SPECIALIZAREA sTIINE POLITICE

LUCRARE DE LICEN
APRAREA sI SECURITATEA NAIONAL
N PARADIGMA INTEGRRII ROMNIEI N
STRUCTURILE EUROPENE sI
EUROATLANTICE

INTRODUCERE
n concordanta cu pozitia geostrategica a Romniei n spatiul sud-est european - tara de frontiera a
NATO si a Uniunii Europene - politica de aparare nationala are ca obiectiv apararea si promovarea
intereselor vitale ale Romniei, precum si participarea activa a tarii noastre la asigurarea securitatii
zonelor de interes NATO si UE.
Lucrarea de fata si propune sa abordeze o tema de actualitate: apararea si securitatea nationala
n paradigma integrarii romniei n structurile europene si euroatlantice.
ntreg continutul lucrarii este astfel conceput si elaborat, nct sa serveasca scopului propus, acela de
a evidentia multiplele conditionari reciproce si legaturi conexe ntre doua concepte fundamentale ce
reflecta esenta mediului politic international: securitatea si apararea nationala si colectiva.

Aceasta face ca n logica fireasca a derularii fondului

ideatic sa nceapa n capitolul I cu abordarea - ntr-o viziune
sistemica - a descrierii mediului international de securitate la
nceputul secolului XXI, prin definirea conceptelor de securitate
si aparare si stabilirea dimensiunilor lor, continund cu
prezentarea reperelor generale ale starii actuale de securitate,
scotnd n evidenta puternicul cutremur politic care a avut loc
odata cu atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, pentru
ntelegerea noilor mecanisme ale securitatii si apararii eficiente
din perspectiva nationala si colectiva n sistemul social global.
prin

Analiza ariei problematice se extinde n capitolul al doilea

clarificari conceptuale viznd amenintarile la adresa

securitatii si apararii nationale si colective din perspectiva

necesitatii cunoasterii amenintarilor pentru adaptarea mijloacelor
de aparare nationala si colectiva. Am subliniat cu forta
argumentelor diferentele dintre pericol, risc si amenintare,
insistnd asupra amenintarilor precum: terorismul, proliferarea
armelor de distrugere n masa, a crimei organizate si
conflictelor
regionale, ca
principali
factori
care
influenteaza securitatea si apararea nationala si colectiva.
Partea
a
treia
a
lucrarii
este
centrata
pe
dezbaterea apararii si securitatii nationale si colective n noul
context european, a locului si rolului Romniei ca membru cu
drepturi depline a NATO si UE. Sunt evidentiate transformarile
NATO si impactul acestor transformari asupra mediului de
securitate n urma Summit-ului din 2-4 aprilie 2008 de la
Bucuresti, ca factor de stabilitate regionala si internationala.
Privitor la Uniunea Europeana sunt prezentate aspecte privind
Politica Europeana de Securitate si Aparare, precum si conceptul
de Identitate Europeana si Securitate si Aparare. Capitolul al
treilea se ncheie cu prezentarea pozitiei geostrategice a
Romniei si contributia tarii noastre la mentinerea pacii si
stabilitatii n regiune.
Lucrarea de fata reprezinta un punct de plecare pentru un
studiu
aprofundat
asupra
importantei securitatii
si
apararii nationale
si
colective.
Bibliografia
este
de
actualitate, substanta teoretica a lucrarii fiind argumentata si
concretizata pe baza unei documentari laborioase asupra
lucrarilor de specialitate.

I. MEDIUL INTERNAIONAL DE
SECURITATE LA NCEPUTUL SECOLULUI
XXI
Secolul XXI a debutat abrupt si violent, printr-un cutremur
politic de amploare planetara - atacurile teroriste din 11
septembrie 2001 care au vizat obiective simbolice importante
pentru lumea democratica. Aceste evenimente au fost urmate de
alte actiuni criminale asemanatoare, n mai multe parti ale lumii,

declansnd un proces de transformare profunda a mediului de

securitate si genernd consecinte ce afecteaza, pe termen lung si
n profunzime, comunitatea internationala. ntr-un astfel de
context tensionat si complex, securitatea fiecarei tari, ca si
securitatea comunitatii internationale n ansamblu, se bazeaza nu
numai pe capacitatea de reactie si adaptare, ci si, mai ales, pe
capacitatea de anticipare si de actiune pro-activa. ntr-o lume
complexa, dinamica si conflictuala, aflata n plin proces de
globalizare, ntelegerea profunda a tendintelor majore de evolutie
a securitatii internationale si a modului n care fiecare tara are
sansa sa devina parte activa a acestui proces constituie o conditie
esentiala a progresului si prosperitatii. Cunoasterea, ntelegerea si
evaluarea corecta a proceselor interne, a gradului de coeziune
sociala, a capacitatii de mobilizare publica reprezinta o necesitate
la fel de importanta pentru realizarea proiectelor nationale[1].

I.1.
SECURITATEA
APRAREA COLECTIV
SAU
NAIONAL - PRECIZRI CONCEPTUALE

sI

I.1.1. Conceptul de securitate

Conceptul de securitate provine din latinescul securitas si
nseamna nsusi faptul de a fi la adapost de orice pericol;
sentimentul de ncredere si liniste pe care l da cuiva absenta
oricarui pericol.
n perspectiva europeana, tinnd cont de extinderea spatiului
Uniunii Europene, putem admite ca securitatea reprezinta
arhitectura sistemica specifica organizarii si functionarii
continentale, proiectata si institutionalizata astfel nct sa excluda
posibilitatea oricaror amenintari sau agresiuni eficiente, de orice
natura, la adresa unuia, a mai multora sau a tuturor statelor
europene.

n domeniul conceptelor operationale ale NATO, retine atentia

formularea potrivit careiasecuritatea este menita sa asigure unul
dintre fundamentele indispensabile pentru un mediu stabil de
securitate euroatlantic, bazat pe dezvoltarea institutiilor
democratice si solutionarea pasnica a disputelor, n care nici o
tara sa nu poata sa intimideze sau sa constrnga vreo alta tara
prin amenintarea cu forta sau utilizarea fortei[2].
Securitatea nationala reprezinta starea, conceptia generala a
statului romn, n temeiul careia sunt definite, proiectate,
promovate si aparate interesele nationale prin intermediul
institutiilor abilitate constitutional acestui scop, angajnd
vectorial, n modalitati specifice fiecareia dintre ele, integralitatea
resurselor disponibile la un moment dat, spre a asigura
prezervarea intereselor nationale n conditiile nfruntarii oricarui
tip de agresiune, pericol, amenintare, risc sau provocare.Ca factor
cumulativ
si
de
convergenta
transpartinica, securitatea
nationala urmareste sa asigure starea de normalitate democratica
la care aspira societatea - cetatenii, comunitatile si statul - pe
baza eforturilor ce vizeaza deplina instaurare a legalitatii, faurirea
prosperitatii economice, echilibrul social si stabilitatea politica.
Securitatea nationala se realizeaza n cadrul ordinii democratice
prin: exercitarea deplina a drepturilor si libertatilor cetatenesti;
asumarea constienta a respon-sabilitatilor; perfectionarea
capacitatii de decizie si de actiune a statului; afirmarea Romniei
ca membru activ al comunitatii internationale[3].

I.1.2. Conceptul de aparare

Conceptul de aparare, n oricare din ipostazele sale
operationale la nivel strategic - nationala sau colectiva, acesta
este tot mai mult asociat si, n consecinta, subsumat starii de
securitate, comuna/colectiva n cazul organizatiilor la care ne
raportam, Uniunea Europeana si NATO, conceptul ca atare fiind,
cel mai adesea, uzitat n relatie cu politica externa si politica de
securitate.
Apararea colectiva nseamna securitate colectiva dupa
cum apararea comuna este subsumata conceptual si operational
securitatii comune[4].

Conform Tratatului de Instituire a unei Constitutii pentru

Europa, apararea nationala a statelor membre ale Uniunii este
parte a apararii comune a Uniunii, aceasta obligndu-se ca, "n
cazul n care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni
armate pe teritoriul sau, celelalte state membre sunt obligate sa i
acorde ajutor si asistenta prin toate mijloacele de care dispun, n
conformitate cu Articolul 51 din Carta Organizatiei Natiunilor
Unite", precizndu-se ca "Acest lucru nu afecteaza caracterul
specific al politicii de securitate si aparare a anumitor state
membre", n acelasi context opernd si aplicarea clauzei de
solidaritate, potrivit careia "Daca un stat membru face obiectul
unui atac terorist sau al unei catastrofe naturale sau provocate de
om, celelalte state membre i ofera asistenta la cererea
autoritatilor politice din statul n cauza"[5] .
n ceea ce priveste exercitarea apararii nationale n contextul
apartenentei la Alianta Nord-Atlantica, lucrurile sunt precizate
conceptual n articolul 5 al Tratatului de la Washington: "Partile
convin ca orice atac armat mpotriva uneia sau a mai multora
dintre ele, care survine n Europa sau n America de Nord, va fi
considerat drept un atac ndreptat mpotriva tuturor partilor si, n
consecinta, ele convin ca, daca un asemenea atac se produce,
fiecare dintre parti, prin exercitarea dreptului la legitima aparare,
individuala sau colectiva, recunoscut prin articolul 51 din Carta
Natiunilor Unite, sa sprijine partea sau partile atacate,
recurgnd, totodata, individual si de comun acord cu celelalte
parti, la orice actiune pe care o considera necesara, inclusiv la
folosirea fortei armate, pentru restabilirea si mentinerea
securitatii n regiunea Atlanticului de Nord"[6] .
Consolidarea de facto a coeziunii, ncrederii si aspiratiilor
europene si euroatlantice - reafirmarea unitatii Aliantei n fata
amenintarilor de orice natura a avut loc la Summitul de la Istanbul
unde s-a precizat ca "Apararea colectiva ramne principalul scop
al Aliantei, mai ales ca amenintarile cu care se confrunta NATO siau schimbat substantial natura", reconfirmndu-se caracterul
operational, aplicat al "principiului indivizibilitatii securitatii
colective"[7] .

Politicile Uniunii Europene si ale NATO privind apararea si

securitatea nu sunt incompatibile, ci, dimpotriva, sunt
complementare, fiind subsumate strategic aceluiasi scop.
n Tratatul de Instituire a unei Constitutii pentru Europa se
precizeaza ca "Angajamentele si cooperarea n domeniul apararii
ramn conforme cu angajamentele asumate n cadrul Organizatiei
Tratatului Atlanticului de Nord, care ramne, pentru statele
membre ale acestei organizatii, fundamentul apararii colective si
autoritatea de punere n aplicare a acesteia", aceasta ntelegere
fiind dezvoltata prin mentiunea ca "Politica Uniunii nu aduce
atingere caracterului specific al politicii de securitate si aparare a
anumitor state membre, respecta obligatiile care decurg din
Tratatul Atlanticului de Nord si este compatibila cu politica
comuna de securitate si aparare adoptata n acest cadru"[8] .
n Conceptul Strategic al Aliantei, se recunoaste explicit
existenta unei Identitati Europene de Securitate si Aparare si se
mentioneaza ca aceasta "va continua sa se dezvolte n cadrul
NATO", "aliatii europeni au posibilitatea sa-si aduca o contributie
mai coerenta si mai eficace la misiunile si activitatile Aliantei, ca o
expresie a responsabilitatilor comune" si "va ntari parteneriatul
transatlantic"[9].
n contextul determinarilor mentionate apararea nationala
reprezinta conceptia si practica strategica adoptate de catre
statul romn pentru prezervarea n fata oricaror provocari,
pericole, agresiuni si amenintari, a suveranitatii, independentei si
unitatii sale, a integritatii teritoriale si a democratiei
constitutionale. n temeiul clauzei de solidaritate si al principiului
indivizibilitatii apararii colective, apararea nationala este
potentata, pna la nivelul de certitudine al protejarii eficiente a
intereselor nationale, de afirmarea oportuna a solidaritatii
europene si euroatlantice.

I.2. REPERE GENERALE ALE STRII ACTUALE DE

SECURITATE
Perioada de pace si stabilitate fara precedent pe care o
traverseaza Europa la sfrsitul secolului XX si nceputul secolului
XXI se datoreaza existentei Uniunii Europene. Ea este cea care a

generat nu doar un nivel ridicat de dezvoltare economica pe

continent, ci si o noua abordare a securitatii, ntemeiata pe
solutionarea pasnica a disputelor si pe cooperarea internationala
multilaterala prin intermediul unor institutii comune. Prin contrast
cu aceste evolutii pozitive din vestul continentului, n alte parti ale
Europei, si mai ales n Balcani, s-au nregistrat dupa 1990 o serie
de crize, care s-au derulat n contextul reasezarilor geopolitice ce
au urmat sfrsitului razboiului rece.
O caracteristica esentiala a acestora a fost aceea ca ele au
avut loc cel mai adesea n interiorul statelor si mai putin ntre
acestea. n aceasta perioada forte militare provenind din Europa
au fost trimise n strainatate mai mult dect n orice alta
perioada, inclusiv n regiuni precum Afganistan, Republica
Democrata Congo sau Timorul de Est. Un rol crucial n asigurarea
securitatii europene l-au jucat SUA, att prin angajamentele de
securitate fata de Europa luate n cadrul NATO, ct si prin sprijinul
acordat integrarii europene. La nivel mondial ncheierea razboiului
rece a determinat, cel putin din punct de vedere militar, trecerea
la o lume unipolara, n care SUA detin o pozitie dominanta, la
foarte mare distanta de orice alt stat. Cu toate acestea,
experienta perioadei recente a aratat ca nici un stat, nici macar o
superputere precum SUA, nu poate aborda problemele globale de
securitate de unul singur. Mediul international de securitate a
nregistrat o schimbare dramatica dupa atacurile teroriste din 11
septembrie 2001. Pna la 11 septembrie fenomene precum
terorismul, traficul de droguri, traficul de arme mici, migratia
ilegala, spalarea de bani actionau aproape separat. Ca urmare,
institutiile nationale si internationale abordau separat aceste
fenomene, cu mai multa sau mai putina eficienta.
Dupa tragicele evenimente din 11 septembrie 2001, omenirea
este nca confuza privind cauzele, mecanismele activitatilor
criminale. A devenit evident faptul ca urmatorul 11 septembrie
2001 este posibil n orice moment cu diferite tinte, resurse,
tehnici si rezultate. ntre interventia din Afganistan si atacul
asupra Irakului, aliantele mpotriva terorismului au nregistrat
diferite evolutii. Noile relatii dintre Statele Unite si Rusia, pe de o
parte, si dintre NATO si Uniunea Europeana, pe de alta parte,
marcheaza n prezent mediul international de securitate - un nou

parteneriat, dar si noi tensiuni. n aceste circumstante lipsa de

bani, de timp, de viziune si de vointa politica ar putea afecta nu
doar securitatea nationala, ct mai ales pe cea internationala. n
acest context, mai ales dupa 1998, Uniunea Europeana a dat un
nou impuls eforturilor de ntarire a securitatii si de definire a
dimensiunii de aparare la nivel european.
Dezvoltarea unei politici externe si de securitate comune a
inclus si ideea definirii unei politici comune de aparare,
mentionata n mod explicit n Tratatul de la Amsterdam. n acelasi
timp, Uniunea Europeana s-a aratat tot mai mult preocupata de
finalizarea propriilor reforme institutionale, mai ales n contextul
extinderii, precum si de finalizarea dezbaterilor pe tema
constructiei politice ce va defini viitorul Europei. Aceste dezbateri,
cel putin cele determinate de discutarea Constitutiei Europene, au
sanse rezonabile de a fi reluate n special dupa votul negativ din
Franta si Olanda, ct si dupa ntlnirea la nivel nalt de la
Bruxelles (iunie 2005).
ncepnd cu 1 ianuarie 2007, Uniunea Europeana se defineste
ca o uniune de 27 de state si devine actor economic global, UE va
trebui sa participe mai substantial si la mecanismele de asigurare
a securitatii globale, chiar daca formele concrete ale acestei
implicari pentru moment nu sunt nca clar precizate.
Din perspectiva Romniei, mediul international de securitate a
evoluat dupa 1990 n sensul cresterii complexitatii si
interdependetelor din relatiile internationale. Drept urmare,
stabilitatea internationala nu poate fi astazi conceputa dect n
baza cooperarii pe multiple planuri la nivelul comunitatii
internationale, si, mai ales, prin intermediul dialogului n cadru
institutionalizat, prin cresterea implicarii marilor organizatii
internationale n definirea starii de securitate a lumii
n anii '90 cooperarea si dialogul institutionalizat s-au
manifestat mai ales la nivelul urmatoarelor organizatii:
la nivelul NATO, care a detinut un rol esential n ntarirea
securitatii euroatlantice dupa ncheierea razboiului rece. NATO a
deschis si dezvoltat parteneriatul politico-militar, cooperarea si

dialogul consolidat cu fostele state adversare, inclusiv Romnia; a

manifestat interes si receptivitate pentru primirea de noi membri;
si-a demonstrat angajamentul de a contribui la prevenirea
conflictelor si managementul crizelor, inclusiv prin operatiuni n
sprijinul pacii (de exemplu n Balcani).
la nivelul ONU, mai ales prin intermediul Consiliului de
Securitate, care a detinut un rol important n dialogul international
pe tema securitatii si stabilitatii mondiale. Aceasta importanta a
fost confirmata si de conferirea, n anul 2001, a Premiului Nobel
pentru Pace Organizatiei Natiunilor Unite si secretarului sau
general.
la nivelul OSCE, care a reprezentat cea mai cuprinzatoare
institutie regionala de securitate, si care a jucat un rol
semnificativ n promovarea pacii si stabilitatii, n ntarirea
securitatii prin cooperare si n promovarea democratiei si
drepturilor omului. OSCE s-a manifestat vizibil mai ales n
domeniile diplomatiei, prevenirii conflictelor, managementului
crizelor si reabilitarii post-conflict[10] .
Noile circumstante internationale reclama noi reguli n
domeniul securitatii internationale. Redefinirea regulilor privind
securitatea internationala dupa prabusirea ordinii bipolare ridica
nsa numeroase probleme, nu doar de ordin practic, ci chiar si de
ordin conceptual, inclusiv pentru SUA, aflate deocamdata n
pozitia de singura superputere. Aceste dificultati sunt determinate
de mai multi factori:
- mediul international a devenit mult mai dinamic si mai
complex dect n perioada razboiului rece;
- lipsa unui consens privind modul de abordare a securitatii
internationale a permis manifestarea diverselor grupuri de
interese la toate nivelurile, astfel nct nu au putut fi
elaborate politici consistente;
- datorita proliferarii accesului la informatii n timp real (asanumitul "efect CNN") liderii politici trebuie sa ia de multe ori
decizii de moment care nu permit evaluari mai profunde;

- multiplicarea institutiilor specializate la nivel national si

international care abordeaza problemele din unghiuri specifice
si determina analize si decizii fragmentate;
- lipsa unui "model de securitate" rezonabil si acceptabil
pentru majoritatea tarilor lumii a favorizat reactii ad-hoc si
abordari punctiforme.
Din punct de vedere practic, la nceputul secolului XXI actorii
cu impact global n domeniul securitatii sunt SUA, Europa, Rusia,
China, India si Japonia. n cadrul acestei relatii se pot identifica
doua triunghiuri de putere eurasiatica:
- SUA, Europa, Rusia;
- SUA, China, Japonia.
Ca un raspuns la hegemonia SUA se pot nregistra noi
combinatii bazate pe interese geopolitice, acces la surse de
energie, tehnologie nucleara, activitati spatiale, infrastructuri
critice. Se pot observa noile formule: Rusia - China - India; Rusia China; Rusia - Franta.
n cele doua triunghiuri de putere una din puteri Europa si,
respectiv, Japonia mizeaza clar pe ideea de stabilitate si
securitate internationala, n vreme ce cte una din celelalte puteri
China si respectiv Rusia ramn deschise si interesate n eventuale
mutatii geopolitice. Un alt punct de vedere, complementar celui
anterior, considera ca la originea "noii schisme mondiale" s-ar afla
tensiunea dezvoltata ntre doua "cmpuri" diferite de putere,
ntemeiate pe principii opuse de organizare: pe de o parte Statele
Unite ale Americii, adepte ale unipolaritatii, pe de alta parte
ceilalti actori majori ai scenei internationale - Uniunea Europeana,
Rusia, China, Japonia - adepti ai multipolaritatii[11].

II. AMENINRI sI FACTORI DE RISC LA

ADRESA SECURITII sI
APRRII
NAIONALE sI
COLECTIVE

II.1. Precizari conceptuale

Putem defini conceptul de amenintare ca reprezentnd un
pericol potential, exprimat prin cuvinte sau gesturi, care are
autor, scop, obiectiv si o tinta.
Pericolul reprezinta o primejdie, un posibil eveniment cu
urmari grave[12]. Pericolul ar putea fi definit drept caracteristica a
unei actiuni sau inactiuni de a aduce prejudicii valorilor unei
societati, persoanelor sau bunurilor acestora. n cazul pericolului,
sursa, adresa, scopul, obiectivele si efectele sunt probabile.
Amenintarea are indicatori concreti, reprezentnd o declarare
a unei intentii de a pedepsi sau a rani o persoana, n special n
cazul n care aceasta nu doreste un semn sau o avertizare asupra
unui posibil necaz, pericol.
Din punct de vedere militar, analiza amenintarii poate avea n
vedere procesul continuu de compilare si examinare a tuturor
informatiilor disponibile referitoare la potentiale activitati
teroriste. O astfel de analiza va evidentia att factorii existentei
gruparilor teroriste, capacitatile, intentiile, istoria si tintele
acestora, ct si mediul de securitate n care opereaza fortele
proprii. Cu ct amenintarea este mai specifica, cu att tintele si
sursele sale sunt mai clare.
Natura specifica a amenintarilor si amenintarea, n sine, pot fi
ntelese numai n relatie cu caracterul particular al obiectului de
referinta. Viata umana variaza n functie de cadrul n care se
desfasoara si, din acest motiv, pe baza aceluiasi criteriu, se poate
vorbi si despre domenii diferite n care trebuie studiate tipurile de
amenintari: politic, economic, social, militar, de mediu etc.
Riscul reprezinta posibilitatea de a avea de nfruntat un
pericol, iar vulnerabilitatea poate fi definita, pe larg, drept
rezultatul combinarii riscurilor existente la adresa unei societati
cu capacitatea acesteia de a face fata si de a supravietui
situatiilor de urgenta interna si externa. Vulnerabilitatile
reprezinta stari de lucruri, procese sau fenomene din viata
interna, care diminueaza capacitatea de reactie la riscurile

existente ori potentiale sau care favorizeaza aparitia si

dezvoltarea acestora. n situatia interna a Romniei sunt
evidentiate cteva tipuri de vulnerabilitati ce si gasesc sursele n
tranzitia politica, economica si sociala prelungita pe care o
parcurge tara noastra: persistenta problemelor de natura
economica, financiara si sociala generate de ntrzierea
reformelor structurale; accentuarea fenomenelor de coruptie si de
administrare deficitara a resurselor publice; reactii ineficiente ale
institutiilor statului n fata acutizarii fenomenelor de criminalitate
economica si de perturbare a ordinii publice si sigurantei
cetateanului; mentinerea unor surse si cauze de potentiale
conflicte sociale punctuale; nerespectarea normelor de mediu n
functionarea unor obiective industriale; scaderea nivelului de
ncredere a cetatenilor n institutiile statului; mentinerea unor
disparitati de dezvoltare ntre regiunile tarii; mentinerea la un
nivel scazut a infrastructurii informationale si ntrzieri n
realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizarii
etc[13].
n ceea ce priveste riscul, n sens larg, se poate afirma ca se
concretizeaza n discrepanta dintre "asteptarea pozitiva" si
"evenimentul negativ", ce se poate produce, si prin probabilitatea
sa de a se produce. Riscul este cauzat de nedeterminare, de
imposibilitatea de a cunoaste cu certitudine evenimentele
viitoare, reprezentnd o stare potentiala, care, n anumite conditii,
poate deveni efectiva.
Analiza de risc investigheaza, n principal, riscurile la adresa
sistemelor naturale sau tehnice si are ca scop principal
determinarea functiilor si domeniilor ce pot fi afectate de riscul
respectiv.
Riscurile ce afecteaza securitatea nationala pot fi clasificate n
functie de domenii de activitate, entitati comunitare si religioase,
arie geografica,timp, volum, importanta (interes, gravitate),
probabilitate astfel :

CRITERIU

TIPURI DE RISC
economice
politice
informationale
sociale

Domenii de activitate
culturale
ecologice
tehnologice
militare
etnice
Entitati comunitare si religii
religioase
Timp

prezente
viitoare

imediate
apropiate

CRITERIU

TIPURI DE RISC
termen mediu
termen lung
permanente
globale
externe
zonale

Aria geografica si spatiala

interne
cosmice
mici
Volum

mari
foarte mari
vitale

Importanta (interese, gravitate)

foarte importante
importante

CRITERIU

TIPURI DE RISC
sigure (asumate)

Probabilitate

previzibile (potentiale, probabile)

imprevizibile

[14]
Toate notiunile prezentate anterior sunt specifice domeniului
securitatii, fie ea de amploare nationala, regionala sau
internationala. Ele reprezinta realitati specifice componentelor
securitatii ntre care exista att asemanari, ct si deosebiri.
Caracteristicile care apropie conceptual amenintarile de
pericole, riscuri si vulnerabilitati se remarca la:

origine - care poate fi : interna si externa;

natura - care poate fi : politica, economica, sociala,

militara, informationala, ecologica etc.

caracter - care poate fi : direct si indirect.

Catalizatorul
tuturor
l
constituie
"circumstantele
istorice"[15] si modul sau gradul n care acestea sunt exploatate.
O prezentare grafica a indicatorilor care individualizeaza
fiecare concept poate oferi o imagine pe ct de sintetica, pe att
de lamuritoare asupra valorii, locului si rolului acestora n
formularea discursului pe teme din domeniul securitatii si apararii.
RISC

PERICOL

AMENINARE

SURS

Posibila

Probabila

Certa

ADRES

Difuza

Posibila

Certa

SCOP

Difuz

Probabil

Cert

OBIECTIV

Difuz

Probabil

Cert

EFECTE

Posibil

Probabile

Certe

[16]
Amenintarile, pericolele, riscurile si vulnerabilitatile la un loc
sau numai o parte dintre ele sunt constientizate n mod diferit de
statele lumii, aflate chiar n acelasi areal.
Privite n mod sistemic conceptele supuse analizei se afla
ntotdeauna ntr-un raport bine determinat. Pe perioada
coexistentei lor, iar prognozele n domeniul securitatii nu ntrevad
eliminarea vreuneia prea curnd, amenintarile si vulnerabilitatile
pot functiona dupa principiile jocurilor cu suma nula. Astfel,
securitatea nationala se poate asigura fie prin diminuarea
vulnerabilitatilor, fie prin prevenirea sau micsorarea amenintarilor.
Aceasta determina orientarea strategiei de securitate nationala
care se poate concentra spre interior, ncercnd sa reduca
vulnerabilitatile statului sau spre exterior alocnd forte si mijloace
pentru a actiona n mod direct sau nu asupra surselor de
amenintare.

II.2. Aspecte privind principalele amenintari la

adresa securitatii si apararii nationale si
colective
Sursele actuale de amenintare la adresa securitatii difera n
mod fundamental de cele de la sfrsitul mileniului trecut.

Discursul si actiunea comunitatii internationale se adapteaza n

mod continuu noilor realitati. Provocarile nu se rezuma numai la
conflictele militare dintre state, ci sunt de natura mult mai
complexa. si-au facut aparitia alaturi de actorii statali, actorii nonstatali sau parastatali. Pericolele desi sunt latente, scapnd de
multe ori de sub atentia noastra ele pot genera stari de
insecuritate cu urmari grave asupra scoartei Terrei si locuitorilor
ei.
II.2.1. Terorismul international
Terorismul international se impune ca antipod al dezvoltarii
civilizationale, ca o contradictie a diferitor nivele de
dezvoltare. Motivarea de baza a terorismului este cstigarea
recunoasterii
internationale
si
captarea
atentiei
opiniei
publice. Desi este greu de acceptat de catre lumea civilizata
fenomenul terorist a devenit o realitate cu implicatii globale greu
de prevenit si gestionat. El nu se mai prezinta doar ca un gest
criminal marunt produs n disperare de cauza la o anumita
evolutie a sistemului social. Acum el s-a consacrat ca o actiune
ndreptata mpotriva ordinii de drept, deosebit de violenta,
desfasurata n afara si contra normelor internationale. Cu ajutorul
mijloacelor militare si bazndu-se pe elemente de razboi
psihologic terorismul urmareste obtinerea unor avantaje exclusiv
sectare, prevalndu-se de asa-zise percepte religioase, n fond
sloganuri scoase din tenebrele istoriei, cauta sa opreasca cursul
firesc al societatii omenesti spre libertate si prosperitate[17].
Dificultatea definirii terorismului este o problema de perceptie
culturala, politica si sociala a actului de violenta si a scopului
politic urmarit prin teroare.
Departamentul Apararii Statelor Unite defineste terorismul
ca: folosirea calculata a violentei ilegale pentru a instaura frica, n
vederea intimidarii sau pedepsirii guvernelor sau societatilor,
pentru atingerea unor scopuri n general politice, religioase sau
ideologice. FBI opereaza cu urmatoarea definitie: folosirea ilicita a
fortei sau violentei mpotriva persoanelor sau proprietatii, cu
scopul de a intimida sau constrnge un guvern, populatia civila

sau un segment al acesteia, pentru a atingerea unor obiective

politice sau sociale[18].
n Legea terorismului, adoptata n 2001 n Marea Britanie,
prin act terorist se ntelege folosirea violentei si a amenintarii
pentru atingerea unor obiective politice, ideologice sau religioase,
dar si perturbarea sau interferenta serioasa n functionarea unui
sistem electronic, de asemenea sunt considerate ca acte teroriste
actiuni de amenintare cu folosirea armelor de foc sau a
explozivilor care nu au ca scop influentarea guvernului sau
crearea unei stari de teroare.
n general definitiile terorismului sunt largi si ambigui lasnd
loc de interpretare. De cele mai multe ori, terorismul este
conjunctural (cu exceptia regimurilor totalitare). Pentru evitarea
unor posibile complicatii pe plan international, n contextul
razboiului antiterorist, ar fi necesar ca societatea internationala
sa-si sporeasca eforturile n vederea adoptarii unei definitii
general acceptate. Una dintre posibilele explicatii ale esecului
definirii terorismului international este aceea ca n legatura cu
acest fenomen exista doua optiuni greu de conciliat. Astfel, prima
optiune promovata de catre democratiile occidentale propune
definirea ca acte teroriste a actiunilor violente prin care se
urmaresc obiective politice, religioase. A doua optiune este
exprimata de unele state (spre exemplu Siria) care considera ca
definitia propusa de catre democratiile euroatlantice confunda
terorismul cu lupta de eliberare nationala si, prin urmare, sub
pretextul combaterii terorismului se ngradeste constituirea unor
state nationale.
Pornind de la realitatea ca societatea internationala nu a ajuns
la o ntelegere comuna asupra fenomenului terorist unii autori au
sustinut chiar ca definirea notiunii de terorism este imposibila,
orice ncercare de definire esund din pura tautologie[19].
Reactia comunitatii internationale mpotriva terorismului
cuprinde ntreaga gama de actiuni (politice, diplomatice,
economice si militare) fiind ndreptate att asupra cauzelor, ct
mai ales asupra efectelor.

Aproape fara exceptie, dupa 11 septembrie 2001,

comunitatea internationala a format n jurul Statelor Unite ale
Americii coalitia antiterorista al carei scop este eliminarea
terorismului ca fenomen social. Prima mare reuniune de forte din
istoria omenirii poate fi nteleasa ca o reactie de autoaparare a
tuturor si o exprimare a statului de drept aflat n situatii dificile a
fiecaruia, pe fondul eforturilor de nlaturare a cauzelor frustrarii
lumii civilizate.
Terorismul international reprezinta pentru comunitatea
euroatlantica o amenintare complexa si persistenta, care necesita
un raspuns comprehensiv si multidimensional la nivel strategic,
solicitnd astfel o contributie semnificativa din partea NATO.
Dezbaterea initiala asupra rolului si misiunilor corespunzatoare
ale NATO a scos n evidenta doua abordari diferite ale
terorismului: abordarea terorismului ca "razboi" si abordarea
terorismului ca "management al riscurilor". Abordarea de tip
razboi, sustinuta n special de Statele Unite, implica o mobilizare
masiva de resurse ntr-un efort unitar, cu acceptarea unor limitari
ale libertatilor individuale si sacrificii. Multi europeni apreciaza
nsa ca nu este potrivit sa se vorbeasca despre un razboi. Nu poti
"nvinge" terorismul dect daca actionezi asupra radacinilor
acestuia, ceea ce nu poate fi realizat prin folosirea mijloacelor
militare, dupa cum considera europenii. Din acest punct de
vedere, terorismul nu este un razboi care trebuie cstigat, ci un
risc periculos, de neevitat, care trebuie gestionat.
Cele doua abordari nu se exclud reciproc, dar au prioritati si
strategii diferite si necesita aranjamente diferite n vederea
desfasurarii actiunilor colective. De exemplu, viziunea de tip
razboi tinde sa impuna o strategie care pune accent pe masurile
ofensive si preventive, n timp ce viziunea de tip managementul
riscurilor solicita o strategie cu accent pe masurile defensive.
Oricum, elemente ale ambelor strategii fac necesara depunerea
unor eforturi reale de combatere a terorismului.
Dezbaterile asupra rolului NATO n lupta mpotriva
terorismului au fost si mai mult complicate de divergentele
privind Irak-ul si presupusele legaturi ale regimului lui Saddam
Hussein cu teroristii retelei al-Qaida. n plus, divergentele

transatlantice n privinta modului n care trebuie tratat terorismul

reflecta de asemenea faptul ca multe tari europene au trait
experiente diverse n confruntarea cu acest fenomen si detin
comunitati musulmane largi si uneori prea putin asimilate, diferite
legaturi istorice cu Orientul Mijlociu si Africa de Nord, manifestari
variate ale sentimentelor anti-americane si viziuni diferite asupra
conflictului israeliano-palestinian.
Alianta a cazut de acord asupra naturii grave a amenintarii
reprezentate de terorismul international si a decis sa raspunda
acestei provocari, oferind perspectiva obtinerii n final a
succesului. Dar realizarea chiar si a unui succes modest va obliga
deliberarile Aliantei sa depaseasca stadiul dezbaterilor initiale n
care se afla si n prezent. Alianta Nord-Atlantica si-a constituit
propriul Plan de Actiune mpotriva Terorismului, pe care l-a
aprobat la Summit-ul de la Praga (21 noiembrie 2002). Secretarul
general al NATO, lordul Robertson sublinia: "Alianta Nord Atlantica
si restul comunitatii internationale, vor actiona umar la umar
pentru combaterea terorismului, o amenintare care ne vizeaza pe
toti, indiferent de religie, cultura sau nationalitate. Ultimele
evenimente nu au facut altceva dect sa ntareasca solidaritatea
noastra." Aceste cuvinte sunt o concluzie, un indemn la unitate
deplina n lupta internationala mpotriva terorismului[20].
Comparativ cu NATO, Uniunea Europeana nu dispune de o
strategie proprie de combatere a terorismului, nici de mijloace
destinate acestui scop. Atentatele teroriste de la 11 martie 2004
din garile capitalei spaniole a demonstrat vulnerabilitatea
sistemului de protectie al statelor vest-europene.
Amenintarea terorista cu grad mare de periculozitate persista
n aceasta parte a lumii pna cnd nu se va realiza o armonizare
efectiva a politicilor n problemele terorismului, traficului de fiinte
umane, droguri si arme, coruptiei, spalarea banilor si crimei
organizate.
Dubla largire a NATO si UE a determinat cresterea ariei de
atentie si lupta organizata cu terorismul, fapt ce va conduce, ntrun viitor nu prea ndepartat, la diminuarea amenintarii de acest
gen pe continent.

n mod logic, NATO se ncadreaza ntre eforturile orchestrate

de Natiunile Unite n vederea realizarii celor mai generale scopuri
si abordarile nationale privind lupta mpotriva terorismului, care
au un pronuntat caracter specific. Dar pentru a trata att
simptomele, ct si afectiunea propriu-zisa este nevoie de o
combinatie ntre eforturile de la cele trei niveluri - national,
regional si global. mpreuna, acestea pot furniza cel mai eficient
raspuns posibil la amenintarea terorismului[21].
Responsabilitatea fundamentala pentru lupta mpotriva
terorismului apartine fiecarui stat, att pentru faptul ca, n ultima
instanta, terorismul este un fenomen local, ct si pentru ca, din
diverse motive, o mare parte a cooperarii dintre guverne va trebui
sa se desfasoare n cadru bilateral, n special ntre institutiile de
informatii si cele cu atributii n aplicarea legilor. Cu toate acestea,
NATO, G8, Uniunea Europeana, ONU si alte organizatii joaca un
important rol de coordonare si integrare n sprijinirea eforturilor
fundamentale ntreprinse de catre celelalte state. Cheia o
reprezinta coordonarea acestor eforturi si evitarea duplicarilor
inutile.
II.2.2. Proliferarea armelor de distrugere n masa
Armele de distrugere n masa, sunt categoriile de arme a
caror ntrebuintare pot provoca distrugeri masive, simultan si n
timp scurt, personalului fortelor armate, mijloacelor de lupta,
populatiei si obiectivelor economice, politice, administrative si
militare dispuse pe suprafete variabile de teren. n prezent,
aceasta categorie include armele nucleare, radiologice, chimice si
biologice[22].
Existenta si proliferarea armelor de distrugere n masa
nucleare, radiologice biologice si chimice, au devenit o realitate,
genernd ngrijorare si insecuritate, existnd permanent pericolul
ntrebuintarii lor.
Componenta N.B.C. a armelor neconventionale si neletale,
terorismul chimic, comertul ilegal si mascat cu material fisionabil
si substante care se gasesc sub incidenta "Conventiei pentru
interzicerea armelor chimice", accidentele produse voit sau din

eroare umana sau tehnologica la obiectivele economice de risc

N.B.C., depozite de munitii si deseuri, constituie amenintari
serioase si continue, att pe timp de pace, ct si n situatii de
criza si la razboi.
Arma nucleara (N) fiind cea mai puternica dintre armele de
distrugere n masa, ea se bazeaza pe imensa cantitate de energie
ce se degaja n urma exploziei nucleare, efectul distructiv al armei
nucleare fiind determinat de energia obtinuta din scindarea
nucleelor atomilor unor elemente chimice grele ( 235U, 239Pu), prin
reactia nucleara de fisiune sau la unirea nucleelor atomilor unor
elemente chimice usoare, prin reactia nucleara de fisiune [23].
La 6 si 9 august 1945, armata S.U.A. a probat "pe viu" pentru
prima data arma nucleara la Hiroshima, iar trei zile mai trziu la
Nagasaki, distrugerile provocate fiind inimaginabile inclusiv
pentru cei care au utilizat-o.
Cronologia narmarilor nucleare la nivelul celor doua mari
puteri nucleare - S.U.A. si Federatia Rusa - se prezinta astfel:
- prima bomba atomica realizata de S.U.A., n 1945, de
U.R.S.S. n 1949;
- bombardierul cu raza de actiune intercontinentala realizat de
S.U.A. n 1948, de U.R.S.S. n 1955;
- bomba termonucleara realizata de S.U.A. n 1952, de
U.R.S.S. n 1953;
- racheta balistica intercontinentala (I.C.B.M.) realizata de
U.R.S.S. n 1957, de S.U.A. n 1958;
- racheta balistica lansata de pe submarine de S.U.A. n 1960,
de U.R.S.S. n 1968;
- racheta cu focoase multiple (M.R.V.) realizata de S.U.A n
1966, de U.R.S.S. n 1968;
- racheta antibalistica (A.B.M.) realizata de U.R.S.S. n 1968,
de S.U.A. n 1972;

- racheta cu focoase multiple ghidate independent de S.U.A n

1970, de U.R.S.S. n 1975 [24].
n S.U.A. majoritatea testelor au fost dedicate dezvoltarii
elementelor propulsoare pentru noi vectori purtatori. Specialistii
militari americani au sustinut ca testele nucleare sunt necesare
pentru dezvoltarea unei noi generatii de arme nucleare de calibru
foarte mic, argumentnd numai necesitatea descurajarii
ntrebuintarii armelor chimice si biologice de catre tarile lumii a IIIa, sau pentru distrugerea unor buncare. Au aparut nsa explozivii
conventionali care echipeaza purtatori inteligenti (CRUISE) sau
explozivii combustibil-aer (explozivi volumetrici), cu efectele
distructive comparabile cu o "microarma nucleara", ceea ce
contrazice "teoria" prezentata de unii specialisti ca scuza a
producerii si detinerii lor.
n timp, S.U.A., Rusia, Franta si alte state au efectuat asa
zisele "experiente nucleare pasnice - PNE"[25], dar au gasit ca
problematice efectele ntrebuintarii lor pentru siguranta
individuala, colectiva dar si costurile foarte mari.
Pe de alta parte, China, India, Algeria si Iran argumenteaza ca
"experimentele pasnice" sunt o modalitate de utilizare pasnica a
energiei nucleare, iar beneficiile ar trebui asigurate statelor
nenucleare de catre puterile nucleare.
Exceptnd S.U.A. si Franta n ultimii ani celelalte puteri
nucleare au efectuat testele mai mult pentru a informa lumea
despre capacitatea lor.
Pna n prezent s-au efectuat peste 2.000 de teste nucleare
(S.U.A 1.030, Uniunea Sovietica (Rusia) 715, Marea Britanie 45,
China 43, Franta 210, India 4, Pakistan 6)[26].
Arma chimica (C) se ntrebuinteaza n toate formele de lupta,
att pentru scoaterea temporara din lupta a personalului si a unor
categorii principale de tehnica militara, ct si pentru nimicirea
efectivelor sau distrugerea vegetatiei. Baza armei chimice o
constituie agentii chimici de lupta.

nceputurile armelor chimice sunt mult mai vechi dect

descoperirea armelor de foc. nca din timpul razboaielor antice, n
conditiile n care apararea se organiza n cetati, mijloacele de atac
aveau o eficacitate foarte mica, fortaretele putnd fi cucerite fie
prin foame dupa asedii prelungite, fie prin siretenii de razboi. ntre
acestea, literatura veche mentioneaza otravirea hranei sau a
surselor de apa si folosirea fumurilor irespirabile, necacioase sau
urt mirositoare.
Razboiul chimic a nceput n 1915, atunci cnd, pe frontul din
Flandra, n localitatea Ypres, Regimentul 35 Pionieri german a
lansat asupra pozitiilor franceze un val de clor, continnd 180
tone din acest gaz toxic.
Anul 1917 se caracterizeaza prin generalizarea folosirii
armelor chimice n lupta. Tactica utilizarii lor se dezvolta apoi si se
introduc noi substante toxice in arsenalul chimic: arsinele, acidul
cianhidric, clorcianul, bromcianul.
Cea mai toxica substanta folosita n primul razboi mondial a
reprezentat-o iperita, denumita astfel de francezi, dupa numele
localitatii Ypres unde a fost folosita prima data de germani.
Pe teritoriul Romniei, armata germana a lansat pentru prima
data la 17 aprilie 1917 un atac chimic asupra Regimentului 1
Vnatori. Un alt atac a fost lansat pe 5 iulie 1917 asupra
Regimentului 24 Artilerie pe un front de 3 km, n zona CostieniGrlesti-Moldoveni-Namoloasa[27]. Aceste atacuri precum si
celelalte atacuri chimice lansate de trupele germane n iulie 1917
au determinat nfiintarea Serviciului de Gaze n Armata Romna.
Perioada dintre cele doua razboaie mondiale a fost marcata
de ntrebuintarea armelor chimice de catre Japonia si Italia
mpotriva Chinei, respectiv Abisiniei (Etiopiei). n perioada 19371939, fortele japoneze au lansat 93 de atacuri asupra trupelor
chineze slab protejate fata de aceasta noua arma de lupta,
deosebit de periculoasa. n razboiul pentru cucerirea Abisiniei din
1936, fortele mussoliniene au lansat 19 atacuri chimice. Utilizarea
iperitei, n conditiile temperaturilor foarte ridicate, asupra unor

luptatori lipsiti de mijloace de protectie

dezastruoase pentru zeci de mii de oameni.

avut

efecte

n al doilea razboi mondial singura ntrebuintare s-a produs n

Extremul Orient, fiind mentionate atacurile japoneze asupra
trupelor chineze.
Un episod aparte al razboiului chimic l-a constituit folosirea de
catre americani n Vietnam a substantelor erbicide: defoliante
(care determina caderea totala a frunzelor), desicante (care
produc uscarea progresiva a vegetatiei) si sterilizante ale solului.
Erbicidele, neviznd direct omul, nu se ncadreaza n definitia
armelor chimice, folosirea lor nefiind interzisa de Protocolul de la
Geneva din 1925 si nici de Conventia privind interzicerea armelor
chimice desi, acestea atenteaza n mod serios la sanatatea
mediului ambiant, a populatiei din zona, inclusiv la aspectul
material al acestuia, hrana de toate zilele.
Perioada de dupa al doilea razboi mondial a fost marcata de
numeroase situatii de folosire a armelor chimice, n conflicte
locale, ca utilizarea iperitei de catre Egipt n conflictul din Yemen,
n perioada 1963-1967, sau n razboiul dintre Laos si Cambogia
ntre anii 1978-1983.
O noua escaladare a razboiului chimic s-a produs n timpul
conflictului dintre Iran si Irak (1980-1988), n care Irak-ul a folosit
n diferite actiuni iperita si tabunul, provocnd pierderi importante
trupelor iraniene.
Un episod de razboi chimic intens mediatizat, care a
sensibilizat opinia publica internationala, l-a constituit utilizarea
de catre Irak a substantelor toxice la Halabja (1988), care a
provocat numeroase victime n rndul populatiei civile, n special
copii si femei[28].
Arma biologica (B) poate fi considerata si arma nucleara a
saracilor, ntruct raspndirea substantelor biologice nu necesita
mijloace moderne si nici nu presupune vreun efort de
ingeniozitate. Aceasta arma, constituie mijlocul de nimicire n
masa care, prin efectul vatamator al agentilor patogeni, poate sa

produca pierderi mari n rndul trupelor, populatiei si animalelor,

precum si distrugerea (contaminarea) culturilor.
Bioterorismul consta n utilizarea sau amenintarea cu
utilizarea de virusi, bacterii, ciuperci sau toxine, de
microorganisme, cu intentia declarata de a provoca o maladie sau
decesul fiintelor umane, animalelor si plantelor, cu scopul de a
atinge anumite obiective. Efectele bioterorismului pentru
sanatatea publica sunt considerabile fie si numai n eventualitatea
n care numarul persoanelor infectate ar fi redus.
Potrivit unui grup de experti americani n prevenirea si
controlarea bolilor, micro-organismele cele mai periculoase pentru
sanatatea publica sunt: variola (Variola major), antraxul (Bacillus
anthracis), ciuma (Yersinia pestis), botulismul (Toxina botulinica),
tularemia (Francisella tularensis) si febrele hemoragice (filovirusii/
arenavirusii).
Acestea se pot transmite prin mai multe cai, dintre care doar
doua sunt susceptibile de a atinge un numar mare de
persoane pe cale digestiva si pe cale aeriana[29] .
Atacurile teroriste cu agenti biologici difera de cele n care
sunt utilizati agenti chimici. Acestia din urma au o actiune
incapacitanta sau mortala imediata sau cel putin mult mai rapida
dect cele biologice, ceea ce le face deosebit de eficace.
Fabricarea si utilizarea lor n cantitati mari presupun un minimum
de mijloace tehnologice de vrf. Acestea se afla mai mult la
ndemana unei armate dect a unor grupuri teroriste. Armatele
pot lua masuri de protectie mpotriva armei chimice, folosind
masti, combinezoane, medicatie preventiva si antidoturi.
Armele biologice au redutabila superioritate de a fi capabile
sa ntretina prin ele nsele propria "proliferare", odata lansate ntrun mediu potrivit (aceasta proliferare putnd fi accelerata prin
manipulari genetice). Ele sunt foarte usor de obtinut. Diseminarea
substantelor biologice nu necesita nici mijloace moderne, nici
prea multa ingeniozitate. Actionnd prin inhalare sau ingerare, ele
pot fi cu usurinta vaporizate dintr-un proiectil aerian lansat
deasupra unei mari suprafete, printr-un atomizor ntr-un spatiu

nchis sau, si mai usor, introduse n retelele de distribuire a apei

potabile sau prin produsele alimentare[30].
Arma biologica este o arma invizibila. Ea poate fi transportata,
fara a fi detectata, chiar peste granite, fie n "culturi" pentru
obtinerea cantitatii dorite, fie n cantitati suficiente pentru
savrsirea unui masacru. Microorganismele pot fi eliberate fara
zgomot si fara a provoca efecte imediate. Nu se poate determina
maladia pna nu se cunosc simptomele infectiei si agentul cauzal.
Ele sunt de fapt microorganisme, care cauzeaza boli grave,
mortale n majoritatea cazurilor. Unul dintre acestea este
vestitul antrax, care ajunge n organism prin piele, inhalare sau
pe tractul digestiv si se manifesta prin ulceratii necrotice si
hemoragice. Forma pulmonara ncepe cu febra mare, senzatie
imensa de sufocare, iar n decurs de 24 ore de la aparitia
simptomelor, boala duce la deces prin hipoxie si soc septic. Nici
forma digestiva nu este mai blnda, ncepnd cu greturi,
varsaturi, febra, hemoragie digestiva, apoi apare ascita si dupa 25 zile, moartea n urma socului[31].
Febra hemoragica virala (febra Lassa si Ebola) este
transmisa de cele mai multe ori prin rozatoare, dar virusul poate
intra n organism si prin inhalare sau contact direct cu materialul
infectat.
Botulismul actioneaza prin toxina botulinica ce ataca
sistemul nervos, ducnd la paralizie, apoi la blocarea respiratiei.
Botulismul se transmite prin alimente, apare ca un fel de
toxiinfectie alimentara.
Variola este boala considerata disparuta de 25 de ani (ultimul
caz a fost raportat n 1978), dar actuala prin posibilitatea de a fi
folosita ca arma biologica. Este vorba de o infectie vitala mortala
cu urte manifestari cutanate, moartea fiind cauzata de
pneumonie sau septicemie[32].
Proliferarea armelor de distrugere n masa si a mijloacelor
purtatoare precum rachetele balistice este o amenintare
crescnda la adresa pacii si securitatii internationale. n vreme ce

tratatele internationale si aranjamentele de control al exporturilor

au ncetinit diseminarea armelor de distrugere n masa si a
sistemelor purtatoare, unele state au cautat sau cauta sa-si
dezvolte astfel de arme. Riscul ca teroristii sa dobndeasca
materiale chimice, biologice, radiologice sau fisionabile si
mijloacele lor purtatoare adauga o dimensiune critica acestei
amenintari.
Contracararea proliferarii armelor de distrugere n masa
(WDM) pare sa fie din ce n ce mai greu de realizat. Dificultatile
ntmpinate de Franta, Germania si Marea Britanie n cadrul
negocierilor cu Iranul privind viitorul programului sau nuclear sunt
deosebit de instructive. n sens mai larg, Conferinta pentru
Analiza Tratatului de Neproliferare Nucleara (NPT) din mai 2005 nu
a putut ajunge la un acord asupra unei atitudini mai eficiente fata
de tarile care se retrag din tratat sau genereaza suspiciunea ca
ncalca prevederile fundamentale ale acestuia. Eforturile depuse
n cadrul ONU pentru a ngreuna accesul teroristilor la armele
chimice, biologice, radiologice si nucleare (CRBN) nu au dat pna
n prezent rezultatele dorite. si, ntruct contextul international
organizational pentru abordarea proliferarii devine mai complex de exemplu, prin crearea Initiativei de Securitate n Domeniul
Proliferarii (PSI) - ntrebarile privind modul cum poate fi
promovata sinergia si evitata duplicarea ramn fara raspuns.
Una dintre problemele importante carora NATO trebuie sa le
faca fata este aceea a modului n care urmeaza sa-si defineasca
locul n cadrul eforturilor internationale de combatere a
proliferarii. n cadrul pericolelor partial legate de terorism,
amenintarea proliferarii armelor de distrugere n masa (WDM) se
afla la vrful listei comunitatii internationale privind provocarile
de securitate ale perioadei post razboi rece. Pentru a ramne
credibila ca institutie de securitate, Alianta trebuie sa joace si sa
fie perceputa ca joaca un rol n abordarea unor astfel de
provocari. ntr-adevar, la Summit-ul de la Bruxelles din ianuarie
1994, aliatii au decis sa-si concentreze n mod serios atentia
asupra proliferarii WDM si a impactului acesteia asupra securitatii.
O privire asupra documentelor de politica ulterioare ale
Aliantei, cum ar fi o analiza serioasa privind controlul

armamentelor, non-proliferarea si masurile de ncredere si

construire a securitatii realizata n decembrie 2000, arata ca
raportul ntre dimensiunea politica/diplomatica si cea militara n
contracararea proliferarii a reprezentat deseori un obiectiv n sine.
Cu toate acestea, aliatii au ajuns treptat la concluzia ca, n
domeniul capabilitatilor militare, NATO poate oferi o componenta
unica si, pentru moment, de ne-nlocuit a arhitecturii institutionale
internationale de contracarare a amenintarilor proliferarii[33].
Pentru a ajuta la eliminarea acestui decalaj major, Consiliul de
Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) a adoptat n
unanimitate Rezolutia 1540, n aprilie 2004. Rezolutia a stabilit o
baza globala de masuri mpotriva proliferarii si a mandatat toate
statele sa le puna n aplicare fara ntrziere. Rezolutia 1540 cere
statelor "sa ncrimineze proliferarea, sa controleze strict
exporturile si sa asigure securitatea tuturor materialelor sensibile
n interiorul granitelor lor. Rezolutia include de asemenea 12
puncte solicitnd tuturor statelor sa:

"adopte si sa puna n aplicare legi eficiente, care sa

interzica tuturor actorilor non-statali sa produca, obtina,
posede, dezvolte, transporte, transfere sau foloseasca
arme nucleare, chimice sau biologice si mijloacele de
transport la tinta ale acestora";

dezvolte si
eficiente";

asigure controlul la frontiere si sprijinul necesar n

vederea aplicarii legilor "pentru combaterea traficului
ilegal";

asigure "controlul exporturilor si al transporturilor de

tranzit".

mentina

"masuri

fizice

de

protectie

Aceasta rezolutie a impus cerinta de aplicare a unor masuri

mpotriva proliferarii de catre furnizorii din toate tarile lumii[34].
Programele de ne-proliferare mutuala ntre Statele Unite si
Rusia demonstreaza ct de mult se ntrepatrund, n mod

involuntar, instrumentele de securitate. Atunci cnd senatorii

americani Sam Nunn si Richard Lugar au elaborat Legea privind
Reducerea Amenintarii Nucleare Sovietice din 1991, atentia
principala se axa pe asigurarea securitatii si distrugerea armelor
nucleare si a mijloacelor pentru transportul acestora la tinta din
fosta Uniune Sovietica.
Efortul a fost initial condus de Departamentul de Aparare al
SUA. Dar pe masura ce Congresul SUA a nceput sa realizeze
amploarea provocarii, acesta a creat un colaj de initiative cu
implicarea unor multiple agentii viznd nu numai actiunile care
trebuiau ntreprinse n privinta armelor si a materialelor "mobile",
ci si dezvoltarea modalitatilor de a utiliza talentul stiintific n
domeniul dezvoltarii economice.
Programele SUA de reducere a amenintarilor au evoluat ntr-o
gama de tentative mai largi si multi-departamentale urmarind
interzicerea accesului statelor ostile si al grupurilor teroriste la
WMD, precum si la materialele si cunostintele necesare n
vederea producerii acestora. Au fost nregistrate succese
considerabile n sfera securitatii, dar o legatura formala ntre
edificarea institutiilor si construirea capacitatii si posibilitatea de a
mentine aceste eforturi de ne-proliferare va fi realizata dupa mult
timp.
II.2.3. Crima organizata
n contextul marilor prefaceri geo-politice, economice si
sociale cu care se confrunta n prezent comunitatea
internationala, crima organizata a capatat noi valente,
extinzndu-si aria de cuprindere si sfera de activitate la cote
alarmante, motiv de ngrijorare pentru majoritatea statelor lumii
si n mod deosebit pentru cele ale caror economii se afla n proces
de tranzitie, data fiind vulnerabilitatea sistemelor legislative si
fragilitatea institutiilor democratice din aceste tari. Structurile
crimei organizate s-au dovedit a fi mult mai mobile dect cele ale
economiei formale, exemplul tarilor din Europa Centrala si de Est
fiind concludent n acest sens.

Definirea conceptului de crima organizata este foarte

importanta pentru cunoasterea dimensiunilor si implicatiilor sociopolitice ale fiecarui segment infractional, n vederea adoptarii
celor mai eficiente strategii si tactici de eradicare a
fenomenului. Conventia
cadru
a
ONU
mpotriva
crimei
organizate precizeaza la articolul 1 ca prin crima organizata se
nteleg: activitatile unui grup de trei sau mai multe persoane, cu
legaturi de tip ierarhic sau cu legaturi personale, care permit
liderilor lor sa realizeze profituri sau sa controleze teritorii ori
piete, interne sau straine, prin violenta, intimidare sau coruptie,
att pentru sprijinirea activitatii criminale, ct si pentru a se
infiltra n economia legitima, n special prin:
a) trafic ilicit de droguri sau substante psihotrope si spalarea
banilor, asa cum au fost definite de Conventia Natiunilor Unite
mpotriva traficului ilicit de stupefiante si de substante psihotrope
din 19 decembrie 1988;
b) traficului persoane, asa cum a fost definit de Conventia
pentru suprimarea traficului de persoane si a exploatarii
prostituarii altor persoane, din 2 decembrie 1949;
c) falsificare de moneda, asa cum a fost definita de Conventia
internationala pentru suprimarea falsului de moneda, din 20
aprilie 1929;
d) traficul ilicit sau furtul de obiecte culturale, asa cum a fost
definit de Conventia UNESCO asupra mijloacelor de interzicere si
de prevenire a importului ilicit, exportului si transferului
drepturilor asupra proprietatilor culturale, din 14 noiembrie 1970,
si de Conventia UNIDROIT asupra obiectelor culturale furate sau
exportate ilegal, din 24 iunie 1995;
e) furt de materiale nucleare, folosirea lor improprie sau
amenintarea cu folosirea lor mpotriva populatiei, asa cum au fost
definite de Conventia privind protectia fizica a materialelor
nucleare, din 3 martie 1980;
f) acte teroriste;

g) trafic ilicit sau furt de vehicule cu motor;

h) corupere a oficialitatilor publice[35].
Grupul de experti asupra crimei organizate din cadrul
Consiliului Europei si Comisiei Europene au cazut de acord asupra
existentei a patru criterii obligatorii:

colaborarea dintre trei sau mai multe persoane;

conlucrarea lor se face pentru o lunga sau indefinita

perioada de timp;

aceste persoane sunt suspectate de comiterea unor

infractiuni grave sau chiar au savrsit asemenea fapte;

obiectivul actiunii
profit/putere[36].

lor

comune

este

de

obtine

Criteriile optionale se refera la:

obiect/domeniu de activitate propriu/clar definit;

disciplina interna si control;

utilizarea violentei sau a altor instrumente n scopul

intimidarii;

influenta prin coruptie sau alte mijloace, asupra mediului

politic, mass-media, structurilor de implementare a legii,
administratiei publice;

actiune la nivel international.

Mult timp crima organizata a prezentat un interes foarte

scazut pentru elementul politic, desi n anii '70 ncepuse sa
penetreze serios societatile occidentale, dar si cele central si est
europene. Schimbarile radicale de la sfrsitul anilor '80 au fost
privite de retele criminale ca o oportunitate n executarea
operatiunilor transfrontaliere pe ntregul continent si nu numai.

Statisticile arata ca n Europa de Vest au sporit considerabil

furturile de masini, infractiunile economice, spalarea banilor,
traficul ilegal de armament si deseuri radioactive, coruptia,
infractiunile legate de imigratie (traficul de persoane si trecerile
ilegale de frontiera, falsificarea de vize si pasapoarte, utilizarea
ilegala a minii de lucru din statele sarace), precum si
infractionalitatea legata de prostitutie sau alte forme de
exploatare sexuala. n Europa Centrala si de Est, pe lnga tipurile
de actiuni mentionate mai sus, se practica infractiunile mpotriva
proprietatii, extorcarea si falsificarea de bani[37].
Crima organizata internationala a crescut ca amploare, n
ultimul deceniu, n parte datorita unor motive proprii (capitalul
uman, material si financiar deosebit, perfectionarea continua a
organizarii si a modului de operare), dar si datorita exploziei
globalizarii. n multe state, valorile traditionale legate de respectul
fata de autoritate si comunitate au fost nlocuite cu dorinta de
parvenire individuala cu orice pret, iar multe dintre statele n care
se manifesta acest fenomen experimenteaza democratia pentru
prima data. Multe guverne sunt mai preocupate, la acest nceput
de secol, de propria supravietuire, dect de sursa devizelor.
Altele, pentru a facilita comertul mondial si pentru a-i face fata, siau cosmetizat institutiile si structurile financiare, au relaxat
restrictiile legate de procedurile vamale sau de acordare a vizelor,
ceea ce a permis crimei organizate internationale sa se infiltreze
cu usurinta n structurile economiei licite.
Aceasta nu nseamna nsa ca s-a renuntat la coruptie, mita,
ntelegeri secrete sau extorcari. Cnd toate acestea esueaza, se
recurge la violenta. Datorita faptului ca au existat situatii n care
organizatiile criminale au avut posibilitatea de a-si demonstra
violenta iesita din comun, ca mijloc de aparare a intereselor sale,
se poate crea confuzie n discernerea ntre actele lor si cele ale
organizatiilor teroriste. Singura diferenta notabila dintre ele este
aceea ca teroristii sunt mai putin interesati de profit, ei fiind mai
degraba motivati de fanatismul religios sau ideologic, atacurile lor
avnd ca tinte statul cu ceea ce nseamna el (institutiile si
reprezentantii lor).
II.2.4. Conflictele regionale

Dupa al doilea razboi mondial continentul european a fost

divizat n doua grupari care si defineau interesele de securitate n
mod antagonic, dupa modelul jocului de suma nula - cstigul de
securitate al uneia dintre grupari consta n pierderi de securitate
pentru cealalta. Principalele surse ale divizarii Europei au fost de
natura politica si ideologica. Lumii capitaliste si democratice a
Europei Occidentale i s-a opus lumea comunista si totalitara a
Europei de Est. Confruntarea principala a avut loc pe tarm
politic, ideologic si militar si a luat forma unei curse a narmarilor
care a caracterizat ntreaga perioada si care s-a prelungit, prin
inertie, n forme mai putin agresive, chiar si n perioada tranzitiei
postcomuniste, att n Europa, ct si n Asia.
Cu toate ca a luat forma unor confruntari politice, ideologice
si militare, esenta opozitiei dintre cele doua grupari europene a
fost strns legata de dezvoltare, lund forma unei competitii
pentru dezvoltare. Decalajul de dezvoltare a fost mai redus la
nceputul confruntarii, n perioada imediat urmatoare celui de-al
doilea razboi mondial, si mai accentuat la sfrsitul comunismului.
Razboiul rece s-a ncheiat n momentul n care blocul comunist s-a
dovedit incapabil, n conditiile globalizarii, sa mai asigure
cresterea economica tarilor pe care le cuprindea, n vreme ce
gruparea occidentala a dovedit capacitatea nu doar de a se
dezvolta pe sine, dar si de a produce o dezvoltare accelerata n
acele tari care i s-au alaturat (Spania, Portugalia, Grecia).
Decalajele de dezvoltare nu produc automat conflicte de
interese nationale care sa puna n pericol securitatea
continentala, n schimb, decalajele de dezvoltare produc, pentru
tarile mai putin dezvoltate, necesitatea de a cauta si identifica
surse de dezvoltare. ntr-o zona geopolitica, potentialul de conflict
este amplificat prin diversificarea surselor de dezvoltare. Societati
aflate ntr-o cursa a dezvoltarii, care se bazeaza pe surse diferite
de crestere economica si dezvoltare economico-sociala, vor avea
un potential de conflict mai ridicat dect societati aflate tot n
competitie de dezvoltare, dar care apeleaza la aceeasi sursa de
dezvoltare.
Pna la sfrsitul celui de-al doilea razboi mondial, n cursa
dezvoltarii declansata la nceputul secolului al XIX-lea, cele mai

mari state europene - Marea Britanie, Franta, Germania, Austria si

Rusia - apelau la surse de dezvoltare specifice fiecareia.
Rezultatul a fost definirea n termeni conflictuali a intereselor
nationale ale fiecareia dintre aceste tari. Ceea ce permitea
crearea de situatii conflictuale era simplul fapt ca nici una dintre
ele nu depindea, pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare, de
celelalte. Dimpotriva, n masura n care interesele nationale ale
acestora se ntlneau, ele intrau n situatii modelabile prin jocul
de suma nula.
Logica formarii celor doua grupari de state ale razboiului rece
si care permite definirea relatiilor dintre ele n termeni conflictuali
era data de diferenta dintre sursele de dezvoltare. n vreme ce
gruparea occidentala avea ca sursa principala de dezvoltare
capitalul american si potentialul tehnologic al SUA, blocul oriental
avea ca sursa principala de dezvoltare resursele naturale ale
URSS si potentialul tehnologic al acesteia. Cum nu exista nici o
conditionare ntre aceste doua surse diferite de dezvoltare, fiecare
tabara era "libera" sa si defineasca interesele de dezvoltare n
termeni conflictuali cu cealalta, caci un eventual conflict nu ar fi
afectat n nici un fel sursa de dezvoltare. Invers, tari care pna
atunci si definisera interesele nationale n termeni conflictuali de exemplu Germania si Franta - nu mai puteau mentine o viziune
politica conflictuala cu privire la dezvoltarea lor ulterioara fara a
afecta sursa de dezvoltare si, ca urmare, si-au redefinit interesele
nationale n termeni de cooperare[38].
Analiznd din perspectiva explicatiei prin intermediul
diferentelor dintre sursele de dezvoltare, putem ntelege cu
usurinta conflictul iugoslav sau actualele amenintari la adresa
securitatii europene care provin din Europa de Est - conflictul din
Transnistria, conflictele din Georgia, Armenia, Azerbaidjan,
evolutia relatiilor dintre tarile balcanice si rezolvarea sau
mentinerea tensiunilor n bazinul mediteranean (Cipru, relatiile
dintre Grecia si Turcia).
Din perspectiva diversitatii surselor de dezvoltare, principala
problema creata de postcomunism a constat nu att n
exacerbarea nationalismelor sau eliberarea tensiunilor locale de
sub constrngerea restrictiilor de bloc, ct n crearea unor noi

alternative de surse de dezvoltare pentru state, care, urmare a

politicii de bloc, nu dispuneau de ele n timpul razboiului rece.
Razboaiele dintre tarile fostei Iugoslavii, chiar daca au fost
justificate ideologic ca si conflicte interetnice, au avut la baza
diferentierea surselor de dezvoltare potentiala ntre dezvoltarea
oferita prin integrare europeana, pentru Croatia, Slovenia,
Macedonia, si dezvoltarea prin resurse alternative a Serbiei.
Conflictul transnistrean poate fi interpretat ca un conflict ntre
regiuni dispuse sa apeleze la resursele occidentale de dezvoltare Moldova - si regiuni care se pot dezvolta utiliznd resursele de
dezvoltare ale Rusiei. Acelasi model explicativ poate fi aplicat
pentru Ucraina, Georgia - unde Abhazia este mai legata de
resursele rusesti de dezvoltare dect restul tarii - Armenia si alte
tari din Caucaz.
Marea noutate pe care postcomunismul a adus-o problematicii
securitatii europene consta n faptul ca a nlocuit o problematica
globala de securitate - razboiul rece - cu o pluralitate de
problematici ale securitatii regionale: n Balcani, n Caucaz, n
nordul Marii Negre. Toate aceste regiuni sunt situate la periferia
Uniunii Europene, iar sursele invocate ale amenintarilor par sa se
limiteze de fiecare data la o problematica interna - conflict
religios, conflict interetnic, confruntare politica interna - slab
legata de problematica globala a securitatii[39].
Amenintarea pentru securitatea europeana la nivel
continental pare a proveni mai degraba din capacitatea unora
dintre factorii de amenintare globala - de tipul terorismului sau al
crimei organizate - de a utiliza conjuncturile create de conflictele
regionale n scop propriu (precum implicarea mujahedinilor n
razboiul din Bosnia).
O a doua amenintare ar putea sa apara ca urmare a
potentialului oferit de o serie de conflicte locale de a functiona ca
"debuseu" pentru conflictele sau tensiunile interne din tarile
vecine. Amenintarea consta n potentialul de extindere a
conflictului, ca n cazul implicarii nationalistilor ucraineni n
conflictul din Transnistria, al nationalistilor srbi n conflictul din

Bosnia, al nationalistilor albanezi n cel din Kosovo si FYR

Macedonia.
Imaginea globala prezinta un continent european:
- eliberat de amenintarile traditionale provenite din
confruntarea dintre marile tari europene, amenintari care au
definit problematica securitatii europene vreme de mai multe
secole;
- eliberat de marea amenintare a razboiului rece;
- situat n afara principalelor amenintari la adresa securitatii
globale - terorismul international, potentialul proliferarii
armelor nucleare, crima organizata la nivel international,
conflictul din Orientul Apropiat si altele sunt probleme
asumate mai ales de Statele Unite;
- aflat sub umbrela de securitate a NATO, suficient de flexibila
pentru a permite europenilor sa se degajeze de
angajamentele globale ale SUA, dar n acelasi timp sa implice
SUA n orice problema europeana de securitate n care Europa
Occidentala nu se poate descurca singura (precum n Bosnia
si Kosovo);
- avnd de rezolvat doar probleme locale (regionale) de
securitate, deja amintite, situate la periferia continentului si n
continua restrngere[40].
Extinderea Uniunii Europene tinde sa reduca numarul
problemelor regionale de securitate. ntre 1990-1992, problemele
regionale de securitate, potentiale sau doar ipotetice, ivite la
periferia Europei Occidentale, erau net mai numeroase ca n
prezent si se ntindeau pna n Europa Centrala. Pe atunci puteam
numara conflicte si tensiuni ce includeau Ungaria (n relatia cu
Romnia, cu Serbia, cu Slovacia), Cehia si Slovacia (pe cale de
despartire), tarile baltice (n relatia cu Rusia), Romnia (n relatia
cu Ungaria si Ucraina), Moldova (n relatia cu Tiraspol si Ucraina),
Iugoslavia (n relatia dintre Serbia si toate celelalte republici),
Bulgaria (n relatia cu Turcia), Polonia (n relatia cu Ucraina,

Belarus, Germania si Rusia), Rusia (n relatia cu toate fostele

republici ale URSS).
La nceputul perioadei postcomuniste, toata lumea fosta
comunista parea un sir de regiuni generatoare de conflicte cu
potential de extindere si de amenintare a pacii continentale. Un
deceniu si jumatate mai trziu, ele au fost restrnse la cteva
"regiuni" periferice, dar si n acestea conflictul este tinut sub
control, iar potentialul sau de extindere este minim. n nici un caz
nu putem ignora rolul extinderii Uniunii Europene n acest proces,
caci se coreleaza cu procesul reducerii amenintarilor de securitate
si al stingerii conflictelor regionale.

III. APRAREA sI SECURITATEA

NAIONAL sI COLECTIV N NOUL
CONTEXT EUROPEAN
III.1. Procesul de transformare a NATO si
implicatiile
acestuia
asupra
securitatii
nationale si colective
n noul context de securitate, procesul de transformare si
adaptare a NATO la noile realitati releva fenomenul de
revalorificare a factorului militar n calitatea sa principala de
sursa de credibilitate, care va fi determinata si n viitor de
capabilitatile militare puse la dispozitie de natiunile membre.
Transformarea Aliantei are ca scop dezvoltarea de noi
capabilitati militare care vor permite fortelor acesteia sa
desfasoare operatii n ntregul spectru de amenintari, cu
asigurarea procesului decizional (mentinerea consensului) n
conditiile extinderii si ale stabilirii unui nou tip de relatii cu UE,
Rusia, Ucraina si cu statele din spatiile Caucaz, Asia Centrala si
Mediterana.[41]
Strategiile care definesc procesul transformarii abordeaza
domeniile cultura militara, planificarea si transformarea

capabilitatilor. Procesele aferente acestor domenii se sprijina pe

patru piloni:
-

ntarirea operatiilor ntrunite,

exploatarea avantajelor informationale,

conceptul de dezvoltare,

dezvoltarea capabilitatilor de transformare[42].

ntarirea capabilitatilor operatiilor ntrunite garanteaza,

practic, atingerea obiectivelor ntregii game de misiuni NATO.
Exploatarea avantajelor informationale fundamenteaza
strategia de transformare prin utilizarea informatiei si vizeaza
cresterea capabilitatilor fata de cererile de informatii, cresterea
capabilitatilor de aparare n domeniul informatiilor si capabilitati
de culegere a informatiilor adaptate conceptului de razboi n
retea.
Prin conceptul de dezvoltare si experimentare se verifica
modul n care conceptele operationale si capabilitatile raspund
provocarilor sau situatiilor de criza.
Prin dezvoltarea capabilitatilor de transformare se
urmareste realizarea unor mecanisme puternice de implementare
a rezultatelor experimentarilor si dezvoltarii conceptelor ntr-un
timp foarte scurt.
n ciuda succeselor obtinute pe palierele de transformare
conceptuala si operationala exista o serie de evaluari sceptice
referitoare la capacitatea Aliantei de a raspunde tuturor
provocarilor si, n special, a celor noi, neconventionale, cu care se
confrunta n prezent. Dupa crizele anilor trecuti, datorate
diviziunilor existente ntre unii aliati europeni si SUA, pornind de
la incapacitatea acestora de a actiona n afara spatiului
european, summit-ul de la Istanbul (28-29 iunie 2004) a relevat
nca o data adncirea acestor dispute, att din perspectiva
elementelor de transformare a NATO n domeniile adoptarii
deciziilor si a planificarii, ct si pe problematica Afganistanului si

Irakului. Deciziile s-au bazat pe o serie de compromisuri fata de

cerintele explicite ale documentelor de planificare NATO, ceea ce
a condus implicit la amnarea unor decizii n domeniile planificarii
si desfasurarii operatiilor. Chiar n aceste conditii NATO continua
sa ramna cea mai de succes alianta militara a epocii
contemporane[43].
Tendinta centrala, dupa summit-ul de la Istanbul[44], este de
confirmare si intensificare a procesului de transformare a
misiunilor, capabilitatilor si fortelor sale, ca rezultat al
necesitatilor de a raspunde mai eficient la crize prin utilizarea
unor forte rapid dislocabile si sustenabile n teatre de operatii
foarte ndepartate. Acest proces determina realizarea unui proces
flexibil de adaptare a deciziilor si de generare a fortelor necesare.
Prin abordarea extensiva si prospectiva a riscurilor de
securitate, prin noile misiuni si capabilitati, NATO si dezvolta n
prezent rolul de proiectare a stabilitatii si securitatii,
transferndu-se de pe palierul exclusiv defensiv pe palierul
defensiv-ofensiv. Viitorul Aliantei se proiecteaza pe confruntarea
cu fenomenul terorist si pe asigurarea securitatii membrilor sai
fata de instabilitatile care caracterizeaza Asia Centrala si de Sud,
Caucazul, Orientul Mijlociu si Africa de Nord.
Una din cele mai importante probleme careia NATO i acorda
o atentie speciala este reducerea deficientelor referitoare la
gradul de utilizare a fortelor de care dispune, cauzate n special
de fondurile bugetare scazute alocate apararii si de mentinerea n
unele state ale Aliantei a serviciului militar obligatoriu. Chiar daca
persista nca deficiente majore, se poate aprecia ca se
nregistreaza progrese n mbunatatirea capabilitatilor Aliantei.
"Suntem hotarti sa lucram mpreuna pentru promovarea
pacii si stabilitatii, precum si pentru a raspunde provocarilor
globale care afecteaza din ce n ce mai mult securitatea noastra,
a tuturo"[45].
Securitatea colectiva presupune abordarea unor noi
dimensiuni ale parteneriatului, bazata pe cooperare extinsa n
reforma sectorului de securitate si promovarea stabilitatii n

regiunea euro-atlantica. Mediul de securitate impune o deplasare

a centrelor de greutate catre est. Acest aspect include si
concentrarea tot mai pregnanta asupra unor programe de sprijin
pentru statele partenere din Caucaz si Asia Centrala.
La nivelul parteneriatului cu Rusia se profileaza un nou tip de
relatie, relatie accentuata la summit-ul de la Bucuresti, ce
deschide perspective largi de dezvoltare, care n timp poate
conduce la lansarea unor operatiuni comune NATO-Rusia[46].
" Parteneriatul NATO-Rusia a fost conceput ca un element
strategic pentru ntarirea securitatii n spatiul euro-atlantic,
ntemeiat pe principii, valori si angajamente fundamentale,
inclusiv democratia, libertatile civile si pluralismul politic. Privind
n urma, la istoria de peste un deceniu, am dezvoltat un dialog
politic si proiecte concrete pe o gama larga de subiecte de
securitate internationala, unde avem obiective si interese
comune. Desi suntem preocupati de recentele declaratii si actiuni
rusesti, pe subiecte cheie de securitate si de interes comun,
precum Tratatul privind Fortele Conventionale din Europa (CFE),
suntem pregatiti sa continuam sa lucram cu Rusia, ca parteneri
egali n domenii de interes comun, asa cum este prevazut n
Declaratia de la Roma si n Actul Fondator. Trebuie sa ne
continuam eforturile comune n lupta mpotriva terorismului si n
domeniul neproliferarii armelor de distrugere n masa si a
mijloacelor de transport al acestora. ndemnam Rusia sa se
angajeze activ n ofertele importante de cooperare care i-au fost
prezentate. Consideram ca discutiile bilaterale Statele Unite Rusia cu privire la apararea antiracheta si CFE, printre alte teme,
pot aduce o contributie importanta n acest domeniu.
Consideram ca potentialul Consiliului NATO-Rusia (NRC) nu este
pe deplin realizat si ramnem pregatiti sa identificam si sa
urmarim oportunitati pentru actiuni comune n format 27,
reamintind principiul independentei deciziilor si actiunilor NATO
sau ale Rusiei. Reafirmam Rusiei ca politica usilor deschise a
NATO si eforturile prezente, precum si cele viitoare privind
apararea antiracheta a NATO sunt menite sa ofere un raspuns
mai bun fata de provocarile de securitate cu care toti ne
confruntam si reiteram faptul ca, departe de a reprezenta o

amenintare pentru relatia noastra,acestea ofera oportunitati de a

aprofunda cooperarea si stabilitatea[47]."
Transformarea Aliantei are implicatii si asupra Romniei, ca
membra NATO. Transformarea Armatei Romniei este un
imperativ strategic, fiind modelata si influentata de realitatile
competitiei erei informationale si de conceptul Razboiului bazat
pe retea; un imperativ tehnologic, deoarece dezvoltarea stiintifica
creeaza tendinte semnificative n evolutia strategiei si planificarii
apararii, si un imperativ determinat de amenintari cu implicatii
multiple si complexe.
La nivelul Romniei, scopul principal al transformarii l
constituie adaptarea structurilor militare la mediul de securitate
actual si viitor, care sa asigure realizarea angajamentelor
asumate n corelatie cu formele si procesele pe care le implica
transformarea Aliantei. Structurile militare ale tarii noastre
trebuie sa fie n masura sa execute ntreaga gama de misiuni ale
Aliantei.
Pentru Romnia, transformarea armatei sale constituie o miza
importanta care are rolul de a-i asigura o pozitie stabila ntr-un
mediu schimbator si competitiv. Lipsa transformarii nseamna
investirea unor fonduri enorme n capacitati cu eficienta redusa.
Singura optiune este adaptarea la o schimbare rapida a cmpului
de lupta cu dezvoltarea rapida a capacitatii competitorilor. Se
obtine, astfel, siguranta realizarii unei securitati nationale cu
riscuri minime. Cheia realizarii spiralei transformarii este de a se
pune n aplicare solutii care, ntr-o maniera oportuna, sa permita
realizarea unui sistem de conducere capabil de abordarea
provocarilor viitorului.
Derularea procesului de transformare va avea ca rezultat
crearea de capabilitati militare caracterizate prin flexibilitate,
viteza de reactie crescuta si interoperabilitate. Structurile militare
nu se vor transforma prin ele nsele, ci prin schimbarea de
mentalitate si capacitatea de adaptare la nou a militarilor. Se da,
n acest fel, decidentilor politico-militari posibilitatea realizarii
obiectivelor urmarite. Din aceasta perspectiva se poate afirma ca
viitorul nu va apartine neaparat armatelor cele mai dotate

tehnologic, ci acelora care vor fi capabile sa nteleaga natura

conflictelor si vor reactiona eficient n fata lor.

III.2. Uniunea Europeana. Aparitia

conceptului de Identitate Europeana de
Securitate si Aparare
La acest nceput de secol, Europa unita si propune
continuarea procesului de completare a dimensiunii economice cu
una de politica externa si de aparare. Este un obiectiv ambitios,
pentru realizarea caruia trebuie depasite att reticentele aliatului
transatlantic, ct si cele interne, legate ndeosebi de chestiunile
suveranitatii nationale si cheltuielilor militare. Politica Europeana
Comuna de Securitate si Aparare reprezinta o noua provocare
pentru Uniunea Europeana, desi ideea unei Politici Comune de
Aparare nu este de data recenta.
Ideea crearii unui sistem defensiv comun pentru ansamblul
tarilor europene a fost conceptualizata imediat dupa ncheierea
celui de-al doilea razboi mondial, n scopul anihilarii unei
eventuale reluari a politicii de agresiune din partea Germaniei. O
prima ncercare a fost, astfel, facuta n anii '50, dupa fondarea
Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, nsa proiectul unei
Comunitati Europene de Aparare nu a trecut de Parlamentul
Francez, n 1954. Mai trziu, apar alte cteva proiecte, nsa nici
unul nu are succes. Primul moment de cotitura este marcat
de Tratatul de la Maastricht (1992), un raspuns la caderea Zidului
Berlinului si la prabusirea Uniunii Sovietice: acest tratat a pus
bazele Uniunii Economice si Monetare (implicit, a monedei unice
Euro) si a Politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC). Acest
document stabilea pentru PESC urmatoarele obiective:
-

conservarea pacii si ntarirea securitatii internationale n

concordanta cu principiile Cartei ONU, Actului final de la
Helsinki si Cartei de la Paris;

dezvoltarea si consolidarea democratiilor si statului de

drept;

respectarea
drepturilor
fundamentale.

omului

si

libertatilor

Din momentul intrarii n vigoare a tratatului, Consiliul de

Ministri a adoptat aproximativ 70 de pozitii comune n domeniul
politicii externe, pe probleme acoperind zona ntinsa din Balcani
pna n Timorul de Est, de la neproliferarea armelor nucleare pna
la lupta mpotriva terorismului. Tratatul de la Maastricht a
nsemnat proiectul unei politici comune de aparare, ce ar fi putut
conduce la o aparare comuna. Acest tel nou a existat mai mult n
teorie pna n octombrie 1998, cnd Marea Britanie si-a modificat
radical atitudinea fata de Europa. La sedinta neoficiala a
Consiliului European de la Portschach s-a discutat n termeni mai
concreti implementarea acestei prevederi din Tratatul de la
Maastricht. Acest eveniment a fost punctul de plecare pentru
Declaratiile care au urmat, cele mai importante fiind cele de la
Saint-Malo, Toulouse si Londra[48].
Politica Externa si de Securitate Comuna a fost reafirmata si
reconfirmata
prin
prevederileTratatului
de
la
Amsterdam (1999), fiind introdusa ca rezultat al necesitatii de a
echipa mai bine Uniunea Europeana pentru a face fata multiplelor
provocari care apar la nivel mondial, prin asigurarea unor noi
mijloace de actiune n planul relatiilor externe, altele dect cele
traditionale (cooperare si dezvoltare economica si politici
comerciale). Consiliul European, organismul care defineste liniile
principale de actiune n cadrul PESC, are dreptul sa defineasca,
prin consens, strategiile comune n acele zone n care statele
membre au interese importante n comun.
Cinci obiective fundamentale stau n spatele Politicii Externe
si de Securitate Comune:
apararea intereselor fundamentale si a independentei
Uniunii;
ntarirea securitatii Uniunii;
mentinerea pacii si ntarirea securitatii internationale;

 promovarea cooperarii internationale;

consolidarea democratiei, a
respectarea drepturilor omului.

statului

de

drept

si

Misiunile tip Petersberg (misiuni umanitare, de salvare si de

mentinere a pacii) au fost ncorporate n Tratatul de la
Amsterdam. Acesta a constituit un pas crucial ntr-o vreme n
care resurgenta conflictelor locale ameninta securitatea
europeana.
Declaratia de la Koln (iunie 1999) a adoptat si ea
principiul conform caruia "Uniunea Europeana va avea un rol
complet pe scena internationala" n cadrul misiunilor de tip
Petersberg. n acest sens, UE "trebuie sa detina capacitatea
necesara pentru actiuni autonome, sustinute de forte armate
credibile (misiuni umanitare, de salvare si de mentinere a
pacii) pentru a face fata crizelor internationale fara a aduce
prejudicii actiunilor NATO [49]."
Pentru a-si putea asuma responsabilitatile referitoare la
ntreaga gama a misiunilor de prevenire a conflictelor si
managementul crizelor, statele membre ale UE trebuie sa
dezvolte capabilitati militare mai eficiente si sa stabileasca noi
structuri politice si militare, pentru adoptarea deciziilor si
conducerea actiunilor. Este adevarat ca Europa, ca organizatie, nu
detine necesarul de baza pentru un razboi, ca, de pilda, transport
aerian de armament greu, armament de nalta tehnologie, etc.,
precum si trupe suficiente care sa fie desfasurate, chiar daca are
mai multi soldati dect Statele Unite. Este evident ca Europa
trebuie sa fie, nainte de toate, responsabila pentru propria
securitate: nu poate cere Statelor Unite sa intervina ori de cte ori
apare vreo criza pe continent. Mai mult, daca se doreste
mentinerea legaturii transatlantice, trebuie dezvoltat un
parteneriat real cu Statele Unite si mpartita sarcina securitatii
comune.
n alta ordine de idei, SUA se tem de o eventuala "dislocare" a
Europei din dispozitivul comun de aparare, sustinnd ca NATO
trebuie sa ramna cea mai importanta organizatie de securitate.

n replica, UE, n frunte cu Germania, argumenteaza ca actualele

preocupari legate de ntarirea capacitatii de aparare sunt menite
sa ntareasca Alianta Nord-Atlantica. Americanii sustin mentinerea
legaturilor trans-atlantice ca o conditie necesara pentru
instaurarea unui climat de securitate viabil si, mai ales, stabil.
Criza din Kosovo a aratat nca o data faptul ca Europa nu poate
sa-si gestioneze singura securitatea, prezenta americana fiind
necesara. Din aceasta perspectiva, se impun pentru statele
europene implicate n procesul de creare a Identitatii Europene de
Securitate si Aparare ajustari radicale n cadrul fortelor armate
proprii: armata trebuie redimensionata prin stabilirea unui
echilibru n ceea ce priveste resursele si modul n care acestea
sunt utilizate.
Enumernd cteva dintre riscurile sfrsitului de secol XX tentatia unui izolationism american si noile tensiuni dintre
Washington si Beijing -, presedintele francez Jacques Chirac
sublinia ca "un sistem cu adevarat multipolar nu poate exista
dect daca Uniunea Europeana devine ea nsasi o putere reala".
Dupa crearea Euro, continentul trebuie sa deschida al doilea mare
"santier", cel al Apararii: "Kosovo a confirmat pe deplin
necesitatea si chiar urgenta afirmarii unei Europe a Apararii, care
sa actioneze fie n snul Aliantei Atlantice, fie de maniera
autonoma, n functie de natura crizelor[50]".
Criza din Kosovo a evidentiat necesitatea unei reechilibrari a
balantei ntre SUA si Europa privind participarea la solutionarea
crizelor si conflictelor n spatiul european, prin cresterea rolului
continentului nostru dotat cu o politica externa si de securitate
comuna.
Obiectivul Uniunii Europene este de a avea capacitate
autonoma de a lua decizii si, cnd NATO, ca alianta, nu este
angajata direct, sa declanseze si apoi sa desfasoare operatiuni
militare, ca raspuns la crizele din spatiul de interes. Cert este ca o
comunitate europeana extinsa favorizeaza cresterea stabilitatii
prin sporirea ncrederii bazate pe securitatea colectiva, unitate
politica si legaturi comerciale. Unul din marile riscuri pentru
securitatea Europei este acela al decuplarii SUA si al fiintarii unei
Europe nca incapabile sa se apere singura n fata primejdiilor.

Dorinta europenilor de a se afirma n domeniul securitatii si

apararii se loveste nu numai de rezistenta americanilor, care nu
se arata prea ncntati de posibilitatea aparitiei unui pol pur
european n NATO. Complexitatea cooperarii militare ntre
membrii Uniunii este marcata si de diferentele ntre acestia n
ceea ce priveste statutul lor militar: patru state sunt neutre (in
mod traditional sau constitutional), n timp ce celelalte apartin
Aliantei Nord-Atlantice, o buna parte dintre ele prefernd protectia
umbrelei americane cheltuielilor de modernizare a armatei. n
plus, multe state au ncheiat ntre ele tratate bilaterale si
multilaterale de cooperare militara.
Prelundu-si mandatul de secretar general al Aliantei,
George Robertson a afirmat: "legatura transatlantica ramne
calea eficacitatii NATO", "nu este vorba de a cheltui mai multi
bani pentru aparare si securitate, ci de a-i cheltui mai bine[51]".
Securitatea depinde de stabilitate, dupa cum stabilitatea nu
poate fi atinsa fara o economie sanatoasa si numai o economie
sanatoasa este capabila sa sustina eforturile de securitate.
Elaborarea unei Politici Europene Comune de Securitate si
Aparare va contribui la crearea unui climat de stabilitate, inclusiv
cu efecte preventive n zonele cu potential ridicat de insecuritate
de pe continent, ct si la conturarea unui rol mai pregnant al
Uniunii Europene, ca actor de prim rang pe scena internationala.
Experienta acumulata pe parcursul unei lungi perioade
istorice a creat imaginea abordarii si definirii politicii de securitate
la baza careia vor sta anumite valori, principii si linii calauzitoare.
Uniunea Europeana este fondata pe principiile de libertate,
democratie, respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale
ale omului, principii comune statelor membre cu aceleasi valori. n
conceptia Uniunii Europene, scopurile politico-militare si puterea
sunt analizate ca parti ale unui cadru mai vast ce integreaza toate
aspectele actiunii externe, att la nivelul obiectivelor, ct si al
instrumentelor. Pentru instabilitati si insecuritate - de o diversitate
si amplitudine fara precedent - este necesara o abordare
preventiva n locul uneia reactive sau curative, concentrata
asupra obiectivelor politicii si nu asupra amenintarilor.

Conceptul de Identitate Europeana de Securitate si Aparare

(European Security and Defence Identity) a aparut si s-a dezvoltat
n cadrul NATO, n a doua jumatate a anilor '80, pe fondul
reactivarii, dupa o lunga "hibernare", n urma Declaratiei summitului UEO de la Roma, a Uniunii Europei Occidentale. Declaratia de
la Roma confirma dorinta celor sapte membri ai UEO de a coopera
n interiorul organizatiei prin armonizarea punctelor de vedere
asupra problemelor specifice legate de securitatea europeana.
Revigorarea UEO a fost impulsionata si de Actul Unic European din
1986.
ntr-o
prima
formulare,
conceptul
de Identitate
Europeana de Securitate si Aparareapare explicit formulat n
acest document, prin dezvoltarea si aplicarea la sfera securitatii si
apararii a ideii de identitate europeana, nscrisa n paragraful 14
din Documentul asupra identitatii europene, dat publicitatii
la Copenhaga, la 14 decembrie 1973.
n prima jumatate a anilor '90 Uniunea Europei Occidentale a
cunoscut un proces de consolidare, prin accederea n organizatie
a Spaniei, Portugaliei (n 1990) si Greciei (n 1992), prin integrarea
ca membri asociati n Consiliul UEO, a Islandei, Norvegiei si Turciei
(n 1991), prin nfiintarea, sub impuls francez, a unor structuri
institutionale permanente - Comitetul Militar, Institutul pentru
Studii de Securitate de la Paris (1990), Centrul Satelitar de la
Torrejon (1991), Celula de Planificare (1992), Grupul VestEuropean de Armamente (Western European Armaments
Group, WEAG, 1992) si Centrul Situational (1995) - , precum si
prin aparitia fortelor multinationale europene - EUROCORP (Corpul
European), EUROFOR (Forta Europeana de Uscat), EUROMARFOR
(Forta Maritima Europeana), Grupul Aerian European, Divizia
Centrala Multinationala, Forta Amfibie Britanico-Olandeza, etc.
Europa ramne vulnerabila n fata amenintarilor globale. n
scopul cresterii ncrederii si securitatii populatiei europene,
Uniunea Europeana si statele membre s-au narmat cu
instrumente noi, moderne: mandatul de arestare european,
cadrul definirii terorismului, eurojustitia, care respecta n
totalitate libertatile civile si Constitutia europeana. Adoptarea
unei clauze de solidaritate asigura evolutia statelor membre catre
o comunitate politica angajata la furnizarea de ajutor reciproc si
asistenta n fata riscurilor de orice natura, ceea ce va face posibila

folosirea mecanismelor securitatii europene si politicii de aparare

n situatii de criza pe teritoriul Uniunii Europene.
Asigurarea pe termen lung mpotriva unor viitoare posibile
amenintari este servita de angajamentele defensive ale statelor
membre precum si de perspectiva unei mai strnse colaborari
asupra apararii comune n cadrul UE.
Deschiderea, manifestata n toate actiunile ntreprinse,
accesibilitatea si transparenta politicilor au impus crearea unui
climat de accesibilitate si n vecinatatea Uniunii Europene. Prin
forta de atractie si nu prin coercitie s-a reusit neutralizarea
disputelor minoritare si a conflictelor de granite.
Mediul de securitate din vecinatatea Uniunii Europene difera
de cel din interiorul acesteia prin zonele de instabilitate regionala
si existenta unor dispute ndelungate, att pe continentul
european, ct si n jurul acestuia. Principalul instrument pentru
promovarea stabilitatii n vecinatatea apropiata l reprezinta
dezvoltarea pe mai departe a politicilor sale de vecinatate, pozitie
care ofera beneficii concrete si relatii preferentiale cu statele
vecine, n numeroase aspecte, dar, n particular, asupra accesului
la piete si a promovarii investitiilor.
Principalele obiective ale politicii de vecinatate sunt:
1) prevenirea conflictelor si a actelor de agresiune n
vecinatatea apropiata;
2) aplanarea disputelor n curs si asigurarea unui climat de
liniste pe termen lung;
3) stabilirea de parteneriate politico-economice strnse,
bazate pe mpartasirea principiilor UE., pe aplanarea
conflictelor, pe valori, prosperitate si securitate;
4) controlul migratiei si a oricaror forme de trafic ilegal catre
UE.;
5) protejarea securitatii cetatenilor UE. ce traiesc n afara
Uniunii[52].

Rusia reprezinta un partener strategic pentru UE., att la

nivel continental, ct si global. Ca putere europeana, Rusia
trebuie sa devina parte a zonei largite de cooperare n Europa.
Pentru o pace durabila pe continentul european stabilitatea
democratica si prosperitatea Rusiei sunt esentiale. UE. manifesta
toata disponibilitatea pentru o colaborare strnsa cu Rusia, att n
promovarea securitatii globale, ct si n abordarea provocarilor de
pe continentul european, cum ar fi non-proliferarea armelor de
distrugere n masa, printr-un dialog politic si de securitate si prin
colaborare concreta. Consiliul Permanent de Parteneriat asigura o
puternica baza institutionala pentru parteneriatul UE -Rusia, care
va adauga substanta adoptarii unei strategii comune revizuite, ce
va stabili prioritati si va detalia instrumente si mijloace.
Ucraina, Moldova si Belarus reprezinta provocari speciale
pentru politica de vecinatate a Europei. Rezolvarea conflictului din
auto-declarata regiune Transnistreana din Moldova este o
problema principala a parteneriatului UE-Rusia.
Turcia iese n relief ca partener vital pe care UE l va integra
strns n aria largita de cooperare europeana. UE este pregatita
sa intensifice dialogul politic si de securitate cu Turcia, ca viitor
membru al Uniunii, si o va invita sa ia parte, n mod concret, la
cooperarea politico-militara. Implementarea parteneriatului din
perioada de preaderare, o rezolutie asupra problemei din Cipru si
consolidarea respectarii drepturilor omului reprezinta un element
integral al acestei cooperari adncite.
Consolidarea stabilitatii n Balcani si integrarea lor progresiva
n Uniunea Europeana sunt parte integranta a politicii de
vecinatate. Stabilizarea si Procesul de asociere sprijina reforma n
Albania, Bosnia si Hertegovina, Croatia, Serbia si Republica
Federala Iugoslavia. O conditie esentiala este stabilirea unei
colaborari regionale ntre aceste state. Un alt aspect important l
reprezinta parteneriatul intensificat, att n beneficiul UE, ct si
cel al statelor balcanice, n domeniul combaterii crimei organizate
si a terorismului, deoarece vestul Balcanilor reprezinta poarta
principala de intrare n UE a emigrarii ilegale, traficului de
persoane, prostitutiei si drogurilor.

Strategia europeana de securitate si toate celelalte

instrumente direct relationate acesteia pot fi considerate un
raspuns la Strategia de Securitate Nationala a SUA sau la
Conceptul Strategic al NATO, dar nu reprezinta, n fapt, dect
dovada ca factorii de decizie europeni considera ca dimensiunea
de aparare a Europei trebuie dezvoltata si sprijinita cu mijloace si
eforturi proprii. Datorita puterii sale economice (a doua dupa
SUA), Uniunea Europeana trebuie sa-si asume si responsabilitati
strategice globale. n cooperare cu NATO, UE trebuie sa-si
consolideze cadrul institutional si operational pentru a raspunde
adecvat crizelor si conflictelor regionale. Viitorul PESA depinde n
mare masura de acordul celor 25 de state membre asupra unei
agende comune privind interesele strategice. Aceasta va nsemna
n principal:
-

o perceptie comuna
securitatii;

asupra

amenintarilor

la

adresa

vointa politica pentru a aplica n mod punctual si coerent

instrumentele diplomatice, economice si de gestionare a
crizelor;

mbunatatirea capabilitatilor civile si militare existente.

Probabil ca UE nu dispune nca de instrumente militare

adecvate, nsa experienta sa n domeniile nonmilitare, precum
comert extern, dezvoltare, politica privind mediul, cooperare n
domeniul politiei, justitiei si informatiilor, politica de imigrare si
diplomatie multilaterala constituie o baza care contribuie la
contracararea amenintarilor tot mai mult nonmilitare. Proiectia
securitatii si stabilitatii dincolo de granitele Uniunii prin mijloace
diplomatice, economice si, n ultima instanta, militare, reprezinta
o initiativa laudabila a UE, ce a cunoscut numeroase progrese. n
perspectiva este de asteptat ca PESA sa evolueze n directia
transferului tot mai mare de suveranitate catre institutiile Uniunii
Europene, apararea nationala devenind subsidiara celei europene,
iar adoptarea unei Carte Albe a Securitatii si Apararii Europene va
asigura detalierea obiectivelor politice stabilite n Strategia de
Securitate a UE.

Constrngerile impuse de resurse cer o abordare mai

integrata a apararii. Astfel sunt necesare:
-

dezvoltarea unor planuri compatibile ale tarilor europene

n ceea ce priveste nevoile de aparare, doctrinele militare
si capabilitatile militare necesare acestora;

o cooperare mai strnsa n domeniile cercetarii,

dezvoltarii si achizitiilor capabilitatilor militare ce se
considera a avea prioritate;

dezvoltarea capabilitatilor nationale n ceea ce priveste

antrenamentul, sprijinul si gazduirea unitatilor nationale si
multinationale[53].

Politica externa a UE este multifunctionala si se constituie, n

principal, din interventii civile si militare n procesul de gestionare
a crizelor. nsa, capabilitatile militare ale UE sunt nca n faza de
dezvoltare. Romnia poate sa contribuie la efortul de mbunatatire
a acestor capabilitati prin furnizarea de forte, echipamente si
pregatire la Forta de Reactie Rapida a UE. De asemenea, tara
noastra poate avea contributii semnificative la capabilitatile civile
pentru prevenirea crizelor, prin participarea la evaluarea comuna
a amenintarilor si la eventualele initiative diplomatice.

III.3. Romnia n noul context de securitate

alaturi de NATO si Uniunea Europeana
Romnia a luptat dintotdeauna, asa cum a putut sau i s-a
impus pentru a-si pastra valorile nationale: independenta,
suveranitatea, integritatea si unitatea teritoriului si cetatenilor
sai, asa cum se stipuleaza si n normativele statului de drept[54].
Dupa 18 ani de tranzitie post-comunista, Romnia a ajuns n
final la vrsta maturitatii nvatnd sa treaca de la totalitarism la
un regim democratic. A nteles ca integrarea n structurile cele
mai puternice existente n prezent n lume o vor face mai
puternica pe ea nsasi si ca, ajutndu-le pe acestea sa si
ndeplineasca scopurile si le va ndeplini pe cele proprii. n acest
sens, dupa ce a realizat demersurile si a ndeplinit criteriile de

aderare a ajuns membru deplin n Uniunea Europeana, dupa ce, la

29 martie 2004, a pasit n NATO ca stat aliat. n prezent, Romnia
trebuie sa faca fata unor noi provocari: valorificarea calitatii de
membru al UE si NATO. La rndul lor, n prezent, UE si NATO sunt
entitati aflate ntr-un dinamic proces de transformare si reforma
institutionala ca urmare a mediului international de securitate.
n acest context, profilul si conduita viitoare a Romniei
trebuie sa valorifice oportunitatile existente n cadrul
organizatiilor europene si euroatlantice, n scopul promovarii unor
politici coerente, avnd ca obiectiv continuarea si aprofundarea
procesului de modernizare a societatii romnesti, implicnd att
consolidarea economica si institutionala, ct si cresterea
standardelor de viata ale cetatenilor sai.

III.3.1.
Pozitia
Romniei
fata
de
Europeana de Securitate si Aparare

Politica

Printre primele capitole de negocieri deschise de Romnia cu

Uniunea Europeana dupa nceperea negocierilor de aderare, la 15
februarie 2000, au fost Capitolul 26 (Relatii externe) si Capitolul
27 (Politica Externa si de Securitate Comuna, PESC). Aceste
capitole au fost nchise provizoriu nca din iunie 2000. n
Documentul de pozitie a Romniei, referitor la Politica Externa si
de Securitate Comuna, se arata ca: "Romnia este pregatita sa
accepte si sa aplice acquis-ul n domeniul Politicii Externe si de
Securitate Comune (PESC) a Uniunii Europene (UE). Politica
externa si de securitate a Romniei se bazeaza pe aceleasi
principii si are aceeasi orientare cu cea promovata de Uniunea
Europeana. "
Formele si mijloacele uzitate de Romnia pentru implicarea
n PESA sunt multiple:
a. consultari periodice pe probleme ale securitatii europene;
b. participarea la elaborarea deciziilor legate de gestionare
aspectelor militare si civile ale crizelor;

c. implicarea n activitatile curente ale organismelor UE cu

atributii n sfera securitatii (Consiliul Afacerilor Generale,
Comitetul Politic si de Securitate, Comitetul Militar, Statul
Major, Institutul de Studii de Securitate al UE etc.) si
participarea la sesiunile Adunarii UEO, respectiv ale
Adunarii Interparlamentare de Securitate si Aparare;
d. participarea la exercitiile si operatiunile de gestionare a
crizelor conduse de UE.
Consultarile
periodice pe probleme ale securitatii
europene, vizeaza n principal dezvoltarea capacitatilor europene
de aparare, (Obiectivul Global al UE adoptat n iunie 2004). Se au
n vedere optimizarea instrumentelor de generare a capacitatilor
militare prin introducerea unui sistem de monitorizare a
procesului de ndeplinire a obiectivelor asumate, acoperirea
deficientelor n materie de capacitati, n anumite domenii,
includerea conceptului "Grupurilor tactice de lupta"[55](Battle
Groups - BGs), asumarea de noi angajamente din partea statelor
membre.
Planul European de Actiune n domeniul Capacitatilor de
Aparare (ECAP), lansat n 2001, are ca scop remedierea
deficientelor
n
domeniul
capabilitatilor
UE
n
care
functioneaza 13 grupuri de proiect: trei vor fi (coordonate de
catre EUMC), majoritatea vor fi transferate catre EDA, si unul va fi
nchis.
Romnia a participat la grupul de proiect viznd
Interoperabilitatea n operatiuni si actiuni umanitare (IHEO) a
carui activitate s-a ncheiat n ultima parte a anului 2004. Din
noiembrie 2004, Romnia participa la structura responsabila cu
Transportul Strategic Aerian. Sunt n derulare demersurile privind
conectarea Romniei la Centrul Multinational de Transport
strategic Maritim de la Atena (AMSCC). Se analizeaza posibilitatea
implicarii si n alte grupuri de proiect.
Agentia europeana pentru dezvoltarea capacitatilor de
aparare, cercetare, achizitie si armamente a fost nfiintata n iulie
2004. Are ca obiective dezvoltarea capabilitatilor n domeniul

apararii, cooperarea n materie de armamente, crearea unei piete

europene
competitive
n
domeniul
armamentului
si
echipamentelor de aparare, promovarea de proiecte de cercetare
n domeniul tehnologiilor strategice de vrf din sectorul apararii si
capabilitatilor de securitate. Romnia a participat doar la
activitatile Grupului Vest-European pentru Armamente a carei
activitate a fost preluata n cadrul Agentiei.
Abordarea capacitatii globala de deplasarea trupelor (GAD)
este o initiativa a UE, la propunerea Frantei, ce vizeaza
optimizarea coordonarii ntrunite n domeniul transportului
strategic pentru sustinerea operatiilor de gestionare a crizelor. Are
ca obiectiv accesul tuturor statelor membre la sistemul ADAMS al
NATO (SHAPE) de planificare a transportului; crearea sistemului de
coordonare a transportului terestru, prin aplicarea unei abordari
integrate, multimodale; necesitatea asigurarii unui echilibru ntre
prezentarile care sunt facute celor doua centre europene de
coordonare a transportului si miscarii (Atena si Eindhoven).
Participarea
la
elaborarea
deciziilor legate
de
gestionarea aspectelor militare si civile ale crizelor, vizeaza
urmatoarele aspecte:

Coordonarea civil-militara - planificarea integrata

"mbunatatirea Coordonarii Civil-Militare a UE" pledeaza pentru o
planificare integrata/comprehensive planning a cooperarii civilomilitare n operatiunile de gestionare a crizelor, cresterea rolului
grupurilor de lucru geografice, mbunatatirea cooperarii interpilieri, mbunatatirea procesului de analiza a situatiilor de criza,
operationalizarea listei de observare a statelor susceptibile pentru
o criza iminenta, mbunatatirea conceptului de gestionare a
crizelor, utilizarea unor instrumente de planificare suplimentare,
mbunatatirea sistemului de finantare a operatiilor civile PESA,
mbunatatirea capacitatii de coordonare a EUSR (reprezentant
special al UE), dezvoltarea unei abordari integrate a activitatilor n
teatru, stabilirea unui proces de instruire pre-dislocare, co-locarea
actorilor UE din teatru, rotirea personalului UE n functie de
expertiza acumulata n teatru.


Conceptia UE privind sprijinul PESA n domeniul
reformei sectorului de securitate (SSR) de COPS .- vizeaza
asistenta destinata statelor partenere pe acest domeniu, pe baza
urmatoarelor principii: responsabilizare locala, asigurarea
coerentei actiunilor externe, respectarea normelor democratice si
internationale referitoare la respectarea drepturilor omului si a
statului de drept. Prevede cooperarea UE si cu ONG-urile, n
domenii precum: sectorul de aparare, politie, justitie si statul de
drept, finantarea sectorului de securitate, controlul la frontiere si
domeniul vamal, demobilizare, dezarmare si reintegare (DDR).

Celula civil-militara a UE. Din 13 decembrie 2004

Romnia se afla n cadrul Statului Major al UE (EUMS), sub
autoritatea directorului general al EUMS, compusa din
compartimentul de planificare strategica si nucleul permanent.
Rolul acestei celule este de a mbunatati capacitatea UE de
gestionare a crizelor, prin integrarea sistemelor de planificare a
operatiilor mixte civil-militare conduse de UE. Celula are functii de
planificare strategica si operationala pentru raspuns la crize
(inclusiv operatiile civile).
Implicarea n activitatile curente ale organismelor UE cu
atributii n sfera securitatii si participarea la sesiunile Adunarii
UEO, respectiv ale Adunarii Interparlamentare de Securitate si
Aparare.
Experienta participarii Romniei la Parteneriatul pentru Pace
este benefica, din punct de vedere militar, pentru ndeplinirea
obiectivelor PESA. Din punct de vedere militar, Romnia se poate
constitui ntr-un pilon important al PESA n partea centrala si sudestica a continentului european, fapt demonstrat de participarea
sa la Forta Multinationala de Pace din Sud-Estul Europei (MPSEE),
la Brigada Multinationala cu Capacitate de Lupta Ridicata a
Fortelor ONU n Asteptare (SHIRBRIG), la Grupul de cooperare
navala n Marea Neagra (BLACKSEAFOR), la constituirea unei
brigazi de mentinere a pacii a tarilor din centrul Europei
(CENCOOP) si a unor unitati militare mixte - un batalion romnoungar de mentinere a pacii, o unitate romno-ucrainiano-ungaroslovaca de geniu.

Participarea la exercitiile si operatiile de gestionare a

crizelor conduse de UE. Operatiunea Militara EUFOR - ALTHEA din
Bosnia-Hertegovina.
Efectivele participante sunt de aproximativ 6.300 militari, din
partea a 22 state membre UE si a 11 state terte, ntre care si tara
noastra. Operatia ALTHEA este considerata un succes din
perspectiva aplicarii mecanismului NATO-UE Berlin plus si a
angajamentului multidimensional european n teatrul de operatii
din Bosnia- Hertegovina.
n urma semnarii Tratatului de aderare a Romniei la UE la
25 aprilie 2005, Romnia a dobndit dreptul de a exercita rolul de
observator activ la nivelul tuturor institutiilor comunitare, fiind
necesara asigurarea prezentei reprezentatilor romni la nivelul
institutiilor europene si al grupurilor de lucru ale acestora.
ncepnd cu data aderarii Romniei la UE, tara noastra are
obligatia de a aplica n ntregime acquis-ul comunitar, cu exceptia
directivelor la care au fost obtinute perioade de tranzitie n cadrul
negocierilor de aderare. n acest context, Ministerul Integrarii
Europene va monitoriza ndeplinirea angajamentelor de catre
institutiile publice. Din partea Ministerului Apararii, au fost
desemnate, prin ordin al ministrului, doua persoane care sunt
implicate n procesul de prenotificare. MAp are calitatea de
avizator n ceea ce priveste actele normative nationale privind
transpunerea unor directive comunitare. Participarea Armatei
Romne la operatii n sprijinul pacii si de gestionare a crizelor este
un alt element care subliniaza viabilitatea organismului militar
romnesc n plan international. ncepnd din anul 1991 Romnia a
participat la mai multe operatii de acest tip, respectiv n IFOR/
KFOR conduse de NATO n Bosnia si Hertegovina, ALBA si MAPE n
Albania, UNMIK n Kosovo. Totodata, Romnia participa la
misiunile de politie ale Uniunii Europene (EUPM) din Bosnia si
Hertegovina si la operatiunea militara "Concordia" a Uniunii
Europene din Macedonia.

III.3.2. Romnia si Organizatia Tratatului NordAtlantic, cooperare si modernizare

Odata cu admiterea Romniei ca stat membru cu drepturi

depline n NATO, politica de aparare nationala dobndeste un
caracter pro-activ pronuntat. Ca o consecinta, responsabilitatile
Romniei nu se mai limiteaza la politici care asigura apararea
teritoriului national ori la diplomatia preventiva, ci si la politici
care promoveaza ofensiv interesele Romniei si care sprijina
stabilitatea globala n orice regiune n care NATO are misiuni. n
consecinta, pentru acest prim deceniu al secolului al XXI-lea
obiectivele politicii de aparare a Romniei sunt:
-

consolidarea statutului Romniei ca stat membru NATO si

UE si dezvoltarea unui profil strategic adecvat n cadrul
acestor organizatii;

continuarea
reformei
organismului
militar
pentru
dezvoltarea unei capacitati de aparare credibile, moderne
si eficiente;

ntarirea controlului civil si democratic asupra armatei si

perfectionarea mecanismelor de realizare a acestuia, n
conformitate cu principiile si valorile democratiei
constitutionale;

consolidarea statutului Romniei

securitatea regionala si globala[56].

de

contributor

la

n concordanta cu pozitia geostrategica a Romniei n spatiul

sud-est european - tara de frontiera a NATO si a Uniunii Europene
- politica de aparare nationala are ca obiectiv apararea si
promovarea intereselor vitale ale Romniei, precum si
participarea activa a tarii noastre la asigurarea securitatii zonelor
de interes NATO si UE. n acest sens, Guvernul Romniei are n
vedere realizarea urmatoarelor tinte:
-

dezvoltarea capacitatii
structurilor militare;

institutionale

si

combative

nzestrarea armatei si logistica n raport cu misiunile de

securitate si aparare colectiva;

participarea
aparare;

la

politica

europeana

de

securitate

si

participarea la realizarea obiectivelor Pactului de

Stabilitate n Europa de Sud-Est, mentinerea stabilitatii n
zona caucazo-caspica a Marii Negre a Balcanilor;

lupta mpotriva terorismului;

continuarea
programelor
de
reconversie
si
perfectionare a managementului resurselor umane;

dezvoltarea relatiilor civili-militari[57].

de

Continuarea procesului de reforma a armatei depinde de

resursele financiare ale tarii, de capacitatea institutionala a
Ministerului Apararii de a implementa politici, precum si de
corelatia acestor politici cu masurile de reforma economica si
capacitatea institutionala a altor ministere si agentii de a-si
ndeplini n timp functiile cu care au fost investite. Avnd n
vedere aceste cerinte de ordin institutional, cheltuielile militare
anuale au o pondere de 2,38% n Produsul Intern Brut, nivel ce va
fi mentinut n intervalul 2005-2008[58].
Astfel, Romnia trebuie sa si dezvolte propriul sau profil
strategic n conditiile unei stabilitati politice interne si ale unei
dezvoltari economice reale, sa participe la efortul de aparare
colectiva n cadrul NATO si la constructia dimensiunii militare a
UE, precum si la ntreaga gama de misiuni pentru ndeplinirea
angajamentelor de cooperare si parteneriat asumate pe plan
international.
n domeniul dezvoltarii capacitatii institutionale se vor
adopta urmatoarele politici:
-

dezvoltarea capacitatii operationale a elementelor

componente ale sistemului national de aparare: forte
armate, servicii de informatii, ministere, care trebuie sa fie
apte sa ofere optiuni, solutii fundamentale de actiune

pentru noile provocari la adresa securitatii si apararii

nationale;
-

mbunatatirea managementului resurselor umane formare profesionala si formare profesionala continua prin
implementarea de programe care au drept scop cresterea
gradului de profesionalizare a personalului armatei.
Concomitent, se va acorda atentie cresterii calitatii
nvatamntului militar (sistemului educational militar
institutionalizat), precum si extinderii cooperarii cu
nvatamntul militar din state membre NATO si cu tari
partenere si nemembre NATO, cum sunt Japonia, China.
De
asemenea,
n
cadrul
programului
privind
managementul resursei umane n Armata Romniei vor fi
incluse masuri ce privesc reabilitarea carierei militare;

modernizarea structurala a sistemelor de instruire;

continuarea armonizarii cadrului legislativ national din

domeniul apararii cu cel existent n tarile membre NATO;

asigurarea interoperabilitatii cu fortele Aliantei NordAtlantice;

optimizarea capacitatii de aparare, prin ndeplinirea

tuturor obiectivelor de reforma structurala a fortelor
armate si a serviciilor de informatii, conform standardelor
NATO si UE;

dezvoltarea unui sistem de management al crizelor;

finalizarea procesului de redimensionare negativa a

structurilor de conducere si a corpului de comanda n
concordanta cu cerintele NATO si natura noilor misiuni ale
armatei;

elaborarea si aplicarea mecanismelor de monitorizare si

evaluare permanenta a politicilor din domeniul apararii;

mbunatatirea planificarii situatiilor de urgenta civila si

asigurarea interoperabilitatii ntre armata, fortele civile si

ale Ministerului de Interne care asigura protectia civila si

serviciul de urgenta, conform procedurilor fixate n cadrul
Sistemului National de Management al Situatiilor de
Urgenta;
-

sustinerea fundatiilor si institutiilor de cercetare si studii

n domeniul securitatii si strategiei militare pentru a
evalua si monitoriza politicile de securitate, precum si
pentru a promova noi politici n domeniu, ori n
managementul cunoasterii si informatiei;

continuarea procesului de unificare a planificarii apararii

cu bugetarea[59].

Largirea Aliantei si a UE, transformarile la care sunt supuse

cele doua organizatii si misiunile asumate de acestea au impactul
cel mai important asupra arhitecturii de securitate a spatiului
euro-atlantic si la nivel global. Noii membri ai UE, n egala masura
si membri ai NATO, vor sustine probabil n continuare
complementaritatea ntre NATO si UE, plecnd de la rolul vital pe
care l joaca Alianta n asigurarea securitatii si stabilitatii spatiului
euro-atlantic. Pe termen mediu, nu este exclusa consolidarea
nucleului atlanticist n cadrul UE, cu posibile implicatii asupra
dezvoltarii PESA. Pe termen lung, trebuie luata n calcul si ipoteza
reorientarii catre curentul europenist al statelor din cadrul Uniunii
care au o capacitate de aparare mai redusa. Marea Britanie si va
dezvolta probabil optiunea pentru o politica de echilibru n relatiile
cu SUA si partenerii din UE, considernd pro-atlanticismul
traditional ca o implicare cu consistente sporite n dezvoltarea
PESA[60].
Prin asumarea unor responsabilitati mai mari n zona
Balcanilor, UE va urmari n continuare consolidarea credibilitatii
sale n domeniul securitatii, iar NATO va dori ca una din misiunile
sale, pe termen lung, sa fie declarata un succes. Ca urmare a
schimbarii statutului Marii Negre din mare nchisa n mare
deschisa, n zona s-au produs modificari radicale, proces care nu
este definitivat si va influenta mediul de securitate n zona, att
pe termen mediu, ct si pe termen lung.

Romnia si-a asumat un rol activ n sud-estul Europei si

reprezinta un factor de stabilitate n regiune, promovnd relatiile
de buna vecinatate cu toate statele vecine si contribuind la
ntarirea cooperarii regionale. Localizarea geografica a Romniei
ofera Aliantei o noua deschidere catre zone importante cum sunt
zona Caucazului si Asia Centrala, zone n care Romnia are o
influenta deosebita si, de aceea, implicarea sa trebuie sa fie
maxima[61].
Romnia si asuma un rol activ n solutionarea tuturor
problemelor Aliantei, devenind mult mai responsabila la
problemele de securitate regionala si globala, prin:
-

promovarea pacii si stabilitatii regionale;

asumarea unui rol sporit n rezolvarea problemelor arcului

de instabilitate reprezentat de zona Balcanilor de Vest,
Orientul Mijlociu, Caucaz;

contributia cu forte credibile, oriunde si oricnd Alianta va

fi solicitata sa intervina. Reforma Armatei Romniei va
trebui sa conduca la:

crearea structurii de forte armate capabile

ndeplineasca toata gama de misiuni NATO;

disponibilitatea fortelor armate de integrare n cadrul

structurii de forte NATO;

cresterea gradului de interoperabilitate,

sustenabilitate a fortelor armate;

dezvoltarea
partenere;

disponibilitatea de participare la mai multe operatii

multinationale[62].

initiativelor

bilaterale

cu

dislocare
alte

sa

si

armate

Transformarile vor fi produse att de redistribuirea bazelor

militare, ct si de pozitiile strategice detinute de riverani si de
prezenta straina n regiune n format bi si multinational. Practic,

toate statele din regiune au relatii institutionalizate cu NATO, ca

membri sau ca parteneri.
Dezvoltarea
societatii
globale,
cresterea
impactului
comunicatiilor si al schimbului de informatii n politica
internationala, ct si mai ales definirea noilor parametri de
evolutie si a noilor actori internationali vor reprezenta
oportunitati, dar si riscuri la adresa securitatii Romniei. ntr-o
lume a interdependentei globale, a multiplicarii actiunilor actorilor
non-statali pe scena internationala, securitatea Romniei nu mai
poate fi definita n parametri exclusiv nationali si va depinde
fundamental de asigurarea stabilitatii n plan regional si global.
Securitatea nationala va fi proiectata n interiorul NATO si UE, n
functie de politicile specifice celor doua organizatii. Esenta
securitatii Romniei o va constitui asigurarea unei coeziuni si
logici interne a tuturor transformarilor n curs de desfasurare sau
care vor fi impuse de necesitatile ulterioare, n cadrul unui sistem
care va permite continuitatea politicilor macro si adaptarea la
nivel micro a cerintelor interne si internationale.

CONCLUZII
Actualele tendinte planetare, proliferarea asimetrica a unor noi amenintari si
riscuri la adresa securitatii internationale sunt o certitudine care pun n stare de
alerta apararea nationala la nivelul supozitiilor sale n ceea ce priveste conceptia
si planul actiunilor concrete.
Consideram ca secolul al XXI-lea este marcat de transformari
profunde ale mediului de securitate. Lumea devine tot mai
complexa si interdependenta, iar fenomenul globalizarii se afirma
tot mai mult ca fiind ireversibil. Interesele si obiectivele de
securitate ale statelor europene nu sunt generatoare de stari
conflictuale, mediul de securitate este influentat pozitiv de
procesele de integrare europeana si euroatlantica, de extinderea
comunitatii statelor care mpartasesc si promoveaza valorile
democratiei si economiei de piata, de adncirea colaborarii
regionale.


Riscurile aparitiei unei confruntari militare traditionale
pe continentul european s-au diminuat semnificativ, totusi
persista fenomene de instabilitate si criza la nivel subregional si
tendinte de fragmentare, marginalizare sau izolare a unor state.

Progresele n evolutia politicii externe si de

securitate comune, implicarea si solutiile alese de organizatiile
internationale si europene n rezolvarea situatiilor dificile de pe
continent demonstreaza ca Europa se pregateste sa si asume un
rol substantial n arhitectura propriei securitati, inclusiv n cea de
aparare.

Terorismul, o amenintare primitiva, n raport cu stadiul civilizatiei,

la nceputul secolului XXI, este o amenintare majora si are o "evolutie" dramatica
pentru omenire cunoscnd nsa metodele si mijloacele de punere n practica a
acestuia, precum si capacitatile de a lua n vizor tinte de nivel strategic.
Analiza terorismului ca fenomen care nsoteste istoria de-a lungul evolutiei ei
a demonstrat ca, n cele mai multe cazuri, bazele acestuia sunt de natura sociala,
etnica, politica, ideologica sau religioasa.
n afara terorilor cu un spectru mai ngust sau mai larg de actiune pe care le
genereaza, terorismul, n functie de amploarea lui, poate afecta grav si pe termen
lung att structura sociala, ct si individul ca atare, caruia perceperea realitatii i
este distorsionata, efectele resimtindu-se n dezorganizarea societatii.
Unul din scopurile terorismului este sa disipeze puterea, sa genereze haos si
sa creeze un vid de solutii la situatia nou creata, pentru ca apoi, pe fondul
fragilitatii oricarei potentiale decizii, sa ofere variante "reale", din timp pregatite,
de redresare a respectivei situatii.
Terorismul trebuie "adus" (controlat si ngradit) de la nivelul global la
cel regional, ulterior la nivelsubregional si national, la nivelul grup pna la ultima
veriga - individul.
Pe plan militar victoria finala n aceasta campanie va depinde, n special, de
doi factori: vointa politica internationala sustinuta si constituirea capabilitatilor n
domeniul prevenirii si combaterii fenomenului terorist. Iar lucrul cel mai important
care se impune este ca permanent sa fie analizate si monitorizate toate
amenintarile si riscurile de natura terorista sau cele care pot facilita

desfasurarea de actiuni teroriste. Accentul trebuie pus pe latura preventiva, astfel

ca fenomenul sa fie tinut sub control, nu sa se astepte situatia de a interveni printr-o
riposta contra-terorista.
Extinderea fenomenului terorist si periculozitatea deosebita a acestuia au
determinat actiuni conjugate pentru contracararea lui si realizarea unei coalitii la
nivel global.
Consideram ca asistam, astazi, n noul context geostrategic, la o
concentrare impresionanta de forte si capacitati, la nivel planetar, continental si
regional; concentrarea de forte fiind dublata de un consens politic greu de imaginat
cu ctva timp n urma. State aflate pna mai ieri pe pozitii divergente, considerate
chiar ireconciliabile, se gasesc acum pe acelasi front al luptei mpotriva
terorismului.
Statutul Romniei de membru a structurii de securitate euroatlantice si
de membru a Uniunii Europene, coroborat cu caracteristicile evolutiei relatiilor
geopolitice din zona Marii Negre si din regiunile adiacente acesteia determina, n
mod inevitabil, transformarea strategiei de securitate nationala si, implicit, a
strategiei militare, cu implicatii majore asupra rolului, locului si destinatiei fortelor
armate, n general, si a fortelor navale, n particular. Acest nou statut al Romniei
presupune, n afara garantarii stabilitatii si securitatii nationale, responsabilitati n
domeniul generarii de stabilitate/securitate regionala si europeana.

Romnia a dezvoltat relatii privilegiate si parteneriate

temeinice cu statele membre NATO din Europa Centrala, relatii
care se bazeaza att pe convergenta intereselor majore de
securitate a aliatilor central europeni ct si pe existenta anumitor
coordonate
istorice
comune,
zona
central
europeana
reprezentnd un potential furnizor de securitate pentru estul
Europei.

Politica externa a Romniei trebuie sa se focalizeze

asupra protejarii intereselor sociale si economice ale cetatenilor
romni, precum si promovarii si protejarii intereselor economice,
politice si militare ale tarii noastre, n concordanta cu pozitia sa
geopolitica si geostrategica. De asemenea, politica externa
trebuie sa ia n considerare participarea activa la constructia
institutionala si culturala a Europei Unite.


Ca stat membru NATO, Romnia contribuie la ntarirea
potentialului Aliantei. Pozitia strategica, marimea teritoriului, forta
militara, potentialul economic si demografic sunt principalele
argumente care sustin aceasta afirmatie, Romnia reprezentnd
un element indispensabil pentru o punte ntre flancul nordic si cel
sudic al NATO. mpreuna cu Grecia, Turcia si Bulgaria, Romnia
actioneaza ca o bariera pentru mpiedicarea propagarii noilor
amenintari la adresa Europei: amenintarile asimetrice, terorismul
international, crima organizata etc.

Securitatea nationala va fi proiectata n interiorul NATO

si UE, n functie de politicile specifice celor doua organizatii.
Esenta securitatii Romniei o va constitui asigurarea unei coeziuni
si logici interne a tuturor transformarilor n curs de desfasurare
sau care vor fi impuse de necesitatile ulterioare, n cadrul unui
sistem care va permite continuitatea politicilor macro si adaptarea
la nivel micro a cerintelor interne si internationale. n acest sens
consideram ca, este important ca toti actorii internationali majori
sa actioneze ntr-un mod coordonat, aplicnd un larg spectru de
instrumente civile si militare printr-un efort concertat, care tine
cont de mandatele si atuurile fiecaruia.
n evolutia procesului de realizare a securitatii se
constata n ultimii ani o amplificare a eforturilor pentru edificarea
stabilitatii la nivel regional, ca o etapa intermediara a acestuia.
Eforturile depuse de comunitatea internationala pentru
instaurarea pacii n Balcani, Orientul Mijlociu si Africa sunt
concludente. n acest context, multitudinea problemelor de
securitate pe care statele si le-au propus sa le rezolve a condus la
cresterea numarului si volumului organismelor internationale.
Rezultatele activitatii lor au fost relevante: s-au diminuat
pericolele si amenintarile, desi nu au fost eradicate conflictele
armate. Principalele zone de insecuritate au fost incluse n
procesele de stabilizare, dar nu ntotdeauna rezultatele au fost
cele scontate.

Apreciem ca dezvoltarea societatii globale, cresterea

impactului comunicatiilor si al schimbului de informatii n politica
internationala, ct si mai ales definirea noilor parametri de

evolutie si
oportunitati,
a Romniei.

a noilor actori internationali vor reprezenta

dar si riscuri la adresa securitatii nationale

BIBLIOGRAFIE
A. LEGISLAIE
1. Constitutia Romniei
2. XXX, Legea apararii nationale a Romniei, n Monitorul oficial,
1994.
3.

XXX,

Legea planificarii apararii nr. 473, n Monitorul oficial, 2004.

B. LUCRRI DE REFERIN
4. XXX, Carte Alba a Guvernului. Armata Romniei 2010: reforma si
integrare euroatlantica, Editura Militara, Bucuresti, 2000.
5.

XXX,

Carte Alba asecuritatii si apararii nationale, Bucuresti, 2004.

6. XXX, Manualul NATO.

7.

XXX,

Strategia de securitate a Uniunii Europene, 2003.

8. XXX, Strategia nationala

Bucuresti, 2004.

si

euroatlentica, Editura

U.N.Ap,

C. LUCRRI DE SPECIALITATE
9.
Antipo
Maricel, Securitatea
Celsius, Bucuresti, 2004.

si

terorismul.

Editura

10. Buzan Barbu, Popoarele, statele si teama, Editura Cartier,

Chisinau, 2000.
11. Chiriac Mircea,Politici si strategii de securitate la nceputul
secolului XXI, Editura U.N.Ap, Bucuresti, 2005.

12. Alexandrescu Grigore, Vaduva Gheorghe, Dinu Mihaistefan, Studii de securitate si aparare,vol.I, Editura U.N.Ap.,
Bucuresti, 2005.
13. Ivin Toffler, Razboi si antirazboi. Supravietuirea n zorii
secolului XXI, Editura Antet, Bucuresti, 1995.
14. Maior George Cristian, Politica de aparare a Romniei, n
Monitorul Strategic, anul 3, nr.1-2/2002.
15. Mostoflei Constantin, Provocari la adresasecuritatii si
strategiei la nceputul secolului XXI,Editura U.N.Ap., Bucuresti,
2005.
16. Mostoflei Constantin, Securitatea si apararea spatiului sud-est
european n contextul transformarilor de la nceputul mileniului
III, Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2006.
17. Mostoflei Constantin, Dinamica Mediului
Securitate, Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2007.

European

de

18. Mostoflei Constantin, Exigente ale PESA asupra securitatii si

apararii Romniei, Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2007.
19. Mostoflei Constantin, Spatiul Sud-Est European n contextul
globalizarii, Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2007.
20.
Mostoflei
Constantin,
DUU,
Petre,
SARCINSCHI
Alexandra, Studii de securitate si aparare,vol.II, Editura U.N.Ap.,
Bucuresti, 2005.
21. Muresan Laurentiu, Pop, Aurel, BONCIU, Florentin, Politica
Europena de Securitate si Aparare- elemente de influentare a
Romniei n domeniul politicii de securitate si aparare, Institutul
European din Romnia, Stidii de impact II, Studiul nr. 4, Bucuresti,
2004, n www. Ier.ro.
22.
Nye Jr.,
Joseph
Schmith, Descifrarea
conflictelor
internationale. Teorie si istorie, Editura Antet, Bucuresti, 2005.

23. Sava Ionel Nicu, Extinderea NATO. Puncte de stabilitate si

securitate catre Est, Institutul Social Romn, 2003.
24. Zbignien Brzezinscki, Marea Tabla de sah. Suprematia
americana si imperativele sale geostrategice, Editura Univers
Enciclopedic, Bucuresti, 2000.

D. SURSE INTERNET
25. XXX, Strategia de securitate nationala a Romniei, n www.
mapn. ro.
26.

XXX,

Strategia militara a Romniei, 2006 n www. mapn. ro.

CUPRINS
INTRODUCERE .............................................................................................. 2
CAPITOLUL I
MEDIUL INTERNAIONAL DE SECURITATE LA NCEPUTUL 4
SECOLULUI XXI ............................................................................................
I.1.

I. 2.

Securitatea si apararea colectiva sau nationala - precizari 5

conceptuale ..............................................................................................
....................
I.1.1.

Conceptul de securitate ...........................................................

I.1.2

Conceptul de aparare ................................................................ 6

Repere generale ale starii actuale de securitate ....................................... 8

CAPITOLUL II

AMENINRI sI FACTORI DE RISC LA ADRESA 1 3

SECURITII sI APRRII NAIONALE sI COLECTIVE ...........
II.1.

Consideratii generale si precizari conceptuale ................................... 1 3

II.2.

Aspecte privind principalele amenintari la adresa securitatii si 1 7

apararii nationale si colective .............................................................
II.2.1.

Terorismul international ...................................................... 1 7

II.2.2.

Proliferarea armelor de distrugere n masa ......................... 2 2

II.2.3.

Crima organizata ................................................................. 3 0

II.2.4.

Conflictele regionale ........................................................... 3 4

CAPITOLUL III
APRAREA
sI
SECURITAREA
NAIONAL
N 3 9
STRUCTURILE EUROPENE sI EUROATLANTICE .........................
III.1.

Procesul de transformare a NATO si implicatiile acestuia 3 9

asupra
securitatii
nationale
si
colective .........................................................

III.2.

Uniunea Europeana. Aparitia conceptului de Identitate Europeana 4 4

de Securitate si Aparare .....................................................................

III.3. Romnia n noul context de securitate alaturi de NATO si Uniunea 5 3

Europeana ...........................................................................................
III.3.1. Pozitia Romniei fata de Politica Europeana de Securitate 5 4
si Aparare .............................................................................
III.3.2. Romnia si Organizatia Tratatului Nord-Atlantic, 5 9
cooperare si modernizare .....................................................
CONCLUZII ................................................................................... 6 5
BIBLIOGRAFIE .............................................................................

6 9