Dr.

Dorin Drago: Rostul bolii este de a-i deschide ochii

celui bolnav, de a-l scoate din ignoran
5 ianuarie 2012
Naional, Prima pagin

- Boala este o atentionare ne semnaleaza ca incalcam armonia universala. Mai mult

chiar, ne arata in ce mod si in ce privinta o facem. Nu este o pedeapsa nemeritata, ci
consecinta faptelor si a atitudinilor noastre. Ne oglindeste defectele. Ne reflecta erorile. Ne
pune fata in fata cu noi insine, explic dr. Dorin Dragos, medic primar de medicin
intern, specialist in medicina alternativ de la Spitalul Universitar de Urgen Bucureti.
Nu este un accident, nu este o intamplare, nu este ceva strain, ci ne reprezinta. Ne indeamna sa
ne sesizam neajunsurile si sa ne ascultam imboldurile profunde ale sufletului. Prin urmare,
vindecarea nu este posibila decat in momentul in care ne constientizam hibele si ne
mobilizam pentru a le transforma in calitatile corespondente (de exemplu, teama este o
caricatura a prudentei, mania o distorsiune a pasiunii, lenea o degradare a calmului). Boala nu ne
este un dusman, ci, paradoxal, cel mai bun prieten, caci are curajul sa ne spuna verde in fata
ce, unde si cum gresim.
De aceea, atitudinea de a o respinge este contraproductiva. Eforturile de a o nega si de a o
suprima au ca rezultat cel mult mascarea simptomelor, si nu o reala vindecare. Dimpotriva,
camuflarea manifestarilor fizice exprima refuzul de a ne privi cu luciditate, accentuandu-ne
starea de inconstienta. Reprimandu-ne boala, pe noi ne reprimam. Negand-o ori dusmanind-o, pe

noi ne negam sau ne dusmanim. Luptandu-ne cu boala, cu noi ne luptam nu putem iesi decat
invinsi, scufundandu-ne si mai mult in tenebrele ignorantei.
Trebuie sa o acceptam si sa o intelegem, deoarece in acest mod pe noi ne acceptam si ne
intelegem. Boala ne semnaleaza instrainarea de propriul sine, avand ca substrat ignoranta.
Nu o putem vindeca decat daca revenim in maduva fiintei noastre, daca ne reimprietenim cu
noi insine. Boala este calea deschisa catre esenta din noi. Nu este o inlantuire, ci fereastra
deschisa catre libertate. Ignoranta ne incatuseaza. Un om bolnav nu mai este el insusi, nu se
mai cunoaste pe sine, isi este siesi strain. Aceasta instrainare poate avea grade variate si se
poate referi la diferite aspecte ale fiintei umane. Cea mai severa instrainare va genera si boala cea
mai severa (si cea mai greu vindecabila).
Boala este rodul unor convingeri false, adanc inradacinate in fiinta celui bolnav. Atat de
adanc, incat ajung sa ia forme materiale si sa se manifeste la nivelul corpului fizic.

Esenta tratamentului consta in dobandirea claritatii mentale care permite descatusarea de

aceste convingeri gresite. Este ca si vindecat cel care intelege ca boala sa este licarirea care-l
poarta catre intimitatea propriei fapturi si se accepta drept ceea ce este, se impaca cu sine insusi
si are curajul de a se cunoaste si de a se transforma procesul vindecarii in sine nu mai este
decat o chestiune de timp; cu conditia, ce-i drept, ca modificarile din planul fizic (leziunile
morfologice) sa nu fie prea severe (si deci ireversibile).
Boala este consecinta unor rezonante joase pe care cel bolnav le intretine, avand falsa convingere
ca este una cu ele. Ele isi au sorgintea in subsolul constiintei, inaccesibil in mod obisnuit fiintei
umane, dar pot fi percepute de catre oricine, in stadiul incipient de manifestare, sub forma
gandurilor si a trairilor degradante.

Acolo, in hrubele mentalului, mocnesc reprimate tendintele noastre ascunse, negate, condamnate,
ostracizate, natura noastra primara pe care nu vrem sa o recunoastem din cauza prejudecatilor si
a inhibitiilor nascute din constrangeri sociale, familiale, religioase, politice, materiale,
profesionale etc.
Greseala esentiala pe care o comite cel susceptibil la boala este de a se confunda cu aceste
manifestari psihomentale, de a se lasa cuprins cu totul de valtoarea, valvataia ori vijelia lor, de
a-si lasa claritatea constiintei inecata in mlastina, mistuita de magma ori spulberata de vifor. Ele
tin de structura lui, dar nu sunt decat involburari, vapai, vartejuri ale diferitelor straturi ale
mentalului, distincte de samburele fiintei sale.
El spune sunt trist, sunt manios ori mi-e teama nereusind sa se disocieze (sa se
detaseze) de aceste trairi, sa inteleaga ca sunt doar o parte din el, diferita de esenta sa, sa le
perceapa doar ca pe niste fluxuri care ii parcurg structura tocmai din cauza frecventelor
inferioare de vibratie pe care le mentine in faptura sa.
Un individ nu sufera atat pentru greselile sale din trecut sau pentru ale altora, cat pentru
greselile lui actuale, de fiecare clipa. In acest sens, boala este un nepretuit indrumator.
Localizarea si tipul ei nu sunt niciodata intamplatoare, ci se coreleaza cu functia esentiala si/sau
cu semnificatia subtila a organului/tesutului/teritoriului afectat. Rostul bolii este de a-i deschide
ochii celui bolnav, de a-l scoate din ignoranta.
Boala este pragul, poarta intredeschisa spre lumina. Putem sa o negam, sa o respingem,
inchizand-o si zavorandu-ne in bezna prostiei, sau putem sa o deschidem larg, sa avem curajul sa
pasim peste prag in lumina constiintei, a constientizarii mintea ne devine clara, umbrele
amagitoare ale ego-ului sunt date la o parte. Odata ce am trecut pragul, poarta inceteaza sa mai
existe pentru noi o lasam undeva in urma, nu ne mai intereseaza: boala nu-si mai are rostul,
este vindecata.
Articolul este extras din cartea Fundamentele medicinei naturale Principii generale scrisa
de Dr. Dorin Dragos si aparuta la Editura Deceneu