală la fel de emergentă.
Contorizăm idei şi soluţii şi încercăm să încurajăm
proiectele şi idealurile celor vizaţi de specialiştii noştri. să îmbogăţească mereu arhiva cu nume şi provocări noi şi
Dorim să avem parte de diversitate în jur şi să încurajăm să fie un ghid demn de luat în seamă în ceea ce priveşte
noile nume din zona artistică, aducându-le în prim-plan, arta contemporană.” Simona Vilau, Curator
de fiecare dată când apar cu o expoziţie, un manifest, un
performance etc.
Inventar
La o privire rapidă şi concisă asupra celor de mai sus,
putem concluziona că numărul spaţiilor de expunere şi
al artiştilor creşte în fiecare an; că, deşi a existat de multe
ori primejdia dispariţiei unor spaţii, au existat mereu
alte inţiative care să le ia locul, fără ca pierderile să fie
atât de dramatice; mai observăm şi o relaxare în ceea
ce priveşte modul de raportare faţă de ceea ce era, nu
demult, occidentul, precum şi o transformare a spiritului
estic într-un spirit cu tendinţe globaliste.
Concluzie
ArtClue va încerca să structureze cu grijă un conţinut
atrativ, care să trezească interesul cititorilor lună de lună,

ASOCIAŢIA CULTURALĂ PRIETENII IOONA RAUSCHAN

Mulţumiri, pe această cale, domnului Radu
Dimeca, care, prin angajamentul său pentru
cultură, sprijină realizarea acestui eveniment.
La începutul anilor 90, Radu Dimeca pornea o
afacere din pasiune pentru muzică şi publicistică.
Legatura lui strânsă cu spaţiul cultural face
ca, la 20 de ani de la acest punct crucial din
cariera sa, el să revină la ‚prima iubire’ şi să
înfiinţeze, în anul 2010, o asociaţie culturală ce
are menirea de a crea o platformă interactivă
pentru persoanele interesate de cultură.
Numele acestei noi entităţi culturale este
Asociaţia Culturală Prietenii lui Ioona Rauschan,
pentru a fixa, în acelaşi timp, în memoria
oraşului, numele scriitoarei şi regizorului de
film documentar Ioona Rauschan, născută în
Timişoara, colaboratoare a revistei „Orizont”,
care a emigrat în 1988 în Germania, unde s-a
stins din viaţă anul acesta. Asociaţia Culturală
Prietenii lui Ioona Rauschan îşi porneşte
activitatea din iunie 2010 cu un program de
literatură coordonat de Robert Tari şi prof. dr.
Cornel Ungureanu.

Acest număr al revistei a fost realizat

BY THE NOTE
terasă - bar - restaurant - party
cu ajutorul substanţial al domnului Radu
Hambaraş, fondator, alături de doamna
Alina Hambaraş, a conceptului The Note.
Îmbinând ideea de artă plastică, teatru,
muzică şi lifestyle, ei au creat brandul The
Note. Cea mai nouă iniţiativă, ce combină
viaţa, arta şi muzica de calitate cu un spaţiu
inedit, este terasa de vară River Deck.
Filozofia River Deck defineşte modul
plăcut de viaţă, antrenat de artă şi
cultură, de muzică de foarte bună
calitate, şi este legat de misiunea noastră
comună: mediatizarea şi promovarea
valorilor culturale în zona de vest a ţării.
Concept: River Deck by The Note …
RIVER DECK
rEvoluţie în stradă
Ştefania Becheanu
Zidul a avut în istorie mari semnificaţii. În 1989 germanii au dărâmat Zidul din Berlin, care ani
de-a lungul despărţise oraşul în două şi limitase dezvoltarea democraţiei. Din momentul căderii
zidului, Berlinul a evoluat, a ,,rEvoluţionat”. ,,Zidul” a fost folosit şi ca mod de exprimare artistic,
fictiv sau nu. Jean-Paul Sartre a scris o carte cu acest titlu, în 1979 Pink Floyd a scos un album
cu acelaşi titlu, iar mai apoi, în 1982, un film satiric şi neconvenţional.
Simbolistica acestui termen a inspirat şi pe organizatorii din acest an ai StudentFest-ului 2010.
Secţia de Arte a găsit cel mai liber mod de exprimare artistică: să ,,desenezi” un zid în Piaţa
Unirii din Timişoara, eveniment care a îmbinat zeci de tehnici de creaţie, plus că acesta a fost în
public, deci putem spune ca a fost şi un adevărat performance.
Gândit şi organizat în întregime de Secţiunea de Arte, acest proiect ,,Wall Art” a fost concretizat
într-o durată de 5 zile de StudentFest, 10-14 mai şi, cu aprobare oficială, zidul creaţiei a fost
amplasat pe clădirea de patrimoniu din Piaţa Unirii, de pe strada Sergent Constantin Muşat.
şi graff‑eri ca: Nego, Chill, Kero, Johns, studenţi veniţi de la alte centre universitare: Iaşi, Bucureşti,
după care în zilele de miercuri şi joi, 12-13 mai, li s-a alăturat şi asistentul universitar Bogdan
Raţă, şi invitatul festivalului, artistul Dan Perjovschi.
Cu sloganul lui Dan Perjovschi ,,REVOLUTI-ON OFF” zidul artiştilor studenţi parcă a prins
contur, a evoluat şi revoluţionat.
În ultima zi, vineri, 14 mai, completarea zidului a fost ajutată şi de public. Cu un mic semn grafic,
fiecare a simţit vibraţia artei.
În concluzie Zidul a fost pentru oricine, iubitori de artă şi frumos, studenţi, dascăli universitari,
artişti consacraţi, acest proiect a unit publicul cu arta, a fost un zid al Unirii, o eliberare de
creaţie, un simbol al evoluţiei.
Totul a decurs bine, ţinând cont că au existat mici probleme, zidul clădirii este foarte vechi, nu
a avut uniformitate, artiştii au lucrat şi după cum a ,,vrut” zidul, nu numai după voinţa lor, de

Luni s-a inaugurat Zidul, studenţii de la Arte l-au vopsit cu vopsea lavabilă albă. exemplu: o fereastră a devenit o ,,figură umană”; sau, au fost zile ploioase, nu a mai contat, s-a
avantgarde … concept nou, terasă-bar- dorit un eveniment de artă stradală şi s-a reuşit.
restaurant-party … spaţiu cu design minimal, Marţi, 11 mai, un grup de studenţi şi nu numai, au început sa deseneze zidul, cu stencil, spray,
vopsea, chiar şi markere, singura condiţie a fost să se facă artă, să se deseneze idei, anecdote Trecătorii au admirat Zidul, opiniile artiştilor locali au fost favorabile, cei ce au lucrat la proiect
inundat de verdeaţă, bucurându-se din plin
inteligente sau simple imagini ale minţii fiecăruia. În acest grup au participat studenţi ai Facultăţii au fost mulţumiţi, ,,Wall Art” al Timişoarei s-a dovedit un succes.
de lumina soarelui! Soluţiile arhitecturale
şi luciul apei îmbogăţesc senzaţia, sporind de Artă Timişoara: Ionuţ Văcăreanu, Alex Baciu, Cătălin Bătrânu, Remus Dăescu, Andrei Ganser Zidul Artistic va rămâne expus, va menţine rEvoluţia, va aminti tuturor de StudentFest 2010!
lumina. Locaţie marca The Note.
Tolănindu-se pe malul Begăi, ademenind la
huzur ... suficient de mare … climatizare
de exterior … vapori de apă rece pe
pielea bronzată … lămpi semnate Alvaro
Siza … muzică jazz, electro (speciile ei
“intelectuale” … San Francisco house
– voci cultivate … puternică influenţă
jazz) … lounge & downtempo chill
… cocktailuri răsfăţându-ţi simţurile -
clasicele Cosmopolitan, Grasshopper
… extravagantele Frozen Daiquiri,
Frozen Margarita, cantaloupe cu vodka
… Caipirinha … ghimbir … zmeură …
bucătărie fusion … River Deck
…

14 15
– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– – buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,– buy art, be contemporary,–
MINIMAL
FEELINGS
BOGDAN RAŢA
J E C Z A G A L L E RY
22 MAI / 22 IUNIE
2010 TIMIŞOARA