Sunteți pe pagina 1din 18

TEORIA ACŢIUNII

SOCIALE

 Conceptele care au determinat o reîntoarcere


la Max Weber şi Talcott Parsons şi care au
impus o relectură a teoriilor acestora,
îndeosebi privind acţiunea, au fost:
 raţionalitatea şi modernitatea
 individul şi comunitatea
Paradigma conceptuală a acţiunii
(I)

Raţionalitate

Individ Responsabilitate Comunitate

Modernitate

Subiectul
acţiunii

Dimensiunea
Raţiune Etica
etică
practică raţională
a acţiunii
 Problematica acţiunii vizează aspecte principale cu
care se confruntă ştiinţele umane în prezent:
1. Natura – obiectivă şi subiectivă – a realităţii
sociale descrise prin limbajul acţiunii;
2. Determinanţii şi “constantele acţiunii”;
3. Modul în care raţiunea (o judecă sau un alt
element al acesteia) poate declanşa o acţiune;
4. Responsabilitatea agenţilor sociali pentru acţiunile
realizate;
5. Necesitatea sau “posibilitatea unei acţiuni de a
încorpora anumite stări cognitive în absenţa cărora
este imposibil de a o imputa agentului realizator”;
6. Acţiunea în perspectiva teoriei “reţelelor
sociale” şi a interdependenţei sistemice;
7. Explicarea “acţiunii sociale” într-un cadru
semantic, hermeneutic şi managerial;
8. Dezvoltarea unei epistemologii a acţiunii sociale
care nu poate fi ignorată, întrucât “tipul însuşi de
descriere socială – necesară demersului –
depinde în mod direct de categoriile de analiză”
implicate. Noţiunile de metafizică descriptivă
sau de epistemologie experimentală trimit direct
la importanţa, pentru ştiinţele umane şi sociale,
de a explica eventualele elemente ale teoriei
cunoaşterii în cercetările empirice
Paradigma conceptuală a acţiunii
( II )

Filosofia acţiunii

Prezenţa Analiza
contingenţei limbajului

Interpretarea
acţiunii

Domeniul Domeniul
descriptiv semantic

Domeniul
hermeneutic
“Momente” ale analizei
acţiunii
Cercetarea acţiunii

Nivel Nivel
descriptiv explicativ

Cum De ce
Cauzal Teleologic
se prezintă este astfel

Descriere Descriere Modelul Scop


operaţională semantică nomologic motivaţie
- Înlănţuirea - limbaj - legi - tip de
faptelor activitate
 Principiile fundamentale (ale sociologiei în
general, dar definită, în esenţă, ca sociologie a
acţiunii):
1. Orice fenomen social – inclusiv în moravuri,
credinţe, etc. – este întotdeauna rezultatul unor:
acţiuni, atitudini, credinţe, opinii şi, în general, al
unor comportamente individuale;

2. Pentru a explica un fenomen social trebuie să


identificăm sensul acestor comportamente
individuale aflate la originea lui,
 Exemplu: construirea unui cămin social pentru
“copii străzii”. Mai întâi, este vorba de Motivaţia
unui asemenea serviciu social. În al doilea rând, este
vorba de un întreg sistem de manifestări care să
transforme obiectul motivaţiei în realitate (deci în
acţiuni concrete).
 Căminul, o dată construit, este rezultatul acestor
manifestări acţionale, iar explicaţia faptului social
dat presupune descoperirea sensului manifestărilor
individuale legate de acţiunea respectivă. Viaţa
socială ne oferă numeroase exemple empirice
semnificative.
 Şomajul – ca fenomen social – constituie efectul unor
serii variate de decizii luate în acelaşi timp sau în
momente diferite de către numeroşi actori sociali
implicaţi: manageri, politicieni, comercianţi,
producători sau consumatori;
 Greşelile manageriale, adoptarea unor acte normative
inadecvate, stabilirea şi practicarea unor preţuri
descurajante, absenteismul de la locul de muncă, etc.
Sunt numai câţiva factori - constituiţi în urma unor
decizii eronate – care favorizează apariţia şi extinderea
şomajului;
 Fiecare decizie sau conduită are “în umbră”, desigur,
un sens, pe care sociologul trebuie să-l identifice şi să-l
explice – în final – întregul fenomen social.
 Max Weber – Teoria comprehensiunii
 Explicarea unui fenomen social impune, în
acest caz, determinarea conduitelor
individuale care-l produc şi posibilitatea de a
înţelege aceste conduite.
 Exemplu: fuga copiilor din unele şcoli
speciale sau Centre pentru minori a generat
fenomenul “copii străzii”. Abandonarea
şcolilor este explicabilă în condiţiile
degradării generale a acestora – fizic şi uman
şi a slăbirii controlului social.
 Comportamentul actorului social este întotdeauna
comprehensibil, dar aceasta nu înseamnă că
sociologul înţelege rapid motivele actorului,
dimpotrivă, acestea trebuie reconstruite.
 Sociologia comprehensivă poate cădea fie în cursa
filosofiei istoriei, fie în capcana metafizicii
istoriei.
o Ce înseamnă să înţelegi credinţele, conduitele sau
acţiunile unui actor social?
o Cum poţi ajunge la starea de legitimă înţelegere a
unui comportament sau acţiuni individuale?
o Cum se poate “îndepărta” obiecţia pozitiviştilor?
o Cum poţi să fii sigur că o afirmaţie privind sensul
unei acţiuni are validitate obiectivă?
 Acestea trebuie să se realizeze prin:

1. suficiente observaţii de teren pentru a fi


semnificative şi reprezentative

2. să fie suficient de unitare şi interdependente


pentru a avea sens
Acţiunea umană şi raţionalitatea
obiectivă
Atunci când actorul social foloseşte cele mai
bune mijloace existente într-un moment dat,
pentru realizarea unui obiectiv, acţiunea lui se
înscrie în ceea ce putem numi raţionalitate
obiectivă.
Noţiunile de maximizare şi optimizare,
implicate, de regulă, în orice acţiune raţională,
sunt destul de bine precizate şi
operaţionalizate.
R. Boudon – optimizarea este o simplă idee
regulatoare şi în practică este aproape imposibil să
se precizeze care este cel mai bun mijloc pentru
atingerea obiectivului, în asemenea cazuri se
caută, de regulă, nu ce este mai bun, ci ceea ce
este “mai puţin rău”, adică soluţia pe care o putem
apăra, de care “nu trebuie să ne ruşinăm”, pe care
nu o vom regreta sau de care ne putem declara
satisfăcuţi.
 Sociologii organizaţiilor, deciziei şi managementului
descriu acţiunea socială într-un mod mai corect şi
mai realist, cu ajutorul conceptelor de gradualism şi
soluţie satisfăcătoare decât cu ajutorul schemelor
bazate pe definiţia îngustă a raţionalităţii
 Unele scheme sunt mai rigide decât altele, iar
iraţionalitatea poate fi într-un caz mai obiectivă
decât în alte cazuri, întrcât actorii sociali dispun de
cantităţi, de ponderi diferite de informaţie, unii
dintre ei fiind nevoiţi să folosească compromisuri
acceptabile.
 Dacă, prin absurd, informaţia ar fi suficientă şi
accesibilă, aceasta ar însemna că acţiunea socială
ar fi întotdeauna “logică” (Pareto) sau raţională în
sens îngust.
 R. Boudon – ar însemna să ne pripim, întrucât
există situaţii în care informaţia lipseşte ... de
pildă când actorul social trebuie să-şi
construiască o reprezentare despre un viitor
nedeterminat, când trebuie să decidă “în faţa
propriei sale conştiinţe” pe baza unor
normative ireale sau când se găseşte într-o
situaţie ambiguă, ce poate fi interpretată
diferit.
Raţionalitatea subiectivă
în acţiunea umană
 Termenul de “raţionalitate subiectivă” a fost
lansat pentru a ilustra acele cazuri care scapă
raţionalităţii obiective
 Este vorba de situaţii complexe, pentru a căror
înţelegere actorul social “mobilizează în mod
curent tot felul de prejudecăţi, reguli, credinţe,
a priori ce îi permit să dea un sens situaţiei în
care se găseşte, să-şi fixeze obiective şi să-şi
aleagă mijloacele...”.
 Deşi actorul aplică necritic formule a priori
conduita lui nu devine iraţională.
 Exemplu: se spune că Roosevelt a luat
deciziile din 1945 cu o singură preocupare
principală: să nu repete erorile comise de
Wilson în 1918. Nu s-a preocupat de
“informaţiile noi”, de consecinţele deciziilor, ci
doar de sentimentul subiectiv al greşelilor
presupuse din anii 1945 ale S.U.A.
 Este necesară delimitarea motivelor întemeiate
“de motivele pur şi simplu ale unei acţiuni”.