Sunteți pe pagina 1din 3

PLUMB

Simbolismul este un current literar ce ia nastere in Franta, la sfarsitul secolului al


XIX-lea, ca reactie impotriva romantismului si a parnasianismului. Simbolismul romanesc
se caracterizeaza prin accentuarea dimensiunii psihologice si a dimensiunii estetice, prin
rafinamenul discursului liric, generat de o retorica tipica, realizata prin folosirea
simbolului, a sugestiei si a muzicalitatii. Acesta nu se reduce, insa, la folosirea procedeelor
specifice, ci, cum afirma Lidia Bote in lucrarea Simbolismul romanesc, el reprezinta
imagine, metafora, simbol.
In acest climat literar se afirma George Bacovia, poet simbolist a carui poezie este
expresia crizei constiintei moderne, intr-o lume sfasiata de contradictii.
Poezia Plumb deschide volumul cu acelasi nume, aparut in anul 1916. Plasata la
inceputul ciclului, ea pare un manifest al liricii bacoviene, o sinteza a notelor psihologice si
estetice ale poetului.
O prima trasatura ce face posibila incadrarea poeziei in symbolism este folosirea
simbolului recurent plumb, ce sugereaza apasarea sufleteasca, angoasa i universal
monoton Cuvantul devine si o metafora a realitatii devastate de neliniste amor de plumb.
aripi de plumb. La nivel fonetic, termenul contine o vocala intre patru consoane, ceea ce
sugereaza o inchidere, o izolare a spatiului interior. In poezia bacoviana, repetitatia este o
tehnica des intalnita, poetul accentuand pana la obsesie anumite cuvinte-cheie. In acest
caz, plumb este repetat de sase ori, subliniindu-se astfel starea sufleteasca, speelnul
specific simbolistilor.
O a doua trasatura simbolista este cromatica puternic, decorul fiind de o
artificialitate deosebita. Bacovia urmarea constienta sa exprime cu mijloace cromatice nu
calitatea lucrurilor, ci stari de spirit. Fiecarui sentiment ii corespunde o culoare-declara
el. Cenusiul asociat plumbului contribuie la configurarea unui decor sumbru. Culoarea pe
care florile ar fi putut-o adduce peisajului este anulata de mineralizarea acestora, de
intrarea lor in uniformitatea de plumb a lumii. Artificialitatea este atat de pregnanta, pentru
ca natura nu mai prezinta un spatiu privilegiat, ca la romantici, ci doar un dcor sumbru.
Singuratatea, in asociere cu imaginile funerare de o cromatica inchisa sicriele, funerar
genereaza o stare de angoasa ce se va amplifica treptat.
Gasim, in Plumb modul artistului de reprezentare a lumii si de configurare a
propriilor emotii intr-o viziune pesimista. Poezia simbolista, avand punctual de placare
intr-un individualism moral, cultiva singuratatea drept una din temele sale de baza. Alaturi
de aceasta, se prezinta conditia de damnat a poetului, si chiar a omului comun, intr-o
societate monotona, coercitiva. Lipsa de aspiratii, de speranta este sugerata, in primul rand,
de metafora dormea intors amorul meu de plumb. Spre deosebire de poezia romantic, in
opera lui Bacovia, dragostea pierde orice urma de idealitate. Textul poate fi privit si ca
epilogul unei iubiri pierdute, o iubire ce nu mai ofera sansa de a evada din spatiul inchis al
singuratatii. Tema si viziunea pesimista asupra lumii sunt, de asemenea, sustinute de
sintagma stam singur. Aceasta descrie sentimentul de claustrare a insinguratului. Faptul
ca verbul este la imperfect desemneaza trecutul nedeterminat si permanenta unei stari de
angoasa, sugerand, totodata, o neincetata aspiratie spre un final dorit, simtit ca o
eliberatoare incheiere a unui ciclu existential.

Cele patru elemente de compozitie si de limbaj ale textului, semnificative pentru


viziunea bacoviana, consider ca sunt imaginarul poetic, simetria compozitionala,
muzicalitatea si limbajul.
In privinta imaginarului poetic, acesta este realizat in jurul cuvintelor cheie plumb,
cavou, singur. Prima strofa a poeziei deschide un spatiu apasator, sufocant. Incpitul
abrupt dramatizeaza experienta traita, avand rolul de a sugera moarta, prin asocierea
verbului dormeau cu adverbul adanc. Somnul este considerat o stare incerta intre
existent si moarte, o rupere de lumea reala. De asemenea, simbolul cavoului sugereaza
solitudinea tragica a omului, fiind un element din decorul unui spatiu infernal.
Strofa a doua este plasata sub semnul tragicului existential, generat de incapacitatea
implinirii prin iubire. Paralelismul flori de plumb- amor de plumb dezvalui identitatea
dintre lumea exterioara si cea interioara. Ipostaza lirica este cea a spectatorului disperat al
acestor doua lumi de aici si groaza, strigatul de disperare am inceput sa-l strig.
Incercarea de salvare este, insa, iluzoriele, tipatul fiind unul zadarnic. Traiectoria
imaginilor poetice are in ea un sens descendent, lipsit de orice insemne ale ascensiunii.
Dimpotriva, apar semne foarte clare ale regresiunii, ale decaderii. Ultimul vers si-i
atarnau aripele de plumb ilustreaza faptul ca pana si imaginea zborului este, paradoxal,
descendenta. Zborul nu mai reprezinta o inaltare, ci o cadere spre zonele abisale ale
propriului sine, caracterizat de o profunda angoasa. Prins intre zadarnia inaltarii si
constiinta damnarii, insinguraul resimte realitatea exterioara si interioara ca fiind
apasatoare, devastate de deziluzie.
Textul este structura in doua catrene, simetria fiind asigurata de raportul dintre
structura si planurile imaginarului poetic. Primul plan corespunde universului exterior, iar
cel de-al doilea, universului trairilor, al emotiilor. Relatia de simetria este oferita si de
paralelismul sintactc dintre cele doua strofe dormea intors / dormea intors, stam
singur / stam singur. Aceste strategii artistice sugereaza monotonia existentie si
speenul.
Sentimentul de neliniste este sugerat, intr-o maniera tipic simbolista si prin
muzicalitatea versurilor. La nivel prozodie, strofele au o alcatuire regular, rigida, prin
respectarea canonului, a regulilor poetice: rima imbratisata, masura fixa de zece silabe si
ritmul iambic. Muzicalitatea interioara mizeaza pe stridente, dezvaluite de imagini auditice
precum scartaiau coroanele de plumb sau am inceput sa-l strig. Monotonia este
sugerata si prin repetarea cuvantului plumb acesta avand o sonoritate inchisa, din cauza
structurii predominant consonantice.
S-a spus despre George Bacovia ca este un simbolist original deoarece a renuntat la
procedeele artistice sophisticate ale curentului, incercand sa cultive un limbaj mai realist.
In mod paradoxal, simplitatea limbajului este cea care confera rafinament aceste poezii. La
nivel lexical, se remarca prezinta cuvintelor din campul lexical al mortii, dominant in text:
cavou, sicriu, coroana, mort, termini ce sugereaza o solitudine totala. La conturarea starii
tragice participa si verbele din text, majoritatea statice. Vantul este singurul element
dinamic, insa acesta produce efecte associate mortii scartaiau coroanele de plumb.
In opinia mea, textul Plumb este o arta poetica, incadrandu-se in estetica
simbolista.
Mai intai, Bacovia isi exprima crezul sau poetic, plecand de la macabrul intalnit in
poeziile lui Baudelaire, insa dezvoltandu-se intr-un stil propriu. Poeziile lui sunt invadate
de o notatie a starii de descompunere impusa de moarte, punandu-se accent pe o miscare

inversa a vietii, o involutie si o mineralizare a sufletului. Asa cum sustine Serban


Cioculescu Bacovia reprezinta pentru literature noastra o mare forta expresiva, iar poezia
Plumb, un monument literar de concentratie unica, o chintesenta artistica.
In al doilea rand, poezia poate fi vazuta ca o arta poetica datorita sensului concret al
plubmului, plumbul literei, adica tiparul. Asa cum afirma Ioana Parvulescu in Cartea
intrebarilor: in cavoului impus in poezie de Baudelaire, Bacovia si-a pus propriile sicrie
de plumb, literele. Pentru autor, un sinonim pentru plumb ar putea fi poezie, deoarece
aceasta reprezinta o incremenire in plum, in somnul de moarte al tiparului. Depinde doar
de cititor daca reuseste sau nu sa o invie, prin lectura si interpretare.
In concluzie, poezia este o arta poetica simbolista, reprezentatica pentru universal
poetic bacovian.
Avand in vedere cele enuntate, Plumbreunente, in continutul sau, simbolul,
cromatica si muzicaliatatea simbolista, fiind in concordanta cu trairile specific ale
insinguratului, ipostaza lirica aleasa de autor. Nostalgia evadarii mereu esuate strabate
intregul text, omul revnind mereu in acelasi punct mort, in care plumbul incremeneste
existent ciclica a fiintei umane.

S-ar putea să vă placă și