Sunteți pe pagina 1din 4

Responsabilitatile dirigintilor de santier in perioada executarii

lucrarilor
Pentru a putea intelege aceasta etapa, trebuie reamintit ca dirigintele de
santier a parcurs toate fazele descrise anterior: existenta proiectului
verificat tehnic pe partea de calitate, intrarea in posesia tuturor avizelor si
acordurilor impuse in certificatul de urbanism, document care prezinta
solicitantului acele date strict legate de regimul juridic, economic si tehnic al
terenului si constructiei, autorizatia de construire care, de asemenea,
reprezinta documentul decisiv pentru a se putea incepe lucrarile de
construire conform cu specificatiile acesteia.
Ocolirea uneia dintre aceste faze de catre investitor este aspru pedepsita,
in baza Legii nr. 50/1991 si Legii nr. 10/1995, revizuite, pornind de la
pedepse penale si ajungand pana la aplicarea de sanctiuni contraventionale, cu masuri severe de intrare in legalitate.
Dirigintele de santier are, asadar, alaturi: contractul sau incheiat cu
beneficiarul lucrarii, documentele de contractare a lucrarilor
(beneficiar/constructor), proiectul de executie, caietele de sarcini,
reglementarile tehnice in vigoare, autorizatia de construire si deja infiintata
evidenta a dosarelor, pe tipuri de documente, semnate de cei nominalizati
in formularele care se completeaza pe tot timpul executiei lucrarilor. Aceste
formulare vizeaza obligatoriu: predarea-primirea amplasamentului si
bornelor de repere, inceperea lucrarilor, trasarea lucrarilor, receptia
terenului de fundare, consemnarea lucrarilor care devin ascunse, controlul
calitatii acestora in fazele determinante, receptia calitativa a lucrarilor pe
categorii de lucrari, controlul aspectului betonului dupa decofrare, receptia
fundatiilor si structurii de rezistenta, note de constatare de remediere a
deficientelor, condica de betoane, prelevarea probelor de sudare,
certificatele de calitate ale materialelor, agrementele tehnice (dupa caz),
rezultate ale incercarilor de laborator etc.
In functie de specificatiile continutului formularelor tipizate, acestea sunt
semnate de beneficiar, proiectant, constructor, geotehnician, reprezentantul
Inspectoratului de Stat in Constructii, al Enel (sau similari), al Radet, Gaze
si alti reprezentanti solicitati, dupa cum impune situatia ivita pe parcurs.
Pe timpul derularii lucrarilor, dirigintele verifica respectarea tehnologiei de
executie a acestora precizata in proiect, in scopul asigurarii nivelului
calitativ indicat in documentatia amintita, in contract si in specificatiile
tehnice in vigoare. In acest sens, unele reglementari tehnice interzic

folosirea de lucratori neautorizati pentru anumite categorii de lucrari ca de


exemplu: alimentari cu gaze naturale, instalatii electrice, apa/canal, sudori,
macaragii, legatori de sarcina, la care participa numai personal autorizat.
Pe masura ce apar pe santier materialele necesare continuarii lucrarilor,
dirigintele de santier face receptia calitativa a acestora, totul consemnanduse in procese-verbale, indosariaza certificatele de calitate, declaratiile de
conformitate a calitatii materialelor, rapoartele de neconformitate, avand
asumata raspunderea, sub semnatura, a constructorului sau, dupa caz, a
furnizorului de materiale.
Este de preferat ca, de la inceput, din spirit organizatoric, dirigintele sa
instituie un sistem propriu de identificare rapida a tuturor documentelor
acumulate pentru a lucra mai usor cu ele, atunci cand situatiile cer o
revedere imediata a unora dintre acestea. La apropierea termenului de
verificare in fazele determinante, participa la intocmirea documentului
incheiat de reprezentantul din teritoriu al I.S.C., acesta, la randu-i, fiind
convocat, din timp, de catre constructor.
In anumite situatii constructorul trebuie sa asigure, la cerere, manopera,
utilajele si diverse materiale pentru examinari, testari, masurari. Costul
probelor si incercarilor va fi suportat de executant, daca acest lucru este
stipulat in contract, altfel suportarea cheltuielilor se rasfrange asupra
investitorului. Si pentru ca a venit vorba despre cheltuieli, dirigintele de
santier are obligatia de a urmari la executant graficul de executie a
lucrarilor, programul de asigurare a calitatii si de a le admite la plata numai
pe cele executate calitativ si in cantitatile reale masurate. Atunci cand
solutiile elaborate de proiectant nu sunt respectate, solicita constructorului
(executantului) sistarea executiei, refacerea lucrarilor executate
necorespunzator, dar numai in baza deciziilor luate de catre proiectant,
avizand dispozitiile de santier emise de acesta.
O activitate deosebit de importanta pentru dirigintele de santier in aceasta
perioada este aceea a preluarii de la executant si proiectant a
documentelor in baza carora constituie si completeaza Cartea tehnica a
constructiei, conform HGR nr.273/14 iunie 1994. La terminarea lucrarilor
urmareste dezafectarea organizarii de santier si preda detinatorului terenul.
Raspunderile dirigintilor de santier la receptia lucrarilor

Constituirea comisiei de receptie si activitatea pe care aceasta o


desfasoara sunt explicate detaliat in HGR nr.273/94 privind aprobarea
Regulamentului de receptie a lucrarilor de constructii si instalatii aferente
acestora.
Dirigintele de specialitate isi asuma raspunderea de a asigura secretariatul
receptiei (inclusiv intocmirea documentatiei pentru receptie) punand la
dispozitia membrilor comisiei documentele care reflecta activitatea de
urmarire si asigurare a calitatii pe timpul realizarii investitiei; proiectul si
toate demersurile facute de acesta pe timpul executiei lucrarilor, precum si
alte documentatii intocmite in baza legislatiei in vigoare.
Atat pe timpul verificarii acestora de catre comisie, cat si la observarea in
teren, dirigintele noteaza si rezolva observatiile facute de participanti,
intocmai si la termenele inscrise. La final, preda investitorului
(beneficiarului) dosarele cu actele de receptie, intreaga documentatie
tehnico-economica a constructiei impreuna cu Cartea tehnica a
constructiei.
In perioada dintre receptia la terminarea lucrarilor si receptia finala,
dirigintele rezolva observatiile cuprinse in anexa la procesul-verbal de
receptie la terminarea lucrarilor, in cel mult 90 de zile de la acceptarea
investitiei de catre proprietar.
Oricare dintre obligatiile contractuale nerespectate de executant sunt
notificate, spre stiinta acestuia si desigur, remedierea pe cheltuiala lui a
deficientelor aparute in perioada de garantie, daca acestea nu corespund
clauzelor contractuale.
La receptia finala (conform termenului contractual acceptat de
investitor/executant), dirigintele preda Cartea tehnica a
constructiei completata la zi (si preluata pentru urmarirea in continuare pe
toata perioada de existenta a acesteia) detinatorului de drept. In prezent
activitatea amintita este reglementata de HG. nr. 766/1997 pentru
aprobarea unor regulamente privind calitatea in constructii, avand ca temei
art. 38 din Legea nr. 10/1995.
Urmarirea curenta si urmarirea speciala se efectueaza de catre un
responsabil numit de beneficiar in cadrul activitatii complexe de
mentenanta. In multe dintre institutii o astfel de organizare lipseste cu
desavarsire, putine fiind acelea in care beneficiarul are angajata o
persoana cu specialitatea inginer constructor.

citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 84 august 2012,


pag. 44
Autor:
ing. Constantin Traian Radan
[Total vizite - 4.064 / Vizite astazi - 7]

S-ar putea să vă placă și