PRIMUL AJUTOR

FRACTURI-ENTORSE-LUXATII
Accidentele afecteaza cu precadere sistemul osos si articular. In termini
medicali, fractura inseamna ruperea osului, in timp ce entorsa si luxatia
reprezinta alterari ale integritatii articulatiei. In cazul entorselor exista rupturi mai
mult sa mai putin importante ale tesuturilor care inconjoara articulatiile(sinoviala,
capsula, ligamente etc.) iar in cazul luxatiilor aceste rupturi sunt atat de mari,
incat oasele care se intalnesc in interiorul articulatiei accidentate, ies de la locul
lor, pierzand partial sau total contactul dintre ele . Atat in entorse cat si in luxatii,
majoritatea extremitatilor osoase care compun articulatia nu sunt fracturate.
Identificarea leziunii de cele mai multe ori este foarte usoara: in fracturi,
cand fragmentele osoase sunt rupte complet pierzand contactul, segmentul de
membru interesat este foarte deformat si prezinta mobilitate acolo unde normal
trebuie sa fie rigid (mobilitate anormala); atat pacientul cat si examinatorul daca
mobilizeaza membrul fracturat percep niste frecaturi, durerea fiind foarte vie
exact in locul in care se constata si mobilitatea anormala. Cand in dreptul fracturii
exista o rana prin care se vede osul rupt, diagnosticul devine si mai evident.
Cand osul este rupt incomplet sau chiar in cazul unor fracturi complete in
care insa fragmentele osoase nu sunt deplasate (fracturi fara deplasare), din
toate aceste semne nu mai regasim decat tumefierea (inflamarea) regiunii si
durerea in punct fix, lucru pe care il putem intalni si in leziunile, lovirile simple,
neinsotite de fractura. Tot numai tumefierea si durerea o putem intalni si in
fracturarea unor oase mici de la mana si picior si in fracturile coloanei vertebrale.
Din aceste motive, cel mai bine atunci cand victima acuza dureri violente sa
procedam ca si cum ar fi vorba de o fractura sigura, excesul de prudenta nefiind
decat in beneficiul acesteia.
In majoritatea luxatiilor, diagnosticul este, de asemenea, foarte evident.
Deoarece capetele oaselor care compun articulatia nu se mai afla in contact,
regiunea prezinta o deformatie vizibila . In luxatiile soldului, coapsa este la randul
sau scurtata si rotata extern sau intern, intr-o maniera evident anormala.
Deformatia regiunii este tot atat de evidenta si in luxatiile altor articulatii, cum ar
fi: cotul, glezna, degetele etc.
Atat in luxatiile unor oase mici (de la nivelul piciorului sau mainii), cat si in
special in subluxatii (cand capetele osoase s-au deplasatfata de linia normala,
fara sa piarda complet insa contactul dintre ele) deformatia regiunii este absenta,
cu exceptia tumefierii (umflarii), pe care o intalnim si in entorsele simple. Si in
aceste situatii trebuie sa judecam in acelasi fel ca in cazul fracturilor. Vom
proceda ca si cum am fi in fata leziunilor articulare cele mai grave.
Obiectivele primului ajutor sunt prevenirea complicarii leziunii
initiale si diminuarea suferintei resimtita de accidentat.

Principalele complicatii care pot surveni in cazul fracturilor sau luxatiilor

sunt perforarea pielii de catre os si transformarea fracturii sau luxatiei din inchisa
in deschisa sau comprimarea ori sfasierea tesuturilor sau oraganelor vecine
(vase de sange, nervi, muschi) cu aparitia hemoragiilor grave sau paraliziilior
foarte greu de tratat. Toate aceste accidente nu se pot produce daca vom incerca
din primul moment, de dupa accident, sa realizam relaxarea membrului, care
implicit realizeaza si relaxarea oaselor rupte si deplasate. Gestul pe care trebuie
sa-l faca salvatorul este de a realiza o tractiune in axul membrului, tragand in
mod divergent: pentru fracturile antebratului, de mana si cot ( cotul fiind indoit) ,
de axila si de cot (cotul indoit), pentru fracturile coapsei, de radacina sa si de
picior (genunchiul fiind intins), pentru gamba, de genunchi si de picior
(genunchiul fiind indoit)
Manevra nu se executa in cazul fracturilor deschise, pentru ca prin realinierea
oaselor fracturate, capatul osos ce s-a aflat la exterior si care a fost contaminat
cu germenii din jur, intra astfel in rana, fapt care poate avea consecinte nefaste
pentru viitorul bolnavului.
Principala suferinta pe care o resimte cu mare violenta bolnavul, in cazul
luxatiilor sau fracturilor, este durerea. Ea poate fi redusa pana aproape de
disparitie daca dupa alinierea fracturilor, realizam si imobilizarea corecta a
membrului accidentat. Imobilizarea fracturii sau luxatiei previne totodata si
instalarea complicatiilor de care am vorbit mai inainte, survenite in timpul
transportului accidentatului.
Imobilizarea provizorie a membrelor. In spitale, imobilizarea membrelor
fracturate se realizeaza cu ajutorul unor atele executate din sarma (atele Kramer)
sau material plastic, ori cu ajutorul unor aparate ghipsate mai mult sau mai putin
complicate. Acestea, fiind materiale care nu stau la dispozitia populatiei,
consideram mai utila prezentarea mijloacelor improvizate cu care oricine poate
interveni in actiunea de acordare a primului ajutor.
Vom incerca sa trecem in revista posibilitatile pe care le avem la
dispozitie, de a imobiliza fracturile si leziunile articulare in functie de locul in care
se afla acestea.
Clavicula se rupe usor in cadere, in accidentele de schi, de bicicleta, de
circulatie etc. Ea poate fi imobilizata pentru perioada transportului, aducand
antebratul cu cotul indoit la 90 grade la spatele victimei si fixandu-l de trunchi cu
ajutorul unui lat facut dintr-o fasie de fasa care prinde articulatia pumnului si se
innoada apoi in jurul gatului.
Umarul indiferent ca este vorba de o entorsa, luxatie sau fractura,
umarul este imobilizat introducand in axila o bucata mare de vata (pudrata cu
talc) sau orice material de panza, ori chiar ziar impaturit, dupa care se ruleaza 23 fese sau o basma triunghiulara, in asa fel incat sa se acopere umarul bolnav,
toracele si intreg membrul superior, cu exceptia mainii.
Bratul poate fi imobolizat prinzandu-l ca intr-un sandvis intre doua
scandurele, pentru ca totul sa fia acoprit apoi cu o panza, ca in cazul leziunilor
umarului

Cotul (fracturi, luxatii, entorse) se imobilizeaza in pozitie de flexie (indoit)

la 90grade, cu ajutorul unui batic triunghiular care se leaga de gat si care il
imbraca, impreuna cu bratul si antebratul . La nevoie imobilizarea provizorie
poate fi obtinuta chiar cu ajutorul manecii hainei .
Antebratul. Imobilizarea se realizeaza fixand antebratul intre doua scandurele
care se intind de la mana pana la cot, peste care se aplica o panza triunghiulara
care imbraca si cotul si bratul si care se leaga imprejurul gatului. In acest fel, sunt
imobilizate toate articulatiile vecine fracturii (pumn si cot)
Pumnul. Extremitatile inferioare ale oaselor antebratului impreuna cu oasele
mainii, formeaza articulatia pumnului. Ele si in special radiusul, se fractureaza
foarte usor in caderile cele mai banale. Este poate fractura cea mai des intalnita.
Imobilizarea provizorie a fragmentului se obtine asezand mana si antebratul pe o
atela de lemn, care apoi este solidarizata de membrul superior, cu cateva ture de
fasa. In acelasi fel se imobilizeaza si entorsele sau luxatiile oaselor pumnului.).
Oasele mainii (carp, metacarp) se imobilizeaza foarte usor, invitand
accidentatul sa apuce in mana o fasa rulata. Mana fixata in aceasta pozitie, este
acoperita cu cateva ture trase din alta fasa, formand un fel de manusa de box
Degetele mainii se imobilizeaza asezandu-le pe o sipca ingusta de lemn
sau aluminiu, lunga de aproximativ 30/3 cm. Ea trebuie sa cuprinda toata
lungimea degetului accidentat si sa ajunga pana la jumatatea antebratului.
Solidarizarea atelei de deget, precum si de antebrat, se poate face tot cu ajutorul
unei fese sau, mai simplu, cu 3-4 inele de leucoplast care sa inconjoare membrul
afectat si atela de sustinere. Luxatiile si entorsele interfalangiene se imobilizeaza
in acelasi mod.
Oasele bazinului nu necesita nici o imobilizare speciala ci numai repaus
pe un plan tare (targa de lemn).
Soldul (capul, gatul si masivul trohanterian al femurului) se fractureaza cu
mare usurinta, in special la oamenii varstnici, dupa caderi banale. El poate fi
imobilizat cu ajutorul a doua stinghii lungi, cea exterioara mai lunga (ajunge de la
nivelul taliei pana la calcai), iar in partea interioara a membrului mai scurta(se
intinde de la regiunea perineala a organelor genitale, tot pana la calcai). Membrul
inferior este plasat tot intre cele doua atele si fixat apoi cu turele a 3-4 fesi,
trecute circular in jurul intregului membru inferior si in jurul bazinului si taliei sau
cu cateva bucati de panza aplicate etajat).
Fracturile coapsei (femurului) se imobilizeaza in acelasi fel.
Leziunile genunchiului (fracturi, luxatii, entorse) se imobilizeaza cu
ajutorul unei singure atele aplicate pe fata posterioara a membrului. Atela se
intinde din portiunea superioara a coapsei pana la nivelul gleznei .
Fracturile gambei (tibie si peroneu) se imobilizeaza fixand articulatiile
vecine (genunchi si glezna); se folosesc pentru realizarea acestei imobilizari 3
atele. Doua atele se aplica pe fetele laterale ale coapsei, genunchiului si gambei
(extern si intern), coborandu-le sub calcai. Cea de a treia atela, mult mai mica, se
fixeaza pe talpa piciorului solidarizand-o apoi cu atelele laterale printr-o serie de
ture de fasa trecute in 8. Ne putem dispensa de aceasta a treia atela, rolul ei fiind
preluat de o incaltaminte cu talpa cat mai rigida, legata(fixata) in acelasi mod.

Leziunile gleznei (fracturi, luxatii, entorse) se imobilizealza in acelasi

mod, singura diferenta constand in faptul ca atelele laterale pot fi mai scurte,
intinzandu-se pana la genunchi
Fracturile oaselor piciorului nu necesita imobilizare provizorie pe durata
transportului la spital. Daca durerile sunt foarte mari, iar piciorul este descaltat,
deoarece se umfla rapid, se poate face o imobilizare provizorie cu ajutorul unei
atele de lemn aplicata pe talpa piciorului.
Leziunile degetelor piciorului (fracturi, luxatii, entorse), daca se afla la
nivelul degetelor 2,3,4,5 se imobilizeaza fixand degetul bolnav de unul din
degetele vecine, sanatoase. Cele doua doua degete se fixeaza cu o bucata buna
de leucoplast, dupa ce intre degetele unite astfel, se introduce o bucatica de
panza (compresa) . Daca este accident, degetul mare (halucele), imobilizarea se
face ca pentru oasele piciorului.
Coloana vertebrala cervicala(gatul) este foarte expusa fracturilor simple
si fracturilor asociate cu luxatia corpilor vertebrali, in special in cazul accidentelor
rutiere. Este un accident exceptional de grav, pentru ca alunecarea unui corp
vertebral poate comprima maduva, fapt care poate provoca moartea
instantanee . Din aceste motive, daca accidentatul se plange de dureri violente la
nivelul cefei si mai ales daca declara ca simte si amorteli, sau chiar paralizia
membrelor superioare, trebuie sa facem totul pentru a imobiliza cat mai corect
gatul. Pentru aceasta capul si gatul vor fi imobilizate ca intr-o menghina intre 2
suluri groase (2 paturi rulate). Bolnavul va trebui transportat obligatoriu intins pe
un plan tare(targa de lemn).
Coloana vertebrala toracica, lombara, sacrata, este des fracturata in caderile
de la inaltime, dar si in accidentele rutiere. Aici, pericolul mortii instantanee este
mai mic decat in cazul fracturilor coloanei cervicale, in schimb exista posibilitatea
ca prin compresiunea sau sectionarea maduvei spinarii la acest nivel, bolnavii sa
ramana paralizati tot restul vietii, daca nu decedeaza in saptamanile ulterioare
accidentului, datorita complicatiilor grave la care sunt in general expusi. Pentru
ca si aici compresiunea maduvei se produce, de obicei, dupa indoirea(flectarea)
coloanei, pozitia de transport a victimei trebuie sa fie de hiperextensie a coloanei
si se obtine fie introducand sub spate, acolo unde bolnavul declara ca resimte
durerea, un sul facut dintr-o patura (daca avem la dispozitie o targa de lemn , fie
transportand accidentatul culcat pe abdomen, cu fata in jos, daca targa este
confectionata dintr-un material moale (targa conventionala),
Fracturile coccisului, desi foarte dureroase, nu necesita actiuni speciale
de imobilizare.
Fracturile craniului pot trece foarte usor neobservate la locul
accidentului. Daca victimei i se scurge prin nari sau prin pavilioanele urechilor un
lichid serosanguinolent, avem dovada sigura a unei asemenea fracturi de baza
de craniu. In aceste fracturi, pericolul mortii este foarte mare.
Trebuie sa avem in vedere insa si faptul ca traumatismele craniene,
aparent minore la inceput, pot sa evolueze la intervale diferite, care merg pana la
24 ore de la accident, catre instalarea unor complicatii grave ce pot provoca chiar
moartea bolnavului. Din aceste motive, ori de cate ori exista pe craniu semnul
unei lovituri (rana,echimoza etc.) si in special cand victima declara ca a avut

cateva momente de pierdere a cuostintei, sau cand nu-si poate aminti

circumstantele accidentului, sa o obligam sa pastreze pozitia culcat si sa o
transportam cat mai repede la spital. Pozitia de transport in traumatismele
craniene trebuie sa fie cu corpul si capul aplecate pe o parte, capul fiind situat pe
un plan mai jos fata de restul corpului, pentru ca eventualele scurgeri de lichide,
ce pot proveni din nas sau gura (sange, lichid de voma etc.), sa iasa fara nici un
fel de dificultate pentru bolnav si sa nu fie aspirate in timpul respiratiei, fapt care
ar putea provoca moartea victimei.
Traumatismele fetei (fracturi ale piramidelor nazale, ale arcadelor
zigomatice, ale maxilarelor). In cadrul primului ajutor, problema de imobilizare
provizorie pe durata transportului ridica numai fracturile maxilarului (maxilarul
inferior). Fractura se recunoaste dupa tumefierea regiunii, la care se mai adauga
senzatia de intrerupere a continuitatii osului pe care o simtim la palpare, ca si
senzatia de imobilitate anormala a osului, pe care o percepem de asemenea, in
acelasi loc, insotita de zgomotul si senzatia tactila de imobilitate anormala a
osului, pe care o percepem de asemenea in acelasi loc, insotota de zgomotul si
senzatia tactila de frecare a fragmentelor osoase in miscare. Cand deplasarea
fragmentelor osoase este mare, apare deformarea evidenta a regiunii.
Cele mai simple metode de imobilizare sunt: bandajul mentocefalic si
dispozitivul in zabala. Bandajul mentocefalic se realizeaza dintr-o bucata
dreptunghiulara de panza tare care se despica longitudinal la cele doua
extremitati. In acest mod se obtin 4 capete de prindere. Capetele de sus se vor
incrucisa la ceafa, in timp ce capetele de jos se vor incrucisa cu primele,
legandu-le apoi pe crestetul capului .Dispozitivul in zabala este compus dintr-o
bara de lemn sau metal care se introduce intre arcadele dentare si se fixeaza de
ceafa cu o bucata de panza sau de cauciuc, despicat la capete