Controversele generate de viziunea autonoma si cea globala privind evaluarea si

aplicarea legii penale mai favorabile (art. 15 alin. (2)) in situatii tranzitorii

Enuntat in Constitutia din 1991, in articolul 15 alin. (2), principiul retroactivitatii/

ultraactivitatii legii penale mai favorabile a fost preluat in revizuirea din 2003 (Legea de
reviziuire a Constitutiei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 669 din 22
septembrie 2003) si completat cu mentionarea legii contraventionale alaturi de cea penala.
Din punct de vedere istoric si teleologic, principiul retroactivitatii legii penale mai
favorabile isi are izvorul in principiul utilitarist care trebuie sa stea la baza orandurii legale,
principiu enuntat de catre Cesare Beccaria in celebra sa opera Dei delitti e delle pene: fericirea
maxima impartita la cat mai multi (la massima felicita divisa nel maggior numero). Asadar
legea nu reprezinta arma Statului intr-un inchipuit razboi contra Poporului, ci instrumentul prin
care ordinea sociala este mentinuta in cadrul unor mijloace de represiune care sa respecte
demnitatea si personalitatea umana (art. 1, alin. (3)). De asemenea, retroactivitatea legii penale
este un principiu tangential celui al proportionalitatii, conform caruia trebuie sa existe o armonie
intre fapta penala savarsita si sanctiunea impusa de catre forta coercitiva a statului (justitia), o
armonie atent vegheata de proliferarea drepturile si libertatilor cetatenesti.
Din acest principiu, in cadrul legilor penale s-au distins doua conceptii cu privire la
evaluarea si aplicarea legii penale mai favorabile in situatii tranzitorii, in cadrul institutiilor
autonome, respectiv global. In doctrina dreptului penal (Note de curs, Lavinia Valeria
Lefterache), institutiile autonome sunt definite ca institutiile al caror mecanism de aplicare
functioneaza separate de incadrare si/sau pedepasa si ale caror conditii de existenta sunt
diferite de faptul juridic, fata de care sunt apreciat ca fiind autonome. In continuare, doctrina
afirma ca o institutie este autonoma in raport cu alta atunci cand efectele lor nu sunt
generate de acelasi tip de fapt juridic.
Existenta si validitatea legala a conceptului de institutie autonoma a fost confirmata de
Curtea Constitutionala in aplicarea Codului penal din 1969, prin decizia Curtii nr. 214 din 16
iunie 1997, referitoare la institutia eliberarii conditionate: Incidenta dispozitiilor Legii nr.
140/1996 pentru modificarea si completarea Codului penal, in raport cu faptele si cu
persoanele, este guvernata de prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie, care, consfintind
regula ca legea dispune numai pentru viitor, admit ca unica exceptie legea penala mai
favorabila. Aceste reguli referitoare la succesiunea legilor penale privesc atat legea in
ansamblul sau, cat si fiecare dintre normele si institutiile sale in parte, cum este cazul liberarii
conditionate. Situatia tranzitorie in succesiunea legilor penale se iveste, daca de la data
savarsirii infractiunii, cand ia nastere raportul juridic penal de conflict, si pana la incetarea sau
stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate, iar
uneori pana la inlaturarea consecintelor condamnarii prin reabilitare, au intervenit una sau mai

multe legi penale. Legea aplicabila este totdeauna legea cea mai favorabila. In cazul institutiei
liberarii conditionate, situatia tranzitorie se creeaza, de asemenea, la data savarsirii infractiunii
si dureaza pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei detentiunii pe viata sau
a pedepsei inchisorii. Interventia, in acest interval, a unei legi penale care modifica institutia
liberarii conditionate, cum este cazul Legii nr. 140/1996, face ca determinarea legii aplicabile sa
se efectueze potrivit regulilor inscrise in art. 15 alin. (2) din Constitutie si in art. 13 alin. 1 din
Codul penal, independent de data la care sentinta de condamnare a ramas definitiva. [Decizia
Curstii Constitutionale nr. 214 din 16 iunie 1997 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a
prevederilor art. II alin (1) din Legea 140/1996 pentru modificarea si completarea Codului penal,
publicata in M. Of. Nr. 234 din 8 septembrie 1997]
Cronologic, ICCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala,
consacra teoria institutiilor autonome, prin Decizia nr. 2/2014, prin exemplu prescriptiei penale
reprezentand o institutie autonoma in raport cu incriminarea si sanctiunea. De altfel, in respectiva
decizie, se da o definitie a conceptului de institutie autonoma: Cu referire la conceptul de
instituie autonom s-a precizat c prin instituie autonom nu se nelege o instituie
independent, fr relaionare cu alte instituii, ci o instituie unitar, care funcioneaz ntr-o
relativ independen n raport cu alte instituii. Din aceast perspectiv, s-a apreciat c
prescripia rspunderii penale este o instituie cu caracter autonom, conceput i reglementat
ca o instituie distinct, cu condiii i reguli de funcionare proprii, un sistem unitar i coerent
care nu poate fi disociat. n plus, avnd n vedere c dispoziiile referitoare la prescripie nu pot
fi combinate prelund reglementri din legi diferite, de pild, termenul dintr-o lege i cauzele de
ntrerupere din alt lege, a susinut c legtura prescripiei cu durata pedepsei prevzut de lege
nu i neag autonomia primei, ci i configureaz anvergura, termenul rmnnd un element
specific prescripiei.
Cu toate acestea, desi controversa e relativ noua, traditia conceptului de institutie
autonoma e consacrata in practica, dar si in doctrina, de-a lungul unei perioade mari de timp.
Profesorul Vintila Dongoroz (Codul penal Regele Carol II, G. C. Rescu, H. Asnavorian,
Traian Pop, V. Dongoroz .a) a facut un comentariu care, pentru adeptii institutiei autonome,
reprezinta o veritabila cutuma penala: Alegerea legii mai blnde exclude implicit legea mai
sever. Nu este deci ngduit a se mbina dispoziiunile unei legi cu ale celeilalte pentru a se
obine un rezultat i mai favorabil, fiindc aceasta ar nsemna crearea pe cale de aplicaiune a
unei a treia lege, ceea ce nu este admis. Odat ns fapta stabilit i pedeapsa fixat conform
uneia dintre legi, se poate recurge la instituiunile cari funcioneaz independent din cealalt
lege, dac ele sunt favorabile infractorului.
Inalta Curte conchide ca, prin aplicarea globala a lui mitior lex, este posibil ca
inculpatului sa i se creeze o situatie mai grea (in privinta anumitor aspecte), ceea ce contravine
principiului enuntat de art. 15 alin. (2) din Constitutie.

Imediat urmatoare deciziei ICCJ, decizia CCR nr. 256/2014 produce un reviriment in
ordinea juridica, rasturnand ipotezele Inaltei Curti, cu efecte de incoerenta juridica. Cu toate
acestea, decizia ICCJ a produs efecte cu privire la raporturile juridice nascute anterior publicarii
sale, creand asadar o stituatie de insecuritate juridica. Trebuie sa mentionam ca principiul
coerentei si al previzibilitatii modificarilor legislatiei unui stat este deseori invocat in
jurisprudenta CEDO, inclusiv in speta Del Rio Prada c. Spaniei, unde, la alineatul 75 se face
referire la previzibilitatea modificarilor legii: Comisia Internaional a Juritilor reamintete c
principiul legalitii incriminrii i a pedepselor consacrat prin art. 7 din Convenie, dar i prin
alte instrumente internaionale, este un element esenial al preeminenei dreptului. Potrivit
comisiei, n conformitate cu acest principiu, precum i cu obiectul i scopul art. 7 care interzic
orice fel de element arbitrariu n aplicarea dreptului, noiunile autonome de lege i
pedeaps trebuie s primeasc o interpretare suficient de larg pentru a mpiedica aplicarea
retroactiv, ntr-un mod ascuns, a unei legi penale sau a unei pedepse n detrimentul unui
condamnat. Aceasta a susinut c, n cazul n care modificrile aduse legii sau interpretrii
acesteia afecteaz o pedeaps sau o reducere de pedeaps care implic o reevaluare important
a pedepsei ntr-un sens care nu era previzibil n momentul pronunrii pedepsei iniiale i care
este defavorabil condamnatului i drepturilor sale prevzute de Convenie, aceste modificri
vizeaz prin natura lor coninutul pedepsei, nu procedura sau modalitile de executare a
acesteia, astfel nct acestea intr n sfera de aplicare a interdiciei retroactivitii. Comisia
Internaional a Juritilor a considerat c unele norme calificate n ordinea juridic intern ca
norme de procedur penal sau ca norme de executare a pedepselor au efecte importante,
imprevizibile i defavorabile asupra drepturilor individuale i c, avnd n vedere natura lor,
acestea sunt comparabile sau echivalente cu o lege penal sau o pedeaps cu efect retroactiv.
Pentru acest motiv, interdicia retroactivitii ar trebui s se aplice unor asemenea norme.