Zambet pictat

-prologSe spune ca, atunci cand te gandesti la rani vechi din trecut, deschizi noi rani pentru
maine. De multe ori am auzind spunandu-mi-se ca trecutul si viitorul nu exista, ca exista doar
clipa de fata, prezentul si ca trebuie sa traiesti doar pentru el. Poate e adevarat, dar toate
gandurile ce le am acum zboara fara incetare la intamplari din trecut.
Mintea si constiinta imi sunt incetosate, toate acele decizii luate in trecut, bune sau rele,
nu fac decat sa se rasfranga asupra a ceea ce sunt eu acum, asupra prezentului. Am ajuns sami traiesc prezentul doar visand cu ochii deschisi la ceea ce eram si la ceea ce aveam inainte.
Imagini una cate una imi invadeaza din nou mintea si simt un gol in stomac. Niciodata nu am
reusit sa-mi explic de ce de fiecare data cand imi reamintesc ceva simt cum totul corpul imi
este strabatut de fiori reci si stomacul mi se strange in semn de revolta.
Inchid ochii si trag cu putere aer in piept, raman asa cateva secunde ca apoi sa las tot
oxigenu sa.mi iasa din plamani. Cat o sa mai continui sa raman in starea asta de putrefactie?
Cand o sa-mi fac in sfarsit curaj sa infrunt realitatea si sa merg mai departe? Ma simt
penibila si nu pot sa.mi stapanesc un zambet de dispret, da, dispret fata de propria persoana.
Mai iau iar o gura de aer si imi deschid ochii.
Am ramas in aceeasi pozitie de aproximativ o ora fara sa ma pot dezlipi de pervazul
geamului. Privesc in jos si vad multitudinea de oameni ce misuna pe strazi, zgomotul masinilor
si murmurul produs de persoane e ca o melodie pentru urechile mele. Desi e aproape de
miezul noptii, toti sunt adunati la terase impreuna cu prietenii sau cu familia luand cina sau
ciocnind un pahar de vin. Imi vine sa rad. De cand ma stiu am urat aglomeratiile si multimile
de oameni, alegand sa ma fac mica cat o furnica si sa trec neobservata. Dar acum am ajuns sa
locuiesc la etajul doi intr.un apartament din centrul orasului care e inconjurat de trei sau
patru restaurante la care se aduna lumea in fiecare seara. Daca inainte, cand eram acasa,
pentru a duce gunoiu sau a merge la magazin ieseam si in pijamale, acum daca nu stau vreo
jumatate de ora in fata oglinzii, nu pot sa ies. Da... "acasa".
Simt un fior rece pe sira spinarii ce ma face sa tresar, de abia acum imi dau seama de
racoarea de afara si de parchetul rece de sub picioare. Iar mi.au inghetat picioarele desi
suntem de abia in toiul verii. Oftez.
Imi concentrez din nou privirea asupra multimii de afara, iar rasetele zgomotoase a unui
grup de tineri imi atrag atentia. Nu sunt mai multi cinci si cred ca sunt de aceeasi varsta cu
mine: doua fete si trei baieti. Una dintre fete, cea cu un tricou vaporos si cu pantaloni scurti
ce ii acopera doar jumatate din fesa (nu o sa inteleg niciodata moda asta) e impinsa in gluma
in baiatul de langa ea. Acesta o cuprinde de mijloc si o ridica in aer ca apoi sa faca o pirueta ,
ea rade si tipa la el sa o puna jos, iar cand face asta, ii fura un sarut si ii sopteste ceva la
ureche.
Zambesc fara sa vreau si simt ca ma incearca un sentiment de invidie. Intotdeauna mi.am
dorit sa fiu ca ei, sunt asa plini de energie, veseli, mereu pusi pe distractie si stiu sa profite
din plin de tineretea lor. Sunt chiar invidioasa pe ei, eu am fost intotdeauna fata ciudata ce
avea probleme de integrare si care era lasata pe dinafara de toti. Scoala generala a fost
chiar un cosmar (nici nu vreau sa.mi mai amintesc) dar incepand cu liceul am incercat, pe cat
posibil, sa ascund latura vulnerabila si sa iau totul de la zero; si pot spune ca de abia atunci
am reusit sa traiesc cu adevarat, dar in modul meu.
Nu am fost deloc definitia adolescentului normal care se gandeste doar la: "Oare cum ma
imbrac azi?", "Unde iesim sambata seara?" si chiar ma simt mandra de mine pentru asta. Dar

fiecare persoana ce a intrat in viata mea a adus schimbari, schimbari prin care am ajuns sa
nu ma mai recunosc si sa simt ca intreaga mea existenta mi se scurge printre degete. De la
persoana sigura pe abilitatile si capacitatile sale, cu un trai de viata sigur, cu rezultate
excelente la scoala si cu un iubit ce ma sustinea si imi oferea tot ce imi doream, am reusit,
usor, usor, sa decad si sa pierd rand, pe rand aceste lucruri ce imi ofereau siguranta si
confort. Si pentru ce? Pentru a ajunge in acest moment sa dau cu banu in a.mi gasi fericirea
alaturi de el. Dar e ironic, pentru ca eu ajung, in cele din urma, sa.mi regasesc fericirea in
trecut. O fericire amara ce ma izbeste cu putere de fiecare data cand ma trezesc la
realitate. M.am refugiat in singurul lucru in care am mai gasit confort si in care reuseam sa
ma recunosc pe mine insami- in amintiri. In nimic din ce am acum nu ma regasec si imi
provoaca o teribila durere ce ma face sa.mi plang in pumni in fiecare seara. Unde imi e mama
si fratele?! Unde imi sunt planurile marete?! Unde mi.e prietenul pe care ma puteam baza?!
Unde mi.e intreaga existenta?! Le.am lasat pe toate in urma... si am plecat.

Capitolul 1
- 21 iunieSoneria de la telefon incepe sa sune frenetic, o aud, dar corpul meu nu da semne ca ar
vrea sa se miste, dormeam prea bine ca sa fiu trezita, din nou, a treia oara in dimineata asta.
Nici nu.i nevoie sa ma uit la ecranul telefonului ca sa.mi dau seama imediat ca e iar mama.
Hotarasc sa nu raspund si ma intorc pe partea cealalta asteptand sa se opreasca soneria
telefonului si cand in sfarsit credeam ca mama a renuntat la ideea de a ma deranja din somn,
telefonul incepe sa vibreze iar. "Off, Doamne!" disperata il iau in mana si raspund.
-Alo! raspund incercand sa.mi ascund vocea ragusita in speranta sa nu-si dea seama ca
de abia m.am trezit.
- Da' de ce nu raspunzi la telefonu ala? Ce faceai? Iar dormeai? vocea iritata a mamei
rasuna asa de tare incat trebuie sa indepartez telefonul de la ureche pentru cateva secunde.
- "Aa nu, eram in baie, nu l.am auzit sunand", raspund scurt incercand sa o mint, dar
sunt constienta ca nu functioneaza niciodata asta cu ea.
- Dar ai de gand sa dormi toata ziua?! Cand te duci la scoala?
- Trebuie sa fiu acolo la doua, in sala de festivitati.
- Frate.tau a venit de la scoala?
- Inca nu.
- "Sa.i spui sa ma sune cand ajunge acasa!" mai adauga si apoi imi inchide telefonul.
Desi sunt iritata ca am avut o trezire asa brusca, nu reusesc sa nu.mi stapanesc un
zambet, intotdeauna face asa: intai da control la tot, apoi incepe sa dea ordine. Cred ca data
viitoare o sa.mi fac telefonul pirdut doar ca sa nu ma mai dispere cu sunatul de mii de ori pe
zi pentru nimica toata.
Inca pe jumate adormita, ma dau jos din pat si ma indrept spre baie cu pasi greoi.
Intru si ma apropii de chiuveta, dar nu inainte sa arunc o ocheata in oglinda si sa raman
surprinsa de aspectul meu. Parul saten si lung, usor ondulat, imi cade ravasit pe umeri, iar
tricoul gri si pantalonii de pijama reusesc sa ascunda orice urma de feminitate (nu ca as fi
avut eu vreuna!). Azi chiar am exagerat cu somnul si asta o spun cel mai bine ochii umflati;
cred ca e cel putin 12:30, cele unsprezece ore de somn si.au spus intr.adevar cuvantul. Gandul
asta ma amuza si ma nelinistete in acelasi timp, dar nu.i dau prea mare importanta.
Ma spal pe fuga pe dinti si pe fata si ies din baie indreptandu.ma spre patul din

sufragerie unde mi.am aruncat telefonul in criza de nervi care mi,a facut.o mama cateva
minute inainte. Il iau in mana cu gandul sa.l sun pe V., prietenul meu, dar ma razgandesc
imediat si ma limitez doar la un mesaj:
"De abia acum m.am trezit. La doua trebuie sa fiu la scoala asa ca te sun cand ies. Te
sarut!" si dau expediere.
Ma intind ca sa.mi mai dezmortesc corpul, apoi dau drumul la playlist-ul telefonului. Nu
este dimineata in care sa nu ascult muzica in timp ce ma pregatesc sa merg la scoala, iar asta
ma incarca de energie.
Dupa nici douazeci de minute, eram deja imbracata si pregatita sa ies. Azi e ultima zi de
scoala si se face premierea tuturor claselor de a 11.a in aceasi sala, asa ca am optat pentru
un look fresh format doar din niste pantaloni trei-sferturi si un tricou alb simplu. Mi.am
strans parul intr.o coada lasand doar doua suvite sa.mi incadreze bretonul si mi.am conturat
ochii cu un dermatograf negru.
Mai verific odata daca mi.am luat tot cu mine, imi pun castile in urechi si ies. Dupa ce
m.am indepartat indeajuns de casa, ma decid sa.l sun pe V, dar imi da ocupat. Nu raman
surprinsa, stiind deja ca ar putea avea vreun client sau ar putea fi in biroul sefului sau, asa
ca raman calma asteptand sa ma sune inapoi. Si am avut dreptate, dupa nici 5 minute aud
telefonul sunand si raspund.
- Buna! Scuza-ma ca nu ti.am raspuns mai devreme, dar era sefu in birou.
- "E in regula", raspund deja obisnuita cu situatia asta. "Cum iti merge?"
- "Munca si iar munca! Au sunat telefoanele intr.una si nu prea am reusit sa termin ce
aveam in minte." Ii simt tonul vocii usor iritat si imi imaginez ca nu a avut o zi prea usoara.
Lucreaza intr.un birou de contabilitate de cel putin 7 ani, s.a angajat imediat dupa ce a
terminat liceul ca sa.si poate plati facultatea si sa se poate intretine. "Tu ce faci?"
- Ma duc la scoala, trebuie sa.mi iau diploma.
- Nu pari prea emotionata. Nu esti curioasa sa vezi cu ce medie ai terminat?
- Dar stiu deja. Mi.a iesit 9.70, ii raspund sec.
- Si asta nu e bine? Nu pari prea incantata...
- "Ba da... cred ca e bine." Pe cine mint, e chiar foarte bine. Anul asta am dat tot ce am
avut mai bun din mine, m.am implicat in fiecare proiect si am participat la toate concursurile
posibile. Profesorii ajunsesera sa se certe intre ei pentru mine "Imi pare rau, dar nu are cum
sa vina la pregatire la dumneavoastra, trebuie sa se pregateasca pentru olimpiada...". Nici nu
stiu cum am rezistat, faceam pregatire pentru olimpiada la 5 obiecte odata, nici nu mai
reuseam sa ajung la ore... un dezastru! Gandurile imi sunt intrerupte de vocea lui.
- Ar trebui sa fii mandra de tine. Ai realizat multe anul asta.
- Da, asa e, dar a trecut asa repede! Nu.mi pot ascunde dezamagirea din voce; chiar daca
am avut foarte mult de munca, rezultatele nu au putut sa intarzie. Am fost la un pas de locul
3 pe judet la olimpiada, am castigat locul 1 la fiecare concurs la care am participat cu firma
de exercitiu, apoi si celelalte proiecte pe care a trebuit sa le prezint... de abia am avut timp
sa respir.
- Capul sus! Acum intri in vacanta, o sa reusesti si tu sa te mai relaxezi.
- Dar de unde?! Luni incep munca.
- Lasa ca o sa fie! Eu trebuie sa ma intorc la munca, ne auzim mai tarziu, ok?
- Bine, serviciu usor!
- Ai grija de tine, micuto! Te sarut!
Inchid telefonul si observ ca sunt deja in dreptul scolii. Nu stiu de ce, dar ma simt mai

trista si mai posomorata ca de obicei, iar eu care credeam ca vorbitul cu el ma va ajuta sa.mi
ridic moralul.
Nu am nici o tragere de inima sa intru, stiu deja foarte bine ca sala va fi plina de elevi
si sunt sigura ca va dura cel putin o ora pana se va incheia totul. Acum vreau doar sa trec
neobservata. Sa incerc sa par sociabila, sa zambesc si sa fiu draguta cu ceilalti, in momentul
de fata, mi se pare de.a dreptul imposibil. Dar pana la urma trebuie sa.mi fac curaj, asa ca
intru.
Dupa aproape o ora jumatate, in sfarsit rasuflu usurata ca s.a terminat. Toata agitatia
din sala, elevii ce se felicitau unii pe altii, profesorii ce imparteau diplomele mi.au dat o
serioasa stare de anxietate. De abia cand am iesit pe portile scolii am simtit ca golul din
stomac dispare usor, usor. Mai fac o respiratie adanca si ma indrept spre casa.
Ar trebui sa fiu fericita si multumita de rezultatele mele sau macar usurata ca in sfarsit
am luat vacanta, dar tot ce simt e o tristete coplesitoare. Daca stau sa ma gandesc, vacanta
mea de vara consta in doar 2 zile libere pana cand voi incepe sa lucrez. E ironic. Desi am
crezut tot timpul ca sunt superioara celor de varsta mea, acum cand ma uit in spate nu vad
decat ca mi.am mai irosit inca un an din viata inchisa intre patru pereti, invatand si studiind
si nu profitand, cum au facut toti ceilalti, de varsta care o am...
- Hei, Andreea, asteapta! vocea feminina ce ma striga din spate ma ia prin surprindere.
Ma intorc si observ ca e o colega de clasa - Diana.
- Buna! S.a intamplat ceva? o intreb afisand un zambet discret prin care incerc sa ascund
faptul ca a nimerit in cel mai prost moment sa ma deranjeze.
- Aa...nu! Doar voiam sa.ti urez vacanta placuta si speram ca poate ne vedem si iesim la un
suc vara asta.
La asta chiar nu ma asteptam! Raman pentru cateva clipe mirata , dar vazand expresia
ingrijata de pe fata ei, imi dau seama ca asteapta un raspuns de la mine.
- Umm... sigur! ma balbai vizibil incurcata. Pai... ne putem auzi la telefon, nu?
- Super! zice incantata. Mi.ar face mare placere!
Ok, ce am pierdut?! Nu credeam ca as putea fi o companie prea buna pentru cineva, dar
uite-o pe fata asta, mai scunda decat mine, cu ochi caprui, dar cu siguranta mai indrazneata,
ce imi cere sa iesim. Ma simt ca la prima intalnire, doar ca in loc de un baiat, e o fata.
- Pai... atunci ne auzim la telefon. Si tu sa ai o vacanta placuta! Ii fac cu mana si apoi ma
intorc in graba in speranta de a.mi ascunde jena.
Imi vine sa ma plesnesc peste fata, dar ma opresc la timp. Am reusit sa vorbesc in fata
unui juriu si a unui public, dar nu reusesc sa leg doua- trei cuvinte cu cineva de varsta mea
fara sa ma balbai. Asta.i buna!