Criza orientala.

Romania si Congresul de pace de la Berlin(1878)

Congresul de la Berlin a fost singura mare reuniune diplomatica europeana in care majoritatea
statelor reprezentate nu participasera la operatiile militare,in acelasi timp in care tarilor
beligerante mici li s-a refuzat dreptul de a participa la tratative. Este o situatie care a imprimat
anumite trasaturi actiunii politice a Romaniei. Marile puteri concepeau relatiile internationale
doar ca raporturi intre ele pornind de la afirmarea unor interese generale. Modul in care a fost
tratata Romania in 1878 este un exemplu care trebuie raportat la cauze particulare. Marile puteri
erau dispuse sa accepte unele transformari aduse de razboiul din 1877-1878,dar nu puteau fi de
accord ca acestea sa determine o modificare substantial a situatiei international,ca urmare a
procesului de dezmembrare a Imperiului Otoman. Romania dovedise o energie
deosebita,opunand o forta de rezistenta surprinzatoare vointei Europei. Romania aparea,prin
modul in care isi rezolvase o buna parte a problemelor sale esentiale ,ca un centru de tulburari
revolutionare.a carui forta de iradiere sporea in conditiile rezolvarii incomplete a chestiunii
nationale romanesti. Infranta in razboiul Crimeii,Rusia a fost nevoita sa accepte ,in 1856,mai
multe clauze ,printre care figura inapoierea catre Moldova a trei judete din sudul Basarabiei.
Relatiile cu Germania erau de ordin financiar,in legatura cu construirea caii ferate RomanVirciorova. Actionarii germani s-au constituit intr-o Societate a cailor gerate romane.
Izbucnirea crizei orientale a dus la o stagnare a discutiilor,dar atitudinea diplomatiei germane a
ramas aceeasi si ea va gasi un teren favorabil de manifestare in legatura cu recunoasterea
independentei Romaniei. Cand la inceputul lui iunie 1877,M.Kogalniceanu se adresa marilor
puteri pentru o aprobare la actul de la 9 mai,de la Berlin se raspundea foarte limpede ca aceasta
chestiune a independentei romanesti nu poate fi rezolvata decat la incheierea pacii. In conditiile
presiunilor celor 2 mari puteri,situatia Romaniei era cu atat mai grea ,cu cat se dovedea dificil in
acel moment diplomatiei sale sa gaseasca o contrapondere in alta parte. Austro-Ungaria parea
uneori dispusa sa acorde un anumit sprijin Romaniei cu care era vecina si care putea constitui o
bariera in calea expansiunii ruse in Balcani. Austro-Ungaria era determinata la o fireasca
pruden in conditiile luptei romanilor pt realizarea idealului daco-roman. Un sprijin mai
consistent putea fi asteptat din partea Angliei. Diplomatia britanica manifestase un viu interes pt
rasaritul Europei. Insa odata cu deschiderea Canalului de Suez interesul sau s-a canalizat in mod
preponderent spre Mediterana.
Mai mult decat in precedentele crize ale Chestiunii orientale ,un rol important a revenit
popoarelor din sud-estu Europei. Noua organizare statala a sud-estului european era de natura sa
aduca importante nuanri ale politicii orientale a unor mari puteri. Cea mai energica actiune din
aceasta perioada apartine Angliei. La 6 mai 1877 ,lordul Derby a inmanat ambasadorului rus la
Londra,uvalov o nota in care preciza ca guvernul britanic nu va accepta,ca urmare a operatiiilor
militare,blocarea Canalului de Suez de catre Rusia,ocuparea fie si temporara a
Egiptului,ocuparea Constantinopolului si in sfarsit modificarea statulului Strmtorilor. Pentru a

preveni o modificare in Orient care ar fi fost daunatoare intereselor sale,Anglia a incercat sa

realizeze o actiune comuna cu Austro-Ungaria. Atitudinea marilor puteri,indeosebi aceea a
Angliei si Austro-Ungariei,a determinat o anumita pruden a diplomatiei ruse. Aceasta s-a
convins mai ales de imposibilitatea modificarii in acel moment a statutului Stramtorilor.
Actiunea diplomatica a marilor puteri prezenta un deosebit interes pt Romania,mai ales ca
problemele abordate priveau direct tanarul stat proclamat independent la 9 mai 1877. La 31
ianuarie 1878 preliminarii pacii erau semnate la Adrianopol.Se prevedea ca Bulgaria va deveni
stat principat autonom,independent Muntenegrului urma sa fie recunoscuta,pt Bosnia si
Hertegovina se prevedea o administratie autonoma. Dupa unele ezitari,flotei britanice I s-a
ordonat sa intre in Marea Marmara,creandu-se pt un timp impresia posibilitatii unui conflict
anglo-rus. Situatia parea sa se complice cand guvernul austro-ungar a anuntat la 28 februarie ca
va pregati mobilizarea. El nu a decretat-o ,fapt care a determinat la 3 martie 1878 incheierea
tratatului la San Stefano. Pregatind incheierea tratatului separat de pace de la San
Stefano,dimplomatia rusa a trebuit sa aiba in vedere ,in acelasi timp,sanctionarea modificarilor
din Orient de catre celelalte mari puteri. Cum unele din problemele ce urmau a fi discutate
priveau direct Romania,o preocupare esentiala a guvernului roman a fost ca un reprezentant al
sau sa fie admis la lucrarile congresului. Dupa aflarea conditiilor,Kogalniceanu a intreprins o
actiune diplomatica in acest sens. Cererea Romaniei s-a lovit de un refuz general,chiar atunci
cand era exprimat in termini politicosi. Girantului agentiei diplomatice romane la Berlin ,care ii
ceruse o intrevedere ,Bismark ii raspundea ca foarte ocupat,nu-I poate fixa o ora,cerand ca nota
sa ii fie comunicata prin Bulow. Faara a putea preciza deciziile guvernului german,acesta dadea
asigurari in privinta dispozitiei binevoitoare a Germaniei,dar isi exprima credinta ca cererea
Romaniei va intampina dificultati.
Din partea Austro-ungariei,Andrassy raspundea ca e in interesul Romaniei ca independent ei sa
fie recunoscuta nu ca pe un fapt implinit ,ci intr-o maniera formala sic a o modificare ce trebuie
introdusa in tratatul de la Paris. Andrassy recunostea ca perfect justificata dorinta Romaniei de a
participa la o conferinta care ar trata interese romanesti,dar tot aceasta trebuie sa se pronunte
asupra participarii statelor care nu au luat parte la semnarea tratatului de la Paris. Situatia
generala in care actioneaza diplomatia romana dupa San Stefano ramane asematoare. Atitudinea
marilor puteri ramane aceeasi,in conditiile in care se intra in faza unor tratative concrete ,chiar
atunci cand acestea nu au fost lipsite de asperitati. Raporturile anglo ruse se situeaza pe primul
plan al activitatii diplomatice in perioada imediat urmatoare tratatului de la San Stefano. O
prevedere care a determinat multe discutii era aceea din art 8 al tratatului de la San Stefano care
asigura dreptul de trecere prin Romania al armatelor ruse ,atat timp cat vor ocupa Bulgaria.
Guvernul roman a incercat sa obtina o modificare a prevederii,inclusive prin tratative cu
Petersburgul,insa guvernul tarist a refuzat orice tentativa in acest sens.
O alta problema care a preocupat diplomatia romana inainte de congresul de la Berlin a fost
aceea a frontierei sudice a Dobrogei romanesti,veche posesiune a lui Mircea cel Batran. Tratatul
de la San Stefano prevedea o frontier sudica a Dobrogei de la Mangalia la Rasova. In momentul

in care la 1/13 iunie 1878 la Berlin se deschideau lucrarile congresului,Romania obtinuse putine
certitudini in urma indelungii batalii diplomatice pe ccare o daduse. S-a stabilit sa fie trimisi la
Berlin primul ministru I,C. Bratianu si ministrul de externe ,M.Kogalniceanu.
Stabilind prevederile,Congresul de la berlin a sanctionat in acelasi timp,reunirea Romaniei cu
Dobrogea,pe care o cucerisera turcii,tinand-o sub stapanire pana la 1877,fapt ce determinase
importante mutatii demografice ,infavoarea elementelor turco-tatare. Prin prevederile
sale,tratatul de la Berlin constituia un moment important pt istoria noastra. Pregatit in conditiile
unei aprige dispute diplomatice,el a avut importante implicatii asupra evolutiei raporturilor
international ,creand inseminate premise pt realizarea gruparilor ulterioare de forte.