Sunteți pe pagina 1din 3

Dreptatea si nedreptatea in raport cu sine

Daca omul nu poate trai decat in societate, daca prin


insasi natura fapturii sale el este sortit sa-si impleteasca puterile
sale de viata cu puterile de viata ale tovarasului sau, pentru ca
din aceasta colaborare, dusa pana la sacrificiu, sa se faureasca
maretul moment al vietii umane, societatea pretinde omului, ca
o lege imanenta a existentei sale, respectarea anumitor reguli,
considerate normale.
Cum « dreptate » se poate folosi in multe situatii, la fel
ca si « nedreptate » ,ele oglindind o multime de cazuri si com-
portamente.
Sigur este insa ca ,ceea ce unora li se pare drept,altora
li se poate parea nedrept. Aceasta apreciere difera de la o
persoana la alta sau de la un grup de persoane la altul. Ea
poate fi facuta in functie de modul de gandire al unora sau
altora si chiar,in functie de interesele personale sau de grup.
Dreptatea nu există de sine-stătătoare, ci doar în rapor-
tare la opusul ei,nedreptatea, sau injustitia. Charles Dickens
spunea că: „ În micile universuri în care copiii îşi duc existen-
ţa..., nimic nu este resimţit mai acut decât nedreptatea”.
Un individ situat in societate pe o treapta mai joasa,cu o
pozitie sociala sub nivelul multora din comunitate,gandeste si
considera nedreptatea la o scara mult mai mare decat semenii
sai situati pe o alta treapta in societate.
Indivizi sau grupuri pe care viata i-a situat prin diferite
imprejurari deasupra altora gandesc mai putin la nedreptate.
Cand se produce o nedreptate, aceasta poate fi făcută
faţă de alţii sau faţă de propria persoană. Nedreptatea se poate
produce prin raportare la legea juridică, la reguli şi norme
morale, dar şi faţă de sine.
Conceptul filosofic de dreptate se refera la o
complexitate de manifestari ale activitatii umane.Este greu de
gasit un criteriu dupa care sa putem aprecia o actiune umana
care sa poata fi catalogata dreapta sau nedreapta.
A fi drept inseamna sa respectam toate legile desi,in
decursul evolutiei umanitatii unele legi au fost
nedrepte, ele anuland anumite libertati cetatenesti. In aceste
situatii au aparut nesupunerile civice.
Dreptatea poate fi raportata si la notiunea de bine si
rau ;drept ar fi ca fiecare sa fie rasplatit de societate cu aceeasi
masura cu care trateaza el societatea, adica bine sau rau.
In ce conditii putem observa manifestarea dreptatii sau
a nedreptatii de la nivelul nostru ? Sa luam cateva exemple :
A) încălcarea prevederilor legii electorale ( nedreptăţirea
unor partide) unde corectarea acestora se face prin
respectarea regulilor, a legilor.
B) încălcarea unei reguli de tipul: Să fii respectuos! - Nu
trebuie să fim politicoşi sau drepţi doar când şi cu cine vrem,
sau doar când ne vede sau cunoaşte cineva!
C) a ne subaprecia sau a ne supraaprecia. - … să
încercăm să fim fericiţi în condiţiile create de noi, cu sprijinul
celorlalţi şi nu împotriva lor.
Este greu de apreciat daca dreptatea tine de natura
umana sau ea este catalogata in fiecare din noi,in functie de
dorinte si aspiratii.
In conceptia filozofului Platon despre mitul lui Gyges,
omul (pastorul)in momentul in care gaseste inelul, nu se mai
gandeste la semenii lui si,face in asa fel incat sa-i fie lui bine.
La gasirea binelului si aflarea puterilor lui,el cere sa se
afle printre solii trimisi la curtea regelui si,ajungand acolo,il
inseala cu regina.
Ca o concluzie putem spune ca si omul drept-cazul
pastorului-daca are posibilitatea sa obtina ceva ce nu este de
drept al lui o va face fara prea multe remuscari si fara a se
gandi ce consecinte vor urma.
El va face deci,cam acelasi lucru ca si in cazul in care
inelul ar fi fost gasit de omul nedrept.Aceasta dovedeste ca cine
este drept o face nu pentru ca doreste el acest lucru ci pentru
ca,este silit sa o faca.
Pentru ca ceva sa fie drept, pe langa elementul "bine"
trebuie sa indeplineasca si criteriul de "echitate", in raport cu o
seriede criterii de raportare.
Astfel, echitatea este superioara egalitatii, aceasta
presupunand un echilibru complex intre subiectul dreptului si
ceilalti, inclusiv cu natura.
Dar viata a demonstrat ca binele si echitatea nu sunt
suficiente pentru a exista dreptul atata timp cat nu intervine arta
de a asigura binele in conditiile echitatii. Deci, al treilea element
al conceptului de drept, il constituie arta de a satisface binele, in
conditiile echitatii, adica in asa fel incat sa nu produca un rau
nejustificat celorlalti.
Starea sau obtinerea starii de bine in conditii de echitate
adica dreptul, trebuie sa fie recunoscuta si respectata de individ
si societate. Trecerea de la regula de a-si face singur dreptate,
la principiul impartirii dreptatii de catre societate, a constituit un
progres deosebit, or impartirea dreptatii este o arta.
Deci, dreptul constituie posibilitatea recunoscuta de
societate sau comportamentul impus de aceasta in a satisface
necesitatile sociale ale subiectului activ si pasiv, in spiritul
echitatii, de a face, a nu face, de a da sau a nu da , ori de a
primii ceva, asigurate prin forta de constrangere a statului.
Dreptul este un concept relativ care apare numai in relatia
dintre doua sau mai multe persoane numite subiecti.
Fiecare individ chiar daca la suprafata pare ca a ales
dreptatea, dovedeste contrariul daca apare vreo posibilitate
care sa-i creeze avantaje si sa il ridice in societate,chiar daca
prin urcarea lui alt semen coboara in jos.
Omul mai poate fi impins la nedreptati chiar de catre
semenii lui care,il desconsidera daca stiu ca a avut posibilitati
de a-si creea avantaje si nu s-a folosit de ele.