Sunteți pe pagina 1din 46

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

Psychotherapists Oath
I must first do no harm
I will promote healing and well-being in my clients and place the
clients and publics interests above my own at all times
I will respect the integrity of the persons whom I am working and I
will remain objesctive in my relationships with clients and will act
with integrity in dealing with other professionals
I will provide only those services for which I have had appropriate
training and experience and will keep my technical competency at
the highest level in order to uphold professional standards of practice
I will not violate the physical boundaries of the client and will
always provide a safe and trusting havem for healing
I will defend the profession agains unjust criticism and defend
colleagues against unjust actions
I will seek to impruve and expand my knowledge through continuing
education and training
(www.americanpsychotherapy.com)

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

COLEGIUL PSIHOLOGILOR DIN ROMANIA


ASOCIATIA ROMANA DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVA

LUCRARE DE DIPLOMA IN PSIHOTERAPIE INTEGRATIVA


COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

Coordonator Lucrare

Psiholog Principal Gina Chiriac


Absolvent: Puisoru ( Rus) Gabriela

Grupa Constanta 3, 2014


2

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

Rezumat

Scopul propus de aceasta lucrare este evidentierea competentelor si valorilor psihoterapeutilor


integrativi si, legat de acestea, modul in care aceste competente au fost agreate ca eficiente de catre
filosofi, practicieni, conducatori de scoli de formare in profesia de psiholog, importanta calitatilor
personale necesare intrarii in aceasta profesie, munca ce trebuie sa o faca viitorii psihologi cu sine pentru
amplificarea acelor calitati si dobandirea abilitatilor necesare profesiei.
Lucrarea este structurata in 7 capitole.
Primul capitol vorbeste despre psihoterapie in general, tipuri de psihoterapii si modele- dupa ce am
definit psihoterapia, am adaugat un mic istoric al psihoterapiei si al radacinilor ei in vremuri antice, apoi
am prezentat cele mai importante abordari din psihoterapie, abordari care stau la baza aparitiei
psihoterapiei integrative, si obiectivele ce sau la baza acestori psihoterapii.
In capitolul doi am abordat Psihoterapia integrativa ca fiind o concentrare a celor mai valoroase idei
si tehnici care sunt puse in relatie in cadrul terapeutic pe baza modelului relational de dezvoltare care se
concentreaza pe dezvoltarea Sinelui, a aspectelor sale care inter-relationeaza in cadrul experientelor pe
care clientul le traieste.
In capitolul trei am relevat importanta formarii in Psihoterapia integrativa, am aratat ce aptitudini
generale sunt necesare oricarui terapeut, ce competente generale trebuie sa aiba un psihoterapeut, ce
relatie exista intre atitudini si competente ( atitudinea dezvaluie competenta din spatele ei sau lipsa
competentei) si apoi am punctat acele competente si valori conform modelului relational al competentelor
propus de Gilbert si Evans ( 2004).
In capitolul patru am tratat subiectul relatiei terapeutice ca pilon central al Psihoterapiei integrative
bazate pe relatie, subiectul co-creerii relatiei terapeutice: cu ce vine terapeutul in aceasta relatie, cu ce
vine clientul in relatia cu terapeutul, asimetria acestei relatii. Apoi am abordat procesul de explorare in
relatia terapeutica, dialogul in cursul caruia terapeutul il cunoaste pe client, se pun de acord asupra
obiectivelor, se fac pasi importanti in crearea unei relatii emotionale, autentice. Tot aici a fost scoasa in
vedere ideea conform careia in cadrul relatiei terapeutice, terapeutul functioneaza ca figura de atasament
pentru client iar relatia transferentiala ca sistem de semnalizare a stilului de atasament si a tiparelor
dezadaptative din viata clientului. Apoi am adus in discutie contra-transferul ca agent al schimbarii atat
pentru client cat si pentru terapeut.
In capitolul cinci am abordat subiectul influentei personalitatii terapeutului asupra schimbarii
terapeutice si aici am vorbit despre importanta cunosterii de sine, a calitatilor native dar si a abiilitatilor
3

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV


ce necesita o amplificare, modul in care aceste abilitati contribuie atat la crearea relatiei terapeutice cat si
la desfasurarea terapiei si la alegerea acelor medode si tehnici, la adaptarea la situatie si client.
In capitolul sase m-am concentrat pe pregatirea psihoterapeutului integrativ, pregatire care ar ii
furnizeaza studentului cunostinte teoretice cat si practice, prin atelierele experientiale in cadrul carora
studentii sa isi insuseasca teoria : pe viu prin jocuri de rol, prin metafore ( verbale, scrise, prin desen,
prin modelaj, colaj) capabile sa vehiculeze continuturi inconstiente..
Ultimul capitol este aportul personal unde am vorbit mai ales despre modelarea mea ca
psihoterapeut, de unde am pornit si unde cred eu ca ma aflu in prezent, vorbesc despre partea spirituala a
vietii mele si despre cum vad eu ca pot sa implementez in viata mea ideea ca profesia de psihoterapeut
este un stil de viata.

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

Abstract
The purpose of this work is to outline the competencies and values of Integrative psychotherapists
and, related to these, the way in which these competencies have been agreed as efficient by philosophers,
leaders of schools of psychotherapy training, the importance of the personal qualities required to access
this job, the work which needs to be done by future psychologists on themselves in order to enhance those
qualities and to achieve the proper abilities for the job. This work is structured in seven chapters.
The first chapter is a general description of the psychotherapy, types of psychotherapies and
models. After defining the psychotherapy I added a brief history of the psychotherapy and its roots in the
ancient times. Then I presented the most important approaching in psychotherapy, approaching which
created the foundation of integrative psychotherapy appearance and the objectives that rest at the
foundation of these psychotherapies.
The second chapter describes the integrative psychotherapy as being a concentration of the most
valuable techniques and ideas which are relating in the therapeutic frame, based on the relationship
development model focused on the self development, of the various aspects which inter-relate during the
experiences lived by the client.
The third chapter describes the importance of formation in the Integrative Psychotherapy, showing
the general abilities necessary for each therapist, the general competencies a psychotherapist needs, the
relationship between attitudes and competencies (the attitude reveals the competency behind it or the lack
of the competence) and then I pointed out those competencies and values according with the relationship
competencies model proposed by Gilber & Evans (2004).
The fourth chapter treats the subject of the therapeutic relation as a central pillar of the Integrative
Psychotherapy based on relation, the subject of co-creation [habar nu am daca asa ceva este correct] of
the therapeutic relation: what brings the therapist to this relation, what brings the client in his relation
with the therapist, the asymmetry of this relationship. Then I described the exploring process within the
therapeutic relation, the dialogue during which the therapist learns about the client, both agreeing the
targets, the important steps towards creating an authentic therapeutic relation. Also in this chapter I
evidenced the idea that the therapist, within the therapeutic relation, is seen as an attachment figure for the
client and the transferring relation is working as an attachment style and patterns (in clients life)
signaling. Then I referred to the counter-transfer as a changing agent both for client and the therapist.

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV


The fifth chapter is treating the therapists personality influence subject towards the therapeutic
change, highlighting the importance of knowing yourself, the native qualities and the abilities as well
which require enhancing, the way these abilities contribute to creating both the therapeutic relation and
the on-going therapy and the choosing those models and techniques according with the situation and the
clients needs.
In the sixth chapter Ive focused on the integrative psychotherapist learning process which
provides the student with the necessary knowledge, both theoretical and practice, during the
experimenting workshops which help the students to receive live experience by role playing,
metaphors (spoken, written, by drawing, by modeling, by collage) able to stir unaware contents.
The last chapter is my own contribution hence describing my self modeling as a psychotherapist,
where did I start and where presently I believe I am, the spiritual side of my life and the way I see myself
implementing in my life the idea that the psychotherapist job is a way of life, a lifestyle.

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

1. Ce este psihoterapia, tipuri de terapii, comparatii intre modele- teorie si obiective


Ce este psihoterapia
Psihoterapia este interventia psihologica realizata prin mijloace stiintifice si in spirit umanist in
scopul promovarii autocunoasterii, dezvoltarii personale dar si in scopul modificarii factorilor
psihologici implicati in tulburarile psihosomatice/ somatice si in situatii de risc.
( preluat din Norme- Competente profesionale ale psihologilor cu drept de libera practica, conform
Colegiului Psihologilor)
Wikipedia da urmatoarea definitie psihoterapiei: Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar,
situat la grania dintre medicin i psihologie. Este o modalitate de tratament cuprinztor, deliberat i
planificat, prin mijloace i metodologii tiinifice, avnd un cadru clinic i teoretic, centrat pe reducerea
sau eliminarea unor simptome, tulburri mintale sau stri de suferin psihosociale i/sau psihosomatice
i comportamente disfuncionale. (definiia dat psihoterapiei de ctre FRP- Federaia Romn de
Psihoterapie). Respectiv psihoterapia este o relaie interpersonal intenionat utilizat de un
psihoterapeut cu formare de specialitate cu scopul de a ajuta un client sau pacient privitor la problemele
sale de via.
Ion Dafinoiu, in Elemente de psihoterapie integrativa ,2007, il citeaza pe G. Ionescu care
defineste psihoterapia ca forma de tratament psihologic structurata in tehnici si metode, aplicata in
mod deliberat in grup sau individualizat de catre un terapeut specializat,
-

omului sanatos aflat in dificultate, caruia ii confera confort moral si o mai buna sanatate, pe care
il ajuta spre o mai buna integrare;

celui cu dificultati de relationare;

celui suferind somatic pe care il conduce spre alinare;

sau celui alienat caruia ii dezvolta capacitatea de orientare in viata si de socializare ( G.


Ionescu, 1990, p. 24)
Istoricul psihoterapiei

# Grecii antici practicau psihoterapie in templele lui Esculap prin ritualuri de vindecare numite
nooterapie ( terapia mintii). Ele se refereau la schimbarea modului de gandire, un fel de psihoterapie
cognitiva de azi. Un alt ritual era cel al dormitului in templu, forma de hipnoza clinica de azi.#
7

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

( nestoros&colab. 1997 apud. Loredana Ileana Drobot, Oana Maria Popescu Manual de psihoterapie
integrativa, 2013, p.35)
# Tot in Grecia antica exista terapia prin dans si muzica ( floaut si kettlerdrum) si o versiune a ei se
regaseste in ritualurile de celebrare a zeitatilor frigiene- Cibelele- se crede ca aceste ritualuri provocau o
forma de catharsis. Tragediile, comediile clasice grecesti erau pline de interactiuni si semnificatii
psihoterapeutice ( Bachantele lui Euripide).
Medici si filosofi ai Antichitatii au subliniat importanta deosebita a discutiilor cu pacientul pentru a-i
demola fanteziile prin argumente rationale, precursoare ale identificarii credintelor irationale. Socrate
contribuie la bazele psihoterapiei prin metoda socratica, metoda conversationala, una dintre cele mai
bune abordari in psihoterapie, deoarece in cadrul acestui proces, pacientul este convins ca solutia se afla
in el si ca, totodata, are capacitatea sa o gaseasca.# ( Nostramos si Vallimatos, 1990, apud Loredana Ileana
Drobot, Oana Maria Popescu Manual de psihoterapie integrativa, 2013, p.36)
# Stoicii credeau ca bolile pot fi si ale corpului ( guta, podagra) si ale sufletului ( dragostea exagerata
de glorie sau de placeri) si ele au in comun slabiciunea. Stoicii au identificat o patologie a afectivitatii
alcatuind un adevarat inventar etiologic al tulburarilor afective din care nu lipsesc: gelozia, tristetea,
mahnirea, confuzia, groaza, ezitarea, anxietatea, ura mania, pasiunea erotica, resentimentul, furia,
sadismul care atrag sufletul spre moleseala si spre parasirea virtutilor. Epictet, reprezentat al
stoicismului tarziu, sintetizeaza conceptia terapeutica a stoicistilor: vindecarea suferintelor sufletesti nu
se poate obtine prin medicamente, uneori povata filosofului poate ajuta.
In Roma Antica, Seneca, precursor al psihoterapiei, socoteste ca toate lucrurile depind de ideea pe
care ne-o facem despre ele.
O alta sursa a psihoterapiei moderne se afla in medicina Orientului Antic si cea mai veche forma de
terapie a fost sfatul: in Mesopotamia omul bolnav era transportat in pietele publice si, fiecare om care
trecea pe langa el, avea obligatia sa il intrebe care ii este raul iar cei care au fost bolnavi de aceeasi boala
sau aveau rude/ cunostinte care au avut-o si ei, il sfatuiau cum sa procedeze pentru a scapa si el de boala
respectiva.
La egipteni bolnavul va interveni in propria vindecare invatand tehnici de implorare, ritualuri,
descantece pentru indepartarea demonilor- cuvantul avea valoare magica cu deosebita forta de sugestie.
In China sanatatea era echilibrul dintre Yin si Yang iar terapeutul chinez determina cauza
dezechilibrului pentru ca apoi sa regleze influxul nervos prin metode alopatice, homeopatice, de cultura
fizica medicala cum ar fi jocul celor 5 dobitoace unde se cerea pacientului sa imite comportamentul
motor al tigrului, cerbului, ursului, maimutei si al cocorului.
O contributie deosebita o aduce India prin tehnicile Yoga si descoperirile psihologice ale yoghinilor
8

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

in ceea ce priveste tehnicile de relaxare, concentrare, de educare psihica si spirituala. Yoghinii sunt
precursorii psihosomaticii, ai dezvoltarii personale prin autocultivare in dezvoltarea armonioasa a
potentialurilor corporale, intelectuale si psihice pentru a obtine starea de echilibru ideala.
La inceputurile crestinismului sunt preluate unele idei ale stoicismului cum ar fi analogia somaticsufletesc ( sanatatea sufleteasca si boala sufleteasca) unde educatiei morale i se confera valoare
terapeutica. Psihopedagogul ( cuvantul lui Dumnezeu) intareste sufletele pacientilor cu ajutorul
exemplelor celor cazuti si a puterilor lor de a ramane pe drumul lor catre cunoasterea adevarului.
Materialistii francezi ca: La mettrie, P.J.G. Cabanis au pus in discutie relatia dintre fizic si moral,
interactiunea dintre factorul organic si cel psihic considerand ca factorul moral este determinant avand
influenta asupra altor organe pe care le excita sau le denatureaza toate functiile, formuland astfel esenta
psihosomaticii si a corticovisceralismului, valabile pana in prezent.
Istoria stiintifica a psihoterapiei a fost scrisa in ultimul secol, prima lucrare importanta pentru
geneza psihoterapiei fiind Ilustrari ale influentei mintii asupra corpului, in stare de sanatate si boala,
lucrare scrisa de D. H. Tuke, medic psihiatru din Anglia, 1872 si care a constituit un imbold pentru
dezvoltarea psihoterapiei in Franta dupa ce a fost tradusa in 1886. Insa termenul de psihoterapie a fost
consacrat in Franta odata cu studiul lui Marie Hippolyte Bernheim ( medic francez) Hipnotism,
Sugestie, Psihoterapie, 1891,. Bernheim pune bazele Scolii de la Nancy, cu orientare psihanalitica.
Era moderna a psihoterapiei debuteaza in secolul XIX cu hipnoza somnambulismul magnetic
descris in crizele pacientilor lui Mesmer si Pnysegur care a primit ulterior numele de hipnotism
considerata calea regala spre explorarea inconstientului si descrierea aparatului psihic imaginat de
Freud care a si pus bazele psihoterapiei psihanalitice de la care se vor desprinde ulterior alte orientari in
psihoterapie. #( Mihai Cosmovici- Psihoterapie, http://ro. Scribd.com/doc/21438230/Psihoterapie-confdr-M-Cosmovici)
Tipuri de abordari psihologice:
Iolanda Mitrofan in Psihoterapie (repere teoretice, metodologice si aplicative) , 2008, descrie trei
mari curente in psihoterapie, curente care si-au pus amprenta de-a lungul timpului asupra activitatii de
asistenta psihologica:
o Orientarile/ abordarile psihodinamice ( psihanaliza, abordari postfreudiene)- modele teoretice
asupra personalitatii umane, metode de interventie psihologica prin care se urmareste
restructurarea edificiului personalitatii clientului prin explorarea inconstientului si analiza
9

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

o mecanismelor si exprimarilor sale simbolice. Aceata orientare a stat la baza construirii altor
metode atat in cadrul psihanalizei cat si al unora dintre terapiile umaniste si experientiale.
Obiectivele urmarite de aceaste abordari sunt:

aducerea la nivelul constiintei a motivatiilor

inconstiente care produc comporamente dezadaptative si intarirea Eului clientului.


o Orientarile

umaniste, experientiale si holiste- au ca idee de baza faptul ca procesul de

consiliere/ psihoterapie nu reprezinta un set de tehnici ci o maniera de a intelege felul de a fiinta al


oamenilor in lume; aceasta abordare considera ca sensul existentei noastre nu este fixat odata
pentru totdeauna, ci ca noi ne reconstruim continuu idealurile si dezvoltarea. Aceasta orientare,
prin centrarea pe dezvoltarea personala, armonizeaza si unifica Eul cu Sinele, stimuleaza resursele
psihomentale creative , faciliteaza dinamici interpersonale, flexibile adaptative, optimizarea
increderii in sine si a acceptarii de sine, maturizarea psihoemotionala. Ca metode agreate de
psihoterapia umanista, Iolanda Mitrofan prezinta atat metode clasice ( psihoterapia gestalt,
psihoterapia nondirectiva, psihodrama clasica ), pe cele moderne (analiza existentiala, analiza
tranzactionala, analiza bioenergetica) dar si metode postmoderne precum: NLP, terapiile
transpersonale, PEU- terapia experientiala a unificarii prin meditatie creativa. Ca si concluzie,
aceasta abordare pune in centrul ei omul si accentueaza responsabilitatea fiecarui om in
construirea destinului propriu.
o Orientarile comportamentale- aparute ca o reactie la abordarile psihodinamice, aceste abordari
isi concentreaza atentia in cadrul psihoterapiei pe manifestarile comportamentale ale clientului,
simptome dezadaptative pentru care si vine in terapie. Aceasta abordare considera ca mediul si
experientele individului determina dezvoltarea personalitatii si are ca si concepte de baza intarirea
si controlul- folosirea intaririlor da posibilitate de control al comportamentului si de aici concluzia
ca bolile psihice sunt reactii emotionale si deprinderi de viata dezadaptative invatate. Consilierea,
psihoterapia comportamentala urmareste deci eliminarea simptomelor si a comportamentelor
dezadaptative si invatarea unor modele de comportamente mai eficiente.
Pe langa aceste trei abordari, Ion Dafinoiu considera ca in planul practicii psihoterapeutice, pe langa
psihanaliza, terapiile comportamentale si cele umaniste, au avut contributii teoretice majore si alte
abordari cum ar fi terapia cognitiva si terapia sistemica
In Manual de terapie individuala, ( Polirom 2010), Windy Dryden si colaboratorii sai amintesc un
10

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

studiu al lui Aldridge si Pollard (2005) care a scos in evidenta ca anumite abordari in psihoterapia din UK,
la acea data, aveau mai multa popularitate fata de altele, dupa cum a reiesit din raspunsurile date de
practicieni care s-au autointitulat:
o Integrativi si umanisti-57,34%
o Analitici -18,25%
o Cognitivi 10,52%
o Sistemici 2,4%
o PNL ( programare neuro- lingvistica)/ hipnoterapeuti 2,4%
Intre abordarile ( psihodinamice, adleriene, centrate pe persoana, a constructului personal,
existentiala, Gestalt, Analiza tranzactionala, cognitiv-analitica, comportamentala, centrata pe solutii,
narativa,) descrise detaliat ( cu specificul, stilul terapeutic, strategii si tehnici, tipul de relatie terapeutica,
procesul schimbarii, limitele abordarii si exemplu de caz), se afla si
Abordarile Integrative si Eclectice; conceptul de integrare in psihoterapie este folosit preponderent
pentru desemnarea integrarii teoretice ( a teoriilor), diferita de eclectism care pune accentul pe integrarea
tehnicilor. In practica terapeutica, anumite limite si cerinte impuse de folosirea unui singur model teoretic,
i-au determinat pe psihoterapeuti sa utilizeze si alte strategii imprumutate din alte terapii si sa le
foloseasca in mod complementar la inceput, pentru ca mai apoi sa le reconceptualizeze si sa le integreze
intr-un cadru teoretic propriu. Nevoia de a ajuta clientul prin mijloace care sa i se potriveasca si care sa fie
tintite pe problema, a facut ca psihoterapia integrativa sa fie considerata de cati mai multi terapeuti o cale
si un mijloc in acelasi timp.
Fiecare dintre aceste abordari ( dar si cele subiacente lor) are elemente clare si ferme in ceea ce
priveste aspectele teoretice care determina modelul teoretic si tehnicile ce decurg din acel model. Dar,
rezultatele bazate pe metaanaliza a sute de studii, indica in mod constant existenta unor diferente
neglijabile intre diverse scoli in perspectiva rezultatelor (Smith&Glass, 1977, apud Maja OBrien, Gaie
Houston- Terapia integrativa, 2007p.58). Tot din Terapie integrativa, 2007- Maia OBrien, Gaie
Houston, la aceeasi pagina, aflam ca diverse abordari genereaza rezultate diferite mai ales atunci cand
tulburarea este severa; atunci, anumite terapii sunt mai eficiente ( prin proceduri cantitative si
experimentale, ghiduri de tratament pentru diferite tulburari si boli mentale) iar altele au mai multa
eficacitate( aspecte generale care fac ca oamenii sa se schimbe); In ansamblu insa, se pare ca exista
putine dovezi care sa recomande un tip de terapie in defavoarea altuia. Acest rezultat surprinzator a
11

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

devenit cu noscut sub numele de efectul pasarii Dodo ( Alice in tara minunilor- Toata lumea a castigat si
toti trebuie sa primeasca premii). Acest fapt a condus la aparitia unui nou obiectiv, si anume incercarea
de a identifica elementele terapiei care induc schimbarea ( Terapia integrativa, 2007- Maia OBrien,
Gaie Houston, p. 59).
In general, obiectivele tuturor psihoterapiilor vizeaza urmatoarele aspecte, conform Irinei Holdevici,
Elemente de psihoterapie, 1996, p.4:
-

Scoaterea pacientului din criza existentiala in care se afla

o Reducerea sau eliminarea simptomelor


o Intarirea Eului si a capacitatilor integrative ale personalitatii pacientului
o Rezolvarea sau restructurarea conflictelor intrapsihice ale pacientului
o Modificarea structurii personalitatii clientului in vederea obtinerii unei functionari mai mature, cu
o capacitate de adaptare mai eficienta la mediu
o Reducerea sau inlaturarea ( daca este posibil) a unor conditii de mediu care produc sau mentin
comportamentele de tip dezadaptativ
o Modificarea opiniilor eronate ale clientilor despre ei insisi si despre lumea inconjuratoare
o Dezvoltarea la subiecti a unui sistem clar al identitatii personale .
Autoarea, citandu-i pe Ackerman, 1943, Rogers, 1940 si Thorne, 1947,concluzioneaza ca, la baza
tuturor psihoterapiilor se afla de fapt elementele comune ale acestor sisteme:
o Relatia stabilita intre pacient si psihoterapeut
o Exprimarea libera si deschisa a trairilor afective ale pacientului
o Intelegerea ( insight) a unor probleme psihologice personale
o Ideea dezvoltarii personalitatii pacientului, realizarea unor disponibilitati psihice ale acestuia, a
avolutiei sale psihologice in sensul achizitionarii unor modele de comportament care sa conduca la
adaptare de nivel superior a personalitatii.

12

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

2. Ce este psihoterapia integrativa, istoricul psihoterapiei integrative, obiectivele propuse,


integrarea pe baza modelului relational de dezvoltare
Ce este psihoterapia integrativa?
Psihoterapia integrativa reprezinta o paradigma, un punct de ntlnire ntre mai multe discipline,
confirmnd tendinta interdisciplinara si integrativa ce marcheaza, ncepnd cu mijlocul secolului al XX
lea, evolutia societatii aflata n prefacere rapida sub actiunea noutatilor aparute n domeniul informatiei si
comunicarii.( Gina Chiriac- www.psihoterapieintegrativa.ro)
Terapia integrativa combina cercetarile privind procesele terapeutice si rezultatele lor si pe cele
privind dezvoltarea umana pentru a obtine un cadru terapeutic usor adaptabil la cazurile concrete
In Introducere in psihoterapia integrativa, Kenneth Evans si Maria Gilbert, vorbesc despre
integrarea in psihoterapie ca veriga de legatura intre psihoterapia de diferite orientari si cea integrativa.
Pana la momentul aparitiei psihoterapiei integrative, existau trei mari fluxuri de gandire in psihologie:
psihanaliza, psihologia comportamentala si psihologia umanista. S-a observat in timp ca aceste fluxuri de
gandire au factori comuni de vindecare si atunci s-au propus mai multe variante de integrare a conceptelor
si tehnicilor altor orientari. Asfel, s-a propus asimilarea treptata de tehnici si concepte de la alte abordari
la abordarea originala a terapeutului; apoi Goldfried ( 1955a- apud Ken Evans) a sugerat combinarea a
doua sau mai multe abordari distincte pe baza complementaritatii- ca trasatura comuna,; o alta abordare se
refera la rolul neuro-stiintelor in explicarea si fundamentarea a ceea ce doar se prezentase teoretic. Dintre
factorii comuni care au facilitat schimbarea eficienta, relatia terapeutica a fost subiectul multor cercetari si
s-a concluzionat apoi ca aceasta este "vehicul central pentru sustinerea schimbarii terapeutice"si, alaturi
de viziunea clientului asupra procesului de schimbare dar si importanta contextului, participa la
redesenarea proiectului de arhitectura a Sinelui.
Bazele epistemiologice care stau la baza abordarii psihoterapiei integrative promovate de K. Evans
sunt:
a. Metoda fenomenologica de ancheta- considera ca experienta subiectiva este sursa
valida de cunoastere, intelegere si provine din perceptiile si intuitiile directe
b. Teoria campului- se refera la constinetizarea atat a faptului ca orice experienta este
strans legata de context, cat si a faptului ca unele experiente sunt in fond, altele in
fundal si ca ele sunt intr-o stransa interdependenta si prioritizare.
c. Holismul- sustine ca intregul este mai mare decat suma partilor: acordarea in mod egal
a atentiei atat in observarea lumii subiective interioare ( cognitie, senzatie, emotie), cat
13

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

si in observarea a ceea ce se intampla in lumea exterioara si conectarea lor intru


descoperirea a ceea ce este important, principal pentru angajamentul individului cu
lumea.
d. Dialogul- se refera la conceptul de co-creare in dialogul terapeutic, ca interactiune
in care ambele parti participa, se impacteaza reciproc.
e. Valorile- aplicabile in practica terapeutica:
- experienta subiectiva a clientului este adevarul lui si punctul de pornire a
psihoterapiei
- acum este prezentul constientizat al clientului si singurul moment in care el are
control direct
- oamenii sunt capabili de raspuns, principalul agent in determinarea propriului
comportament
- moralitatea se bazeaza pe nevoile organice, pe o cunoastere relativ exacta a ceea ce
este , mai degraba decat ar trebui
- terapeutul lucreaza pe cresterea constientizarii clientului asupra antecedentelor, a
reactiilor organice si a consecintelor, bazandu-se pe faptul ca clientul are
posibilitatea de a-si alege comportamentul in acum.
- relatia terapeutica este un micro-cosmos al modului de a fi in lume al clientului,
ceea ce necesita din partea terapeutului autenticitate, sinceritate, energizare,
constientizarea contra-transferului pentru a putea gestiona potentialul de abuz de
putere
- auto-reglementarea naturala implica procesul de alegere si de invatare prin integrarea
naturala a mintii si corpului, a gandirii si sentimentului, fizic si spiritual, a Sinelui
si a mediului.
- schimbarea este posibila cand o persoana devine cine este si nu cand incearca sa
devina cine nu este
- factorii de mediu se dovedesc o sursa constanta de strs, lipsa de putere si alienareacesta este un manifest particular impotriva inegalitatii de sanse si a practicii
opresive ( Introducere in psihoterapia integrativa, 2009- Kenneth Evans, Maria
Gilbert)

14

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

Istoricul psihoterapiei integrative


# Istoria miscarii integrative a inceput odata cu construirea de poduri intre cele trei fluxuri
principale de gandire in psihologie: psihanaliza, psihologia comportamentala si psihologia umanista
atunci cand, aflandu-se intr-o relativa izolare si in opozitie una cu alta, si-au recunoscut limitarile proprii,
faptul ca unele modele se pretau mai bine la anumite tipuri de probleme decat cele din cadrul propriei
formari.
S-au propus mai multe feluri de integrari; astfel, s-a propus:
- Integrarea teoretica, un fel de meta- model de terapie, un fel de terapie a terapiilor care sa uneasca cele
trei mari traditii ale psihoterapiei punand accent pe punctele comune ale acestor terapii, ca baza pentru
integrarea lor.
- Apoi s-a propus Eclectismul tehnic- abordare multimodala care se concentreaza asupa a ceea ce i se
potriveste clientului pentru o anume problema, bazandu-se mai mult pe cercetari empirice care nu se
leaga de vreo teorie a personalitatii sau a psihopatologiei.
-Teoria Factorilor comuni participa la integrare prin identificarea celor mai eficienti factori din fiecare
terapie si subliniaza ca la nivel general, poate sa existe o echivalenta a rezultatelor intre diverse orientari
dar este foarte posibil ca factorii terapeutici sa fie gasiti nu in caracteristicile distinctive care dintre
orientari, ci mai degraba in aspectele mai putin evidente pe care le au in comun# ( Windy Dryden&
colab.- Manual de Terapie Individuala, Polirom 2010).
# Ideea ca exista factori comuni faciliteaza terapia in diverse orientari teoretice a aparut acum 75 de
ani, Saul Rosenzweig fiind primul care a mentionat ca eficacitatea diferitelor terapii se leaga mai mult de
elementele comune decat de trasaturile specifice pe care se intemeiaza. In literaptura de specialitate, doua
liste de variabile comune au avut cea mai mare popularitate; una a apartinut lui Frank si Frank, 1991 si a
doua lui Lambert, 1992. Astazi, cercetatorii folosesc unul din aceste cadre pentru a-si desfasura
cercetarile. Conform lui J. Frank, toate formele de psihoterapie au patru componente de baza;
1) O relatie incarcata emotional cu terapeutul
2) Un cadru considerat terapeutic ( perceput ca spatiu special de securitate in care clientul are
convingerea ca terapeutul este de incredere si ii poate oferi ajutor)
3) Un terapeut care ofera o schema teoretica rationala si plauzibila pentru intelegerea simptomelor
pacientului
4) Tehnicile si procedurile prin care sunt tratate aceste simptome.#
(Iulia Ciorbea- Personalitatea psihoterapeutului si procesul terapeutic, 2010)
Alti autori: Hubble, Duncan si Miller, 1997, cf. Iulia Ciorbea- Personalitatea psihoterapeutului si
15

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

procesul terapeutic, 2010, p.32, propun modelul Big Four

in care includ ca factori comuni ai

psihoterapiei si procentajul in care contribuie la rezultatele psihoterapei:


a. Clientul si factorii extraterapeutici ( 40%)
b. Factorii relationali ( relatia terapeutica- 30%)
c. Placebo, speranta si expectantele ( 15%)
d. Modelele teoretice si tehnicile folosite ( 15%)
# Critica factorilor comuni de abordare a terapiei sustine ca integrarea s-a bazat pe elemente comune
singulare, putandu-se pierde astfel bogatia multor teorii si tehnici foarte dezvoltate. Totusi, procesul de
integrare se poate produce natural pe masura ce terapeutii raspund nevoilor clientilor lor.# ( Fielder, 1950
apud Keneth Evans, Maria Gilbert- Introducere in psihoterapia integrativa, 2009)
- Integrarea asimilativa si adaptativa, propune asimilarea treptata de tehnici si concepte in orientarea
originala a terapeutului, pune accent pe adaptarea si ajustarea a tot ceea ce terapeutul considera ca poate fi
asimilat in abordarea proprie, lasand deschisa posibilitatea unor schimbari in baza teoretica initiala.
- Complementaritatea, avand la baza ideea ca abordari distincte pot aduce contributii diferite unice, s-a
considerat utila combinarea lor pentru maximizarea eficientei pentru client.( Introducere in psihoterapia
integrativa, 2009- Kenneth Evans, Maria Gilbert)
Obiectivele psihoterapiei integrative
Obiectivele psihoterapiei integrative nu se deosebesc de cele ale altor psihoterapii avand in vedere
ca si psihoterapeutul integrativ urmareste schimbarea in bine a clientului, activarea resurselor,
functionarea sa optima , eventual cu atingerea potentialului sau maxim de care dispune, adaptarea si
integrarea in societate. Se poate spune totusi ca obiectivul central al psihoterapiei integrative este ca
terapeutul si clientul sa construiasca impreuna o terapie in care amandoi sa se angajeze progresiv,
asimetric, in cadrul unui proces de colaborare totala ( Windy Dryden& colab.- Manual de Terapie
Individuala, ( Polirom 2010).

Integrarea pe baza modelului relational de dezvoltare

Abordarea integrativa se concentreaza pe dezvoltarea Sinelui, a acelor aspecte ale sinelui


importante pentru client la un moment dat si care sunt implicate in schimbare. Aceste aspecte/ arii ale
sinelui sunt inter-relationate in cadrul experientelor unice pentru fiecare client iar in cadrul terapeutic, mai
ales in cursul relatiei terapeutice, aceste arii ies in evidenta, cand una, cand alta in functie de experientele
16

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

relatate/ traite de client in cabinet.. Ele au fost clasificate din punct de vedere ( Keneth Evans, Maria
Gilbert- Introducere in psihoterapia integrativa, 2009):
- biologic- relatia sinelui cu corpul
- intra-psihic- relatia sinelui cu sinele
- inter-personal- relatia sinelui cu altii
- intercultural- relatia sinelui cu rasa/cultura/ lumea afacerilor, etc
- ecologic- relatia sinelui cu natura
- transcedental- relatia sinelui cu transcendenta
biologic- relatia sinelui cu corpul
Conceptul despre Sine are la baza conceptul de imagine de sine, concept care poate influenta
functionarea persoanei. Sinele corpului( Krueger, 1989) unei persoane include toate experientele
kinestezice legate de procesele fizice interioare si exterioare. Susie Orbach ( 2003) subliniaza rolul central
al mamei in constientizarea copilului asupra Sinelui corporal- prin atingere, mangaiere, mama transmite
copilului la nivel senzorial informatii despre corpul lui si limitele acestuia, ea devine oglinda
senzoriala pentru copil care investeste in perceptiile corpului facand sa apara astfel senzatii primare si
stari afective primare- exista un continuum de la afectul senzatiei la cel al emotiei. Relatia in dublu cu
mama sa continua sa se construiasca pana in momentul in care mama poate fi perceputa ca diferita fata de
reprezentarea sa interna. Felul in care mama a reflectat trairile copilului, maniera in care a putut oferi
copilului o oglinda identificatoare, placerea/ neplacerea resimtita la intalnirea cu mama vor avea un
reprezentant psihic care va dezvolta viitoarea capacitate de reflectare a copilului, acceptarea si atitudinea
sa fata de corpul sau. In constituirea imaginii de sine, atitudinile parintilor vor influenta calitatea acestei
imagini; astfel, mama rusinata de propriile procese corporale de baza, va transmite aceasta rusine
copilului prin comportamentul fata de el ceea ce poate transforma copilul intr-o persoana alientata de
propriile sensuri, emotii si procese corporale.
intra-psihic- relatia sinelui cu sinele
Conceptul de Sine include si capacitatea Sinelui de a se vedea si ca subiect, si ca obiect, deci
capacitatea de a-si crea propriul concept despre el, propria sa reprezentare mentala despre cum
functioneaza in lume( cum se percepe printre altii, valorile si calitatile pe care si le atribuie, modul in care
arata si se manifesta comportamental).
O persona care functioneaza sanatos, are capacitatea de a baleia fluid de la o polaritate la alta,
retinand atat simtul valorii proprii ( ca subiect), cat si acela de a se afla printre altii ( ca obiect).
Patologia apare atunci cand persoana este incapabila sa mentina o tensiune creativa intre o extrema
si alta: se concentreaza in totalitate pe subiectivitate fara a se putea vedea un obiect printre obiecte,
17

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

ignorand astfel nevoile celorlalti sau se concentreaza in totalitate pe obiect, pierzandu-si capacitate de a se
vedea subiect, ignorandu-si astfel propriile nevoi, anulandu-se pe sine in favoarea celorlalti.
inter-personal- relatia sinelui cu altii
Simtul de Sine se dezvolta in relatia cu persoanele semnificative: parintii, fratii, rude, prieteni,
colegi, etc si se manifesta apoi in interactiuni dinamice cu celilalti. Simtul se sine are la baza stilul de
atasament care se manifesta prin calitatea contactului-confluenta( simbioza) sau izolare.
Functia reflexiva ( capacitatea de a intelege starile de spirit ale celuilalt-Finaghy et. Al..2002)
implica elemente de natura intelectuala, emotionala si imaginativa.Aceste elemente participa la
construirea interactiunilor si formeaza capacitatea de procesare meta- cognitiva sau constientizarea de
sine reflexiva. Intre simbioza si izolare exista un continuum de-a lungul caruia fiecare persoana isi
gaseste o pozitie confortabila in functie de flexibilitatea sa fata de aceste polaritati.
Intre teoriile relationale care au contribuit la intelegerea formarii conceptului de sine, se afla si cea a
analizei tranzactionale ( Berne, 1961) care ofera ca model de relationare exterioara dar si interna ( dialog
intra-psihic) Stadiile Ego-ului Parinte, Copil si Adult si care reflecta experientele individdului in relatie cu
celalalt.
Esecul capacitatii de procesare meta-cognitive conduce la esecul de a manageria starile mentale si se
transforma in patologie ( auto-agresivitate, simptome somatice)
intercultural- relatia sinelui cu rasa/cultura/ lumea afacerilor, etc
O comunicare este eficienta atunci cand sunt create viziuni comune ( Elephteriadou, 1997) care
includ evenimente comune, practici, roluri, valori, mituri, credinte, obiceiuri, simboluri, etc.
Terapeutul integrativ apreciaza consensul inaintat de Valela et. Al cum ca fiintele umane isi creaza
de comun acord constructii ale realitatii moment de moment dar numai in relatie cu celalalt si pozitia lui
Elephteriadou care distinge multi-culturalitatea ( impune folosirea propriilor puncte de referinta pentru
intelegerea altor persoane) si trans-culturalitate ( nevoia de a trece peste diferentele culturale) si respecta
perspectiva si valorile clientului, permitand chestiunilor culturale sa influenteze procesul lucrului
terapeutic.
ecologic- relatia sinelui cu natura
In contextul multiplelor schimbari de pe planeta care includ distrugeri de habitate, disparitii de
specii, poluare, distrugeri de vieti umane si animale, toate pentru a justifica progresul si consumerismul,
multe voci din breasla psihoterapeutilor cer o schimbare in modul de intelegere a psihologiei umane care
sa includa o relatie de tip ecologic cu lumea naturala, construirea sinelui ecologic mai ales in
generatiile tinere ca urmare fireasca a proceselor transformatoare a stadiilor precedente: sinele social si
18

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

sinele metafizic. Aceste voci ( Naess-1989, Bowbly-1988, Pilisuk-2001) subliniaza extinderea atitudinii
Eu-Tu la Sinele ecologic care isi cauta implinirea prin contributia la ceva mai grandios, aceste voci
aduc dovezi convingatoare prin cercetari si studii cum ca sanatatea fizica si mentala depind clar de
puterea relatiilor sociale si de calitatea vietii si atunci devine imperios necesara trezirea constiintei tuturor
psihoterapeutilor pentru a-si dezvolta capacitatea si abilitatea de a recunoaste, identifica si raspunde prin
empatie la aceste dimensiuni umane, prezente dintotdeauna dar neglijate in ultima perioada.
transcedental- relatia sinelui cu transcendenta
Dimensiunea transpersonala, a patra forta psihologica ( Maslow, 1960), este acea nevoie centrata pe
cosmos, trecand dincolo de umanitate, spre altceva decat spre Sine(Frankl, 1966).
Psihoterapia integrativa simpatizeaza cu orientarea psihologiei transpersonale considerand ca
transpersonalul si umanul sunt conectate si in continua interdependenta, ca o relatie Eu-Tu cu naturalul si
culturalul. ( Keneth Evans, Maria Gilbert- Introducere in psihoterapia integrativa, 2009)

19

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

3. Formarea in psihoterapia integrativa, aptitudini generale ale oricarui terapeut, , codul


etic, competentele de baza in psihoterapia integrativa, atitudini
Formarea in psihoterapia integrativa
Preocuparea pentru formarea unei structuri profesionale integrative a inceput inca din 1983, odata
cu constituirea S.E.P.I., ca organizatie interdisciplinara formata din profesionisti interesati de abordari
psihoterapeutice care nu sunt limitate la o singura orientare, a continuat cu crearea E.A.I.P. in
1993,acreditata de Asociatia Europeana de psihologie, apoi U.K.A.P.I., 1999; s-a constituit astfel un cadru
care ajuta la descoperirea identitatii psihoterapeutului integrativ, la promovarea unor practici eficiente in
psihoterapia integrativa, la definirea competentelor pentru practicianul integrativ si la implinirea nevoii de
dezvoltare personala si formare.
Cadrul conceptual al oricarui model de integrare trebuie sa reflecte coerenta dintre filozofie, teorie
si practica; in cadrul acestui model integrativ, partea filozofica este cuprinsa in valorile promovate si care
se afla in spatele practicii clinice. Partea teoretica cuprinde o vedere holistica a persoanei avand in spate
cunostinte, teorii de dezvoltare, forte motivationale, modele teoretice de functionare a constientului/
inconstientului si care il ajuta pe psihoterapeut sa inteleaga procesele psihice ce stau la baza functionarii
individului. Partea practica se refera la ceea ce face terapeutul in cabinet, la strategiile si tehnicile pe care
le adopta cu clientul, la relatia terapeutica si la tot ceea ce aduce schimbarea in bine a clientului.
In programele de formare si supervizare a psihoterapeutilor integrativi, scoala de psihiterapie
integrativa relationala supervizata de Ken Evans incurajeaza terapeutul sa revada valorile si presupunerile
filozofice ascunse in spatele practicii clinice, sa constientizeze modul in care vede relatia terapeutica cu
clientul sau, sa utlizeze tehnici de origini diferite dar care servesc principiilor schimbarii.
Competenta, delimitari conceptuale, semnificatii
Termenii de Competenta, Aptitudine si Capabilitate nu sunt intotdeauna suficient de bine intelesi,
uneori semnificatiile lor se suprapun, de aceea incercam sa clarificam aceste semnificatii:
Competenta- se refera la potentialul sau capacitatea de a realiza sarcini si implica un spectru larg de
capacitati profesionale precum:
-

Capacitatea de gandire critica

Analiza

Judecata profesionala in evaluarea clinica


20

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

Decizii luate pe baza evaluarii

Capacitate de sinteza
Competenta clinica se compune din: Cunoastere, Aptitudini, Atitudini, Comportamente necesare

pentru practica profesionala.


In mod ideal, o formare profesionala poate oferi o experienta de invatare integrata in care
cunoasterea, aptitudinile si atitudinile interactioneaza si devin competente clinice ( Kaslow, 2004- apud
Loredana Ileana Drobot, Oana Maria Popescu Manual de psihoterapie integrativa, 2013, p. 9)
Cunoasterea -Iolanda Mitrofan, in Psihoterapie ( repere teoretice, metodologice si aplicative), 2008,
p.48) sintetizeaza cunostintele teoretice specifice necesare profesiei de psihoterapeut care ii ajuta pe
specialisti sa aiba acces la psihologia clientilor, la dinamica personalitatii lor, de aceea, toti
psihoterapeutii, indiferent de orientarea lor, trebuie sa cunoasca foarte bine:
-

teoriile personalitatii,

cunostinte despre dezvoltarea umana,

conceptele de baza ale consilierii si psihoterapiei, despre modele si tehnicile de baza ale
psihoterapiei

psihopatologia si patologiile sociale

mecanismele intrapsihice perturbate si compensatorii

dinamicile inconstiente individuale

structurile de personalitate in evolutia lor

tiparele de traume si blocaje, valorile lor simbolice in confruntarea cu viata si in relatiile


interpersonale

dinamicile si temele disfunctionale familiale si transgenerationale


Nivelul de competenta se dobandeste prin antrenarea celor trei resurse naturale ( empatia, respectul

si adevarul) si dezvoltarea abilitatilor profesionale ( comunicarea, formularea scopului, a tintei, elaborarea


unui program de dezvoltare, implementarea programului, evaluarea rezultatelor).
Psihoterapeutul competent trebuie sa cunoasca, indiferent de orientare:
-

principalele etape ale dezvoltarii umane

problematica familiei si a riscului de a deveni inlocuitor al parintilor

cunoasterea sistemului de valori al adultilor, copiilor si adolescentilor din comunitatea respectiva

cunoasterea retelei de institutii de stat si organizatii non-guvernamentale

cunoastera principalelor reglementari privind protectia copilului

cunoasterea si respectarea codului etic si deontologic al profesiei de psiholog si psihoterapeut


21

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

Aptitudinea- este o simpla capacitate dobandita prin formare profesionala dar care nu are componentele
de cunoastere sau de atitudine si nici un standard extern de evaluare.
Capabilitatea- este convingerea persoanei ca poate depasi standardul minim de achizitie al competentei,
precum si capacitatea de a schimba circumstantele pentru atingerea nivelului de cunoastere dorit.
Elementele de competenta sunt activitati cheie, cu rezultat relevant si evaluabil. Raspunsul emotional al
psihoterapeutului aparut in urma invatarii competentelor parcurge niste etape:
a. Incompetenta inconstienta- totala ignoranta in ceea ce priveste comunicarea, actiunile
de a asculta si de a raspunde, consecintele acestor actiuni prea bruste
b. Incompetenta

constienta-

marcheaza

inceputul

constientizarii

procesului

de

comunicare, caracterizat prin confuzie, pierdere sau bucurie in functie de nivelul


competentelor asimilate, terapeutul realizeaza acum potentialul oferit de competente
c. Competenta constienta- terapeutul va apela la supervizor/ alte surse pentru a-si
completa competentele si pentru a se informa suplimentar
d. Competenta inconstienta- ciclul este incheiat in momentul in care terapeutul are
suficienta incredere in competentele acumulate, aplicandu-le natural in relatiile cu
clientul (Loredana Ileana Drobot, Oana Maria Popescu Manual de psihoterapie
integrativa, 2013, p.11)
Domeniul psihoterapiei distinge intre abilitatile generale, care sunt comune diferitelor forme de
psihoterapie, si abilitatile specifice fiecarei orientari terapeutice. Aceste abilitati au fost organizate in
numeroase liste. Intr-una din listele enumerate de Manring, Beitman si Dewan, 2003 ( apud Iulia Ciobea
Personalitatea psihoterapeutului si procesul terapeutic, 2010),apar abilitati generale ca:
1) Granitele - abilitatea de
- a stabili si mentine un cadru terapeutic
- a stabili si mentine o relatie profesionala
- a intelege si proteja pacientul de intruziuni nenecesare in intimitate si confidentialitate
- a stabili aspectele financiare cu pacientii intr-o maniera adecvata contextului terapeutic
2) Alianta terapeutica- abilitatea de:
-

a stabili un raport cu pacientul

a intelege si dezvolta o alianta terapeutica cu pacientul

a recunoaste formele variate de aliante terapeutice

a abilita clientul sa participe in mod activ la terapie

a recunoaste tulburarile din alianta si a incerca sa le repare


22

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

a stabili un focus de tratament

a oferi un mediu securizant

3) Ascultarea abilitatea de:


-

a asculta in mod necritic si deschis

a facilita o exprimare libera si deschisa din partea pacientului

4) Emotii abilitatea de:


-

a recunoaste si descrie in mod specific afectele

a tolera exprimari directe ale ostilitatii, afectiunii, sexualitatii sau ale altor emotii puternice

a recunoaste si descrie ( catre un supervizor) propria responsivitate afectiva fata de pacient

a recunoaste si tolera incertitudinile personale ca student in formare in psihoterapie

5) Intelegerea abilitatea de :
-

a empatiza cu starile emotionale ale pacientului

a exprima intelegerea empatica

6) Rezistentele, mecanismele de aparare abilitatea de:


-

a identifica problemele pacientului de a colabora cu tratamentul sau cu terapeutul

a recunoaste mecanismele de aparare din fenomenele clinice

a recunoaste obstacolele schimbarii si a intelege modalitatile posibile de a le depasi

7) Tehnici de interventie abilitatea de:


-

a mentine focusul in tratament atunci cand este adecvat

a confrunta afirmatiile, afectele sau comportamentul pacientului

a evalua pregatirea si managementul incheierii tratamentului

a estima pregatirea pacientului pentru anumite interventii

a evalua raspunsul pacientului la aceste interventii


Manring, Beitman si Dewan, 2003 considera ca simpla listare a acestor abilitati nu reuseste sa

raspunda la intrebari esentiale pentru evaluarea competentei in psihoterapie, cum ar fi: Care dintre aceste
abilitati sunt suficiente pentru a certifica competenta terapeutica? Cat de mult trebuie dezvoltate aceste
abilitati la un terapeut pentru ca acesta sa fie competent?In studiul lor autorii concluzioneaza ca, desi
identificarea extensiva a unor asemenea abilitati tehnice poate fi un mod eficient de a invata psihoterapia,
este o greseala sa asumam ca simpla observare a lor poate fi cea mai buna cale de a forma si evalua
competenta in psihoterapie. (Iulia Ciobea Personalitatea psihoterapeutului si procesul terapeutic,
2010,p.215)
Concomitent cu aceasta tendinta, exista si una de supraevaluare a tehnicilor terapeutice de catre
persoanele aflate in formare si alta de a fundamenta practica pe criterii empiric validate furnizate de
23

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

manuale de terapie fara ca acestea sa faca legatura intre cercetare si practica.


Aptitudini necesare psihoterapeutului
In cadrul Modelului competentelor propus de Culley si Bond ( 2004), aptitudinile sunt bazele
muncii specialistului, necesare in fiecare stadiu al psihoterapiei, ele pot fi combinate in mod diferit;
acestea sunt:
1. Aptitudinea de a asculta si de a fi atent
2. Aptitudinea de a reflecta
3. Aptitudinea interogativa
Aptitudinea de a asculta si de a fi atent - prin atentia acordata clientului, terapeutul ii transmite ca este
interesat de problema sa, ca il asculta, si il intelege. Terapeutul ii arata clientului ca este atent prin: postura
adoptata care trebuie sa fie deschisa si confortabila, contactul vizual care trebuie mentinut cu clientul fara
sa il atinteasca, expresia faciala, care traduce sentimentele terapeutului fata de ceea ce relateaza clientul,
pozitia spatiala, care trebuie sa fie una confortabila pentru client dar si pentru terapeut atat in ceea ce
priveste distanta dintre ei cat si nivelul scaunelor- acesta trebuie sa fie la acelasi nivel si nu fata in fata ca
o confruntare. Observarea clientului ii permite terapeutului sa culeaga multe date despre acesta: cum este
imbracat, care este tonul vocii sale, ce gesturi si posturi adopta, daca exista tipare de comportament ( de
evitare a privirii). Aptitudinea de a asculta in tacere este o aptitudine ce se invata in cadrul formarii
profesionale, se asteapta ca discutia sa fie continuata de client. Ascultarea insa, trece prin niste filtre iar
obstacolele unei ascultari active pot fi: cultura clientului, valorile terapeutului care pot fi diferite de cele
ale clientului, problemele personale ale psihoterapeutului, atitudinea neadecvata a terapeutului.In
concluzie, simpla ascultare nu este suficienta, terapeutul trebuie sa ii confime clientului ca sa fost ascultat
si inteles.
Aptitudinea de a reflecta cu ajutorul aptitudinilor reflexive terapeutul ii comunica clientul intelegerea sa
fata de tot ce acesta ii prezinta in terapie: prin comunicare se realizeaza cadrul intern de psihoterapie, prin
aptitudinea de argumentare se constituie cadrul extern de referinta. Aptitudinile reflexive sunt necesare
pentru construirea unui mediu propice comunicarii in psihoterapie, pentru dezvoltarea increderii in
terapeut, pentru a urmari gandurile si sentimentele clientului, pentru a verifica daca l-a inteles sau nu,
pentru a impune o directie cadrului de referinta. Aptitudinile reflexive sunt: repetitia, parafrazarea,
sumarizarea.
Aptitudinea interogativa prin intrebarile adresate, terapeutul comunica perceptia sa asupra a ce
24

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

considera a fi important si foloseste asemenea aptitudini pentru a controla continutul sedintei de terapie
devenind mai direct decat atunci cand foloseste parafrazarea sau sumarizarea. Intrebarile adresate
clientului pot fi: intrebari deschise, care incurajeaza clientul sa se implice, sa formuleze un raspuns ( Ce?
Unde? Cum? Cine?), intrebari ipotetice, prin care clientul este invitat sa formuleze ipoteze, sa speculeze
asupra viitorului si asupra consecintelor posibile, sa-si imagineze rezultatele actiunilor lor, intrebari de
tipul de ce?, nu sunt utilizate prea des pentru ca provoaca blocarea clientului, intrebari inchise, la care
se raspunde cu Da sau Nu care sunt folosite in special pentru acei clienti mai vorbareti de la care
terapeutul doreste un raspuns cert.
Atitudinile, valorile si credintele psihoterapeutului
Rezultatele terapeutice sunt mai bune atunci cand valorile terapeutului sunt mai consistente si
converg spre cele ale clientului sau cand terapeutul este capabil sa accepte valorile clientului ( Beutler et
al , 1994- apud Iulia Ciorbea- Personalitatea psihoterapeutic si procesul terapeutic, 2010, p. 85)
Oricare orientare terapeutica are o parte teoretica, niste principii fundamentale pe care se
construieste acea teorie explicita. In practica insa, terapeutul isi construieste teoria implicita care
implica:
-

Convingeri despre procesele care au loc in timpul terapiei ( clientul schimba terapeutul tot atat de
des precum terapeutul pe client)

Conceptii despre ceea ce nu trebuie facut in timpul terapiei ( a nu modela clientul dupa propriul
stil de viata)

Asumptii care obstructioneaza procesul terapeutic ( nu trebuie sa imi fortez prea mult clientul
pentru ca va ajunge sa ma respinga)

Metafore despre procesul terapeutic ( terapia ca arta, cautare filosofica, procedura tehnica)

Axiome pe care terapeutii si le spun in timpul sedintelor

Viziuni despre ceea ce trebuie facut intr-o situatie particulara

Criterii subiective de masurare a succesului terapeutic.


Un studiu recent afirma ca este important ca terapeutii sa devina constienti de teoriile lor implicite,

de modul in care acestea influenteaza judecata si conduita profesionala.


Valorile si convingeriel psihoterapeutului!!!!!!!!!!!!
Codul deontologic al profesiei de psiholog stabileste competentele psihologilor pe baza unor
25

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

principii fundamentale care au caracter etic profesional si reprezinta prevederi obligatorii sau recomandari
pentru atitudinea si comportamentul psihologilor in exercitarea actului profesional. Aceste principii sunt:
A. Principiul competenei, specializrii i integritii profesionale
B. Principiul responsabilitii tiinifice i profesionale
C. Principiul independenei, nediscriminrii i imparialitii profesionale
D. Principiul asigurrii demnitii i respectului pentru fiine
E. Principiul primordialitii interesului fiinei umane
F. Principiul liberei concurene profesionale
G. Principiul evitrii conflictului de interese
H. Principiul confidenialitii i pstrrii secretului profesional
I. Principiul informrii i obinerii consimmntului prealabil
J. Principiul formrii profesionale continue
K. Principiul confraternitii i colegialitii
L. Principiul nemedierii relaiei psiholog-beneficiar/pacient
M. Principiul obligaiei de mijloace n activitatea psihologic
N. Principiul dreptului beneficiarului la o a doua opinie n specialitate
O. Principiul obligaiei de finalizare a activitii psihologice
Competenele psihoterapeutului deriv din componentele procesului de psihoterapie agreate de
Colegiul Psihologilor din Romania i acestea sunt:

evaluarea psihologic circumscris de forma specific de psihoterapie;

intervenie psihologic (circumscris de forma specific de psihoterapie):

o- de optimizare, dezvoltare i autocunoatere;


o- n probleme psihologice, psihopatologice i n situaii de risc;
o- n meninerea sntii (ex. educaia pentru sntate, prevenia primar etc.) i confruntarea
cu condiia de boal i impas existenial (ex. tratament, prevenie secundar, teriar,
recuperare etc.);
o- de optimizare a proceselor de cuplu, familie, grup, organizaii i colectiviti.

cercetare:

o- n cadrul limitelor competenelor sale.

educaie i training:

o- poate organiza cursuri i workshop-uri n limitele competenelor date de nivelele de


specializare.
26

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

Competentele psihoterapeutului integrativ


Competentele psihoterapeutului integrativ ( conform Evans 2006) sunt grupate in mai multe arii
specifice psihoterapiei integrative si psihoterapeutul integrativ competent trebuie sa fie capabil sa:
o Dupa scopul psihoterapiei integrative si procesele implicate in psihoterapia integrativa:
-

Sa contribuie la dezvoltarea catre integrarea psihoterapiei

Sa se concentreze in special pe dinamica si potentialul relatiilor social-umane in scopul facilitarii


sustinerii clientului in a crea si sustine mai multe relatii satisfacatoare

Sa faciliteze integrarea clientului cu Sine

Sa inteleaga barierele externe si interne pe care oamenii le creaza pentru a forma relatii
satisfacatoare

Sa inteleaga modul in care acestea au legatura cu problemele pe care persoana le are

Sa se poata angaja intr-o relatie terapeutica care sa ofere spatiul terapeutic necesar acestor
probleme relationale

Sa faca o evaluare profesionala si sa puna un diagnostic compatibil cu baza teoretica a psihologiei


integrative

Sa fie capabil sa monitorizeze si sa evalueze programul terapiei

Sa isi foloseasca abilitatile personale si teoretice

si sa fie sensibil si constient de propria

contributie la terapie
-

Sa creeze un context sigur, asigurand si ingrijind limitele profesionale

Sa se ocupe de sine si de altii in procesul terapeutic prin constientizare de sine , sinceritate,


receptivitate, acceptanta profesionalasi efort critic

Sa fie disponibil la contactul cu clientul prin acordajul afectiv, incluziune si prezenta si sa


foloseasca contratransferul in mod etic si creativ

Sa isi foloseasca contratransferul pentru a ajuta la deslusirea confuziilor relationale ale clientului

Sa transfere informatii din relatiile trecute ale clientului pentru functionarea curenta

Sa fie sensibil la emergenta transferului si la adresabilitatea acestui proces in terapie

Sa isi examineze propria capacitate de relationare si sa se gandeasca asupra procesului

Sa gandeasca si sa conceptualizeze problemele clinice

Sa se angajeze fata de formarea si dezvoltarea continua

Sa identifice si sa caute sa repare rupturile terapeutice

Sa isi recunoasca prejudecatile

Sa isi recunoasca limitele in ceea ce priveste competentele proprii


27

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV


-

Sa isi recunoasca nevoia de supervizare, terapie personala, dezvoltare profesionala continua

Sa isi plaseze nevoile proprii in afara relatiei terapeutice

Sa lucreze in conformitate cu standardele etice ale profesiei

o Dupa momentul efectuarii primei estimari, psihoterapeutul integrativ trebuie sa fie capabil :
-

Sa stabileasca raportul

Sa evoce informatiile relevante din evaluare, factori medicali, socio- culturali, trans- culturali

Sa estimeze natura si dimensiunea problemelor, dificultatile in procesul intra- psihic al clientului


si functionarea lor interpersonala

Sa estimeze gradul de putere al egoului, al auto-sustinerii si sa-l evalueze pe cel al clientului

Sa utilizeze DSM acolo unde este cazul si sa ceara parerea unui expert, iarasi acolo unde este
cazul

Sa estimeze potentialul clientului de a forma o alianta terapeutica- motivatie, capactitate, angajare,


capacitate de insight

Sa furnizeze informatii despre natura psihoterapiei integrative

Sa activeze o forma de speranta

Sa recunoasca contra-indicatiile pentru terapie

Sa evalueze daca clientul si terapeutul se potrivesc si sa determine daca este cazul sa faca referire
la acest lucru

o Dupa modul in care creaza si mentine alianta terapeutica, practicianul integrativ trebuie sa fie
capabil:
-

Sa stabileasca si sa mentina un cadru terapeutic consistent, bazat pe abordarea integrativa,


stabilind in colaborare contractul terapeutic cu privire la natura terapiei, probleme de
confidentialitate, cost, durata, boala, absenta si nota de incheiere a terapiei, realizand o buna
administrare a timpului

Sa gestioneze elegant provocarile fata de cadrul terapeutic si programari ratate, intarzieri, neplata
tarifelor, atunci cand este cazul

Sa mentina arhivele intr-un loc sigur

Sa functioneze in concordanta cu un cod etic recunoscut

Sa asiste clientul in explorare si sa constientizeze functionarea sa cognitiva, emotionala si


comportamentala

Sa faciliteze identificarea legaturilor dintre deficiturile de dezvoltare si tiparele curente de


relationare

Sa recunoasca motivele pentru incheierea terapiei si sa informeze clientul despre acestea

o Dupa modul in care foloseste relatia terapeutica, practicianul competent trebuie sa fie capabil :
28

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

Sa comunice empatic cu clientul

Sa confirme si sa valideze realitatea trecuta si prezenta a clientului

Sa confirme, tolereze, depatologizeze ganduri ce par a fi coplesitoare atat pentru client cat si
pentru sine

Sa lucreze intr-un spatiu pe care clientul il poate tolera

Sa mentina speranta in demersul terapeutic

Sa formuleze problemele clientului in termeni de psihoterapie integrativa,

Sa anticipeze in linii mari directia posibila a terapiei

Sa faciliteze relatia terapeutica fiind disponibil pentru contact, practicand incluziunea si prezenta,
ramanand acordat afectiv si folosinf contra-transferul pentru a conduce clientii spre un nou insight

Sa foloseasca contra-transferul pentru a intelege impactul istoriei clientului despre aici si acum
relationand in cabinetul de terapie si in lumea din afara lui

Sa confrunte cu respect mecanismele defensive ale clientului, cat mai apropiat de sustinerea
sinelui

Sa faciliteze aprecierea clientului pentru mecanismele sale de aparare ca strategii de supravietuire

Sa faciliteze trecerea clientului spre nivele mai profunde de acceptare de sine si compasiune

Sa mentina o atitudine respectuoasa fata de client, in concordanta cu valorile psihoterapiei


integrative

Sa recunoasca si sa lucreze cu transferul si emergenta procesului la nivel inconstient in terapie

o Dupa tipurile de probleme din terapie, un practician competent trebuie:


-

Sa accepte rezistenta clientului, aceasta fiind modul de a gasi un sens lumii, incluzand lumea
cabinetului de terapie

Sa sustina clientul ca acesta sa isi respecte mecanismele defensive ca ajustari creative

Sa lucreze cu problemele legate de transfer pe masura ce acesta se desfasoara

Sa adopte o pozitie consistent empatica ce confrunta un tipar de relationare timpurie negativa data
de ingrijitor

Sa furnizeze o relatie reparatorie din punct de vedere emotional , peste timp

Sa stabileasca un contract cu clientul privind siguranta proprie si a celorlalti

Sa gandeasca in mod regulat la gasirea strategiilor eficiente si sa se foloseasca efectiv de


supervizare

Sa trateze cu respect comportasmentul disfunctional

o Dupa modul de finalizare a terapiei, practicianul competent trebuie:


-

Sa managerieze finalurile de terapie premature


29

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

Sa aloce timp suficient pentru incheieri ( de ex; patru saptamani plus una pentru fiecare an de
terapie)

Sa recunoasca si sa provoace negarea sfarsitului terapiei

Sa se descurce cu anxietatea de separare si sa o constranga

Sa constientizeze pierderea

Sa revizuiasca calatoria terapeutica ( amintire, reminiscenta, regret, sarbatorire)

Sa evalueze eficienta terapiei in legatura cu asteptarile initiale si in desfasurare ale clientului

Sa exemplifice un model emotional oferind permisiunea unui client de a-si manifesta tristetea

Sa recunoasca impactul precedentelor incheieri nesatisfacatoare, pierderi in experienta clientului si


sa insoteasca cu respect repetitia

Sa recunoasca si sa trateze cu respect regresia terapiei, privind-o ca pe o evitare a finalurilor de


terapie

Sa recunoasca si sa accepte atunci cand incheierea este indusa de terapeut si este prematura si sa ia
in considerare o renegociere

Sa caute supervizarea daca terapeutul ia in considerare sugestia clientului ca relatia terapeutica sa


se schimbe intr-una de imprietenire post-terapie

30

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

4. Relatia terapeutica- co-crearea relatiei terapeutice, procesul de explorare in relatia


psihoterapeutica, relatia terapeutica si atasamantul, contratrasnferul
Relatia Terapeutica
Terapeutul si clientul sunt co-creatorii relatiei terapeutice. Relatia terapeutica, concept caracteristic
psihologiei umaniste, fenomenologice si existentialiste, este o relatie in care terapeutul manifesta:
-

Flexibilitate in alegerea tehnicilor din orientari psihoterapeutice variate

Prezenta- capacitatea terapeutului de a fi deschis in fata clientului si, in acelasi timp, prezent din
punct de vedere emotional si fizic

Incluziune- capacitatea terapeutului de a se pune in locul clientului

Intersubiectivitate capacitatea terapeutului de a intelege subiectivitatea clientului si


semnificatiile diferitelor actiuni dintre personalitatea sa si personalitatea clientului (Evans si
Gilbert, 2005 apud Loredana Ileana Drobot, Oana Maria Popescu Manual de psihoterapie
integrativa, 2013)
Pentru Kahn, relatia dintre client si terapeut reprezinta atat punctul central al terapiei cat si mediul
in cadrul careia terapeutul ofera autenticitate, transparenta, spontaneitate, empatie.
Din aceeasi perspectiva a modelului oferit de Evans si Gilbert, 2005, autoarele Manualului de

psihoterapie integrativa subliniaza si alte aspecte importante co-creerii relatiei terapeutice:


-

Contractarea terapiei ( loc, numar de sedinte, cost, etc)

Observarea transferului si contra-transferului din perspectiva relatiei Obiect-Obiect ( clientul ca


observator pentru sine si terapeut) si interventia in etapa initiala a terapiei. Terapeutul va fi atent la
nevoile clientului de a se dezvolta, de a fi vazut, ajutat si inteles

Interventia in cazul unei auto-expuneri a clientului- schimbarea incepe din zona inconfortabilului

Diagnosticarea experientelor clientului pe baza observarii si analizei expunerilor clientului si a


ipotezelor formulate de terapeut

Identificarea tiparelor disfunctionale care blocheaza contactul clientului cu Sinele si cu terapeutul

Sprijinirea clientului in experientierea sentimentelor de tristete- empatia si sustinerea clientului de


catre terapeut modeleaza capacitatea clientului de a tolera tristetea si aceasta capacitate va fi
internalizata de catre client mai tarziu

Exprimarea sentimentelor de contra-transfer ale terapeutului in supervizare si ulterior in procesul


de terapie, permite stabilirea unor tranzactii obiective cu clientul, insa dezvaluirea lor trebuie sa se
realizeze in momentele de siguranta din decursul terapiei; consecinta exprimarii sentimentelor de
31

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

contra-transfer conduce la reciprocitatea relatiei terapeutice Eu-Tu caracterizata de onestitate.


Deci terapeutul este co-creator si are in vedere dorinta de schimbare a clientului si, in cadrul relatiei
terapeutice, va urmari sa lucreze cu subpersonalitatile ( tipare ale obisnuintei care odata au ajutat un
organism imatur sa supravietuiasca dar care acum au devenit ineficiente), il ajute pe client sa
dezinvesteasca acea identificare cu subpersonalitatea care il mentine in blocaj si sa il insoteasca in
eliberarea emotionala creativa a energiei blocate.( Loredana Ileana Drobot, Oana Maria Popescu
Manual de psihoterapie integrativa, 2013,p. 74)
Procesul de explorare in relatia terapeutica
Procesul de explorare, dialogul terapeutic se axeaza pe preocuparile clientului, pe problemele sale,
pe ceea ce i s-a intamplat in trecut si pe modul in care toate aceste experiente i-au influentat viata dar si pe
interactiunea dintre client si terapeut si modul in care relatia terapeutica il influenteaza in initierea unor
contacte noi atat in cabinet cat si inafara lui, il incurajeaza sa isi constientizeze propriile ganduri,
sentimente, temeri, nevoi, expectante, senzatii corporale, comportamente.
Pe de alta parte, Ion Dafinoiu, citandu-i pe Zetzel, 1956, Bordin si Greenson, 1979, agreaza ca
alianta terapeutica se compune din trei elemente( acordul asupra obiectivelor, acordul asupra sarcinilor de
indeplinit si dezvoltarea unei relatii emotionale intre client si terapeut) si este cadrul teoretic
comprehensiv util pentru conceptualizarea relatiei terapeutice. (Ion Dafinoiu - Elemente de psihoterapie
integrativa ,2007, p. 113)
Relatia terapeutica pare o relatie simetrica deoarece fiecare parte ofera si ia de la celalalt dar, in
realitate, nu este simetrica deoarece clientul vine la terapie pentru a fi ajutat iar terapeutul aduce in terapie
cunostintele si experienta sa, deci natura implicarii este diferita ca si putere si focalizare a atentiei.
(Loredana Ileana Drobot, Oana Maria Popescu Manual de psihoterapie integrativa, 2013, p.81)
Relatia terapeutica si atasamentul
Conform Greenson,1967 si Erskine, 2009, relatia terapeutica consta din transfer, relatia reala si
alianta terapeutica. Deoarece conceptele de atasament si transfer sunt similare, ambele se refera la o
conexiune puternica cu o alta persoana, la o conexiune emotionala in care se repeta tipare de relationare
din copilarie. Alianta terapeutica este situatia in care terapeutul functioneaza ca figura de atasament iar
relatia transferentiala cu terapeutul scoate in evidenta stilul de atasament al clientului si aspectele
maladaptative iar terapeutul le poate identifica si lucra cu ele. In cadrul aliantei terapeutice, terapeutul
32

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

indeplineste functia primara a atasamentului- de furnizare de confort, securitate si siguranta.( Loredana


Ileana Drobot, Oana Maria Popescu Manual de psihoterapie integrativa, 2013, p. 83)
Contratransferul, agent al schimbarii atat pentru client cat si pentru terapeut
In relatia terapeutica, puterea contratransferului este resursa terapeutica pe care psihoterapeutul o
poate exprima deschis, in folosul clientului, mai ales atunci cand terapia pare sa fi ajuns in impas. ( Karen
Maroda, 1991 apud Keneth Evans, Maria Gilbert- Introducere in psihoterapia integrativa, 2009, p. 69)
Karen Maroda, in Puterea contratransferului, 2004, concluzioneaza ca dezvaluirea
contratransferului este benefica tuturor categoriilor de pacienti, nu doar celor cu Personality disorder, ca
mitul autoritatii terapeutului nu face decat sa infantilizeze pacientul, sa il puna intr-o pozitie de
adversitate, ca deschiderea terapeutului aduce relatiei terapeutice transparenta, libertate individuala,
promoveaza curajul si lucrul in echipa, favorizeaza intalnirea interpersoanala. Bineanteles ca Maroda
specifica si respectarea limitelor cadrului terapeutic.
Alti psihoterapeuti recunosc puterea contratransferului asupra propriilor lor vieti, asupra modului in
care i-a transformat ca terapeuti, asupra hotararilor de viata care au schimbat pentru totdeauna directia,
motivatia si valorile care i-au condus pana la acel moment:
-

Jeffrey A, Kottler recunoaste ca intalnirea cu cazul unei femei lauze care isi risca viata pentru o
capra gestanta care urma sa nasca si care era singurul mijloc de existenta al familiei, i-a amplificat
compasiunea, intelegerea si dorinta de a ajuta pe cei in nevoie, astfel ca, in cateva zile avea deja
un plan, resurse, mijloace si colegi impreuna cu care s-a deplasat in Nepal, locul de unde era acea
femeie, pentru a ajuta comunitatea respectiva, nu doar familia clientei.

Jon Carlson a invatat sa nu mai creada in legitimitatea etichetarilor psihiatrice standard, a invatat
sa se concentreze mult mai mult pe resursele si capacitatile interne ale persoanei, a capatat mult
mai multa incredere in toate relatiile sale ca urmare a terapiei cu Max.

Violet Oaklender ii este recunoascatoare lui Molly pentru ca a invatat-o sa aiba rabdare, sa fie mai
toleranta, mai optimista si mai increzatoare atat cu pacientii ei, cat si cu proprii copii. (Jeffrey A.
Kottler& Jon Carlson Clientul care m-a schimbat, 2010)
Am selectat doar cateva marturii ale terapeutilor deschisi si care au avut curajul sa recunoasca faptul

ca unele transformari ale lor se datoreaza si clientilor lor, nu doar maturizarii aduse de varsta, ca
schimbarea lor a adus schimbarea in viata clientilor lor.

33

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

5. Cum influenteaza personalitatea terapeutului schimbarea terapeutica


In cadrul relatiei terapeutice, terapeutul eficient nu se ascunde in spatele rolului profesional ( ceea
ce l-ar conduce pe client la a se ascunde in spatele rolului de client-problema, relatia devenind tot mai
inautentica si contraproductiva), nu se disociaza de propriile trairi emotionale in numele unei detasari
profesionale.
Terapeutul autentic este apt sa isi dezvaluie propriul univers launtric, lasandu-se cunoscut cu
discriminare si, in felul acesta, inspirandu-si si atingandu-si emotional clientul. Asfel, clientul vede in
terapeut o persoana ca si el si nu un reprezentant al lumii pe care o respinge sau din care se simte exclus.
Dar, pentru ca psihoterapeutul sa fie autentic in dezvaluirea universului interior, este nevoie sa aiba
una dintre cele mai importante competente: aceea de a se cunoaste pe sine insusi ca persoana. Nu este
suficient ca, pregatindu-se pentru profesie, sa asimileze perfect aspectele metodologice ale interventiei
terapeutice, sa devina un excelent cunoscator al legislatiei in vigoare privind protectia copilului, nu e
suficient sa se blindeze cu cunostinte teoretice; toate acestea, fara o cunoastere a naturii reale, fara a fi
atenti la nevoile si resursele sale, fara incursiuni in zonele sale cele mai ascunse, nu poate sa sustina
clientul in cresterea, dezvoltarea, schimbarea pentru care a venit sa ceara ajutor.
De aceea, demersurile experientiale-formative au menirea de a-l pune pe terapeut sa lucreze cu sine
prin modalitati extrem de bogate in posibilitati de clarificare si unificare interioara. Asa ca, inainte de a fi
profesionist cu abilitati de contact, cu competente si cunostinte in materie, terapeutul este o fiinta umana
autentica. (Iolanda Mitrofan - Psihoterapie (repere teoretice, metodologice si aplicative) , 2008, p. 51)
Competenta de a se cunoaste pe sine insusi ca persoana il ajuta pe psihoterapeut si sa isi
inventarieze plusurile si minusurile in ceea ce priveste acele calitati necesare profesiei de psihoterapeut si,
devenind constient de ele, sa le amplifice, sa le orienteze spre nevoile clientului, sa le foloseasca in
beneficiul clientului. Iar acele trasaturi de personalitate care ar putea vicia relatia terapeutica ( ex: rabdare
deficitara), deci terapia, odata constientizate, trebuie intelese si acceptate pentru a putea fi lucrate si
diminuate astfel incat sa nu mai constituie o piedica in terapie.
Pentru a vedea cum influenteaza personalitatea terapeutului schimbarea terapeutica, e nevoie sa stim
intai ce trasaturi de personalitate sunt benefice si trebuie exploatate in beneficiul clientului.

Carl Rogers (1954) spunea ca exista trei componente esentiale necesare pentru ca
psihoterapeutul sa asigure un climat in care clientul sa poata explora, sa poata creste si sa se
poata schimba: empatia, acceptarea neconditionata si autenticitatea. Wolberg ( 1954) sustine
si el autenticitatea terapeutului ca baza a identitatii personale a terapeutului, identitate care
formeaza apoi identitatea terapeutului; el considera ca autenticitatea include capacitatea de
34

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

a fi deschis, real, spontan si implicat ca fiinta umana in relatia terapeutica. Terapeutul


trebuie sa aiba capacitatea de sinteza dar si cea de analiza, sa fie atat practic, cat si filosofic
( Hyener, 1991). Caracteristicile comune ale terapeutilor de succes, rezultate in urma unor
cercetari ( Holt si loborsky, 1958, Strupp, 1971, Langs, 1989, Stubbs si Bozarth, 1994),
sunt : autenticitate, adaptare sociala buna in raport cu colegii, control emotional, acceptanta,
spontaneitate, flexibilitate.(Loredana Ileana Drobot, Oana Maria Popescu Manual de
psihoterapie integrativa, 2013, p. 75)

Iolanda Mitrofan considera ca un psihoterapeut viu este autentic, sincer si onest, activ, are
o identitate, o imagine si stima de sine bune, este deschis la schimbare ( flexibili), este
conectat la realitate, tolerant in general dar si cu ambiguitatea ( ca etapa de trecere in
schimbarea terapeutica), este reflexiv, empatic. (Iolanda Mitrofan - Psihoterapie (repere
teoretice, metodologice si aplicative) , 2008,p.62)

Pentru Kahn, relatia dintre client si terapeut reprezinta atat punctul central al terapiei cat si
mediul in cadrul careia terapeutul ofera autenticitate, transparenta, spontaneitate, empatie.
(Keneth Evans, Maria Gilbert- Introducere in psihoterapia integrativa, 2009)

Din punct de vedere adlerian, trasaturile pe care trebuie sa le aiba un psihoterapeut sau
conselier adlerian sunt: sa acorde multa atentie empatica si reflexiva, sa nu judece, sa aiba
constiinta propriilor credinte, a propiilor sentimente, a rolului sau modelator, cu standarde
etico-morale ridicate, sa fie respectuos, (http://animaetanimus.ro/2013/10/03/relatiapsihoterapeutica-in-psihoterapia-adleriana/)

Daca am face o lista cu acele trasaturi de personalitate care sunt necesare profesiei de terapeut
TOCMAI pentru ca acestea influenteaza in bine terapia, relatia terapeutica, deci schimbarea in bine a
clientului, atunci am putea spune ca un psihoterapeut este eficient atunci cand, in cadrul relatiei
terapeutice este:
1. Onest, sincer, prietenos
2. Are constiinta propriilor convingeri, sentimente si a rolului sau de
modelator
3. Rabdator
4. Responsabil
5. Empatic, reflexiv
6. Independent
7. Increzator in sine
8. Detine autocontrolul
35

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

9. Are interes social


10. Tolerant
11. flexibilitate
12. Are standarde etico-morale inalte dar nu se transforma in instanta
morala
13. Abilitati de comunicare
14. Curiozitate intelectuala
15. Imaginatie
16. Creativitate
17. Generozitate
18. Simt al umorului
Cum ajuta aceste calitati clientul si terapia? Din punct de vedere al abordarii integrative, terapeutul
isi foloseste trasaturile pozitive de personalitate, cunostintele acumulate si cele despre sine pentru a crea
relatia terapeutica, a o consolida pentru ca mai apoi sa abordeze fiecare arie a Sinelui clientului care iese
in evidenta in functie de experientele relatate si, fiecare din aceste calitati contribuie in cate un moment la
identificarea corecta a problemei clientului, la sustinerea lui, la procesul luarii deciziei de schimbare.
Am aratat mai sus ca Sinele corpului( Krueger, 1989) unei persoane include toate experientele
kinestezice legate de procesele fizice interioare si exterioare. In cadrul acestor procese, mama detine rolul
central, ea este oglinda senzoriala pentru copil, cea care decodeaza pentru copil ceea ce el simte si
exprima atunci cand psihismul sau inca nu este format; tot ea il ajuta sa isi cunoasca limitele corporale, sa
interpreteze mesajele corpului, sa le dea un sens. Tot asa si terapeutul da un sens senzatiilor corporale ale
clientului, senzatii pe care clientul nu le pune in legatura cu anumite evenimente si il ajuta pe acesta sa
constientizeze reactiile fizice prin oglindirea acestora in propriul sau corp. Sunt de folos aici in primul
rand cunoasterea proprie, abilitatea de recunoastere a unor sentimente legate de anumite reactii fizice,
verificarea acestora in realitatea clientului, abilitatile de comunicare non-verbala, empatia, reflexivitatea,
autodezvaluirea. In acelasi timp, terapeutul joaca rolul unei terte persoane care furnizeaza o alta vedere a
ceea ce se intampla, amplificand capacitatea clientului de a se vedea pe sine ca subiect si ca obiect in
contexte schimbate in cadrul relatiilor cu alte persoane. Terapeutul isi foloseste tot arsenalul incepand
cu capacitatea de analiza si de sinteza, propriile experiente de viata, flexibilitatea, imaginatia si
creativitatea, empatia, reflexivitatea, autocontrolul, toleranta, etc. Toate acestea pentru intarirea Eului,
pentru constientizarea clientului asupra pozitiei polarizate a sinelui.
Pozitia eu-tu a terapeutului cu clientul reconstruieste pentru client atat relatia parinte-copil, in care
36

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

parintele este autoritatea, ca si terapeutul in aceasta relatie, cat si relatia adult-adult, cea la care clientul
aspira si pe care o experimenteaza impreuna cu terapeutul intai intr-un cadru securizat, cum este cel al
cabinetului pentru ca apoi sa o transpuna in viata. Terapeutul este un model pentru client iar clientul este
incurajat sa isi ia din aceasta relatie ceea ce doreste si in viata lui, ceea ce ii aduce schimbarea benefica si
care il pune pe el in acord cu el insusi.

37

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

6. Pregatirea psihoterapeutului integrativ, atelierele experientiale


Pregatirea psihoterapeutului integrativ
In lucrarea Psihoterapie integrativa, autoarele apreciaza ca pregatirea perapeutilor trebuie sa le
permita sa satisfaca curiozitatea copiilor si pasiunea persoanelor tinere de a intelege lumea si ofera si
modalitati prin care se pot realiza aceste nevoi profesionale: prin intermediul invatarii participative si
al atelierelor experientiale.
Pregatirea psihoterapeutului trebuie sa cultive o atitudine deschisa a studentului, atitudine care sa
ii permita o noua perspectiva, avantaje, dezavantaje, orientarea spre optimism, deschiderea catre existenta
mai multor abordari a caror evaluare sa il ajute in formarea unei viziuni de ansamblu.
Pe parcursul formarii ca psihoterapeut, formarea trebuie sa integreze :
-

Un nivel academic si intelectual ridicat care sa cuprinda o vasta serie de modele existente, mai
degraba decat unul singur.

Un nivel practic prin lucrul direct cu clientii, sprijinit de o indrumare adecvata si de sedinte de
pregatire experientiala si dezvoltare personala.
Autoarele atrag atentia ca, atunci cand pregatirea psihoterapeutului se face in institutii academice,

se acorda prioritate cunostintelor teoretice iar evaluarea se face prin intermediul eseurilor si examinarilor
scrise. In procesul formarii unui terapeut, practica este esentiala iar preocuparea cu privire la binele
clientului are o importanta fundamentala ori, in aceste institutii de invatamant, preocuparea pentru client
nu are aceeasi importanta.
Mergand pe ideea ca practica este esentiala, cea mai buna modalitate prin care studentii invata
practica este participand pur si simplu, intr-un context in care pot invata din ceea ce se face fara a
inoportuna clientii sau fara a fi foarte anxiosi cu privire la greselile lor. Odata cu intrarea in supervizare,
studentii vor incepe sa se intalneasca cu clientii si vor fi ajutati in aceasta munca prin indrumare si terapie
personala. (Maja OBrien, Gaie Houston- Terapia integrativa, 2007, p.255)
Manualul de Terapie individuala, a carui autoare este Windy Dryden, detaliaza subiectul
cunostinte teoretice necesare ca si cadru conceptual referitor la ce este terapia, cum se maturizeaza si
invata oamenii si care este rolul psihoterapeutului: asimilarea teoriei in practica ii furnizeaza terapeutului
o ratiune internalizata pentru a intelege fenomenle clinice, tehnicile derivate dar si pentru a formula
ipoteze testabile.
La modul ideal, invatarea teoretica ar trebui sa cuprinda cunostinte despre:
-

Teoria si tehnicile specifice formarii in tipul respectiv de terapie


38

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

Factorii terapeutici comuni care actioneaza in toate terapiile eficiente

Conditiile pe care psihoterapeutul trebuie sa le creeze in cadrul relatiei terapeutice ( acceptare, nejudecare, perspectiva pozitiva, sinceritate, empatie, etc)

Constientizarea terapeutului ca pacientul are capacitatea naturala de a se vindeca iar el nu este


decat o lentila magica ce concentreaza fortele de schimbare si le ajuta sa actioneze.

Evolutia ideilor psihoterapeutice, istoricul psihoterapiei si a orientarilor aparute de-a lungul


timpului

Dezvoltarea umana, modul in care indivizii se dezvolta de-a lungul vietii, teoria atasamentului,
sarcina de maturizare

Mecanismele mentale, structura caracterului, conceptul de conflict- cunoasterea termenilor tehnici


de: proces, alianta terapeutica, continut, transfer, contra-transfer, rezistenta, etc il ajuta pe
psihoterapeut in interventiile sale

Invatarea si teoria sistemica- se refera la rolul formarii, modelarii, generalizarii si a cognitiilor


eronate in determinarea comportamentului uman, a anticiparii acestuia si rolul sau in stabilirea
unui diagnostic.

Modul in care terapeutii trebuie sa tina cont de aspectele lingvistice, filosofice, religioase si eticenecesar in formarea unui model comprehensiv a aspiratiilor si functionarii umane.

Bolile psihice asociate cu o tulburare mentala- care sunt semnele si simptomele bolilor psihiatrice
msjore, cum contribuie conceptele sociologice de stigmatizare si etichetare la alienare si izolare

Indicatii si contra-indicatii pentru diverse tipuri de psihoterapii- se refera la cadrul terapeutic oferit
de terapeut, la modul in care terapia poate produce efecte negative si felul in care pot fi
minimalizate

Metodologia de cercetare- se refera la studiile si cercetarile din literatura de specialitate, la cunoasterea


lor si la implicatile lor in practica clinica. (Windy Dryden& colab.- Manual de Terapie Individuala,
Polirom 2010, p. 803)
Atelierele experientiale
Atelierele experientiale sunt o modalitate valoroasa de a invata practic, scopul esential al acestor
exercitii fiind acela de a oferi studentilor sansa de a se cunoaste mai bine si de a-si accesa aptitudinile de
terapeut.
O modalitate prin care studentii invata practic aspectele teoretice sunt jocurile de rol in care ei, cu
minimum de informatii, intra in pielea terapeutului sau a clientului, intr-un context anume. Ulterior,
39

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

impartasirea a ceea ce au trait in aceste roluri ii apropie unii de altii si ii imputernicesc sa mai faca un pas
spre devenirea lor ca psihoterapeut.
In timpul formarii ca psihoterapeut integrativ, se acorda o mare importanta si dinamicii grupului dar
si relatiilor din cadrul terapiei- indrumatorul are menirea sa creeze si sa mentina o atmosfera de incredere
si sinceritate, astfel incat studentii sa se simta dispusi sa se implice intr-o relatie foarte personala, sa
dezvaluie ceea ce pentru ei este dificil si sa fie capabili sa invete din propriile greseli.
Tot indrumatorul este cel care poate sa ii ajute pe studenti sa integreze invatarea academica si
experientiala si asta devine posibil atunci cand indrumatorul formuleaza clar aspectul/ aspectele teoretice
pe care se va axa exercitul. (Maja OBrien, Gaie Houston- Terapia integrativa, 2007, p. 57)
Pentru Windy Dreyden, practica clinica supervizata reprezinta experienta de invatare centrala in
training. Supervizorul are un rol cheie de mentor, ghid, evaluator- el isi pune experienta si cunostintele
acumulate la dispozitia persoanei aflate in supervizare, formare.
Conform autoarei Psihoterapiei Individuale, supervizarea se poate concentra asupra uneia din
urmatoarele patru arii:
-

Ceea ce comunica clientul despre el

Invatarea teoretica si tehnici

Reactiile de transfer si contra-transfer

Relatia dintre supervizor si supervizat


Si aici este reliefata ideea ca atelierele de lucru si jocurile de rol duc foarte repede la abilitati

fundamentale si pot fi observate efectele diferitelor interventii, pot fi prezentate modele de catre diferiti
terapeuti pentru a fi evaluate, in lipsa riscului de a-i face rau pacientului. (Windy Dryden& colab.Manual de Terapie Individuala, Polirom 2010, p. 814)
Razvan Sebastian Stan, autorul lucrarii Metafora, Autotransformare si Dezvoltare Personala in
Grup,( 2013, p. 12) considera ca odata cu accesarea/ crearea abilitatilor legate de profesie, in cadrul
atelierelor experientiale se produce si dezvoltarea personala prin care se extinde constientizarea de sine,
se dezvolta capacitati relationale evolutive, se redimensioneaza, integreaza si se redirectioneaza
responsabil si eficient propriul scenariu de viata. Asfel,procesul dezvoltarii personale este unul integrator
ce pune accentul pe activarea spontana a resurselor creative, pe transformarea de sine si pe schimbari la
nivelul scenariului de viata. Dar schimbarea umana este un proces complex care include atat dinamici
constiente cat si non-constiente care pot actiona in timp in mod diferit. Autorul considera ca lucrul
simbolic si metaforic poate aduce schimbari la nivel non-constient si non-verbal care pot iesi la suprafata
prin comportamente observabile. Iolanda Mitrofan, coordonatoarea acestei lucrari, adauga ideea ca
schimbarea pozitiva in cadrul dezvoltarii personale are loc pe mai multe planuri precum cel emotional, cel
40

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV


al gandirii si al reflectiei constiente, cel corporal, cel spiritual- al rosturilor si lectiilor de viata- si cel al
comportamentelor observabile, inclusiv in viata de zi cu zi. In functie de structurile sau tendintele de
personalitate, membrii unui grup experiential pot suferi transformari pe diverse planuri. Asfel, un
participant care are tendinta sa se retraga in sine, poate fi stralucit la nivelul imaginatiei creative si al
gandirii iar aceste progrese facilitate de dezvoltarea personala experientiala, pot duce in timp la un salt
calitativ in planul comportamentelor observabile.
Metafora este considerata unul din modurile fundamentale de a fi, de a percepe si de a face sens de
sine si de ceilalti. Ea este accesibila oricui si ne da posibilitatea de a ne intelege pe noi insine ( insene) dar
si lumea inconjuratoare. Metafora este sustinuta de emotii, ea articuleaza experienta interioara a cuiva pe
propria traire facilitand contactul de Sine si auto-transformarea. Metafora face posibila autodezvaluirea
dincolo de temeri si faciliteaza autenticitatea, spontaneitatea si auto-transformarea, care se produce la
nivelul actiunii simbolice ce presupune rescenarizarea si integrarea noilor semnificatii in actiuni realiste.
( Iolanda Mitrofan, p. 11 apud Razvan Sebastian Stan- Metafora, Autotransformare si Dezvoltare
Personala in Grup, 2013)
In Psihoterapia experientiala in lucrul cu emotiile, 2012, Catalin Nedelcea considera metafora
capabila sa vehiculeze continuturi inconstiente, ceea ce sugereaza o stransa legatura intre metafora si
experienta interna. El deosebeste doua feluri de metafore terapeutice:
-

Cea furnizata de client ( student)- care ofera informatii, descrieri indirecte si experiente dureroase,
fara sa actioneze rezistentele, mecanismele de aparare.

Cea furnizata de terapeut clientului ( de indrumator studentului)- construita in asa maniera incat sa
prezinte o experienta similara cu a clientului dar la care este adaugata continuarea metaforei
simbolizand transformarea experientei.

Metafora terapeutica poate fi de mai multe feluri:


-

Verbala ( orala sau scrisa)

Artistica ( desen, modelaj, colaj, improvizatie muzicala)

Corporala ( aparenta, posturi, miscari, ticuri)


In functie de criteriul de competenta al clientului ( verbala, vizuala, etc), terapeutul propune

clientului o modalitate de accesare a inconstientului potrivita clientului cu abilitati verbale mai mari
( metafora verbala- povestile) sau celui cu abilitati vizuale mai mari ( desenul, colajul, modelajul)
Metafora verbala este un mijloc de comunicare a valorilor terapeuticede a scurtcircuita rezistentele,
de a educa prin atractie, de a trezi si hrani imaginatia, de a invita la luarea deciziilor independente.
Scopil art-terapiei este crearea unui spatiu in care sa ne putem deschide spre spectrul complet al
exprimarii umane, avand incredere in inteligenta imaginatiei creative. Experienta realizarii artistice
41

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

sugereaza constsnt faptul ca ceea ce ne tulbura cel mai mult, poate avea cel mai mult de oferit. Imaginile
si expresiile pe care le cream nu ajung niciodata sa ne faca rau chiar daca s-au nascut din durere, frica,
extaz, ele ne instruiesc si ne fac mai puternici.
Arta este unul din mijloacele de comunicare primara a omului si, inca din vremuri antice, el a folosit
arta ca mijloc de sublimare a instinctelor primare. Sublimarea presupune stabilirea unei legaturi simbolice
intre anumite nevoi primitive si grupuri complexe de idei si actiuni. Sublimarea nu se limiteaza la arte,
este un proces omniprezent care patrunde intreaga viata a omului.

42

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

7. Aportul personal
La acest capitol ar trebui sa scriu despre aportul personal la aceasta lucrare, despre cum consider eu
ca sunt in acest moment ca nivel de cunostinte, competente, aptitudini acumulate, dezvoltare persoanala
de-a lundul formarii si ceea ce as dori sa imbunatatesc de acum incolo.
Aportul personal la acesta lucrare consta mai ales in acest capitol. In ceea ce priveste celelalte
capitole, nu imi atribui idei si inovatii, doar am adus in discutie ceea ce altii au descoperit inainte, doar mam documentat si le-am adus aici intr-o structura care mi s-a parut potrivita pentru tema tratata.
La capitolul nivel de cunostinte acumulate pana in prezent, atat in timpul facultatii cat si in timpul
formarii, pot spune ca am ceva cunostinte, imi lipsesc insa destule altele, sunt constienta de asta si,
mergand odata cu viata, incerc sa pun cap la cap informatiile, teoriile pentru a-mi forma acea platforma de
start de pe care sa pornesc in aceasta meserie.
Ca si competente insa, cred ca am cateva obtinute mai ales in cursul formarii dar ele vor putea fi
confirmate/ infirmate doar prin practica. La fel si aptitudinile.
In ceea ce priveste dezvoltarea personala, aici am lucrat intens- am pornit la drum ca o persoana
evitanta, inchistata in problemele ei dar cu dorinta de a face o schimbare, de a nu mai repeta greselile
trecutului, de a identifica altele si de a invata din ele. Am pornit la drum cu dorinta de a face orice pentru
implinirea propriilor nevoi si pentru asta am accesat cunostinte, am facut terapie personala, terapie de
grup atat in cadrul formarii la Asociatia Romana de Psihoterapie Integrativa, cat si in cadrul altor grupuri
de terapie prin arta, terapie prin metafore, workshopuri experientiale, am participat la o tabara rezidentiala
in Normandia cu formatori englezi, am vazut acolo pe viu cum se lucreaza cu clientii ca mine sau altfel de
clienti, am inceput sa las simturile sa se exprime atat in scris cat si prin lucrari de desen, pictura, modelaj.
Sunt pe cale, inca am de lucru cu mine, mai am multe de schimbat dar inteleg ca este un proces
de durata, ca nici o schimbare de la o zi la alta nu dureaza.
Prima mea profesie este de arhitect dar am profesat doar trei ani, apoi am rennuntat la serviciu
pentru cresterea copilului si, timp de 24 de ani, am fost doar mama si sotie si, din cand in cand, designer
de interior, administrator de magazin si de bar. Din toate aceste experiente am invatat dar nu m-am regasit
total in ele. Cel care m-a mobilizat sa imi recladesc o cariera a fost fiul meu care, atunci cand s-a mutat in
Bucuresti la noul sau loc de munca, mi-a spus: Mom, get a life! si atunci am realizat ca eu traiam prin
el, ca nu aveam un program al meu si ca totul se desfasura legat de programul lui si am decis ca e timpul
sa imi folosesc abilitatile native, cele acumulate pe parcurs, sa acumulez altele. Prima idee care mi-a
venit a fost sa reancep sa pictez; nu mai pictasem de zeci de ani, asa ca m-am inscris la un curs de pictura
la Scoala Populara de Arta, ca sa mi se dea mana, adica sa imi recapat abilitatea de a desena si picta cu
43

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

usurinta. In timp ce eram la acest curs, am auzit pentru prima oara de Terapie prin arta si atunci mi-am
propus sa merg pe acest drum care, am aflat apoi, presupunea sa fac Facultatea de Psihologie, o formare
in psihoterapie, o formare in terapia prin arta, deci un drum cam lung pentru varsta mea de atunci- 50 de
ani. Am ales Psihoterapia integrativa tocmai pentru ca se mula pe ceea ce simteam eu atunci ca, daca
vreau sa fac Terapie prin arta, aceasta formare ( Psihoterapia Integrativa) este flexibila si se muleaza pe
nevoile clientului, iar pentru alti clienti, Terapia prin arta este calea spre continuturile lor inconstiente.
Dupa ce am inceput sa fac si formarea in Terapie prin arta, m-am felicitat ca am ales Psihoterapia
Integrativa pentru ca , daca s-ar fi putut sa fac doar formarea in Terapia prin arta, as fi exclus din randul
clientilor mei un segment important, niste cunostinte si tehnici potrivite lor.
Am invatat foarte multe in cadrul formarii ca psihoterapeut integrativ, am invatat sa nu ma mai
judec asa aspru si nici pe ceilalti, am invatat sa imi dau voie sa fiu si furioasa si sa imi si exprim furia intrun cadru securizat, am invatat sa ma cunosc mult mai bine, sa exprim ceea ce simt, sa aleg ceea ce imi
foloseste pentru formarea in aceasta profesie, sa fiu mai flexibila in unele situatii si sa imi sustin punctul
de vedere in mod asertiv, sa ma valorizez.
Ca psihoterapeut am inteles ca trebuie sa tin cont in primul rand de realitatea clientului, ca el este
expertul vietii lui, ca tot ce a intreprins pana la acel moment i-a folosit intr-un anume moment al vietii lui,
ca schimbarea terapeutica este un proces lent si atat de diferit de la un client la altul.
Pentru mine Spiritualitatea inseamna sa fiu constienta de mersul vietii mele iar viata mea sa fie in
acord cu naturalul si Sinele interior, sa fie o armonie intre interior si exterior. Spre asta tind, stiu ca mai
am mult de lucru cu mine, as vrea sa ajung la acea maturitate a omului care, atunci cand spune un NU, sa
nu se simta apoi vinovat si , cand spune un Da, sa nu aiba apoi frustrari.
Pentru mine Spiritualitatea inseamna a intelege principiile universal valabile care stau la baza
existentei tuturora, a fiintelor, lucrurilor, relatiilor, a le respecta indiferent ca este vorba de viata personala
sau nu, inseamna a fi in contact cu Sinele tau pentru a primi intelepciunea Universului.
Pentru ca profesia de psihoterapeut sa devina un stil de viata, in primul rand e nevoie ca terapeutul
sa fie autentic, sa experimenteze in viata lui acele calitati si competente achizitionate in cadrul formarii
sale, sa devina un stil de viata a fi rabdator, a fi flexibil, a fi sincer, onest, a comunica eficient, a crea, a fi
tolerant, etc.
In ceea ce ma priveste, simt ca am devenit mult mai comunicativa, mai deschisa, mai putin
inchistata in credinte limitative, mai toleranta cu cei din jur si cu mine, mai senzitiva, sunt mai atenta la
semenii mei, la felul cum se exprima, ce cuvinte aleg, daca gesturile sunt in acord cu ceea ce exprima
verbal

44

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV

Bibliografie
Iulia Ciobea Personalitatea psihoterapeutului si procesul terapeutic, 2010
Mihai Cosmovici- Psihoterapie, http://ro. Scribd.com/doc/21438230/Psihoterapie-conf-dr-M-Cosmovici)
Ion Dafinoiu - Elemente de psihoterapie integrativa ,2007
Loredana Ileana Drobot, Oana Maria Popescu Manual de psihoterapie integrativa, 2013
45

COMPETENTELE SI VALORILE PSIHOTERAPEUTULUI INTEGRATIV


Windy Dryden& colab.- Manual de Terapie Individuala, Polirom 2010
Keneth Evans, Maria Gilbert- Introducere in psihoterapia integrativa, 2009
Irina Holdevici Elemente de psihoterapie, 1996
Jeffrey A. Kottler& Jon Carlson Clientul care m-a schimbat, 2010
Karen J. Maroda The Power of The Countertransference, 2009
Iolanda Mitrofan - Psihoterapie (repere teoretice, metodologice si aplicative) , 2008
Catalin nedelcea - Psihoterapia experientiala in lucrul cu emotiile, 2012
Maja OBrien, Gaie Houston- Terapia integrativa, 2007
Razvan Sebastian Stan - Metafora, Autotransformare si Dezvoltare Personala in Grup, 2013
http://animaetanimus.ro/2013/10/03/relatia-psihoterapeutica-in-psihoterapia-adleriana/

46