Neghinita

Barbu tefnescu Delavrancea (n. 11 aprilie 1858, Bucureti, d. 29 aprilie 1918,

Iai) a fost un scriitor, orator i avocat romn, membru al Academiei Romne i
primar al Capitalei. Este tatl pianistei i scriitoarei Cella Delavrancea, precum i
al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din
Romnia.
Barbu Stefanescu Delavrancea creeaza opere fabuloase ce alcatuiesc un segment
important al tezaurului literaturii pentru copii. Pornind de la teme si motive
specifice folclorului ceea ce a realizat marele Delavrancea, formeaza o ideala si
nemuritoare lume a copilariei, plina de maiestrie, care a uimit prin farmecul sau
generatii dupa generatii.
Ilustrata fiind in opere ca Bunica, Bunicul, Povste, Departe, departe,
intotdeauna i-a atras pe cei mici prin prezentarea adevarului sub infatisarea unor
povesti moralizatoare, cu un puternic impact asupra cititorilor.
Neghinita este un basm de o valoare inestimabila, care a fost indragit de cei
care au descoperit tainele ascunse in continutul sau. Incepe prin traditionala
formula de debutA fost odata invaluita in incertitudine, ceea ce face ca prin
neprecizarea timpului, povestea sa poata fi mereu actuala.
Incipitul basmului consta in prezentarea vietii a doi batrani, care, si-au dorit
mereu ca existenta lor sa fie luminata de nasterea unui copil, dorinta ce nu
moare chiar daca au ajuns la o varsta foarte inaintata. Intr-una din zile pe cand
femeia se afla singura acasa, apare ca prin minune, o faptura mica asemenea
unei neghine, care face ca inima bietei femei sa tresara la auzul
cuvantuluimama. In cazul batranului, lacomia si patima banului, devin mai
importante si mai puternice decat sentimentul patern motiv pentru care il vinde
pe Neghinita unui negustor, in schimbul a douazeci de pungi de galbeni. La
randul lui, negustorul daruieste mica faptura unui imparat, la curtea caruia,
gandul lumii dupa cum s-a prezentat babei, afla ceea ce credeau sfetnicii
batrani, moment in care au fost inlocuiti cu altii tineri, actiune ce a atras dupa
sine detronarea conducatorului, ocazie ce favorizeaza cunoasterea vietii dure a
poporului sau. Mergand prin cetate si vazand greutatile si tulburarile celor multi,
intrebandu-l pe Neghinita care ar fi cauzele, acesta ii raspunde imparatului prin
metafore ce nu am alt scop decat cel moralizator. (imparatul este orb nu vede,
este surd nu aude). Dupa ce si-a recapatat tronul, imparatul intelege ca toate
faptele pe care le savarsise nu au fost gandite de el, ci soptite de Neghinita, fapt
care a dus in cele din urma la porunca de a fi ucis prin inec, in fantana de la
curtea domneasca.
Tema fundamentala ce se desprnde din acest basm este,ca in toate basmele,
lupta permanenta dintre bine si rau, dintre dreptate si nedreptate. Sfarsitul tragic
al personajului principal ne avertizeaza, ca uneori, gandul bun se face nevazut.
Originalitatea este data de modul surprinzator in care autorul imbina umorul, cu
teme precum ireversibilitatea timpului, imposibilitatea de a face la batranete ce

nu s-a putut la tinerete si nu in ultimul rand marile sensuri ale vietii. (Ce nu e la
timp, nu mai e niciodata).
Neghinita este o pagina de proza realista satiric deghizata in vesmintele
basmului (I. Buzasi ), deoarece autorul condamna inechitatea sociala.