Sunteți pe pagina 1din 3

IONA CONSTRUCTIA

PERSONAJULUI

IONA

Perioada postbelica are, in literatura romana, caracteristici determinate


de factorul politic: epoca stalinista, traversarea obsedantului deceniu al
proletcultimsului si subordonarea esteticului fata de ideologia comunista.
Sfarsitul anilor 1960 aduce, insa, o relaxare ideologica, in urma careia
literatura infloreste, marcand intrarea in neomodernism.
Prima experienta a lui Marin Sorescu in domeniul dramaturgiei este
piesa Iona, ce face parte din trilogia Setea muntelui de sare, descirsa de
autor drept o carte de filozofie. Aceasta nu a imbracat forma teatrului
sistematic, ci pe cea a teatrului de idei, in care nu conteaza reprezentarea
realista, ci sensul simbolic.
Iona este personajul principal si eponim al acestei drame, pentru
conturarea caruia autorul foloseste tehnica moderna a solilocviului. Eroul se
deduleaza pe tot parcursul piesei, dialogand cu sine insusi pentru a pune in
valoare numeroase idei privind existenta si destinul uman.
Staututul social al personajului este cel de tata, sot si fiu, dar si cel de
pescar, ironia dramaturgului manifestandu-se prin faptul ca Iona devine primul
pescar pescuit, transformandu-se din vanator in vanat.
Statutul psihologic este bine conturat, folosirea solilocviului permitand
deslusirea gandurilor si a trairilor personajului. Iona nu este un personaj tipic
pentru un text dramatic. De altfel, in condditiile in care intrgul text nu
reliefeaza o actiune, ci urmreste evolutia unor stari sufletesti, conflictul devine
atipic: cel dintre idealul de libertate si damnarea de a trai intr-o lume absurda.
Daca in primul tablou eroul este explicativ, intelept, vesel si curios, cu cat se
apropie de final, devine blazat, enervat. Fire meditativa, el intelege faptul ca
ceea ce conteaza cu adevarat este cunoasterea de sine: Am pornit-o bine, dar
drumul, el este gresit. Trebuia sa o iau in partea cealalta.
Din punct de vedere moral, Iona este un om bun, optimist, ce nu renunta
la idealurile sale, fiind, de asemenea, revoltatat, deoarece nu se conformeaza
viziunii celorlalti, care privesc limitat si-si vad de trebusoara lor.
Consider ca trasatura principala a protagonistului este perseverenta, o
dovada in acest sens fiind hotararea lui de a spinteca toti pestii. Incercand sa se
elibereze, Iona taie peretii pantecelor sirului nesfarsit de pesti, intr-o succesiune
concentrica, sugerand ca eliberarea dintr-un cerc al existentei este posibila
numai prin inchiderea in altul. Iesirea din limitele vechi inseamna, deci,
intrarea in limite noi : toate lucrurile sunt pesti. In sens restrans, orizontul
plin de burti poate reprezenta socieatea totalitarista in care individul poate
supravietui doar daca se supune ordinelor date. La un nivel mai inalt de
interpretare, citita dintr-o perspectiva psihologica, drama dezvaluie problema
insingurarii omului contemporan, a introvertirii sale la care il obliga vacarmul
lumii moderne.
De asemenea, perseverenta personajului reiese din replica sa din primul
tablou Numai ca eu trebuie sa strig. Din acest punct de vedere, textul

abordeaza problematica omului care se revolta contra propriului desin, reusind


sa pacaleasca singuratate prin tenacitate, ambitie si inocenta visului. Strigatul
lui reprezinta o incercare de regasire a identitatii, dar si un semn de revolta.
Consider ca cele patru elemente reprezentative pentru constructia
personajului sunt: titlul, structura, modurile de expunere si limbajul.
Titlul, Iona, dezvaluie numele protagonistului, care se traduce in
ebraica drept porumbel, avand conotatia libertatii. De asemenea, acesta
trimite la mitul biblic al lui Iona, personaj trimis sa propovaduiasca invtatura
domnului, in cetatea Ninive. Refuzand sa fie proroc, Iona vrea sa fuga in
cetatea Tarsis cu o corabie, dar este vazut de Dumnezeu si pedepsit. In timpul
unei furtuni puternice, corabierii il arunca pe Iona in mare si, Inghitit de un
chit, acesta petrece trei zile si trei nopti in burta balenei, timp in care se
pocaieste si este eliberat. Marin Sorescu pastreaza in piesa lui numai contexul
(personajul inghitit de un peste) pe care il reconstruieste si caruia ii da o noua
semnificatie. Eroul creat de dramaturg nu a savarsit niciun pacat pe care sa- si-l
ispaseasca, singura lui vina fiind conditia umana, in limitele careia traieste,
intuindu-le, dar neputand sa le depaseasca. Modificand mitul biblic din
perspectiva vietii moderne, autorul creeaza un personaj atipic, simbol al
individului insingurat, al carui strigat de salavre este unul iluzoriu.
Din punct de vedere structural, textul este alcatuit din patru tablouri,
prezentand drumul personajului eponim spre cunoastere. Incipitul, reprezentat
de primul tablou, este unul ambiguu: apare un pescar singur, care il striga pe
Iona, fapt ce creeaza confuzie, intrucat identificarea cu protagonistul nu se
realizeaza. Iona isi rosteste gandurile cu voce tare, relevand o sitatuie
existentiala precara, a unui om singur, izolat, traind intr-o relaitate
desacralizata. In urmatorul tablou, Iona se afla in burta primului peste, in timp
ce, in al treilea tablou, perspectiva se adanceste, personajul fiind in interiorul
celui de-al doilea peste. Tabloul al patrulea il prezinta pe Iona ajuns pe o plaja,
insa descrierea decorului este ambigua, aceasta putand fi o alta gura de peste.
Pentru a gasi sensul vietii, personajul trebuie sa renunte la sine, utima burta
spintecata fiind cea proprie, de unde se poate deduce faptul ca intrarea in
orizontul cunoasterii se realizeaza prin depersonalizare.
Desi exista aparenta unui dialog, discursul este, in realiate, un solilocviu,
un monolog al personajului. Iona se dedubleaza, vorbeste cu el insusi pe doua
voci, mimand prezenta celuluilalt. Textul include elemente epice intr-un fir
narativ cu valente simbolice, dar privilegiaza monologolul la fel ca operele
lirice, reveland, astfel, dimensiunea poeticitatii piesei. Formula aceasta
inovatoare este menita sa dea expresie unei reliatati noi in care traieste omul
modern: un univers in care a disparut sacrul, lasand individul prada unei lumi al
carei vacarm il insingureaza.
Limbajul are o poeticitate deosebita, fiind abstractizat prin folosirea
simbolurilor. Simbolul geamanului, reflectat in dedblarea pe care o presupune
monologul dialogat, poate di interpretata ca o cearta a trupului cu spiritul.
Astfel, se prezinta ipostaze ale aceluiasi personaj care duce o existenta paralela,
penduland intre biologic si spiritual. Acvariul din primul tablou are, de
asemenea, o semnificatie aparte, sugerand o lume-carcera, de care individul nu

este constient. Pestisorii ce inoata veseli in acest acvariu sunt pentru Iona ceea
ce Iona este pentru chit, simboluri ale incapcitatii depasirii conditiei. Nu in
ultimul rand, ecoul are o simbolistica aparte, disparitia acestuia anulandu-i
existenta personajului. Pierederea ecoului este considerata de autor lucrul cel
mai ingrozitor din piesa. Acesta considera ca dintr-un om nu ramane nimic in
urma existentei sale efemere, ci doar constiinta destinului tragic si
singurateatea: Apoi nu a mai ramas decat o jumaate de ecou. Striga: Io- na si
nu se mai auzea decat Io, Io in vreo limba veche inseamna: eu..
In opinia mea, asa cum afirma si Nicolae Manolescu gestul final al
eroului nu este o sinucidere, ci o salvare.
Sinuciderea ar fi inseamnat asumarea esecului, insa eroul lupta chiar si
dupa ce conditia tragica a fost asumata. S-a afirmat ca sinuciderea nu este o
solutie a iesirii din comedia existentei, cum este in cazul eroilor lui A.
Camus. Intelegand ca nu demesrul cunoasterii sau al depasirii limtelor este
gresit, ci modul in care acesta este condus, Iona indreapta cutitul spre propria
burta, de aici inainte el putand fi ucid, dar nu infrant (Nicolae Manolescu).
Tragicul nu reise din moartea propriu-zisa, ci din curajul confruntarii destinului
propriu cu destinul lumii.
Moartea este privita ca o cucerie a lumii razbim noi cumva la lumina,
simbol al cunoasterii totale, ce nu se poate realiza decat din interior, prin
cunoasterea de sine.
Astfel, moartea lui Iona nu este un act de lasitate, ci unul de eliberare, de
regasire a propriei indentitati.
Sintetizand, drama lui Marin Sorescu, Iona, aduce o innoire radicala
in teatrul romanesc, propunand cititorului un personaj atipic, original.