Psihologie si spatiu

Recentul incident n care a fost implicata astronauta americana Lisa Nowak,

despre care am vorbit n numarul trecut al revistei noastre, a atras atentia
asupra problemelor legate de selectia candidatilor pentru zboruri cosmice. Dar
nu despre selectie vrem sa va povestim acum, ci despre ceva ce ni se pare mai
important: ce e de facut daca un astronaut sau un cosmonaut nnebuneste n
timpul unui zbor cosmic?

Raspunsul la aceasta ntrebare l gasiti n manualul medical al NASA. Fragmente

din el puteti citi la
www.spaceref.com/iss/medical.ops.html
Veti descoperi acolo procedurile ce trebuie urmate atunci cnd un astronaut are
un comportament psihotic sau suicidal.
1.

Despachetati
Cutia medicala
Banda gri
Corzi elastice
Prosoape

2.

Vorbiti cu pacientul n timp ce l imobilizati.

Explicati-i ce doriti sa faceti si asigurati-va ca nu i produceti vatamari n timpul

imobilizarii.
Imobilizarea se face prin folosirea benzii gri pentru ncheieturi si glezne. Utilizati
banda elastica n jurul trunchiului.
Administrati sedativ, 5 mg Valium (Diazepam) oral (P1-A12) [...]
Daca pacientul nu coopereaza la administrarea dozei orale de Valium
(Diazepam), atunci administrati intramuscular doza de Valium (Diazepam) asa
cum este indicat la pasul 5.
Nu avem de gnd sa va prezentam n detaliu procedura ce trebuie urmata n
cazul unor atacuri psihotice, daca va intereseaza o veti gasi la adresa pe care am
indicat-o mai sus. Am dorit doar sa subliniem faptul ca incidentele psihologice au

fost avute n vedere att de NASA, ct si de Agentia Spatiala Rusa. Desigur,

manualul despre care vorbim are n vedere mult mai multe situatii. De exemplu,
veti afla acolo cum trebuie mentinuta igiena personala la bordul ISS sau cum se
poate extrage un dinte.
Problema starii psihologie a celor ce zboara n spatiu a fost neglijata de catre
mass media. Tuturor ni se parea ca astronautii sunt niste supereroi, niste
supraoameni fericiti, care au posibilitatea sa traiasca cea mai mare aventura a
umanitatii. Cazul Lisa Nowak ne dezvaluie o alta fata a explorarii spatiale.
Depresiile, sentimentele profunde de izolare, nu sunt lucruri rare la bordul
navelor cosmice. Acesta este motivul pentru care de-a lungul timpului s-a
acordat o atentie speciala problemelor de psihologie spatiala. Dar lucrurile nu
stau chiar pe roze. S-au consemnat, n cazul MIR, cel putin doua echipaje care au
avut probleme psihologice alarmante. La rndul sau, astronautul John Blaha, care
a stat la bordul statiei MIR timp de patru luni, a povestit despre depresia de care
a suferit n timpul misiunii. Cred ca trebuie sa lupti cu tine nsuti si sa ti spui
mereu: iata, aceasta este noua ta planeta... si trebuie sa te bucuri de ea. Altfel
simti cum o iei razna., declara Blaha agentiei de presa AP. Suferinta lui Blaha a
fost cu att mai acuta cu ct n acea vreme la bordul statiei spatiale MIR nu
existau antidepresive.
Sa va mai spunem ceva din tabara americana. ntre 1985 si 1995 comandantii
navetelor spatiale au pus lacate la trape de teama ca oamenii de stiinta prezenti
la bord (care aveau un antrenament mai putin aspru dect astronautii
consacrati) ar putea sa actioneze n mod necontrolat!
Revenind la procedura ce trebuie urmata n cazul unor probleme psihologice
grave, trebuie sa spunem ca ea nu spune cum trebuie procedat dupa
administrarea medicatiei. De fapt, asa cum arata purtatorul de cuvnt al NASA,
James Hartsfield, decizia apartine comandantului misiunii si medicului de la sol,
n functie de situatia concreta. n cazul navetei se poate merge pna la anularea
misiunii. Iar n cazul Statiei Spatiale Internationale se are n vedere trimiterea
rapida pe Terra a astronautului aflat n dificultate. Dar, crede Hartsfield, fiecare
astronaut poarta o data pe saptamna un dialog amanuntit cu un medic si, o
data la doua saptamni, discuta cu un psiholog. Asta ar trebui sa duca la
depistarea oricarei probleme, cu mult nainte ca ea sa se acutizeze.
Oricum problema ramne grava. Ne pregatim sa ne ntoarcem pe Luna, pentru
ca mai apoi sa decolam catre Marte. Distanta dintre astronauti si planeta
albastra va creste simtitor, de la cele cteva sute de km, n cazul ISS, la sute de
milioane de km, n cazul misiunilor martiene. Astronautii de acum pot vedea cu
claritate planeta-mama. De pe Marte o vor vedea ca pe o stea albastruie. Ct de
importanta este imagina Pamntului o marturiseste cosmonautul rus Valentin
Lebedeev, care, n timpul unei misiuni de 211 zile la bordul statie Saliut 7, s-a
confruntat si el cu problemele legate de monotonia zborului. Singurul lucru care i
aducea linistea erau momentele n care avea timp sa se retraga n fata unui
hublou pentru a vedea Planeta. Daca astea nu sunt de ajuns, atunci sa spunem
ca durata calatoriei va creste si ea. n prezent, o misiune standard la bordul ISS

dureaza circa sase luni. Atunci cnd vom pleca spre Marte vom sta n jur de doi
ani departe de casa, n cea mai deplina izolare. Ce e de facut n cazul unor
asemenea misiuni? Ce trebuie facut, de exemplu, daca un astronaut nu mai
poate fi controlat n niciun fel? Ce efecte va avea asupra psihicului echipajului
moartea unuia dintre astronauti? Toate acestea sunt ntrebari care, deocamdata,
nu au niciun raspuns. Dar ele ne obliga sa privim cu realism problemele legate
de zborurile la mare distanta. Nu este suficient sa asiguram instalatii pentru
supravietuirea fizica. Nu este suficient sa asiguram conditii ct mai apropiate de
cele terestre. La fel de importanta este si starea psihica a celor ce vor fi
mesagerii planetei. Imaginati-va aici, pe Pamnt, un grup mic de oameni care ar
fi obligati sa stea mpreuna timp de doi ani de zile, ntr-un spatiu restrns, izolati
de restul lumii.
Vrem sa va oferim si un exemplu, un experiment care a durat numai 240 de zile.
Este o ntmplare adevarata, care s-a petrecut n anul 1999. Rusii doreau sa
testeze comportamentul unui mic grup de oameni aflati n conditii de izolare
similare celor specifice zborului spatial de lunga durata. La experiment au
participat trei grupuri alcatuite din cte patru membri. Primul grup era alcatuit
numai din rusi, al doilea grup era alcatuit din trei rusi si un german, iar al treilea
grup era alcatuit dintr-un japonez, un austriac, un rus si o canadianca. Remarcati
ca n experiment a fost implicata o singura femeie. Experimentul s-a desfasurat
ntre 2 iulie 1997 si 22 martie 2000. Participantii la experiment aveau la
dispozitie un spatiu foarte restrns, care imita statia spatiala MIR, ce era alcatuit
din trei module. Primul modul avea un volum de 100 m3 si a fost folosit timp de
240 zile de catre membri grupului 1, al doilea modul avea un volum de 240 m3 si
a fost ocupat, pe rnd, de catre membri grupurilor 2 si 3, timp de cte 110 zile.
Un al treilea modul, de 50 m3, era destinat vizitatorilor si era echipat cu toalete
si dusuri ce puteau fi folosite de membri tuturor grupurilor. V-am oferit aceste
date pentru a va ajuta sa va creati o imagine despre spatiul mic ce trebuia
mpartit simultan de 8 oameni...
La 21 de zile de la nceperea experimentului la bord soseste grupul numarul 2,
format, asa cum spuneam, din 4 barbati. Cele 110 zile petrecute mpreuna cu
grupul 1 nu au fost marcate de probleme deosebite. Problemele au aparut odata
cu sosirea grupului 3, n cea de-a 153-a zi de la nceperea experimentului.
Evenimentele s-au declansat n apropierea Anului Nou, cnd participantii la
experiment au primit ceva votca. Se pare ca rusii au baut mai mult dect i
tineau puterile, caci doi dintre ei s-au luat efectiv la bataie. O cafteala n toata
regula, care a durat vreo 10 minute. Incidentul era neobisnuit si grav. Bataia a
fost att de apriga nct a curs si ceva snge. Iar lucrurile nu s-au oprit aici.
Comandatul echipajului, tot un rus, a tinut neaparat sa o sarute pe singura
persoana de sex feminin care participa la experiment: medicul canadian Judith
Lapierre. Gestul nu a fost deloc unul amical, spune Judih Lapierre, care a
considerat ca a fost hartuita sexual. Dupa incident grupul 3 a decis sa se izoleze
n modulul propriu si a blocat trapa de trecere catre modulul n care se afla
grupul 1. Acesta este un conflict grav, chiar daca s-a petrecut la sol, n cadrul
unui experiment. De altfel japonezul din grupul 3 a renuntat sa si duca la capat
misiunea, parasind experimentul la 60 de zile de la intrarea n modul. Si la toate

astea s-a mai adaugat un incident, unul cu totul neasteptat, pe care doar l vom
enunta ntr-un singur cuvnt: paduchii!
Nu am dori sa lasam o imagine att de dramatica asupra a ceea ce se poate
ntmpla n cazul unor zboruri de lunga durata. Trebuie sa precizam ca
participantii la experiment nu erau astronauti veritabili. Erau voluntari alesi dupa
anumite criterii, dar ei nu aveau n niciun caz antrenamentul riguros la care sunt
supusi oamenii care vor zbura n spatiu. Ei nu erau pregatiti sa colaboreze cu
adevarat. De fapt avem de-a face cu probleme legate de reprezentari diferite n
culturi diferite. Pentru rusi mbratisarea si sarutul pe gura sunt comportamente
ce tin de prietenie si nu au neaparat o componenta sexuala. Pentru Judith
Lapierre, o occidentala prea putin obisnuita cu stilul rusesc, gestul a parut a fi o
ofensa grava. Ea vorbea chiar de ncalcarea drepturilor omului! De aici incidentul
a capatat o amploare dramatica, care a produs sirul de evenimente greu de
controlat. Nici bataia dintre cei doi rusi nu este ceva cu totul iesit din comun, ea
tine, spun specialistii agentiei spatiale ruse, de un anumit model cultural specific
rusesc.
Iata ca, dincolo de problemele tehnologice legate de calatoriile spatiale, vor
ramne de rezolvat cele ce tin de psihologia umana. Avem de depasit obstacole
dificile, dar, cu siguranta, se vor gasi solutii. Dar despre solutii vom vorbi cu o
alta ocazie.