Ziua ncepea s-i lepede culoarea, cutnd s mbrace straie noi.

Paznicul cu patru ochi

veghea lesne n faa postului sau de piatr ca n fiecare zi, inea toat lumea n priviri, ca un
soare ce pea pe pmnt. Somnul i era strin, o rud ndeprtat ce nu l-a vizitat niciodat,
iar visele sale multe (cci erau ntr-adevr multe) nu l mulumeau de fel, pentru ca tia c nu
erau ale lui. Datoria lui era s stea la cptiul pmntului, s pzeasc i s ntmpine soarele
i luna. Uneori regreta, cci zilele i nopile sunt lungi. Aproape, un covor ce aducea a arpe
rmne singura amintire a timpului a unui timp dinaintea venirii sale n locul piatr.
Muzica a venit pe nesimite, iar pe tnrul acela abia dac l-a bgat n seam, ori poate tiuse
de venirea sa de la nceput. Poate aa a fost s fie, poate aa a hotrt cineva mai presus dect
angajatorul su. Cuvintele au ajuns la ochii si cu uurin - trecnd peste plcerea imediat
de a le auzi (poate pentru prima oar) paznicul s-a lsat mpins ncet ntr-un timp n care toate
lucrurile pe care le pzea erau acum necunoscute - substantive ce se micau graios n verbe i
care se difereniau prin epitete nedeclinabile. Visul era acum al lui, iar prin lama ascuit a
somnului nelegea acum cuvintele tnrului:

Noapte de noapte, m ngrop pe lng tine,

Prul tu l adun pe tot n ochi,
-pmnt bogatIar cu tine trec n zi
departe.