Fotoelasticitate tridimensionala

www.rasfoiesc.com
13 august 2016
varianta online

Fotoelasticitate tridimensional
a

In capitolele anterioare, folosind tehnica fotoelasticitat, ii, s-a determinat starea de tensiune n structurile plane, solicitate cu sarcini aplicate pe contur, n
planul median al acestora. Franjele observate n polariscop pe suprafat, a modelelor reprezinta rezultatul integrarii efectului de birefrigent, a pe grosimea
modelului. Cand starea de tensiune sau de deformat, ie variaza de la un punct
la altul, de-a lungul drumului parcurs de lumina, efectul de birefrigent, a observat reprezinta rezultatul integrarii efectelor de birefrigent, a corespunzatoare
starilor de tensiune din diferite puncte situate pe direct, ia de propagare a
luminii. As, a explica faptul ca o placa plana solicitata la ncovoiere cu sarcini
aplicate perpendicular pe planul acesteia, examinata ntr-un polariscop, nu
prezinta efecte optice, deoarece tensiunile n cele doua jumatat, i de placa,
separate de planul neutru, sunt egale s, i de semn contrar.
Situat, ii asemanatoare apar n cazul modelelor tridimensionale, unde starea de tensiune dintr-un punct din interiorul modelului este caracterizata
prin tensiunile principale 1 , 2 s, i 3 , care variaza de la un punct la altul.
Pentru determinarea starii de tensiune sau de deformat, ie n diferite sect, iuni
ale unui model fotoelastic tridimensional, n practica experimentala, au fost
dezvoltate o serie de tehnici speciale de investigat, ie s, i analiza. Dupa procedeele folosite n determinarea starii de tensiune, aceste tehnici pot fi grupate
n doua mari categorii:
1. Tehnici bazate pe procedeul fixarii tensiunilor s, i deformat, iilor.
2. Tehnici bazate pe procedeul ncorporarii unor elemente optice.

Figura 1: Scheletul format din legaturi primare rigide

1.1

Tehnici bazate pe procedeul fix

arii tensiunilor s, i
deformat, iilor

Modelele fotoelastice plane s, i tridimensionale se prelucreaza sau se toarna

din materiale optic active, care, in majoritatea cazurilor, se obtin dintr-un
amestec format dintr-o rasina epoxidica si un agent intaritor. Proprietatile
mecano-optice ale acestor materiale sunt determinate de proportia agentului
intaritor din amestec.
Cand sunt incalzite la temperatura critica (100?120oC, in functiei de compozitie), aceste materiale prezinta doua proprietati importante. O prima proprietate este legata de comportamentul mecanic la temperatura critica. Astfel daca sunt incarcate la temperatura critica, au un comportament perfect
elastic, deformatia maxima obtinandu-se aproape instantaneu, iar la descarcare la aceiasi temperatura, isi revin rapid la starea nedeformata. Cea de a
doua proprietate prezentata de aceste materiale consta in faptul ca deformatia si efectul de birefrigenta produse la temperatura critica sunt mentinute
si la temperatura camerei, timp indelungat, daca se realizeaza o racire lenta
sub sarcina. Aceste doua proprietati stau la baza unor tehnici de fixare a
starii de tensiune si de deformatie.
Comportamentul mecano-optic al materialelor fotoelastice la temperaturi
ridicate se explica prin teoria bifazica. Potrivit acestei teorii rasinile epoxidice
se considera alcatuite din doua faze cu proprietati diferite. Una din faze
este formata din macromolecule legate intre ele printr-un schelet rigid care
isi modifica foarte putin proprietatile mecanice cu temperatura. Cea de a
doua faza este constituita dintr-o masa amorfa alcatuita din molecule legate
prin lanturi de legaturi secundare foarte slabe. Scheletul format din legaturi
primare rigide este cufundat in faza amorfa (fig. 36).
Odata cu cresterea temperaturii, lantul legaturilor secundare se distruge

si masa amorfa devine vascoasa. Daca polimerul este incalzit la o temperatura ridicata si in acelasi timp solicitat mecanic, faza amorfa preia o mica
parte din incarcare(corespunzatooare modulului de elasticitate redus pe care
il are), cea mai mare parte din incarcare fiind preluata de schelet. Acesta
fiind elastic si mult mai rgid se deformeaza, astfel ca raspunsul mecanic si
optic al materialului este produs numai de schelet. Daca temperatura este
scazuta lent, pana la temperatura camerei, sarcinile fiind mentinute tot timpul aplicate, legaturile secundare se refac, masa amorfa devine solida, fixand
scheletul in stare deformata si totodata birefringenta corespunzatoare acestei
stari.
Pornind de la aceste proprietati ale rasinilor epoxidice, in practica experimentala au fost dezvoltate trei tehnici de fixare a tensiunilor si deformatiilor:
tehnica curgerii, tehnica intaririi si tehnica inghetarii. In cazul tehnicilor
de fixare prin intarire si prin inghetare, satrea de tensiune si efectul de birefringenta raman fixate in materialul modelului, la temperatura camerei, timp
indelungat. Starea de tensiune in diferite puncte din interiorul modelului se
determina prin taierea acestuia in felii subtiri, pe anumite directii(procedeul
felierii). In cazul tehnici de fixare prin curgere starea de tensiune si efectul
de birefrigenta produse de o anumita incarcare se mentin pentru un interval
redus de timp, dupa care se reduc lent si dispar.
1.1 Tehnica fixarii prin curgere
Consta in incarcarea modelului si mentinerea acestuia sub sarcina timp
de cateva ore. Dupa descarcarea, strea de tensiune si efectul de birefrigenta
corespunzator raman fixate in materialul modelului un interval redus de timp
dupa care dispar lent.
Acest procedeu se foloseste indeosebi pentru fixarea tensiunilor in modele
plane, in vederea utilizarii unor metode speciale de analiza cum este metoda incidentei oblice. Procedeul curgerii se recomanda mai putin pentru
investigatii pe modele spatiale deoarece felierea modelului si analiza fiecarei
felii necesita un anumit timp in care nivelul tensiunilor si efectul optic se
diminueaza, putand chiar sa dispara.
1.2 Tehnica fixarii prin intarire
Se aplica pe modele fotoelastice tridimensionale, imediat dupa turnare,
cand materialul incepe sa se intareasca(cand se reface lantul legaturilor secundare). Modelul este incarcat cu sarcini care se mentin aplicate pana la
intarirea materialului. Dupa intarire se suprima incarcarea si starea de tensiune si efectul optic raman fixate in material timp indelungat.
1.3 Tehnica fixarii prin inghetare
In acest caz, modelul fotoelastic tridimensional, nefiind solicitat mecanic, se incalzeste pana la temperatura critica a materialului, cand se aplica
incarcarea. In continuare se scade lent temperatura (cu 3..5oC/h), pana la
3

Figura 2: Grafic variatie functie de timp

temperatura camerei, modelul mentinandu-se tot timpul incarcat (fig. 37).

Dupa atingerea temperaturii camerei se inlatura incarcarea si starea de tensiune ramane fixata in materialul modelului. De regula, odata cu modelul
fotoelastic, este supus aceluiasi ciclu termic si un disc confectionat din acelasi
material, comprimat diametral, care este folosit ulterior pentru etalonare.
In practica experimentala aceasta tehnica asociata cu procedeul felierii
modelului este folosita frecvent pentru determinarea starii de tensiune in
diferite puncte din interiorul modelului sau pe conturul acestuia.
Prin analiza in polariscopul cu lumina polarizata circular a feliilor care
au fost taiate perpendicular pe directia uneia din tensiunile principale se pot
obtine tensiunile principale din planul feliei. Aceasta situatie se intalneste in
cazul modelelor axial simetrice la care axa longitudinala a modelului coincide
cu una din directiile tensiunilor principale (fig. 38).
In cazul feliilor decupate din zone libere (neincarcate), ale modelului,
tensiunile se determina pe contur ca si in cazul, modelelor plane.
Pentru determinarea tensiunilor principale ?1, ?2 si ?3 intr-un punct M
din interiorul unui model axial simetric, modelul se feliaza perpendicular pe
directia axei longitudinale (fig. 38). Se stabileste punctul de interes in planul
uneia din felii si in jurul acestuia se decupeaza o bara (fig. 39.a), care este
examinata intr-un polariscop cu lumina polarizata circular, cu directia de
incidenta a luminii paralela cu axa z (fig. 39.b). Prin determinarea valorii
ordinului de banda Nz, in punctul vizat, se poate scrie
, (a)
unde f? este constanta fotoelastica de tensiune a materialului modelului,
determinata experimental cu ajutorul discului de etalonare.
Din felia analizata se decupeaza in jurul punctului vizat un paralelipiped
cu laturile hx, hy si hz, care se examineaza in polariscopul cu lumina polarizata circular, cu directia de incidenta a luminii paralela cu axa x (fig. 39.c).
4

Figura 3: Model axial simetric

Figura 4: Model sectionat perpendicular pe directia axei longitudinale

Determinand valoarea Nx a ordinului de banda in acest caz, rezulta:

. (b)
daca se aduna expresiile (a) si (b) rezulta:
(c)
valorile individuale ale tensiunilor se pot obtine cel mai simplu cu ajutorul
metodei Frocht. In acest scop se considera prima din ecuatiile lui Cauchy,
.
Integrand aceasta ecuatie pe o directie x, pornind dintr-un punct A situat
pe un contur liber (fig. 39.b), se poate scrie:
,
unde
,
.
Valorile lui ?x in diferite puncte pe axa Ax se determina folosind procedeul
indicat la 14.1,b. Cunoscand pe ?x si tinand seama de expresia:
,
si de relatia l2 + m2 + n2 = 1, se obtine:
,
de unde se determina ?3, cu care apoi, folosind expresiile (b) si (c), se
detemina tensiunile ?1 si ?2.
Pentru exemplificarea procedeul de fixare a tensiunilor prin ?inghetare?,
in continuare, se prezinta rezultatele unui studiu pentru determinarea starii
de tensiune din planul longitudinal al unuia dintre cilindrii de lucru ai unui
laminor quarto pentru tabla [6].
Laminorul are doi cilindrii de antrenare si doi cilindrii de lucru intre care
se gaseste semifabricatul (fig. 40). In cadrul modelului experimental realizat
la scara, cilindrii de antrenare au fost prelucrati din plexiglas, iar cilindrii de
lucru din ARALDIT D, turnat la rece. Cei patru cilindrii au fost montati
intr-un dispozitiv care a simulat caja laminorului.
Semifabricatul a fost modelat printr-o banda de cauciuc, introdusa intre
cilindrii de lucru.
Starea de tensiune care se dezvolta in timpul procesului de laminare a
fost fixata in cilindrii de lucru cu tehnica inghetarii tensiunilor. Dispozitivul
experimental cu cei patru cilindrii a fost incalzit intr-o etuva pana la 100oC
(temperatura critica).
Aceasta temperatura s-a mentinut constanta timp de o jumatate de ora
pentru a asigura o incalzire uniforma a modelelor fotoelastice, dupa care s-a
scazut lent cu 3oC/h pana la temperatura camerei. Dupa racire, cilindrii
de lucru au fost sectionati: unul in planul longitudinal, obtinandu-se o felie
diametral-longitudinala cu grosimea de 2,8 mm, iar celalalt in plan transver-

Figura 5: Laminorul are doi cilindrii de antrenare si doi cilindrii de lucru

sal, pana la jumatate, obtinandu-se un numar de 30 felii cu grosimea de 2,5

mm.
In figura (41) se prezinta campurile izocromatelor inregistrate intr-un
polariscop cu lumina monocromatica polarizata circular pentru felia longitudinala (fig. 41,a), respectiv pentru o felie transversala (fig. 41,b), extrasa din
zona de contact cu laminatul. Valorile individuale ale tensiunilor principale
din zona de contact cu laminatul au fost determinate cu metoda incidentei
oblice, prin rotirea feliei in jurul muchiei inferioare(in jurul directiei tensiunii
principale ?1, cu unghi de 35o. In figura (42) se prezinta curbele de variatie
ale tensiunilor ?1 si ?2 obtinute dupa prelucrarea datelor inregistrate in zona
de contact si curba de variatie a tensiunii ?1 in afara acestei zone (?2 = 0),
obtinuta (cu metoda inregistrarii), pe un contur liber (neincarcat).
Folosind feliile transversale rezultate prin sectionarea cilin-drului in afara
zonei de contact, in figura (43) s-a trasat variatia spatiala a tensiunii principale ?1 din aceasta zona, pe grosimea de 2.8 mm a feliei.

Tehnici bazate pe procedeul incorporarii

unor elemente optice

Aceste tehnici se aplica cu precadere in cazul modelelor axial-simetrice solicitate prin soc axial sau la incovoiere, cand se urmareste vizualizarea campului
de tensiune in planul diametral longitudinal. In practica se utilizeaza mai
multe variante, dintre care, cele mai folosite sunt: tehnica incorporarii unui
material optic activ si tehnica polariscopului incorporat.
2.1 Tehnica incorporarii unui material optic activ
In acest caz, intr-o prima etapa, modelul tridimensional al structurii
se executa dintr-un material transparent cu proprietati de birefrigenta sca7

(a)

(b)

Figura 6: Laminorul are doi cilindrii de antrenare si doi cilindrii de lucru

Figura 7: Curbele de variatie ale tensiunilor ?1 si ?2

Figura 8: Variatia spatiala a tensiunii principale ?1

Figura 9: Model cu material optic activ incorporat

zute (plexiglas). Modelul se sectioneaza in planul diametral longitudinal,

extragandu-se o felie cu grosimea de 3?4 mm. In locul feliei extrase se introduce una identica decupata dintr-o placa confectionata dintr-un material cu
sensibilitate optica ridicata. Cele trei parti ale modelului se asambleaza prin
lipire cu un adeziv transparent. In vederea efectuarii determinarilor, modelul
fotoelastic (fig. 44,a), este cufundat in ulei de parafina, intr-o cuva cu pereti
plani si transparenti, pentru evitarea unor efecte optice prazite produse de
fenomenul de refractie. Cuva cu modelul fotoelastic este introdusa intr-un
polariscop cu lumina polarizata circular, intre cele doua lame sfert de unda
(fig. 44,b).
2.2 Tehnica polariscopului incorporat
Aceasta tehnica se aplica, in special, in cazul modelelor axial simetrice,
solicitate prin soc axial. Modelul, confectionat dintrun material cu sensibilitate optica redusa, este sectionat in planul diametral longitudinal ca mai
sus, extragandu-se o felie longitudinala. Pe fetele laterale ale feliei se lipeste,
cu un adeziv transparent, cate o folie subtire de polaroid, avand planele de
polarizare dispuse pe directii perpendiculare. Modelul obtinut prin asamblarea celor trei parti cu un adeziv transparent (fig. 45.a) are incorporat in
planul diametral longitudinal un polariscop cu lumina polarizata plan. Si in
acest caz modelul se introduce intr-o cuva cu ulei de parafina, sau intr-un
bloc paralelipipedic, confectionat din acelasi material cu modelul (fig. 45.b).
Intre model si blocul paralelipipedic se asigura un joc foarte mic, in care se
mentine o pelicula subtire de ulei de parafina. Modelul astfel pregatit este
solicitat mecanic, inregistrandu-se evolutia campului de tensiune in timp, fie
prin filmare cu o camera rapida de filmat, fie cu alte tehnici de inregistrare
(tehnica cu fascicul laser-fotomultiplicator) (fig. 45.b).

Figura 10: Tehnica polariscopului incorporat

10