De unde vine oboseala anului?

Din rul cu ape obosite de mori,

din vntul cu duhul ostenit de flori,
din suferinta nvrtita-n inimi de-attea ori!
Oboseala ce-n coapse o port ar putea
sa fie totusi numai a mea.
O simt n pas si n ochi, subt pleoape,
cum dincol-o simt n cetini si-n ape.
Sau, poate, vrajit snt de Greul-Pamntului.
El, din strafund, ca un descntec, ce lesne
poate sa toarne oricnd geologicul plumb
n suflet si-n glezne.
Vine-oboseala aceasta din faptul c-am ndurat
pustiirea fara de seaman a unui poem,
n care suferintele omului gem,
si care nici unul din zbuciume nu mi-a-mpacat?
Ce oboseala n toate. n padurea de brad,
printre ferigi, unde strabat si unde cad,
ma patrund n fata muntelui nalt si a stncilor
de oboseala n straturi, a vrstelor.
Cuprinsu-m-a oare, n miezu-i, un strop urias si amar,
ambra lumina, rasina de chihlimbar,
ce altadata-nchidea pentru totdeauna n sine,
din zboruri rapusi, cu aripi ntinse, fluturi, albine?