Teatrul hindus

Actiunea lui Alexandru cel Mare a marcat transformari hotaratoare in viata Indiei;
prin trupele care insoteau armata sa, patrunde in civilizatia indiana elementul elenistic in
domeniul politicii, al administratiei, precum si in do,eniul culturii.
Se poate vorbi de o civilizatie indiana si nu de o natiune din cauza numeroaselor
populatii migratoare asezate pe teritoriul acesteia; religia a constituit singurul element
care asigurat unitate si a dus la crearea unei civilizatii.
Vedele - sunt cele mai vechi texte despre viata religioasa, fiind, de fapt, cantece
sacre ale invadatorilor, cu caracter aristocratic si razboinic;
- datau din sec. al XV-lea i.e.n.
- zeii principali din ele se asemanau cu zeii greci;
- revelau o conceptie energica si optimista;
- fondul lor religios nu excludea insa si o sea,a de continuturi laice;
Literatura de curte,aristocratica, facuta sa satisfaca gusturile unei societati
sensibile.
Cantecul si dansul, arte socotite ca fiind de provenienta cereasca, vor aparea din ce
in ce mai des, integrandu-se cu manifestari ale poeziei.
Radacinile teatrului hindus dateaza dinaintea expeditiei lui Alexandru cel Mare in India;
originile sale se gasesc in scrierile lor legendare : Vedele si Upanishadele balade dialogate
si imnuri sacre, rostite cu mimica, cu un ton larg si declamatoriu.
Actorul era denumit fie dupa numele unui clan de rapsozi sau razbinici, fie amintind
de o intamplare cu barzi ambulanti; in general, era vorba de nume care desemnau cantareti.
Drama indiana avea filiatii stranse cu dansurile rituale stravechi.
Multe trupe sunt sustinute din subventii regale; cu toate acestea, in epocile de
razboi, de lipsuri sau de pericole publice, actorii, cantaretii si dansatorii erau scosi in afara
cetatii, fiind considerati ca guri inutile si ca elemente inferioare in ierarhia publica.
La inceput, rolurile feminine erau detinute de catre barbati. O data cu drama clasica,
femeile au aparut pe scena, atat in prologuri cat si in sustinerea actiunii propriu-zise.
Existau roluri scrise anume, pentru a da prilej unor actrite la moda sa-si dezvolte maiestria
lor de joc si de cantec.
Eroul trebuia sa fie inzestrat cu opt insusiri naturale, intre care primele trei locuri
reveneau acestora: impasibilitatea, onoarea si eleganta.
Eroina trebuia sa corespunda uneia din aceste trei tipuri principale: ingenua ca
purtare, mijlocie sau nerusinata. Eroina apartine eroului, apartine altuia sau apartine
tuturor, purtandu-se ca o curtezana. Femeia casatorita nu formeaza subiect de actiune
dramatica.
In total, existau 384 de categorii de eroine si aproape tot atatea de eroi.
Dramaturgul era obligat sa-si aleaga categoria de la inceput si o data aleasa sa ramana
consecvent la ea in tot cursul piesei.

Adeseori, decorurile indicate in text lipseau efectiv de pe scena; ele erau suplinite
prin cuvinte si gesturi sau prin mimica. Se evitau scenele violente, teatrul nu trebuie sa
propage durerea ori deznadejdea.
Podoabele si ghirlandele nu lipseau niciodata.
Jocul de scena, in schimb, mai cu seama in teatrul rafinat, aristocratic, mergea cu
exigentele lui de detaliu pana la o conventionalitate absurda, pentru noi, cei de azi, de
neinteles. Mimica se compunea din gesturi studiate, pe baza unei codificari sincere. Culorile,
machiajul, costumele, miscarile, de asemenea. De ex., o fata tanara: cum sa tina mana
stanga si cum sa procedeze cu mana dreapta cand imaginar culege flori pe scena; cum sa
arcuiasca fiecare deget; cum sa se aplece etc.
Jocul de scena era intr-atat de dirijat, incat actorului nu i se mai lasa nici o initiativa,
nici o libertate personala, nici un drept propriu la putina fantezie artistica.
Opera lui Kalidasa, celebrul poet, rezuma deopotriva , in India antica, epopeea culta,
poezia lirica si drama. A compus poeme si drame, caracteristice prin cunoasterea delicata a
sufletului omenesc, prin filozofia lor de impacare blanda cu viata, prin imaginatia lor bogata
ca si prin stilul curgator, plin de caldura si de poezie. Ca poet dramatic, il cunoastem prin
trei opere: Malavika si Agnimitra, Vikrama si Urvaci, Sacuntala.
In Sacuntala, geniul poetului si-a atins desavarsirea. Se compune din Mahabharata.
Exista manifestari artistice specifice maselor, improvizatii de natura inferioara. Luate
impreuna, farsele nu straluceau prin nimic; sunt insa interesate prin aceea ca dau referinte
asupra ideilor satirice ale timpului; personajele erau luate din marginea societatii; situatiile
si intrigile sunt indraznete, iar uneori sunt scandaloase.
Teatrul antic indian este produsul unei civilatii rafinate, adresandu-se mai mult mediilor
aristocratice decat multimilor populare.
Indiferent de continutul lor religios, epic, satiric compozitiile dramatice aveau finlitate
morala. Gandirea cuprinsa in ele, ca si stilul lor cautat, se leaga strans de aceasta. Fiecare
prolog aducea o invocatie traditionala, prin care se cerea pentru autor, pentru opera si
pentru intregul spectacol protectia lui Brahma, a lui Visnu sau a lui Shiva.
Teatrul vechi indian se remarca prin aplecarea lui spre complicatie, mai bine zis lipsa lui de
lipsa lui de simplicitate.
Imperfectiuni: personificarile sale erau monootne si lipsite de evolutie; se puneau in scena
doar personaje extreme: unele numai cu calitati si altele numai cu defecte; intrigile pareau
lipsite de verosimilitate.
Coincidenta era un procedeu obisnuit.
Excesul de dansuri si descrieri ingreuneaza actiunea, rapindu-i fluenta si departand-o de
viata.