Curs 1

Istoricul parodontologiei. Terminologie

Parodontopatiile marginale cronice sunt afeciuni multicauzale, cu diferite
forme morfoclinice i cu o rspndire larg n rndul populaiei indiferent de
vrst i localizare geografic.
Studii antropologice i paleontologice arat c boala parodontal a nsoit
constant evoluia filogenetic a speciei umane din timpuri preistorice.
Leziuni osoase distructive ale parodoniului marginal au fost evideniate
de Ruffer la mumiile egiptene mblsmate, n urm cu 4000 de ani.
Papirusul descoperit de Egbers conine numeroase referiri la suferinele
gingivale i remedii mpotriva acestora, bazate pe extracte din plante, minerale,
ncorporate n miere sau drojdie de bere (Egiptul antic, cca. 1500 de ani .e.n.).
n spturile de pe locul cetii Ur au fost descoperite scobitori din aur, cu
care sumerienii practicau igiena buco-dentar cu 3000 de ani .e.n.
Babilonienii i asirienii au lsat scrieri cuneiforme pe tblie de argil,
referitoare la tratamentul gingiilor bolnave prin masaj i cu extracte de plante
medicinale.
Scrierile chineze, datnd din anul 2500 .e.n., cuprind referiri amnunite
la inflamaiile gingivale, descriu abcesul gingival, ulceraiile gingivale i
recomand ca procedee terapeutice aplicaii de extracte de plante, iar pentru
prevenire masticoterapia, folosirea scobitorilor i periuelor de dini.
Fenicienii practicau imobilizarea dinilor parodontotici prin ligaturi cu fir
metalic.
Hippocrates a descris bolile parodontale n secolul IV .e.n., considernd
tartrul ca factor etiologic principal i gingivoragia ca simptom principal.
Aulus Cornelius Celsius (sec.I. e.n.), scriitor roman enciclopedist, a
descris amnunit bolile parodontale, preciznd ca simptome inflamaia
gingival, slbirea suportului osos al dinilor, cu mobilitatea acestora,
recomandnd n scop terapeutic cauterizarea gingiilor i acoperirea plgilor cu
miere de albine, iar n scop profilactic igiena bucal prin periaj cu periue i
dentifrice, dup concepia medicinei alexandriene.
Rhazes (850 923) recomand pe plan curativ opiul, mierea de albine i
uleiul de trandafir, precum i bile de gur astringente i prafurile dentifrice
pentru curirea dinilor.
Valescus (sec.XV) a precizat eficiena terapeutic a detartrajului cu
instrumentar metalic, prescriind n scop terapeutic vinul alb, sarea i substanele
aromatizate, iar pe plan profilactic practicarea igienei.
Pierre Fauchard (1678 1761), considerat printele stomatologie
moderne, n opera sa Le chirurgien dentiste, a descris boala parodontal,
considernd-o ca prima manifestare a scorbutului, care atac gingia, alveolele i
dinii. A descris cu miestrie clinic simptomatologia mbolnvirilor

parodontale, caracterul lor cronic, extensiv, precum i depozitele moi i dure

peridentare, secreiile purulente care se elimin la apsarea gingiei bolnave. El a
recomandat tratamentul local, constnd din detartraj minuios cu instrumente
metalice mult diversificate i perfecionate de el, a recomandat dentifricele, bile
de gur i imobilizarea dinilor parodontotici cu atele, preciznd ineficiena
tratamentului intern.
Parodontologia modern este rezultatul unor cercetri ample desfurate
n ultimele decenii, fiind fundamentat tiinific pe baza a numeroase studii
clinice i experimentale.
Literatura de specialitate nu prezinta la ora actuala o terminologie si o
clasificare internationala privind parodontiul marginal si bolile care il afecteaza.
Termeniii folositi in parodontologie prezinta numeroase variante care insa
nu au semnificatii esential diferite.
La inceputul secolului XX, Weski introduce notiunea de paradentium care
cuprinde: cementul radicular, osul alveolar, ligamentele alveolo-dentare si
gingia.
Graff denumeste complexul dinte tesuri inconjuratoare cu termenul de
odonton.
In 1926, la al VII-lea Congres al FDI s-a precizat ca adoptarea celor doua
prefixe grecesti peri- si para- permite o distinctie intre periodontite, ca
inflamatii ale membranei periodontale si paradentite care semnifica inflamatia
tesuturilor de sustinere a dintelui.
In SUA, Comitetul pentru nomenclatura al Academiei Americane de
Parodontologie recomanda- inca din 1937- termenul de periodontium pentru
tesuturile de sustinere ale dintelui: gingie, membrana periodontala, osul alveolar.
In 1953, Consiliul de parodontologie al Asociatiei Internationale pentru
cercetari asupra parodontopatiilor (ARPA) opteaza pentru prefixul grecesc para,
iar intre paradent(in latina : dens, dentis= dinte) si parodont(in greceste
odontos=dinte) pentru cel de-al doilea.
Termenul de parodontiu este adoptat de majoritatea tarilor europene,
printre care si Romania. In tarile scandinave, Anglia si SUA in literatuara de
specilitate se foloseste termenul de periodontiu : periodontal disease,
periodontology.
In mod obisnuit imbolnavirile parodontiului marginal sunt denumite
parodontopatii marginale cronice, dar atat la noi cat si in literatura de specialitate
straina se foloseste termenul de boala parodontala.
Dictionarul Websters defineste ca termen principal parodontium=
periodontium si periodontium also called periodontium ceea ce inlatura orice
indoiala privind valoarea semantica egala a celor doi termeni.
DEX consemneaza numai termenii: paradentoza, periodontiu si
periodontita, in timp ce Dictionarul de Neologisme consemneaza termenii:
parodontal, parodontopatie, parodontoza, parodontiu, dar si periodont,

periodontal, periodontita. In Dictionarul medical se consemneaza termenii

parodontita, parodontiu dar si parodontoza si parodontoliza.
Termenul de boala parodontala este atribuit pentru gingivite si
parodontite. Gingivitele sunt afectiuni ale tesuturilor epiteliale si conjunctive
situate in imediata vecinatate a coletului si a zonei peri si subcoletale a dintelui.
Afectarea osului alveolar prin demineralizare sau distructie este elementul
esential de diferentiere si de transformare a gingivitei in parodontita .